ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3507/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3507/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60 din 04 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 14490/118/2012, s-a hotărât:

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul H.C. din Constanța, la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul H.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o durată de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de scoatere din țară de droguri de mare risc.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul H.C. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Pedeapsa principală se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. .

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului H.C.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului H.C. durata reținerii și arestării preventive în perioada: 15 octombrie 2012 la zi.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.M.,la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de scoatere din țară de droguri de mare risc.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul G.M. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Pedeapsa principală se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 668 comprimate, 5,1 grame pulbere (proba nr. la), 3,7 grame pulbere (proba nr. 1b) provenite din acestea, care conțin ca substanțe active P.M.M.A. și 3,4 M.D.M.A. depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.C.J.S.E.O. a I.G.P.R., în baza dovezii din 05 decembrie 2012.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul H.C. la plata sumei de 3.500 lei și inculpatul G.M. la plata sumei 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 280D/P/2012 din 07 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus:

1 .Trimiterea în judecată a inculpaților:

- H.C.  recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:

- art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000,

- art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000,

- ambele cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.

- C.A.G. zis „A.", administrator la SC T.S.E.S. SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:

- art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

- art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

- ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,

- M.V.C. zis „V.", recidivist, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:

- art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.,

- art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.,

- ambele cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

- G.M., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de :

- art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 16 din Legea nr. 143/2000

- art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000

- ambele cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen.

- N.G.,fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de:

- art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Totodată s-a dispus:

- scoaterea de sub urmărire penală față de N.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât fapta nu a fost comisă de aceasta.

- neînceperea urmăririi penale față de A.A. și S.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, nefiind probată latura subiectivă.

- neînceperea urmăririi penale față de numita Iașar Narcis, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât nu au fost obținute probe că aceasta a participat împreună cu inculpații C.A.G., H.C. și M.V.C. la traficarea celor 689 comprimate M.D.M.A.

Actul de sesizare a instanței a reținut în sarcina inculpaților, în esență, următoarele:

- faptele inculpatului H.C. care, pentru a-i crea o situație juridică favorabilă inculpatului C.A.G. zis „A.", la solicitarea acestuia, la data de 14 august 2012, împreună cu inculpatul M.V.C., a scos din țară și a transportat în Bulgaria 689 comprimate M.D.M.A. (drog de mare risc) pe care, prin intermediul inculpatei N.G., i le-a predat inculpatului G.M. pentru ca acesta să le aducă în România, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de scoatere din țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000.

- faptele inculpatului C.A.G., zis „A." care, pentru a-și crea, printr-un denunț, o situație juridică favorabilă în Dosarul nr. 5005/118/2010 al Tribunalului Constanța, în care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori, a organizat, condus și finanțat introducerea în România, la sfârșitul lunii iulie 2012, de către inculpatul M.V.C., a unui număr de 689 comprimate conținând M.D.M.A., depozitarea acestor droguri în România, scoaterea lor din țară la data de 14 august 2012 și transportarea acestora în Bulgaria de către inculpații H.C. și M.V.C. și predarea acestor droguri, prin intermediul inculpatei N.G., către inculpatul G.M., cu scopul ca drogurile să fie aduse de acesta din urmă în România, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de organizare, conducere și finanțare a introducerii și scoaterii din țară a drogurilor de mare risc și a traficului de droguri de mare risc prevăzute de art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- faptele inculpatului M.V.C. -zis „V." care, la sfârșitul lunii iulie 2012 a introdus în România, disimulate într-un autoturism, 689 comprimate conținând M.D.M.A. (drog de mare risc), pe care le-a depozitat la domiciliul său din comuna V.T, județul C., până la data de 14 august 2012, când, împreună cu inculpatul H.C., pentru a-i crea o situație juridică favorabilă inculpatului C.A.G. zis „A., la solicitarea acestuia, a scos din țară și a transportat în Bulgaria cele 689 comprimate M.D.M.A., pe care, împreună cu H.C., prin intermediul inculpatei N.G., i le-a predat lui G.M., pentru ca acesta să le aducă în România, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de introducere și scoatere din țară a drogurilor de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.

- faptele inculpatului G.M. care, la data de 14 august 2012, a introdus în România 689 comprimate M.D.M.A., pe care le-a depozitat la domiciliul său din localitatea N.V., iar la data de 18 august 2012 le-a transportat până în municipiul C., unde intenționa să le predea inculpaților H.C. și C.A.G. pentru a fi vândute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C.pen și art. 16 din Legea nr. 143/2000.

- faptele inculpatei N.G. care, la data de 14 august 2012, la solicitarea inculpatului H.C., i-a predat în Bulgaria învinuitului G.M. 689 comprimate M.D.M.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În ședința publică din 30 ianuarie 2013, inculpații H.C. și G.M. au arătat că se prevalează de dispozițiile art. 320

1

Instanța de fond a admis cererea formulată de inculpați, apreciind că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de aceștia, motiv pentru care a procedat la soluționarea cauzei privind pe inculpații H.C. și G.M. potrivit procedurii speciale instituite de art. 320

1

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpații C.A.G., M.V.C. și N.G. în interesul unei bune judecăți, având în vedere pe de-o parte, faptul că A.G., M.V.C. au fost arestați în lipsă, sunt dați în urmărire generală, însă nu sunt încă date concrete despre o eventuală încarcerare a acestora, iar pe de altă parte împrejurarea că inculpatul H.C. este arestat în cauză.

Examinând actele și lucrările cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 495 din data de 14 decembrie 2011 a Tribunalului Constanța, inculpatul C.A.G. zis „A." a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori. Față de acesta s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea Constanța.

Apelul formulat de inculpatul C.A.G. împotriva sentinței penale sus-menționate se află în prezent spre soluționare, pe rolul Curții de Apel Constanța.

La data de 07 august 2012 inculpatul C.A.G. -zis „A." a formulat un denunț la sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța, prin care preciza că poate furniza informații despre o persoană care deține o cantitate foarte mare de droguri de mare risc.

În cuprinsul aceluiași denunț, inculpatul C.A.G. - zis „A." a invocat și dispozițiile Legii nr. 682/2002, privind protecția martorului, potrivit căreia persoana care a comis o infracțiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege (art. 19 din Legea nr. 682/2002).

Denunțul inculpatului C.A.G. din data de 07 august 2012 a fost înregistrat la Serviciul Teritorial Constanța din cadrul D.I.I.C.O.T., la nr. 966/11/2/2012, nefiind înregistrată inițial o cauză penală pentru că denunțul cuprindea doar date generice.

La data de 14 august 2012, inculpatul C.A.G. s-a prezentat din nou la sediul Serviciului Teritorial Constanța, unde, printr-o declarație olografă, a dat informații suplimentare despre persoana la care a făcut referire în denunțul din 07 august 2012 și care a fost astfel identificată în persoana învinuitului G.M., agent principal de poliție la S.P.F. Negru Vodă din cadrul Gărzii de Coastă Constanța care, potrivit declarației denunțătorului, vroia să îi vândă lui și numitului „C." pastile ecstasy.

În vederea capturării drogurilor deținute de G.M., prin Ordonanța cu nr. 52/A din 17 august 2012, în cauză a fost autorizat un investigator sub acoperire, iar denunțătorul C.A.G. a fost autorizat, prin aceeași ordonanță, să acționeze cu identitatea „I.M.,", pentru a culege date și informații despre activitatea infracțională desfășurată de numitul G.M. și să procure de la acesta comprimate ecstasy.

Denunțătorului i-a fost atribuită o identitate fictivă pentru că s-a presupus că acesta este de bună credință, că denunță o faptă penală în care nu este implicat și se urmărea astfel protejarea lui.

În aceeași zi, la 17 august 2012, denunțătorul C.A.G. s-a prezentat la sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța în jurul orelor 12:15 și a anunțat faptul că tocmai fusese contactat telefonic de G.M., ocazie cu care acesta din urmă s-a oferit să îi vândă 1.000 comprimate ecstasy.

Postul telefonic a fost interceptat în baza Ordonanței cu nr. 280/D/P din data de 17 august 2012, ora 12:30, pe o perioadă de 48 ore (confirmată prin Încheierea nr. 295 din 21 august 2012 a Tribunalului Constanța).

Convorbirile și comunicările telefonice purtate între denunțătorul C.A.G. și G.M. au evidențiat că la data de 18 august 2012, acesta din urmă intenționa să vină din Negru Vodă și să îi predea obiecte cu privire la care se înțeleseseră anterior

La data de 18 august 2012, ora 07:41, G.M. a fost sunat de către colaboratorul „I.M."- C.A.G., care îl anunță pe G.M. că C. s-a îmbătat și îl întreabă pe acesta când vine; G.M. a precizat că vine în cursul dimineții, până în jurul orei 10:00, iar colaboratorul îi spune: „Ia tine ce ai de luat", iar G.M. răspunde : „Da, mă, am luat banii, tot".

Având în vedere că denunțătorul a dat asigurări că numitul G.M. va veni să îi predea cele 1.000 comprimate ecstasy, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O.P.M. Constanța au fost delegați să efectueze un control asupra autoturismului condus de G.M., iar din procesul-verbal încheiat de aceștia cu acea ocazie, rezultă că, în momentul depistării G.M. a recunoscut faptul că deține în portbagajul mașinii un pachet pe care îl primise în Bulgaria, la data de 14 august 2012.

Pachetul sus-menționat, descris de lucrătorii de poliție ca fiind o pungă înfășurată cu bandă adezivă de culoare neagră, conținea 689 comprimate stanțate cu logo-ul „K." și o substanță pulverulentă provenind de la acestea.

Comprimatele și substanța pulverulentă au fost trimise spre analiză L.A.P.D. din cadrul B.C.C.O. Constanța, iar din raportul de constatare tehnico-științifică din 20 august 2012 întocmit de specialiștii acestei instituții rezultă următoarele concluzii:

„Probele, înaintate în cauza privind pe numitul G.M. sunt constituite din:

- proba nr. la: 689 comprimate care conțin ca substanțe active P.M.M.A. și 3,4 - M.D.M.A.;

- proba nr. 1b: 4,0 grame pulbere care conține ca substanțe active P.M.M.A. - 4 și 3,4 M.D.M.A.; P.M.M.A. și 3,4 - M.D.M.A. fac parte din Tabelul- anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri."

În declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul G.M. a precizat faptul că pachetul conținând cele 689 comprimate l-a adus la data de 14 august 2012, din Bulgaria în România, la solicitarea numitului „A.", proprietarul barului „P.", amplasat lângă magazinul „K." din Constanța și a numitului „C.", prietenul lui „A.". A arătat că pe C.A.G. - zis „A." și pe amicul acestuia, „C." i-a cunoscut în localitatea Negru Vodă, fiindu-i prezentați de o cunoștință comună; C.A.G. - zis „A." l-a rugat să îl scoată cu autoturismul din România, întrucât el era cercetat într-o cauză penală și avea instituită măsura interdicției de a părăsi țara; el a refuzat să îl scoată pe „A." din România, însă, la solicitarea lui „C." care l-a recompensat cu suma de 100 euro, a cumpărat din Bulgaria și i-a predat acestuia în România trei pistoale cu gaz; la începutul lunii august, el i-a solicitat lui „C." să-l împrumute cu suma de 3.000 lei pentru a-și achita o factură către Primăria din Negru Vodă, care îi vânduse în rate un apartament. „C." l-a încunoștințat că nu îi poate împrumuta acești bani, însă, l-a invitat la Constanța, la barul „P." pentru a discuta despre împrumut cu „A."; C.A.G. i-a spus că îi va da cadou suma de 500 euro dacă el este de acord să se deplaseze în Bulgaria, să se întâlnească cu o fată, de la care să cumpere etnobotanice, pe care să le predea lor în România. G.M. a acceptat propunerea lui „A." și a primit de la acesta și de la „C." 450 euro și 200 lei în vederea achiziției; la data de 14 august 2012, s-a deplasat în Bulgaria cu autoturismul proprietate personală de culoare roșie până în localitatea Dobrici, unde a fost contactat telefonic de o fată, împreună cu care a stabilit ca loc de întâlnire o benzinărie. Această fată a venit la locul de întâlnire într-un taxi Logan, de culoare galbenă. Fata avea aproximativ 1,60 metri, slăbuță, brunetă, de etnie romă, cu cicatrice pe mâna stângă acoperite cu tatuaje. El i-a înmânat acestei fete banii primiți de la „A." și „C." (450 euro și 200 lei), iar fata a scos din lenjeria intimă și i-a predat pachetul în care el credea că sunt etnobotanice, apoi fata a plecat din benzinărie cu același taxi de culoare galbenă. El a adus acel pachet în România, ocazie cu care l-a contactat telefonic pe „C." de aproximativ cinci ori, pentru a-i preda pachetul, însă acesta nu a răspuns. El a venit în Constanța, la barul „P." cu scopul de a-i preda pachetul lui „A.", dar acesta a refuzat să îl primească spunându-i că „C." dorește să vândă pachetul unui individ care trebuia să vină din București. Urma să stabilească telefonic cu „A." și cu „C." data la care el să vină din Negru Vodă în Constanța pentru a preda pachetul pe care vroia să îl cumpere individul din București, de perfectarea acestei tranzacții fiind condiționată și predarea către el a sumei de 500 euro care îi fusese promisă de „A." El a venit cu pachetul în Constanța la data de 18 august 2012 pentru a i-l preda lui „A." dar a fost oprit de lucrătorii de poliție.

Lucrătorii de poliție au verificat toate firmele care dețin taximetre și au constatat că la firma de taxi „M.", în caietul dispecerului se precizează că autoturismul a efectuat la data de 14 august 2012 o cursă în Bulgaria. S-a constatat că acest taxi este de culoare galbenă, iar șoferul cursei sus¬menționate a fost identificat în persoana numitului S.D.

Fiind audiat, martorul S.D. a precizat că într-adevăr, la data de 14 august 2012 a efectuat o cursă în Bulgaria, până în localitatea Dobrici, la solicitarea numiților „C." și „V.". A arătat că pe „C." și pe „V." i-a cunoscut la barul „P." amplasat lângă magazinul K. din Constanța, bar care aparține numitului „A."; el a observat că „C." și „V." sunt mai tot timpul împreună cu „A.", aceștia fiind prieteni apropiați; el are stația de taxi în parcarea magazinului K., iar la data de 14 august 2012 „C." și „V." i-au solicitat să îi transporte până în Bulgaria. Inițial, „C." i-a solicitat să-i ducă mai întâi în zona C.E.T., la o casă, unde „C." a intrat în curte, iar după aproximativ cinci minute a ieșit însoțit de o fată brunetă, slabă și mică de statură, cu care s-a urcat la bordul autoturismului său; la solicitarea lui „C." au pornit spre Bulgaria prin P.T.F. Negru Vodă; din discuțiile purtate în mașină de „C.", „V." și acea fată, a înțeles că, în Bulgaria fata trebuia să se întâlnească cu un individ care trebuia să îi predea o sumă de ban; pe drum fata a vorbit la telefon cu individul respectiv, stabilind să se întâlnească cu el într-o benzinărie; au oprit la un restaurant din Bulgaria, ocazie cu care a observat că fata sus¬menționată, care pe parcursul drumului stătuse pe bancheta din spate, avea pe mână tăieturi transversale acoperite cu tatuaje; „C." i-a solicitat să o transporte cu taxiul pe fată până la benzinăria unde aceasta trebuia să se întâlnească cu individul care o aștepta; „C." și „V." nu au mai urcat în taxi; pe drum fata a mai purtat convorbiri telefonice cu bărbatul cu care trebuia să se întâlnească pentru a stabili cu exactitate benzinăria unde acesta o aștepta; ajuns la benzinăria indicată de fată, au oprit taxiul din care fata a coborât și s-a deplasat spre un autoturism, de culoare roșie, care era parcat în zonă; fata a urcat pe bancheta din partea dreaptă a mașinii, din care a coborât după aproximativ trei minute și s-a urcat din nou în taxiul lui; s-au deplasat apoi la locul unde îi așteptau „C." și „V.", care la rândul lor s-au urcat în taxi; apoi s-au întors în România, intrând în țară pe la P.T.F. Silistra, prin localitatea Ostrov.

Împreună cu martorul S.D. a fost identificat imobilul de unde numitul „C." a luat-o la data de 14 august 2012 pe fata care i-a însoțit în Bulgaria. Prin investigații complexe, fiind interceptate mai multe posturi telefonice, a fost identificată inculpata N.G.

Urmare informațiilor obținute din interceptarea postului telefonic folosit de N.G. și din investigațiile cu caracter specific efectuate de lucrătorii de poliție numitul „C." a fost identificat în persoana inculpatului H.C.

Atât G.M. cât și S.D. au recunoscut-o în fotografii pe N.G., ca fiind persoana care la data de 14 august 2012 s-a deplasat în Bulgaria împreună cu „V." și cu H.C.

N.G., fiind audiată în cursul urmăririi penale, a recunoscut faptul că la solicitarea lui „C." pe care l-a recunoscut în fotografii ca fiind inculpatul H.C., s-a deplasat cu un taxi în Bulgaria unde a predat un colet unui individ pe care l-a recunoscut în fotografiile care i-au fost prezentate ca fiind numitul G.M.. Totodată a arătat că în luna iunie 2012 l-a cunoscut pe H.C. care a devenit prietenul ei intim; H.C. mai tot timpul era însoțit de numitul „V." al cărui nume nu îl cunoaște, ambii fiind foarte buni prieteni cu C.A.G. zis „A.", patronul barului „P." amplasat lângă magazinul K. din Constanța și unde de altfel cei doi petreceau împreună multe ore pe zi; din discuțiile purtate de cei trei bărbați a înțeles că aceștia au în Germania fete care se prostituează pentru ei; la data de 14 august 2012, în jurul orelor 11:00, H.C. a venit cu un taxi la poarta imobilului amplasat pe str. D.V., unde ea locuia la finii ei. C. i-a solicitat să urce în taxi, ocazie cu care ea a observat că pe bancheta din spate se mai afla și numitul „V."; C. i-a spus că vor merge în Bulgaria. Pe drum, C. a scos dintr-un buzunar un pachet pe care l-a îndesat pe spațiul dintre banchetele din spate astfel încât acesta să nu poată fi observat; pe drum, C. vorbea la telefon cu un individ pe care îl întreba:"Mai ai mult? Să mă suni când ajungi."; în Bulgaria a oprit la un restaurant să mănânce, ocazie cu care C. i-a solicitat să se deplaseze la taxiul care era parcat, să scoată pachetul dintre banchete, să îl ducă la toaleta restaurantului, să îi scoată învelișul din staniol, și să îl arunce la coș, iar pachetul să îl introducă în alte două pungi din plastic; ea a făcut cum i-a solicitat C.: pachetul care era învelit cu un staniol strălucitor era băgat într-o plasă albă: când a aruncat la coș staniolul a observat că sub acesta era o pungă înfășurată cu o bandă adezivă de culoare neagră; și-a dat seama prin pipăire că acel pachet conținea biluțe sau pastile și a bănuit că ar putea fi droguri, motiv pentru care i-a atras atenția lui C. „să nu o bage în necaz", iar acesta a liniștit-o spunându-i că nu i se va întâmpla nimic; ea a introdus pachetul în pantaloni; C. i-a spus că trebuie să plece cu taximetristul să se întâlnească cu un individ căruia ea trebuia să îi predea acel pachet și să primească de la acesta suma de 500 euro; C. i-a dat un telefon mobil cu care ea a vorbit cu individul cu care trebuia să se întâlnească și cu care a stabilit ca punct de întâlnire o benzinărie; în acea benzinărie, a observat parcată o mașină de culoare roșie unde s-a întâlnit cu individul care o aștepta pe care l-a recunoscut în fotografiile care i-au fost prezentate ca fiind numitul G.M.; ea i-a înmânat acestuia pachetul iar G.M. i-a predat 500 sau 400 euro. S-a întors apoi în taxiul care o aștepta, s-au deplasat la locul unde era „V." și C. și au pornit spre România; pe drum, C. i-a solicitat să arunce pe geam telefonul pe care i-l înmânase; de asemenea, a aruncat pe geam și telefonul pe care C. îl folosise pe drum pentru a vorbi cu un individ căruia îi spunea „Șeful"; banii pe care i-a primit de la G.M. i-a predat lui C.. S-au întors în România; ulterior C. i-a solicitat să îl însoțească în Germania unde se afla și C.A.G. zis „A.", însă ea e refuzat motiv pentru care relațiile dintre ei au încetat și nu s-au mai întâlnit.

Au fost efectuate verificări cu privire la postul telefonic, despre care în declarația sa G.M. a precizat că a fost folosit în Bulgaria de persoana de sex feminin, care l-a contactat pentru a-i preda pachetul, ocazie cu care s-a constatat că acest post telefonic a fost activ în România, doar la data de 14 august 2012, în intervalul orar 11:00-12:00, fiind localizat în trei locații diferite, respectiv Constanța:, Constanța: și comuna Topraisar, județul Constanța, fiind dezactivat în aceeași zi.

Audiat fiind în calitate de învinuit și ulterior în calitate de inculpat, H.C. a recunoscut că la solicitarea lui C.A.G. zis „A.", la data de 14 august 2012, s-a deplasat în Bulgaria cu un taxi, împreună cu „V." și cu N.G., unde aceasta i-a predat un colet cu comprimate ecstasy lui G.M.

Inculpatul H.C. a declarat că drogurile au fost transportate în Bulgaria în următoarele împrejurări: a fost liberat din Penitenciarul Poarta Albă la data de 25 septembrie 2007, iar în perioada următoare s-a împrietenit cu C.A.G. -zis „A."; acesta din urmă a fost condamnat, în primă instanță, la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare. în același dosar a fost condamnat și numitul „Brânză", care și-a creat o situație juridică favorabilă, printr-un denunț, în urma căruia a fost prins un individ traficând un număr mare de comprimate ecstasy; „A." s-a hotărât să formuleze și el un astfel de denunț, motiv pentru care a plecat inițial, în Germania cu „V.", de unde au cumpărat 900 comprimate ecstasy pe care le-a adus în România numitul „V."; G.M., polițist de frontieră la Negru Vodă, era cunoștința lor și anterior, acesta, cu autoturismul, de culoare roșie, l-a mai scos din România pe C.A.G. zis „A.", care avea instituită măsura obligării de a nu părăsi țara; C.A.G. - zis „A." vroia să îl denunțe pe G.M., când acesta aducea din Bulgaria în România pachetul cu drogurile care fuseseră achiziționate de el din Germania; pentru a-i câștiga încrederea lui G.M., C.A.G. - zis „A." i-a solicitat inițial acestuia, să îi aducă din Bulgaria și să îi predea în România trei pistoale cu gaz. G.M. i-a adus cele trei pistoale; C.A.G. - zis „A." i-a solicitat lui să găsească o persoană care să îi predea drogurile în Bulgaria lui G.M.; el o cunoștea pe N.G., căreia i-a solicitat să-l însoțească pe el și pe „V." în Bulgaria. „A." a achiziționat două aparate telefonice și două cartele noi, pe care i le-a înmânat solicitându-i ca un aparat să îl folosească N.G. pentru a-l contacta în Bulgaria pe G.M. iar celălalt aparat să fie folosit pentru ca „A." să fie încunoștințat despre modul cum se desfășoară în Bulgaria predarea drogurilor; în Bulgaria s-au deplasat cu un taxi; parchetul cu drogurile a fost ținut inițial de „V."; în Bulgaria acesta din urmă, i-a solicitat lui N.G. să arunce la coș învelișul din staniol care acoperea pachetul cu drogurile, el și „V." au rămas la un restaurant iar N.G. a fost dusă de taximetrist la locul de întâlnire cu G.M., într-o benzinărie, unde i-a predat acestuia pachetul cu drogurile, primind în schimb 500 euro; s-au întors în România iar pe drum, așa cum îi solicitase C.A.G., a aruncat cele două telefoane mobile care i-au fost înmânate de A.; ulterior, „A." i-a spus lui G.M. că are un client dispus să cumpere pastilele cu suma de 1.000 euro. Cei doi au stabilit ca G.M. să aducă pastilele și să le predea pretinsului client urmând ca A. să își recupereze cei 500 euro, iar ceilalți 500 euro să îi rămână lui G.M.; G.M. ceruse anterior împrumut 500 de euro iar „A." a pretins că în maniera susmenționată îl ajută pe G.M. să câștige 500 de euro, astfel încât acesta din urmă să nu mai fie obligat să restituie datoria; C.A.G. a denunțat faptul că numitul G.M. vrea să-i vândă comprimatele ecstasy iar acesta din urmă a fost prins de polițiști transportând drogurile; după prinderea lui G.M., „A." i-a spus lui că polițiștii au găsit în pachet doar 600 și ceva de pastile iar nu 900 pastile câte cumpărase el din Germania; pastilele le-a cumpărat din Germania, C.A.G.; el personal nu a primit nimic de la C.A.G. pentru serviciul pe care i l-a făcut; C.A.G. este în Germania, unde a plecat la data de 09 octombrie 2012, fiindu-i frică să nu fie arestat în cauza aflată în apel pe rolul Curții de Apel Constanța; pe „V." îl cheamă M.V.C.

M.V.C. a fost dat în consemn la frontieră, iar la data de 16 octombrie 2012 a fost depistat pe aeroportul Otopeni de unde intenționa să se deplaseze în Germania.

Fiind audiat în calitate de martor, M.V.C. a arătat că persoana din Năvodari care l-a solicitarea lui C.A.G. ar fi transportat din Germania în România comprimatele ecstasy, are prenumele „A."

Ulterior, începând cu data de 23 octombrie 2012, M.V.C. nu a mai putut fi contactat.

În cursul investigațiilor s-a stabilit că drogurile au fost introduse în România la sfârșitul lunii iulie 2012 într-un autoturism, de culoare vișinie, iar persoana care a condus acel autoturism a fost identificată la data de 06 noiembrie 2012, ca fiind numitul A.A. care locuiește în Năvodari, așa cum de altfel a și menționat în declarația sa de martor M.V.C.

Fiind audiat, A.A. a arătat că pe C.A.G.- zis A. îl cunoștea din anul 2011; acesta i-a propus să facă transporturi pentru el din Germania; A. mergea în Germania, unde cumpăra autoturisme, iar el le transporta în România și primea ca și comision 200 euro pentru fiecare transport; în Germania, A. locuia în localitatea Duisburg, într-o casă în care mai locuiau două fete care se prostituau pentru el. în aceeași casă locuia și M.V.C. împreună cu prietena lui care de asemenea se prostitua într-un bordel din acea zonă; în luna iulie, probabil pe data de 28, C.A.G. zis A. i-a solicitat să transporte din Germania în România o mașină, de culoare vișinie, în portbagajul căreia erau mai mulți saci; în aceeași mașină, până în România, a circulat și M.V.C. care vorbea tot timpul la telefon cu A. care era în Germania dar și cu H.C. care îi aștepta la Constanța; din aceste convorbiri telefonice a dedus faptul că în interiorul autoturismului pe care el îl conducea sunt transportate „substanțe interzise", motiv pentru care, în timp ce se afla pe autostrada București - Constanța, la km. 111, a refuzat să mai conducă autoturismul pe care l-a abandonat într-o benzinărie O.M.V. și i-a solicitat telefonic fratelui său să vină la fața locului și să-l transporte pe el până în Constanța, între timp, în benzinărie și-a făcut apariția și H.C. cu o mașină; el s-a întors în Constanța cu fratele său și nu știe ce s-a întâmplat cu autoturismul, de culoare vișinie.

În declarația ulterioară, inculpatul H.C. a confirmat cele declarate de martorul A.A.. Acesta a precizat că, într-adevăr, A.A. a abandonat autoturismul la kilometrul 111, pe autostradă și că el, la solicitarea telefonică a lui M.V.C. și a lui C.A.G., s-a deplasat în acea benzinărie cu o mașină care era condusă de numitul R.C.; a arătat că împreună cu „V." au transferat toate bagajele din mașina vișinie în mașina, pe care R.C. a condus-o până în localitatea V.T. la domiciliul lui „V.", în casa căruia au fost depozitate toate bagajele; de asemenea, acesta a precizat că A.A. a refuzat să vină cu ei în Constanța, în autoturism și că l-a așteptat pe fratele lui să-l aducă în Constanța.

Aceste aspecte au fost confirmate și de martorul R.C., care a precizat că, într-adevăr, la solicitarea lui H.C., a condus la sfârșitul lunii iulie 2012, un autoturism până la Drajna, la kilometrul 111, pe autostradă, unde s-a întâlnit cu „V.", de la care a aflat că venise în România cu un autoturism vișiniu, pe care l-a văzut parcat într-o benzinărie și pe care șoferul refuza să-l mai conducă; acesta a confirmat că toate bagajele din autoturismul vișiniu au fost transferate în mașina și că aceste bagaje au fost depozitate la domiciliul lui „V." din localitatea V.T; că după câteva zile de la incidentul susmenționat a văzut autoturismul vișiniu, cu numere de Germania parcat în fața barului „P." din Constanța; autoturismul de culoare vișinie, susmenționat, a fost identificat că se află în proprietatea numitului S.A. din Constanța.

În depozițiile sale, S.A. a precizat faptul că a cumpărat autoturismul, de culoare vișinie, înmatriculat cu numărul de Germania, de la numitul C.A.G., patronul barului „P." din Constanța, care i-a fost recomandat de către prietenul său G.L.C.

Martorul G.L.C., a confirmat că, într-adevăr, C.A.G. i-a propus lui să cumpere mașina „Volkswagen Golf, cu număr de Germania, dar că el i l-a recomandat pe amicul său S.D. și că tranzacția dintre cei doi s-a încheiat la barul „P." din Constanța.

Ulterior, inculpatul H.C. a recunoscut că de fapt el este cel care în Bulgaria i-a solicitat lui N.G. să scoată pachetul cu droguri din locul în care era ascuns în taxi (între spătar și bancheta din spate), să îndepărteze învelișul de staniol de pe acel pachet și să-l introducă în altă pungă; că el este cel care i-a solicitat inculpatei N.G. să predea punga cu droguri numitului G.M.; că punga cu droguri a fost adusă de către M.V.C. zis „V.", că această pungă cu droguri a stat în buzunarul lui M.V.C. până în apropierea vămii cu Bulgaria, unde M.V.C. a introdus-o în spațiul dintre spătar și bancheta din spate pe care stătea.

În vederea lămuririi acestei împrejurări, inculpatul H.C. a fost confruntat cu inculpata N.G., ocazie cu care aceasta din urmă, în prezența apărătorului din oficiu, a precizat că într-adevăr, pe tot parcursul drumului cu taxiul de la domiciliul ei până în Bulgaria, inculpatul H.C. a stat doar pe scaunul din față, lângă șofer și și-a amintit că de fapt M.V.C. zis „V.", care, pe tot parcursul drumului până în Bulgaria a stat lângă ea, este cel care a introdus punga în spațiul dintre spătar și bancheta din spate.

Cu ocazia confruntării dintre inculpatul H.C. și martorul S.D., acesta din urmă a precizat că, într-adevăr inculpatul C.A.G., zis A. este cel care i-a achitat contravaloarea cursei cu taxiul din România în Bulgaria și retur; că după întoarcerea în România, a dus-o inițial pe N.G. la imobilul de unde o luase anterior, iar apoi, la solicitarea inculpaților H.C. și M.V., zis V. i-a dus pe cei doi la barul P. din Constanța, unde îi aștepta C.A.G., zis A., care i-a plătit personal contravaloarea cursei.

Din probele administrate în cursul umăririi penale, a rezultat faptul că activitatea infracțională de introducere în țară a drogurilor de către inculpatul M.V.C., zis „V.", depozitarea drogurilor în România și ulterior scoaterea lor din țară de către inculpații H.C. și M.V.C. a fost organizată de către inculpatul C.A.G. care intenționa să-și creeze o situație juridică favorabilă în cauza în care fusese condamnat de către instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de minori și trafic de persoane.

În vederea realizării scopului propus, acesta a cumpărat inițial drogurile în Germania și a organizat transportarea lor și introducerea acestora în România, la sfârșitul lunii iulie 2012, de către inculpatul M.V.C., disimulate în bagajele din autoturismul vișiniu, cu numărul de înmatriculare de Germania, care din Germania până în România a fost condus de numitul A.A.

A.A., luând cunoștință, din discuțiile telefonice purtate în autoturism de inculpatul M.V.C. - zis „V." cu inculpatul C.A.G., care se afla în Germania, că în autoturism era posibil să fie depozitate droguri, l-a abandonat pe autostrada București-Constanța, în zona localității Drajna, refuzând să-l mai conducă. Acesta a refuzat, deasemeni, să se întoarcă în Constanța cu autoturismul în care fuseseră transferate toate bagajele din autoturismul vișiniu, cu numărul de înmatriculare de Germania, și i-a solicitat fratelui său să îl aducă în Constanța cu un alt autoturism. Acest fapt confirmă că într-adevăr, A.A. și-a dat seama că în acele bagaje erau disimulate drogurile, fapt care 1-a determinat să refuze să călătorească cu autoturismul în care acestea erau depozitate.

Ulterior inculpatul M.V.C. a depozitat aceste droguri la domiciliul lui din localitatea V.T., iar la data de 14 august 2012 le-a transportat cu taxiul de culoare galbenă, ascunse în spațiul dintre spătar și bancheta din spate unde el stătea. Aceste droguri au fost ulterior preluate de inculpata N.G., care a fost coordonată de inculpatul H.C. să le predea în Bulgaria numitului G.M.

La data comiterii faptei, inculpatul G.M. era agent principal de poliție la S.P.F. Negru Vodă.

Din adresa din 03 decembrie 2012, a Gărzii de Coastă Constanța din cadrul I.G.P.F., rezultă că inculpatul G.M. (în prezent plutonier în rezervă) la data de 14 august 2012, în intervalul orar 10:00 - 14:00, când a introdus drogurile în România, nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci se afla în timpul său liber.

Profitând de calitatea sa de lucrător de poliție în cadrul I.G.P.F., inculpatul G.M. a introdus în România, pe la P.T.F. Negru Vodă, coletul ce conținea drogurile, întrucât știa sigur că el nu va fi controlat de colegii săi.

După introducerea în țară a coletului, l-a depozitat la domiciliul său, iar apoi l-a transportat până în Constanța pentru a i-l preda inculpatului C.A.G. - zis „A.", despre care știa cu certitudine că este condamnat și că față de el se instituise măsura obligării de a nu părăsi țara.

Din declarația inculpatului H.C. rezultă că inculpatului G.M. i s-a explicat foarte clar de către inculpatul C.A.G., că acel colet, pe care trebuia să-l introducă în România, conține comprimate ecstasy și că acestea urmau a fi vândute cu suma de 1.000 de euro, din care inculpatul G.M. urma să primească 500 de euro. Mai mult, în calitatea sa de lucrător de poliție în cadrul I.G.P.F., inculpatul G.M. a introdus coletul de droguri în România, pe la P.T.F. Negru Vodă, unde știa sigur că el nu este controlat de colegii săi, l-a depozitat la domiciliul său, iar apoi l-a transportat până în Constanța pentru a i-l preda inculpatului C.A.G. -zis A., despre care știa cu certitudine că este condamnat și că față de el se instituise măsura obligării de a nu părăsi țara.

Se observă și faptul că inculpatul G.M., care a lucrat ca polițist de frontieră din anul 1995 și care a fost instruit să descopere infracțiuni transfrontaliere, a introdus în România coletul cu droguri, iar la data de 18 august 2012 l-a transportat din localitatea Negru Vodă la Constanța, cu scopul de a fi predat inculpaților C.A.G. și H.C., în vederea vânzării drogurilor cu suma de 1.000 de euro, din care lui îi revenea suma de 500 de euro.

Situația de fapt astfel cum a fost expusă anterior rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: denunțul formulat de C.A.G. din 07 august 2012, declarația acestuia din 14 august 2012; procesul verbal de sesizare, din 17 august 2012, încheiat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța ca urmare a denunțului inculpatului C.A.G.; procesul verbal de redare a convorbirilor și comunicărilor purtate între inculpatul G.M. și inculpatul C.A.G., interceptate în baza ordonanței D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța, cu nr. 280D/P/2012 din 17 august 2012, ora 12.30; procesul-verbal din 18 august 2012, încheiat de lucrătorii de poliție din cadrul S.C.C.O.P.M. Constanța cu ocazia prinderii în flagrant a inculpatului G.M.; raportul de constatare tehnico-științifică din 22 august 2012 al L.A.P.D. Constanța din cadrul B.C.C.O. Constanța; dovada de predare a drogurilor din 05 decembrie 2012; declarațiile lui G.M. din 18 august 2012; procesele-verbale de recunoaștere din fotografii; declarația martorului S.D. din 22 august 2012; procesele-verbale încheiate de lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. Constanța; adresa din 30 august 2012 a SC C.R.M.T. SA și procesul-verbal de verificare a datelor stocate pe C.D.-ul transmis de această societate; declarațiile martorilor S.A., R.C.., G.L.C. și A.A.; declarațiile inculpaților; procesele-verbale de confruntare.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților H.C. și G.M. există și au fost comise de către aceștia cu vinovăție sub forma cerută de lege - intenție direct -pentru existența infracțiunilor deduse judecății.

S-a constatat că, în drept faptele inculpatului H.C. care, pentru a-i crea o situație juridică favorabilă inculpatului C.A.G. zis „A.", la solicitarea acestuia, la data de 14 august 2012, împreună cu inculpatul M.V.C., a scos din țară și a transportat în Bulgaria 689 comprimate M.D.M.A. (drog de mare risc) pe care, prin intermediul inculpatei N.G., i le-a predat inculpatului G.M. pentru ca acesta să le aducă în România, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de scoatere din țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen., ambele cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpatului H.C. îi sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât acesta este cel care a ajutat la identificarea inculpaților M.V.C. și C.A.G.

Faptele inculpatului G.M. care, la data de 14 august 2012, a introdus în România 689 comprimate M.D.M.A., pe care le-a depozitat la domiciliul său din localitatea N.V, iar la data de 18 august 2012 le-a transportat până în municipiul Constanța, unde intenționa să le predea inculpaților H.C. și C.A.G. pentru a fi vândute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Față de inculpatul G.M. sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, întrucât acesta, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 14 august 2012 a transportat drogurile la domiciliul său din localitatea N.V., unde le-a depozitat până la data de 18 august 2012, când le-a transportat din nou din localitatea N.V. în municipiul Constanța pentru a fi predate inculpaților H.C. și C.A.G.

Având în vedere că prin informațiile pe care le-a furnizat, inculpatul G.M. a ajutat la identificarea inculpatei N.G. și a inculpaților H.C. și M.V.C., față de acesta sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/ 2000.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile comise, pericolul social concret raportat la modalitatea de comitere, circumstanțele cauzei.

La evaluarea pericolului concret al faptelor, s-a ținut seama de cantitatea mare de substanțe stupefiante traficată de inculpați, droguri de mare risc - care pun în pericol una dintre cele mai importante valori ale societății și anume sănătatea publică, împrejurarea că acest tip de infracțiuni a dobândit aspectul de fenomen social, ca întindere, în ultima perioadă de timp.

Totodată au fost avute în vedere aspecte de natură a caracteriza persoana celor doi inculpați.

Astfel, pentru inculpatul H.C. s-a reținut faptul că acesta a comis infracțiunile de trafic de droguri de mare risc cu scopul de a determina inducerea în eroare a organelor judiciare, participând în deplină cunoștință de cauză la un scenariu pus la cale în vederea realizării unei situații juridice favorabile pentru C.A.G. în cauza în care acesta fusese condamnat de către instanța de fond la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de minori și trafic de persoane.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului H.C. s-a constatat că acesta a comis infracțiunile din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, anterior fiind condamnat în mai multe rânduri pentru comiterea unor infracțiuni grave (1 an și 10 luni închisoare pentru art. 211

1

1

- art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. cu aplic, art. 75 lit. c) - art. 74 C. pen. și art. 76 - art. 71 - art. 64 C. pen. prin sentința penală nr. 2670 din 12 septembrie 1997 a Judecătoriei Constanța; 8 ani închisoare pentru art. 211

2

1

, art. 209 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. prin sentința penală nr. 1713 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei Constanța; 6 ani și 8 luni închisoare pentru art. 211

1

și art. 2 lit. b) C. pen. și art. 211

1

alin. (2) lit. a) și c) C. pen. cu aplic, art. 74 - art. 76 C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. prin sentința penală nr. 45 din 27 ianuarie 2005 a Tribunalului Constanța; 5 ani închisoare pentru art. 211

1

și 2 lit. d), e) C. pen. cu aplic. art. 41

2

1

lit. a), b), c) și e) C. pen. prin sentința penală nr. 461 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Constanța).

Din multitudinea de condamnări penale ale inculpatului H.C., se observă că pedepsele aplicate și executate anterior nu și-au îndeplinit scopul de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru inculpatul G.M. s-a avut în vedere împrejurarea că acesta era lucrător la poliția de frontieră Negru Vodă, și avea atribuții de prevenire și descoperire a infracțiunilor transfrontaliere, astfel că activitatea sa infracțională este cu atât mai gravă și mai periculoasă, fiind comisă de o persoană ce trebuie să asigure legalitatea și ordinea de drept.

S-a ținut seama și de împrejurarea că acest inculpat se află la primul conflict cu legea penală, că are caracterizări pozitive privind conduita sa atât în societate, cât și la locul de muncă.

Un alt element avut în vedere la stabilirea pedepselor a fost faptul că ambii inc

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2118/2013
C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani. În baza art. 3 alin. (2) din Legea n
ÎCCJ 2025-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 08 aprilie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din 22.02.2024 a Tribunalului Constanța, secția penală, pronunțată
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1349/2014
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 320 din 18 iulie 2013 a Tribunalului Cluj s-au hotărât următoarele: Au fost condamnați inculpații: I. J.G.A., în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic
ÎCCJ 2017-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală
o func ț ie care implic ă exerci ț iul autorit ăț ii de stat pe o perioad ă de 2 ( doi ) ani, dup ă executarea pedepsei principale. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1094/2014
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (4) și (7) C. proc. pen., art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.C., Ia o ped
Sursă