ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2014

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor

de față, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, constată următoarele:

nr. 162 din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța pronunțată în Dosarul nr. 7303/118/2012

s-a dispus:

S-a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 23 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen.

În baza art. 215

alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul

de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul

de a fi administrator) C. pen. pe o durată de 5 ani pentru infracțiunea de înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 11 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice),

lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat)

și lit. c) (dreptul de a fi administrator) C. pen. pe o durată de 5 ani pentru infracțiunea

de evaziune fiscală.

În baza art. 23 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare

pentru infracțiunea de spălare a banilor.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele

principale și pedepsele complementare aplicate, urmând ca inculpatul G.V. să execute

în final pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi prevăzute de 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul

de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c)

(dreptul de a fi administrator), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Pedeapsa principală urmează

a se executa în regim de detenție potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 14 C.

proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., s-a admis

acțiunea civilă formulată de părțile civile Statul Român - Ministerul

Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanța, SC B.B. SRL Constanța, SC

A fost obligat inculpatul

G.V. la plata sumei de 135.347 RON, cu titlu de despăgubiri civile, la care s-au

adăugat accesoriile bugetare calculate până la data plății efective a debitului

principal către partea civilă Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.

- D.G.F.P. Constanța.

A fost obligat inculpatul

G.V. la plata sumelor de: 8.850 RON către SC B.B. SRL Constanța, 34.839 RON către

SC S. SRL Sibiu și 690.517,88 RON către SC M. SA Târgoviște.

În baza art. 14 alin.

(3) lit. a) C. proc. pen. și art. 445 C. proc. pen., a declarat ca fiind false și

a dispus desființarea în totalitate a următoarelor înscrisuri:

- borderourile de achiziție

din 28 mai 2004, din 31 mai 2004 și din 22 iunie 2004 emise de SC C.A. SRL depuse

la A. Bank România SA - Sucursala Constanța.

La data rămânerii definitive

a prezentei hotărâri, o copie a hotărârii judecătorești definitive se va comunica

Oficiului Național al Registrului Comerțului, Oficiului Național de Prevenire și

Combatere a Spălării Banilor, A. Bank România SA - Sucursala Constanța.

În baza art. 191

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul G.V. la plata sumei de

12.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C.

proc. pen., urmează a se avansa 200 RON din fondurile Ministerului Justiției către

Baroul Constanța în favoarea av. C.C.

Instanța fondului a fost

sesizată prin rechizitoriul nr. 114/P/2012 din 18 iunie 2012 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Constanța, consecutiv căruia s-a și investit cu judecarea cauzei

în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.V. pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. anterior cu aplicarea art.

41 alin. (2) din același cod, art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu

art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 13 C. pen. anterior și art. 23 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În esență, actul de inculpare

a reținut că inculpatul, în calitate de administrator la SC C.A. SRL Constanța,

în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada iunie-iulie

2004 a achiziționat mărfuri de la 3 societăți comerciale, pentru plata cărora a

emis file cec la banca trasă - Banca T. (valoare totală de 6.342.070.419 ROL) -

deși cunoștea că nu are disponibilul bancar necesar; de asemenea inculpatul s-a

sustras, în aceeași calitate, de la plata obligațiilor către bugetul consolidat

al statului cu suma de 1.028.065.678 ROL și a folosit bunuri, cunoscând că acestea

provin din săvârșirea de infracțiuni.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345

alin. (2) C. proc. pen. anterior, după efectuarea cercetării judecătorești, în condițiile

art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele

strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța fondului a examinat și

apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății,

dispunând cu privire la schimbarea încadrării juridice a uneia dintre acestea, și

vinovăția penală a autorului acestora, în care sens a reținut următoarele:

SC C.A. SRL Constanța

a fost autorizată să funcționeze în anul 1994, iar calitățile de asociat unic, dar

și de administrator au fost deținute de numitul G.F., iar sediul acesteia a fost

stabilit în Constanța, str. C., județul Constanța.

Ulterior înființării,

G.F. a procedat la cesiunea părților sociale al SC C.A. SRL Constanța către numiții

G.G., R.V. și M.C. care au avut și calitățile de administratori ai persoanei juridice

conform contractului de societate.

Prin încheierea-rezoluție

nr. 13151 din 03 iulie 1998 a Oficiului Registrului Comerțului Constanța s-a luat

act de retragerea din SC C.A. SRL Constanța și din funcția de administrator a numitului

M.C. și cesionarea aportului său la capitalul social al persoanei juridice către

ceilalți doi asociați.

Prin actul adițional

nr. 1/1999, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului Constanța prin rezoluția

nr. 54083 din 03 decembrie 1999 s-a procedat la completarea obiectului de activitate

al SC C.A. SRL Constanța cu alte activități.

Prin rezoluția nr. 11904

din 22 septembrie 2000 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Constanța,

s-a procedat la deschiderea unui punct de lucru în Constanța, B-dul I.G.D., având

ca obiect coafură, cosmetică și alte activități de înfrumusețare.

Prin actul adițional din

data de 07 mai 2002, a fost cooptat ca asociat și administrator al SC C.A. SRL Constanța

numitul M.T., decizia asociaților fiind înregistrată la Oficiul Registrului

Comerțului Constanța prin rezoluția nr. 14.269 din 31 mai 2002 a judecătorului delegat.

Prin actul adițional din

10 martie 2004, numiții R.V., G.G. și M.T. s-au retras din funcția de administratori

ai SC C.A. SRL Constanța și au cesionat, cu titlul gratuit, aportul lor la capitalul

social al persoanei juridice către inculpatul G.V.

Hotărârea asociaților

a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului prin încheierea nr. 19896

din 13 martie 2004 a judecătorului delegat.

SC C.A. SRL Constanța

a fost înregistrată la centrala incidentelor de plăți începând cu data de 09 iulie

2004 cu un număr de 14 incidente de plată cu cecuri transmise către Banca T. - Sucursala

Constanța, în calitate de bancă trasă și 2 incidente de plată cu bilete la ordin

transmise către aceeași bancă (adresa din 06 august 2004 și desfășurătorul incidentelor

de plată ale Băncii Naționale a României).

Ulterior, prin adresa

din 27 octombrie 2004 a Băncii Naționale a României, Banca Națională a României

a revenit cu adresă și a comunicat Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța

faptul că SC C.A. SRL Constanța a înregistrat, în perioada 09 iulie 2004 - 06 august

2005 un număr de 18 incidente de plată, dintre care 16 incidente de plată cu cecuri

și două incidente de plată cu bilete la ordin. Toate incidentele de plată au fost

transmise de către Banca T. - Sucursala Constanța.

Incidentele de plată au

fost determinate de emiterea de către inculpatul G.V. a mai multor file cec fără

a avea disponibilul bancar necesar în contul bancar către beneficiarii SC M.T.R.

SRL București (10 file cec), SC S. SRL Sibiu (2 filele cec), SC A. SRL Timișoara

(1 filă cec), SC P. SA București (1 filă cec) și SC D.S. SRL Băicoi, județul Prahova

(1 filă cec).

La data de 01 aprilie

2004, inculpatul G.V. a solicitat deschiderea contului bancar în numele și pe seama

SC C.A. SRL Constanța la R. Bank - Sucursala Constanța.

Din contul bancar deschis

la R. Bank - Sucursala Constanța, inculpatul G.V. a procedat la ridicarea de sume

în numerar, conform extraselor de cont și a formularelor de eliberare numerar.

La data de 06 mai 2004

inculpatul G.V. a solicitat deschiderea contului bancar în numele și pe seama SC

C.A. SRL Constanța la Banca T. - Sucursala Constanța și a depus specimenul de semnătură

la aceeași dată fiind, prin urmare, singura persoană care avea drept de a derula

operațiuni bancare în numele și pe seama SC C.A. SRL Constanța.

La data de 27 mai 2004,

inculpatul a ridicat de la Banca T. - Sucursala Constanța un număr de 3 file cec

barat.

La data de 15 iunie 2004,

inculpatul a ridicat de la Banca T. - Sucursala Constanța un număr de 10 file cec

barat.

La data de 29 iunie 2004,

inculpatul G.V. a ridicat de la Banca T. - Sucursala Constanța un număr de 10 file

cec barat.

La data de 06 mai 2004

inculpatul G.V. s-a adresat cu cerere de deschidere cont curent în numele SC C.A.

SRL Constanța și a depus specimen de semnătură la Banca R.D. - Sucursala Constanța

pentru contul în RON, fiind singura persoană care avea posibilitatea legală de a

efectua operațiuni bancare în numele SC C.A. SRL Constanța.

La data de 26 mai 2004,

inculpatul s-a adresat cu cerere de deschidere cont curent în numele SC C.A. SRL

Constanța și a depus specimen de semnătură la A. Bank - Sucursala Constanța pentru

contul bancar în RON. Inculpatul a fost singura persoană împuternicită să reprezinte

SC C.A. SRL Constanța în relația cu A. Bank - Sucursala Constanța.

Conform adresei din 23

august 2004 a A.F.P. Constanța, SC C.A. SRL Constanța a depus bilanț contabil la

data de 31 decembrie 2003. Persoana juridică nu figurează cu declarații privind

obligațiile de plată la bugetul consolidat al statului și deconturi TVA depuse pentru

anul 2004.

La data de 09 august 2004,

SC M.T.R. SRL București s-a adresat cu plângere penală I.G.P.R. - Direcția de Investigare

a Fraudelor și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de reprezentanții

SC C.A. SRL Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții

prin emitere de file cec, cu consecințe deosebit de grave.

Titulara plângerii penale

a menționat că a efectuat livrări de oțel beton către SC C.A. SRL Constanța reprezentată

de inculpatul G.V., în perioada 11 iunie - 30 iunie 2004 în valoare totală de 7.566.078.887

ROL. Pentru marfa livrată a fost efectuată o plată parțială, partea vătămată fiind

prejudiciată în cele din urmă cu suma de 6.905.178.887 ROL.

S-a stabilit că la data

de 10 iunie 2004 s-a încheiat contractul comercial de vânzare-cumpărare din 2004

între SC M.T.R. SRL București, în calitate de vânzător și SC C.A. SRL Constanța,

reprezentată de inculpatul G.V. - director general al persoanei juridice, în calitate

de cumpărător.

Potrivit prevederilor

contractuale, astfel cum rezultă din cuprinsul plângerii penale coroborată cu facturile

fiscale și avizele de însoțire a mărfii, în perioada 11 iunie - 30 iunie 2004, SC

M.T.R. SRL București a efectuat către SC C.A. SRL Constanța livrări în valoare totală

de 7.566.078.887 ROL.

Plata prețului pentru

mărfurile livrate urma să fie efectuată de SC C.A. SRL Constanța prin emiterea de

ordine de plată sau file cec.

Conform prevederilor contractuale,

inculpatul G.V. a emis în beneficiul SC M.T.R. SRL București un număr de 10 file

cec trase la Banca T. - Sucursala Constanța, instrumente de plată ridicate în original

de organele de poliție judiciară și atașate la dosarul cauzei.

În perioada 09 - 27 iulie

2004 filele cec emise de inculpat către SC M.T.R. SRL București au fost refuzate

de Banca T. - Sucursala Constanța ca urmare a lipsei parțiale de disponibil în cont

- pentru primul instrument de plată; lipsă totală de disponibil în cont, trăgător

aflat în interdicție bancară, cec aparținând unui set de instrumente retrase din

circulație.

Pe parcursul urmăririi

penale, s-a procedat la analizarea criminalistică a semnăturilor olografe depuse

pe instrumentele de plată eliberate către SC M.T.R. SRL de către inculpatul G.V.

Totodată, au fost analizate

semnăturile depuse pe chitanțele prin care s-au efectuat plăți parțiale către persoana

juridică - parte vătămată și pe un număr de două facturi fiscale.

Conform raportului de

constatare tehnico-științifică întocmit la data de 10 noiembrie 2004 de către Direcția

Generală de Poliție a Municipiului București, s-a stabilit că aceste semnături olografe

aparțin inculpatului G.V.

Referitor la persoana

care a reprezentat SC C.A. SRL Constanța în relația comercială cu SC M.T.R. SRL

București, angajații părții vătămate: martorele F.R.E. - director vânzări la depozitul

din București al părții vătămate, O.N. - contabil, B.D. - casier au declarat că

SC C.A. SRL Constanța a fost reprezentată exclusiv de inculpatul G.V.

Cele trei martore l-au

recunoscut pe inculpatul G.V. din fotografiile judiciare.

Referitor la modalitatea

de plată a oțelului beton livrat către SC C.A. SRL Constanța, martora O.N. a precizat

că filele cec erau completate la momentul livrării mărfii, pe instrumentele de plată

fiind menționate datele SC C.A. SRL Constanța, ștampila și semnătura trăgătorului.

Celelalte rubrici ale filelor cec erau completate de angajații SC M.T.R. SRL București.

Ulterior, oțelul beton

achiziționat de la SC M.T.R. SRL București a fost înstrăinat de inculpatul G.V.,

în numele și pe seama SC C.A. SRL Constanța către SC R. SRL Mangalia, SC S.P.S.

SRL Turda și SC D.P.C. SRL București.

SC C.A. SRL Constanța

reprezentată de inculpatul G.V. a înstrăinat către SC R. SRL Mangalia reprezentată

de martorul Ș.G. și administratora R.M.C. cantitatea totală de 78.900 kg. oțel beton

constând în 6 sortimente, la prețul total de 1.481.885.885 ROL, în baza facturilor

fiscale și a avizelor de însoțire a mărfii emise în perioada 15 - 18 iunie 2004.

Relația comercială dintre

SC R. SRL Mangalia și SC C.A. SRL Constanța a fost stabilită de martorul Ș.G., astfel

cum rezultă din declarațiile martorei R.M.C. Astfel, între cele două persoane juridice

s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu livrări succesive din 10 iunie 2004.

Pentru oțelul beton livrat

către SC R. SRL Mangalia, inculpatul G.V. a încasat, în perioada 17 mai - 22 iunie

2004 suma totală de 1.863.885.885 ROL, dintre care o parte cu titlu de avans marfă,

pe baza unui număr de 50 chitanțe și a două ordine de plată.

Suma de 382.000.000 ROL

a fost achitată în avans de către SC R. SRL Mangalia, fără ca inculpatul G.V. să

mai livreze cantitatea de oțel beton aferentă.

La rândul său, SC R.

SRL Mangalia a înstrăinat întreaga cantitate de oțel beton achiziționată de la SC

C.A. SRL Constanța către P.F. T.N. București, P.F. I.M. București, A.F. F.V. Poiana

Lacului, județul Argeș, și P.F. I.A. București.

Conform raportului de

constatare tehnico-științifică grafoscopică întocmit de Serviciul Criminalistic

din cadrul I.P.J. Constanța, s-au stabilit următoarele:

- semnăturile de la rubrica

„semnătura și ștampila furnizorului” depuse pe facturile fiscale, exemplarul albastru,

emise către SC R. SRL Mangalia pentru livrarea cantităților de oțel beton, au fost

executate de inculpatul G.V.;

- semnăturile depuse la

rubrica „semnătura și ștampila furnizorului” și din dreptul mențiunii olografe privind

asigurarea transportului mărfii de pe avizele de însoțire a mărfii emise către SC

- semnăturile de la rubrica

„vânzător” de pe fiecare pagină a contractului de vânzare-cumpărare cu vânzări succesive

din 10 iunie 2004 încheiat cu SC R. SRL Mangalia, precum și semnătura depusă pe

anexa la același contract, la rubrica „vânzător”, au fost executate de inculpatul

G.V.;

- semnătura de la rubrica

„G.V.” existentă pe împuternicirea tehnoredactată prin care G.V., în calitate de

asociat unic la SC C.A. SRL Constanța îl împuternicea pe G.V. să reprezinte firma

în relația cu SC R. SRL Mangalia, a fost executată de inculpatul G.V.;

- semnăturile depuse la

rubricile „semnătura și ștampila furnizorului” de pe facturile proformă emise către

SC R. SRL Mangalia au fost executate de inculpatul G.V.;

- semnăturile depuse la

rubrica „casier” pe chitanțele fiscale prin care s-a încasat contravaloarea oțelului

beton livrat de SC C.A. SRL Constanța către SC R. SRL Mangalia, au fost executate

de inculpatul G.V.

Conform facturii fiscale

din 17 iunie 2004, inculpatul G.V. a livrat, în numele SC C.A. SRL Constanța, cantitatea

de 37.411 kg. oțel beton din două sortimente, la prețul total de 756.824.530 ROL,

către SC S.P.S. SRL Turda, județul Cluj.

Martorul D.A., în calitate

de reprezentant al SC S.P.S. SRL Cluj a declarat în cursul urmăririi penale că a

achiziționat marfa de la inculpatul G.V., în calitate de reprezentant al SC C.A.

SRL Constanța recunoscându-l pe inculpat după fotografie judiciară.

Plata oțelului beton livrat

către SC S.P.S. SRL Turda a fost efectuată pe bază de chitanțe fiscale atașate la

dosarul cauzei, fiind achitată suma de 205.800.000 ROL.

Potrivit raportului de

constatare grafoscopică din 10 noiembrie 2004, s-a stabilit că semnăturile depuse

pe chitanțele în baza cărora s-au achitat sume de bani către SC C.A. SRL Constanța

de către SC S.P.S. SRL Turda nu aparțin inculpatului G.V.

Totodată s-a observat

că SC C.A. SRL Constanța a primit doar sumele de bani transferate prin cont bancar

de SC S.I. SRL Târgoviște, persoană juridică care a avut calitatea de destinatar

final al mărfii. Astfel, conform extrasului de cont, SC S.I. SRL Târgoviște a virat

în contul SC C.A. SRL Constanța suma totală de 551.030.000 ROL, la data de 18 iunie

2004.

La rândul său, SC

S.P.S. SRL Turda a livrat marfa achiziționată de la SC C.A. SRL Constanța, către

SC S.I. SRL Târgoviște reprezentată de administratorul S.I.

Potrivit raportului de

constatare tehnico-științifică grafoscopică întocmit de Direcția Generală a Poliției

Municipiului București - Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că semnătura depusă

la rubrica „semnătura și ștampila furnizorului” de pe factura fiscală emisă către

SC S.P.S. SRL Turda, a fost executată de inculpatul G.V.

Referitor la persoana

care a livrat marfa către SC S.I. SRL Târgoviște, martorul S.I. nu l-a recunoscut

pe inculpatul G.V. ca fiind persoana care a avut calitatea de delegat.

Contrar susținerilor martorului

S.I., martorul C.M., în calitate de conducător auto care a efectuat transportul

oțelului beton de la SC M.T.R. SRL direct către SC S.I. SRL Târgoviște a menționat

că transportul de oțel beton a fost efectuat la data de 17 iunie 2004 de la depozitul

SC M.T.R. SRL București către depozitul societății comerciale din Târgoviște cu

autocamionul SC T.C. SRL București, la indicația unei persoane care s-a recomandat

ca numindu-se „V.”, persoană pe care a întâlnit-o la depozitul SC M.T.R. SRL și

care a asistat la încărcarea oțelului beton, după care a completat avizul de însoțire

a mărfii și i-a indicat că pe drum „va fi preluat de o persoană pentru a-l îndruma

către depozitul beneficiarului”.

În cursul urmăririi penale

martorul C.M. l-a recunoscut din fotografie pe inculpatul G.V. ca fiind persoana

care s-a recomandat „V.”, ceea ce dovedește faptul că inculpatul a cunoscut care

este destinația mărfii, marfă livrată prin intermediul SC S.P.S. SRL Turda către

o altă societate comercială. De menționat că în fața instanței au apărut unele inadvertențe

în raport de depozițiile de la urmărirea penală, după ce i s-a citit din declarațiile

anterioare, a arătat că acele declarații corespund adevărului, fiind date la o distanță

mică de timp de la momentul producerii acestor evenimente.

Inculpatul G.V. a înstrăinat

către SC D.P.C. SRL București, reprezentată de D.D., în prezent decedat, pe baza

facturii fiscale din 30 iunie 2004 cantitatea de 40.740 kg. oțel beton din patru

sortimente, la prețul total de 902.830.687 ROL.

SC D.P.C. SRL București

a plătit integral prețul mărfii livrate către SC C.A. SRL Constanța conform chitanțelor

și a ordinului de plată.

Potrivit raportului de

constatare tehnico-științifică grafoscopică întocmit de Direcția Generală a Poliției

Municipiului București - Serviciul Criminalistic, s-a stabilit că semnătura existentă

la rubrica „semnătura și ștampila furnizorului” de pe factura fiscală prin care

s-a procedat la livrarea mărfii către SC D.P.C. SRL București, precum și semnăturile

existente la rubrica „casier” de pe chitanțele prin care s-a efectuat plata prețului

către SC C.A. SRL Constanța au fost executate de inculpatul G.V.

Pe parcursul urmăririi

penale s-a constatat că SC C.A. SRL Constanța a efectuat o livrare de oțel beton,

respectiv cantitatea de 19.658 kg. către AF F.V. Poiana Lacului pe baza avizului

de însoțire a mărfii din 16 iunie 2004.

Deoarece A.F. F.V. Poiana

Lacului nu a pus la dispoziția comisarilor Gărzii Financiare Argeș documente de

proveniență a mărfii, s-a solicitat efectuarea unei inspecții fiscale de către A.N.A.F.

- Serviciul de Inspecție Fiscală Argeș (adresa din 25 septembrie 2008).

Referitor la transportul

cantității de oțel beton către A.F. F.V., martorul I.V., în calitate de conducător

auto care a efectuat transportul mărfii a menționat că acest transport s-a efectuat

la indicația inculpatului G.V.

Martorii T.A., G.V., P.Ș.,

A.N.P., O.P. și T.G., P.D.L., în calitate de conducători auto ai autocamioanelor

care au transportat cantitățile de oțel beton achiziționate de SC C.A. SRL Constanța

de la SC M.T.R. SRL București, l-au recunoscut pe inculpatul G.V., în calitate de

reprezentant al SC C.A. SRL Constanța care se afla la depozitul părții vătămate,

a asistat la încărcarea mărfii, le-a predat documentele justificative de însoțire

a transportului, uneori i-a însoțit pe traseul urmat până la cumpărător și le-a

indicat societatea comercială la care urma să se facă livrarea.

Fiecare transport de oțel

beton a fost transmis direct către depozitul societăților comerciale cumpărătoare

deoarece SC C.A. SRL Constanța nu avea spații de depozitare proprii.

Prin plângerea din 30

iulie 2004, SC S. SRL Sibiu a sesizat Poliția Municipiului Constanța și a solicitat

efectuarea de cercetări penale față de inculpatul G.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de înșelăciune prev. de disp. art. 215 alin. (1) C. pen. Partea vătămată a menționat

că, în baza relațiilor comerciale pe care le-a stabilit cu SC C.A. SRL Constanța

a livrat către această persoană juridică cantitatea totală de 135 bucăți saltele,

prin facturile fiscale emise la datele de 28 iunie 2004 - 29 iunie 2004.

Pentru plata mărfurilor

livrate, în prezența angajatului SC S. SRL Sibiu, martorul C.I.S., inculpatul G.V.

a completat două file cec, care au fost refuzate la plată de banca trasă ca urmare

a lipsei totale de disponibil.

Pe parcursul urmăririi

penale, martorul C.S. l-a recunoscut după fotografie judiciară pe inculpatul G.V.

ca fiind persoana care a reprezentat SC C.A. SRL Constanța în relația comercială

cu SC S. SRL Sibiu.

S-a stabilit că, în cursul

lunii iunie 2004, martorul C.I.S., în calitate de agent comercial angajat la SC

în calitate de director la SC C.A. SRL Constanța și i-a comunicat martorului că

dorește să achiziționeze o cantitate de saltele de diferite dimensiuni.

Cele două persoane au

stabilit condițiile de livrare iar la data de 23 iunie 2004 SC S. SRL Sibiu a primit

prin fax, comanda din 2004 de la SC C.A. SRL Constanța, pentru un număr de 135 saltele,

cu plata prin file cec scadente la 30 de zile.

În ziua de 28 iunie 2004,

martorul C.I.S. s-a deplasat în Constanța împreună cu martorul M.I., în calitate

de conducător auto, cu autocamionul SC S. SRL Sibiu, în scopul livrării către SC

C.A. SRL Constanța a unui număr de 75 saltele, în valoare de 197.699.044 ROL, cu

plata prin filă cec.

La rândul său, martorul

M.I. l-a recunoscut pe inculpatul G.V. ca fiind persoana care a reprezentat SC C.A.

SRL Constanța.

La sosirea în Municipiul

Constanța, martorul C.I.S. l-a contactat telefonic pe numitul P.C. pentru a stabili

locația unde urmau să se întâlnească iar P.C. i-a indicat martorului că urma să

se întâlnească cu administratorul SC C.A. SRL Constanța.

G.V. l-a îndrumat, telefonic,

pe martorul C.I.S. să se deplaseze la un depozit din zona C.E.T. Constanța unde,

acesta din urmă s-a și întâlnit cu inculpatul. Cu ocazia livrării saltelelor, C.I.C.

i-a înmânat inculpatului certificatul de calitate și garanție și declarația de conformitate,

ambele din 28 iunie 2004, G.V. a semnat pentru primirea documentelor și a aplicat

ștampila SC C.A. SRL Constanța.

Pentru plata acestor mărfuri,

G.V. i-a predat martorului fila cec trasă la Banca T. - Sucursala Constanța, semnată,

completată integral și ștampilată, cu termen scadent la data de 19 iulie 2004.

La data de 29 iunie 2004,

martorul C.I.S. a efectuat o nouă deplasare în Municipiul Constanța, fiind livrate

celelalte 60 de saltele, în valoare totală de 150.692.485 ROL, cu plata prin filă

cec scadentă la 30 de zile. Pentru plata acestor mărfuri, inculpatul i-a predat

martorului C.I.S. fila cec trasă la Banca T. - Sucursala Constanța, semnată, completată

integral și ștampilată, cu termen scadent la data de 24 iulie 2004.

La data menționată anterior,

martorul C.I.S. s-a deplasat la Constanța împreună cu martorul S.I.O., în calitate

de conducător auto, angajat la SC S. SRL Sibiu. Deplasarea a fost efectuată cu autocamionul.

La datele scadente, instrumentele

de plată care fuseseră primite de martorul C.I.S. de la inculpatul G.V., au fost

introduse la plată dar au fost refuzate ca urmare a lipsei totale de disponibil

bancar, cec emis de un trăgător aflat în interdicție bancară și cec aparținând unui

set de instrumente retras din circulație.

Potrivit raportului de

constatare tehnico-științifică grafoscopică efectuat de I.P.J. Constanța - Serviciul

Criminalistic, semnăturile depuse pe cele două file cec primite de partea vătămată

și semnătura depusă pe una dintre facturile fiscale emise către SC S. SRL Sibiu

aparțineau inculpatului G.V.

Semnătura de primire de

pe factura fiscală din 29 iunie 2004, exemplarul roșu a fost executată de martorul

S.I.O., conform declarațiilor formulate de acesta.

La data de 20 iulie 2004,

SC B.B. SRL Constanța, prin administratorul C.M. a formulat plângere penală împotriva

inculpatului G.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută

de dispozițiile art. 215 C. pen., întrucât la data de 07 iulie 2004 partea vătămată

a livrat către SC C.A. SRL Constanța scule electrice marca B., în valoare totală

de 88.500.003 ROL.

Pentru plata mărfii livrate,

inculpatul G.V. a emis o filă cec care a fost refuzată la plată ca urmare a lipsei

totale de disponibil.

La data de 07 iulie 2004

s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între SC B.B. SRL Constanța și SC C.A.

SRL Constanța, în calitate de cumpărător, reprezentată de inculpat. Obiectul contractului

l-a constituit livrarea de scule electrice cu plata în numerar, cec, bilet la ordin

sau ordin de plată în termen de 21 de zile de la data facturării.

La aceeași dată s-a încheiat,

între aceleași părți, contractul din 2004, valabil până la data de 30 iulie 2004,

cu avans 0% și plata prin filă cec la Banca T., în valoare de 88.500.003 ROL, scadent

la data de 30 iulie 2004.

La data de 07 iulie 2004,

SC B.B. SRL Constanța a livrat către SC C.A. SRL Constanța, pe baza unui număr de

două facturi fiscale, mai multe scule electrice mărcile B. și S. Pentru aceste mărfuri

inculpatul a semnat de primire, iar pentru plata acestora a predat directorului

C.M. fila cec în valoare de 88.500.003 ROL scadentă la data de 30 iulie 2004 care

era semnată, completată la toate rubricile și ștampilată.

Produsele livrate au fost

ridicate de inculpatul G.V. cu autoturismul marca D., care aparținea, la acea dată,

SC A. SRL Constanța (adresa din 01 august 2007 a Serviciului Public Comunitar Regim

Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Constanța). Conform declarației

martorei B.L., în calitate de administrator la SC A. SRL, autovehiculul a fost înstrăinat

către fratele inculpatului, numitul G.I., la data de 07 iulie 2003.

Fila cec pe care reprezentantul

SC B.B. SRL Constanța, numitul C.M. a primit-o de la inculpatul G.V. a fost girată

de partea vătămată către SC P. SRL București, pentru plata unor debite anterioare.

La data scadenței, s-a constatat că trăgătorul, respectiv SC C.A. SRL Constanța

nu avea disponibilul bancar necesar pentru achitarea debitului.

Ulterior refuzului de

plată, C.M. nu a mai reușit să-l contacteze pe inculpatul G.V., iar SC P. SRL București

a restituit către SC B.B. SRL Constanța fila cec. C.M. a fost obligat să efectueze

plata către SC P. SRL București prin alte mijloace de plată.

Conform raportului de

constatare tehnico-științifică grafoscopică efectuat de I.P.J. Constanța - Serviciul

Criminalistic, s-a stabilit că semnătura depusă la rubrica „semnătura trăgătorului”

de pe fila cec primită de SC B.B. SRL Constanța a fost executată de inculpatul G.V.

Semnăturile de la rubrica „semnătura de primire” de pe facturile fiscale emise către

SC B.B. SRL de SC C.A. SRL Constanța au fost executate de inculpat.

Pentru stabilirea obligațiilor

de plată la bugetul consolidat al statului de către SC C.A. SRL Constanța în perioada

în care societatea comercială a fost administrată de inculpatul G.V., în prezenta

cauză penală s-a procedat la efectuarea unei expertize judiciare tehnice-contabile.

S-a stabilit că, în perioada

10 martie - 10 iulie 2004 SC C.A. SRL Constanța a încasat din vânzarea mărfurilor,

suma totală de 6.439.093.560 ROL de la SC R. SRL Mangalia, SC S.P.S. SRL Turda,

SC S.I. SRL, SC D.P.C. SRL, SC T.F. SRL, SC E.C.I.E. SRL și SC T.N. SRL.

Expertiza contabilă a

reținut că patru beneficiari de mărfuri au achitat în plus către SC C.A. SRL Constanța

mărfuri care nu au fost facturate, în sumă totală de 1.501.322.700 ROL, iar de la

un alt beneficiar de mărfuri s-au încasat sume de bani fără a fi facturate mărfuri

în valoare de 551.024.530 ROL.

În aceeași perioadă, SC

C.A. SRL Constanța a efectuat plăți în valoare totală de 522.276.000 ROL.

Întrucât, în perioada

în care SC C.A. SRL Constanța a fost administrată de inculpatul G.V., acesta nu

a organizat și nu a condus evidență contabilă astfel încât operațiunile comerciale

care au făcut obiectul cercetărilor penale, operațiuni constând în achiziții și,

ulterior în livrări de mărfuri, nu au fost evidențiate din punct de vedere contabil,

au fost drept consecință prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma

de 1.028.065.678 ROL reprezentând taxă pe valoarea adăugată și 81.165.418 ROL reprezentând

impozit pe venitul microîntreprinderilor.

Impozitul pe venitul microîntreprinderilor

s-a stabilit ca fiind datorat ca urmare a faptului că A.F.P. Constanța a menționat

că la data de 31 decembrie 2003 SC C.A. SRL Constanța s-a declarat plătitoare de

impozit pe venitul microîntreprinderilor pentru ca, ulterior, să nu mai depună declarații

de impozitare.

Niciunul din documentele

de evidență primară contabilă, respectiv facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii

sau documente de evidență financiară, respectiv chitanțele în baza cărora SC C.A.

SRL Constanța a încasat sume de bani de la beneficiarii săi nu au fost înregistrate

în evidențele contabile ale SC C.A. SRL Constanța.

Sumele de bani cu care

au fost creditate conturile SC C.A. SRL Constanța au fost retrase în numerar de

inculpatul G.V.

Pentru retragerile în

numerar de la A. Bank - Sucursala Constanța, retrageri efectuate la datele de 28

mai 2004, 31 mai 2004 și 22 iunie 2004, inculpatul a declarat că a întocmit și a

depus la bancă borderourile de achiziție din 28 mai 2004, din 31 mai 2004 și

din 22 iunie 2004.

Aceste înscrisuri au fost

contrafăcute întrucât inculpatul a menționat, în cuprinsul lor, persoane fictive,

în condițiile în care seriile și numerele actelor de identitate nu aparțineau persoanelor

fizice în dreptul cărora au fost înscrise, iar pentru actele de identitate a consemnat

câte două persoane cu nume diferite.

Referitor la depozițiile

date de către inculpat în cursul urmăririi penale, acesta nu a negat implicarea

sa în activitatea infracțională, însă a încercat să justifice acțiunile prin prisma

unor manopere efectuate de alte persoane, respectiv D.M. și Ș.D., însă nu s-au probat

în nici un mod aceste afirmații.

Pe parcursul judecății,

inculpatul nu a putut fi identificat, deși s-au efectuat numeroase demersuri în

acest sens, astfel încât nu a putut fi audiat.

În drept:

Fapta inculpatului G.V.

care, în calitate de administrator la SC C.A. SRL Constanța, în mod repetat, în

baza rezoluției infracționale, în perioada iunie - iulie 2004, a achiziționat mărfuri

de la SC M.T.R. SRL București, SC S. SRL Sibiu, SC B.B. SRL Constanța, în valoare

totală de 6.342.070.419 ROL, mărfuri pentru plata cărora a emis file cec la banca

trasă - Banca T. - Sucursala Constanța deși cunoștea că nu are disponibilul bancar

necesar, în scopul obținerii de foloase materiale injuste întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev.

de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

Fapta inculpatului G.V.

care, în calitate de administrator la SC C.A. SRL Constanța s-a sustras de la plata

obligațiilor către bugetul consolidat al statului cu suma de 1.028.065.678 ROL reprezentând

taxă pe valoarea adăugată și 81.165.418 ROL reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor

prin omisiunea înregistrării în evidențele contabile ale SC C.A. SRL Constanța a

veniturilor realizate ca urmare a activității comerciale efectuate, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracțiunea

de spălare de bani reținută prin rechizitoriu, Tribunalul a constatat că se impune

schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea

prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Potrivit dispozițiilor

cuprinse în art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, constituie infracțiunea de spălare

de bani „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării,

a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra

acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni”. Lit. c) din

același articol stabilește varianta potrivit căreia „dobândirea, deținerea sau folosirea

de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.”

Ori în speță, inculpatul

a comis infracțiunea de înșelăciune față de cele trei societăți vătămate, respectiv

SC B.B. SRL Constanța, SC S. SRL Sibiu și SC M. SA Târgoviște, faptă ce a determinat

obținerea de către SC C.A. SRL a unor foloase materiale injuste. Astfel, obținând

în mod ilicit bunurile livrate de către societățile menționate, inculpatul, prin

intermediul SC C.A. SRL Constanța al cărui administrator era, a înstrăinat aceste

bunuri către alte societăți, care au achitat sumele de bani în conturile bancare

ale furnizoarei, conferindu-se aparența unor tranzacții legale.

Pentru a dobândi sumele

de bani aparținând SC C.A. SRL Constanța, în scopul ridicării și însușirii de sume

de bani în numerar din conturile societății, inculpatul G.V. s-a folosit în mod

repetat de înscrisuri falsificate, respectiv borderourile de achiziție din 28

mai 2004, din 31 mai 2004 și din 22 iunie 2004 emise de SC C.A. SRL depuse la A.

Bank România SA - Sucursala Constanța.

În consecință, inculpatul

a comis infracțiunea de înșelăciune, determinând SC B.B. SRL Constanța, SC S.

SRL Sibiu și SC M. SA Târgoviște să livreze către SC C.A. SRL Constanța o cantitate

mare de bunuri (un folos material injust), pe care ulterior inculpatul, prin intermediul

aceleiași societăți pe care o administra, le-a vândut altor persoane juridice, determinând

obținerea în conturile bancare ale SC C.A. SRL Constanța a unor sume de bani (creând

o aparență de legalitate a acestor sume), iar în vederea dobândirii, deținerii și

folosirii acestor sume de bani, cunoscând că acestea provin din săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune, a folosit în mod repetat borderouri de achiziție falsificate.

Incriminarea din art.

23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 este în deplină concordanță cu cerințele

art. 6 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană privind spălarea, descoperirea,

sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, încheiată la Strasbourg la

08 noiembrie 1990.

Dispoziția cuprinsă în

Convenție statuează că fiecare stat adoptă măsurile pentru incriminarea, între altele,

a faptei constând în „achiziționarea, deținerea sau folosirea bunurilor despre care

cel care le achiziționează, le deține sau le folosește știe, în momentul dobândirii

lor, că acestea constituie produse.”

Termenul de „produs” se

referă la orice avantaj economic obținut din infracțiuni astfel cum se stabilește

în art. 1 lit. a) din Convenție, iar „bun” poate fi un bun de orice natură, corporal

sau necorporal, mobil sau imobil etc.

Infracțiunea de spălare

a banilor este o infracțiune aflată în conexiune cu o „infracțiune principală” în

sensul art. 1 lit. e) din Convenție, adică orice infracțiune în urma căreia produsele

sunt rezultate și susceptibile de a deveni obiectul unei infracțiuni de spălare

a banilor. În speță, inculpatul G.V. a comis infracțiunea principală de înșelăciune

și a efectuat actele materiale ulterioare pentru ca din folosul ilicit obținut inițial

de societate al cărei administrator era (mărfurile obținute), să obțină sumele de

bani însușite ulterior din conturile bancare ale societății, încercând să creeze

o aparență de legalitate a operațiunilor efectuate.

În consecință, în raport

de cele expuse anterior, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 23 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen.

Sub aspectul laturii subiective,

faptele s-au comis cu vinovăție sub forma cerută de lege pentru existența acestora,

respectiv intenție directă, în sensul că inculpatul a urmărit producerea rezultatelor

socialmente periculoase, respectiv prejudicierea părților vătămate - Statul

Român, SC B.B. SRL Constanța, SC S. SRL Sibiu și SC M. SA Târgoviște și obținerea

în folos propriu a unor beneficii ilicite.

Rezultatul socialmente

periculos al faptei este reprezentat de prejudicierea SC B.B. SRL Constanța, SC

taxelor, impozitelor și altor contribuții datorate pentru operațiunile comerciale

nedeclarate, precum și de atingerea relațiilor sociale prin care Statul apără circuitul

legal (financiar, bancar, economic, comercial și civil) al bunurilor.

În raport de întrunirea

tuturor cerințelor prevăzute de lege pentru ca acțiunile inculpatului să întrunească

toate trăsăturile infracțiunilor expuse anterior, respectiv pericolul social, vinovăția

sub forma intenției și prevederea în legea penală, instanța a dispus condamnarea

inculpatului G.V.

La stabilirea și aplicarea

pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev.

de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile din partea generală a Codului penal -

referitoare la infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute în legile

speciala; gradul de pericol social al faptelor comise, determinate de împrejurările

și modalitățile folosite - prin achiziționarea de mărfuri pentru plata cărora a

emis file cec deși cunoștea că nu are disponibilul bancar necesar, în scopul obținerii

de foloase materiale injuste, neevidențierea în contabilitate a veniturilor realizate

din activitățile comerciale desfășurate, eludând astfel plata către stat a taxelor

și impozitelor, din scopul urmărit - obținerea de foloase materiale injuste prin

prejudicierea unor persoane juridice, sustragerea de la plata către stat a taxelor

și impozitelor, din urmarea produsă - prejudiciul de valoare foarte mare cauzat

atât statului cât și unor persoane juridice de drept privat și care nu a fost recuperat,

din caracterul și gravitatea urmărilor infracțiunii de evaziune fiscală care au

drept consecință directă diminuarea veniturilor statului, cu repercusiuni grave

asupra îndeplinirii funcțiilor de baza ale acestuia, atingerea relațiilor sociale

prin care Statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial și

civil) al bunurilor; persoana inculpatului, care a avut o atitudine de nesinceră,

disimulată în fața organelor judiciare, nefăcând nici un efort de a contribui la

aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și nu și-a asumat rezultatul socialmente

periculos al faptelor sale - prejudiciul produs bugetului de stat și în patrimoniul

societăților comerciale induse în eroare, conform declarației din faza de urmărire

penală.

Pentru aceste motive în

baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice),

lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat)

și lit. c) (dreptul de a fi administrator) C. pen. pe o durată de 5 ani pentru infracțiunea

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 11 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului G.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice),

lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat)

și lit. c) (dreptul de a fi administrator) C. pen. pe o durată de 5 ani pentru infracțiunea

de evaziune fiscală.

În baza art. 23 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 13 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului G.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare

pentru infracțiunea de spălare a banilor.

Este de precizat că aplicarea

pedepsei complementare alături de pedeapsa închisorii pentru infracțiunile prev.

de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. și art. 11 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 87/1994 s-a impus, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege atât

cu privire la obligativitatea aplicării pedepsei interzicerii unor drepturi, cât

și cu privire la pedeapsa principală, care este mai mare de 2 ani, astfel cum impune

art. 65 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele

principale și pedepsele complementare aplicate, urmând ca inculpatul G.V. să execute

în final pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi prevăzute de 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul

de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c)

(dreptul de a fi administrator), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Executarea pedepsei principale

urmează a avea loc în regim de detenție, urmărindu-se atât reeducarea inculpatului,

cât și prevenirea de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea

de drept și față de regulile de conviețuire socială, ținându-se seama de activitatea

infracțională amplă desfășurată de acesta, de prejudiciul considerabil creat, de

atitudinea procesuală a acestuia, care s-a sustras cercetării judecătorești.

În conformitate cu

art. 71 C. pen., s-au aplicat și pedepse accesorii în sensul că s-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b, c C. pen. pe durata

executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile

s-a constatat că partea civilă Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.

- D.G.F.P. Constanța a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 1.353.471.096

ROL), cu titlu de despăgubiri civile, la care s-au adăugat accesoriile bugetare

calculate până la data plății efective a debitului principal.

Totodată s-au mai constituit

părți civile SC B.B. SRL Constanța cu suma de 88.500.003 ROL, SC S. SRL Sibiu cu

suma de 348.391.529 ROL și SC M. SA Târgoviște cu suma de 6.905.178.887 ROL.

Potrivit prevederilor

art. 998 C. civ., orice faptă a omului care a cauzat altuia un prejudiciu obligă

pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat, a-l repara, indiferent de forma de vinovăție

- intenție sau culpă, iar despăgubirile acordate pentru pagube izvorând din fapte

ilicite trebuie să reprezinte, întotdeauna, o reparare integrală a pagubei suferite.

În prezenta cauză au fost

întrunite condițiile instituite de către legiuitor în art. 998-999 C. civ. ce reglementează

răspunderea civilă delictuală și anume: faptele ilicite - faptele inculpatului G.V.

care, cu intenție directă, având calitatea de administrator la SC C.A. SRL în perioada

iunie - iulie 2004, a achiziționat mărfuri de la SC M.T.R. SRL București, SC S.

SRL Sibiu, SC B.B. SRL Constanța, în valoare totală de 6.342.070.419 ROL, mărfuri

pentru plata cărora a emis file cec la banca trasă - Banca T. - Sucursala Constanța

deși cunoștea că nu are disponibilul bancar necesar, în scopul obținerii de foloase

materiale injuste și, în aceeași calitate, s-a sustras de la plata obligațiilor

către bugetul consolidat al statului cu suma de 1.028.065.678 ROL reprezentând taxă

pe valoarea adăugată și 81.165.418 ROL reprezentând impozit pe venitul microîntreprinderilor

prin omisiunea înregistrării în evidențele contabile ale SC C.A. SRL Constanța a

veniturilor realizate ca urmare a activității comerciale efectuate, cauzând un prejudiciu

și legătura de cauzalitate între faptele comise cu intenție directă și urmarea produsă.

Referitor la majorările

de întârziere solicitate de partea civilă Statul Român, Tribunalul a considerat

că și în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală prejudiciul cauzat cuprinde atât

paguba efectivă - damnum emergens, cât și beneficiul nerealizat - lucrum cesans,

acesta din urmă neputând fi acoperit decât prin perceperea majorărilor și penalităților

de întârziere care constituie o despăgubire a statului pentru încasarea cu întârziere

a drepturilor sale care au fost reținute și utilizate pe nedrept de către debitor

începând cu termenul de plată când se datorau bugetului.

În vederea reparării integrale,

eficiente și într-un timp cât mai scurt a pagubei produse prin evaziune fiscală,

s-a impus obligarea inculpatului atât la plata despăgubirilor pentru paguba efectivă,

cât și la plata beneficiului nerealizat.

În consecință,

în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999

G.V. la

plata sumei de 135.347 RON (1.353.471.096 ROL), cu titlu de despăgubiri

civile, la care s-au adăugat accesoriile bugetare calculate până la data plății

efective a debitului principal către partea civilă Statul Român - Ministerul

Finanțelor Publice - A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanța, precum și la plata sumelor de:

8.850 RON (88.500.003 ROL) către SC B.B. SRL Constanța, 34.839 RON (348.391.529

ROL) către SC S. SRL Sibiu și 690.517,88 RON (6.905.178.887 ROL) către SC M. SA

Târgoviște

Din perspectiva înscrisurilor

false folosite la însușirea sumelor de bani, respectiv borderourile de achiziție

din 28 mai 2004, din 31 mai 2004 și din 22 iunie 2004 emise de SC C.A. SRL depuse

la A. Bank România SA - Sucursala Constanța, în baza art. 14 alin. (3) lit. a)

și s-a dispus desființarea totală.

Împotriva sentinței penale

evocate a formulat, în termen legal, apel inculpatul G.V., aducând critici de nelegalitate

și netemeinicie.

În esență, inculpatul

G.V. a susținut, că citarea sa la judecata în fond nu a fost îndeplinită conform

legii, ceea ce a condus la judecată în lipsa lui, încălcându-se dreptul la apărare,

inclusiv sub aspectul imposibilității de a se prevala de dispozițiile art. 320

1

Drept urmare, apelantul

inculpat a solicitat admiterea apelului său, desființarea hotărârii a

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 302/2015
preventiv de la 10 iulie 2010 la 19 iulie 2010. Obligă pe inculpatul G.Z. la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la instanța de fond. II. B.C.A. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus s
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
a ocupa o funcție de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b)
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 349/2012
mai grea de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție implic
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 43 pronunțată în data de 23.01.2019 în dosarul penal nr. x/2015, Tribunalul Constanța, în baza art. 12 lit. a) din Lege
ÎCCJ 2012-09-18
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2856/2012
Asupra recursului de față ; Prin sentința penală nr. 404 din 18 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr. 45929/3/2010 s-a dispus: În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea a
Sursă