ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2425/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2425/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursului declarat de inculpatul N.B. împotriva deciziei penale nr. 24/P din 23

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, constată următoarele:

I. Prin sentința

penală nr. 54 din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1052/88/2013

s-au dispus următoarele:

În temeiul

art. 183 C. pen. a condamnat pe inculpatul N.B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

În temeiul

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

A admis în parte

acțiunile civile formulate de părțile civile N.C.E.S. și N.C.R.C.

A obligat inculpatul

la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă N.C.E.S.

A obligat inculpatul

la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă N.C.R.C.

A obligat inculpatul

la plata unei prestații periodice în favoarea minorului N.C.R.C., prestație stabilită

în raport de venitul net pe economie începând cu data de 08 iulie 2009 și până la

încetarea stării de nevoie.

A respins pretențiile

formulate de partea civilă N.C.E.S. (cheltuieli de înmormântare și pomeni ulterioare)

ca nefondate.

În temeiul

art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat în sumă de 1.000 RON.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în

cauză, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 21/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a trimis în judecată pe inculpatul

N.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., lovituri

sau vătămări cauzatoare de moarte.

S-a reținut în

rechizitoriu că în ziua de 08 iulie 2009, inculpatul N.B. i-a aplicat două lovituri,

în față și în zona cefei, lui N.C.S.R., în urma cărora victima a căzut cu fața de

asfalt, cauzându-i astfel decesul.

Examinând probele

administrate în faza de urmărire penală (procese-verbale de cercetare la fața locului,

planșe fotografice, raport medico-legal din 08 octombrie 2010 întocmit de Serviciul

medico-legal județean Tulcea avizat de Comisia de Avizare și Control din cadrul

Institutului Național de Medicină Legală București, declarațiile inculpatului, declarațiile

martorilor T.L., A.C.P., U.A.V., C.J., B.A., D.V., F.I., N.C.E.S.), coroborându-le

cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, (declarațiile

inculpatului, ale martorilor din acte, precum și ale martorilor N.A., C.A., R.C.,

T.F.M., expertiza medico-legală din 27 martie 2013 efectuată de Institutul Național

de Medicină Legală din 27 martie 2013 efectuată de Institutul Național de Medicină

Legală București, actele medicale, s-a reținut următoarea situație de. fapt:

La data de 08

iulie 2009, inculpatul N.B., a plecat către localitatea Topolog cu autoturismul

proprietate personală pentru a vinde lemn, însoțit fiind de doi zilieri care lucrau

pentru el, A.C.P. și U.A.V. La întoarcere, inculpatul l-a luat în localitatea Sâmbăta

Nouă și pe martorul B.A., acesta ocupând scaunul din dreapta față, cei doi zilieri

aflându-se în caroseria autoutilitarei marca D.

Inculpatul a ajuns

în localitatea Cerbu în jurul orei 17.00, când în stația de autobuz oprise microbuzul

care venise de la Constanța. Din microbuz au coborât victima N.C.S.R. cu câte o

sacoșă în fiecare mână, precum și alte persoane, printre ele și martora T.L. împreună

cu fiul său minor, T.F.M., cei doi mergând în spatele victimei.

După ce au parcurs

aproximativ 80 m. de la stație, pe lângă aceștia a trecut autovehiculul condus de

inculpat, care a oprit în dreptul victimei, pe care inculpatul o cunoștea.

Ceea ce s-a întâmplat

ulterior acestui moment a fost perceput și relatat diferit atât de către inculpat,

cât și de către martorii audiați în cauză.

În declarația

olografă de la data de 08 iulie 2009, inculpatul a susținut că a oprit mașina pentru

a discuta cu victima, a coborât, s-a deplasat prin spatele mașinii și, când a ajuns

lângă N.C.S.R., lângă ușa dreapta a mașinii, a întins mâna către el pentru a-l saluta,

R. „a lăsat sacoșele jos și i-a întins mâna la repezeală”.

A remarcat că

R. era „ostil”, l-a întrebat de ce nu vrea să vorbească cu el, întrebare la care

victima a răspuns tot cu o întrebare „ce avem noi de discutat?”, răspuns din care

inculpatul a dedus că „era supărat pe mine”.

În declarația

dată în ziua de 08 iulie 2009, inculpatul nu și-a amintit dacă victima și-a luat

sacoșele din dreptul mașinii, însă a precizat că după ce a parcurs 5 m., a văzut-o

că s-a oprit câteva secunde, după care a căzut cu fața în asfalt fără a se sprijini

pe mâini.

Inculpatul a mai

adăugat „eu nu l-am lovit pe S.R. și nici nu aveam vreun motiv să fac acest lucru”,

și bănuia că victima se temea să discute cu el fie că se despărțise în fapt de soția

lui, iar inculpatul i-ar fi putut spune acesteia că R. era în sat, fie pe faptul

că i-a vândut tatălui său o mașină marca P. și încă nu îi dăduse actele mașinii.

După începerea

urmăririi penale, la data de 06 martie 2012, inculpatul a dat o altă declarație

în fața procurorului, în prezența avocatului său ales. În această declarație, inculpatul

a relatat că după ce a oprit mașina, a trecut prin spatele ei cu scopul de a se

apropia de R., dar nu a reușit să ajungă față în față întrucât R. „a luat-o prin

fața mașinii și când se afla în mijlocul asfaltului, a stat nemișcat câteva secunde,

după care a căzut pe șosea cu fața în jos. Din cauza izbiturii s-a săltat puțin

de la sol, iar apoi a căzut din nou cu falca dreaptă în asfalt, constatând că avea

spume la gură”.

Inculpatul a precizat

că „în nici un moment eu nu am fost mai aproape de 2-3 m. de R. anterior căzăturii”,

că a cerut o sticlă de apă pentru a stropi victima, apoi a sunat la ambulanță, însă

nu a așteptat venirea acesteia ci a pus victima în mașină pe scaunul din dreapta

față și a transportat-o la Spitalul Orășenesc Babadag.

În aceeași zi

- 06 martie 2012 - inculpatul a mai dat o declarație și în fața judecătorului investit

cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, susținând, că victima „mergea

legănându-se ca și cum era în stare de ebrietate”, că „a coborât din mașină însă

nu a apucat să vorbească cu victima, deoarece s-a deplasat spre centrul străzii

și dintr-o dată, a căzut cu fața în jos, după care s-a ridicat un pic și a căzut

din nou” (Dosar nr. 778/88/2012, atașat la prezentul dosar).

Inculpatul a fost

de acord să declare și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a susținând

din nou că s-a apropiat de victimă dar nu a atins-o, a întrebat-o de la distanță

ce face, dar nu i-a răspuns, s-a îndepărtat și a mers în fața mașinii, a început

să se clatine și brusc a căzut cu fața de asfalt.

Inculpatul nu

a avut nicio explicație pentru susținerile diferite pe care le-a avut în timpul

urmăririi penale, a precizat că au trecut trei ani și nu își amintește dacă a dat

mâna cu victima sau alte amănunte. Spre finalul declarației dată în ședința publică

din 05 iunie 2012, inculpatul a explicat totuși nepotrivirea dintre declarații prin

faptul că pe data de 08 iulie 2009 a stat la poliție o zi întreagă într-o stare

de tracasare, de spaimă, la auzul veștii că R. a murit.

Într-o primă fază

martorii A.C.P. și U.A.V. au declarat că nu au văzut ca victima să fi fost lovită

de inculpat (declarațiile olografe din data de 08 iulie 2009). Martorul A. a arătat

în declarația olografă că inculpatul i-a spus victimei să stea puțin de vorbă cu

el, însă acesta mergea în continuare pe trotuar în fața mașinii, inculpatul „a plecat

înspre acel băiat ce i-a spus că nu are nimic de discutat cu el și a dat să fugă

după ce lăsase sacoșele jos. În acest moment, s-a împiedicat și a căzut în mijlocul

șoselei cu fața în jos”.

Acești martori

au fost reaudiați la datele de 28 și respectiv 29 februarie 2012, și, sub prestare

de jurământ, și-au retractat primele susțineri.

Astfel, în declarația

de la dosarul de urmărire penală, martorul A.C.P. a afirmat că în ziua evenimentului,

după oprirea mașinii, inculpatul a coborât de la volan și s-a dus direct la S.R.,

întrebându-l pe un ton agresiv: „bă, tu când ai de gând să îmi dai banii?”, iar

R. i-a răspuns că „îi va da când va avea”. Martorul a mai arătat că la răspunsul

lui R., N.B., fiind foarte aproape de acesta, „cred că față în față”, i-a aplicat

o lovitură de pumn în față, moment în care victima a căzut în genunchi, după care

l-a apucat pe R. de tricou, l-a ridicat în picioare și i-a mai aplicat o lovitură,

după cap, în ceafă, cu pumnul”, la care R., fiind fără reacție și, probabil, în

stare de inconștiență, „a mai făcut doi pași și a căzut ca fulgerat cu fața la asfalt”.

Martorul a mai

susținut că în acel moment, B.A., bărbatul luat la ocazie, a coborât din mașină,

și după lovitura aplicată i-a spus inculpatului „lasă-l, mă, nu mai da în el că

îl omori”.

A.C.P. a mai relatat

că la internarea în orașul Babadag, inculpatul l-a lăsat pe el și pe U.A.V. să aștepte

2-3 ore până când a venit fratele inculpatului și i-a dus la poliție, unde, în parcarea

instituției se afla inculpatul care le-a spus: „băi, aveți grijă ce declarați, ziceți

că R. a căzut singur pe asfalt”.

Martorul a precizat

că datorită acestui motiv, dar și faptului că îi cunoștea pe frații N. ca fiind

„violenți și agresivi” au declarat așa cum li s-a cerut. În aceeași declarație,

martorul a subliniat că nu dorește să fie confruntat cu inculpatul întrucât îi este

teamă de el și de familia lui.

Aspecte asemănătoare

a specificat și martorul U.A.V. Martorul a declarat că l-a auzit pe inculpat întrebându-l

pe R. „când ai de gând să-mi dai banii înapoi?”, la care victima i-a răspuns „nu

mai am ce să vorbesc cu tine”. A mai declarat că a văzut cum, atunci când cei doi

erau față în față, inculpatul i-a aplicat o lovitură de pumn în regiunea feței,

astfel că tânărul a căzut în genunchi, că inculpatul l-a ridicat în picioare de

tricou și i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în lateral, fără să sesizeze dacă

l-a lovit în față sau în ceafă, astfel că tânărul a căzut în lateral, pe marginea

șoselei, s-a ridicat, a mai mers doi-trei pași în față și a căzut cu fața direct

în asfalt.

Și acest martor

a susținut că în fața sediului Poliției Babadag, inculpatul li s-a adresat cu cuvintele:

„aveți grijă ce declarați, acela a căzut singur în stradă”. Mai mult, la ieșirea

din sediul poliției, inculpatul i-a întrebat: „ați declarat ce v-am zis? Cum ați

declarat?”.

Martorul a mai

relatat că după incident a aflat că între inculpat și victimă au existat neînțelegeri

legate de o sumă de bani pe care aceasta din urmă i-o datora inculpatului. U.A.V.

a menționat că nu dorește ca inculpatul să ia cunoștință de noile afirmații întrucât

îi este teamă de el și de familia sa și din acest motiv nu a dorit să fie confruntat

cu inculpatul.

Audiați în ședința

publică din 14 august 2012, acești doi martori și-au menținut primele declarații

date în cursul urmăririi penale, retractându-și cea de-a doua declarație, susținând

că au fost speriați, că declarațiile nu le-au fost citite și au fost amenințați

cu pușcăria și cu bătaia să dea declarații împotriva inculpatului și forțați să

semneze declarațiile de către doi lucrători de poliție.

Martorul B.A.,

în declarația dată în ziua incidentului, arată că în localitatea Cerbu inculpatul

a oprit mașina, a mers în spatele mașinii, că a observat cum victima a trecut pe

lângă ei având în mâini trei sacoșe, a rămas în spate fără să îl poată vedea, iar

în aproximativ 1-2 minute a sesizat că tânărul nu mai avea sacoșele în mână și mergea

cu spatele clătinându-se, a trecut pe partea dreaptă a mașinii, căzând brusc cu

fața în jos pe asfalt, timp în care inculpatul se afla în picioare lângă oblonul

din partea dreaptă a mașinii, iar sacoșele tânărului în dreptul roții spate dreapta.

A mai susținut martorul că atunci când l-a întrebat pe inculpat ce se întâmplase,

acesta nu i-a dat nici un răspuns, dar a cerut apă pentru a o stropi pe victimă.

Reaudiat la data

de 29 februarie 2012, martorul a precizat că nu a auzit și nu a văzut nimic din

ceea ce se întâmplase în spatele mașinii, dar a văzut cum victima a căzut „fulgerată”

cu fața în asfalt, fără a avea reacții. Cu aceeași ocazie, martorul a susținut că

nu sunt adevărate declarațiile martorilor A. și U. potrivit cărora i-ar fi cerut

inculpatului să nu îl mai bată pe tânăr, adăugând că la momentul incidentului avea

probleme medicale la cap și se afla în concediu medical.

Pentru a întări

aceste susțineri, martorul a prezentat organelor de cercetare penală o scrisoare

medicală eliberată de Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare-Neurochirurgie

din care rezultă că se află în evidența acestei clinici pentru un anevrism de arteră

cerebrală stângă operat, că pacientul continuă cu crize de pierdere a conștientei,

prezentând, printre altele, tulburări amnezice și de atenție.

În cursul cercetării

judecătorești, martorul și-a menținut declarația olografă dată la 08 iulie 2009,

precizând că cea de-a doua declarație i-a fost luată când era sub influența medicamentelor,

dar că această declarație i-a fost citită, a fost de acord să o semneze, însă a

fost deranjat de faptul că lucrătorul de poliție era prea „impunător”.

În fața instanței,

martorul B.A. a dat mai multe detalii decât în declarația olografă, declarând că

inculpatul a vorbit cu victima la o distanță de 2 m., dar că nu știe ce au vorbit,

geamul fiind închis, dar a văzut cum victima a avut o stare de leșin dintr-odată

și a căzut la marginea trotuarului cu bărbia de asfalt cu ricoșeu, căderea a fost

puternică, a văzut cum i-au sărit dinții pe jos, că pe stradă a venit o femeie (L.,

în prezent decedată) care i-a spus că R. avea epilepsie și a mai căzut și altă dată.

Martora T.L. a

dat două declarații la data de 09 iulie 2009, în prima menționând că a coborât în

localitatea Cerbu din microbuzul de Constanța, că a văzut victima căzută în fața

mașinii, însă nu a văzut să o fi lovit cineva.

În cea de-a doua

declarație, martora a specificat că din autoutilitara marca D. a coborât șoferul

„care s-a dus direct la acel tânăr, l-a apucat cu o mână de îmbrăcăminte, apoi l-a

lovit cu pumnul în zona feței, acel tânăr a căzut în iarbă înspre gard, apoi l-a

ridicat de jos și l-a lovit, a dat în zona cefei, iar acel tânăr a căzut cu fața

în asfalt. În acest timp, din mașină a mai coborât o persoană solidă care i-a spus

șoferului să nu mai dea în el.”

Această martoră

a fost audiată și la data de 27 februarie 2012, asemenea celorlalți martori, sub

prestare de jurământ, ocazie cu care martora a revenit asupra primei declarații

în care susține că nu a văzut incidentul, explicând că a procedat astfel, „întrucât

știe de la diferiți locuitori ai satului că șoferul este agresiv, este din neamul

N. din localitatea Vasile Alecsandri, și sunt foarte periculoși, fiindu-i foarte

teamă. Ulterior, în aceeași zi, având conștiința încărcată, am declarat exact așa

cum am perceput agresiunea”. Martora a mai solicitat să nu fie confruntată cu inculpatul

pentru că îi este teamă de el.

La data de 27

februarie 2012, martora a completat cea de-a doua declarație pe care a dat-o la

09 iulie 2009, arătând că în urma primei lovituri și-a dat seama că s-a întâmplat

ceva grav, întrucât victima „devenise inconștient, capul i se legăna, îi atârna

mandibula”, iar când a ajuns în dreptul unei bănci de la marginea șoselei le-a povestit

despre incident numitelor D.V. și C.J., afirmând că „șoferul unei autoutilitare

marca D. l-a bătut pe un tânăr care venise cu mine cu microbuzul și că l-a omorât

în stradă”.

Instanța de judecată,

după nenumărate termene acordate în scopul audierii martorei T.L. și după citarea

acesteia în mod repetat cu mandat de aducere în condițiile art. 183 C. proc.

pen., a audiat-o în ședința publică din 08 ianuarie 2013.

În prima fază,

martora a declarat că nu știe nimic din cele întâmplate, pentru ca ulterior, să

dea detalii despre incident, afirmând că a călătorit în același microbuz cu victima,

care nu părea să fie bolnav, nu era palid, și că după ce a coborât din microbuz,

după un timp, fiul său Ș. i-a spus, uitându-se în urmă: „mami, s-a întâmplat ceva,

cred că se bat”. Martora a mai susținut că de la o distanță de 80 m. a văzut cum

tânărul ce coborâse dintr-o utlitară marca D. a lovit victima în față, victima a

căzut, tânărul l-a ridicat și la lovit după cap, iar R. a căzut cu fața în asfalt”.

Despre acel tânăr martora a precizat că era mărunțel și plinuț, inculpatul semănând

la statură cu acel tânăr.

Martora și-a justificat

„amnezia” pe care a avut-o la debutul declarației, susținând că are o problemă de

sănătate „ceva cu capul, uit, după care îmi amintesc, dar mai greu, fără a depune

dovezi medicale în acest sens”.

Cum din audierea

martorei T.L. a rezultat că incidentul a fost surprins și de fiul său, T.F.M., instanța

a dispus ascultarea acestuia în ședința din 05 februarie 2013.

Acest martor a

confirmat susținerile mamei sale precizând că a văzut cum dintr-o autoutilitară

marca D. de culoare albă a coborât un tânăr de statură medie, slăbuț, ce s-a îndreptat

către un alt tânăr ce călătorise cu el și cu mama sa în microbuz și care a ridicat

pumnul către el. Martorul a subliniat că nu a surprins momentul lovirii acelui tânăr

pentru că i-a fost frică și a fugit, mama sa mergând normal și tot uitându-se înapoi.

T.F.M. a mai susținut că îl remarcase pe acel tânăr în timpul călătoriei, dar nu

a observat ca acesta să se simtă rău în timpul călătoriei.

Martorul a mai

adăugat că, văzându-l pe inculpat în sala de judecată, nu îl recunoaște ca fiind

tânărul care a coborât din mașină, în schimb a precizat că are aceiași statură cu

acea persoană.

Chiar dacă acest

martor nu l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana care a coborât din mașină

și „a ridicat pumnul asupra celuilalt tânăr”, instanța are convingerea că inculpatul

este acea persoană, convingere formată din coroborarea declarațiilor inculpatului

și ale martorilor ale căror declarații le-am analizat în paragrafele anterioare.

Instanța de judecată

a audiat și alți martori care nu au surprins incidentul, dar care au aflat de producerea

lui de la T.L. - D.V. și C.J. Această ultimă martoră, în declarația dată în fața

instanței, a negat că le-ar fi auzit pe T.L. și C.A., sora sa, povestind despre

incident, declarațiile de la urmărirea penală fiind semnate de ea, dar fără a-i

fi citite.

Această martoră

a fost confruntată cu martora D., cu ocazia confruntării martora D. susținând în

continuare că cealaltă martoră (C.J.) a auzit ce spusese T.L.

În opinia instanței,

chiar dacă neclaritățile din declarațiile celor două martore nu au fost înlăturate,

susținerile acestora au mai puțină relevanță atâta vreme cât nu au perceput întregul

eveniment „ex propriis sensibus”.

Nici martora C.A.,

audiată în ambele faze procesuale nu a văzut incidentul în desfășurare, ci doar

deznodământul: un bărbat căzut pe șosea ridicat de alți doi bărbați. Aceeași constatare

o facem și în privința martorului F.I.

Instanța a făcut

o trecere în revistă a declarațiilor inculpatului și ale martorilor în cele două

etape ale procesului penal în contextul în care toate aceste declarații conțin contradicții

evidente, parțial în privința inculpatului care într-o declarație susține că a dat

mâna cu victima, au stat de vorbă, în cealaltă că nu s-a apropiat mai mult de 2-3

m., nu l-a atins, l-a întrebat ceva, fără ca victima să-i răspundă, totală (în privința

martorilor A. și U. care într-o primă declarație susțin că inculpatul nu a lovit

victima, în altă declarație, dimpotrivă, să descrie în detaliu modul în care N.B.

l-a lovit pe S.R., pentru ca în fața instanței să afirme, din nou, că inculpatul

nu s-a atins de R.).

La procesul de

evaluare a probelor instanța are în vedere împrejurarea că declarațiile inculpatului

și ale martorilor sunt divizibile și acceptă că acestea sunt afectate de subiectivismul

firesc ce poate interveni în declarațiile părților și chiar ale unor martori (cum

sunt martorii A. și U. care în iulie 2009 lucrau pentru inculpat). Este absolut

firesc ca inculpatul să nu spună tot ce știe pentru a nu se autoincrimina, și tocmai

din acest motiv declarațiile sale au o valoare probantă condiționată de existența

altor probe în cauză.

Declarațiile inculpatului

sunt confirmate de martori, angajații săi (și ne referim la două dintre declarații,

cele care retractează susținerile relative la lovirea victimelor de către inculpat)

și, parțial de martorul B.A. care, nu a surprins însă, întregul incident și oricum,

declarația sa este privită cu rezerve datorită problemelor medicale confirmate de

actele medicale depuse la dosarul de urmărire penală.

Apreciind asupra

retractării declarațiilor care-l incriminează pe inculpat (și ne referim, evident,

la martorii A. și U.), considerăm că explicațiile oferite de acești martori (au

fost speriați, nu știau ce conțin declarațiile din februarie 2012, au fost amenințați

de lucrătorii de poliție cu bătaia și pușcăria pentru a declara împotriva inculpatului)

nu sunt credibile. Cu excepția martorului B.A. care a fost surprins că lucrătorul

de poliție era prea autoritar („impunător”), ceilalți martori nu au afirmat că ar

fi fost amenințați, constrânși în vreun fel, să declare sau să semneze declarațiile.

Tribunalul reamintește

că simpla retractare sau modificare de către inculpat și martori a unor declarații

nu poate duce la înlăturarea în mod automat și nemotivat a declarațiilor anterioare.

În acest context, apreciind ca nesincere declarațiile de retractare, constatând

că declarațiile făcute de cei doi martori în februarie 2012 se coroborează cu declarațiile

martorilor oculari T.L., T.F.M., urmează a înlătura celelalte două declarații ale

martorilor A. și U.

Din coroborarea

declarațiilor acestor patru martori oculari (T.L., T.F.M., A. și U. - declarațiile

din 28 februarie 2012) rezultă că inculpatul a coborât din mașină, s-a îndreptat

către victimă, a întrebat-o când îi dă banii și nemulțumit de răspunsul acestuia

i-a aplicat o lovitură de pumn în față, victima a căzut în genunchi, inculpatul

l-a ridicat în picioare trăgându-l de tricou, și i-a mai aplicat o lovitură după

cap, în ceafă, cu pumnul, lovitură în urma căreia S.R. a căzut cu fața de asfalt.

Realizând ce a

făcut, inculpatul a încercat să readucă victima în simțiri, stropindu-l cu apă,

lovindu-l în mod repetat peste față (aspecte ce rezultă și din declarațiile martorilor

B.A. și F.I.) și, într-un final, transportându-l cu mașina sa la Spitalul Orășenesc

Babadag în stop cardio-respirator. În aceeași seară victima a fost transportată

la Spitalul Județean Tulcea, unde a decedat.

Concluziile provizorii

întocmite de către medicul legist au stabilit drept cauză a morții „ruptura unui

anevrism vascular cerebral de tip berry”, evidențiind leziunile traumatice ale feței

și excoriații și menționând că între leziunile traumatice faciale și deces nu există

relație cauzală.

Aceste concluzii

provizorii fundamentează concluziile de achitare formulate de inculpat, numai că

valoarea probantă a unor concluzii medico-legale nedefinitive făcute la debutul

anchetei penale este redusă și justifică, de regulă, înaintarea unei propuneri de

arestare preventivă.

Niciodată trimiterea

în judecată a unui inculpat acuzat de infracțiuni ce au avut ca urmare decesul victimei

nu se face exclusiv pe baza unor concluzii medico-legale provizorii. Și, în speță,

în cursul urmăririi penale, a fost efectuat un raport medico-legal din 08

octombrie 2010, întocmit de Serviciul medico-legal județean Tulcea care a concluzionat

că moartea victimei a fost violentă, cauza medicală constituind-o „hemoragia subarahnoidală

determinată de un traumatism facial având un mecanism de producere activ și/sau

pasiv, posibil rezultat în urma lovirii cu/de corp contondent (suprafață dură cu

profil neregulat, cu impact contuz facial); între trauma contuzo-facială și deces

existând relație directă de cauzalitate”.

Raportul medico-legal

a fost întocmit de același medic legist care a emis concluziile provizorii, astfel

că procurorul de caz, având în vedere concluziile diferite ale celor două acte medicale,

a înaintat dosarul la Institutul Național de Medicină Legală București, care, la

data de 10 august 2011 a întocmit avizul în care s-a precizat că „leziunile traumatice

s-au produs prin lovire cu și de corp dur, fiind puțin probabil un mecanism de cădere

simplu”.

În cursul cercetării

judecătorești a fost încuviințată efectuarea unei expertize medico-legale de către

Institutul Național de Medicină Legală București care a avut în vedere întregul

dosar al cauzei, inclusiv actele medicale depuse de părțile civile.

Concluziile comisiei,

raportat la obiectivele formulate de inculpat, au fost următoarele:

- victima nu figurează

în evidență cu afecțiuni medicale care să aibă ca simptomatologie „leșinul” și „spume

la gură”;

- moartea victimei

s-a datorat hemoragiei subarahnoidiene;

- aspectul macroscopic

și topografia leziunilor așa cum au fost prezentate în documentația pusă la dispoziție

pledează pentru un mecanism de producere a acestora prin lovire cu și de un corp

dur, fără a se putea exclude cu certitudine producerea leziunilor prin mecanism

de lovire de corp/plan dur auto sau hetero propulsate.

Comisia nu a fost

în măsură să explice neconcordanța dintre actele medicale și a recomandat reautopsierea

cadavrului prin exhumare pentru alte aprecieri medico-legale.

Preluând recomandarea

comisiei, inculpatul a solicitat reautopsierea cadavrului prin exhumare, cerere

ce a fost respinsă la termenul de judecată din 07 mai 2013.

Și această expertiză

medico-legală a fost avizată de Comisia de Avizare și Control din cadrul Institutului

Național de Medicină Legală București.

Așadar, ambele

expertize medico-legale efectuate în cauză, au fost avizate de Comisia de Avizare

și Control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală București și au aceeași

concluzie: leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu și de corp dur.

Medicii legiști

care au participat la întocmirea acestor lucrări medico-legale au emis și concluzii

probabile în sensul neexcluderii cu certitudine a producerii leziunilor prin mecanism

de lovire de corp/plan dur auto sau heteropropulsat (a doua lucrare), iar în avizul

din 10 august 2011 afirmă că este puțin probabil un mecanism de cădere simplă.

Valoarea probantă

a rapoartelor de constatare tehnico-științifică, inclusiv a celor medico-legale,

este analizată prin raportare la întregul material probator, ori, din acest ansamblu

rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit de două ori victima: o dată cu pumnul

în față și a doua oară cu pumnul în ceafă, ultima lovitură determinând căderea victimei

cu fața în asfalt.

Toate aceste aspecte

pledează pentru reținerea vinovăției inculpatului care, chiar dacă nu a urmărit

moartea victimei, acționând cu intenție depășită, a lovit-o de două ori, în maniera

descrisă mai devreme, agresiune ce a avut ca rezultat decesul lui N.C.S.R.

În drept, fapta

inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.

Instanța nu a

reținut niciuna dintre apărările inculpatului referitoare la retractarea declarațiilor

de către martorii A. și U. care ar fi fost supărați că nu îi plătise integral, la

afirmațiile soției victimei și familiei ei că îl vor băga în închisoare, la influențarea

martorei T.L. de către familia soției victimei.

Din nicio probă

administrată în cauză, nu au rezultat astfel de aspecte. Martorii A. și U. au dat

alte explicații cu privire la retractarea primelor declarații, partea civilă N.C.E.S.

este plecată în Belgia încă din timpul urmăririi penale potrivit declarației notariale

din 25 august 2009 și nu există elemente care să confirme suspiciunea inculpatului

că acesta avea cunoștință de conținutul declarațiilor martorilor și i-ar fi influențat

în vreun fel să-și schimbe aceste declarații.

Nu au fost reținute

nici aserțiunile inculpatului cu privire la inexistența unui conflict între părți,

nefiind administrate probe din care să rezulte contrariul.

Relativ la acest

aspect, instanța a reținut că în cursul urmăririi penale soția victimei a declarat

că în luna decembrie 2008 soțul său cumpărase o autoutilitară marca D. de la inculpat

cu suma de 6.000 RON, din care i-a achitat inițial 2.500 RON, urmând ca până la

sfârșitul lunii februarie 2009 să îi plătească diferența, dar întrucât R. nu a putut

aduna această sumă, inculpatul a luat mașina, fără să restituie suma plătită cu

titlu de avans, iar de atunci „a început să existe o stare conflictuală”.

De asemenea, nu

au fost avute în vedere concluziile de achitare câtă vreme există suficiente probe

de vinovăție care au înfrânt prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul,

probe analizate amănunțit, în paragrafele anterioare.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța valorificat toate criteriile arătate în art. 72

C. pen.: limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul ridicat de pericol

social al faptei ale cărei urmări constau în suprimarea vieții, persoana inculpatului

care nu este la primul conflict cu legea penală (în 2008 a fost sancționat cu amendă

administrativă pentru două infracțiuni prev. de art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 59/2000),

și-a susținut nevinovăția pe parcursul întregului proces penal, s-a prezentat la

aproape toate termenele de judecată (a lipsit la un termen pentru care a justificat

absența), post-factum a încercat să acorde primul ajutor victimei transportând-o

la spital cu propriul autoturism.

Relativ la acțiunile

civile alăturate acțiunii penale, Tribunalul reține că în cauză s-au constituit

părți civile fiul victimei: cu suma de 50.000 euro daune morale și retribuție (pensie

alimentară) lunară în valoare de 500 euro/lună, până la definitivarea studiilor

superioare, și soția victimei cu suma de 50.000 euro daune morale și 5.700 euro

daune materiale reprezentând cheltuielile ce au fost efectuate cu înmormântarea

și pomenile până la 1 an; cheltuieli de judecată.

În legătură cu

daunele materiale solicitate, instanța a constatat că partea civilă nu a adus dovezi

din care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli și întinderea lor. Singurul martor

audiat sub acest aspect (N.A.) a confirmat că sora sa a respectat toate rânduielile

creștine și a făcut toate pomenile până la 1 an, însă nu a putut preciza suma globală

care s-a cheltuit.

În aceste condiții,

instanța a constatat că cheltuielile materiale nu au caracter cert, simpla prezumție

a efectuării acestor cheltuieli cu ocazia înmormântării și a pomenilor ulterioare

nefiind suficientă pentru a se putea aprecia asupra întinderii acestor daune. În

absența unor dovezi concrete care să ateste efectuarea acestor cheltuieli, urmează

a se respinge ca nefondat acest capăt de cerere.

Cu privire la

cuantumul prestației periodice lunare (denumită eronat pensie alimentară) la care

poate fi obligat autorul prejudiciului, instanța a pornit de la principiul că această

prestație constituie o despăgubire, neavând caracterul unei pensii de întreținere.

De asemenea, instanța a avut în vedere că părțile civile nu au dovedit că la data

decesului victima realiza venituri.

Dar chiar și în

lipsa dovezii realizării de către victimă a unor venituri, instanța poate dispune

stabilirea unei prestații lunare în funcție de venitul minim pe economie.

Cum salariul minim

pe economie diferă de la an la an (în anul 2009 când a survenit decesul victimei

era 600 RON, în 2011 - 670 RON, în 2012 - 700 RON, tot în 2012 770 RON și în 2013

750 RON), instanța nu va preciza cuantumul prestației periodice lunare, limitându-se

să precizez că aceasta se raportează la venitul minim net pe economie, inculpatul

urmând a fi obligat la plata acestei prestații începând cu data de 08 iulie 2009

și până la încetarea stării de nevoie, urmând ca valoarea prestației să fie stabilită

la momentul executării în funcție de evoluția salariului minim pe economie.

Relativ la daunele

morale solicitate de părțile civile, instanța a apreciat că prin moartea intempestivă

și brutală, în plină tinerețe (victima avea 29 de ani) atât soția sa, cât mai ales

fiul său minor, au suferit un prejudiciu moral cert, fiind lipsiți de dragostea,

susținerea afectivă și materială pe care le primeau de la soțul și respectiv tatăl

lor.

Pentru repararea

acestui prejudiciu moral, în conformitate cu dispozițiile art. 19 C. proc. pen.

și art. 1357 C. civ., a obligat inculpatul la plata unor despăgubiri morale, dar

într-un alt cuantum decât cel pretins de părțile civile, considerat exagerat raportat

la realitățile economice actuale.

Întrucât daunele

morale nu au caracter pur afectiv, în absența unor criterii precise cum sunt cele

după care se apreciază daunele materiale, instanța a considerat că pentru acoperirea

prejudiciului moral încercat de părțile civile sumele de 15.000 euro pentru soția

victimei și de 20.000 euro pentru fiul victimei sunt îndestulătoare și suficiente.

II. Împotriva

sentinței penale nr. 54 din 14 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea au formulat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpatul N.B., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În apelul formulat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea:

Instanța de fond

a realizat o individualizare greșităa pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul

cuantumului, impunându-se majorarea acestuia și aceasta raportat atât la circumstanțele

în care s-a comis fapta, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului.

Instanța de fond

a soluționat în mod greșit latura civilă a cauzei, prin acordarea unei sume de bani

cu titlu de cheltuieli de înmormântare care nu acoperă cheltuielile efectuate de

soția victimei.

Totodată se critică

și modul de stabilire a pensiei pentru copilul minor al victimei, sub două aspecte,

neacordarea unei sume globale calculată de la data producerii decesului victimei

și până la pronunțarea hotărârii de către instanța de fond și neluarea în considerare

a venitului mediu pe economie, astfel cum acesta s-a modificat începând cu anul

2008.

În apelul formulat

de apelantul inculpat N.B.:

În mod greșit

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului N.B. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 183 C. pen., impunându-se achitarea acestuia în baza art. 10 lit.

a) C. proc. pen.

În sensul acestei

concluzii se face trimitere la declarația inculpatului, din care reiese împrejurarea

că acesta s-a întâlnit în data de 09 iulie 2009 cu victima, că aceasta a coborât

din microbuz, că a încercat să poarte o discuție cu acesta, însă victima nu a răspuns,

s-a îndepărtat de mașină însă, la un moment dat, a început să se clatine și brusc

a căzut cu fața pe asfalt.

S-a precizat că

victima părea sub influența băuturilor alcoolice, aspect susținut și de martorii

A.C., U.A. și B.A. și susținut prin raportul medico-legal din 08 octombrie 2010,

din care rezultă că sângele victimei conține 0,35 g. alcool.

În mod greșit

instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor A.C. și U.A., cele date în

luna iulie 2009 și în fața instanței de judecată, prin care au revenit la prima

declarație, reținând ca și temei al condamnării doar declarațiile acestora din luna

februarie 2012, date în fața organelor de urmărire penală.

Referitor la retractarea

de către martori a declarațiilor care îl incriminează pe inculpat, în mod greșit

instanța a apreciat că explicațiile pe care aceștia le-au oferit nu sunt credibile,

omițând a analiza aspectele invocate, cel puțin de către unul dintre aceștia, despre

care se cunoaște că nu știu să scrie și să citească, declarația fiind consemnată

de către organele de poliție.

Se relevă că declarațiile

date de acești doi martori se coroborează cu declarația dată de inculpat, și de

către martorul B.A., ocupantul din dreapta față a autoturismului, sub aspectul că

victima a dat semne de pierdere a cunoștinței, că mergea legănat și că s-a prăbușit

pe asfalt cu mâinile pe lângă corp și cu față în jos.

În acest sens,

pierderea cunoștinței este un simptom al hemoragiei subarahnoidiene, și ca atare

explică și cauza medicală a decesului, precum și modalitatea de producere a acestuia.

Cu toate aceste

corespondențe între probe, instanța înlătură de la procesul de apreciere a probelor

declarația inculpatului și declarațiile martorilor mai sus menționați, reținând

ca temei pentru pronunțarea soluției de condamnare declarația martorei T.L., a fiului

acesteia T.F.M., precum și declarațiile modificate ale martorilor A.C. și U.A.

În ceea ce privește

declarația martorului B.A., se arată că se impune a fi reținută împrejurarea că

acesta a perceput că victima a avut o stare de leșin, că a căzut la marginea trotuarului

cu bărbia de ciment, și dată fiind statura acesteia, a prezentat ricoșeu, impactul

fiind unul puternic.

În privința declarației

dată de T.L., se arată că aceasta este inconsecventă și există numeroase contradicții,

mai mult depozițiile acestei martore nu sunt analizate din punctul de vedere al

inconsecvenței.

Se solicită să

se aibă în vedere faptul că în fața instanței de fond, într-o singură declarație,

martora prezintă contraziceri, respectiv că nu a văzut nimic, că nu știe ce cuprind

declarațiile date la urmărire penală, că este o persoană fricoasă și din această

cauză are pierderi de memorie pentru ca ulterior să expună cu lux de amănunte modalitatea

de producere a faptei, cu toate că se afla la o distanță de 80 m. de locul producerii

evenimentului.

Se susține că

urmare a distanței de locul unde se afla martora în raport de victimă, aproximativ

80 m., este improbabil ca martora să fi auzit când bărbatul mai în vârstă, care

a coborât din mașină, i-a cerut celui mărunt să nu mai dea, dar acela a dat, cu

atât mai mult cu cât martora a precizat că are probleme de sănătate, cu capul, în

sensul că uită, dar apoi își aduce aminte, dar mai greu.

Se arată că declarația

martorei T.L. este în contradicție și cu declarația fiului acesteia, numitul T.F.,

în condițiile în care aceasta face mențiunea că fiul ei i-a atras atenția că se

bat doi oameni în spate, moment în care martora s-a întors și s-a uitat, ori fiul

acesteia precizează că nu a văzut momentul lovirii acelui tânăr și nu a discutat

cu mama sa despre acest incident.

Mai mult, în completare,

fiul martorei precizează că nu îl recunoaște pe inculpat ca fiind tânărul care a

coborât din autoutilitara D. și a ridicat pumnul asupra celuilalt tânăr.

În subsidiar,

s-a arătat că instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei,

impunându-se reducerea cuantumului cu reținerea circumstanțelor atenuante prev.

de art. 72 C. pen., în raport de personalitatea inculpatul, tânăr, fără antecedente

penale, căsătorit, cu caracterizări bune, nu a mai creat probleme și nu a urmărit

acest rezultat, fiind incidente astfel dispozițiile art. 74 lit. a), b), c) C.

pen.

Se solicită să

se aibă în vedere conduita inculpatului ulterior comiterii faptei, respectiv a luat

măsuri pentru a preîntâmpina rezultatul, a dus victima la spital și i-a dat primul

ajutor.

Ca modalitate

de executare a pedepsei, în raport de aceleași aspecte, se apreciază că sunt întrunite

condițiile impuse de art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală

nr. 24/P din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea

și de apelantul inculpat N.B. împotriva sentinței penale nr. 54 din 14 mai 2013

pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 1052/88/2012, a desființat în parte

sentința penală nr. 54 din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar

nr. 1052/88/2012 și rejudecând a dispus:

A redus pedeapsa

aplicată inculpatului N.B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C.

pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani și 4 luni închisoare.

A obligat inculpatul

N.B. și la plata sumei de 5.000 RON către partea civilă N.C.E.S., cheltuieli de

înmormântare.

A obligat inculpatul

N.B. către minorul N.C.R.C. la plata sumei de 9.272,5 RON, reprezentând prestație

periodică totală pentru perioada iulie 2009 - ianuarie 2014 și la plata a câte 212,5

RON lunar reprezentând prestație periodică lunară începând cu luna februarie. 2014

și în continuare până la majoratul minorului.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

statului.

În baza art. 189

C. proc. pen., onorariul parțial avocat oficiu, în cuantum de 50 RON s-a avansat

din fondul Ministerului Justiției în favoarea avocat D.M.

Pentru a pronunța

decizia menționată, Curtea de Apel Constanța a avut în vedere următoarele:

În mod corect

instanța de fond a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptei, și

a apreciat asupra existenței vinovăției inculpatului, în acord cu materialul probator

administrat în cauză.

A apreciat că

materialul probator conduce, fără dubiu, la concluzia existenței faptei și a vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., criticile formulate

în acest sens fiind neîntemeiate.

S-a reținut, în

primul rând, că declarațiile inculpatului sunt contradictorii, acesta relatând aspecte

diferite cu privire la întâlnirea și comportamentul său față de victimă, precum

și cu privire la atitudinea victimei.

Astfel, în declarația

olografă dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că, în timp ce se

deplasa cu autoturismul, în care se aflau și martorii A.C., U.A. și B.A., ajungând

în localitatea Cerbu, la aproximativ 200 m de stația de autobuz, a văzut victima,

fapt ce l-a determinat să oprească pentru a vorbi cu aceasta.

A susținut inculpatul

că după ce a coborât, s-a deplasat în direcția victimei, a întins mâna să dea noroc

cu el, cei doi și-au strâns mâinile pentru scurt timp după care, observând atitudinea

ostilă a victimei, inculpatul l-a întrebat de ce nu vrea să vorbească cu el, victima

replicându-i că nu au ce discuta, aspect care l-a determinat pe inculpat să aprecieze

că victima era supărată pe el.

Relatează inculpatul

că, imediat, victima a plecat și după ce a parcurs vreo 5 m., s-a oprit câteva secunde

și apoi a căzut cu fața în asfalt, fără să evite impactul cu ajutorul mâinilor.

Susține inculpatul

că s-a dus imediat la victimă și a dus-o la marginea drumului, în acel loc venind

și martorul B.A.

Întrucât nu au

reușit trezirea victimei, inculpatul a transportat-o la autoturism și de aici la

spital.

Referitor la atitudinea

victimei, inculpatul a arătat că aceasta se ferea să vorbească cu el întrucât se

despărțise în fapt de soția sa, victima fiind cumnatul fratelui său, soțiile lor

fiind surori.

De asemenea, a

mai susținut inculpatul că victima a vândut tatălui său un autoturism însă nu a

mai dat și actele autoturismului.

Ulterior, în a

doua declarație, inculpatul a relatat că, deși a coborât din autoturism pentru a

discuta cu victima, nu au reușit să ajungă față în față întrucât, victima a luat-o

prin fața mașinii și când a ajuns în mijlocul drumului a căzut pe șosea cu fața

în jos.

A mai arătat inculpatul

că, din cauza izbiturii victima s-a săltat puțin de la sol, iar apoi a căzut din

nou cu falca dreaptă de asfalt, inculpatul constatând că victima avea spume la gură.

A precizat inculpatul

că nici un moment nu a fost mai aproape de 2-3 m. de victimă.

Sunt evidente

contradicțiile dintre cele două declarații, intenția inculpatului fiind aceea de

a evita să afirme că a avut vreun contact cu fizicul victimei, pentru a nu se putea

aprecia că în acel moment ar fi lovit victima.

Totodată, pentru

a explica multiplele leziuni de pe fața victimei, inculpatul a inclus în declarația

sa și împrejurarea că, urmare a ricoșeului loviturii, capul victimei s-ar fi săltat

a doua oară de la sol, practic victima lovindu-se de două ori.

De asemenea, pentru

a explica căderea victimei la sol ca având o cauză medicală, inculpatul a inclus

în cea de-a doua declarație și faptul că ar fi avut spume la gură, că se clătina

și că ar fi fost în stare de ebrietate, aspecte pe care nu le-a evidențiat în prima

declarație.

În declarația

dată în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, inculpatul a accentuat

faptul că nu a avut contact fizic cu victima, dar și faptul că a oprit mașina pentru

a discuta cu victima întrucât era prietenul său și nu îl mai văzuse de 3 luni.

Toate aspectele

relatate de inculpat referitor la motivul care l-a determinat să oprească autoturismul

cu intenția de a vorbi cu victima sunt nereale, între inculpat și victimă existând

relații încordate urmare a faptului că după ce victima a cumpărat în anul 2008 un

autoturism de la inculpat cu prețul de 60.000.000 ROL, nu i-a mai dat, în luna februarie

2009 diferența de 35.000.000 ROL, fapt ce l-a determinat pe inculpat să îi ia înapoi

autoturismul fără a-i restitui cele 25.000.000 ROL.

Este de precizat

că inculpatul a negat, în declarația dată cu ocazia luării măsurii arestării preventive,

existența relațiilor încordate și evident și situația relatată de soția victimei.

Aceste aspecte

rezultă din declarațiile soției victimei, numita N.C.E.S.

Este evident că

inculpatul s-a ferit de a prezenta organelor de urmărire penală existența relațiilor

încordate, care, de altfel, și explică atitudinea ostilă a victimei, pentru a nu

se putea aprecia asupra unui mobil al aplicării de lovituri victimei.

În declarația

olografă din 09 iulie 2009, martora T.L. a susținut că în data de 08 iulie 2009,

în jurul orelor 17.30, a coborât din microbuz în localitatea Cerbu, aceasta fiind

împreună cu fiul său minor, numitul T.Ș., observând că, din același microbuz au

coborât numita B.A. și un tânăr, pe care însă nu îl cunoaște.

A arătat martora

că, după ce a parcurs aproximativ 80 m. de la stație a fost depășită de un autoturism

marca D., care a oprit în fața sa, în dreptul tânărului care venise de la microbuz,

mașină din care a coborât șoferul.

A relatat martora

că șoferul s-a dus direct la acel tânăr, l-a apucat cu o mână de îmbrăcăminte după

care l-a lovit cu pumnul în regiunea feței, persoana agresată căzând în iarbă, înspre

gard.

În continuare,

agresorul a ridicat victima și i-a mai aplicat o lovitură în zona feței, persoana

agresată căzând din nou la sol, lovindu-se cu fața de asfalt.

Martora a susținut

că din autoturismul marca D. a mai coborât o persoană care s-a dus la inculpat și

i-a cerut să nu mai dea.

S-a susținut de

martoră că, între timp, a depășit persoanele implicat în incident, însă a întors

capul să vadă ce se întâmplă și a observat că victima era spălată pe față cu apă.

Într-o altă declarație

dată de martoră în aceeași zi, aceasta a susținut că, după ce a coborât din microbuz,

a parcurs o distanță de aproximativ 80 m., fiind depășită de un autoturism marca

D., care a oprit în fața sa, în dreptul unui tânăr care coborâse și el din același

microbuz.

A precizat martora

că șoferul acelui autoturism s-a dat jos și a început să stea de vorbă cu acel tânăr,

cu mențiunea că în momentul în care a trecut pe lângă autoutilitara marca D. a văzut

că acel tânăr era căzut la sol.

A susținut martora

că alte aspecte nu a văzut.

În declarația

martorei din data de 27 februarie 2012 aceasta relatează aceeași situație de fapt

pe care a relatat-o în declarația olografă.

Martorul A.C.P.,

în declarația din 09 iulie 2009 a susținut că, fiind în autoturismul condus de inculpat

împreună cu martorii B.A. și U.A., s-au deplasat în localitatea Cerbu, unde inculpatul

a oprit autoturismul, s-a dat jos cu intenția de a vorbi cu un alt bărbat ce se

afla pe trotuar, l-a strigat pe acel bărbat pe numele de R. să se oprească pentru

a sta de vorbă, însă acea persoană i-a răspuns inculpatului că nu are ce vorbi cu

el și a dat să fugă, însă s-a împiedicat și a căzut în mijlocul șoselei cu fața

în jos.

A mai relatat

martorul că în momentul în care victima a căzut, inculpatul se afla la o distanță

de aproximativ 4 m. de aceasta.

În declarația

din data de 29 februarie 2012, același martor a susținut că după ce inculpatul a

oprit autoturismul în dreptul victimei, care avea două sacoșe în mâini și care se

deplasa de la microbuz, pe marginea dramului, a coborât și s-a îndreptat spre victimă,

întrebându-l, pe un ton agresiv când are de gând să îi dea banii, victima răspunzându-i

că îi va da când va avea.

După acest moment,

inculpatul, care era foarte aproape de victimă, i-a aplicat o lovitură cu pumnul

în față, victima căzând la sol.

A mai relatat

martorul că, în continuare, inculpatul a ridicat victima și i-a mai aplicat o lovitură

cu pumnul, după cap, cu mențiunea că victima a mai făcut 2 pași și a căzut la sol,

cu fața în jos.

Martorul a arătat

că, după prima lovitură aplicată de inculpat victimei, martorul B.A. a coborât din

mașină și i-a solicitat inculpatului să nu mai lovească victima.

După căderea victimei,

martorul a coborât din mașină și s-a deplasat la locul unde se afla victima, care

era inconștientă, l-au întors cu fața în sus observând că aceasta avea sânge în

zona gurii.

Prezenți în fața

sediului poliției, atât acest martor, cât și ceilalți doi, au fost interpelați de

inculpat care le-a spus să aibă grijă ce declară, cerându-le să susțină că victima

a căzut singură.

Martorul U.A.V.,

în declarația din data de 08 iulie 2009 a susținut că, fiind în autoturismul condus

de inculpat, împreună cu ceilalți doi martori, ajungând în localitatea Cerbu, inculpatul

a oprit, s-a dat jos din mașină, s-a dus în spatele autoturismului și a început

să se uite la mașină.

A mai arătat martorul

că, în acest moment, pe lângă autoturism a trecut victima, care l-a întrebat pe

inculpat ce face, acesta i-a răspuns că se uită la mașină, victima oprindu-se în

dreptul portierei față dreapta, loc unde s-a dus și inculpatul.

A precizat martorul

că, după acest moment nu a mai urmărit ce se întâmplă, însă, după un timp, a observat

că victima se afla la 10 m. de mașină și dintr-o dată a căzut, cu mențiunea că inculpatul

se afla tot lângă mașină.

În declarația