ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2425/2014

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul N.B. împotriva deciziei penale nr. 24/P din 23 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 54 din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1052/88/2013 s-au dispus următoarele: În temeiul art. 183 C. pen. a condamnat pe inculpatul N.B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. A admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile N.C.E.S. și N.C.R.C.

A obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă N.C.E.S. A obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă N.C.R.C. A obligat inculpatul la plata unei prestații periodice în favoarea minorului N.C.R.C., prestație stabilită în raport de venitul net pe economie începând cu data de 08 iulie 2009 și până la încetarea stării de nevoie. A respins pretențiile formulate de partea civilă N.C.E.S. (cheltuieli de înmormântare și pomeni ulterioare) ca nefondate. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.000 RON. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 21/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a trimis în judecată pe inculpatul N.B.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. S-a reținut în rechizitoriu că în ziua de 08 iulie 2009, inculpatul N.B. i-a aplicat două lovituri, în față și în zona cefei, lui N.C.S.R., în urma cărora victima a căzut cu fața de asfalt, cauzându-i astfel decesul.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală (procese-verbale de cercetare la fața locului, planșe fotografice, raport medico-legal din 08 octombrie 2010 întocmit de Serviciul medico-legal județean Tulcea avizat de Comisia de Avizare și Control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală București, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor T.L., A.C.P., U.A.V., C.J., B.A., D.V., F.I., N.C.E.S.), coroborându-le cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, (declarațiile inculpatului, ale martorilor din acte, precum și ale martorilor N.A., C.A., R.C., T.F.M., expertiza medico-legală din 27 martie 2013 efectuată de Institutul Național de Medicină Legală din 27 martie 2013 efectuată de Institutul Național de Medicină Legală București, actele medicale, s-a reținut următoarea situație de.

fapt: La data de 08 iulie 2009, inculpatul N.B., a plecat către localitatea Topolog cu autoturismul proprietate personală pentru a vinde lemn, însoțit fiind de doi zilieri care lucrau pentru el, A.C.P. și U.A.V. La întoarcere, inculpatul l-a luat în localitatea Sâmbăta Nouă și pe martorul B.A., acesta ocupând scaunul din dreapta față, cei doi zilieri aflându-se în caroseria autoutilitarei marca D. Inculpatul a ajuns în localitatea Cerbu în jurul orei 17.00, când în stația de autobuz oprise microbuzul care venise de la Constanța. Din microbuz au coborât victima N.C.S.R. cu câte o sacoșă în fiecare mână, precum și alte persoane, printre ele și martora T.L. împreună cu fiul său minor, T.F.M., cei doi mergând în spatele victimei.

După ce au parcurs aproximativ 80 m. de la stație, pe lângă aceștia a trecut autovehiculul condus de inculpat, care a oprit în dreptul victimei, pe care inculpatul o cunoștea. Ceea ce s-a întâmplat ulterior acestui moment a fost perceput și relatat diferit atât de către inculpat, cât și de către martorii audiați în cauză. În declarația olografă de la data de 08 iulie 2009, inculpatul a susținut că a oprit mașina pentru a discuta cu victima, a coborât, s-a deplasat prin spatele mașinii și, când a ajuns lângă N.C.S.R., lângă ușa dreapta a mașinii, a întins mâna către el pentru a-l saluta, R. „a lăsat sacoșele jos și i-a întins mâna la repezeală”. A remarcat că R. era „ostil”, l-a întrebat de ce nu vrea să vorbească cu el, întrebare la care victima a răspuns tot cu o întrebare „ce avem noi de discutat?”, răspuns din care inculpatul a dedus că „era supărat pe mine”.

În declarația dată în ziua de 08 iulie 2009, inculpatul nu și-a amintit dacă victima și-a luat sacoșele din dreptul mașinii, însă a precizat că după ce a parcurs 5 m., a văzut-o că s-a oprit câteva secunde, după care a căzut cu fața în asfalt fără a se sprijini pe mâini. Inculpatul a mai adăugat „eu nu l-am lovit pe S.R. și nici nu aveam vreun motiv să fac acest lucru”, și bănuia că victima se temea să discute cu el fie că se despărțise în fapt de soția lui, iar inculpatul i-ar fi putut spune acesteia că R. era în sat, fie pe faptul că i-a vândut tatălui său o mașină marca P. și încă nu îi dăduse actele mașinii. După începerea urmăririi penale, la data de 06 martie 2012, inculpatul a dat o altă declarație în fața procurorului, în prezența avocatului său ales.

În această declarație, inculpatul a relatat că după ce a oprit mașina, a trecut prin spatele ei cu scopul de a se apropia de R., dar nu a reușit să ajungă față în față întrucât R. „a luat-o prin fața mașinii și când se afla în mijlocul asfaltului, a stat nemișcat câteva secunde, după care a căzut pe șosea cu fața în jos. Din cauza izbiturii s-a săltat puțin de la sol, iar apoi a căzut din nou cu falca dreaptă în asfalt, constatând că avea spume la gură”. Inculpatul a precizat că „în nici un moment eu nu am fost mai aproape de 2-3 m. de R. anterior căzăturii”, că a cerut o sticlă de apă pentru a stropi victima, apoi a sunat la ambulanță, însă nu a așteptat venirea acesteia ci a pus victima în mașină pe scaunul din dreapta față și a transportat-o la Spitalul Orășenesc Babadag.

În aceeași zi - 06 martie 2012 - inculpatul a mai dat o declarație și în fața judecătorului investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, susținând, că victima „mergea legănându-se ca și cum era în stare de ebrietate”, că „a coborât din mașină însă nu a apucat să vorbească cu victima, deoarece s-a deplasat spre centrul străzii și dintr-o dată, a căzut cu fața în jos, după care s-a ridicat un pic și a căzut din nou” (Dosar nr. 778/88/2012, atașat la prezentul dosar). Inculpatul a fost de acord să declare și în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a susținând din nou că s-a apropiat de victimă dar nu a atins-o, a întrebat-o de la distanță ce face, dar nu i-a răspuns, s-a îndepărtat și a mers în fața mașinii, a început să se clatine și brusc a căzut cu fața de asfalt.

Inculpatul nu a avut nicio explicație pentru susținerile diferite pe care le-a avut în timpul urmăririi penale, a precizat că au trecut trei ani și nu își amintește dacă a dat mâna cu victima sau alte amănunte. Spre finalul declarației dată în ședința publică din 05 iunie 2012, inculpatul a explicat totuși nepotrivirea dintre declarații prin faptul că pe data de 08 iulie 2009 a stat la poliție o zi întreagă într-o stare de tracasare, de spaimă, la auzul veștii că R. a murit. Într-o primă fază martorii A.C.P. și U.A.V. au declarat că nu au văzut ca victima să fi fost lovită de inculpat (declarațiile olografe din data de 08 iulie 2009). Martorul A. a arătat în declarația olografă că inculpatul i-a spus victimei să stea puțin de vorbă cu el, însă acesta mergea în continuare pe trotuar în fața mașinii, inculpatul „a plecat înspre acel băiat ce i-a spus că nu are nimic de discutat cu el și a dat să fugă după ce lăsase sacoșele jos.

În acest moment, s-a împiedicat și a căzut în mijlocul șoselei cu fața în jos”. Acești martori au fost reaudiați la datele de 28 și respectiv 29 februarie 2012, și, sub prestare de jurământ, și-au retractat primele susțineri. Astfel, în declarația de la dosarul de urmărire penală, martorul A.C.P. a afirmat că în ziua evenimentului, după oprirea mașinii, inculpatul a coborât de la volan și s-a dus direct la S.R., întrebându-l pe un ton agresiv: „bă, tu când ai de gând să îmi dai banii?”, iar R. i-a răspuns că „îi va da când va avea”.

Martorul a mai arătat că la răspunsul lui R., N.B., fiind foarte aproape de acesta, „cred că față în față”, i-a aplicat o lovitură de pumn în față, moment în care victima a căzut în genunchi, după care l-a apucat pe R. de tricou, l-a ridicat în picioare și i-a mai aplicat o lovitură, după cap, în ceafă, cu pumnul”, la care R., fiind fără reacție și, probabil, în stare de inconștiență, „a mai făcut doi pași și a căzut ca fulgerat cu fața la asfalt”. Martorul a mai susținut că în acel moment, B.A., bărbatul luat la ocazie, a coborât din mașină, și după lovitura aplicată i-a spus inculpatului „lasă-l, mă, nu mai da în el că îl omori”. A.C.P. a mai relatat că la internarea în orașul Babadag, inculpatul l-a lăsat pe el și pe U.A.V.

să aștepte 2-3 ore până când a venit fratele inculpatului și i-a dus la poliție, unde, în parcarea instituției se afla inculpatul care le-a spus: „băi, aveți grijă ce declarați, ziceți că R. a căzut singur pe asfalt”. Martorul a precizat că datorită acestui motiv, dar și faptului că îi cunoștea pe frații N. ca fiind „violenți și agresivi” au declarat așa cum li s-a cerut. În aceeași declarație, martorul a subliniat că nu dorește să fie confruntat cu inculpatul întrucât îi este teamă de el și de familia lui. Aspecte asemănătoare a specificat și martorul U.A.V. Martorul a declarat că l-a auzit pe inculpat întrebându-l pe R. „când ai de gând să-mi dai banii înapoi?”, la care victima i-a răspuns „nu mai am ce să vorbesc cu tine”.

A mai declarat că a văzut cum, atunci când cei doi erau față în față, inculpatul i-a aplicat o lovitură de pumn în regiunea feței, astfel că tânărul a căzut în genunchi, că inculpatul l-a ridicat în picioare de tricou și i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul în lateral, fără să sesizeze dacă l-a lovit în față sau în ceafă, astfel că tânărul a căzut în lateral, pe marginea șoselei, s-a ridicat, a mai mers doi-trei pași în față și a căzut cu fața direct în asfalt. Și acest martor a susținut că în fața sediului Poliției Babadag, inculpatul li s-a adresat cu cuvintele: „aveți grijă ce declarați, acela a căzut singur în stradă”. Mai mult, la ieșirea din sediul poliției, inculpatul i-a întrebat: „ați declarat ce v-am zis?

Cum ați declarat?”. Martorul a mai relatat că după incident a aflat că între inculpat și victimă au existat neînțelegeri legate de o sumă de bani pe care aceasta din urmă i-o datora inculpatului. U.A.V. a menționat că nu dorește ca inculpatul să ia cunoștință de noile afirmații întrucât îi este teamă de el și de familia sa și din acest motiv nu a dorit să fie confruntat cu inculpatul. Audiați în ședința publică din 14 august 2012, acești doi martori și-au menținut primele declarații date în cursul urmăririi penale, retractându-și cea de-a doua declarație, susținând că au fost speriați, că declarațiile nu le-au fost citite și au fost amenințați cu pușcăria și cu bătaia să dea declarații împotriva inculpatului și forțați să semneze declarațiile de către doi lucrători de poliție.

Martorul B.A., în declarația dată în ziua incidentului, arată că în localitatea Cerbu inculpatul a oprit mașina, a mers în spatele mașinii, că a observat cum victima a trecut pe lângă ei având în mâini trei sacoșe, a rămas în spate fără să îl poată vedea, iar în aproximativ 1-2 minute a sesizat că tânărul nu mai avea sacoșele în mână și mergea cu spatele clătinându-se, a trecut pe partea dreaptă a mașinii, căzând brusc cu fața în jos pe asfalt, timp în care inculpatul se afla în picioare lângă oblonul din partea dreaptă a mașinii, iar sacoșele tânărului în dreptul roții spate dreapta. A mai susținut martorul că atunci când l-a întrebat pe inculpat ce se întâmplase, acesta nu i-a dat nici un răspuns, dar a cerut apă pentru a o stropi pe victimă.

Reaudiat la data de 29 februarie 2012, martorul a precizat că nu a auzit și nu a văzut nimic din ceea ce se întâmplase în spatele mașinii, dar a văzut cum victima a căzut „fulgerată” cu fața în asfalt, fără a avea reacții. Cu aceeași ocazie, martorul a susținut că nu sunt adevărate declarațiile martorilor A. și U. potrivit cărora i-ar fi cerut inculpatului să nu îl mai bată pe tânăr, adăugând că la momentul incidentului avea probleme medicale la cap și se afla în concediu medical. Pentru a întări aceste susțineri, martorul a prezentat organelor de cercetare penală o scrisoare medicală eliberată de Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare-Neurochirurgie din care rezultă că se află în evidența acestei clinici pentru un anevrism de arteră cerebrală stângă operat, că pacientul continuă cu crize de pierdere a conștientei, prezentând, printre altele, tulburări amnezice și de atenție.

În cursul cercetării judecătorești, martorul și-a menținut declarația olografă dată la 08 iulie 2009, precizând că cea de-a doua declarație i-a fost luată când era sub influența medicamentelor, dar că această declarație i-a fost citită, a fost de acord să o semneze, însă a fost deranjat de faptul că lucrătorul de poliție era prea „impunător”. În fața instanței, martorul B.A. a dat mai multe detalii decât în declarația olografă, declarând că inculpatul a vorbit cu victima la o distanță de 2 m., dar că nu știe ce au vorbit, geamul fiind închis, dar a văzut cum victima a avut o stare de leșin dintr-odată și a căzut la marginea trotuarului cu bărbia de asfalt cu ricoșeu, căderea a fost puternică, a văzut cum i-au sărit dinții pe jos, că pe stradă a venit o femeie (L., în prezent decedată) care i-a spus că R. avea epilepsie și a mai căzut și altă dată.

Martora T.L. a dat două declarații la data de 09 iulie 2009, în prima menționând că a coborât în localitatea Cerbu din microbuzul de Constanța, că a văzut victima căzută în fața mașinii, însă nu a văzut să o fi lovit cineva. În cea de-a doua declarație, martora a specificat că din autoutilitara marca D. a coborât șoferul „care s-a dus direct la acel tânăr, l-a apucat cu o mână de îmbrăcăminte, apoi l-a lovit cu pumnul în zona feței, acel tânăr a căzut în iarbă înspre gard, apoi l-a ridicat de jos și l-a lovit, a dat în zona cefei, iar acel tânăr a căzut cu fața în asfalt.

În acest timp, din mașină a mai coborât o persoană solidă care i-a spus șoferului să nu mai dea în el.” Această martoră a fost audiată și la data de 27 februarie 2012, asemenea celorlalți martori, sub prestare de jurământ, ocazie cu care martora a revenit asupra primei declarații în care susține că nu a văzut incidentul, explicând că a procedat astfel, „întrucât știe de la diferiți locuitori ai satului că șoferul este agresiv, este din neamul N. din localitatea Vasile Alecsandri, și sunt foarte periculoși, fiindu-i foarte teamă. Ulterior, în aceeași zi, având conștiința încărcată, am declarat exact așa cum am perceput agresiunea”. Martora a mai solicitat să nu fie confruntată cu inculpatul pentru că îi este teamă de el.

La data de 27 februarie 2012, martora a completat cea de-a doua declarație pe care a dat-o la 09 iulie 2009, arătând că în urma primei lovituri și-a dat seama că s-a întâmplat ceva grav, întrucât victima „devenise inconștient, capul i se legăna, îi atârna mandibula”, iar când a ajuns în dreptul unei bănci de la marginea șoselei le-a povestit despre incident numitelor D.V. și C.J., afirmând că „șoferul unei autoutilitare marca D. l-a bătut pe un tânăr care venise cu mine cu microbuzul și că l-a omorât în stradă”. Instanța de judecată, după nenumărate termene acordate în scopul audierii martorei T.L. și după citarea acesteia în mod repetat cu mandat de aducere în condițiile art. 183 C. proc.

pen., a audiat-o în ședința publică din 08 ianuarie 2013. În prima fază, martora a declarat că nu știe nimic din cele întâmplate, pentru ca ulterior, să dea detalii despre incident, afirmând că a călătorit în același microbuz cu victima, care nu părea să fie bolnav, nu era palid, și că după ce a coborât din microbuz, după un timp, fiul său Ș. i-a spus, uitându-se în urmă: „mami, s-a întâmplat ceva, cred că se bat”. Martora a mai susținut că de la o distanță de 80 m. a văzut cum tânărul ce coborâse dintr-o utlitară marca D. a lovit victima în față, victima a căzut, tânărul l-a ridicat și la lovit după cap, iar R. a căzut cu fața în asfalt”. Despre acel tânăr martora a precizat că era mărunțel și plinuț, inculpatul semănând la statură cu acel tânăr.

Martora și-a justificat „amnezia” pe care a avut-o la debutul declarației, susținând că are o problemă de sănătate „ceva cu capul, uit, după care îmi amintesc, dar mai greu, fără a depune dovezi medicale în acest sens”. Cum din audierea martorei T.L. a rezultat că incidentul a fost surprins și de fiul său, T.F.M., instanța a dispus ascultarea acestuia în ședința din 05 februarie 2013. Acest martor a confirmat susținerile mamei sale precizând că a văzut cum dintr-o autoutilitară marca D. de culoare albă a coborât un tânăr de statură medie, slăbuț, ce s-a îndreptat către un alt tânăr ce călătorise cu el și cu mama sa în microbuz și care a ridicat pumnul către el. Martorul a subliniat că nu a surprins momentul lovirii acelui tânăr pentru că i-a fost frică și a fugit, mama sa mergând normal și tot uitându-se înapoi.

T.F.M. a mai susținut că îl remarcase pe acel tânăr în timpul călătoriei, dar nu a observat ca acesta să se simtă rău în timpul călătoriei. Martorul a mai adăugat că, văzându-l pe inculpat în sala de judecată, nu îl recunoaște ca fiind tânărul care a coborât din mașină, în schimb a precizat că are aceiași statură cu acea persoană. Chiar dacă acest martor nu l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana care a coborât din mașină și „a ridicat pumnul asupra celuilalt tânăr”, instanța are convingerea că inculpatul este acea persoană, convingere formată din coroborarea declarațiilor inculpatului și ale martorilor ale căror declarații le-am analizat în paragrafele anterioare. Instanța de judecată a audiat și alți martori care nu au surprins incidentul, dar care au aflat de producerea lui de la T.L.

- D.V. și C.J. Această ultimă martoră, în declarația dată în fața instanței, a negat că le-ar fi auzit pe T.L. și C.A., sora sa, povestind despre incident, declarațiile de la urmărirea penală fiind semnate de ea, dar fără a-i fi citite. Această martoră a fost confruntată cu martora D., cu ocazia confruntării martora D. susținând în continuare că cealaltă martoră (C.J.) a auzit ce spusese T.L. În opinia instanței, chiar dacă neclaritățile din declarațiile celor două martore nu au fost înlăturate, susținerile acestora au mai puțină relevanță atâta vreme cât nu au perceput întregul eveniment „ex propriis sensibus”. Nici martora C.A., audiată în ambele faze procesuale nu a văzut incidentul în desfășurare, ci doar deznodământul: un bărbat căzut pe șosea ridicat de alți doi bărbați.

Aceeași constatare o facem și în privința martorului F.I. Instanța a făcut o trecere în revistă a declarațiilor inculpatului și ale martorilor în cele două etape ale procesului penal în contextul în care toate aceste declarații conțin contradicții evidente, parțial în privința inculpatului care într-o declarație susține că a dat mâna cu victima, au stat de vorbă, în cealaltă că nu s-a apropiat mai mult de 2-3 m., nu l-a atins, l-a întrebat ceva, fără ca victima să-i răspundă, totală (în privința martorilor A. și U. care într-o primă declarație susțin că inculpatul nu a lovit victima, în altă declarație, dimpotrivă, să descrie în detaliu modul în care N.B. l-a lovit pe S.R., pentru ca în fața instanței să afirme, din nou, că inculpatul nu s-a atins de R.).

La procesul de evaluare a probelor instanța are în vedere împrejurarea că declarațiile inculpatului și ale martorilor sunt divizibile și acceptă că acestea sunt afectate de subiectivismul firesc ce poate interveni în declarațiile părților și chiar ale unor martori (cum sunt martorii A. și U. care în iulie 2009 lucrau pentru inculpat). Este absolut firesc ca inculpatul să nu spună tot ce știe pentru a nu se autoincrimina, și tocmai din acest motiv declarațiile sale au o valoare probantă condiționată de existența altor probe în cauză. Declarațiile inculpatului sunt confirmate de martori, angajații săi (și ne referim la două dintre declarații, cele care retractează susținerile relative la lovirea victimelor de către inculpat) și, parțial de martorul B.A.

care, nu a surprins însă, întregul incident și oricum, declarația sa este privită cu rezerve datorită problemelor medicale confirmate de actele medicale depuse la dosarul de urmărire penală. Apreciind asupra retractării declarațiilor care-l incriminează pe inculpat (și ne referim, evident, la martorii A. și U.), considerăm că explicațiile oferite de acești martori (au fost speriați, nu știau ce conțin declarațiile din februarie 2012, au fost amenințați de lucrătorii de poliție cu bătaia și pușcăria pentru a declara împotriva inculpatului) nu sunt credibile. Cu excepția martorului B.A. care a fost surprins că lucrătorul de poliție era prea autoritar („impunător”), ceilalți martori nu au afirmat că ar fi fost amenințați, constrânși în vreun fel, să declare sau să semneze declarațiile.

Tribunalul reamintește că simpla retractare sau modificare de către inculpat și martori a unor declarații nu poate duce la înlăturarea în mod automat și nemotivat a declarațiilor anterioare. În acest context, apreciind ca nesincere declarațiile de retractare, constatând că declarațiile făcute de cei doi martori în februarie 2012 se coroborează cu declarațiile martorilor oculari T.L., T.F.M., urmează a înlătura celelalte două declarații ale martorilor A. și U. Din coroborarea declarațiilor acestor patru martori oculari (T.L., T.F.M., A. și U. - declarațiile din 28 februarie 2012) rezultă că inculpatul a coborât din mașină, s-a îndreptat către victimă, a întrebat-o când îi dă banii și nemulțumit de răspunsul acestuia i-a aplicat o lovitură de pumn în față, victima a căzut în genunchi, inculpatul l-a ridicat în picioare trăgându-l de tricou, și i-a mai aplicat o lovitură după cap, în ceafă, cu pumnul, lovitură în urma căreia S.R.

a căzut cu fața de asfalt. Realizând ce a făcut, inculpatul a încercat să readucă victima în simțiri, stropindu-l cu apă, lovindu-l în mod repetat peste față (aspecte ce rezultă și din declarațiile martorilor B.A. și F.I.) și, într-un final, transportându-l cu mașina sa la Spitalul Orășenesc Babadag în stop cardio-respirator. În aceeași seară victima a fost transportată la Spitalul Județean Tulcea, unde a decedat. Concluziile provizorii întocmite de către medicul legist au stabilit drept cauză a morții „ruptura unui anevrism vascular cerebral de tip berry”, evidențiind leziunile traumatice ale feței și excoriații și menționând că între leziunile traumatice faciale și deces nu există relație cauzală.

Aceste concluzii provizorii fundamentează concluziile de achitare formulate de inculpat, numai că valoarea probantă a unor concluzii medico-legale nedefinitive făcute la debutul anchetei penale este redusă și justifică, de regulă, înaintarea unei propuneri de arestare preventivă. Niciodată trimiterea în judecată a unui inculpat acuzat de infracțiuni ce au avut ca urmare decesul victimei nu se face exclusiv pe baza unor concluzii medico-legale provizorii.

Și, în speță, în cursul urmăririi penale, a fost efectuat un raport medico-legal din 08 octombrie 2010, întocmit de Serviciul medico-legal județean Tulcea care a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, cauza medicală constituind-o „hemoragia subarahnoidală determinată de un traumatism facial având un mecanism de producere activ și/sau pasiv, posibil rezultat în urma lovirii cu/de corp contondent (suprafață dură cu profil neregulat, cu impact contuz facial); între trauma contuzo-facială și deces existând relație directă de cauzalitate”.

Raportul medico-legal a fost întocmit de același medic legist care a emis concluziile provizorii, astfel că procurorul de caz, având în vedere concluziile diferite ale celor două acte medicale, a înaintat dosarul la Institutul Național de Medicină Legală București, care, la data de 10 august 2011 a întocmit avizul în care s-a precizat că „leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu și de corp dur, fiind puțin probabil un mecanism de cădere simplu”. În cursul cercetării judecătorești a fost încuviințată efectuarea unei expertize medico-legale de către Institutul Național de Medicină Legală București care a avut în vedere întregul dosar al cauzei, inclusiv actele medicale depuse de părțile civile.

Concluziile comisiei, raportat la obiectivele formulate de inculpat, au fost următoarele: - victima nu figurează în evidență cu afecțiuni medicale care să aibă ca simptomatologie „leșinul” și „spume la gură”; - moartea victimei s-a datorat hemoragiei subarahnoidiene; - aspectul macroscopic și topografia leziunilor așa cum au fost prezentate în documentația pusă la dispoziție pledează pentru un mecanism de producere a acestora prin lovire cu și de un corp dur, fără a se putea exclude cu certitudine producerea leziunilor prin mecanism de lovire de corp/plan dur auto sau hetero propulsate. Comisia nu a fost în măsură să explice neconcordanța dintre actele medicale și a recomandat reautopsierea cadavrului prin exhumare pentru alte aprecieri medico-legale.

Preluând recomandarea comisiei, inculpatul a solicitat reautopsierea cadavrului prin exhumare, cerere ce a fost respinsă la termenul de judecată din 07 mai 2013. Și această expertiză medico-legală a fost avizată de Comisia de Avizare și Control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală București. Așadar, ambele expertize medico-legale efectuate în cauză, au fost avizate de Comisia de Avizare și Control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală București și au aceeași concluzie: leziunile traumatice au fost produse prin lovire cu și de corp dur. Medicii legiști care au participat la întocmirea acestor lucrări medico-legale au emis și concluzii probabile în sensul neexcluderii cu certitudine a producerii leziunilor prin mecanism de lovire de corp/plan dur auto sau heteropropulsat (a doua lucrare), iar în avizul din 10 august 2011 afirmă că este puțin probabil un mecanism de cădere simplă.

Valoarea probantă a rapoartelor de constatare tehnico-științifică, inclusiv a celor medico-legale, este analizată prin raportare la întregul material probator, ori, din acest ansamblu rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit de două ori victima: o dată cu pumnul în față și a doua oară cu pumnul în ceafă, ultima lovitură determinând căderea victimei cu fața în asfalt. Toate aceste aspecte pledează pentru reținerea vinovăției inculpatului care, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, acționând cu intenție depășită, a lovit-o de două ori, în maniera descrisă mai devreme, agresiune ce a avut ca rezultat decesul lui N.C.S.R. În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.

Instanța nu a reținut niciuna dintre apărările inculpatului referitoare la retractarea declarațiilor de către martorii A. și U. care ar fi fost supărați că nu îi plătise integral, la afirmațiile soției victimei și familiei ei că îl vor băga în închisoare, la influențarea martorei T.L. de către familia soției victimei. Din nicio probă administrată în cauză, nu au rezultat astfel de aspecte. Martorii A. și U. au dat alte explicații cu privire la retractarea primelor declarații, partea civilă N.C.E.S. este plecată în Belgia încă din timpul urmăririi penale potrivit declarației notariale din 25 august 2009 și nu există elemente care să confirme suspiciunea inculpatului că acesta avea cunoștință de conținutul declarațiilor martorilor și i-ar fi influențat în vreun fel să-și schimbe aceste declarații.

Nu au fost reținute nici aserțiunile inculpatului cu privire la inexistența unui conflict între părți, nefiind administrate probe din care să rezulte contrariul. Relativ la acest aspect, instanța a reținut că în cursul urmăririi penale soția victimei a declarat că în luna decembrie 2008 soțul său cumpărase o autoutilitară marca D. de la inculpat cu suma de 6.000 RON, din care i-a achitat inițial 2.500 RON, urmând ca până la sfârșitul lunii februarie 2009 să îi plătească diferența, dar întrucât R. nu a putut aduna această sumă, inculpatul a luat mașina, fără să restituie suma plătită cu titlu de avans, iar de atunci „a început să existe o stare conflictuală”. De asemenea, nu au fost avute în vedere concluziile de achitare câtă vreme există suficiente probe de vinovăție care au înfrânt prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, probe analizate amănunțit, în paragrafele anterioare.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța valorificat toate criteriile arătate în art. 72 C. pen.: limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul ridicat de pericol social al faptei ale cărei urmări constau în suprimarea vieții, persoana inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală (în 2008 a fost sancționat cu amendă administrativă pentru două infracțiuni prev. de art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 59/2000), și-a susținut nevinovăția pe parcursul întregului proces penal, s-a prezentat la aproape toate termenele de judecată (a lipsit la un termen pentru care a justificat absența), post-factum a încercat să acorde primul ajutor victimei transportând-o la spital cu propriul autoturism.

Relativ la acțiunile civile alăturate acțiunii penale, Tribunalul reține că în cauză s-au constituit părți civile fiul victimei: cu suma de 50.000 euro daune morale și retribuție (pensie alimentară) lunară în valoare de 500 euro/lună, până la definitivarea studiilor superioare, și soția victimei cu suma de 50.000 euro daune morale și 5.700 euro daune materiale reprezentând cheltuielile ce au fost efectuate cu înmormântarea și pomenile până la 1 an; cheltuieli de judecată. În legătură cu daunele materiale solicitate, instanța a constatat că partea civilă nu a adus dovezi din care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli și întinderea lor. Singurul martor audiat sub acest aspect (N.A.) a confirmat că sora sa a respectat toate rânduielile creștine și a făcut toate pomenile până la 1 an, însă nu a putut preciza suma globală care s-a cheltuit.

În aceste condiții, instanța a constatat că cheltuielile materiale nu au caracter cert, simpla prezumție a efectuării acestor cheltuieli cu ocazia înmormântării și a pomenilor ulterioare nefiind suficientă pentru a se putea aprecia asupra întinderii acestor daune. În absența unor dovezi concrete care să ateste efectuarea acestor cheltuieli, urmează a se respinge ca nefondat acest capăt de cerere. Cu privire la cuantumul prestației periodice lunare (denumită eronat pensie alimentară) la care poate fi obligat autorul prejudiciului, instanța a pornit de la principiul că această prestație constituie o despăgubire, neavând caracterul unei pensii de întreținere. De asemenea, instanța a avut în vedere că părțile civile nu au dovedit că la data decesului victima realiza venituri.

Dar chiar și în lipsa dovezii realizării de către victimă a unor venituri, instanța poate dispune stabilirea unei prestații lunare în funcție de venitul minim pe economie. Cum salariul minim pe economie diferă de la an la an (în anul 2009 când a survenit decesul victimei era 600 RON, în 2011 - 670 RON, în 2012 - 700 RON, tot în 2012 770 RON și în 2013 750 RON), instanța nu va preciza cuantumul prestației periodice lunare, limitându-se să precizez că aceasta se raportează la venitul minim net pe economie, inculpatul urmând a fi obligat la plata acestei prestații începând cu data de 08 iulie 2009 și până la încetarea stării de nevoie, urmând ca valoarea prestației să fie stabilită la momentul executării în funcție de evoluția salariului minim pe economie.

Relativ la daunele morale solicitate de părțile civile, instanța a apreciat că prin moartea intempestivă și brutală, în plină tinerețe (victima avea 29 de ani) atât soția sa, cât mai ales fiul său minor, au suferit un prejudiciu moral cert, fiind lipsiți de dragostea, susținerea afectivă și materială pe care le primeau de la soțul și respectiv tatăl lor. Pentru repararea acestui prejudiciu moral, în conformitate cu dispozițiile art. 19 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a obligat inculpatul la plata unor despăgubiri morale, dar într-un alt cuantum decât cel pretins de părțile civile, considerat exagerat raportat la realitățile economice actuale.

Întrucât daunele morale nu au caracter pur afectiv, în absența unor criterii precise cum sunt cele după care se apreciază daunele materiale, instanța a considerat că pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de părțile civile sumele de 15.000 euro pentru soția victimei și de 20.000 euro pentru fiul victimei sunt îndestulătoare și suficiente. II. Împotriva sentinței penale nr. 54 din 14 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpatul N.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: În apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea: Instanța de fond a realizat o individualizare greșităa pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului, impunându-se majorarea acestuia și aceasta raportat atât la circumstanțele în care s-a comis fapta, cât și la circumstanțele personale ale inculpatului.

Instanța de fond a soluționat în mod greșit latura civilă a cauzei, prin acordarea unei sume de bani cu titlu de cheltuieli de înmormântare care nu acoperă cheltuielile efectuate de soția victimei. Totodată se critică și modul de stabilire a pensiei pentru copilul minor al victimei, sub două aspecte, neacordarea unei sume globale calculată de la data producerii decesului victimei și până la pronunțarea hotărârii de către instanța de fond și neluarea în considerare a venitului mediu pe economie, astfel cum acesta s-a modificat începând cu anul 2008. În apelul formulat de apelantul inculpat N.B.: În mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului N.B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., impunându-se achitarea acestuia în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen. În sensul acestei concluzii se face trimitere la declarația inculpatului, din care reiese împrejurarea că acesta s-a întâlnit în data de 09 iulie 2009 cu victima, că aceasta a coborât din microbuz, că a încercat să poarte o discuție cu acesta, însă victima nu a răspuns, s-a îndepărtat de mașină însă, la un moment dat, a început să se clatine și brusc a căzut cu fața pe asfalt. S-a precizat că victima părea sub influența băuturilor alcoolice, aspect susținut și de martorii A.C., U.A. și B.A. și susținut prin raportul medico-legal din 08 octombrie 2010, din care rezultă că sângele victimei conține 0,35 g. alcool. În mod greșit instanța de fond a înlăturat declarațiile martorilor A.C. și U.A., cele date în luna iulie 2009 și în fața instanței de judecată, prin care au revenit la prima declarație, reținând ca și temei al condamnării doar declarațiile acestora din luna februarie 2012, date în fața organelor de urmărire penală.

Referitor la retractarea de către martori a declarațiilor care îl incriminează pe inculpat, în mod greșit instanța a apreciat că explicațiile pe care aceștia le-au oferit nu sunt credibile, omițând a analiza aspectele invocate, cel puțin de către unul dintre aceștia, despre care se cunoaște că nu știu să scrie și să citească, declarația fiind consemnată de către organele de poliție. Se relevă că declarațiile date de acești doi martori se coroborează cu declarația dată de inculpat, și de către martorul B.A., ocupantul din dreapta față a autoturismului, sub aspectul că victima a dat semne de pierdere a cunoștinței, că mergea legănat și că s-a prăbușit pe asfalt cu mâinile pe lângă corp și cu față în jos.

În acest sens, pierderea cunoștinței este un simptom al hemoragiei subarahnoidiene, și ca atare explică și cauza medicală a decesului, precum și modalitatea de producere a acestuia. Cu toate aceste corespondențe între probe, instanța înlătură de la procesul de apreciere a probelor declarația inculpatului și declarațiile martorilor mai sus menționați, reținând ca temei pentru pronunțarea soluției de condamnare declarația martorei T.L., a fiului acesteia T.F.M., precum și declarațiile modificate ale martorilor A.C. și U.A. În ceea ce privește declarația martorului B.A., se arată că se impune a fi reținută împrejurarea că acesta a perceput că victima a avut o stare de leșin, că a căzut la marginea trotuarului cu bărbia de ciment, și dată fiind statura acesteia, a prezentat ricoșeu, impactul fiind unul puternic.

În privința declarației dată de T.L., se arată că aceasta este inconsecventă și există numeroase contradicții, mai mult depozițiile acestei martore nu sunt analizate din punctul de vedere al inconsecvenței. Se solicită să se aibă în vedere faptul că în fața instanței de fond, într-o singură declarație, martora prezintă contraziceri, respectiv că nu a văzut nimic, că nu știe ce cuprind declarațiile date la urmărire penală, că este o persoană fricoasă și din această cauză are pierderi de memorie pentru ca ulterior să expună cu lux de amănunte modalitatea de producere a faptei, cu toate că se afla la o distanță de 80 m. de locul producerii evenimentului.

Se susține că urmare a distanței de locul unde se afla martora în raport de victimă, aproximativ 80 m., este improbabil ca martora să fi auzit când bărbatul mai în vârstă, care a coborât din mașină, i-a cerut celui mărunt să nu mai dea, dar acela a dat, cu atât mai mult cu cât martora a precizat că are probleme de sănătate, cu capul, în sensul că uită, dar apoi își aduce aminte, dar mai greu. Se arată că declarația martorei T.L. este în contradicție și cu declarația fiului acesteia, numitul T.F., în condițiile în care aceasta face mențiunea că fiul ei i-a atras atenția că se bat doi oameni în spate, moment în care martora s-a întors și s-a uitat, ori fiul acesteia precizează că nu a văzut momentul lovirii acelui tânăr și nu a discutat cu mama sa despre acest incident.

Mai mult, în completare, fiul martorei precizează că nu îl recunoaște pe inculpat ca fiind tânărul care a coborât din autoutilitara D. și a ridicat pumnul asupra celuilalt tânăr. În subsidiar, s-a arătat că instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei, impunându-se reducerea cuantumului cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 72 C. pen., în raport de personalitatea inculpatul, tânăr, fără antecedente penale, căsătorit, cu caracterizări bune, nu a mai creat probleme și nu a urmărit acest rezultat, fiind incidente astfel dispozițiile art. 74 lit. a), b), c) C. pen. Se solicită să se aibă în vedere conduita inculpatului ulterior comiterii faptei, respectiv a luat măsuri pentru a preîntâmpina rezultatul, a dus victima la spital și i-a dat primul ajutor.

Ca modalitate de executare a pedepsei, în raport de aceleași aspecte, se apreciază că sunt întrunite condițiile impuse de art. 86 1 C. pen. Prin decizia penală nr. 24/P din 23 ianuarie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și de apelantul inculpat N.B. împotriva sentinței penale nr. 54 din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 1052/88/2012, a desființat în parte sentința penală nr. 54 din 14 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 1052/88/2012 și rejudecând a dispus: A redus pedeapsa aplicată inculpatului N.B.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. de la 7 ani închisoare la 5 ani și 4 luni închisoare. A obligat inculpatul N.B. și la plata sumei de 5.000 RON către partea civilă N.C.E.S., cheltuieli de înmormântare. A obligat inculpatul N.B. către minorul N.C.R.C. la plata sumei de 9.272,5 RON, reprezentând prestație periodică totală pentru perioada iulie 2009 - ianuarie 2014 și la plata a câte 212,5 RON lunar reprezentând prestație periodică lunară începând cu luna februarie. 2014 și în continuare până la majoratul minorului. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parțial avocat oficiu, în cuantum de 50 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiției în favoarea avocat D.M. Pentru a pronunța decizia menționată, Curtea de Apel Constanța a avut în vedere următoarele: În mod corect instanța de fond a stabilit situația de fapt și încadrarea juridică a faptei, și a apreciat asupra existenței vinovăției inculpatului, în acord cu materialul probator administrat în cauză. A apreciat că materialul probator conduce, fără dubiu, la concluzia existenței faptei și a vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., criticile formulate în acest sens fiind neîntemeiate. S-a reținut, în primul rând, că declarațiile inculpatului sunt contradictorii, acesta relatând aspecte diferite cu privire la întâlnirea și comportamentul său față de victimă, precum și cu privire la atitudinea victimei.

Astfel, în declarația olografă dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în care se aflau și martorii A.C., U.A. și B.A., ajungând în localitatea Cerbu, la aproximativ 200 m de stația de autobuz, a văzut victima, fapt ce l-a determinat să oprească pentru a vorbi cu aceasta. A susținut inculpatul că după ce a coborât, s-a deplasat în direcția victimei, a întins mâna să dea noroc cu el, cei doi și-au strâns mâinile pentru scurt timp după care, observând atitudinea ostilă a victimei, inculpatul l-a întrebat de ce nu vrea să vorbească cu el, victima replicându-i că nu au ce discuta, aspect care l-a determinat pe inculpat să aprecieze că victima era supărată pe el.

Relatează inculpatul că, imediat, victima a plecat și după ce a parcurs vreo 5 m., s-a oprit câteva secunde și apoi a căzut cu fața în asfalt, fără să evite impactul cu ajutorul mâinilor. Susține inculpatul că s-a dus imediat la victimă și a dus-o la marginea drumului, în acel loc venind și martorul B.A. Întrucât nu au reușit trezirea victimei, inculpatul a transportat-o la autoturism și de aici la spital. Referitor la atitudinea victimei, inculpatul a arătat că aceasta se ferea să vorbească cu el întrucât se despărțise în fapt de soția sa, victima fiind cumnatul fratelui său, soțiile lor fiind surori. De asemenea, a mai susținut inculpatul că victima a vândut tatălui său un autoturism însă nu a mai dat și actele autoturismului.

Ulterior, în a doua declarație, inculpatul a relatat că, deși a coborât din autoturism pentru a discuta cu victima, nu au reușit să ajungă față în față întrucât, victima a luat-o prin fața mașinii și când a ajuns în mijlocul drumului a căzut pe șosea cu fața în jos. A mai arătat inculpatul că, din cauza izbiturii victima s-a săltat puțin de la sol, iar apoi a căzut din nou cu falca dreaptă de asfalt, inculpatul constatând că victima avea spume la gură. A precizat inculpatul că nici un moment nu a fost mai aproape de 2-3 m. de victimă. Sunt evidente contradicțiile dintre cele două declarații, intenția inculpatului fiind aceea de a evita să afirme că a avut vreun contact cu fizicul victimei, pentru a nu se putea aprecia că în acel moment ar fi lovit victima.

Totodată, pentru a explica multiplele leziuni de pe fața victimei, inculpatul a inclus în declarația sa și împrejurarea că, urmare a ricoșeului loviturii, capul victimei s-ar fi săltat a doua oară de la sol, practic victima lovindu-se de două ori. De asemenea, pentru a explica căderea victimei la sol ca având o cauză medicală, inculpatul a inclus în cea de-a doua declarație și faptul că ar fi avut spume la gură, că se clătina și că ar fi fost în stare de ebrietate, aspecte pe care nu le-a evidențiat în prima declarație. În declarația dată în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, inculpatul a accentuat faptul că nu a avut contact fizic cu victima, dar și faptul că a oprit mașina pentru a discuta cu victima întrucât era prietenul său și nu îl mai văzuse de 3 luni.

Toate aspectele relatate de inculpat referitor la motivul care l-a determinat să oprească autoturismul cu intenția de a vorbi cu victima sunt nereale, între inculpat și victimă existând relații încordate urmare a faptului că după ce victima a cumpărat în anul 2008 un autoturism de la inculpat cu prețul de 60.000.000 ROL, nu i-a mai dat, în luna februarie 2009 diferența de 35.000.000 ROL, fapt ce l-a determinat pe inculpat să îi ia înapoi autoturismul fără a-i restitui cele 25.000.000 ROL. Este de precizat că inculpatul a negat, în declarația dată cu ocazia luării măsurii arestării preventive, existența relațiilor încordate și evident și situația relatată de soția victimei. Aceste aspecte rezultă din declarațiile soției victimei, numita N.C.E.S.

Este evident că inculpatul s-a ferit de a prezenta organelor de urmărire penală existența relațiilor încordate, care, de altfel, și explică atitudinea ostilă a victimei, pentru a nu se putea aprecia asupra unui mobil al aplicării de lovituri victimei. În declarația olografă din 09 iulie 2009, martora T.L. a susținut că în data de 08 iulie 2009, în jurul orelor 17.30, a coborât din microbuz în localitatea Cerbu, aceasta fiind împreună cu fiul său minor, numitul T.Ș., observând că, din același microbuz au coborât numita B.A. și un tânăr, pe care însă nu îl cunoaște. A arătat martora că, după ce a parcurs aproximativ 80 m. de la stație a fost depășită de un autoturism marca D., care a oprit în fața sa, în dreptul tânărului care venise de la microbuz, mașină din care a coborât șoferul.

A relatat martora că șoferul s-a dus direct la acel tânăr, l-a apucat cu o mână de îmbrăcăminte după care l-a lovit cu pumnul în regiunea feței, persoana agresată căzând în iarbă, înspre gard. În continuare, agresorul a ridicat victima și i-a mai aplicat o lovitură în zona feței, persoana agresată căzând din nou la sol, lovindu-se cu fața de asfalt. Martora a susținut că din autoturismul marca D. a mai coborât o persoană care s-a dus la inculpat și i-a cerut să nu mai dea. S-a susținut de martoră că, între timp, a depășit persoanele implicat în incident, însă a întors capul să vadă ce se întâmplă și a observat că victima era spălată pe față cu apă. Într-o altă declarație dată de martoră în aceeași zi, aceasta a susținut că, după ce a coborât din microbuz, a parcurs o distanță de aproximativ 80 m., fiind depășită de un autoturism marca D., care a oprit în fața sa, în dreptul unui tânăr care coborâse și el din același microbuz.

A precizat martora că șoferul acelui autoturism s-a dat jos și a început să stea de vorbă cu acel tânăr, cu mențiunea că în momentul în care a trecut pe lângă autoutilitara marca D. a văzut că acel tânăr era căzut la sol. A susținut martora că alte aspecte nu a văzut. În declarația martorei din data de 27 februarie 2012 aceasta relatează aceeași situație de fapt pe care a relatat-o în declarația olografă. Martorul A.C.P., în declarația din 09 iulie 2009 a susținut că, fiind în autoturismul condus de inculpat împreună cu martorii B.A. și U.A., s-au deplasat în localitatea Cerbu, unde inculpatul a oprit autoturismul, s-a dat jos cu intenția de a vorbi cu un alt bărbat ce se afla pe trotuar, l-a strigat pe acel bărbat pe numele de R. să se oprească pentru a sta de vorbă, însă acea persoană i-a răspuns inculpatului că nu are ce vorbi cu el și a dat să fugă, însă s-a împiedicat și a căzut în mijlocul șoselei cu fața în jos.

A mai relatat martorul că în momentul în care victima a căzut, inculpatul se afla la o distanță de aproximativ 4 m. de aceasta. În declarația din data de 29 februarie 2012, același martor a susținut că după ce inculpatul a oprit autoturismul în dreptul victimei, care avea două sacoșe în mâini și care se deplasa de la microbuz, pe marginea dramului, a coborât și s-a îndreptat spre victimă, întrebându-l, pe un ton agresiv când are de gând să îi dea banii, victima răspunzându-i că îi va da când va avea. După acest moment, inculpatul, care era foarte aproape de victimă, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, victima căzând la sol. A mai relatat martorul că, în continuare, inculpatul a ridicat victima și i-a mai aplicat o lovitură cu pumnul, după cap, cu mențiunea că victima a mai făcut 2 pași și a căzut la sol, cu fața în jos.

Martorul a arătat că, după prima lovitură aplicată de inculpat victimei, martorul B.A. a coborât din mașină și i-a solicitat inculpatului să nu mai lovească victima. După căderea victimei, martorul a coborât din mașină și s-a deplasat la locul unde se afla victima, care era inconștientă, l-au întors cu fața în sus observând că aceasta avea sânge în zona gurii. Prezenți în fața sediului poliției, atât acest martor, cât și ceilalți doi, au fost interpelați de inculpat care le-a spus să aibă grijă ce declară, cerându-le să susțină că victima a căzut singură. Martorul U.A.V., în declarația din data de 08 iulie 2009 a susținut că, fiind în autoturismul condus de inculpat, împreună cu ceilalți doi martori, ajungând în localitatea Cerbu, inculpatul a oprit, s-a dat jos din mașină, s-a dus în spatele autoturismului și a început să se uite la mașină.

A mai arătat martorul că, în acest moment, pe lângă autoturism a trecut victima, care l-a întrebat pe inculpat ce face, acesta i-a răspuns că se uită la mașină, victima oprindu-se în dreptul portierei față dreapta, loc unde s-a dus și inculpatul. A precizat martorul că, după acest moment nu a mai urmărit ce se întâmplă, însă, după un timp, a observat că victima se afla la 10 m. de mașină și dintr-o dată a căzut, cu mențiunea că inculpatul se afla tot lângă mașină. În declarația