Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2659/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2659/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 745 din 21 octombrie 2011 a Tribunalului Galați s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpații S.I., R.C., O.M., N.A.C., P.I. Au fost condamnați inculpații S.I., R.C., O.M., N.A.C., la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată B.G.), în referire la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 202/2010), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (2) C. pen.

(faptă din 31 iulie 2011). În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Conform art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 86 2 alin. (1) C. pen. și calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpații trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Galați; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpaților S.I., R.C., O.M., N.A.C. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a revocat măsura arestării preventive a inculpaților S.I., R.C., O.M., N.A.C. și în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților S.I., R.C., O.M., N.A.C., dacă nu sunt arestați în altă cauză. În baza art. 88 C. pen.

s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților S.I., R.C., O.M., N.A.C., durata reținerii și a arestării preventive de la 03 august 2011 până la zi (data de 21 octombrie 2011). A fost condamnat inculpatul P.I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată B.G.), în referire la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 202/2010), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. (faptă din 31 iulie 2011). În baza art. 83 C. pen.

s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului P.I. prin sentința penală nr. 1129 din 18 aprilie 2011 a Judecătoriei Galați, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 10 mai 2011. În temeiul art. 83 C. pen. pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1129 din 18 aprilie 2011 a Judecătoriei Galați, urmează a fi executată alături de pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită mai sus, în total inculpatul P.I. având de executat o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului P.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.I. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., durata reținerii și a arestării preventive de la 03 august 2011 până la zi. S-a constatat că partea vătămată B.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Potrivit art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. a obligat pe inculpații S.I., R.C., O.M., N.A.C., P.I., în solidar, la plata sumei de 4.498,82 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, cu titlu de despăgubiri civile (cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată B.G.). În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. a obligat pe fiecare inculpat să plătească către stat câte 260 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, prin rechizitoriul nr. 844/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., iar în ceea ce îl privește pe inculpatul P.I.

și reținerea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de 31 iulie 2010, în jurul orelor 04.00, în loc public - pe raza comunei P., județul Galați, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict anterior, în baza unei înțelegeri prealabile, au aplicat, simultan, părții vătămate-învinuit B.G., lovituri repetate cu obiecte/mijloace contondente peste corp, inclusiv în zone vitale, producându-i un traumatism cranio-cerebral grav, contuzie cerebrală, comă CGS 7-8 p., fractură occipitală, traumatism facial cu fractura oaselor proprii nazale, hematom palpebral stâng cu echimoză palpebrală dreapta, traumatism mâna dreaptă cu excoriații, leziuni ce au pus în primejdie viața acesteia.

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată N.A.C.) și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (republicată), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B.M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată N.A.C.), întrucât fapta nu a fost săvârșită de acesta.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de cercetare specifice, concretizate în următoarele mijloace materiale de probă: - plângerea penală și declarația părții vătămate (inculpat) B.G.; - plângerea penală a inculpatului (parte vătămată) N.A.C.; - procesul-verbal de fixare a locului faptei; - planșele fotografice efectuate cu ocazia fixării locului faptei; - certificatul medico-legal privind pe partea vătămată; - adresa emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați; - declarațiile martorilor B.M., I.I.A., T.I., I.S., C.M.P., N.M.A., C.I.; - declarațiile date de inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C. Inculpaților S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C., B.G. le-a fost prezentat materialul de urmărire penală, la data de 24 august 2011, astfel cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală.

În cursul cercetării judecătorești, în fața instanței, au fost audiați inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C. Inculpații au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., arătând că recunosc în totalitate fapta reținută prin actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc. Inculpații au mai depus la dosar acte în circumstanțiere. Partea vătămată-inculpat B.G., prezent la termenul de judecată din data de 03 octombrie 2011 a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză. Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 4.498,82 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare acordate victimei infracțiunii B.G.

Prin încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2011, în temeiul art. 38 C. proc. pen., instanța, în interesul unei bune judecăți, a dispus disjungerea cauzei pentru inculpatul B.G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (republicată), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Analizând și coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, se reține următoarea situație de fapt și de drept: În noaptea de 30/31 iulie 2011, inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C. au fost la discoteca din comună, la diverse ore și în anturaje diferite.

De asemenea, partea vătămată a fost la aceeași discotecă, însoțit de martorii B.M.C., I.I.A., T.I. În jurul orelor 03.30-04.00, partea vătămată-inculpat B.G. a plecat spre casă împreună cu fratele său B.M.C. și cei doi martori. Pe drum, partea vătămată-inculpat B.G. și martorul I.I.A., s-au întâlnit cu inculpatul-parte vătămată N.A.C., cu care partea vătămată B.G. avut un conflict verbal ce a degenerat astfel încât partea vătămată-inculpat B.G. a aplicat lovituri cu pumnul și cu un briceag ce îl avea asupra sa inculpatului-parte vătămată N.A.C. După ce au fost despărțiți de martori, partea vătămată-inculpat l-a sunat pe fratele său B.M.C., spunându-i că a avut un conflict cu inculpatul-parte vătămată N.A.C.

Martorul B.M.C. s-a deplasat către locul unde era fratele său, partea vătămată-inculpat B.G., și a intervenit între acesta și inculpatul-parte vătămată N.A.C., luându-l pe fratele său acasă. După incident, inculpatul-parte vătătmată N.A.C. a luat legătura telefonic cu inculpatul R.C., căruia i-a spus să vină la benzinărie să se bată cu cineva. La rândul său, inculpatul R.C., care se afla în discotecă, le-a spus inculpaților S.I., P.I., O.M. să-l însoțească, spunându-le „hai, că-i bătaie”. Cei patru inculpați au urcat în autoturismul marca V. de culoare albă ce aparține inculpatului R.C., condus de martorul I.S. și au mers la benzinărie, unde inculpatul N.A.M. a urcat în același autoturism. Inculpatul N.A.M.

i-a condus pe ceilalți inculpați pe drumul pe care au plecat partea vătămată-inculpat B.G. și martorii care îl însoțeau. Ajuns în dreptul părții vătămate-inculpat B.G., martorul I.S. a oprit autoturismul, cei cinci inculpați au coborât și s-au îndreptat către grupul părții vătămate-inculpat B.G. Membrii celor două grupuri s-au amenințat și injuriat reciproc, membrii grupului părții vătămate-inculpat B.G. au încercat să se retragă, dar partea vătămată B.G. a fost ajuns din urmă de către inculpați, care au început să o lovească pe partea vătămată-inculpat B.G. cu pumnii și picioarele peste corp, cu predilecție în zona capului. Martorii I.I.A. și T.I. au fugit, iar fratele părții vătămate-inculpat B.G., B.M.C., a luat o scândură și a încercat să-l apere pe fratele său, însă și-a dat seama că nu va reuși și a fugit.

Partea vătămată-inculpat B.G. a fost lovit de inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C., a căzut, și cei cinci inculpați, simultan, au lovit cu pumnii, picioarele, scândura abandonată de martorul B.M.C. și o sticlă. Agresarea părții vătămate-inculpat B.G. a avut loc și după cea aceasta a căzut, până în momentul în care inculpatul O.M. le-a cerut celorlalți inculpați să nu o mai lovească pe partea vătămată. În timp ce agresiunea era în desfășurare, la fața locului au sosit organele de poliție, iar inculpații au încercat să fugă. După un anumit interval de timp, la fața locului a sosit o ambulanță care a transportat-o pe partea vătămată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, unde a și fost internată în data de 31 iulie 2011. Partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medical, din concluziile certificatului medico-legal rezultând următoarele: - numitul B.G.

a prezentat traumatism cranio-cerebral grav, contuzie cerebrală, comă CGS 7-8 p., fractură occipitală, traumatism facial cu fractura oaselor proprii nazale, hematom palpebral stâng cu echimoză palpebrală dreapta, traumatism mâna dreaptă cu excoriații, leziuni ce au pus în primejdie viața acesteia; - leziunile au putut fi produs prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente și prin cădere; - traumatismul poate data din 30/31 iulie 2011; - leziunile cranio-cerebrale au necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fractura oaselor proprii nazale a necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, restul leziunilor necesitând 6-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; - traumatismul cranio-cerebral grav a pus în primejdie viața victimei; - nivelul concentrației de alcool în sânge nu explică prin el însuți starea de comă, ceea ce denotă faptul că etiologia comei este mixtă, pe fondul traumatismului și a intoxicației etanolice.

Inculpatul (parte vătămată) N.A.C. a prezentat un certificat medico-legal în care se concluzionează că acesta prezintă leziuni ce au putut fi produse: - plăgile de pe umărul stâng, toracele anterior stânga și de la nivelul crestei iliace stânga prin lovire cu corp tăietor-înțepător; restul leziunilor prin loviri cu sau de corpuri dure; - leziunile pot data din data de 31 iulie 2011; - necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; - plăgile înțepat-tăiate nu au pus în primejdie viața victimei. Acesta a formulat plângere penală împotriva părții vătămate B.G., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Audiați fiind cu respectarea garanțiilor procesuale, în cursul urmăririi penale, inculpații au avut o atitudine sinceră, dar fiecare dintre ei a încercat să-și minimalizeze contribuția la săvârșirea infracțiunii, arătând că ceilalți inculpați au lovit mai mult pe partea vătămată.

Susținerile fiecărui inculpat sunt coroborate cu declarațiile părții vătămate și cu declarațiile martorilor. În acest sens, s-a reținut că martorul I.S. a declarat că după coborârea inculpaților din autoturism acesta s-a îndepărtat, dar, după sosirea organelor de poliție, cei cinci inculpați au urcat din nou în mașină și i-au povestit că i-au bătut pe frații B., dar pe B.G. l-au bătut mai tare. Martorul B.M.C. a declarat că, imediat după ce l-a despărțit pe fratele său de N.A.C., la primul conflict, inculpatul a vorbit la telefon cu cineva și i-a spus martorului B.M.C. „lasă, mă, că nu ajungeți voi acasă!”. Tot acest martor a declarat că la al doilea conflict, în momentul în care au fost ajunși de inculpații veniți cu mașina, inculpații au început să arunce cu pietre de pe marginea drumului, motiv pentru care a luat o scândură pentru a se apăra, dar a fost nevoit să fugă și să abandoneze scândura.

Martorul a mai declarat că, după ce fratele său a căzut, inculpații au continuat să îl lovească. Martorul I.I.A. a declarat că a asistat la momentul când inculpatul N.A.C. a fost agresat de partea vătămată și acesta a chemat pe cineva în ajutor, amenințându-i că nu vor ajunge acasă; că pe drum au fost ajunși de o mașină din care au coborât mai multe persoane, că partea vătămată împreună cu fratele său și martorul T. s-au retras pe o uliță, că fratele părții vătămate a luat o șipcă pentru a se apăra. Martorul T.I. a declarat că după ce au fost ajunși din urmă de o mașină, inculpații au coborât și s-au îndreptat către ei cu intenția vădită de a-i bate, că B.M. a luat o scândură pentru a se apăra, că martorul T. a fugit și apoi a fost ajuns din urmă de martorul B.M.C.

și a văzut cum partea vătămată B.G. era căzută lângă gard și era lovită cu picioarele și cu scândura. Partea vătămată B.G. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză. Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 4.498,82 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare acordate victimei infracțiunii B.G. În drept, fapta inculpaților S.I., R.C., P.I., O.M. și N.A.C.

care în dimineața zilei de 31 iulie 2010, în jurul orelor 04:00, în loc public - pe raza comunei P., județul Galați, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict anterior, în baza unei înțelegeri prealabile, au aplicat, simultan, părții vătămate-învinuit B.G., lovituri repetate cu obiecte/mijloace contondente peste corp, inclusiv în zone vitale, producându-i un traumatism cranio-cerebral grav, contuzie cerebrală, comă CGS 7-8 p., fractură occipitală, traumatism facial cu fractura oaselor proprii nazale, hematom palpebral stâng cu echimoză palpebrală dreapta, traumatism mâna dreaptă cu excoriații, leziuni ce au pus în primejdie viața acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. Pentru inculpatul P.I. urmează să se rețină și dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., acesta aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie, conform fișei de cazier. În faza cercetării judecătorești, la termenul din 03 octombrie 2011, a fost prezentă partea vătămată B.G., care a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză. Până la începerea cercetării judecătorești, inculpații au declarat că recunosc săvârșirea infracțiunii reținute în actul de sesizare și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Totodată, aceștia, în temeiul art. 320 1 alin. (6) C. proc.

pen., în referire la art. 334 C. proc. pen., au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care au fost trimiși în judecată din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Instanța nu a putut primi solicitarea de schimbare a încadrării juridice, având în vedere următoarele: Pentru delimitarea infracțiunii de tentativă la omor de infracțiunea de vătămare corporală gravă prin care se pune în pericol viața victimei, trebuie să fie avute în vedere împrejurările în care s-a săvârșit fapta: natura instrumentului folosit, intensitatea și efectul loviturilor, zona corpului vizată, urmările produse.

Raportat la aceste elemente, instanța are în vedere că partea vătămată a fost lovită concomitent de cei cinci inculpați cu picioarele, cu o sticlă și cu un par în toate zonele corpului, dar cu precădere în zona capului (astfel cum rezultă din declarațiile martorilor și din concluziile raportului medico-legal), majoritatea loviturilor fiind aplicate părții vătămate după ce aceasta a căzut. Chiar dacă inculpații, inițial, au avut intenția de a o lovi pe partea vătămată și nu au urmărit moartea părții vătămate, după ce partea vătămată a căzut aceștia au lovit-o simultan și repetat, cu pumnii și picioarele în zone vitale, cum este cea a capului, cu intensitate deosebită, producându-i leziuni grave care i-au pus în primejdie viața, ceea ce demonstrează că inculpații au acționat cu intenție indirectă, putând avea reprezentarea faptei și acceptând că aplicarea de lovituri simultane, repetate, în zone vitale pot duce la moartea părții vătămate.

În acest sens s-a pronunțat și literatura de specialitate (Tudorel Toader, Drept penal român - partea specială, ed. a 5-a, pag. 78), cât și practica judiciară (Curtea Supremă de Justiție, secția penală, decizia nr. 454/1998). În raport de cele reținute, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpații S.I., R.C., P.I., O.M. și N.A.C. De asemenea, instanța nu a putut reține nici circumstanța legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., astfel cum s-a solicitat de către inculpați, întrucât aceștia nu s-au aflat în stare de provocare. Astfel, din probele dosarului rezultă că primul conflict între inculpatul-parte vătămată N.A.C. și partea vătămată-inculpat B.G.

a avut loc imediat după plecarea din discotecă, în fața unui supermarket. După aplanarea conflictului de către fratele părții vătămate, B.M.C., inculpatul-parte vătămată N.A.C. l-a sunat pe inculpatul R.C., care se afla la discotecă, cerându-i să vină la locul conflictului pentru a-i bate pe frații B. La rândul său, inculpatul R.C., deși nu participase la conflictul în care a fost implicat inculpatul N.A.C., a acceptat să meargă, cunoscând și acceptând motivul deplasării, acela de a participa la o bătaie, și le-a cerut și celorlalți inculpați, S.I., P.I., O.M. să îl însoțească, comunicându-le și acestora scopul deplasării. La rândul lor, inculpații S.I., P.I., O.M. au acceptat să meargă pentru a se bate, aceștia au urcat în mașina inculpatului R.C.

și au plecat în căutarea fraților B. Astfel, între momentul conflictului dintre inculpatul N.A.C. și partea vătămată B.G. și cel de-al doilea conflict în care au fost implicați cei cinci inculpați, a trecut un interval de timp, iar inculpații R.C., S.I., O.M. și P.I. nu au asistat anterior la conflictul dintre inculpatul N.A.C. și partea vătămată B.G. Așa fiind, instanța nu a putut reține susținerile inculpaților în ceea ce privește starea de provocare sau o altă cauză care să constituie circumstanță atenuantă legală. În raport de dispozițiile art 320 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, și față de manifestarea de voință a inculpaților, în cauză, judecata va avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o jumătate conform art. 20 C. pen.

și cu o treime, conform alin. (7) al art. 320 1 din Legea nr. 202/2010, gradul de pericol social concret al infracțiunii, apreciat în raport de modalitatea și împrejurările concrete în care a fost săvârșită (existența unui conflict anterior prin care partea vătămată a lovit cu un cuțit pe inculpatul N.A.C.), vârsta inculpaților la data comiterii infracțiunii (cu excepția inculpatului P. toți sunt tineri cu vârste cuprinse între 18-20 de ani, fără experiență în rezolvarea conflictelor), dar și persoana și conduita acestora pe parcursul întregului proces și în societate (inculpații nu au antecedente penale, au un comportament adecvat în societate, sunt sprijiniți de familiile din care provin).

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut și agravanta prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. Instanța, constatând existența unui concurs între circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. și împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., îndreptățesc instanța să coboare pedeapsa sub minimul special, urmând a face aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen. Având în vedere criteriile sus-menționate, Tribunalul a aplicat inculpaților o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu reținerea în favoarea acestora a împrejurărilor ce constituie circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., apreciindu-se că în speță se impune a se face aplicarea acestui text de lege.

Din definiția dată pedepsei la art. 52 C. pen. rezultă trăsăturile acesteia, respectiv „o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului”. Așadar, prin aplicarea pedepsei nu trebuie să se urmărească doar reprimarea infractorului, ci și formarea la acesta a unei noi atitudini față de valorile sociale. Între cele două fațete ale pedepsei, de a fi o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, trebuie să existe o concordanță deplină, constrângerea fiind un mijloc sau un instrument de continuare în condiții speciale a procesului educativ. Raportat la aceste elemente de individualizare, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege pentru săvârșirea infracțiunii, va fi în măsură să conducă la reeducarea și sancționarea acestora, la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv atingerea scopului sancționator și preventiv al pedepsei.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit și Sabou și Pârcălab contra României, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. nu se va face automat, prin efectul legii, ci va fi apreciată în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Având în vedere fapta săvârșită de inculpați, instanța a apreciat că inculpații sunt nedemni să exercite dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau funcțiile elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Instanța consideră însă că natura și gravitatea faptei nu impun privarea inculpaților de dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei pentru inculpații S.I., R.C., O.M., N.A.C., față de cele reținute mai sus, s-a apreciat că reeducarea inculpaților este posibilă și fără executarea efectivă a acesteia, în cauză urmând a se dispune suspendarea executării sub supraveghere, impunându-le inculpaților, în baza art 86 3 C. pen., respectarea mai multor măsuri de supraveghere (să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Galați; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență).

Instanța a apreciat că sunt întrunite atât condițiile privitoare la pedeapsă, cât și condițiile privitoare la persoana inculpaților. Astfel, instanța s-a orientat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, întrucât inculpații S.I., R.C., O.M., N.A.C. nu au mai fost condamnați anterior și s-a apreciat că aceștia au aptitudinea de a se îndrepta chiar fără executarea pedepsei, ținând seama de persoana acestora (sunt tineri cu vârste cuprinse între 18-20 de ani, au un comportament bun în societate, provin din familii organizate), au recunoscut comiterea faptei, s-au prezentat în fața organelor de cercetare penală. Totodată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpaților S.I., R.C., O.M., N.A.C.

În ceea ce îl privește pe inculpatul P.I., din fișa de cazier a acestuia rezultă că prin sentința penală nr. 1129 din 18 aprilie 2011 a Judecătoriei Galați, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 10 mai 2011, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., ca modalitate de executare dispunându-se suspendarea condiționată. Având în vedere că fapta pentru care inculpatul P.I. este cercetat în prezenta cauză a fost săvârșite la data de 31 iulie 2011, în interiorul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentința penală nr. 1129/2011 a Judecătoriei Galați, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 83 C. pen.

privitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate, urmând ca pedeapsa de 1 an aplicată prin sentința penală nr. 1129/2011 să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință. Așa fiind, instanța nu mai poate dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor cumulate, deoarece s-ar încălca prevederile art. 83 alin. (1) C. pen. (Curtea Supremă de Justiție, secția penală, decizia nr. 1628/1995). II. Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, precum și inculpații P.I. și R.C. La termenul din 27 februarie 2012 inculpatul R.C. în prezența apărătorului ales a declarat că își retrage apelul formulat, Curtea urmând să ia act de această manifestare de voință, conform art. 369 C. proc.

pen., iar inculpatul să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. În apelul formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a arătat că prin sentința penală menționată instanța de judecată a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpații S.I., R.C., O.M., N.A.C., P.I. Totodată, procurorul a mai apreciat că sentința penală astfel pronunțată de către Tribunalul Galați este nelegală sub aspectul omisiunii instanței de judecată de a dispune prelevarea de probe biologice de la cei 5 inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 78/2006 și netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate acestora și modalității de executare stabilite, pentru pedepsele aplicate.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate s-a reținut că acesta vizează omisiunea instanței de judecată de a dispune prelevarea de probe biologice de la cei 5 inculpați având în vedere caracterul obligatoriu al dispoziției înscrise în art. 7 din Legea nr. 78/2006. Întrucât prin dispozițiile susmenționate, legiuitorul a înscris infracțiunea de omor în categoria infracțiunilor pentru care este necesară prelevarea de probe biologice de la inculpați în vederea realizării profilului genetic al acestuia, prin stocarea ulterioară în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, s-a considerat că instanța de judecată trebuia să dispună prelevarea probelor biologice de la inculpați în acest scop. În ceea ce privește aspectul de netemeinicie invocat acesta vizează cuantumul pedepselor aplicate celor cinci inculpați, precum și modalitatea de executare a pedepsei stabilite față de inculpații S.I., R.C., O.M.

și N.A.C. Astfel, instanța de judecată a considerat că reeducarea inculpaților este posibilă și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, iar coborârea pedepselor sub minimul special este motivată prin faptul că inculpații nu au antecedente penale, sunt tineri, au un comportament bun în societate, provin din familii organizate și au recunoscut infracțiunea comisă. S-a apreciat însă că atât cuantumul pedepsei de 2 ani închisoare pentru fiecare dintre cei cinci inculpați cât și în ceea ce privește modalitatea de executare stabilită de instanța de judecată, pentru S.I., R.C., O.M. și N.A.C., nu reflectă importanța deosebită a valorii lezate, nefiind valorificate corespunzător nici modalitatea și nici împrejurările în care inculpații au încălcat această valoare fundamentală ocrotită de legea penală prin pedepse severe.

Chiar și în condițiile în care se face aplicarea obligatorie de altfel a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., infracțiunea de tentativă la omor calificat, la săvârșirea căreia fiecare dintre cei cinci inculpați trimiși în judecată în stare de arest preventiv și-au adus contribuția, prezintă un pericol social deosebit, presupunând încălcarea de către aceștia a obligației generale de a respecta dreptul la viață al celorlalți semeni, atribut inalienabil al persoanei umane, cu valoare supremă printre drepturile omului. Mai mult decât atât modalitatea în care au acționat inculpații, care s-au adunat pentru a se răzbuna pe partea vătămată care avusese un conflict anterior, în aceeași noapte cu inculpatul N.A.C.

și care îi „convocase” în acest sens, denotă agresivitate și lipsă de responsabilitate în raport cu viața unei persoane, în condițiile în care cu inculpații S.I., R.C., O.M. și P.I., partea vătămată/inculpat B.G. nu avusese nici un conflict. De asemenea la momentul în care au ajuns din urmă grupul în care se afla partea vătămată, deși au observat că membrii grupului acestuia s-au speriat și au fugit, B.G. rămânând singur în fața grupului format din cinci agresori, aceștia nu au ezitat să-l lovească, mai ales atunci când era căzut la pământ și practic nu avea nicio șansă să se apere de atacul acestora. Leziunile constatate prin raportul de constatare medio legală sunt de natură să demonstreze atât intensitatea, cât și multitudinea loviturilor ce i-au fost aplicate părții vătămate căzute la pământ, chiar inculpatul O.M.

declarând că le-ar fi spus celorlalți „nu mai loviți pentru că îl omorâți” conștientizând gravitatea acțiunilor agresive asupra victimei. În aceste condiții este greu de înțeles cum o infracțiune îndreptată împotriva vieții persoanei, prin raportate la toate criteriile generale de individualizare prevăzute în C. pen., poate fi sancționată atât de blând, pedeapsa aplicată și modul de executare situând-o chiar sub cuantumului pedepselor aplicate pentru infracțiuni de furt calificat. Prin raportare la numărul crescut de infracțiuni îndreptate împotriva vieții înregistrat în ultima perioadă, aplicarea unei pedepse necorespunzătoare individualitate, lipsite de severitate, poate avea un efect contrar scopului educativ-preventiv al unei pedepse, putând constitui un factor încurajator și pentru alte persoane cu o conduită deviantă în cadrul societății.

S-a considerat că pedepsele astfel stabilite pentru cei cinci inculpați, pot avea un efect contrar celui urmărit de legiuitor, de încurajare a fenomenului infracțional, mai ales avându-se în vedere și zona de unde provin atât inculpații, cât și partea vătămată, comunitatea din care fac parte, precum și rezonanța deosebit de puternică pe care a avut-o în cadrul comunității, comiterea acestei infracțiuni. Chiar și în condițiile în care s-au reținut dispoziții atenuante în favoarea inculpaților, s-a apreciat că în raport de gravitatea faptei săvârșite, se impunea aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat deasupra limitei prevăzute de dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. și în modalitatea privării de libertate a acestora pe parcursul executării pedepsei.

În raport de împrejurările comiterii faptei, modalitatea în care a avut loc agresiunea părții vătămate, natura infracțiunii săvârșită de către cei cinci inculpați, precum și urmarea produsă prin comiterea acesteia, s-a apreciat că privarea de libertate este menită să asigure atât o conduită ilicită pe viitor a inculpaților, cât și atingerea scopului legii penale. Având în vedere și amploarea deosebită pe care o înregistrează, în actuala perioadă infracțiunile îndreptate împotriva vieții persoanei, sancționarea mai blândă a acestui gen de infracțiuni apare ca nefirească în condițiile în care este vorba despre infracțiuni grave și cu un impact social deosebit de puternic. În apelul formulat de inculpatul P.I.

a fost criticată soluția instanței de fond sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice din tentativa la omor calificat în vătămare corporală gravă (art. 182 C. pen.). A solicitat reținerea, în încadrarea juridică și a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării) motivat de faptul că anterior săvârșirii faptelor, o persoană din grupul său, inculpatul N.C.A., a fost înjunghiat de partea vătămată B.G. care era însoțit de alte persoane. Analizând apelurile formulate din prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, Curtea apreciază: 1. Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați este fondat urmând a fi admis, din considerente ce țin de greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților.

Instanța de fond nu a avut în vedere, în mod eficient, criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv natura infracțiunii săvârșite, caracterul de violență extremă al acestei infracțiuni, numărul mare de participanți care au acționat în mod concertat asupra părții vătămate, leziunile suferite de partea vătămată, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, etc. Așa fiind și văzând și prevederile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Va desființa, în parte, sentința penală atacată și, păstrând aceeași încadrare juridică și modalitate de executare dispusă de instanța de fond, va majora pedepsele aplicate inculpaților, cu consecința, pentru inculpatul P.I., a majorării pedepsei rezultante.

Conform art. 7 din Legea nr. 78/2006 va dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, inculpaților să le fie prelevate probe genetice în vederea introducerii lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. 2. Apelul inculpatului P.I. este nefondat. Referitor la scuza provocării [art. 73 lit. b) C. pen.] în sarcina inculpatului P.I. nu se poate reține această circumstanță atenuantă legală motivat de faptul că între momentul atacului părții vătămate B.G. asupra inculpatului N.C.A. și până la momentul comiterii prezentelor fapte deduse judecății, a trecut un timp suficient pentru ca starea de tulburare sau temere să dispară. În al doilea rând, inculpatul P.I. nu este rudă cu inculpatul N.C.A.

pentru ca agresiunea asupra acestuia să-i fi produs o puternică stare emoțională. În al treilea rând se constată că inculpatul N.C.A., singurul care ar fi fost îndreptățit să invoce acest motiv, nu a formulat apel în cauză. Referitor la schimbarea încadrării juridice dată faptei se constată că instanța de fond a dat faptei încadrarea juridică corespunzătoare, conform probelor de la dosar. În mod constant,în doctrina și practica judiciară s-a statuat că atunci când un grup de persoane acționează în mod concertat asupra unei singure victime, lovind-o simultan cu pietre, pumni, picioare și bețe, sub aspectul laturii subiective fiecare dintre făptuitori acționează cu intenția indirectă de a ucide victima, deoarece realizează că nu poate controla numărul, intensitatea și zonele vitale vizate de ceilalți făptuitori, care acționează concertat, lovind victima.

Urmează ca în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să fie respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul P.I. împotriva aceleiași sentințe penale iar acesta să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat. Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 350 C. proc. pen. va fi menținută starea de arest preventiv a inculpatului P.I. Așa fiind, prin decizia penală nr. 47/A din data de 27 februarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 745 din 21 octombrie 2011 a Tribunalului Galați. S-a desființat, în parte, sentința penală nr. 745 din 21 octombrie 2011 a Tribunalului Galați și în rejudecare: S-a majorat de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată fiecăruia dintre inculpații S.I., R.C., O.M.

și N.A.C., precum și termenul de încercare al suspendării sub supraveghere de la 5 ani la 6 ani pentru fiecare dintre inculpați. S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.I. de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare și pedeapsa rezultantă de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare. În baza art. 7 din Legea nr. 78/2006 după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri inculpaților li se vor preleva probe genetice în vederea introducerii acestora în Sistemul Național de date Genetice Judiciare. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului P.I. și s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive începând cu 03 august 2011 la zi.

S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.I. împotriva aceleiași sentințe penale. În baza art. 369 C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul R.C. A obligat pe fiecare dintre inculpații P.I. și R.C. la plata către stat a sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Suma de 375 RON reprezentând plata parțială avocați din oficiu (225 RON - avocat S.G. și 150 RON - avocat R.E.) s-a avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați. III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul P.I. În recursul declarat de procuror, decizia atacată a fost criticată ca netemeinică, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului P.I., cuantumului și modalității de executare reținută în cazul celorlalți inculpați, situație ce intră sub incidența dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. De asemenea, s-a pretins că hotărârea instanței de apel este nelegală în ceea ce privește neaplicarea prevederilor art. 80 alin. (2) C. pen., situație prevăzută de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, procurorul a arătat că acestea vizează în esență următoarele aspecte: 1. În mod greșit instanța de apel a considerat că reeducarea inculpaților S.I., O.M. și N.A.C. este posibilă, chiar fără executarea pedepselor, pronunțarea condamnării constituind un avertisment pentru inculpați suficient pentru a-i împiedica să mai comită alte infracțiuni. 2. Instanțele au reținut în mod eronat circumstanțele atenuante în favoarea celor cinci inculpați, atitudinea acestora, natura infracțiunii săvârșite, împrejurările comiterii faptei, modalitatea în care a avut loc agresiunea părții vătămate și urmarea produsă nejustificând aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

3. Chiar în condițiile reținerii de circumstanțe atenuante, instanța de fond și cea de apel nu erau obligate să coboare pedepsele aplicate sub minimul prevăzut de lege, conform art. 80 alin. (2) C. pen. 4. Instanța de apel a făcut o greșită individualizare a sancțiunii penale stabilită în sarcina lui P.I. deși acesta, în comparație cu ceilalți inculpați, este recidivist, păstrarea proporționalității pedepselor aplicate nefiind justificate de niciunul dintre criteriile prevăzute la art. 72 alin. (1) C. pen. În recursul declarat de inculpatul P.I., decizia atacată a fost criticată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, și în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc.

pen. schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., având în vedere că din raportul medico-legal întocmit rezultă că partea vătămată a avut nevoie de 30-40 zile îngrijiri medicale, partea vătămată avea alcoolemia de 1,68 ‰, și că a recunoscut că a aruncat cu piatra însă nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate. Cu privire la pct. 14 a solicitat reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., menționând că partea vătămată avea la ea un cuțit cu care l-a amenințat pe inculpat. Față de aceste susțineri a solicitat reducerea pedepsei aplicată. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică expuse și de cazurile de casare indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că ambele recursuri de față declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul P.I.

se privesc ca nefondate și vor fi respinse în consecință în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Sub aspectul primului motiv de critică din recursul declarat de inculpatul P.I., prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în cea de vătămare simplă prevăzută de art. 182 C. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia. Aceasta, întrucât cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că prima instanță, prin hotărârea pronunțată și menținută prin decizia instanței de apel, a examinat riguros mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, având în vedere că, în cursul cercetării judecătorești, în fața instanței, au fost audiați inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C., și aceștia au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., arătând că recunosc în totalitate fapta reținută prin actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc și anume: - plângerea penală și declarația părții vătămate (inculpat) B.G.; - plângerea penală a inculpatului (parte vătămată) N.A.C.; - procesul-verbal de fixare a locului faptei; - planșele fotografice efectuate cu ocazia fixării locului faptei; - certificatul medico-legal privind pe partea vătămată; - adresa emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați; - declarațiile martorilor B.M., I.I.A., T.I., I.S., C.M.P., N.M.A., C.I.; - declarațiile date de inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C.

Cu această proiecție, se reține că ambele instanțe, de fond și de apel, au reținut corect situația de fapt imputată constând în esență în aceea că, în noaptea de 30/31 iulie 2011, inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C. au fost la discoteca din comună, la diverse ore și în anturaje diferite. De asemenea, partea vătămată B.G. a fost la aceeași discotecă, însoțit de martorii B.M.C., I.I.A., T.I. În jurul orelor 03.30-04.00, partea vătămată-inculpat B.G. a plecat spre casă împreună cu fratele său B.M.C. și cei doi martori. Pe drum, partea vătămată-inculpat B.G. și martorul I.I.A., s-au întâlnit cu inculpatul-parte vătămată N.A.C., cu care partea vătămată B.G. a avut un conflict verbal ce a degenerat astfel încât partea vătămată-inculpat B.G.

a aplicat lovituri cu pumnul și cu un briceag ce îl avea asupra sa inculpatului-parte vătămată N.A.C. După ce au fost despărțiți de martori, partea vătămată-inculpat l-a sunat pe fratele său B.M.C., spunându-i că a avut un conflict cu inculpatul-parte vătămată N.A.C. Martorul B.M.C. s-a deplasat către locul unde era fratele său, partea vătămată-inculpat B.G., și a intervenit între acesta și inculpatul-parte vătămată N.A.C., luându-l pe fratele său acasă. După incident, inculpatul-parte vătămată N.A.C. a luat legătura telefonic cu inculpatul R.C., căruia i-a spus să vină la benzinărie să se bată cu cineva. La rândul său, inculpatul R.C., care se afla în discotecă, le-a spus inculpaților S.I., P.I., O.M.

să-l însoțească, spunându-le „hai, că-i bătaie”. Cei patru inculpați au urcat în autoturismul marca V. de culoare albă ce aparține inculpatului R.C., condus de martorul I.S. și au mers la benzinărie, unde inculpatul N.A.M. a urcat în același autoturism. Inculpatul N.A.M. i-a condus pe ceilalți inculpați pe drumul pe care au plecat partea vătămată-inculpat B.G. și martorii care îl însoțeau. Ajuns în dreptul părții vătămate-inculpat B.G., martorul I.S. a oprit autoturismul, cei cinci inculpați au coborât și s-au îndreptat către grupul părții vătămate-inculpat B.G. Membrii celor două grupuri s-au amenințat și injuriat reciproc, membrii grupului părții vătămate-inculpat B.G. au încercat să se retragă, dar partea vătămată B.G.

a fost ajuns din urmă de către inculpați, care au început să o lovească pe partea vătămată-inculpat B.G. cu pumnii și picioarele peste corp, cu predilecție în zona capului. Martorii I.I.A. și T.I. au fugit, iar fratele părții vătămate-inculpat B.G., B.M.C., a luat o scândură și a încercat să-l apere pe fratele său, însă și-a dat seama că nu va reuși și a fugit. Partea vătămată-inculpat B.G. a fost lovit de inculpații S.I., R.C., P.I., O.M., N.A.C., a căzut, și cei cinci inculpați, simultan, au lovit cu pumnii, picioarele, scândura abandonată de martorul B.M.C. și o sticlă. Agresarea părții vătămate-inculpat B.G. a avut loc și după cea aceasta a căzut, până în momentul în care inculpatul O.M.

le-a cerut celorlalți inculpați să nu o mai lovească pe partea vătămată. În timp ce agresiunea era în desfășurare, la fața locului au sosit organele de poliție, iar inculpații au încercat să fugă. După un anumit interval de timp, la fața locului a sosit o ambulanță care a transportat-o pe partea vătămată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, unde a și fost internată în data de 31 iulie 2011. Partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medical, din concluziile certificatului medico-legal rezultând următoarele: - numitul B.G.

a prezentat traumatism cranio-cerebral grav, contuzie cerebrală, comă CGS 7-8 p., fractură occipitală, traumatism facial cu fractura oaselor proprii nazale, hematom palpebral stâng cu echimoză palpebrală dreapta, traumatism mâna dreaptă cu excoriații, leziuni ce au pus în primejdie viața acesteia; - leziunile au putut fi produs prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente și prin cădere; - traumatismul poate data din 30/31 iulie 2011; - leziunile cranio-cerebrale au necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fractura oaselor proprii nazale a necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, restul leziunilor necesitând 6-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; - traumatismul cranio-cerebral grav a pus în primejdie viața victimei; - nivelul concentrației de alcool în sânge nu explică prin el însuți starea de comă, ceea ce denotă faptul că etiologia comei este mixtă, pe fondul traumatismului și a intoxicației etanolice.

În consecință, în mod judicios prima instanță prin hotărârea pronunțată și menținută sub acest aspect de instanța de apel a statuat în mod legal că, în drept, fapta inculpaților S.I., R.C., P.I., O.M. și N.A.C. care în dimineața zilei de 31 iulie 2010, în jurul orelor 04.00, în loc public - pe raza comunei P., județul Galați, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict anterior, în baza unei înțelegeri prealabile, au aplicat, simultan, părții vătămate-învinuit B.G., lovituri repetate cu obiecte/mijloace contondente peste corp, inclusiv în zone vitale, producându-i un traumatism cranio-cerebral grav, contuzie cerebrală, comă CGS 7-8 p., fractură occipitală, traumatism facial cu fractura oaselor proprii nazale, hematom palpebral stâng cu echimoză palpebrală dreapta, traumatism mâna dreaptă cu excoriații, leziuni ce au pus în primejdie viața acesteia, întrunește

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4213/2012
Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 433 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 1304/121/2012, s-a dispus, în conformitate cu dispoz
ÎCCJ 2012-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 233/2012
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 377 din 11 mai 2011 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 831/44/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului B.A. la o pedeaps
ÎCCJ 2012-08-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2012
9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A.M. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Prin Sentința penală
ÎCCJ 2013-03-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1039/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 434/2012 din 20 septembrie 2012, Tribunalul Galați l-a condamnat pe inculpatul M.N.M. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare și la
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2479/2014
Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 594 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 5422/121/2011 s-a dispus schimbarea încadrării juridic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă