ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2742/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecății

Prin acțiunea în contencios formulată și înregistrată la data de 14.03.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 12926/08.02.2018 emisă de pârât și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material și moral în sumă de 70.000 RON.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3813 pronunțată în data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea deciziei emise de pârâtă.

Consideră hotărârea de la fond nelegală, data cu încălcarea normelor de drept materia aplicabile in cauza, întrucât potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, iar termenul la acțiune se prescrie în termen de 5 ani.

Deschiderea procedurii de faliment împotriva B. s-a realizat prin încheierea din data de 03.12.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul București, secția a VII-a civila, devenind definitivă la data de 28.04.2016. De la această din urmă dată a început să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr 213/2015 pentru creditorii de asigurare ai asigurătorului falimentar B. și ale căror creanțe s-au născut anterior acestei date.

În speță, creanța reclamantului A. s-a născut anterior rămânerii definitive a deschiderii procedurii de faliment a B., respectiv la data de 23.02.2015, data evenimentului rutier în care a fost implicat.

Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015 dreptul la acțiune contra Fondului pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Așadar, termenul în care se poate solicita plata despăgubirilor este de 5 ani si nu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță așa cum susține pârâta in decizia contestata, acest termen fiind prevăzut pentru încasarea despăgubirilor in art. 14 din aceeași lege.

În acest context sentința este nelegală, întrucât cererea de despăgubire a fost formulată în termen, având în vedere că dosarul de dauna a fost depus la societatea de asigurări B. S.A. imediat după producerea accidentului, iar aceasta societate in temeiul art. 23 din Legea 503/2004 a trimis dosarul de dauna către FG.A.

1.4. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a contestat Decizia nr. 12926/08.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, astfel cum au fost cerute prin cererea de plată/despagubire nr. x/11.08.2018 pentru vătămarea suferită ca urmarea a accidentului din 23 februarie 2015.

Instanța de primă jurisdicție a constatat că decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale și a respins cererea reclamantului A..

Criticile recurentului formulate împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează interpretarea dată textului de lege invocat, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015, și anume momentul de la care curge termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de plată.

Raportat la dispozițiile legale incidente și situația de fapt, criticile formulate sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, când s-a născut ulterior".

Textul de lege stabilește expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță este născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, în situația în care acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Ca atare, dispozițiile legale sunt clare asupra datei de începere a curgerii termenului de decădere prevăzut de textul de lege indicat și nu poate fi primită o altă interpretare, care ar putea extinde începutul termenului în discuție.

Este nefondată teoria dezvoltată de recurent cu privire la termenul de prescripție de 5 ani, la acțiunea promovată în instanță și suspendată la data de 27 iunie 2016 în care pârâta a fost parte, având cunoștință de existența litigiului și de formulare în termen a cererii de despăgubire către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 11 august 2017.

Astfel cum în mod corect s-a reținut de instanța de fond, data nașterii dreptului de creanță este data producerii evenimentului asigurat. De la acest moment s-a născut dreptul reclamantului la repararea prejudiciului. Dreptul de creanță prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este dreptul de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, decurgând din contractul de asigurare. Prin urmare termenul de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015 este un termen fix, de decădere, după acest termen creditorii de asigurări putând să se adreseze, la fel ca și ceilalți creditori ai unui asigurător falit, direct asigurătorului, în cadrul procedurii de faliment.

Procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 213/2015 este singura care permite creditorilor de asigurări obținerea de despăgubiri/indemnizații de la FGA, prin depunerea de cereri de plată în termenul stabilit de art. 14 din lege și art. 20 din Norma ASF 16/2015.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt a cauzei și a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, având în vedere că în cazul recurentului-reclamant termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată a început să curgă de la data de 28 aprilie 2016, dată la care a devenit definitivă încheierea pronunțată la data de 3 decembrie 2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VII-a Civila, de deschidere a procedurii falimentului față de B. S.A., întrucât dreptul de creanță al reclamantului s-a născut anterior acestui moment, respectiv la data de 23 februarie 2015, când s-a produs evenimentul asigurat.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, nefiind incidente motivele privind greșita interpretare a disp. art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3813 din data de 27 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.