ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2933/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București la data de 14.03.2018, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 13268/28.02.2018.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3795 din data de 26.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 13268/28.02.2018, emisă de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca fiind neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri reclamantul - contestator A. a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din C. proc. civ., invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a considerat că hotărârea de la fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul ca a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză.

Susține că, potrivit art. 13 din Legea n.r. 213/2015, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăti din disponibilitătile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziçiilor legale. Art. 22 din Legea nr. 503/2004 prevede că "În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară constatarea stării de insolventä a societătii de asigurare/reasigurare se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita Plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare", fiind aplicabile la momentul plății prevederile care limitează obligatia Fondului de a plăti creanțele în limita unui plafon de 450.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment. Prin urmare reclamanții au calitatea de creditor de asigurări, astfel cum este ea prevăzută de art. 4 (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, dreptul la acțiune contra Fondului pentru Plata indernnizatiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculati de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Asadar, susține recurentul că termenul în care se poate solicita plata despăgubirilor este de 5 ani si nu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data dreptului de creanță, asa cum susține pârâta în decizia contestată, acest termen fiind prevăzut pentru încasarea despăgubirilor în art. 14 din aceeasi lege .

Cererea de despagubire a fost formulată în termen întrucât dosarul de daună a fost depus la societatea de asigurari B. S.A., imediat după producerea accidentului, iar această societate în temeiul art. 23 din Legea 503/2004 a trimis dosarul de dauna către F.G.A. Consideră că dispozitiile Art. 23 sunt clare:

"În termen de 30 de zile de la data publicării deciziei de închidere a procedurii de redresare financiară, societatea de asigurare/reasigurare pentru care au fost constatate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară indiciile existentei stării de insolventă este obligati să predea Fondului de garantare evidența contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară, evidența completă a dosarelor de daună, precum evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestor contracte și dosare, în vederea publicării listei potențialilor creditori de asigurări, beneficiari ai sumelor cuvenite de la Fondul de garantare. Răspunderea pentru neîndeplinirea sau pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligatiei revine membrilor consiliului de administratie/consiliului de supraveghere conducerii executive a societății de asigurare/reasigurare."

În alin. (3) se prevede că " (3)După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Fondul de garantare ia toate măsurile necesare pentru publicarea listei creditorilor de asigurări ale căror creanțe au rezultat din evidengele transmise de societatea de asigurare/reasigurare, potrivit alin. (1). Prin urmare, soluționarea dosarelor de daună transmise de societatea în insolvența se solutioneaza de FDG, fără a mai fi nevoie să se constituie de catre creditorul asigurari un alt dosar și implicit o nouă cerere .

Pe de alta parte, mai susține recurentul că Fondul de Garantare a Asiguraților avea cunostință de cererea și dosarul de dauna din Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecatoriei Craiova, unde avea calitate de chemat în garanție .

Instanta de fond nu a analizat si nu s-a pronuntat pe toate apararile formulate în cauza si nu a dat interpretarea legala textelor de lege invocate in cauză, fiind esențial de reținut că partea s-a adresat Fondului cu o cerere de despăgubire înregistrată sub nr. x din 11.08.2018.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea cauzei.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul - contestator, a formulat întâmpinare intimatul Fondul de Graantare a Asiguraților, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii atacate, prin care în mod întemeiat și legal prima instanță a respins în tot contestația și a menținut Decizia FGA nr. 13268/28.02.2018.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18.05.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul contestator A., este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 13268/28.02.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA"), prin care a fost respinsă cererea sa de plată nr. x/20.01.2017 (18.01.2017 - data poștei), ca tardiv formulată.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanță, prin respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, iar o astfel de soluție este una legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile subsumate de recurent motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Criticile recurentului formulate împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează interpretarea dată textului de lege invocat, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015, și anume momentul de la care curge termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de plată.

Raportat la dispozițiile legale incidente și situația de fapt, criticile formulate sunt nefondate.

Înalta Curte reține că între intimatul - pârât FGA și recurentul-reclamant există un raport de drept administrativ, ivit ca urmare a falimentului asigurătorului, în temeiul căruia Fondului îi revine obligația de a primi cererea de plată și de a o soluționa în raport de dispozițiile legale în vigoare și de actele depuse în probațiune de solicitant. Raportul legal de garantare are o existență de sine stătătoare și nu este accesoriu al raportului juridic din contractul de asigurare, deoarece dreptul la plată se naște numai în situația în care are loc falimentul asigurătorului și creditorul de asigurări solicită plata despăgubirii din fondurile FGA, conform Legii nr. 213/2015, iar nu din fondurile asigurătorului falit, în procedura falimentului.

Potrivit art. 2 alin. (3) legea nr. 213/2015: Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a)-b) legea nr. 213/2015 (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: a) creanța de asigurări - creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare; b) creditorii de asigurări sunt, după caz: (i) persoana asigurată - persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare; (ii) beneficiarul asigurării - terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat; (iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă;

Iar potrivit art. 14 alin. (1) legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Din analiza dispozițiilor mai sus redate, Înalta Curte reține că pârâtul FGA are obligația satisfacerii doar a creanțelor de asigurări, prin acestea înțelegându-se creanțele creditorilor de asigurări rezultate dintr-un contract de asigurare facultativă sau obligatorie, încheiat în condițiile legii. Art. 4 alin. (1) lit. b) stabilește în mod clar și fără dubiu că are calitatea de creditor de asigurare fie persoana asigurată care a încheiat contractul de asigurare cu asigurătorul său, fie beneficiarul asigurării care este terța persoană indicată de persoana asigurată ca îndreptățită a încasa despăgubirea ca urmare a producerii riscului asigurat sau, în fine, persoana păgubită care este cea îndreptățită la acordarea despăgubirii aferente riscului acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă (RCA).

Pentru a se putea naște însă pentru pârâtul FGA obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile. Înalta Curte constată că acest termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuție (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Așadar termenul în discuție nu este un termen de prescripție, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripție, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privința datei de la care începe să curgă nici în privința suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Art. 14 alin. (1) din legea nr. 213/2015 mai prevede că acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Astfel, legiuitorul a stabilit în mod clar și previzibil momentul la care se naște raportul juridic de garantare, ale cărui componente sunt dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiți din disponibilitățile Fondului, corelativ cu obligația intimatului de a achita sumele solicitate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, reglementând, în mod precis, conduita pe care orice creditor de asigurare trebuie să o adopte, fiind inserate condițiile și termenele în care un astfel de creditor își poate exercita dreptul de a obține despăgubirile la care se consideră îndreptățit.

Așadar, textul de lege stabilește expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță este născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, în situația în care acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Ca atare, dispozițiile legale sunt clare asupra datei de începere a curgerii termenului de decădere prevăzut de textul de lege indicat și nu poate fi primită o altă interpretare, care ar putea extinde începutul termenului în discuție.

Recurentul - reclamant face o confuzie între termenul de decădere de 90 de zile, în interiorul căruia trebuie depusă cererea de plată la Fondul de Garantare a Asiguraților, sub sancțiunea respingerii acesteia, ca tardiv formulată și termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015 după împlinirea căruia se pierde dreptul la acțiune în instanță contra Fondului de Garantare a Asiguraților pentru plata indemnizațiilor/despăgubirilor.

Cum deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin încheierea pronunțată de Tribunalul București la data de 03.12.2015 și a devenit definitivă la data de 28.04.2016, iar evenimentul rutier s-a produs la data de 23.02.2015 (deci anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment), cele 90 de zile s-au împlinit la data de 28.07.2016, aceasta fiind data limită până la care putea fi înregistrată cererea de plată.

În condițiile în care cererea de plată formulată de recurentul - contestator a fost expediată Fondului de Garantare la data de 18.01.2017, deci, după data de 28.07.2016, fiind înregistrată de autoritate la data de 20.01.2017 sub nr. x, în mod judicios instanța de fond, făcând o corectă interpretare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015, a reținut ca fiind legală Decizia intimatului nr. 13268/28.02.2018, de respingere a cererii de plată a reclamantului, ca tardiv formulată.

Dreptul de creanță prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este dreptul de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, decurgând din contractul de asigurare. Prin urmare termenul de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015 este un termen fix, de decădere, după acest termen creditorii de asigurări putând să se adreseze, la fel ca și ceilalți creditori ai unui asigurător falit, direct asigurătorului, în cadrul procedurii de faliment.

Procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 213/2015 este singura care permite creditorilor de asigurări obținerea de despăgubiri/indemnizații de la FGA, prin depunerea de cereri de plată în termenul stabilit de art. 14 din lege și art. 20 din Norma ASF 16/2015.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt a cauzei și a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, având în vedere că, în cazul recurentului-reclamant, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată a început să curgă de la data de 28 aprilie 2016, dată la care a devenit definitivă încheierea pronunțată la data de 3 decembrie 2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VII-a Civila, de deschidere a procedurii falimentului față de B. S.A., întrucât dreptul de creanță al reclamantului s-a născut anterior acestui moment, respectiv la data de 23 februarie 2015, când s-a produs evenimentul asigurat.

Criticile recurentului, potrivit cărora dosarul de daună a fost constituit la B. imediat după accident și că acesta a fost înaintat la FGA, iar pârâtul avea cunoștință de dosarul de daună, fiind parte chemată în garanție în dosarul nr. x/2015 de pe rolul Judecătoriei Craiova, nu pot fi primite de instanța de control judiciar, ce reține că efectele constituirii dosarului de daună la asigurătorul RCA (în speță B.) nu sunt aceleași cu cele produse de formularea și înaintarea unei cereri de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraților, art. 14 alin. (1) din legea nr. 213/2015 stabilind expres cerința formulării în scris a unei cereri către FGA pentru încasarea despăgubirilor pretinse de orice persoană prejudiciată cu titlu de creanță de asigurări în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) legea nr. 213/2015. Nici împrejurarea, deși nedovedită, că pârâtul FGA ar fi avut cunoștință de dosarul de daună constituit la B. cu ocazia derulării pe rolului Judecătoriei Craiova a unui dosar, nu poate înfrânge sancțiunea decăderii pentru nerespectarea termenului de 90 de zile. Sesizarea legală a Fondului de către persoana prejudiciată se face printr-o cerere de despăgubire, Fondul neputându-se învesti din oficiu cu solicitări de dezdăunare.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, iar soluția de respingere a contestației este întemeiată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat, hotărârea pronunțată de prima instanță urmând a fi menținută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3795 din 26 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.