ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 52/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 263 din 22 martie 2013, Tribunalul București, secția a II-a

penală, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul D.R., la pedeapsa cea mai grea

de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71, 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția

de la 02 octombrie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 346 C. prc. pen. rap. la

art. 14, 15 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC

A.M. SRL și, în consecință, a obligat pe inculpatul D.R. la plata echivalentului

în RON al sumei de 930.000 euro, calculat la data efectuării plății.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc.

pen., a dispus desființarea înscrisurilor falsificate de inculpat, respectiv a celor

352 de contracte/antecontracte de vânzare-cumpărare de terenuri achiziționate în

perioada 2005-2007 de inculpatul D.R., în calitate de mandatar al părții civile

SC A.M. SRL.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în

fapt, că în perioada august 2005 - decembrie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

a indus-o în eroare pe partea vătămată SC A.M. SRL, cu ocazia executării contractelor

de prestări servicii în comision din datele de 26 iulie 2005 și 11 august 2005,

având ca obiect intermedierea achiziționării, în numele acesteia, a mai multor suprafețe

de teren agricol, situate pe raza județului Brăila, inculpatul depunând la U.T.

Bank SA un număr de 352 de antecontracte de vânzare-cumpărare, pe care le-a falsificat

în prealabil prin contrafacere și în baza cărora a încasat în mod fraudulos, din

contul părții vătămate, suma totală de 3.405.015 RON.

Prima instanță a luat act că inculpatul

D.R. s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând

în totalitate mvinuirile care i-au fost aduse prin actul de inculpare.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei,

prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de

art. 72 C. pen., precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este

recidivist, dând dovadă de perseverență infracțională, îndeosebi în săvârșirea unor

fapte îndreptate contra patrimoniului, dar, totodată, a ținut cont de modalitatea

concretă de săvârșire a faptelor, de multitudinea actelor materiale comise, de durata

îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatului de consecințele

extrem de păgubitoare pe care aceste infracțiuni le-au produs în patrimoniul părții

vătămate, prejudiciul nefiind nici măcar parțial acoperit.

S-a apreciat că reținerea unor alte circumstanțe

atenuante, care să permită coborârea pedepselor sub minimul special, astfel cum

este acesta stabilit prin aplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., nu se justifică, aspectele invocate de apărare referitoare la pregătirea

profesională a inculpatului și la funcția pe care acesta a deținut-o anterior săvârșirii

faptelor neputând să contrabalanseze starea de recidivă în care inculpatul a săvârșit

faptele deduse judecății în prezenta cauză, precum și gravitatea acestor fapte.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D.R.

Parchetul a criticat soluția atacată pentru

motive de nelegalitate legate de greșita aplicare a regimului sancționator al recidivei

prev. de art. 37 lit. a) C. pen. și de netemeinicie sub aspectul individualizării

pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a invocat greșita individualizare

a pedepsei, apreciată prea severă în raport de circumstanțele reale ale cauzei.

Prin decizia penală nr. 283/A din data

de 10 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și inculpatul D.R. împotriva sentinței penale nr. 263 din 22 martie 2013.

A fost dedusă arestarea preventivă de la

02 octombrie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a reținut că raportat și la criticile Parchetului, pedeapsa anterioară a fost suspendată

condiționat și nu se mai poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere (întrucât

faptele au fost descoperite după expirarea termenului de încercare) această pedeapsă

de 2 ani nu poate să fie nici contopită cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză,

conform dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a reținut că nu poate fi

dedusă perioada arestării preventive a inculpatului din cauza anterioară, de la

05 februarie 2002 la 21 februarie 2002, atât timp cât nu sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 39 C. pen.

Totodată, instanța de fond, a făcut o justă

cuantificare prin raportare la toate criteriile, generale prev. de art. 72 C.

pen., sancționând perseverența infracțională a inculpatului și atitudinea sa procesuală

de recunoaștere.

O pedeapsă prea severă care nu ține cont

de aptitudinea inculpatului de a se reeduca sub influența sa, poate fi ineficientă

și poate conduce la obținerea unui efect contrar celui vizat, reducând perspectivele

de reintegrare a celui condamnat.

Împotriva deciziei nr. 283/A din data de

10 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, a declarat recurs

inculpatul D.R. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei în condițiile în care pedeapsa

de 8 ani închisoare aplicată inculpatului nu este conformă cu dispozițiile legale

și inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul

D.R. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instituind o limită a devoluției recursului,

art. 385

10

C proc. pen. prevede în alin. (2

1

), că instanța

de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute

în art. 385

9

C. proc. pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează

în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol,

cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de

10 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație

în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că D.R., nu a depus la dosar motivele de recurs, încălcându-se,

astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C.

proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului,

prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac,

doar la chestiuni de drept.

Așa fiind, în realizarea aceluiași scop,

de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai

aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc.

pen., caz de casare susținut oral, dar care a stabilit că hotărârile sunt supuse

casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege. Or, în cauză, inculpatul D.R., a criticat decizia penală pronunțată sub

aspectul cuantumului prea mare al pedepsei, solicitând redozarea pedepsei, care

nu este conformă cu dispozițiile legale în condițiile în care inculpatul a recunosct

fapta beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție

în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Conform art. 385

10

alin. (2

1

)

C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța

de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., trebuie avute în vedere din oficiu.

Drept urmare, ținând cont de regulile stricte

ce reglementează soluționarea recursului, Înalta Curte nu are posibilitatea de a

examina nici criticile inculpatului, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia

din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Ca urmare, având în vedere toate aceste

considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.R. împotriva deciziei penale nr. 283/A din data de 10 octombrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Potrivit art. 385

17

alin. (4)

C proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului, va deduce durata

prevenției de la 02 octombrie 2012 la 09 ianuarie 2014.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.R. împotriva deciziei penale nr. 283/A din data de 10 octombrie

2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata prevenției de la 02 octombrie 2012 la 09 ianuarie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronnunțată, în ședință publică, azi, 09

ianuarie 2014.