ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 52/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 263 din 22 martie 2013, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul D.R., la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 02 octombrie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 346 C. prc. pen. rap. la art. 14, 15 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC A.M.

SRL și, în consecință, a obligat pe inculpatul D.R. la plata echivalentului în RON al sumei de 930.000 euro, calculat la data efectuării plății. În baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a dispus desființarea înscrisurilor falsificate de inculpat, respectiv a celor 352 de contracte/antecontracte de vânzare-cumpărare de terenuri achiziționate în perioada 2005-2007 de inculpatul D.R., în calitate de mandatar al părții civile SC A.M. SRL. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în fapt, că în perioada august 2005 - decembrie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus-o în eroare pe partea vătămată SC A.M. SRL, cu ocazia executării contractelor de prestări servicii în comision din datele de 26 iulie 2005 și 11 august 2005, având ca obiect intermedierea achiziționării, în numele acesteia, a mai multor suprafețe de teren agricol, situate pe raza județului Brăila, inculpatul depunând la U.T.

Bank SA un număr de 352 de antecontracte de vânzare-cumpărare, pe care le-a falsificat în prealabil prin contrafacere și în baza cărora a încasat în mod fraudulos, din contul părții vătămate, suma totală de 3.405.015 RON. Prima instanță a luat act că inculpatul D.R. s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând în totalitate mvinuirile care i-au fost aduse prin actul de inculpare.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, dând dovadă de perseverență infracțională, îndeosebi în săvârșirea unor fapte îndreptate contra patrimoniului, dar, totodată, a ținut cont de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, de multitudinea actelor materiale comise, de durata îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatului de consecințele extrem de păgubitoare pe care aceste infracțiuni le-au produs în patrimoniul părții vătămate, prejudiciul nefiind nici măcar parțial acoperit. S-a apreciat că reținerea unor alte circumstanțe atenuante, care să permită coborârea pedepselor sub minimul special, astfel cum este acesta stabilit prin aplicarea prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., nu se justifică, aspectele invocate de apărare referitoare la pregătirea profesională a inculpatului și la funcția pe care acesta a deținut-o anterior săvârșirii faptelor neputând să contrabalanseze starea de recidivă în care inculpatul a săvârșit faptele deduse judecății în prezenta cauză, precum și gravitatea acestor fapte. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D.R. Parchetul a criticat soluția atacată pentru motive de nelegalitate legate de greșita aplicare a regimului sancționator al recidivei prev. de art. 37 lit. a) C. pen. și de netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului.

Inculpatul a invocat greșita individualizare a pedepsei, apreciată prea severă în raport de circumstanțele reale ale cauzei. Prin decizia penală nr. 283/A din data de 10 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D.R. împotriva sentinței penale nr. 263 din 22 martie 2013. A fost dedusă arestarea preventivă de la 02 octombrie 2012 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că raportat și la criticile Parchetului, pedeapsa anterioară a fost suspendată condiționat și nu se mai poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere (întrucât faptele au fost descoperite după expirarea termenului de încercare) această pedeapsă de 2 ani nu poate să fie nici contopită cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a reținut că nu poate fi dedusă perioada arestării preventive a inculpatului din cauza anterioară, de la 05 februarie 2002 la 21 februarie 2002, atât timp cât nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 39 C. pen. Totodată, instanța de fond, a făcut o justă cuantificare prin raportare la toate criteriile, generale prev. de art. 72 C. pen., sancționând perseverența infracțională a inculpatului și atitudinea sa procesuală de recunoaștere. O pedeapsă prea severă care nu ține cont de aptitudinea inculpatului de a se reeduca sub influența sa, poate fi ineficientă și poate conduce la obținerea unui efect contrar celui vizat, reducând perspectivele de reintegrare a celui condamnat. Împotriva deciziei nr. 283/A din data de 10 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, a declarat recurs inculpatul D.R.

care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei în condițiile în care pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului nu este conformă cu dispozițiile legale și inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul D.R. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Instituind o limită a devoluției recursului, art. 385 10 C proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen. dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 10 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că D.R., nu a depus la dosar motivele de recurs, încălcându-se, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Așa fiind, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., caz de casare susținut oral, dar care a stabilit că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, inculpatul D.R., a criticat decizia penală pronunțată sub aspectul cuantumului prea mare al pedepsei, solicitând redozarea pedepsei, care nu este conformă cu dispozițiile legale în condițiile în care inculpatul a recunosct fapta beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Conform art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., în cazul în care nu sunt respectate condițiile de mai sus, instanța de recurs ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., trebuie avute în vedere din oficiu. Drept urmare, ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina nici criticile inculpatului, care, în plus, nu se circumscriu nici vreunuia din cazurile ce pot fi avute în vedere din oficiu. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.R. împotriva deciziei penale nr. 283/A din data de 10 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului, va deduce durata prevenției de la 02 octombrie 2012 la 09 ianuarie 2014. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.R. împotriva deciziei penale nr. 283/A din data de 10 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 02 octombrie 2012 la 09 ianuarie 2014. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronnunțată, în ședință publică, azi, 09 ianuarie 2014.