ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2041/2009

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 1256 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul

București s-a dispus condamnarea inculpatului N.A., după cum urmează:

- 3 luni închisoare pentru art. 20

raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.;

- 5 ani închisoare pentru art. 20

raportat la art. 215 alin. (1), (2),(3) și (5) C. pen.;

- 3 luni închisoare pentru art. 293 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 luni închisoare pentru art. 291 C.

pen.;

- 6 luni închisoare pentru art. 26 din Legea

nr. 356/2002 cu art. 41 alin. (2) C. pen.;

S-au contopit pedepsele aplicate și s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în condițiile

art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II, lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului potrivit art. 215

alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe

o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată S.T., S.I.

și S.H. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus

anularea actelor falsificate.

Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor

administrate, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În baza art. 23 ianuarie 2008, inculpatul

a încercat să inducă în eroare pe partea vătămată S.H. prin încheierea unui

contract de vânzare-cumpărare a unui teren în suprafață de 27.600 mp situat în

comuna Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, contra sumei de 380.000 Euro.

În scopul încheierii tranzacției

inculpatul s-a prezentat la notarul public M.A.C. sub o identitate falsă,

susținând că se numește I.N.E. și a prezentat o carte de identitate

contrafăcută pe acest nume, o procură falsificată din partea proprietarilor

terenului, precum și alte acte necesare perfectării contractului.

De asemenea s-a mai reținut că inculpatul

folosindu-se de acte de identitate falsificate, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, în ziua de 17 februarie 2007 a făcut declarații

necorespunzătoare adevărului mai multor unități bancare, în vederea emiterii

instrumentelor de plată electronică (carduri).

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel inculpatul care a criticat-o cu privire la individualizarea pedepselor

aplicate, solicitând reducerea lor.

Prin decizia penală nr. 26/A din 2

februarie 2009, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inculpat, a

desființat, în parte sentința apelată și rejudecând a înlăturat dispoziția de

anulare a titlului de proprietate nr. 37943, iar în baza art. 348 C. proc. pen.

a procedat la anularea copiei titlului de proprietate nr. 37943, legalizată sub

nr. 60 din 11 ianuarie 2008 de BNP F.N., menționând în rest dispozițiile

hotărârii recurate.

În consecință s-a arătat că au fost just

reținute starea de fapt, încadrarea juridică a activităților deduse judecății,

inclusiv vinovăția inculpatului și pedepsele aplicate, dar prima instanță

conformându-se dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., a greșit atunci când a

anulat titlul de proprietate și nu copia acestui titlu, legalizată de notarul

public și care a făcut obiectul al unora dintre activitățile infracționale

deduse judecății.

În termen legal, împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs inculpatul. În esență, prin motivele orale,

recurentul inculpat a susținut că s-a pronunțat o greșită soluție de condamnare

a inculpatului care nu se face vinovat de faptele comise; în subsidiar, s-a

cerut stabilirea unei pedepse la nivelul detenției executate, sau aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen., prin schimbarea modalității de executare a

pedepsei.

În fine, într-un ultim subsidiar, s-a

cerut casarea cu trimitere a cauzei pentru că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra cererii sale privind aplicarea art. 81 C. pen.

Hotărârile atacate vor fi examinate în

raport de criticile formulate de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constatându-se pentru cele ce urmează, că recursul

declarat de inculpat este nefondat.

Instanțele, procedând la condamnarea

inculpatului pentru fapte de fals și înșelăciune, nu numai că nu a comis o

gravă eroare de fapt, dar s-a conformat materialului probator administrat și

dispozițiilor legale care incriminează și sancționează aceste fapte penale.

Chiar dacă în prezent inculpatul își

neagă vinovăția nu trebuie uitat că și cu ocazia prinderii în flagrant, în fața

notarului public și la prima audiere, inculpatul a refuzat să-și decline

adevărata identitate, prezentându-se drept I.N.E.; ulterior, acesta a revenit

asupra declarațiilor și a recunoscut săvârșirea tuturor faptelor, pretinzând că

a fost folosit și ajutat de mai multe persoane pentru a deschide conturile

bancare și pentru a încerca să înstrăineze terenul situat în Ștefăneștii de

Jos.

Dar, indiferent de susținerile

inculpatului este de necontestat împrejurarea că validitatea actelor aflate

asupra acestuia au impus notarului sesizarea lucrătorilor de poliție.

Supuse examinării de specialitate, în

cadrul procedurii ce a urmat, raportul de constatare tehnico-științifică,

precum și raportul de expertiză au confirmat suspiciunea notarului public cu

privire la contrafacerea cu ajutorul unor imprimante electronice color cu jet

de cerneală a actului de identitate prezentat pe numele I.N.E., a impresiunii

de ștampilă de pe certificatul de atestare fiscală care a fost transferată

electronic și nu prin ștampilare.

Mai mult, nici certificatul de atestare a

plăților, taxelor și impozitelor legale nu a fost liberat de Primăria

localității Ștefăneștii de Jos, după cum nici certificatul de moștenitor legal

nr. 17 din 21 martie 2007, precum și încheierea de rectificare nr. 44 din 6

iulie 2007 nu au fost eliberate de către Biroul Notarului Public S.M.V.

Și închizând cercul probelor care fără

echivoc atestă vinovăția inculpatului în săvârșirea unei tentative de

înșelăciune și de multiple falsuri, martorii S.I. și S.T. au arătat că nu-l

cunosc pe inculpat și niciodată nu l-au împuternicit, sens în care, nu i-au

semnat vreo procură autentificată pentru vânzarea terenului de 27.600 mp. Declarația

acestora este confirmată de verificarea arhivei notarului public unde s-a

constatat că două persoane necunoscute, folosindu-se de două cărți de

identitate falsificate, s-au prezentat drept S.I. și S.T. O dată în plus,

împrejurarea este dovedită și prin adresa nr. 207050 din 22 aprilie 2008, emisă

de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor în are se arată că deși

datele înscrise în copiile documentelor de identificare corespund cu

informațiile înregistrate în evidențe, imaginile aparțin altor persoane.

În acest context, activitatea

inculpatului de a încerca inducerea în eroare a părții vătămate S.H. de a

încheia un contract de vânzare-cumpărare a unui teren, activitate întreruptă de

notarul public și intervenția lucrătorilor de poliție, pe baza unui act de

identitate fals, cât și a altor acte contrafăcute sau false, constituie în

drept, așa cum corect au reținut instanțele, infracțiunile prevăzute de art. 20

C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 291 C.

pen., art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și de

art. 26 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., comise în concurs real.

Este de necontestat că inculpatul a

declarat în fals, în baza aceleiași rezoluții delictuoase, mai multor unități

bancare date nereale în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică,

săvârșind și infracțiunea continuată prevăzută de art. 26 din Legea nr. 356/2002.

Așa fiind, inculpatul nu poate susține că

soluția de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt, după cum nu

poate susține, în această privință nici alte motive de casare.

Nefondată este și critica formulată de

inculpat vizând individualizarea pedepsei cu referire la modalitatea de

executare a pedepsei.

În considerarea dispozițiilor art. 72 C.

pen., inculpatului i s-au aplicat pedepse minime, neexistând alte considerente

care să justifice reținerea unor circumstanțe judiciare atenuante personale,

care în înțelesul art. 79 C. pen., ar trebui arătate și motivare, ceea ce, așa

cum s-a arătat nu este cazul.

Pe de altă parte, în acest context, nu

sunt realizate condițiile legale nici pentru stabilirea pedepsei la perioada

executată în detenție și nici de aplicare a art. 81 și art. 86

1

C.

pen.

Cât privește nepronunțarea instanței de

apel asupra cererii de acordare a suspendării executării sub control judiciar

formulată de inculpat –aceasta nu poate fi socotită o esențială omisiune de

discutare a unei cereri de natură a atrage casarea cu trimitere a cauzei, atâta

timp cât, instanța s-a preocupat de motivarea individualizării, arătând că

împrejurările în care s-a comis fapta, cât și datele personale ale inculpatului

nu justifică, o reeducare a pedepselor prin aplicarea art. 74-76 C. pen., fiind

respectate, în totul prevederile art. 72 C. pen.

Dar chiar și așa, prin considerentele

acestei hotărâri se motivează neaplicarea dispozițiilor art. 86

1

C.

pen. prin nerealizarea cerințelor legale vizând cuantumul pedepsei (în cazul

concursului de infracțiuni) și pentru că se apreciază că scopul pedepsei nu

poate fi atins fără o executare efectivă.

Și desigur, într-o asemenea situație, casarea

cu trimitere ar constitui nu numai o formalitate excesivă fără a se întrevedea

posibilități de valorificare a apărării, dar ar însemna și o încălcare a

termenului rezonabil de soluționare a acestei cauze și prin aceasta a unui

proces echitabil.

Referitor la greșita deducere a arestului

susținută de procuror, aceasta este reală, dar nu poate fi corijată în propria

cale de atac a inculpatului, atâta timp cât, poate constitui o cauză de

agravare a situației acestuia, astfel încât se va menține computarea

instanțelor, urmând ca situația să fie rectificată pe o cale procesuală

separată.

Drept urmare a considerentelor

prezentate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva

deciziei penale nr. 26 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.A. durata reținerii și

arestării preventive de la 23 ianuarie 2008 la 1 iunie 2009

Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în

sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 1 iunie 2009.