ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 278/2014

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 405/F

din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea

în executare a sentinței penale din 11 septembrie 2010, pronunțată de

Tribunalul de Primă Instanță din Malmo - Suedia, în Dosar B-5755-12, menținută

prin sentința din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel Slane și Blekinge, rămasă

definitivă prin care numitul D.I.A. a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru

trafic de droguri de mare risc, prev. de parag. 3 alin. (1) și parag. 6 alin.

(3) din Legea nr. 1225/2000 și s-a dispus expulzarea acestuia de pe teritoriul

Regatului Suediei, cu interdicția de intrare în țară până la 11 septembrie 2022.

S-a dispus transferarea

condamnatului într-un penitenciar din România și executarea restului de pedeapsă

într-un penitenciar din România.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că prin sentința penală din 11 septembrie 2010, Tribunalul de

Primă Instanță Malmo, în Dosarul nr. B 5755-12, menținută prin sentința din 05

noiembrie 2012 a Curții de Apel pentru Slane și Blekinge, rămasă definitivă, persoana

solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de parag. 3 alin. (1) și

parag. 6 alin. (3) din Legea nr. 1225/2000 privind combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri și s-a dispus măsura expulzării sale de pe teritoriul Regatului

Suediei, aplicându-se față de acesta interdicția de intrare în țară până la data

de 11 septembrie 2022.

Curtea a constatat

că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată,

și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din aceeași lege, în sensul

că la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult

de 6 luni din durata pedepsei, nu există consimțământul acestuia la transfer și

este îndeplinită condiția dublei încriminări, în sensul că fapta care a atras condamnarea

constituie infracțiune și potrivit legii penale române, fiind încadrată la infracțiunea

prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, conform certificatului

de legislație aplicabilă în cauză.

De asemenea, se

constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 165 din Legea nr. 302/2004, republicată,

privind refuzul opțional al transferării.

Împotriva acestei

sentințe a formulat în termen recurs persoana transferabilă D.I.A.

Analizând sentința

recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul

declarat de persoana transferabilă nu este fondat, urmând a fi respins ca atare

pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată,

în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond că sunt îndeplinite toate

condițiile pentru transferarea în România a condamnatului D.I.A., astfel cum sunt

prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare,

întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost

aplicată în Suedia pedeapsa 5 ani închisoare este definitivă și executorie, la data

primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei

respective, iar faptele care au atras condamnarea sa de către instanța din Suedia

constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român.

S-a constatat

că persoana condamnată nu și-a exprimat consimțământul la transferarea într-un penitenciar

din România în vederea continuării executării pedepsei, însă față de acesta s-a

dispus, prin sentința penală din data de 11 septembrie 2012, rămasă definitivă,

măsura expulzării și i s-a interzis intrarea pe teritoriul Regatului Suediei până

la data de 11 septembrie 2022. Astfel că, în conformitate cu prev. art. 3 din Protocolul

adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat

la Strasbourg în anul 1997, consimțământul acesteia nu mai este necesar.

Prin urmare, criticile

persoanei transferabile de a nu fi transferat în România nu pot fi primite.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că instanța a procedat corect, atunci când a considerat

că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, se impune transferarea condamnatului

într-un penitenciar din România și executarea restului de pedeapsă mai mare de 6

luni din durata pedepsei într-un penitenciar din România.

Așa fiind,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1

pct. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoană transferabilă.

Recurentul condamnat

persoană transferabilă D.I.A. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă D.I.A. împotriva

sentinței penale nr. 405/F din 17 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a

II-

a penală.

Obligă recurentul

condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2014.