ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 852/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 306 din 19 august 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. S-au recunoscut efectele sentinței din 5 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul din Sunnmore - Regatul Norvegiei și s-a dispus transferarea persoanei condamnate U.A., într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare. S-a dedus perioada executată începând cu 21 decembrie 2008. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 lei s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

S-a reținut că, prin adresa nr. 110520/2010 din 03 decembrie 2010 Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de autoritățile judiciare ale Regatului Norvegiei prin care se solicită transferarea persoanei condamnate U.A. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată acestuia de către instanțele statului solicitant. Din documentele transmise de autoritățile judiciare norvegiene, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, rezultă că prin sentința din 05 iunie 2009 a Tribunalului din Sunnmore U.A.

a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere ilegală de stupefiante, prevăzute de art. 162 alin. (1), (3) paragraf 1 alin. (5) C. pen. norvegian. În fapt, s-a reținut că, la data de 21 decembrie 2008 acesta, împreună cu un cetățean sloven, a adus din Riga Letonia, cantitatea de 2,9 kg heroină, pe care au introdus-o pe teritoriul Regatului Norvegiei, ascunsă într-o valiză. Examinând documentele transmise de autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări la care se referă art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983. Astfel, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate, așa cum au fost descrise constituie infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată.

Potrivit acelorași documente transmise de statul de condamnare rezultă că U.A. nu și-a manifestat consimțământul de a fi transferat într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei. Împotriva persoanei condamnate s-a luat de către Comisia de Contestații privind Imigrația, la data de 06 octombrie 2010, măsura expulzării de pe teritoriul Norvegiei, astfel încât în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 3 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.

Persoana condamnată a fost arestată preventiv din 21 decembrie 2008, pentru o perioadă de 173 zile, perioadă ce a fost dedusă din pedeapsa la care acesta a fost condamnat; pedeapsa a început a fi executată la 31 iunie 2009 și va fi considerată terminată la 16 decembrie 2013. Avându-se în vedere cele ce preced, în baza art. 131 alin. (1), art. 143, art. 158, art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-au recunoscut efectele sentinței penale din 5 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul din Sunnmore - Regatul Norvegiei. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă U.A., criticând-o ca netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea sesizării parchetului.

A arătat că nu dorește să revină în țară pentru a-și executa pedeapsa ci dorește să o execute în Norvegia, întrucât logodnica sa locuiește în Norvegia, astfel încât poate fi aproape de aceasta. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport de motivul de critică invocat, Înalta Curte are în vedere că recursul de față declarat de recurentul condamnat persoană transferabilă U.A. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât, în mod legal și temeinic prin sentința instanței de fond a Curții de Apel București a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a fost dispusă soluția recunoașterii efectelor sentinței din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul din Sunnmore - Regatul Norvegiei prin care persoana transferabilă nominalizată a fost condamnată la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de introducere ilegală de stupefiante, prevăzută de art. 162 alin. (1), (3) paragraf 1 alin. (5) C. pen. norvegian. În fapt, s-a reținut că, la data de 21 decembrie 2008 acesta, împreună cu un cetățean sloven, a adus din Riga Letonia, cantitatea de 2,9 kg heroină, pe care au introdus-o pe teritoriul Regatului Norvegiei, ascunsă într-o valiză.

În mod judicios, prima instanță a stabilit că din examinarea documentelor transmise de autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări la care se referă art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983. Astfel, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate, așa cum au fost descrise constituie infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată. Potrivit acelorași documente transmise de statul de condamnare rezultă că U.A. nu și-a manifestat consimțământul de a fi transferat într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei.

Împotriva persoanei condamnate s-a luat de către Comisia de Contestații privind Imigrația, la data de 06 octombrie 2010, măsura expulzării de pe teritoriul Norvegiei, astfel încât în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 3 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate. În consecință, în mod legal aceeași primă instanță a dispus în baza dispozițiilor art. 131 alin. (1), art. 143, art. 158, art. 162 alin. (4) și art. 163 din l egea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, soluția recunoașterii efectelor hotărârii susindicate pronunțate de Regatul Norvegiei și a dispus transferarea recurentului deja nominalizat într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei aplicate de 7 ani și 6 luni închisoare.

Cu această proiecție este lipsită de pertinență cererea recurentului persoană transferabilă U.A. iterată, în sensul că dorește a executa pedeapsa stabilită în Norvegia pentru aspectul că logodnica sa locuiește în această țară, datorat conformării la dispozițiile art. 3 din protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă U.A. împotriva sentinței penale nr. 306/ F din 19 august 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2012.