ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 septembrie 2025

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66/FCJI din 18 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței nr. 1-1155/2024, pronunțată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, definitivă la data de 18.10.2024, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare (2738 zile închisoare) pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrope", prev. de art. 191 alin. (1), alin. (2) din Legea penală, cf. legea consolidată nr. 434/25.04.2024, art. 2 alin. (4), art. 3 din Legea privind substanțele euforizante. cf. legea consolidată nr. 1334/09.12.2019, art. 3 alin. (2), art. 30 alin. (2), cf Anexa 1, lista B, nr. 30 din Decretul privind substanțele euforizante nr. 2446/12.12.2021.

S-a constatat că fapta pentru care s-a dispus condamnarea corespunde, potrivit legii române, infracțiunii de "introducerea, în mod ilegal, de droguri de risc și mare risc" prev. de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 ani).

S-a dispus continuarea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare (2738 zile închisoare) aplicate persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent deținut într-un penitenciar din Danemarca, într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare (2738 zile închisoare).

S-a constatat că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România și, conform art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, beneficiază de regula specialității.

În baza art. 73 C. pen. și art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare (2738 zile închisoare), recunoscută prin prezenta, perioada privării de libertate de 427 de zile, de la data de 07.09.2023 la data de 07.11.2024, precum și perioada executată de la data de 07.11.2024 la zi, pedeapsa urmând a fi considerată executată integral la data de 07.03.2031.

Copia dispozitivului prezentei sentințe s-a comunicat persoanei condamnate, conform art. 166 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se emită mandatul de executare a pedepsei și să se realizeze comunicările către autoritățile prevăzute de art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate în vederea soluționării prezentei sesizări au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, potrivit delegației nr. 64105 din data de 14.08.2025, emisă de Baroul Iași, în sumă de 1.159 RON, a rămas în sarcina statului și a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că la data de 14.08.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a sesizat Curtea de Apel Iași, în temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu cererea prin care autoritățile judiciare din Danemarca au solicitat recunoașterea și punerea în executare în România a unei hotărâri judecătorești pronunțată de Tribunalul Nykobing Falster, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A..

În cuprinsul referatului din data de 12.08.2025 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a arătat că, prin adresa nr. x/28.07.2025, Ministerul Justiției a transmis cererea formulată de autoritățile judiciare din Danemarca, prin care se solicită recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței nr. 1-1155/2024, pronunțată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, definitivă la data de 18.10.2024, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare (2738 zile închisoare) pentru comiterea unei infracțiuni de "trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrope", prev. de art. 191 alin. (1), alin. (2) din Legea penală, cf. legea consolidată nr. 434/25.04.2024, art. 2 alin. (4), art. 3 din Legea privind substanțele euforizante. cf. legea consolidată nr. 1334/09.12.2019, art. 3 alin. (2), art. 30 alin. (2), cf Anexa 1, lista B, nr. 30 din Decretul privind substanțele euforizante nr. 2446/12.12.2021.

În fapt, s-a reținut că, în data de 13.05.2023, în jurul orei 19:30, prin zona de intrare în țară din portul Rodbyhavn, a introdus în Danemarca împreună cu un complice și după ce se înțeleseseră între ei înainte, o valiză conținând aproximativ 19,2 kg de amfetamina în scopul predării ei mai departe.

Parchetul a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele imputate persoanei condamnate având corespondent, în legislația penală română, în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 fiind pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

La data emiterii certificatului, persoana condamnată A. se afla încarcerată în statul solicitant, și a arătat că nu dorește să fie transferată în România, pe motiv că "(...) îi este teamă, are dușmani în penitenciarele din România din cauza caracterului infracțiunii".

Totodată, parchetul a reținut că, în urma verificărilor efectuate a reieșit că persoana condamnată nu este cercetată penal, în prezent, de autoritățile judiciare din România și nici nu are de executat pedepse privative de libertate în România.

În contextul prezentat, examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru transferarea persoanei condamnate, în vederea continuării executării pedepsei aplicate acesteia în Danemarca, într-un penitenciar din România.

În acest sens, a reținut că prin sentința penală nr. 1-1155/2024, pronunțată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni (2738 zile) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrope", prev. de art. 191 alin. (1), alin. (2) din Legea penală, cf. legea consolidată nr. 434/25.04.2024, art. 2 alin. (4), art. 3 din Legea privind substanțele euforizante. cf. legea consolidată nr. 1334/09.12.2019, art. 3 alin. (2), art. 30 alin. (2), cf Anexa 1, lista B, nr. 30 din Decretul privind substanțele euforizante nr. 2446/12.12.2021; sentința penală anterior menționată a rămas definitivă la data de 18.10.2024; fapta reținută în sarcina persoanei condamnate are corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de "introducerea, în mod ilegal, de droguri de risc și mare risc" prev. de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 20 ani).

A mai reținut că, în prezenta cauză, nu este obligatoriu consimțământul persoanei condamnate A. pentru executarea pedepsei pe teritoriul României, având în vedere că, din cuprinsul hotărârii nr. 1-1155/2024, pronunțată de Tribunalul Nykobing Falster rezultă că aceasta este expulzată din Danemarca și i s-a pus interdicția de reintrare în țară pentru totdeauna.

De asemenea, instanța de fond a constatat că, potrivit certificatului emis la data de 21.11.2024 de autoritățile daneze, persoana condamnată A. a fost privată de libertate începând cu data de 08.09.2023, i s-au dedus un număr de 427 zile de închisoare până la data de 07.11.2024, iar pedeapsa de 7 ani și 6 luni (2738 zile) închisoare va fi executată integral la data de 07.03.2031.

Referitor la pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare străine, Curtea a subliniat că aceasta corespunde, atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română și nu depășește limitele maxime ale pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

Totodată, a reținut că din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită și judecată în România pentru faptele care fac obiectul sentinței penale pronunțate de autoritățile din Danemarca, aspect care rezultă din fișa de cazier judiciar depusă, în copie, la dosar.

Deopotrivă, prima instanță a reținut că în cauză nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care: persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale; persoana nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; potrivit legii penale române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei; persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată; potrivit legii române, nu a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei.

În final, reținând că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 instanța a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

Împotriva sentinței penale nr. 66/FCJI din 18 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel persoana condamnată A., fără a o motiva în scris.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22 septembrie 2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului nr. 7 pentru termenul din 30 septembrie 2025.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată solicitând, în esență, admiterea căii de atac, desființarea sentinței apelate și, în rejudecare, respingerea cererii de transfer a persoanei condamnate, în vederea executării restului de pedeapsă în România, întrucât prin natura infracțiunii, și-a făcut dușmani în penitenciarele din România iar, în aceste condiții, trasferul apelantului contravine ordinii publice sau drepturilor sale fundamentale.

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public au fost redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 C. proc. pen.. raportat la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză este aplicabilă Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 5 decembrie 2008, decizie transpusă atât de statul danez, ca stat de condamnare, cât și de România, stat de executare.

Astfel, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare daneze față de cetățeanul român A. este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 166 alin. (3) din aceeași lege.

Conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie (lit. a); fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil, iar, în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte (lit. b); persoana condamnată are cetățenie română (lit. c); persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România, consimțământul său nefiind, însă, necesar dacă este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România (lit. d); nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 (lit. e).

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește sentința penală nr. 1-1155/2024, pronunțată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 166 alin. (3) raportat la art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, întrucât aceasta este definitivă și executorie.

De asemenea, așa cum rezultă din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetățeanului român s-a reținut săvârșirea infracțiunii de "trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrope", prev. de art. 191 alin. (1), alin. (2) din Legea penală, cf. legea consolidată nr. 434/25.04.2024, art. 2 alin. (4), art. 3 din Legea privind substanțele euforizante. cf. legea consolidată nr. 1334/09.12.2019, art. 3 alin. (2), art. 30 alin. (2), cf Anexa 1, lista B, nr. 30 din Decretul privind substanțele euforizante nr. 2446/12.12.2021, constând în aceea că, în data de 13.05.2023, în jurul orei 19:30, prin zona de intrare în țară din portul Rodbyhavn, a introdus în Danemarca împreună cu un complice și după ce se înțeleseseră între ei înainte, o valiză conținând aproximativ 19,2 kg de amfetamina în scopul predării ei mai departe.

Având în vedere situația de fapt descrisă în certificat și în hotărârea de condamnare, se constată că este îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentința penală pronunțată de autoritățile judiciare din Danemarca având corespondent în legislația română și realizând elementele infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ce este sancționată cu închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este întrunită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român.

Referitor la condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte observă că se prevede în mod expres posibilitatea dispunerii recunoașterii hotărârii străine, chiar în absența consimțământului persoanei condamnate, atunci când aceasta este cetățean român și, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Or, din actele dosarului rezultă că prin sentința nr. 1-1155/2024, pronunțată la data de 04.10.2024 de către Tribunalul Nykobing Falster din Danemarca, s-a dispus expulzarea cetățeanului român și interdicția de reintrare a acestuia pe teritoriul Danemarcei pentru totdeauna (aspecte consemnate în hotărârea de condamnare - fila x verso - dosar parchet).

Ca urmare, lipsa de consimțământ la transfer al apelantului nu poate constitui un motiv de refuz al recunoașterii și punerii în executare, pe teritoriul României, a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare daneze, indiferent de motivul care susține opțiunea părții.

De altfel, aspectele invocate de persoana condamnată, consemnate în certificat și susținute în fața instanței de control judiciar de apărătorul desemnat din oficiu, respectiv că are dușmani în penitenciarele din România din cauza caracterului infracțiunii, nu au fost dovedite, neexinstând un minimum de date obiective care să le susțină, cu atât mai mult cu cât infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost comisă în Danemarca.

În plus, contrar susținerilor apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, dispozițiile art. 162 din Legea nr. 302/2004 prevăd că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român. Or, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare din Danemarca nu contravine ordinii publice România, iar pe de altă parte, că aspectele invocate, în concret, de persoana solicitată nu au vizat respectiva hotărâre, ci, așa cum rezultă din cele ce preced, o situație personală a acestuia, respectiv existența unor presupuși dușmani în penitenciarele din România.

În continuare, instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că pentru fapta pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Sub aspectul sancțiunii stabilite, Înalta Curte reține că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, pentru săvârșirea infracțiunii, persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare (2738 zile închisoare), care corespunde atât sub aspectul naturii, cât și al duratei cu pedeapsa ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislației române pentru fapte similare, apelantul având executate 427 zile la data de 07 noiembrie 2024.

În final, având în vedere că persoanei condamnate A. i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil (aceasta fiind prezentă personal la judecata desfășurată de autoritățile daneze) și în condițiile în care nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte ale acesteia în România sau într-un alt stat și nu este incident vreunul dintre cazurile de nerecunoaștere prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. c) - f) ori alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive pronunțată de autoritărțile judiciare din Danemarca.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 66/FCJI din 18 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., apelantul va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1159 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 66/FCJI din 18 august 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1159 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2025.