ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2460/2022

Ședința publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, anularea Raportului de inspecție fiscală din data de 29.01.2016, a Dispoziției obligatorii nr. CRR - AIF 279/10.02.2016 și a Deciziei nr. 77/P/08.11.2016 privind soluționarea plângerii prealabile.

Prin încheierea din 10.04.2017, Curtea de Apel Craiova a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a C. S.A., formulată de reclamantă.

Prin sentința nr. 302 din 22 mai 2017, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă, dispunând anularea Dispoziției obligatorii nr. CRR - AIF 279/10.02.2016 și a Raportului de inspecție economico-financiară din 29.01.2016 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, precum și a Deciziei nr. 77/P/8.11.2016 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Prin Decizia nr. 4031 din 30.07.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței nr. 302/22.05.2017 a Curții de Apel Craiova -, secția de contencios administrativ și fiscal, casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prima instanță a soluționat cauza fără citarea Ministerului Finanțelor Publice, emitent al deciziei de soluționare a contestației a cărei anulare se solicită.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017*.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 266 din 27 noiembrie 2020, în fond după casare, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă și a dispus anularea Dispoziției obligatorii nr. CRR - AIF 279/10.02.2016 și a Deciziei nr. 77/P/08.11.2016 emise de MFP - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Totodată, a respins capătul de cerere privind anularea raportului de inspecție fiscală.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs au fost preluate, în integralitate, susținerile din întâmpinarea depusă în fața primei instanței și s-a concluzionat, succint, că în mod greșit a reținut instanța de fond că necomunicarea rapoartelor zilnice nu reprezintă o abatere de natură să justifice respingerea avizării la plata sumelor solicitate, ținând cont de eroarea în care reclamanta s-a aflat în ceea ce privește transmiterea zilnică a acestora, că specialiștii permanenți erau pontați 8 ore/zi, iar specialiștii nepermanenți câte 1 zi/săptămână, respectiv 32 ore/lună, așa cum este prevăzut în contract, și că nu reprezintă o încălcare a clauzelor contractuale faptul că unii dintre specialiști cu fracțiuni de normă participă pe șantier la anumite întâlniri, având în vedere că nu s-a solicitat și nu s-au acordat pentru aceste activități plăți sau pontări suplimentare.

De asemenea, în ceea ce privește presupusa încălcare a prevederilor art. 39 alin. (1) din H.G. nr. 101/2012 raportat la reținerea unor aspecte care nu se regăsesc în dispoziția obligatorie, solicită instanței de recurs să constate că prin Decizia nr. 77/P/08.11.2016 au fost formulate răspunsuri la toate capetele din contestația prealabilă.

Deși, instanța de fond, în rejudecare, nu precizează care ar fi aspectele care nu s-au regăsit in dispoziția obligatorie, se poate observa cu ușurință că aspectele reținute în decizia de soluționare privesc susținerile intimatei-reclamante din procedura prealabilă și au o strânsa legătura obiectivul inspecției economico-financiare, respectiv verificarea și avizarea, după caz, a sumelor alocate de la bugetul generai consolidat, conform Solicitării nr. CRR-AIF 2443/02.12.2015, pentru decontul justificativ aferent lunii noiembrie 2015, reprezentând cheltuieli realizate cu asistența tehnică, ecologizare și închidere miniere Mătăsari și Drăgotești, județul Gorj.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă Societatea B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare menționat, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond prin prisma unei pretinse aplicări sau interpretări greșite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă. De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, în cea mai mare parte, recurentele-pârâte au preluat aceleași argumente prezentate în fața instanței de fond, fiind fără putere de tăgadă că nemulțumirea acestora vizează, în esență, modul în care acesta a tranșat cauza, în sensul admiterii acțiunii și anulării dispoziției obligatorii nr. CRR - AIF 279/10.02.2016 și a raportului de inspecție economico-financiară din 29.01.2016 emise de DGRFP Craiova, precum și a deciziei nr. 77/P/8.11.2016 emisă de MFP - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce privește contextul factual, Înalta Curte reține că între S.C. C. S.A. în calitatea de achizitor/beneficiar și S.C. B. S.R.L. în calitatea de prestator a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 01.09.2015 - servicii suplimentare de asistență tehnică pentru lucrările de stabilizare a efectelor produse de alunecările de teren din zonele de influență a lucrărilor subterane de la minele Mătăsari și Dragotești, județul Gorj și Actul adițional nr. x/30.09.2015, prin care prestatorul s-a obligat să acorde asistență tehnică la execuția lucrărilor de stabilizare a efectelor produse la alunecările de teren din zonele de influență a lucrărilor subterane de la aceste mine pe durata execuției lucrărilor.

În temeiul O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, actualizată, și potrivit H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înființarea, organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare, organele de inspecție economico-financiară din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova au procedat la efectuarea unei inspecții la reclamanta S.C. B. S.R.L., având ca obiectiv "verificarea și avizarea, după caz, a sumelor alocate de la bugetul general consolidat, conform solicitării nr. CRR-AIF 2443/02.12.2015, pentru decontul justificativ aferent lunii noiembrie 2015, reprezentând cheltuieli - realizate în baza contractului susmenționat.

În urma efectuării inspecției economico-financiare, a fost respinsă la avizare suma de 16.872 RON aferentă lunii noiembrie 2015, reținându-se că nu au fost prezentate documente care să justifice întocmirea și transmiterea zilnică a rapoartelor la C. S.A. - punct de lucru Tg Jiu și că au fost prezentate documente incomplete și inexacte în ceea ce privește remunerația specialiștilor implicați în executarea contractului.

Instanța de fond a admis acțiunea reținând, în esență, că rapoartele zilnice si săptămânale întocmite și depuse la dosarul cauzei au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor contractuale, iar faptul că rapoartele întocmite au fost transmise la sfârșitul lunii, odată cu depunerea documentației de decont lunar, nu reprezintă o abatere de la contract, transmiterea rapoartelor zilnic fiind prevăzută numai în propunerea tehnică formulată de reclamantă, și nu și în contractul încheiat între părți.

De asemenea, s-a reținut că atât specialistul de mediu cât și specialistul SSM au fost pontați luând în calcul venitul/specialist aferent orelor înscrise în pontaj și nu venitul/specialist pentru întreaga lună, astfel cum s-a reținut prin dispoziția obligatorie și celelalte acte administrativ fiscale contestate.

Înalta Curte constată că, raportat la aspectele reținute de instanța de fond pentru admiterea acțiunii, recurentele-pârâte nu formulează critici concrete de nelegalitate, fiind preluate în totalitate argumentele din întâmpinare, așa-zisele critici neputând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care se referă, după cum s-a arătat anterior, la aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cum recurentele nu indică, în concret, normele de drept material aplicate greșit și modul în care acestea ar fi trebuit aplicate, deși susțin nelegalitatea soluției pronunțate, Înalta Curte reține că criticile acestora se subsumează unor critici referitoare la situația de fapt care, însă, nu pot fi cenzurate pe calea recursului.

În ceea ce privește aspectele vizând greșita aplicare a art. 39 alin. (1) din H.G. nr. 101/2012, raportat la reținerea în cadrul deciziei de soluționare a contestației a unor aspecte care nu se regăsesc în dispoziție obligatorie, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale verificând legalitatea dispoziției obligatorii nr. CRR - AIF 279/10.02.2016 doar prin raportare la elementele de fapt reținute de organul de control, fără a analiza legalitatea acesteia prin raportare la argumentele suplimentare dezvoltate de organul de soluționare a contestației.

Astfel, organul de control a reținut, în Raportul de inspecție economico-financiară, "B. S.R.L. nu a prezentat documente care să justifice întocmirea și transmiterea zilnică a rapoartelor la punctul de lucru al C. S.A. (...) în conformitate cu prevederile art. 7 - obligațiile prestatorului - din contractul nr. x/1.09.2015, coroborate cu prevederile cap. I pct. 2 din Propunerea tehnică - anexă la contract" și că în urma analizării documentelor depuse de către societate împreună cu punctul de vedere nu a luat în considerare rapoartele zilnice prezentate, întocmite de către constructor și vizate de către serviciul de asistență tehnică, motivat de faptul că nu au fost atașate documente justificative și nu s-a precizat ce documente a întocmit fiecare specialist precum și pentru că nu s-a făcut dovada transmiterii acestora și la punctul de lucru al S.C. C. S.A..

Deși organul de soluționare a contestațiilor era obligat să soluționeze contestația în raport de constatările și motivele reținute de organul de control pentru înlăturarea apărărilor societății contestatoare, a reținut că rapoartele zilnice nu respectă modelul de formular prevăzut în anexa la contract și că lucrările descrise în o parte din rapoarte ar fi fost efectuate de către o altă societate, aspecte care în mod corect nu au fost luate în considerare de judecătorul fondului la soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentele-pârâte, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor împotriva sentinței nr. 266 din 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 7140 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.