ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2262/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 februarie 2016, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov ("AJFP Brașov"), a solicitat:

- anularea Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.06.2015, a Procesului-verbal de control nr. x/30.06.2015 și a Avizului de inspecție fiscală nr. x/02.04.2015 emise de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov;

- să se dispună încadrarea corespunzătoare a sintagmei "Impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice" și recalcularea eventualelor obligații aferente perioadei legale de control de 3 ani, respectiv 01.01.2013 - 01.06.2015, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile fiecărei perioade controlate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 120 din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității;

(ii) a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, ca rămasă fără obiect;

(iii) a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.200 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 120 din 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea petitului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă contestă obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3200 RON, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a constatat nelegalitatea actelor administrativ fiscale emise de organul fiscal și, astfel, nu se putea reține culpa procesuală a pârâtei. În speță nu poate fi reținută reaua-credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către recurenta-pârâtă, pentru ca aceasta să fie obligată la plata unor cheltuieli de judecată excesive, câtă vreme între data formulării contestației prealabile și emiterea Deciziei nr. 72/15.11.2019 de soluționare a contestației, prezenta cauză a fost suspendată pentru soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, motiv care a stat și la baza suspendării procedurii soluționării contestației.

Mai arată recurenta-pârâtă că nu se pot raporta cheltuielile de judecată, care sunt stabilite într-un cuantum disproporționat, la perioada de timp în care s-a soluționat prezenta cauză, în condițiile în care litigiul a fost suspendat în perioada 30.06.2016 - 30.09.2019, timp în care reprezentantul convențional al intimatei-reclamante nu a întocmit niciun act în cauză. Ca atare, recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond trebuia să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respectiv să diminueze onorariul avocațial în raport de valoarea și complexitatea cauzei.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâta AJFP Brașov.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin recursul declarat în cauză, pârâta AJFP Brașov a contestat soluția instanței de fond, din perspectiva obligării sale la plata cheltuielilor de judecată și a cuantumului acestor cheltuieli, invocând greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) și art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare în speță a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 454 din același cod (indicat în mod eronat în cuprinsul sentinței ca fiind art. 485 - n.r.). Potrivit acestor texte de lege, pârâtul este exonerat de la plata cheltuielilor de judecată doar în cazul recunoașterii pretențiilor reclamantului la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, situație neregăsită în speță.

Sunt, astfel, nerelevante susținerile recurentei-pârâte referitoare la nepronunțarea de către prima instanță a unei soluții de anulare a actelor administrativ fiscale contestate, câtă vreme recurenta-pârâtă nu a recunoscut pretențiile reclamantei potrivit art. 454 C. proc. civ., iar respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect s-a datorat admiterii, de către organul de soluționare a contestațiilor, a contestației fiscale formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015, cu consecința anulării acestui act în totalitate.

Mai exact, actul emis de pârâta AJFP Brașov a fost desființat în procedura administrativă, prin Decizia ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 72/15.11.2019, ceea ce a condus la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât finalitatea acțiunii judiciare era anularea deciziei de impunere și a actelor care au stat la baza emiterii ei. Înalta Curte constată că, și în prezența unei soluții care nu antamează fondul cauzei, reclamanta este îndreptățită la plata cheltuielilor de judecată de către pârâta care, prin conduita sa, a determinat demararea litigiului și efectuarea acestor cheltuieli de către reclamantă, menținând o poziție procesuală constantă de susținere a deciziei de impunere atacate prin cererea de chemare în judecată.

Nici argumentul suspendării soluționării cauzei pentru aproximativ 3 ani și a neefectuării vreunui act procesual de către reprezentantul reclamantei în această perioadă nu prezintă relevanță la stabilirea obligației de plată a cheltuielilor de judecată, ceea ce interesează fiind culpa procesuală a pârâtei, care a generat litigiul și suportarea de către reclamantă a unor cheltuieli, iar nu termenul de soluționare cauzei.

În ceea ce privește criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că asupra proporționalității onorariului avocațial s-a pronunțat Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluției astfel dispuse, Înalta Curte a reținut că:

"proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanțelor de judecată prin decizia anterior menționată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

17/05/2019

Cerere de chemare în judecată B.. si altii

13/02/2020

Cerere de recurs

Reclamant - B.

13/08/2020

Note scrise

Intimat - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, Intimat - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței civile nr. 120 din 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.