ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 237 din 13 iulie

2010 a Tribunalului Dâmbovița s-a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice - din infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 în infracțiunea prevăzută de dispozițiile art.

139

6

alin. (2) și (3) din aceeași lege.

În baza dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., a fost achitat inculpatul S.P.B., în privința infracțiunii

prevăzută de dispozițiile art. 139

6

alin. (2) C. pen.

În

baza dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a

dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și a dispozițiilor art. 33

alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.P.B. la o pedeapsă de

5 luni închisoare.

Potrivit

dispozițiilor art. 292 C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1)

lit. a) și c) C. pen., a dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și a

dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o

amendă de 400 RON.

În baza dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a

fost achitat inculpatul în privința infracțiunii prevăzute de dispozițiile art.

139

8

din Legea nr. 8/1996.

În baza dispozițiilor

art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea dispozițiilor art. 74

alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. d) C.

pen. și a dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

Potrivit

dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la dispozițiile art.

34 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 5 luni și 3 luni

închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni

închisoare.

În conformitate cu

dispozițiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 5 luni închisoare.

În baza dispozițiilor

art. 82 C. pen., a fost stabilit termen de încercare de 2 ani și 5 luni, iar în

baza dispozițiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen. s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca

urmare revocarea suspendării.

În baza dispozițiilor

art. 71 alin. (1) și 2 C. pen. au fost aplicate inculpatului pedepsele

accesorii prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., care au fost suspendate, în conformitate cu dispozițiilor art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii.

Potrivit

dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea celor

125 CD-uri pirat (dintre care 21 CD-uri videofonograme, 25 CD-uri fonograme și

79 CD-uri produse soft).

În baza dispozițiilor

art. 14, art. 15 și art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar

cu SC V.C. SRL, la plata sumei de 325 dolari SUA către partea civilă M.C..

A fost respinsă

cererea formulată de către U.P.F.R. și de către E.A., privind obligarea

inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.C. SRL la plata

sumei de 1.780 euro și, respectiv, 195,6 euro, cu titlu de daune materiale.

S-a constatat

totodată că inculpatul a achitat suma de 356 RON cu titlu de impozit pe profit

datorat D.G.F.P. Dâmbovița, așa cum atestă chitanța nr. x emisă de D.G.F.P. la

16 august 2007.

În baza dispozițiilor

art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC V.C. SRL la 740 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut că:

Prin Sentința penală

nr. 197 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la 4 aprilie 2008 în Dosarul nr.

1188/120/2007, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului

S.P.B. pentru infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 139

6

alin. (2), art. 139

8

și art. 139

9

din Legea nr. 8/1996

privind drepturile de autor, cu completările ulterioare și de dispozițiile art.

291 C. pen.

Prin aceeași sentință

în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. și art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005 a fost

achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiilor art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale.

Potrivit

dispozițiilor art. 181 alin. (3) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului

sancțiunea administrativă prevăzută de dispozițiile art. 91 lit. c) C. pen. -

amenda în sumă de 200 RON, acesta fiind totodată obligat în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC V.C. SRL Pucioasa la plata sumei de 356 RON, cu

dobânda legală către D.G.F.P. Dâmbovița, reprezentând impozitul pe profitul

realizat în perioada noiembrie - decembrie 2005 și la 200 RON cheltuieli

judiciare către stat.

S-a reținut că prin

rechizitoriul întocmit de către procuror la 8 februarie 2007 în Dosarul nr.

26/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, înregistrat pe rolul

acestei instanțe la 19 februarie 2007, a fost trimis în judecată inculpatul

S.P.B., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 139

6

alin. (2), art. 139

8

și art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, a

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a infracțiunii de fals în declarații

prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33

lit. a) C. pen.

Ca situație de fapt,

procurorul a stabilit că inculpatul este administrator al SC V.C. SRL Pucioasa,

având ca obiect de activitate reproducerea pe suporți a înregistrărilor audio,

video și a celor cu caracter informatic, precum și realizarea și furnizarea de

programe, consultații în domeniul echipamentelor de calcul etc. și că în

perioada septembrie 2005 - ianuarie 2006, acesta a dezvoltat pe raza orașului

Pucioasa o rețea de furnizare a serviciilor internet, declarând

reprezentanților Oficiului Registrului Comerțului Dâmbovița că îndeplinește

condițiile prevăzute de lege pentru a desfășura activități de telecomunicație.

Urmare a unei

reclamații, potrivit căreia inculpatul instala și furniza servicii internet în

schimbul unor sume de bani fără a încheia contracte, s-a efectuat o percheziție

la domiciliul său, de unde au fost ridicate 3 unități centrale pentru

calculator, 130 CD-uri, 6 dischete, materiale utilizate la realizarea rețelelor

de calculator și documente și înregistrări legate de activitatea SC V.C. SRL

Pucioasa.

S-a constatat astfel

că la 16 noiembrie 2005, inculpatul a formulat o cerere către Oficiul

Registrului Comerțului Dâmbovița, solicitând extinderea activităților SC V.C.

SRL Pucioasa și pentru codurile C.A.E.N., reprezentând activități de

telecomunicații și alte activități recreative, declarând că deține toate

autorizările A.N.R.C. în legătură cu furnizarea unor servicii de

telecomunicații electronice destinate publicului.

În urma expertizării

celor trei unități centrale de calculator, prin raportul de constatare

tehnico-științifică, s-a concluzionat că pe hard-discul marca "M."

aflat în unitatea centrală, despre care inculpatul a afirmat că a fost

împrumutată, se afla instalat sistemul de operare W. XP Profesional, pentru

care nu avea licență, celelalte două servere având instalate pe hard-discuri -

sistemul de operare L..

De asemenea, s-a stabilit

că 125 dintre cele 130 CD-uri ridicate de la inculpat sunt produse pirat

conținând videograme, fonograme sau produse soft.

Înscrisurile ridicate

de la inculpat au confirmat că acesta a încasat în numele societății în

perioada septembrie 2005 - suma de 1.040 RON, iar pentru luna decembrie 2005 -

suma de 1.185 RON, pentru care nu a emis facturi fiscale, sumele menționate

nefiind evidențiate în registrele contabile, situație în care nu a fost

calculat nici impozitul pe profit datorat, în sumă de 356 RON.

În drept, s-a

stabilit că faptele inculpatului, constând în dezvoltarea unei rețele de

furnizare a serviciilor internet pe raza orașului Pucioasa, în perioada

septembrie 2005 - ianuarie 2006, fără autorizare legală, acesta declarând

Oficiului Registrului Comerțului Dâmbovița în mod nereal că îndeplinește

condițiile legale pentru desfășurarea activităților de telecomunicații, cu

toate că nu era autorizat de către A.N.R.C., încasarea unor sume de bani pentru

serviciile prestate, fără a întocmi și înregistra documente fiscale, fără a le

înregistra în evidențele contabile ale societății și fără a calcula și vărsa

impozitul pe venitul realizat, precum și deținerea la punctul de lucru al SC

V.C. SRL Pucioasa, fără licență, a unor fonovideograme, fonograme și 8 programe

de calculator, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute

de dispozițiile art. 139

6

alin. (2), art. 139

8

și art.

139

9

din Legea nr. 8/1996, de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005 și de dispozițiile art. 292 C. pen.

În

declarația pe care a dat-o în faza cercetării judecătorești, inculpatul a

recunoscut că a încasat în numele SC V.C. SRL Pucioasa - sume de bani pentru

serviciile prestate, fără a emite facturi fiscale și fără a le înregistra în

contabilitate, adăugând că unul dintre calculatoarele care i-au fost verificate

aparține unei vecine și că CD-urile ridicate au fost cumpărate din magazinele

de specialitate, fiind personale și nefiind folosite în activitatea societății

a cărui administrator este.

Totodată, au fost

audiați martorii D.F., P.M.C., P.A.M., T.A.I., O.D., D.C., M.C.E., A.M.V. și

G.A.G., care au făcut precizări privind modul de încheiere și derulare a

contractelor de prestări de servicii internet oferite de către societatea

inculpatului.

În urma analizării

probelor administrate în cauză - declarațiile inculpatului și ale martorilor,

raportul de constatare tehnico-științifică și procesele-verbale întocmite de

către organele de poliție, tribunalul a reținut următoarele:

În calitate de

administrator al SC V.C. SRL Pucioasa, în perioada septembrie 2005 - ianuarie

2006, inculpatul a dezvoltat pe raza orașului Pucioasa o rețea de furnizare a

serviciilor internet, stabilind ca punct de lucru al societății apartamentul

său situat în Pucioasa.

La percheziția

desfășurată în urma unei reclamații autorizată de către Tribunalul Dâmbovița la

domiciliul inculpatului, au fost ridicate unitățile centrale a trei

calculatoare, precum și 130 CD-uri și 6 dischete.

Constatarea

tehnico-științifică efectuată în cauză a stabilit că unitățile centrale a două

dintre calculatoare erau folosite ca servere, având instalat sistemul de

operare "L.", pe unitatea centrală fiind instalat, fără licență,

sistemul de operare W.X.P., precum și că 125 de CD-uri conțineau videofonograme,

audiograme și produse soft piratate.

Așa cum de altfel a

și recunoscut, în perioada noiembrie - decembrie 2005, inculpatul a încasat în

numele SC V.C. SRL Pucioasa, contravaloarea serviciilor de furnizare internet

prestate clienților, în sumă de 2.225 RON, fără a emite facturi fiscale și fără

a o înregistra în evidențele contabile ale societății, prejudiciind statul cu

suma de 356 RON reprezentând impozitul pe profitul neînregistrat.

A apreciat astfel

tribunalul că fapta inculpatului de a încasa în numele societății, pentru

serviciile prestate unor persoane fizice, sume de bani fără a emite documente

fiscale și fără a le înregistra în evidențele contabile ale acesteia, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Invocând

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, potrivit cărora

"în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul

urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată învinuitul

sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat în cazul în care prejudiciul

cauzat și acoperit este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei

naționale, se aplică o sancțiune administrativă, care se înregistrează în

cazierul fiscal" și luând în calcul că la 25 ianuarie 2007 inculpatul a

formulat o cerere la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița,

înregistrată sub nr. 3413 (dosarul de urmărire penală), prin care a solicitat

să i se aprobe achitarea prejudiciului în sumă de 356 RON și să-i fie indicat

contul la care trebuie să se apeleze fără a i se comunica vreun răspuns până la

primul termen de judecată care a fost fixat la 27 martie 2008, tribunalul,

având în vedere și cuantumul apreciat ca modic al prejudiciului cauzat, de doar

356 RON, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr.

241/2005, dispunând în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. achitarea

acestuia pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005, obligându-l la plata unei amenzi administrative în sumă

de 200 RON.

Pentru infracțiunile

prevăzute de dispozițiilor art. 139

6

alin. (2), art. 139

8

și art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 și de dispozițiile art. 292 C.

pen., inculpatul a fost achitat în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., considerând

că faptele nu există.

A reținut tribunalul

că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 139

6

alin. (2) din

Legea nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data

la care s-a constatat de către procuror că ar fi fost comisă, care constă în

"oferirea, distribuirea, deținerea și depozitarea sau transportul în

scopul distribuirii de produse pirat, precum și deținerea acestora în scopul

utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor

juridice" nu a fost probată, nerezultând din dovezile administrate că

CD-urile pirat ridicate cu ocazia percheziției au fost oferite sau distribuite

altor persoane, ori că erau deținute și depozitate în scopul distribuirii.

Totodată, s-a

constatat că nu a reieșit nici faptul că CD-urile erau deținute în scopul

utilizării prin comunicare publică, probele indicate în cuprinsul actului de

sesizare a instanței - declarațiile martorilor D.R.C., N.G.M. și A.M.V.,

atestând doar faptul că în baza contractelor încheiate aveau acces la folosirea

muzicii, a jocurilor etc. pe internet, fără a se proba că acestea proveneau de

pe CD-urile deținute de către inculpat, considerându-se că aceeași motivare

subzistă și pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 139

8

din Legea nr. 8/1996, nefăcându-se dovada certă că CD-urile pirat ridicate din

domiciliul său erau puse la dispoziția publicului și puteau fi accesate în

orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

În privința

infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 139

9

din Legea nr.

8/1996 constând în "reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a

programelor pentru calculator, în oricare dintre următoarele modalități -

instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmiterea în rețea

internă, tribunalul a reținut că cea de-a treia unitate centrală ridicată la

percheziție, pe care a fost găsit instalat programul W.X.P., aparține numitei

B.M., fiind adusă de către aceasta din Italia, care a ajuns la inculpat pentru

efectuarea unor verificări, (așa după cum atestă declarațiile numitei B.M. și a

fratelui său B.G.), nefiind el cel care a instalat respectivul program,

situație care a condus la soluția achitării.

Pe de altă parte, s-a

evidențiat că declarația dată de către inculpat la Oficiul Registrului

Comerțului Dâmbovița se referă la cu totul alte situații, nevizând existența

avizului A.N.R.C. necesar pentru furnizarea de servicii de telecomunicații

electronice destinate publicului, așa cum s-a reținut în rechizitoriu, motiv

pentru care acesta a fost achitat în privința infracțiunii prevăzută de

dispozițiile art. 292 C. pen., apreciindu-se că fapta nu există în

materialitatea sa.

Potrivit

dispozițiilor art. 346 alin. (2) C. proc. pen. și dispozițiilor art. 998 C.

civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC

V.C. SRL Pucioasa, la plata către D.G.F.P. Dâmbovița a sumei de 356 RON, cu

dobânzile legale, reprezentând impozitul pe venitul net realizat în lunile

noiembrie - decembrie 2005.

În baza dispozițiilor

art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Prin Decizia penală

nr. 125 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie la 2 octombrie 2008 în Dosarul nr. 1188/120/2007,

a fost respins ca nefondat apelul declarat de către Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița, împotriva Sentinței penale nr. 197 pronunțată de către

Tribunalul Dâmbovița la 4 aprilie 2008.

Curtea a reținut că

nu s-a putut face dovada certă neechivocă a împrejurării că CD-urile pirat au

fost oferite, distribuite sau deținute în vederea distribuirii altor persoane

și nici că ar fi fost deținute în scopul utilizării prin comunicare publică de

alte puncte de lucru ale SC V.C. SRL, cu mențiunea că raportul de constatare

științifică la care face trimitere procurorul nu demonstrează că inculpatul

transmitea la distanță prin cablu și radio CD-urile pirat, existând doar o

presupunere în acest sens, singura probă în baza căreia s-ar fi putut trage o

asemenea concluzie fiind percheziționarea sistemelor informatice ale clienților

săi și verificarea corespondenței dintre produsele piratate și eventuale

fonograme sau viodeofonograme aflate pe calculatoarele supuse percheziției,

ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

S-a concluzionat,

așadar, că în mod corect tribunalul a achitat pe inculpat pentru infracțiunea

prevăzută de dispozițiile art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

În legătură cu

infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 139

8

din Legea nr.

8/1996, Curtea a stabilit că nu s-a probat faptul că inculpatul a pus la

dispoziția publicului, fără consimțământul titularilor de drepturi, opere sau

produse purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale

fabricanților de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport,

pentru ca publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în

mod individual, motiv pentru care a considerat că soluția de achitare a

inculpatului pronunțată de către instanța de fond este cea justă.

A mai reținut

instanța de control că nici infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu

există, din constatarea științifică întocmită în cauză rezultând că

hard-disk-ul marca S.B. și cel marca W. digital, identificate ca fiind cele

ridicate la percheziție, găsite în balconul apartamentului inculpatului, care-i

aparțin, nu conțin programe pentru calculator reproduse, instalate sau stocate,

pentru care era necesar acordul titularilor de drepturi.

Pentru hard-disk-ul

marca M. SN, găsit în dormitorul inculpatului, având instalat programul pentru

calculator W.X.P., pentru care era necesară autorizarea titularului de

drepturi, s-a considerat că nu s-a făcut dovada de netăgăduit că a aparținut

acestuia, depozițiile martorilor B.G. și B.M. confirmând că aparatul aparține

acesteia din urmă, și că, în lipsa oricăror acte de proveniență, fiind vorba

despre un bun mobil, dubiul profită posesorului.

S-a mai arătat în

decizia pronunțată de către Curte că nu a rezultat sub nicio formă, săvârșirea

de către inculpat a infracțiunii prevăzută de dispozițiilor art. 292 C. pen.

din coroborarea certificatului constatator aflat dosarul de urmărire penală, cu

declarația inculpatului dată în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 359/2004 aflată în dosarul de urmărire penală, nerezultând că

aceasta (declarația) s-ar referi la existența avizului A.N.R.C, necesar pentru

furnizarea de servicii de telecomunicații electronice destinate publicului.

În final, Curtea a

stabilit că tribunalul a procedat corect și în privința infracțiunii de

evaziune fiscală, prevăzută de dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 241/2005, apreciind în mod just că raportat la cuantumul prejudiciului

cauzat statului, pe care deși inculpatul a dorit să-l achite până la primul

termen de judecată, nu a reușit decât ulterior acestei date și din motive

obiective, ținându-se cont și de celelalte criterii prevăzute de dispozițiilor

art. 181 alin. (2) C. pen., se putea aplica celui învinuit o sancțiune

administrativă.

Recursul declarat de

către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Deciziei penale

nr. 125 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești la 2 octombrie 2008 a fost

admis prin Decizia penală nr. 1126 pronunțată de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală la 27 martie 2009, în Dosarul nr. 1188/120/2007,

fiind casate atât decizia atacată, cât și Sentința penală nr. 197 pronunțată de

către Tribunalul Dâmbovița la 4 aprilie 2008, cauza fiind trimisă aceleiași

instanțe de fond în vederea rejudecării.

S-a reținut că numai

printr-o gravă eroare de fapt, prima instanță, iar ulterior și instanța de apel

au ajuns la soluția achitării inculpatului, motivat de împrejurarea că faptelor

le-ar fi lipsit gradul de pericol social propriu unor infracțiuni și că ar fi

fost suficientă aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, prin

conținutul lor concret acestea având gradul de pericol social cerut pentru a

întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care el a fost trimis

în judecată.

Mai mult, s-a

considerat că este necesară schimbarea încadrării juridice a uneia dintre

fapte, din infracțiunea prevăzută de dispozițiilor art. 139

6

alin.

(2) în infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 139

6

alin. (2) și

(3) din Legea nr. 8/1996, pedepsită mai grav, în considerarea caracterului său

comercial.

La reluarea

judecății, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 15 mai

2009, sub nr. 1188,1/120/2007.

După îndeplinirea

cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc. pen., în conformitate cu

dispozițiile art. 323 C. proc. pen., s-a procedat la ascultarea inculpatului

care a precizat că fonogramele, viodeofonogramele și programele pentru

calculator care au fost găsite în domiciliul său, care corespunde punctului de

lucru al SC V.C. SRL Pucioasa, nu erau destinate publicului, reprezentând

bunurile sale personale (găsite în dormitorul său), adăugând că nu este

adevărat că ar fi dezvoltat în Pucioasa o rețea de furnizare servicii internet

care exista deja și că nu-și aduce aminte dacă a fost întrebat despre existența

vreunei autorizații provenind de la A.N.R.C. și nici dacă a declarat Oficiului

Registrului Comerțului Dâmbovița că îndeplinește condițiile prevăzute de lege

pentru desfășurarea activităților de telecomunicații.

A mai arătat

inculpatul că în baza unor contracte încheiate cu persoane fizice a încasat

sume de bani pentru serviciile de internet prestate, aproximativ câte 20 RON

lunar, în această situație aflându-se 10 - 15 persoane cărora nu le-a eliberat

facturi și chitanțe, pentru alte 17 - eliberând aceste documente, care au fost

înregistrate în evidențele contabile ale SC V.C. SRL Pucioasa, cu mențiunea că

a afectat acestor activități doar balconul apartamentului pe care îl ocupa și

îl ocupă și în prezent.

În luna februarie a

anului 2006 a intrat în posesia unei autorizații emisă de către A.N.R.C. pentru

care nu a trebuit să aloce nicio sumă de bani.

Unul dintre cele trei

calculatoare ridicate cu ocazia percheziției, găsit în dormitorul său, nu-i

aparține, fiind proprietatea vecinei sale B.M., care i-l lăsase cu o zi

înaintea celei în care a fost efectuată percheziția, pentru a fi verificat în

vederea legării la rețeaua internet, necunoscând persoana care a instalat pe

calculator programul W..

Pentru programele

identificate în celelalte două calculatoare, care-i aparțin, nu avea nevoie de

licență.

În finalul

declarației inculpatul a evidențiat că nu știe dacă cele 120 de CD-uri găsite

în dormitorul său, foarte vechi, pot fi apreciate ca fiind produse pirat și că

singurul obiect de activitate al societății era furnizarea unor servicii de

internet.

Au fost de asemenea,

audiați martorii D.C., D.F. M., P.M.C., A.M.V., O.D., M.C.E., T.A.I. și G.A.G.

(prin comisie rogatorie), care și-au menținut declarațiile date anterior la

urmărirea penală și la prima judecată în fața instanței de fond.

Cu adresa din 30

aprilie 2010 Cabinetul Individual de Insolvență C.G. a comunicat tribunalului

că prin încheierea din 11 februarie 2009 dispusă în Dosarul nr. 4112/300/2008

al Judecătoriei Sectorului 2 București (înaintată prin aceeași adresă), s-a

constatat că lichidatorul C.G. a încheiat toate operațiunile lichidării,

hotărând radierea R.O.A.C.T., cu sediul în București, din Registrul Special al

Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa acestei instanțe.

Examinând probele

administrate în cauză, tribunalul a constatat că în calitate de administrator

al SC V.C. SRL Pucioasa, potrivit obiectului de activitate al acesteia,

inculpatul a furnizat mai multor persoane fizice din localitatea Pucioasa

servicii de internet, în perioada septembrie 2005 - ianuarie 2006, înscrisurile

ridicate de la punctul de lucru al societății (situat în același apartament din

Pucioasa, în care el domiciliază), evidențiind că a încasat în numele SC V.C.

SRL Pucioasa, fără să fie evidențiate în registrele contabile suma de 1.040 RON

în luna noiembrie a anului 2005 și suma de 1.185 RON în luna decembrie a anului

2005, fără să emită facturi fiscale și fără să calculeze impozitul pe profit

datorat statului, în sumă de 356 RON.

În declarația dată la

20 iunie 2007 în Dosarul nr. 1188/120/2007 al Tribunalului Dâmbovița,

inculpatul a recunoscut că a desfășurat activități de telecomunicații pe raza

localității Pucioasa, încasând sume de bani de la persoane fizice pentru

serviciile prestate, fără să întocmească facturi fiscale și fără să înregistreze

aceste operații în evidențele contabile ale societății, neplătind nici

impozitele datorate pentru veniturile dobândite astfel, pe o perioadă de două

luni noiembrie - decembrie 2005, prețul abonamentelor crescând de la 20 la 30

RON, situație rezultată din nota de constatare întocmită de către D.G.F.P.

Dâmbovița.

Fapta inculpatului de

a încasa sumele de bani menționate mai sus în numele societății, pentru

serviciile prestate unor persoane fizice (furnizare servicii internet) fără a

emite documente fiscale și fără a le înregistra în evidența contabilă a SC V.C.

SRL Pucioasa și de a nu calcula, evidenția și achita impozitul pe veniturile

obținute, s-a considerat că realizează conținutul constitutiv al infracțiunii

prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Este adevărat că la

25 ianuarie 2007 inculpatul s-a adresat D.G.F.P. Dâmbovița cu o cerere

înregistrată, prin care își manifesta disponibilitatea de a achita prejudiciul

cauzat statului în sumă de 356 RON, în condițiile în care îi va fi indicat

contul în care trebuie să plătească această sumă, rămasă însă fără răspuns până

la primul termen de judecată care a fost fixat la 27 martie 2007.

Disponibilitatea sa a

fost apreciată ca neechivalând însă cu situația reglementată prin dispozițiilor

art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005, care se asociază unei

cauze de înlocuire a răspunderii penale, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de textul citat, Înalta Curte de Casație și Justiție considerând, pe

de altă parte, că prin conținutul său concret și prin gradul de pericol social

pe care îl prezintă, inculpatul încălcând legea de mai multe ori și în

modalități diferite, fapta supusă analizei întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzută de dispozițiilor art. 9 alin. (1) pct. b din Legea

nr. 241/2005.

În legătură cu

infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen., tribunalul a constatat

că la 16 noiembrie 2005 inculpatul S.P.B. s-a adresat cu o cerere Oficiului

Registrului Comerțului Dâmbovița, prin care solicită extinderea obiectului de

activitate al SC V.C. SRL Pucioasa și pentru codurile C.A.E.N. nr. 640 și nr.

9272 reprezentând activități de telecomunicații și alte activități recreative,

declarând că deține toate autorizațiile specifice.

În acest context,

O.R.C. Dâmbovița a emis la 18 noiembrie 2005 și a eliberat la 21 noiembrie

2005, certificatul constatator, iar SC V.C. SRL a înregistrat cererea de

funcționare pentru activități de telecomunicații pentru spațiul care coincide

cu locuința inculpatului (ca punct de lucru), separat pentru fiecare autoritate

în parte.

După obținerea

certificatului constatator, inculpatul a încheiat în calitate de beneficiar un

contract cu SC M. S.R.L pentru furnizare servicii internet.

Potrivit relațiilor

comunicate de către A.N.R.C cu adresa din 10 martie 2006, persoana care urmează

să furnizeze servicii de telecomunicații electronice destinate publicului,

altele decât telefonie și linii închiriate, categorie din care face parte și

serviciul de acces la internet, are obligația să notifice A.N.R.C. desfășurarea

unor astfel de activități.

O astfel de

notificare a fost realizată de către inculpat abia la 17 ianuarie 2006, dată

până la care, potrivit conținutului acelorași relații, nu a avut calitatea de

furnizor de rețele sau servicii de comunicații electronice.

Din datele care

preced rezultă că adresându-se O.R.C. Dâmbovița, inculpatul a declarat în mod

nereal că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru desfășurarea

activităților de telecomunicații, deși nu era autorizat de către A.N.R.C.

Contrar apărărilor

formulate, inculpatul a semnat o declarație, pe care a dat-o pe proprie

răspundere, că deține toate autorizațiile prevăzute de lege pentru desfășurarea

activității de telecomunicații și alte activități recreative.

El se afla

într-adevăr, în posesia autorizațiilor sanitară, sanitar-veterinară pentru

protecția muncii, protecția mediului și pentru prevenirea și stingerea

incendiilor, însă pentru derularea unor activități de telecomunicații era

obligat să notifice intenția de a le desfășura A.N.R.C. așa încât, chiar dacă

declarația a fost dată în baza dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 359/2004, aceasta nu-l exonerează de răspundere pentru comiterea

faptei prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen.

Obligația sa, cerută

de dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002, modificată, era aceea

de a face notificarea anterior declarației completată la O.R.C. Dâmbovița, una

dintre activitățile pe care urma să o desfășoare - furnizarea serviciilor de

tip internet către clienți, necesitând un astfel de aviz, nimănui nefiindu-i

permis să invoce necunoașterea legii.

De altfel, la

prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a comis

infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 292 C. pen.

Fapta inculpatului de

a declara O.R.C. Dâmbovița în mod nereal, că îndeplinește condițiile legale

pentru desfășurarea activităților de telecomunicații, cu toate că nu era

autorizat de către A.N.R.C., s-a considerat că realizează elementele constitutive

ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută de dispozițiile art. 292 C.

pen., text de lege în baza căruia i-a fost angajată răspunderea penală.

În mod neechivoc,

prin raportul de constatare tehnico-științific întocmit de către O.R.D.A. s-a

stabilit că pe hard-disk-ul marca M. se afla instalat sistemul de operare

W.X.P., fiind evidențiate fișiere și foldere personalizate ale inculpatului,

deși acesta a susținut constant că unitatea centrală respectivă, ridicată la

percheziția domiciliară efectuată la 17 ianuarie 2006 aparține unei vecine din

Pucioasa.

Apărările

inculpatului, potrivit cărora nu-i aparținea lui unitatea centrală a

calculatorului în discuție, nu au fost primite, cu atât mai mult cu cât, dacă

acest obiect îi fusese dat doar cu o zi înaintea celei în care a fost efectuată

percheziția, nu poate fi explicată existența fișierelor și a folderelor

personalizate care necesită pentru instalare o anumită perioadă de timp.

Pe de altă parte, în

declarația dată în primul ciclu procesual în fața instanței, inculpatul a

susținut că acest calculator este al unei vecine "pe care nu o poate

identifica", cu care a încercat o probă de legare la rețeaua de internet.

La rândul său, B.M. a

relatat că a adus unitatea centrală găsită la percheziție în dormitorul

inculpatului din Italia, monitorul fiind oprit la controlul efectuat în vama

Borș, aspecte nedovedite de altfel și că a dat-o inculpatului la începutul

lunii ianuarie 2006 (contrazicând afirmațiile lui S.P.B., că l-a primit cu o zi

înaintea percheziției), pentru care însă, nu deține nici un document care să-i

ateste dreptul de proprietate.

Inculpatul s-a mai

apărat, arătând că obiectul în discuție a fost identificat în dormitor, iar nu

în balconul apartamentului, numai acest din urmă spațiu având afectațiunea de

punct de lucru al SC V.C. SRL

Susținerea a fost

apreciată ca fiind nereală, deoarece actul adițional nr. 1 la contractul de

comodat, din 1 noiembrie 2005, prin care comodanții S.P.B. și S.E., dădeau în

folosință gratuită comodatarei SC V.C. SRL suprafața de 6,68 mp - anexă balcon

închis cu destinația de punct de lucru, nu a fost înregistrat la O.R.C.

Dâmbovița, pentru a produce efecte juridice și față de terți.

Din examinarea

certificatului constatator emis de către O.R.C. Dâmbovița a rezultat că

"s-a înregistrat declarația pe propria răspundere, conform căreia firma SC

V.C. SRL îndeplinește condițiile de funcționare specifice pentru fiecare

autoritate publică, în privința activităților declarate încadrate în clasa

C.A.E.N. - 6420 telecomunicații și 9272 alte activități recreative, cu sediul

secundar în Pucioasa, (punct de lucru), prin încheierea nr. 4067 pronunțată de

Tribunalul Dâmbovița la 17 noiembrie 2005, în Dosarul nr. 3803/2005,

dispunându-se înregistrarea datelor din declarația tip pe proprie răspundere în

registrul comerțului și publicarea în M. Of. al României - partea a IV-a a

actului modificator - Act Adițional nr. 1771 din 14 noiembrie 2005.

Actul adițional la

statutul societății, înregistrat la O.R.C. Dâmbovița sub nr. 1771 la 14 noiembrie

2005 (aflat la dosarul de urmărire penală) a dovedit că punctul de lucru nou

înființat se află în Pucioasa.

Pentru programul

W.X.P., conținut de hard disk-ul marca M. (instalat, stocat) era necesară

autorizarea titularului de drepturi, în acest sens inculpatul fiind obligat să

dețină licență însoțită de facturi de achiziție corespunzătoare.

De subliniat că la

efectuarea percheziției la domiciliul inculpatului situat în Pucioasa, de către

lucrători din I.P.J. Dâmbovița la 17 ianuarie 2006 în baza autorizației emisă

de către Tribunalul Dâmbovița la aceeași dată, acesta nu a făcut mențiunea că

punctul de lucru al SC V.C. SRL situat la această adresă se află localizat

exclusiv în balconul apartamentului, mențiune care lipsește și din declarația

dată la 20 ianuarie 2006.

În cuprinsul acestei

declarații inculpatul a subliniat că s-a adresat A.N.R.C și anterior datei

percheziției, fiindu-i returnată cererea de autorizare a activității de

telecomunicații motivat de faptul că nu avea documente în original, ștampilă

etc., apărând astfel explicit confecționarea actului adițional nr. 1 la

contractul de comodat din 1 noiembrie 2005 pro causa, pentru probarea

afirmației că unitatea centrală descoperită în dormitorul inculpatului ar

aparține altei persoane.

Considerând că

dovezile prezentate de către inculpat, în cele ce preced, nu sunt relevante sub

aspectele care interesează în cauză, tribunalul a reținut comiterea de către

acesta a infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 139

9

din Legea

nr. 8/1996, constând în reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a

programului pentru calculator W.X.P. în modalitatea instalării/stocării, fiind

îndeplinite elementele constitutive pe care aceasta le conține, care va atrage

răspunderea sa penală.

Inculpatul a mai fost

trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile

art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în legătură cu care prin

decizia pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

stabilit ca instanța de fond să pună în discuția părților și a procurorului

schimbarea încadrării ei juridice în infracțiunea prevăzută de dispozițiile

art. 139

6

alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996, dat fiind

caracterul comercial al operațiunilor în discuție.

În conformitate cu

dispozițiile art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996,

"constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani,

sau cu amendă de la 2.000 RON la 20.000 RON, oferirea, distribuirea, deținerea

ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii, de mărfuri pirat,

precum și deținerea acestora în scopul utilizării prin comunicare publică la

punctele de lucru ale persoanelor juridice", însă niciuna dintre

modalitățile normative enumerate nu a fost regăsită în cauză, nefiind

administrate dovezi care să le susțină.

Tribunalul a

considerat că nu există nicio probă care să ateste că produsele pirat

identificate la punctul de lucru al SC V.C. SRL (videofonograme, fonograme și

produse soft) au fost oferite, distribuite, deținute sau depozitate în vederea

distribuirii - altor persoane, niciunul dintre martorii audiați în cauză

nedeclarând în acest sens.

Totodată, nu a putut

susține că deținerea mărfurilor pirat de către inculpat s-a făcut în scopul

utilizării prin comunicare publică, la punctele de lucru ale persoanelor

juridice.

În mod greșit în

cuprinsul referatului de trimitere a urmăririi penale și în cuprinsul

rechizitoriului se menționează că S.P.B. a deținut mărfuri pirat în scopul

distribuirii - invocându-se anexele la procesul-verbal de constatare tehnico-științifică,

în care nu se regăsesc argumente care să pledeze pentru o astfel de situație.

Pe anexele la raport

figurează titlurile fișierelor reprezentând opere audiovizuale, sonore și

titlurile programelor pentru calculator conținute de CD-urile ridicate de la

punctul de lucru al SC V.C. SRL și titlurile celor 459 de fișiere cu extensia

11 mp 3" găsite pe cele două partiții ale hard disk-ului marca M..

În adresa din 27

aprilie 2006, emisă de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, s-a

specificat că în situația în care se va constata că inculpatul a oferit,

distribuit sau deținut în scopul distribuirii/comercializării mărfuri pirat,

fapta săvârșită poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută și sancționată de art. 139

6

alin. (2) sau de art. 139

6

alin. (3) din Legea nr. 8/1996, fiind reproduse astfel doar situații ipotetice.

Către aceeași

concluzie, a inexistenței infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în cea de-a doua modalitate normativă

prevăzută, converg și relațiile comunicate de către U.P.F.R. sub nr. 2796, la 1

iunie 2006.

Ipoteza luată în

calcul de către U.P.F.R. - pentru a-și formula pretențiile civile - este aceea

că SC V.C. SRL deține "o sală de internet" în care ar fi fost prezentate

(comunicate către public fără autorizație), înregistrări sonore ale unor

producători și că aceasta este "utilizator de fonograme publicate în scop

comercial în spațiul sălii de internet, fără autorizație eliberată de

U.P.F.R.".

Conținutul acelorași

relații relevă că "remunerația datorată de sala de internet producătorilor

pentru comunicarea programelor publicate în scop comercial, se constituie

dintr-o sumă fixă stabilită în funcție de suprafața unității (mp) în care are

loc comunicarea publică și de data de la care desfășoară o astfel de

activitate.

În speță, s-a

configurat doar situația că la punctul de lucru al SC V.C. SRL au fost

descoperite produse pirat, nu și aceea că acestea au fost utilizate prin

comunicare publică. Chiar dacă operele sonore care sunt stocate pe CD-urile

pirat ar fi identice cu cele identificate pe partițiile hard discului M., ceea

ce nu s-a demonstrat în nici un mod, nu există nicio dovadă că acestea din urmă

au fost accesate de public (fiind folosite exclusiv pentru interesul personal

al inculpatului).

S-a

mai constatat că, în cuprinsul acțiunii de sesizare a instanței se face

trimitere la "depistarea la punctul de lucru al SC V.C. SRL - fonograme și

videofonograme fără licență", faptă pentru care inculpatul n-a fost trimis

în judecată, neprobându-se că unele dintre ele au putut fi accesate de către

abonați.

Tribunalul a mai

apreciat că inculpatul nu a comis nici infracțiunea prevăzută de dispozițiile

art. 139

8

din Legea nr. 8/1996, care constă în "punerea la

dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau prin alte rețele de

calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi, a operelor ori a

produselor producătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis ale

fabricanților de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport,

astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales

în mod individual".

Pentru stabilirea

vinovăției inculpatului în desfășurarea unor activități de genul celor

enumerate mai sus, prin rechizitoriu au fost invocate depozițiile martorilor

D.R.C., N.G.M. și A.M.V., care ar fi susținut că "au avut acces la opere

videofonograme, fonograme și produse soft prin intermediul rețelei internet, pe

care acesta a dezvoltat-o și administrat-o".

De observat că

martorii nominalizați au făcut la urmărirea penală referiri de genul "am

avut acces prin rețeaua internet la muzică, filme și jocuri, dintre care o

parte au fost descărcate în calculatoarele proprii", însă tribunalul a

apreciat că simpla trimitere la numele unor filme și jocuri, fără a fi

verificată corespondența dintre acestea și cele identificate în fișierele

găsite pe cele două partiții ale hard disk-ului marca M. ridicat de la

inculpat, care s-ar fi putut realiza doar prin percheziționarea sistemelor

informatice ale clienților SC V.C. SRL, este absolut insuficientă pentru a se

proba vinovăția inculpatului, orice dubiu profitând acestuia, cu atât mai mult,

cu cât în instanță martorii nu au mai susținut din acest punct de vedere

declarațiile date la urmărirea penală.

Prin raportul de

constatare tehnico-științifică întocmit de către O.R.D.A. nu s-a probat că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile

art. 139

8

din Legea nr. 8/1996, iar declarațiile martorilor invocați

în cuprinsul rechizitoriului nu se coroborează cu nicio altă probă, în

condițiile în care inculpatul a negat în mod constant că ar fi desfășurat

astfel de activități, situație în care nu se poate susține că ele pot servi la

aflarea adevărului, la aceasta opunându-se dispozițiile art. 63 alin. (2) C.

proc. pen.

La individualizarea

pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de

dispozițiile art. 72 C. pen. - dispozițiile părții generale a codului, limitele

de pedepse fixate în partea specială, dar și în normele incriminatoare ale

legilor speciale amintite mai sus, gradul de pericol social al faptelor,

persoana inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea

sa penală.

Prin prisma faptului

că anterior comiterii faptelor inculpatul a avut o conduită bună,

prezentându-se constant la organul de urmărire penală și în fața instanței și

recunoscând în mare parte, activitatea infracțională desfășurată, tribunalul a

reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și

inculpatul S.P.B..

În motivarea scrisă a

căii de atac procurorul a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică,

deoarece art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 nu cere ca și

condiție în cazul deținerii de mărfuri pirat o distribuție efectivă a acestora

sau o comunicare publică cu caracter civil sau comercial, ci doar ca deținerea

să fie în acest scop. Distribuirea sau comunicarea efectivă nu este deci decât

cea mai bună modalitate sau mijloc de probă pentru a dovedi scopul deținerii și

nu o condiție de incriminare.

S-a mai susținut că

potrivit art. 139

6

alin. (10) din lege, scopul comercial se prezumă

dacă marfa pirat este identificată la sediul firmei ori punctul de lucru, în

anexele acestora sau în mijlocul de transport utilizate de operatorul economic

ce are ca obiect de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea,

depozitarea sau transportul de produse pirat purtătoare de drepturi de autor

sau drepturi conexe.

S-a apreciat că în

mod greșit instanța a reținut că nu s-a făcut dovada că mărfurile pirat

deținute nu au făcut obiectul comunicării efective către clienți, de vreme ce

legea nu cere decât existența acestui scop și nu realizarea lui efectivă.

Existența scopului, respectiv comunicarea publică cu caracter comercial

rezultă, pe de o parte, din confirmarea de către clienți, că au avut acces la

astfel de produse, fiind fără relevanță dacă sunt cele găsite la constatare sau

altele de același fel, precum și din caracterul prezumat, prevăzut de alin.

(10) și din faptul că produsele erau apte a face obiectul activității

comerciale practicată de inculpat prin societatea comercială administrată.

Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 139

8

din Legea nr. 8/1996 ipoteza

reținută în rechizitoriu este cea a punerii la dispoziția publicului prin

internet sau prin alte rețele de calculatoare, de produse pirat, fără

consimțământul titularului de drepturi conexe. În mod greșit instanța a reținut

că nu s-a făcut dovada prin procedeul percheziției informatice a identității

dintre produsele pirat deținute la constatare și cele la care martori clienți

fac referire. Se ignoră astfel declarațiile martorilor și faptul că inculpatul

nu a făcut dovada deținerii cu licență a altor produse în afara celor șase

reținute, acestea fiind fie neînregistrate, fie defecte.

S-a solicitat

desființarea în parte a hotărârii atacate și condamnarea inculpatului pentru

cele două infracțiuni menționate.

În motivarea scrisă a

apelului, inculpatul a arătat că, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, neplata impozitului nu s-a

datorat decât neglijenței, ori legea cere ca infracțiunea să fie comisă cu

intenție. Neplata sumei cu titlu de impozit era datorată refuzului

autorităților, adică D.G.F.P. Dâmbovița, de a încasa această sumă la momentul

prezentării sale la ghișeu, pe motiv că nu se cunoaște contul aferent acestei

sume. Prin cererea înregistrată în 25 ianuarie 2007 a solicitat să i se indice

contul pentru plata impozitului dar nu a primit răspuns datorită faptului că

D.G.F.P. își manifestase deja pretențiile în cauza penală.

Acesta este și

motivul pentru care a plătit suma de 356 RON, ulterior primului termen de

judecată. A solicitat aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., inculpatul a solicitat să se aibă

în vedere că angajamentul dat la ORC Dâmbovița privește cunoașterea și

respectarea legislației în domeniu. Nu se face referire la autorizația A.N.R.C.

despre care se afirmă în rechizitoriu. În relația cu A.N.R.C. nici nu se pune

problema vreunei autorizații ci doar unei modificări din partea societății

comerciale.

În legătură cu

infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 inculpatul

a arătat că activitatea societății se desfășura în balconul apartamentului

proprietate personală, iar tehnica de calcul necesară este reprezentată de cele

două computere cu rol de server, identificate de organul de poliție, respectiv

hard-disk-ul marca M. și hard-disk-ul marca W. Digital și care, conform

procesului verbal de constatare tehnico-științifică întocmit de ORDA nu conțin

reproduse programe pentru calculator pentru care este necesar acordul

titularilor de drepturi.

Infracțiunea pentru

care a fost condamnat se bazează pe programele identificate în cel de-al

treilea calculator, ce se afla în dormitorul personal, calculator care era de

fapt proprietatea martorei B.M..

S-a mai susținut de

către apelantul inculpat că toate acuzațiile parchetului sunt fondate pe

constatarea tehnico-științifică efectuată de către ORDA, însă analizarea

acestor sisteme informatice s-a efectuat în lipsa unui mandat de percheziție

informatică, așa cum prevede art. 56 din Legea nr. 161/2003.

S-a solicitat

desființarea sentinței și achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 292

C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în temeiul

dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a III-a din aceeași lege și pentru

infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, în temeiul

dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, s-a

solicitat respingerea acțiunii civile formulată de M.C., dar și respingerea

apelului procurorului, ca nefondat.

Prin Decizia penală

nr. 106 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția pentru cauze cu

minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de inculpatul S.P.B. împotriva

Sentinței penale nr. 237 din 13 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

A fost obligat

inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat corect reținută

situația de fapt de instanța de fond, vinovăția inculpatului fiind dovedită.

A considerat că plata

impozitului pe profit nu echivalează cu situația reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 241/2005.

De asemenea,

achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 139

8

și art. 139

6

alin. (2) din Legea nr. 8/1996 a fost în mod corect

dispusă de instanța de fond, faptele neexistând.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei, aceasta a fost corect realizată, în funcție de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Modalitatea de

executare a pedepsei aleasă de instanța de fond a fost apreciată ca răspunzând

sc