ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1171/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1171/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

penale de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 124 din 19

septembrie 2011 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul T.S. la:

- 1 an închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) a), b) C. pen. și art. 76

lit. d) C. pen.;

- 10 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 280

3

din Legea nr.

31/1990 cu aplicarea art. 74 a), b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C.

pen.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele și s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 81 - 82

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 3

ani, termen de încercare și s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.

83 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) și c)

C. pen. și, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea acesteia

pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

S-a constatat achitat

prejudiciul cu suma de 10.885 RON reprezentând impozit pe profit.

În baza art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitivă a prezentei, s-a

dispus comunicarea unei copii a dispozitivului acestei hotărâri către Oficiul

Național al Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor

corespunzătoare în registrul comerțului.

Conform dispozițiilor

art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON

cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON reprezentând onorariu avocat

oficiu conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2939 din

06 aprilie 2011.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Slatina nr. 6048/P/2009, s-a dispus punerea în mișcare a

acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului

T.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire cu știință a actelor unei

societăți radiate în scopul producerii de consecințe juridice și evaziune

fiscală, fapte prev. de dispozițiile art. 280

3

din Legea nr. 31/1990

și art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., constând în fapt în aceea că la data de 5 ianuarie 2010, SC

Y.K.P.C. SRL București, prin reprezentantul său D.I., a formulat plângere la

organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Slatina, prin care a sesizat faptul că administratorul SC S. SRL Scornicești,

respectiv inculpatul T.S., a achiziționat marfă, fără a achita un debit în sumă

de 11.137,95 RON, în perioada ianuarie - iulie 2009, deși firma fusese radiată

din evidența Oficiului Registrului Comerțului.

Așa cum rezultă din

Sentința nr. 578 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Secția comercială și

contencios administrativ a Tribunalului Olt în Dosarul nr. 3130/104/2007, la

aceeași dată (19 noiembrie 2007), a fost admisă cererea formulată de creditorul

SC B.L.I. SA București împotriva debitorului SC S. SRL Scornicești și deschisă

procedura generală a insolvenței, fiind numit administrator judiciar provizoriu

SC P.S. Slatina, debitorului atrăgându-i-se atenția cu privire la ridicarea

dreptului de administrare în situația în care nu își declară intenția de

reorganizare în termenul prevăzut de lege. Prin Sentința nr. 106 din 18

februarie 2008 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 3130/104/2007, s-a

dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC S. SRL Scornicești,

dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al

debitorului, confirmând în calitate de lichidator judiciar pe administratorul

judiciar R.G. Prin Sentința nr. 1600 din 15 decembrie 2008 pronunțată în

același dosar, s-a dispus conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea

procedurii insolvenței debitorului SC S. SRL și radierea debitoarei din

registrul comerțului, fiind descărcat lichidatorul judiciar de orice

responsabilități. Astfel cum rezultă din înscrisul existent la dosar, la data

de 9 ianuarie 2009 s-au operat în evidența Oficiului Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul Olt, dispozițiile Sentinței nr. 1600 din 15 decembrie 2008.

Instanța de fond a

reținut că, în calitate de administrator al SC S. SRL Scornicești (aspect

confirmat prin înscrisurile existente la dosar), în perioada ianuarie - iulie

2009, deși îi fusese ridicat dreptul de administrare al societății începând cu

18 februarie 2008, data intrării în faliment), inculpatul s-a deplasat în municipiul

București la sediul SC Y.K.P.C. SRL București, de unde, potrivit facturilor

fiscale emise în intervalul 29 februarie 2008 - 26 iulie 2009, a achiziționat

pet-uri în valoare totală de 82.377,42 RON, achitând o parte a acestora,

respectiv 80.162,50 RON, rămânând o diferență în sumă de 11.137,95 RON.

Din raportul de

constatare tehnico-științifică grafică din 4 mai 2010 a rezultat că semnăturile

de pe cele 43 de facturi fiscale au fost executate de inculpatul T.S. (numele

acestuia regăsindu-se de altfel respectivele facturi), el fiind cel care a

ridicat personal marfa achiziționată deplasându-se la sediul furnizorului,

împrejurare ce a reieșit de altfel și din depoziția martorului C.G., angajat al

SC Y.K.P.C. SRL București, care a confirmat că inculpatul T.S., în calitate de

administrator al SC S. SRL Scornicești, a ridicat marfa de la sediul

vânzătorului și a semnat facturile emise cu această ocazie.

Astfel, instanța de

fond a constatat că, în drept, faptele săvârșite de inculpat în condițiile

expuse anterior, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunilor

prev. de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990 și respectiv art. 9 alin.

(1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat la câte

o pedeapsă cu închisoare pentru fiecare din infracțiunile comise, având în

vedere la individualizarea acestora criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă

prevăzute de legile speciale, gradul de pericol social al faptelor săvârșite,

precum și persoana inculpatului.

În ceea ce privește

acțiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă DGFP Olt, pentru

ANAF București, instanța de fond a constatat achitat prejudiciul în sumă de

10.885 RON reprezentând impozit pe profit datorat bugetului de stat, conform

înscrisului existent la dosar și, totodată, deși prin cererea de constituire de

parte civilă s-a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.885 RON

și la plata obligațiilor fiscale accesorii "ce se calculează potrivit

legislației fiscale în vigoare de la momentul producerii prejudiciului până la

data când suma va fi integral achitată", pe parcursul cercetării

judecătorești, s-a reținut că partea civilă nu a depus diligență pentru

precizarea cuantumului acestor obligații accesorii, deși o condiție pentru

admiterea acțiunii civile întemeiată pe răspunderea delictuală o constituie

tocmai caracterul cert și sigur al acestuia; în consecință, instanța de fond,

necunoscând întinderea prejudiciului accesoriu pretins de partea civilă, nu a

putut dispune obligarea inculpatului la plata acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel în termen legal atât Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt, cât și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P

Olt, precum și inculpatul T.S.

Ministerul Public a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că

instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate faptele pentru care a

fost trimis în judecată; instanța de fond nu a aplicat inculpatului

dispozițiile art. 4 și 6 din O.G. nr. 75/2001; instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra cererii de instituire a sechestrului pe bunurile aparținând

inculpatului. Astfel, s-a arătat că, în ceea ce privește primul motiv de apel,

s-a susținut că prima instanță trebuia să dispună condamnarea inculpatului

pentru două infracțiuni de evaziune fiscală; de asemenea, referitor la cel

de-al doilea motiv de apel, s-a arătat că trebuiau aplicate dispozițiile

imperative prev. de art. 4 și 6 din O.G. nr. 75/2001, deoarece, potrivit

acestor dispoziții legale, după rămânerea definitivă a hotărârii, copia

dispozitivului se înaintează D.G.F.P. În final, referitor la motivul de apel

privind omisiunea instanței de fond de a dispune instituirea sechestrului pe

bunurile inculpatului, s-a susținut că, prin cererea din 11 mai 2011, D.G.F.P.

Olt s-a constituit parte civilă cu suma de 10.885 RON, solicitând instituirea

sechestrului asupra bunurilor inculpatului, însă, în timpul cercetării

judecătorești, inculpatul a achitat integral acestei părți suma solicitată,

situație în care se impunea respingerea ca fiind rămasă fără obiect a cererii

de instituire a sechestrului pe bunurile inculpatului.

În dezbaterile ce au

avut loc la instanța de recurs la 4 mai 2012, procurorul de ședință a arătat că

nu mai susține motivele invocate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt,

deoarece prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

pentru o singură infracțiune de evaziune fiscală, deoarece părții civile i s-a

comunicat dispozitivul hotărârii, fiind respectate astfel dispozițiile Codului

de procedură penală și, întrucât inculpatul a achitat integral suma de bani

datorată, măsura sechestrului asigurător nu se impunea a fi luată.

Suplimentar,

reprezentantul parchetului a criticat sentința pentru netemeinicie, apreciind

că pedeapsa rezultantă aplicată este mult prea blândă, greșit fiind reținute în

favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, chiar dacă modalitatea

de executare aleasă, suspendarea condiționată a pedepsei, este corectă.

Inculpatul T.S. a

susținut motivele de apel depuse la dosar, susținând în esență că declarațiile

martorilor audiați în cauză au confirmat faptul că nu intenționa să producă

vreun prejudiciu vreunei societăți comerciale și nici bugetului consolidat al

statului, marfa fiind achiziționată pe numele societății comerciale S. S.R.L.

Scornicești din obișnuință, deoarece fusese administratorul acestei societăți

și avusese relații comerciale cu SC Y.K.P.C. SRL București în ultimii 8 ani,

așa încât acest fapt reprezintă o simplă eroare neintenționată, ce a fost de

altfel imediat îndreptată de către el, iar prejudiciul creat a fost integral

acoperit.

Față de probele

administrate, inculpatul a solicitat admiterea apelului și reindividualizarea

pedepsei, în sensul redozării cuantumului acesteia prin coborârea cuantumului

până sub pragul admis de legiuitor, avându-se în vedere, în totalitate,

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.,

menționând că instanța de fond nu a ținut seama de pericolul social scăzut al

faptei, valoarea relativ scăzută a prejudiciului raportată la cifra de afaceri

obișnuită a societății administrată de inculpat, precum și împrejurarea că

acest prejudiciu a fost recuperat integral prin stăruința sa; de asemenea, s-a

susținut că instanța de fond nu a acordat relevanță corespunzătoare

comportamentului său procesual sincer și nu a ținut seama de înscrisurile în

circumstanțiere depuse la dosar, situație în care se impunea reținerea și aplicarea

și a dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. S-a solicitat astfel admiterea

apelului, desființarea hotărârii și, în rejudecare, redozarea pedepsei aplicate

până la un cuantum care să fie orientat mult sub minimul special prevăzut de

textul de lege incriminator.

Partea civilă A.N.A.F

prin D.G.F.P. Olt a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul soluționării laturii civile, susținând în esență că

instanța de fond a ignorat actele deduse judecății și probele administrate,

rezolvarea laturii civile a procesului făcându-se cu încălcarea principiilor

generale consacrate de dispozițiile art. 3 și 4 C. proc. pen. privind obligația

instanței de a avea rol activ în elucidarea tuturor împrejurărilor esențiale

cauzei. Astfel, constatând achitată suma de 10.885 RON reprezentând impozit pe

profit, prima instanță nu a soluționat integral latura civilă, deoarece nu s-au

acordat aferent acestei sume și majorările de întârziere și penalitățile,

potrivit art. 120 C. proc. fisc. republicat, până la achitarea efectivă a

prejudiciului; de asemenea, în cauză se impunea aplicarea dispozițiilor art.

112 din Legea nr. 241/2005 privind luarea măsurilor asigurătorii, respectiv

instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale

inculpatului. S-a solicitat astfel admiterea apelului, desființarea hotărârii

instanței de fond și admiterea în totalitate a acțiunii civile, așa cum aceasta

a fost formulată și conform celor mai sus invocate.

În cursul

soluționării apelului inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Deși reprezentantul

parchetului a precizat în dezbaterile apelului că nu mai susține motivele de

apel expuse în scris, instanța le-a analizat și pe acestea, în baza art. 371

alin. (2) C. proc. pen.

Prin Decizia penală

nr. 152 din 4 mai 2012 a Curții de Apel Craiova s-a respins apelul declarat de

partea civilă A.N.A.F prin D.G.F.P. Olt împotriva Sentinței penale nr. 124 de

la 19 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt, secția penală, în Dosarul

cu nr. 1741/104/2011, ca nefondat.

S-au admis apelurile

inculpatului T.S. și Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva

Sentinței penale nr. 124 de la 19 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Olt,

secția penală, în Dosarul cu nr. 1741/104/2011.

S-a desființat în

parte sentința penală.

S-a înlăturat

aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

S-au repus în

individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.

În baza art. 334 C.

proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunile prevăzute de art. 9 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat

inculpatul pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005 și respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 81 C. pen.

s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată

inculpatului în baza art. 280

3

din Legea nr. 31/1990 cu art. 74

alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. pe durata

termenului de încercare de 2 ani și 10 luni.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a menținut restul

dispozițiilor sentinței penale.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Prima instanță a

dispus condamnarea inculpatului pentru două infracțiuni, aceea prevăzută de

art. 280

3

din Legea nr. 31/1990 și infracțiunea prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, deși în art. 9 din Legea nr.

241/2005 la lit. a) - g) ale primului alineat sunt prevăzute 7 infracțiuni

distincte de evaziune fiscală, pentru cele mai multe existând modalități

alternative de săvârșire. Chiar dacă această confuzie se datorează felului în

care a fost întocmit actul de sesizare, instanța ar fi trebuit să pună în

discuția părților încadrarea juridică și să se pronunțe cu privire la două

infracțiuni distincte de evaziune fiscală.

Din acest punct de

vedere apelul declarat de către parchet este întemeiat, astfel că, având în

vedere efectul devolutiv al apelului, Curtea a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și

b) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 241/2005 și respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005.

S-a constatat că

pentru a dispune condamnarea inculpatului, prima instanță a reținut ca stare de

fapt că în perioada ianuarie - iulie 2009, inculpatul, folosind actele unei

societăți radiate, SC S. SRL a aprovizionat pet-uri de la SC Y.K.P.C. SRL

București, ascunzând sursa impozabilă și omițând a evidenția în totalitate

aceste operațiuni comerciale precum și veniturile realizate în actele

contabile.

Rechizitoriul nu

menționează care este sursa impozabilă ascunsă de către inculpat, însă din

procesul-verbal încheiat de către Garda Financiară Olt la 20 mai 2010, aflat în

dosarul de urmărire penală reiese că în perioada 29 februarie 2008 - 26 iulie

2009, inculpatul, folosind actele SC S. SRL, a aprovizionat cu un nr. de 46

facturi fiscale, o cantitate de pet-uri în sumă de 78.958,11 RON, de la SC

Y.K.P.C. SRL București. Întrucât SC S. a avut, înainte de desființare, ca

obiect de activitate producția de pepsină lichidă (cheag), s-a concluzionat că

și după radierea acestei societăți, inculpatul a continuat, ca persoană fizică,

să producă și comercializeze pepsină lichidă, fără îndeplinirea condițiilor

prevăzute de Codul comercial sau Codul fiscal. În consecință, în baza acestei

suspiciuni că inculpatul ar fi produs și comercializat ca persoană fizică pepsină

lichidă, s-a estimat, în baza art. 14 din Legea nr. 241/2205 un venit de

146.987 RON în baza căruia s-a calculat, potrivit art. 79 din Legea nr.

51/2003, un impozit pe venit de 10.885 RON, sumă cu care A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Olt s-a constituit parte civilă.

Pentru a reține însă

că inculpatul a ascuns sursa impozabilă trebuie să existe cel puțin dovada unei

operațiuni comerciale efectuate de acesta, astfel încât să se prezume mai

departe că a dat aceeași destinație mărfurilor achiziționate de la SC Y.K.P.C.

SRL București. Din dosarul de urmărire penală nu reiese decât împrejurarea că

inculpatul a achiziționat o cantitate de pet-uri folosind actele unei societăți

radiate, însă nu există nici o dovadă a activității desfășurate ulterior, chiar

în procesul-verbal întocmit de către Garda Financiară Olt arătându-se că există

suspiciunea că inculpatul ar fi produs și comercializat pepsină lichidă sau că

ar fi revândut marfa achiziționată. De asemenea, deoarece inculpatul nu s-a

înregistrat ca persoană fizică ce desfășoară o activitate comercială, nu se

poate reține că acesta a omis să evidențieze în actele contabile operațiunile

comerciale efectuate sau veniturile realizate, activitatea acestuia, în ipoteza

în care s-ar fi dovedit că a comercializat pepsină lichidă, neputând să se

circumscrie decât infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005. Întrucât din probele aflate la dosar nu s-a dovedit existența

infracțiunilor de evaziune fiscală sub aspectul laturii obiective, Curtea a

dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005.

Apelul părții civile

este nefondat, aceasta a criticat soluția primei instanțe de respingere a

cererii privind instituirea sechestrului asigurător pe bunurile inculpatului.

Așa cum s-a precizat mai sus, nu există dovada că inculpatul ar fi produs

prejudiciul calculat în urma estimării unui venit de 146.987 RON cât timp nu

s-a dovedit că inculpatul ar fi desfășurat activitatea de producere și

comercializare de pepsină lichidă iar infracțiunea prevăzută de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990 este o infracțiune de pericol.

Este nefondată

critica inculpatului în privința modului de individualizare a pedepsei, cât

timp prima instanță a reținut circumstanțe atenuante personale, coborând sub

minimul special pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990, însă, urmare a soluției de achitare pronunțată pentru

infracțiunile de evaziune fiscală, s-a admis și apelul declarat de către

acesta.

Împotriva Deciziei

penale nr. 152 din 4 mai 2012 a Curții de Apel Craiova în termen legal au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Olt și inculpatul T.S.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova critică decizia recurată pentru nelegalitate și

netemeinicie sub următoarele aspecte:

inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit.

a) și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs se arată de către procuror că prima instanță a făcut o

analiză amplă și completă a materialului probator existent la dosarul cauzei, a

analizat și apărările formulate de către inculpat, chiar dacă acesta a

recunoscut integral comiterea tuturor infracțiunilor reținute în sarcina sa

prin actul de inculpare (a se vedea declarația aflată la dosarul instanței de

fond), și în final a motivat și a reținut în sarcina inculpatului și săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală.

În schimb, decizia

instanței de apel, ca instanță de control judiciar nu analizează nici una

dintre probele dosarului, nu înlătură motivat probele avute în vedere la condamnarea

inculpatului cu ocazia judecării cauzei în fond și nu invocă probe care să

justifice soluția de achitare.

de apel este nelegală și pentru faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unei

cereri esențiale de natură să influențeze soluția procesului.

Cu ocazia dezbaterii

apelului, procurorul a invocat oral un motiv suplimentar prin care a solicitat

înlăturarea prevederilor art. 74, 76 C. pen. și majorarea pedepselor aplicate

inculpatului, iar instanța de apel deși a luat act de această solicitare, în

considerentele deciziei nu a analizat cererea și nu a expus argumentele care nu

justifică înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare și majorarea

pedepselor aplicate.

de apel este nelegală și prin aceea că dispozitivul conține dispoziții

contradictorii, iar acesta nu se înțelege.

Cu toate că instanța

de apel a dispus achitarea inculpatului T.S. pentru comiterea infracțiunilor de

evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005 a menținut integral toate celelalte dispoziții

ale sentinței, respectiv cele referitoare la prejudiciu și la dispoziția de

comunicare a hotărârii de condamnare la Oficiul Național al Registrului

Comerțului.

Partea civilă

A.N.A.F. - D.G.F.P. Olt a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și

netemeinicie, criticile vizând atât latura penală, cât și latura civilă.

Sub aspectul laturii

penale, partea civilă solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005

întrucât din probele administrate rezultă că inculpatul a comis această

infracțiune, respectiv a achiziționat marfa în numele unei societăți radiate, a

ascuns sursa impozabilă, nu a evidențiat în actele contabile operațiunile

comerciale efectuate și veniturile realizate, prejudiciind astfel bugetul

consolidat al statului.

Pe cale de

consecință, se impunea și obligarea inculpatului la plata obligațiilor fiscale

accesorii aferente sumei de 10885 RON calculate de la data producerii

prejudiciului și până la achitarea integrală a acestuia, precum și instituirea

sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.

Inculpatul a criticat

hotărârile recurate pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990

întrucât achiziționarea mărfii de la SC Y.K. s-a făcut pentru o altă societate,

în mod greșit facturile fiind emise pe societatea sa.

În drept recursurile

s-au întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 9, 10, 17

2

și 18 C. proc. pen.

Examinând recursul

declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte

constată că acesta este întemeiat, hotărârea recurată fiind supusă casării în

temeiul art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen.

Din analiza deciziei

penale recurate rezultă că instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a

faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 în

infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și

respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, dispunând totodată

achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeași decizie

s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 10 luni pentru pedeapsa de 10

luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990, ce a fost suspendată condiționat, menținându-se

celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Astfel, instanța de

prim control judiciar a menținut dispoziția privind achitarea integrală a

prejudiciului în sumă de 10885 RON reprezentând impozit pe profit, dar și dispoziția

de comunicare a dispozitivului hotărârii Oficiului Național al Registrului

Comerțului, conform art. 13 din Legea nr. 241/2005, cu toate că a dispus

achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală

pentru că lipsește latura obiectivă, iar infracțiunea prevăzută de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990 este o infracțiune de pericol.

Potrivit art. 13

alin. (1) din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești de condamnare pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute în

prezenta lege, instanța va comunica Oficiului Național al Registrului

Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

Menținerea acestor

dispoziții legale vine în contradicție cu soluția de achitare pentru

infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005, comunicarea unei copii a hotărârii judecătorești

definitive către Oficiul Registrului Comerțului făcându-se numai în ipoteza

condamnării inculpatului pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute de Legea

nr. 241/2005.

În această ipoteză,

Înalta Curte apreciază că dispozitivul deciziei recurate nu se înțelege,

conține dispoziții contradictorii astfel că sunt incidente dispozițiile art.

385

9

pct. 9 C. proc. pen., ce impun casarea cu trimitere a

hotărârii.

Înalta Curte mai

constată că hotărârea recurată este supusă casării și în temeiul art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. întrucât instanța de apel a omis să se pronunțe asupra

unuia dintre motivele invocate în apelul procurorului.

Astfel, cu ocazia

dezbaterii apelului, reprezentantul Ministerului Public a criticat netemeinicia

pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că nu se impunea reținerea unor

circumstanțe atenuante judiciare, iar pedeapsa trebuia să fie mai aspră, chiar

și în condițiile aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.

Este real că prin

decizia recurată s-a dispus achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni

prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și, respectiv,

art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 însă s-a menținut condamnarea acestuia

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 280

3

din Legea nr.

31/1990.

Din examinarea

considerentelor deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a analizat și

această critică a parchetului referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate,

analiză ce se impunea în raport cu pedeapsa aplicată pentru comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 280

3

din Legea nr. 31/1990.

Omisiunea de a

analiza unul dintre motivele de apel ale parchetului atrage casarea hotărârii

recurate în temeiul art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Având în vedere că

pentru considerentele expuse se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de apel, Înalta Curte urmează să admită și

recursurile declarate de inculpat și de partea civilă, cu ocazia rejudecării

urmând a fi avute în vedere și criticile formulate de către cei doi recurenți,

dar și critica formulată de procuror referitoare la netemeinicia soluției de

achitare, în raport cu aspectele contradictorii ale dispozitivului, astfel cum

au fost arătate anterior.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va

admite recursurile declarate în cauză, va casa decizia penală atacată și va

trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Olt și de inculpatul

T.S. împotriva Deciziei penale nr. 152 din 4 mai 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia

penală atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași

instanță, respectiv Curtea de Apel Craiova.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 3 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN