ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 10 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală, pronunțată în Dosarul nr. 112/2/2012(63/2012), în baza art. 155 și urm.

C. proc. pen. a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A dispus prelungirea măsurii arestării

preventive a inculpaților R.B. și V.C., pe o durată de 15 de zile, de la 14

ianuarie 2012 la 28 ianuarie 2012.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9

ianuarie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a ll-a penală, sub nr. 112/2/2012,

formulată în Dosarul nr. 585/P/2011, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 155 și urm. C. proc. pen., prelungirea

duratei arestării preventive a inculpaților R.B. și V.C., pe o perioadă de 15 zile,

începând cu data de 14 ianuarie 2012 până la data de 28 ianuarie 2011, fiind cercetați

sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de complicitate la furt calificat, faptă

prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. e)

și lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și lit. c) C. pen.

În

fapt s-a reținut că la data de 29 mai 2011, inculpatul M.C.

a sustras, prin spargerea geamului din față, lateral dreapta, al autoturismului

părții vătămate P.V.M., parcat pe strada M.V., din Municipiul Urziceni, o geantă

de culoare roșu-maro, care conținea mai multe carduri bancare, memory stick-uri

și suma de 300 RON, prejudiciul total fiind de 900 RON. La săvârșirea acestui furt

au participat și inculpații R.B. și V.C.

Ulterior comiterii furtului, în aceeași

zi, inculpatul C.C. l-a ajutat pe inculpatul M.C. să scape de urmărirea penală și

să rămână cu folosul infracțiunii, sens în care a apelat la comisarul șef de poliție

G.C., care, la rândul său, în data de 29 mai 2011, l-a ajutat pe M.C. să păstreze

produsul infracțiunii de furt și să zădărnicească urmărirea penală, ascunzându-i

ofițerului de cercetare penală, din subordinea sa, identitatea reală a autorului.

Prin referatul cu propunerea de prelungire

a măsurii arestării preventive din 9 ianuarie 2012, emis de Ministerul Public, Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că prin ordonanțele

nr. 585/P/2011 din datele de 23 noiembrie 2011 și 15 decembrie 2011 Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații M.C., R.B., V.G.

și V.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate

la furt calificat luându-se față de aceștia luarea măsurii reținerii pe o durată

de 24 de ore, începând cu data de 23 noiembrie 2011 până la data de 24

noiembrie 2011 orele 14:00 (pentru inculpatul M.C.) 15 decembrie 2011 până la data

de 16 decembrie 2011, orele 14:00 (pentru inculpații R.B., V.G. și V.C.).

Prin rezoluțiile Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu nr. 510/C2/2011,

nr. 773/C2/2011, nr. 765/C2/2011, nr. 761/C2/2011, nr. 764/C2/2011, nr. 762/C2/2011,

nr. 763/C2/2011 Dosarele penale cu nr. 5442/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

sectorului 4 București (înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție sub nr. 585/P/2011), nr. 1283/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Urziceni (înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție sub nr. 1028/P/2011), nr. 1937/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Urziceni (înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

sub nr. 1010/P/2011), nr. 2081/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni

(înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub

nr. 1008/P/2011), nr. 1775/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni

(înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub

nr. 1009/P/2011), nr. 157/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni

(înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub

nr. 1012/P/2011), nr. 2102/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni

(înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub

nr. 1008/P/2011), au fost preluate în vederea efectuării urmăririi penale de către

secția de urmărire penală și criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin ordonanțele din datele de 5 octombrie

2011 și 25 octombrie 2011 dosarele penale cu numerele de mai sus au fost conexate

la Dosarul penal nr. 585/P/2011, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Totodată, prin rezoluția nr. 765/C2/2011

s-a infirmat rezoluția nr. 1937/P/2009, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni,

de neîncepere a urmăririi penale, iar prin rezoluția nr. 761/C2/2011 s-a infirmat

rezoluția nr. 2081 /P/2009, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, de neîncepere

a urmăririi penale.

Propunerea de prelungire a măsurii arestării

preventive a inculpaților a fost motivată pe considerentele că temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare

privarea de libertate a inculpaților, lăsarea acestora în libertate prezentând un

pericol concret pentru ordinea publică, fiind în continuare necesară pentru buna

desfășurare a procesului penal.

De asemenea, s-a învederat instanței faptul

că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară și pentru finalizarea

urmăririi penale respectiv pentru efectuarea următoarelor activității: prezentarea

materialului de urmărire penală inculpaților, administrarea probelor propuse de

aceștia în măsura în care sunt concludente, pertinente și utile soluționării cauzei

și întocmirea rechizitoriului în cauză.

Examinând actele dosarului, judecătorul

a reținut următoarele:

Prin încheierea din 16 decembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a Il-a penală, în Dosarul nr. 10716/2/2011 s-a

dispus arestarea preventiva a inculpaților R.B. și V.C., față de care s-a pus în

mișcare acțiunea penală pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută

de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. e), lit. i)

C. pen. pentru faptul că în data de 29 mai 2011, i-au ajutat pe inculpații M.C.

și V.G. să sustragă prin efracție din autoturismul părții vătămate P.V.M. o servietă

diplomat ce conținea mai multe bunuri și suma de 300 RON.

Prin încheiere s-a reținut că există probe

de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpații să fi

săvârșit fapta pentru care sunt cercetați și că, în raport de dispozițiile art.

148 lit. a), lit. f) C. proc. pen., față de faptul că a fost necesară emiterea unui

mandat de aducere și față de modalitatea concreta în care a fost săvârșită fapta

și sentimentul de insecuritate pe care l-a indus în rândul opiniei publice, lăsarea

în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În

ceea ce privește cererea formulată de Parchet, legislația

actuală conferă măsurii arestării preventive un caracter excepțional, situațiile

în care se poate dispune și prelungi în timpul urmăririi penale o astfel de măsură

fiind strict limitativ prevăzute de lege, urmărindu-se realizarea scopului preventiv

al acesteia.

Potrivit art. 155 C. proc. pen. arestarea

inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale,

motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare

privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

C.E.D.O. a stabilit principiul general

în această materie în hotărârea Wemhoff c. Germaniei: „detenția preventivă trebuie

să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea

nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul

că ea se va imputa sau nu din pedeapsa”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei

detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la

un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are

o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”

(Labita c. Italiei).

Prin prisma acestor principii generale

stabilite de jurisprudenta C.E.D.O. (obligatorie pentru instanțele naționale o data

cu ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului) și a

legislației interne, instanța a analizat motivele invocate de către Parchet pentru

prelungirea măsurii arestării preventive.

Judecătorul a constatat că în cauză sunt

indeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. întrucât din probele

administrate în cauza: declarația părții vătămate P.V.M., proces-verbal de prezentare

în vederea recunoașterii după planșă foto, proces-verbal de redare convorbiri interceptate

între coinculpații G.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 2011

al Curții de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului

și C.C. din care rezultă că în schimbul predării bunurilor sustrase, G.C., în calitatea

sa de organ de cercetare penală, se obliga să introducă dosarul referitor la această

faptă în evidența cu autori necunoscuți, declarație coinculpat C.C. (din care rezultă

la această faptă au participat și inculpații V.C. și R.B.), declarație inculpat

V.G., proces-verbal de efectuare a percheziției la domiciliul inculpatului V.C.,

ocazie cu care a fost găsit portofelul părții vătămate, raportul ofițerului care

instrumenta dosarul având ca obiect furtul în discuție și declarația de martor a

acestuia, rezultă suficiente elemente de natură a convinge un observator obiectiv

că este posibil ca inculpații să fi săvârșit fapta pentru care sunt cercetați.

Judecătorul a apreciat că în prezenta cauză

nu sunt îndeplinite condițiile de existență ale cazului prevăzut de art. 148

lit. a) C. proc. pen. întrucât înțelegerea făcută de către o rudă a unuia dintre

inculpați pentru a fi exonerați de răspundere penală nu constituie un indiciu că

inculpatul

va încerca să se sustragă fizic de la urmărire penală sau de la judecată, sens în

care trebuie interpretată această dispoziție având în vedere scopul măsurilor preventive

prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. De asemenea, simpla emitere a unui

mandat de aducere, în condițiile în care nu există dovezi că inculpații știau cu

certitudine de citarea acestora, nu este de natură a conduce la concluzia că aceștia

se sustrag de la urmărirea penală.

În

cauză s-a apreciat că sunt, însă, îndeplinite condițiile de

existență ale cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.: legea prevede

pentru sancționarea infracțiunii pentru care sunt cercetați inculpații o pedeapsa

mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret

pentru ordinea publica.

Judecătorul a apreciat că în raport de

natura și gravitatea faptei săvârșite (infracțiune contra patrimoniului, săvârșită

în timpul nopții, într-un loc public, de mai multe persoane împreună care au acționat

coordonat), circumstanțele personale (nu au ocupație și loc de muncă, au antecedente

penale, dovedind un potențial criminogen deosebit, aspecte ce, coroborate, sunt

de natură a indica faptul că există posibilitatea ca inculpații să săvârșească noi

fapte penale pentru a-și asigura existența, s-a încercat exonerarea de răspundere

penală prin intervenții pe lângă organele de cercetare penală), lăsarea în libertate

a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publica prin sentimentul de nesiguranța

și temere pe care îl poate determina în rândul societății civile.

C.E.D.O. a stabilit că persistența motivelor

plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune

este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție, dar, după un

anumit timp, ea nu mai este suficientă: Curtea trebuie atunci să stabilească dacă

celelalte motive invocate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea

de libertate. Când se dovedesc „suficiente” și „pertinente”, ea cercetează dacă

autoritățile naționale competente au abordat continuarea procedurii cu o diligență

particulară. Complexitatea și particularitățile cauzei sunt elemente ce trebuie

luate în considerare în această privință (Tomasi c. Franței; Letellier c. Franței;

Scott c. Spaniei; Labita c. Italiei). Nu este nici o îndoială că, chiar și în situația

în care un acuzat este menținut în detenție în baza unor necesități de ordine publică,

poate exista o încălcare a art. 5 § 3 dacă, pentru acest motiv, procedura se prelungește

pentru o perioadă de timp considerabilă (Wemhoff c. Austriei). Totuși, celeritatea

particulară la care un acuzat deținut are dreptul, nu trebuie să afecteze eforturile

magistraților de a-și îndeplini sarcina cu diligență necesară pentru a face lumină

în acea cauză (Wemhoff c. Austriei; Tomasi c. Franței).

Față de aceste principii stabilite de Curte,

judecătorul a apreciat că în raport de complexitatea cauzei, în care sunt cercetați

mai mulți inculpați (față de o parte din aceștia s-a dispus prelungirea arestării

preventive până la data de 28 ianuarie 2012 prin încheierea din 23 decembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 10932/2/2011),

cu privire la mai multe infracțiuni grave, pentru a se permite buna desfășurare

a procesului penal și față de durata arestării preventive până la acest moment (de

aproximativ o lună), că motivele invocate sunt suficiente pentru a dispune menținerea

măsurii.

Față de considerentele expuse, întrucât

o parte din temeiurile reținute la dispunerea măsurii arestării preventive a inculpaților

impune în continuare privarea de libertate a acestora, în vederea bunei desfășurări

a procesului penal și pentru a efectua actele de urmărire penală necesare finalizării

acesteia, apreciind că în raport de circumstanțele cauzei și ale inculpaților privarea

de libertate nu se întinde dincolo de limite rezonabile apreciate în considerarea

interesului public real ocrotit, instanța a admis cererea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și a prelungit măsura arestării preventive a

inculpaților pe o durată de 15 zile.

Împotriva acestei încheieri, în termen

legal, au formulat recurs inculpații R.B. și V.C., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând aceleași critici ca și la instanța de fond.

Examinând recursurile declarate de inculpații

R.B. și V.C. sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, apreciază că acesta sunt nefondate, pentru considerentele ce

se vor arăta.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se

constată că, prin încheierea din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală, în Dosarul nr. 10716/2/2011 s-a dispus arestarea preventiva a inculpaților

R.B. și V.C., față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru complicitate

la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208

alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. e), lit. i) C. pen. pentru faptul că în data de

29 mai 2011, i-au ajutat pe inculpații M.C. și V.G. să sustragă prin efracție din

autoturismul părții vătămate P.V.M. o servietă diplomat ce conținea mai multe bunuri

și suma de 300 RON.

Prin încheiere s-a reținut că există probe

de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpații să fi

săvârșit fapta pentru care sunt cercetați și că, în raport de dispozițiile art.

148 lit. a), lit. f) C. proc. pen., față de faptul că a fost necesară emiterea unui

mandat de aducere și față de modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta

și sentimentul de insecuritate pe care l-a indus în rândul opiniei publice, lăsarea

în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru aceste acuzații, prin încheiere,

instanța Curții de Apel București, a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților

pe o durată de 15 de zile.

Deși trebuie admis că, in abstracto, există

o prezumție în favoarea libertății inculpaților, până la stabilirea definitivă a

vinovăției acestora, instanța apreciază că, în concret, menținerea măsurii arestării

preventive, se justifică întrucât în cauză există indicii concrete care relevă necesitatea

protejării ordinii publice, al cărei conținut îl constituie și buna desfășurare

a procesului penal, care prevalează în raport de judecarea inculpaților în stare

de libertate.

Probele din examinarea cărora instanța

a dedus existenta acestor împrejurări au fost detaliat expuse în cuprinsul referatului

procurorului, însă la acest moment, Înalta Curte, nu a analizat probele ce au fost

administrate până în prezent în faza de urmărire penală, și nici nu a tras concluzii

referitoare la vinovăția sau nevinovăția inculpaților întrucât s-ar fi antepronunțat.

În

plus, trebuie subliniat specificul infracțiunilor care formează

obiectul cauzei: (infracțiune contra patrimoniului, săvârșită în timpul nopții,

într-un loc public, de mai multe persoane împreună care au acționat coordonat),

circumstanțele personale (nu au ocupație și loc de muncă, au antecedente penale,

dovedind un potențial criminogen deosebit, aspecte ce, coroborate, sunt de natură

a indica faptul că există posibilitatea ca inculpații să săvârșească noi fapte penale

pentru a-și asigura existența, s-a încercat exonerarea de răspundere penală prin

intervenții pe lângă organele de cercetare penală), lăsarea în libertate a acestora

prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin sentimentul de nesiguranță

și temere pe care îl poate determina în rândul societății civile, complexitatea

cauzei, în care sunt cercetați mai mulți inculpați (față de o parte din aceștia

s-a dispus prelungirea arestării preventive până la data de 28 ianuarie 2012

prin

încheierea din 23 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală în Dosarul nr. 10932/2/2011), cu privire la mai multe infracțiuni grave,

pentru a se permite buna desfășurare a procesului penal și față de durata arestării

preventive până la acest moment (de aproximativ o lună), că motivele invocate sunt

suficiente pentru a dispune prelungirea măsurii.

Față de considerentele expuse, întrucât

o parte din temeiurile reținute la dispunerea măsurii arestării preventive a inculpaților

impune în continuare privarea de libertate a acestora, în vederea bunei desfășurări

a procesului penal și pentru a efectua actele de urmărire penală necesare finalizării

acesteia, acte de urmărire penală care au fost corespunzător indicate în referatul

de prelungire al procurorului, Înalta Curte, apreciază că sunt suficiente argumente

care justifică prelungirea măsurii arestării preventive.

Așadar, prin lăsarea inculpaților în libertate,

în sfidarea hotărârii prin care s-a dispus arestarea acestora, manifestările nejustificate

de clemență ale instanței, nu ar face decât să încurajeze la modul general astfel

de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății

în instituțiile statului chemate să vegheze la aplicarea și respectarea legilor.

Înalta Curte, consideră că în ceea ce îi

privește pe inculpați, subzistă unul din temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, respectiv temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. precum, respectiv pedepsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina

inculpaților sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte reține că încheierea instanței

de fond este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, referitor la cazurile de excepție în care o persoană

poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost inițial reținut în vederea aducerii

în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui

că au săvârșit o infracțiune [lit. c)].

Ulterior măsura arestării a fost prelungită

pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent [art. 5 pct. 1 lit. a)

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului], în speță în temeiul încheierilor

pronunțate de către Curtea de Apel București în Dosarul nr. 112/2/2012.

Așadar, Înalta Curte, consideră că prelungirea

măsurii arestării preventive a inculpaților este justificată, întrucât subzistă

parte din temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților

este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt în

continuare îndeplinite cerințele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora,

în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată

ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri

preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea

de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

Având în vedere faptul că măsurile preventive

aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei,

legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz

în luarea și menținerea măsurilor preventive.

În

reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad

diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți,

astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă

care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.

Individualizarea măsurii preventive este

lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății,

pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea este

suficientă sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii

arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi prelungită

atunci când instanța constată insuficiența măsurii obligării de a nu părăsi țara

sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității

între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor

Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în

condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are

dreptul

de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea

în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei

în cauză la audiere.

Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate,

Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel s-a apreciat că

este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia

se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul

scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile,

adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod

rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.

Curtea a decis, cu valoare de principiu,

că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este

ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat

asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei

fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia

nu a depășit o limită rezonabilă.

Raportând datele speței dedusă judecății

la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5

parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, aprecieză că,

în acest moment, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea sunt neîntemeiate, iar,

pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin.

(1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat

în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea

faptei respectiv a făptuitorului.

Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor

săvârșite, la împrejurarea că urmărirea penală nu a fost finalizată, Înalta

Curte, apreciază că în acest moment procesual nu este oportună înlocuirea măsurii

arestării preventive a inculpaților cu altă măsură neprivativă de libertate.

În

aceste condiții, Înalta Curte, a apreciat că detenția provizorie

este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care

primează în raport de interesul privat al inculpaților (aceștia fiind reținuți și

ulterior arestați preventiv de aproximativ o lună), nu a depășit un termen rezonabil

în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva Convenției Europene

a Drepturilor Omului.

Față de aceste considerente, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații R.B. și V.C. împotriva încheierii

de ședință din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 112/2/2012 (63/2012).

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați

vor fi obligați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorului

desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații R.B. și V.C. împotriva încheierii de ședință din data de 10 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul

nr. 112/2/2012 (63/2012).

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor

de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de

câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

ianuarie 2012.