ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2856/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2856/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului penal de

față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5 din 21

ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția penală, printre altele, în

baza art. 26 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 74 și art. 76 alin.

(1) lit. a), alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V. la pedeapsa

principală de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii pe o

durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor în forma de

participație a complicității.

În baza art. 192 alin. (1) și (2) C.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen., a

fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În baza art. 33 lit. a) și b) C. pen.,

art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și a fost

aplicată pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită până la 8 ani și 6

luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 8 ani și 6 luni închisoare și

interzicerea pe durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut

din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și al arestării preventive,

începând din 25 mai 2012 până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului B.V.

Prin aceeași hotărâre a fost condamnat

inculpatul C.G. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, sporită până la 11

ani și 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 11 ani și 6 luni

închisoare și interzicerea pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 174 C. pen., art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 217 alin.

(1) C. pen., toate cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a Il-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, în baza art. 192 alin.

(1) și (2) C. pen., raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a

fost condamnat inculpatul K.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 81 și 82 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de

încercare de 4 ani.

În baza art. 14 C. proc. pen., art.

1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.M.R.

și, în consecință: au fost obligați inculpații C.G. și B.V., în solidar, la

plata despăgubirilor civile de 4.000 RON pentru daunele morale suferite; a fost

obligat inculpatul C.G. la plata despăgubirilor civile de 300 RON pentru

daunele materiale cauzate; s-a respins capătul de cerere privind obligarea

inculpatului B.V. la plata despăgubirilor civile de 7.700 RON pentru daune

materiale; s-a luat act de renunțarea părții civile la capătul de cerere

privind plata cheltuielilor de înmormântare.

În baza art. 14 C. proc. pen., art.

1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.B.T.,

și, în consecință, a fost obligat inculpatul C.G. la plata despăgubirilor

civile de 2.000 RON cheltuieli de înmormântare, respingând cererea privind

obligarea și a inculpatului B.V. la plata acestor cheltuieli; au fost obligați

inculpații C.G. și B.V., în solidar, la plata sumei de 5.000 RON despăgubiri

civile pentru daunele morale suferite.

În baza art. 14 C. proc. pen., art.

1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.I., și,

în consecință, au fost obligați inculpații C.G. și B.V., în solidar, la plata

sumei de 5.000 RON despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.

În baza art. 14 C. proc. pen., art.

1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă T.F. și, în

consecință, au fost obligați inculpații C.G. și B.V., în solidar, la plata

sumei de 700 RON despăgubiri civile pentru daunele morale suferite.

S-a luat act de renunțarea la acțiunea

civilă formulată de părțile civile B.I. și B.R.

S-a luat act că părțile vătămate M.V.I.

și L.A.S. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C.

pen., s-a confiscat de la inculpatul B.V. un topor cu coadă din lemn, ambalat

în coletul nr. 18, înregistrat la poziția nr. 12 din Registrul de valori și

corpuri delicte al Tribunalului Mureș.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C.

pen., s-a confiscat de la inculpatul C.G. parul din lemn decojit, cu lungimea

de 114 cm, ambalat în coletul nr. 17, înregistrat la poziția nr. 12 din

Registrul de valori și corpuri delicte al Tribunalului Mureș.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C.

proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul C.G. a hainelor ambalate în

coletele nr. 12 și 13, înregistrate la poziția nr. 12 din Registrul de valori

și corpuri delicte al Tribunalului Mureș, o haină de trening neagră și o

pereche de pantaloni blue jeans.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că, la data de 24 mai 2012, în jurul orelor 18, 00, inculpații C.G.,

B.V., K.D. și martorul P.V. s-au întâlnit în fața unui magazin din satul Beica

de Sus, cumpărând și consumând băuturi alcoolice. După aceasta, având încă din

băutura cumpărată, s-au deplasat la locuința inculpatului B.V., unde au

continuat să bea. La un moment dat, s-a iscat o ceartă între inculpatul B.V. și

martorul P.V., acesta din urmă fiind lovit de mai multe ori cu o bâtă de către

inculpatul B.V.

În timp ce inculpatul K.D. îl bandaja

pe martorul P.V., inculpații C.G. și B.V. s-au înțeles să se deplaseze la

locuința părții vătămate S.M.R. pentru a o bate pe aceasta, în semn de răzbunare,

din partea inculpatului C.G. pentru că partea vătămată stabilise relații de

concubinaj cu victima B.B., fosta concubină a inculpatului C.G., iar din partea

inculpatului B.V. pe motiv că, în urmă cu câtva timp, ar fi fost bătut de S.R.,

care ar fi provocat și distrugeri la locuința sa.

Cu privire la modul în care cei trei

inculpați, C.G., B.V. și K.D., au ajuns la locuința părții vătămate, au pătruns

în curte și apoi în locuință, instanța a reținut că probele administrate sunt

contradictorii.

Astfel, inculpatul K.D., ascultat

inițial în calitate de martor și apoi ca învinuit, a arătat că, în timp ce îl

bandaja pe martorul P.V., i-a auzit pe inculpații C.G. și B.V. luând hotărârea

de a se deplasa la locuința părții vătămate S.R., pentru a o bate pe aceasta. A

susținut că cei doi au plecat, el rămânând să-l bandajeze pe martorul P.V.,

după care s-a îndreptat spre locuința părții vătămate S.R. Ajungând în fața

casei, l-ar fi văzut pe inculpatul C.G. ieșind din locuință, cu o bâtă în mână,

și acesta i-ar fi cerut să vadă ce face victima B.B., pentru că o bătuse. A mai

arătat că a intrat în locuință, găsind-o pe victimă plină de sânge, văzându-l

și pe inculpatul B.V. ieșind dintr-o cameră a locuinței, cu un topor în mână.

În faza de judecată, inculpatul K.D. a

înțeles să se folosească de procedura reglementată de art. 320

1

C.

proc. pen.

Declarațiile inculpatului C.G. au fost

inițial în sensul că el s-a deplasat la locuința părții vătămate S.R. doar

împreună cu inculpatul B.V., înarmați cu o bâtă, respectiv cu o secure, după ce

au luat împreună hotărârea de a o bate pe partea vătămată S.R., pentru că

amândoi doreau să se răzbune: inculpatul C.G. pentru că partea vătămată îi

datora bani și îi luase concubina, inculpatul B.V. pentru că fusese bătut cu

câtva timp înainte. A susținut că inculpatul K.D. nu i-a însoțit, acesta venind

la locuința părții vătămate abia atunci când ei părăseau deja imobilul.

Dacă inculpatul C.G. a susținut

această variantă chiar și cu ocazia confruntării sale cu inculpatul B.V.,

ulterior, cu ocazia examinării poligraf, precum și în cuprinsul declarației din

26 iulie 2012 a arătat că discuția pe care a purtat-o cu inculpatul B.V. cu

privire la agresarea părții vătămate a fost auzită și de inculpatul K.D., care

i-a ajuns din urmă în timp ce se deplasau spre locuința părții vătămate, a

intrat împreună cu ei în curtea locuinței, dar fără să fie înarmat și fără să

spargă vreun geam al casei, susținând că nu are cunoștință dacă inculpatul K.D.

s-a aflat în locuință pe perioada desfășurării agresiunii la adresa victimei; a

arătat că l-a observat pe acesta intrând în cameră abia după încetarea lovirii

victimei, când, așa cum a arătat și într-o declarație anterioară, a procedat la

verificarea stării acesteia.

Testul poligraf l-a indicat pe

inculpatul C.G. ca fiind sincer, atunci când răspunde afirmativ la întrebarea

dacă inculpatul K.D. a intrat împreună cu el și cu inculpatul B.V. în curtea

locuinței părții vătămate S.R.

Cu privire la propriile acțiuni și ale

inculpatului B.V., inculpatul C.G. a arătat în primele declarații că, din

curtea locuinței lui S.R., unde au pătruns fără a cere permisiunea cuiva, a

intrat în locuință, fiind însoțit de inculpatul B.V., înarmați cu o bâtă,

respectiv cu o secure. în locuință au găsit-o pe victima B.B., pe care inculpatul

C.G. a întrebat-o unde este S.R., victima răspunzând că nu știe. în aceste

condiții, inculpatul C.G. a lovit cu bâta candelabrul din camera în care se

aflau, întrebând-o din nou pe victimă despre partea vătămată S.R. Primind

același răspuns, a lovit-o cu bâta peste cap de vreo trei ori. în acest timp,

inculpatul B.V. spărgea geamurile cu securea.

Inculpatul C.G. a arătat că a trecut

apoi la căutarea părții vătămate S.R. prin casă, în camere, în dulap, chiar și

în pod. Negăsind-o, s-a întors la victimă, întrebând-o din nou despre locul

unde s-ar putea afla concubinul ei, victima răspunzându-i iar în sensul că nu

știe, la care inculpatul C.G. a reacționat lovind-o cu bâta în cap de mai multe

ori, continuând să o lovească chiar și după ce a căzut la pământ. În acest

timp, inculpatul B.V. spărgea geamurile, inițial pe cele din camera în care

victima a fost bătută și în timp ce acesteia i se aplicau primele lovituri,

ulterior trecând la geamurile celorlalte încăperi.

Inculpatul C.G. s-a referit și la o

intervenție a inculpatului B.V. în favoarea victimei, relatând că după ce

aceasta căzuse la pământ din cauza loviturilor aplicate, inculpatul B.V. i-a

spus să nu o mai lovească pentru că o omoară.

Prima instanță a mai reținut că există

și declarații ale inculpatului C.G. în care acesta arată că scopul deplasării

la locuința părții vătămate ar fi fost acela de a o lua de acolo pe victima B.B.

și de a scăpa toți trei de partea vătămată, propunerea făcută în acest sens

fiind acceptată de victimă cu o zi înainte, urmând să plece împreună cu

inculpatul B.V. în Ungaria, la muncă. Inculpatul mai arată că, cerându-i

victimei să își ia hainele și să plece cu el așa cum stabiliseră, aceasta nu a

vrut să se conformeze.

Aceste aspecte, a subliniat instanța,

se desprind din declarațiile date de inculpatul C.G. în faza de urmărire

penală, în faza cercetării judecătorești nefiind ascultat, în condițiile în

care s-a prevalat de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

S-a mai reținut că inculpatul B.V. a

susținut în cuprinsul declarațiilor sale că a hotărât împreună cu inculpatul C.G.

să-l prindă și să îl bată bine pe S.R., sens în care s-au înarmat și s-au

deplasat la locuința acestuia, însoțiți fiind și de inculpatul K.D., care a

intrat împreună cu ei în curtea locuinței și apoi în casa de locuit, chiar

înaintea inculpatului B.V., și a trecut la spargerea geamurilor. Conform

susținerilor inculpatului B.V., și inculpatul K.D. era înarmat cu o bâtă.

Inculpatul B.V. a mai arătat că a

început și el să spargă geamurile cu securea pe care o avea asupra sa, timp în

care inculpatul C.G. o lovea cu bâta în cap pe victima B.B. A susținut că, la

un moment dat, i-a atras atenția inculpatului C.G. să nu o mai lovească pentru

că este femeie, dar că acesta i-a răspuns că o omoară pentru că l-a înșelat. A

precizat că lucrurile s-au derulat repede și nu ar fi avut timpul necesar să îl

oprească pe inculpatul C.G. din acțiunile sale. A considerat că nu este vinovat

de săvârșirea complicității la omor, întrucât în drum spre locuința lui S.R. nu

a discutat cu inculpatul C.G. despre uciderea victimei B.B., ci despre a-1 bate

pe S.R., fiind o întâmplare că au găsit-o în locuință pe B.B.

Ascultat în faza de judecată,

inculpatul B.V. a arătat că: au pornit spre locuința părții vătămate S.R.

pentru a o trage la răspundere pentru spargerea geamurilor la locuința

inculpatului, faptă petrecută în februarie 2012; pentru că „i-a luat femeia

inculpatului C.G.” și pentru că l-a bătut pe inculpatul K.D.; că l-a auzit pe

inculpatul C.G. cerându-i victimei să își facă bagajele și să plece cu el în

Ungaria; că nu a intrat deloc în camera în care cei doi se certau și nici nu a

văzut ca inculpatul C.G. să fi lovit victima, auzind-o doar pe aceasta că se

văita și gemea, de unde a dedus că este lovită; a considerat că nu poate interveni

în familia altuia, apreciind că victima era „nevasta” inculpatului C.G.; că nu

a conștientizat, cât timp s-au aflat în locuință, că viața victimei este în

pericol, crezând că cei doi „se ceartă ca bărbatul cu femeia”; că nu l-a

încurajat în nici un fel pe inculpatul C.G. în acțiunea îndreptată împotriva

victimei; că a stat doar 1-2 minute în locuință, la plecare cerându-i

inculpatului C.G. să nu mai lovească victima.

Referitor la acuzația privind

săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și distrugere, inculpatul a

arătat că era nervos și beat, încercând să își facă singur dreptate.

Partea vătămată S.M.R. a declarat, în

faza de urmărire penală că, în seara de 24 mai 2012, se afla la domiciliu

împreună cu victima B.B. și că, uitându-se pe geam, i-a văzut pe cei trei

inculpați intrând în curtea locuinței sale, după ce au lovit poarta cu

piciorul, C.G. și K.D. având asupra lor câte o bâtă, iar inculpatul B.V., o

secure. A arătat că anterior avusese un conflict cu inculpatul B.V., pe care îl

lovise, iar C.G., fostul concubin al victimei, era încă gelos, nerenunțând la

ideea că victima s-ar putea întoarce la el. A susținut că a apucat-o de mână pe

victima B.B., intenționând să fugă cu ea prin grădină, însă victima s-a

împiedicat de treptele de la intrare și a căzut, partea vătămată continuându-și

drumul, sărind gardul grădinii și adăpostindu-se la un vecin pentru timpul

nopții. A arătat că în timp ce fugea, a auzit-o strigând pe victimă, precum și

zgomotul produs de spargerea geamurilor. A aflat dimineața că victima a fost

omorâtă.

Instanța de fond a reținut că

declarația părții vătămate, din faza de judecată, este ușor diferită, în

cuprinsul acesteia relevând faptul că înainte spărsese și el geamurile

locuinței inculpatului B.V., în urma unor conflicte. De asemenea, în această

declarație a arătat că doar doi dintre cei trei inculpați care intraseră în

curtea locuinței sale erau înarmați, unul cu o secure și un alt inculpat cu o

bâtă, fără a-i putea indica nominal.

Partea vătămată a arătat că după ce a

stabilit relații de concubinaj cu victima, relațiile dintre aceasta și

inculpatul C.G. nu au fost tocmai bune, inculpatul bătând-o pe victimă cu puțin

timp înainte de 24 mai 2012, pe stradă, ocazie cu care acesteia i s-a eliberat

și un certificat medico-legal.

Cu privire la relația dintre victimă

și inculpatul B.V., partea vătămată a arătat că aceasta era bună.

Martorul P.V. a relatat că, în

după-masa zilei de 24 mai 2012, a consumat băuturi alcoolice cu cei trei

inculpați, la locuința inculpatului B.V., fiind bătut de către acesta, pe

marginea unui conflict mai vechi. După ce a fost bandajat de inculpatul K.D.,

cei trei inculpați au plecat, închizând ușa locuinței cu un lacăt, martorul

reușind să părăsească locuința prin spargerea ușii, apelând apoi salvarea. În

dimineața zilei următoare, plecând din spital, s-a întâlnit cu partea vătămată S.R.,

aflând de decesul victimei; martorul a arătat că partea vătămată era desculță,

relatându-i că a fugit de acasă pentru că au vrut să-l bată.

Martora B.B.A.V., soția unuia dintre

frații victimei, a fost anunțată despre decesul acesteia și s-a deplasat la

locuința părții vătămate în seara de 24 mai 2012, unde l-a văzut pe inculpatul K.D.,

care dădea declarații polițiștilor; vorbind cu acesta, inculpatul i-a relatat

că se afla în trecere pe acolo, inculpatul C.G. cerându-i să intre pentru a

vedea dacă victima mai trăiește; inculpatul K.D. a intrat, i-a verificat pulsul

și i-a șters sângele de pe față.

Martora a mai declarat că inculpatul C.G.

nu era în relații bune cu victima pentru că se despărțiseră cu puțin timp în

urmă; iar inculpatul spunea tuturor că o omoară.

Instanța a reținut din declarațiile

martorei B.M. că inculpatul K.D., în seara de 24 mai 2012, a apelat la ajutorul

ei pentru a fi anunțată telefonic Salvarea, spunându-i că B.B. a fost bătută.

Din declarațiile martorului C.A. s-a

reținut că victima B.B. a fost bătută de inculpatul C.G. pe parcursul

conviețuirii cu acesta, astfel cum martorul a auzit de la mai multe persoane

din sat.

Potrivit declarațiilor martorului B.V.,

în seara de 24 mai 2012, auzind că se sparg geamurile unei locuințe din

apropiere, a ieșit în curtea casei sale, unde a găsit-o pe partea vătămată S.R.,

care i-a cerut: „du-te să vezi, a omorât-o?”, fără a-i explica la cine se

referă. în acele împrejurări, martorul l-a văzut pe inculpatul B.V.

deplasându-se pe stradă. După aceea, ieșind din curtea locuinței sale, l-a

ajutat pe inculpatul K.D. să sune la Salvare de pe un telefon mobil, inculpatul

relatându-i cu această ocazie că inculpații C.G. și B.V. au bătut-o pe B.B.

Prima instanță a reținut că martora T.N.

este fiica victimei, care a relatat că în seara de 24 mai 2012 a fost anunțată

de vecini despre faptul că mama ei a fost bătută; a intrat în locuință și a

găsit-o căzută, plină de sânge; l-a văzut pe inculpatul K.D. ieșind din

locuința victimei, cu o bâtă în mână, care a fost predată apoi poliției.

În ce privește comportamentul

inculpatului C.G. din perioada conviețuirii cu victima, martora a arătat că

aceasta i s-a plâns că inculpatul o ceartă, o bate și că a alungat-o în

repetate rânduri din locuință. Martora a declarat că, după părăsirea

inculpatului și mutarea la partea vătămată S.R., victima a fost amenințată de

mai multe ori de inculpat, fiind chiar bătută cu câteva săptămâni înainte de

cele întâmplate la data de 24 mai 2012. Cu acea ocazie, victima s-a prezentat

și la medicul legist, formulând și o plângere penală; pe marginea acestui

episod a fost amenințată chiar și prin intermediul martorei, inculpatul

transmițându-i să își retragă plângerea pentru că altfel o omoară, spunându-i

textual martorei: „pregătește-ți bani de înmormântare că o omor pe mama ta!”

În consecință, instanța de fond a

arătat că probele administrate permit a se reține, sub aspectul stării de fapt,

că inculpații C.G. și B.V., în seara de 24 mai 2012, au luat hotărârea de a-l

bate pe S.R., sens în care s-au înarmat, primul cu o bâtă din lemn și celălalt

cu o secure, deplasându-se la locuința acestuia din satul Beica de Sus, fiind

însoțiți de inculpatul K.D., care a auzit discuția celor doi.

S-a constatat că inculpatul K.D. a

negat faptul că ar fi intrat în curtea locuinței lui S.R. împreună cu ceilalți

doi inculpați, arătând că s-a dus la acea locuință singur, la un moment când

ceilalți doi inculpați părăseau deja imobilul. Această susținere, a reținut

instanța, a fost contrazisă de coinculpați, în condițiile în care, inculpatul B.V.

de la început, iar inculpatul C.G. spre finalul urmăririi penale, au confirmat

varianta pătrunderii în curte împreună cu inculpatul K.D.; de asemenea, a

arătat instanța, și partea vătămată S.R. i-a indicat pe toți trei că ar fi

pătruns împreună în curtea locuinței sale.

Cât privește înarmarea inculpaților,

s-a arătat că s-a stabilit de la început că inculpații C.G. și B.V. aveau

asupra lor o bâtă din lemn, respectiv o secure. În ce-l privește pe inculpatul K.D.,

singurul care a susținut în mod constant varianta înarmării acestuia cu o bâtă

din lemn a fost inculpatul B.V. Declarația sa sub acest aspect a rămas

singulară, în condițiile în care inculpatul C.G. a arătat că nu a sesizat ca

acest inculpat să fi avut asupra sa vreun asemenea obiect, iar partea vătămată S.R.,

în faza cercetării judecătorești a susținut că doar doi dintre cei trei

inculpați erau înarmați, dar fără a-i putea indica nominal. în consecință,

coroborând probele administrate, s-a reținut că inculpatul K.D. nu era înarmat

la momentul intrării în curtea locuinței părții vătămate.

Instanța a reținut că, prin

rechizitoriu, s-a apreciat că declarația părții vătămate, care a susținut că

i-a văzut pe cei trei inculpați intrând în curte, după care, dându-și seama că

au venit cu intenția de a-i face rău, a fugit prin grădină, abandonând-o pe

victima care s-a împiedicat de trepte și a căzut, este nesinceră.

S-a arătat că nu s-au văzut motivele

pentru care nu s-ar putea accepta că lucrurile s-au derulat în acest fel;

faptul că inculpații nu au sesizat prezența și apoi fuga părții vătămate

nefiind de natură să conducă la concluzia sus-amintită.

De asemenea, instanța a menționat că

nu s-a sesizat motivul pentru care partea vătămată ar susține fără suport real

acest lucru, și s-a avut în vedere și declarația martorului P.V., care s-a

întâlnit cu partea vătămată în dimineața de 25 mai 2012, devreme, pe stradă,

partea vătămată fiind desculță și relatându-i că a fugit de acasă cu o seară

înainte pentru că au vrut să-l bată.

Prima instanță de fond a considerat că

este foarte clar că ulterior pătrunderii în curte, inculpații C.G. și B.V. au

intrat imediat în casa de locuit a părții vătămate. În ceea ce-l privește pe

inculpatul K.D., s-a reținut că în propriile declarații s-a susținut varianta

intrării atât în curte cât și în locuință abia la plecarea celorlalți doi

inculpați; inculpatul C.G. a declarat în sensul că nu a sesizat prezența în

locuință a inculpatului K.D., observându-l că intră abia atunci când el a

încetat să mai lovească victima; inculpatul B.V. a susținut însă că au intrat

toți trei împreună, trecând și inculpatul K.D. la spargerea geamurilor. Fiind

singulară sub acest aspect, susținerea inculpatului B.V. a fost înlăturată,

față de prevederile art. 69 C. proc. pen.

Instanța a precizat că, oricum, prin

pătrunderea fără drept a trei persoane, dintre care două înarmate, în curtea

împrejmuită, fără consimțământul părții vătămate S.R. sau a victimei,

infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C.

pen., s-a consumat cu referire la flecare din cei trei inculpați. Faptul că

imediat după acest moment doar inculpații C.G. și B.V. au intrat și în

locuință, inculpatul K.D. rămânând probabil în curte, nu interesează, a reținut

instanța, decât sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

Prin urmare, instanța a considerat că,

astfel cum rezultă din declarațiile inculpaților C.G. și B.V., din declarațiile

părții vătămate S.R., ale martorilor B.A., B.V. și B.A., din planșa fotografică

aflată la dosar urmărire penală, inculpații C.G. și B.V. au săvârșit și

infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., având ca

obiect material un candelabru în cazul primului inculpat, și mai multe geamuri

în cazul celui de-al doilea. S-a reținut că rechizitoriul se referă doar la

aceste bunuri ca formând obiectul infracțiunilor de distrugere, deși partea

vătămată S.R. reclamă distrugerea și a altor bunuri, obiecte de mobilier,

veselă.

Prima instanță a constatat că din

materialul probator administrat se desprind clar elementele constitutive ale

infracțiunii de omor prevăzute de art. 174 C. pen., săvârșită de inculpatul

C.G. în calitate de autor. Astfel, după cum a recunoscut chiar inculpatul,

acesta i-a aplicat lovituri repetate victimei B.B., cu o bâtă din lemn, în

special în zona capului. La rândul său, inculpatul B.V. a arătat că, din

reacția victimei, care se văita și gemea, și-a dat seama că aceasta este bătută

de inculpatul C.G. Aceste declarații s-au coroborat cu concluziile raportului

de autopsie medico-legală, conform cărora victima prezenta multiple leziuni

traumatice care s-au putut produce prin mecanismul de lovire directă, repetată

cu corp dur contondent de formă alungită (posibil bâtă din lemn), între

leziunile traumatice și decesul victimei existând legătură de cauzalitate

directă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a

reținut că inculpatul C.G. a prevăzut rezultatul socialmente periculos al

acțiunii sale, în raport de numărul mare al loviturilor aplicate și zonele

corpului vizate, în special capul victimei, rezultat pe care l-a urmărit.

Tot aici s-a reținut, din declarațiile

martorilor B.V.M. și T.N., precum și ale părții vătămate S.R., că relațiile

dintre victima B.B. și inculpatul C.G. nu erau bune, inculpatul, după ce

victima l-a părăsit, spunând tuturor că o omoară, a amenințat-o de mai multe

ori, victima fiind chiar bătută de inculpat în luna aprilie 2012, din

certificatul medico-legal nr. 1117 din 20 aprilie 2012 eliberat de I.M.L. Tg. Mureș

rezultând că a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 17

aprilie 2012, prin loviri directe repetate, posibil cu pumnul și corp dur,

contondent, pentru vindecare necesitând 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Pentru că a depus plângere penală împotriva inculpatului, victima a fost

amenințată de inculpatul C.G. chiar prin intermediul martorei T.N., că în cazul

în care nu își retrage plângerea, o omoară.

În ce privește situația inculpatului B.V.,

instanța a reținut că acesta s-a apărat spunând că hotărârea pe care a luat-o

împreună cu inculpatul C.G. viza corecția care urma să i se aplice părții

vătămate S.R., și nu omorârea victimei B.B.

Instanța a arătat că este adevărat că

înțelegerea verbală din seara de 24 mai 2012, atunci când inculpații au pornit

spre locuința părții vătămate S.R., viza persoana acesteia, însă legea nu

ocrotește numai o singură persoană, ci persoana, în general. Chiar dacă s-ar

considera că acțiunile violente desfășurate față de persoana victimei

presupuneau luarea unei noi hotărâri infracționale, momentul luării acestei

hotărâri de către inculpatul C.G. fiind acela în care a găsit-o în locuință pe

fosta lui concubină, instanța a constatat că legătura psihică între inculpați s-a

realizat și raportat la această nouă hotărâre. Rămânând alături de inculpatul C.G.

și după ce nu au găsit partea vătămată la domiciliu, în condițiile în care a

văzut și a auzit că inculpatul C.G. a început să o lovească pe victima B.B.,

s-a apreciat că legătura subiectivă între cei doi participanți s-a realizat

tacit, pe parcursul executării activității infracționale.

S-a arătat că asistența în timpul

executării faptei constituie o formă de complicitate morală, întrucât prezența

unei persoane în timpul săvârșirii faptei la locul comiterii acesteia

reprezintă un stimulent și o încurajare a autorului, creează o stare

psihologică propice săvârșirii faptei, dându-i curaj și susținându-l moral.

Instanța de fond a constatat că fapta

inculpatului B.V. care, după o prealabilă înțelegere cu autorul omorului, l-a

însoțit pe acesta, amândoi fiind înarmați, inculpatul C.G. cu o bâtă din lemn,

iar inculpatul B.V. cu o secure, și au intrat în locuința părții vătămate S.R.

și a victimei B.B., după care inculpatul B.V. a început să spargă geamurile

locuinței, începând cu cele din încăperea în care se afla victima, în timp ce

inculpatul C.G. aplica lovituri cu parul în capul victimei pe care a omorât-o

astfel, constituie complicitate la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 26

C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

S-a reținut că, acționând în modul

sus-arătat, chiar dacă inculpatul B.V. nu a participat direct la omorârea

victimei, a dat sprijin moral autorului omorului, prin încurajarea și prin

întărirea intenției acestuia de a ucide.

Pentru realizarea acestei forme de

complicitate, a subliniat instanța, autorul trebuie să aibă cunoștință în mod

obligatoriu de prezența complicelui și posibilitatea intervenției sale în

vederea înlăturării unor eventuale dificultăți, ceea ce în speță s-a realizat,

inculpații C.G. și B.V. declarând în mod constant că au luat împreună hotărârea

de a se deplasa la locuința părții vătămate S.R. pentru a-i aplica acestuia o

corecție, fiecare dintre cei doi invocând motive care, în accepțiunea lor, ar

fi justificat un asemenea demers. De asemenea, din declarațiile celor trei

inculpați și ale părții vătămate S.R. rezultă că inculpații au intrat împreună

în curte, și apoi inculpații C.G. și B.V. în locuință, unde, găsind-o pe

victima B.B., inculpatul C.G. a trecut la acte de violență fizică asupra

acesteia, iar inculpatul B.V. a început să spargă geamurile locuinței, în

imediata lor apropiere.

Susținerea inculpatului B.V. în sensul

că nu s-ar fi aflat deloc în încăperea în care a avut loc agresarea victimei, a

reținut instanța că este contrazisă de declarațiile inculpatului C.G., care a

arătat că B.V. a spart geamuri atât în camera în care victima a fost bătută,

cât și în alte încăperi ale locuinței. Chiar acceptând această susținere a

inculpatului B.V., s-a reținut că tot acesta a declarat că a auzit-o pe victimă

văitându-se și gemând, dându-și seama că este bătută. Apoi, tot din

declarațiile celor doi inculpați rezultă că inculpatul B.V. i-a spus la un

moment dat inculpatului C.G. să nu o mai lovească pe victima B.B. pentru că o

omoară.

Referitor la afirmația inculpatului B.V.

că evenimentele s-au derulat repede (1-2 minute), el neavând timpul necesar să

intervină în acțiunea inculpatului C.G. în sensul stopării acesteia, au a fost

acceptată de instanță în condițiile în care inculpații au petrecut ceva timp în

locuința lui S.R., căutându-l pe acesta în camere, în dulapuri, chiar și în

pod, căutare ce presupune un timp mai îndelungat, mai ales că nu s-au limitat

doar la această acțiune, ci au întreprins și acțiuni violente la adresa

victimei, inculpatul C.G., dar și a bunurilor din casă - atât inculpatul C.G.,

cât și inculpatul B.V.

Prin urmare, a reținut instanța, este

în afara oricărui dubiu că inculpatul C.G. a avut cunoștință de prezența

inculpatului B.V. la locul săvârșirii faptei și, văzându-1 violent, se putea

considera asigurat de intervenția acestuia în vederea înlăturării eventualelor

dificultăți.

De asemenea, s-a apreciat că

inculpatul B.V. și-a putut da seama că inculpatul C.G. ar putea comite

infracțiunea de omor asupra victimei B.B., în condițiile în care a auzit-o pe

aceasta văitându-se și gemând, și știind că inculpatul C.G. era înarmat cu o

bâtă din lemn. Inculpatul B.V. cunoștea bine faptul că inculpatul C.G. era

nemulțumit de faptul că victima B.B. îl părăsise, mutându-se la partea vătămată

S.R., că relațiile dintre inculpatul C.G. și victimă erau tensionate,

inculpatul bătând-o pe aceasta cu puțin timp în urmă și amenințând-o cu

moartea.

Totodată, s-a considerat că a avut

reprezentarea efectului prezenței sale asupra hotărârii inculpatului C.G. și a

acceptat producerea rezultatului acțiunii acestuia, spre sfârșit atrăgându-i

atenția să înceteze agresiunea pentru că victima ar putea muri, dar fără a

întreprinde ceva pentru a-l opri.

Dovada actelor de complicitate morală

ale inculpatului B.V., prin faptul că acest inculpat a perceput posibilitatea

producerii rezultatului periculos (decesul victimei), a reținut prima instanță

că rezultă din următoarele circumstanțe:

- inculpatul B.V. știa că inculpatul C.G.

este înarmat cu o bâtă din lemn; știa că în casa vizată locuiau atât partea

vătămată S.R. cât și concubina acestuia, victima B.B., existând toate șansele

de a-i găsi acasă fie pe amândoi, fie numai pe unul dintre ei; a prevăzut

posibilitatea ca inculpatul C.G. să aibă o comportare violentă față de

locatarii imobilului, știind că se află în relații tensionate atât cu victima

cât și cu partea vătămată S.R.; a fost la fața locului atunci când victima B.B.

a suferit leziunile grave care i-au cauzat decesul, deci l-a asistat pe

inculpatul C.G. în actele de ucidere a victimei, aflându-se până la final la

locul faptei. Inculpatul K.D. a arătat chiar că primul care a părăsit locuința

a fost inculpatul C.G., abia apoi ieșind inculpatul B.V.

La individualizarea judiciară a

pedepselor, instanța de judecată s-a condus după criteriile generale și

obligatorii prevăzute de art. 72 C. pen.

Relativ la inculpatul B.V. s-a

constatat că nu a uzat de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., însă,

în esență, a recunoscut faptele reținute în rechizitoriu, fără a accepta, însă,

că o parte a activității descrise ar putea îmbrăca forma complicității la

infracțiunea de omor. Pe acest considerent, stabilind pedeapsa pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în

favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă constând în

recunoașterea săvârșirii faptei, pentru a putea da expresie criteriului înscris

în art. 27 C. pen., constând în contribuția la săvârșirea faptei, contribuția

acestui inculpat fiind mult mai redusă decât cea a autorului, în cazul căruia,

însă, s-a pornit de la limite de pedeapsă reduse ca efect al prevederilor art.

320

1

C. proc. pen., în consecință, s-au aplicat prevederile art. 74

C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. S-a

mai reținut că inculpatul a săvârșit faptele sub influența băuturilor alcoolice

și că nu a fost de acord cu obligarea sa la plata vreunei despăgubiri civile.

Prin sentință, au mai fost arătate

considerentele care au determinat soluția pronunțată pe latură civilă.

Împotriva sentinței au formulat apel

inculpații C.G. și B.V., acest din

urmă inculpat solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau art. 10 lit.

d) C. proc. pen. pentru complicitate la infracțiunea de omor, iar în subsidiar,

reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

Prin decizia penală nr. lS/ A din 2

aprilie 2013 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în temeiul arț.379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, s-au respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații-apelanți C.G. și B.V. împotriva

sentinței penale nr. 5 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Mureș.

În baza art. 381 alin. (1) C. proc.

pen., raportat la art. 88 C. pen, s-a dedus din pedeapsa rezultantă în cazul

fiecărui inculpat și durata arestării preventive din 21 ianuarie 2013 până la

zi.

În baza art. 383 alin. (I

1

)

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților C.G. și

B.V.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de control judiciar a reținut că, sub aspectul stării de fapt, care a

fost corect reținută, pornind de la conținutul materialului probator

administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe,

hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă

soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la condamnarea fiecărui

inculpat, la contopirea pedepselor și a stabilirii modalității de executare în

regim de detenție a fiecărei pedepse rezultante.

De asemenea, s-a constatat că și sub

aspectul laturii civile, prima instanță a soluționat acțiunile civile,

respectiv a luat act de renunțarea la acțiunea civilă și de faptul că două

părți vătămate nu s-au constituit părți civile.

Pentru a face o asemenea apreciere,

instanța de control judiciar a considerat că din conținutul materialului

probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că fiecare inculpat

se face vinovat de comiterea faptelor penale în modalitatea descrisă.

Analizând apelul inculpatului B.V., cu

referire la primul motiv de apel constând în cererea de achitare în baza art.

10 lit. a) C. proc. pen., de sub acuza săvârșirii infracțiunii de omor, sub

forma complicității, Curtea de apel a arătat că s-a dovedit mai presus de orice

dubiu că la data de 24 mai 2012, în jurul orelor 20,30 - 21,30, inculpatul B.V.

l-a ajutat cu intenție pe inculpatul C.G. să o ucidă pe victima B.B.,

înarmându-se cu un topor și deplasându-se la locuința numitului S.R.,

pătrunzând în curtea și în locuința în care se afla victima. înarmat cu acest

obiect, a avut un comportament extrem de violent, spărgând cu securea geamurile

locuinței, în timp ce coinculpatul C.G. agresa victima. Prin comportamentul său,

a apreciat instanța, inculpatul B.V. l-a încurajat pe inculpatul C.G.,

contribuind inclusiv la înfrângerea oricăror posibilități de apărare ale

victimei.

Cât privește cel de-al doilea motiv de

apel, privind achitarea inculpatului de sub această acuză, în baza dispozițiilor

art. 10 lit. d) C. proc. pen., în temeiul căruia s-a susținut că nu ar fi

îndeplinite cerințele privind complicitatea morală, deoarece nu a existat între

inculpați o legătură subiectivă bilaterală, nu au discutat pe drum și nici nu

s-a realizat tacit o asemenea legătură subiectivă, întrucât inculpatul B.V. ar

fi spart doar geamurile și nu cunoștea intensitatea loviturilor aplicate de

coinculpat victimei și chiar i-a cerut acestuia să se oprească, instanța de

apel a considerat că și aceste apărări sunt nefondate.

În acord cu prima instanță, Curtea a

constatat că prin acțiunile sale, chiar dacă nu a participat direct la omorârea

victimei, inculpatul B.V. a dat inculpatului C.G. un sprijin moral, prin

încurajarea și prin întărirea intenției acestuia de a ucide.

Pentru realizarea acestei forme de

complicitate, a arătat instanța, autorul trebuia să aibă cunoștință, în mod

obligatoriu, de prezența complicelui și posibilitatea intervenției sale în

vederea înlăturării unor eventuale dificultăți, ceea ce în speță s-a realizat,

inculpații C.G. și B.V. declarând în mod constant că au luat împreună hotărârea

de a se deplasa la locuința părții vătămate S.R. pentru a-i aplica acestuia o

corecție, fiecare dintre cei doi invocând motive care, în accepțiunea lor, ar

fi justificat un asemenea demers. De asemenea, din declarațiile celor trei

inculpați și ale părții vătămate S.R. a rezultat că inculpații au intrat

împreună în curte, și apoi inculpații C.G. și B.V. În locuință, unde, găsind-o

pe victima B.B., inculpatul C.G. a trecut la acte de violență fizică asupra

acesteia, iar inculpatul B.V. a început să spargă geamurile locuinței, în

imediata lor apropiere.

Alături de motivele prezentate de

prima instanță, în sensul existenței formei de participație a complicității la

comiterea infracțiunii de omor din partea inculpatului B.V., instanța de apel a

mai reținut că legătura subiectivă a existat între cei doi și rezultă atât din

acțiunile lor anterioare (discuțiile de la casa inculpatului B.V. și din timpul

deplasării, înarmarea lor cu bâta și toporul), cât și din acțiunile de la

locuința victimei (intrarea în curte și în casă, căutarea inclusiv în pod a

numitului S.R. și distrugerea încăperilor, a lucrurilor și a geamurilor din

casă).

Instanța de control judiciar a

precizat că nu s-a putut reține că inculpatul B.V. nu ar fi avut cunoștință

despre intensitatea loviturilor aplicate victimei, deoarece chiar în susținerea

apelului a arătat că a auzit-o pe victimă țipând și i-a cerut coinculpatului să

se oprească din lovituri, că o omoară. Ori, chiar și această afirmație a

inculpatului, a considerat instanța, dovedește că el a conștientizat nu numai

intensitatea, dar și gravitatea și mai ales posibilele urmări ale loviturilor

aplicate victimei, inclusiv uciderea acesteia. La această conștientizare a

intensității loviturilor, se adaugă și împrejurarea că inculpatul B.V. nu a

făcut nici un demers de a-l opri pe inculpatul C.G. să lovească victima, ceea

ce confirmă inclusiv existența formei de vinovăție cerute de lege pentru

infracțiunea de omor, respectiv cel puțin intenția indirectă.

Actele de distrugere comise de către

inculpatul B.V. au fost de natură să înlesnească și să ajute la realizarea

laturii subiective (psihice) a faptei săvârșite (sprijinirea cauzalității psihice).

Instanța de apel a arătat că, deși

înțelegerea prealabilă dintre autor și complice nu este o condiție cerută de

lege pentru existența complicității, discuțiile anterioare dintre inculpați,

luarea hotărârii infracționale, înarmarea lor și deplasarea la locuința părții

vătămate (chiar dacă ei căutau o altă persoană), vin să confirme, pe de o

parte, existența complicității, iar pe de altă parte reprezintă împrejurări

care se regăsesc în stabilirea cuantumului pedepselor.

S-a arătat că au fost înlăturate, ca

nesincere, declarațiile date de cei doi inculpați, în fața instanței de apel,

apreciindu-se că nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză.

Inculpatul C.G. a urmat procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., dar în apelul coinculpatului B.V. a dat o declarație, prin care,

instanța a considerat că a denaturat situația de fapt reținută de prima

instanță (și recunoscută chiar de el în fața judecătorului fondului) cu privire

la participarea inculpatului B.V. Astfel, a arătat instanța, dacă inculpatul B.V.

a declarat că el nu a vorbit cu nimeni în casă, dar a auzit victima că se văita

(deși nu s-a gândit, că celălalt o bate) și, pentru că îi era teamă, a plecat

acasă, inculpatul C.G. a relatat o altă versiune, respectiv că în momentul în

care a ieșit din casă nu 1-a mai văzut pe B.V., fiind plecat acasă, pentru ca

în alineatul următor să arate că a ieșit pe hol, ușa era întredeschisă, a

discutat cu B.V. care l-a întrebat ce se întâmplă, acesta a auzit scandalul și

i-a cerut să nu mai dea în victimă și să își vadă de treabă.

Curtea de apel a reținut că

contradicțiile sunt evidente nu numai între cele două declarații, ci și între

afirmațiile făcute în cadrul aceleiași declarații.

Așadar, a arătat instanța de apel, o

soluție de achitare a inculpatului B.V. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de

complicitate la omor nu a putut fi dispusă nici în temeiul dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și nici în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

Referitor la solicitarea subsidiară a

inculpatului B.V., de reducere a cuantumului pedepselor stabilite de prima

instanță, s-a constatat că au fost analizate criteriile prevăzute de art. 72 și

art. 52 C. pen., Curtea apreciind că, prin modalitatea concretă în care a

acționat, prin pătrunderea împreună cu celălalt inculpat în curtea și locuința

unde se afla victima, pe timp de noapte, distrugând lucrurile din casă și

geamurile locuinței cu o secure, în timp ce coinculpatul C.G. îi aplica

lovituri victimei și prin acțiunile sale i-a întărit hotărârea de a o ucide pe

victimă, fără să intervină între aceștia pentru a salva victima, B.V. a dat

dovadă de o periculozitate sporită.

S-a mai reținut că, deși nu a săvârșit

faptele în stare de recidivă, din mențiunile înscrise în fișa de cazier

judiciar, rezultă că acesta a fost condamnat anterior la pedeapsa amenzii

penale pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și

amenințare, astfel că instanța de apel a considerat că nu-i poate fi reținută

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Totodată, s-a

constatat că nu a fost de acord cu plata despăgubirilor solicitate de părțile

civile, astfel încât nu-i poate fi reținută circumstanța prevăzută de art. 74

lit. b) C. pen.

S-a constatat că, chiar dacă

inculpatul B.V. a avut o atitudine oscilantă pe parcursul urmăririi penale și

în fața primei instanțe, judecătorul fondului i-a reținut circumstanța prevăzută

de art. 74 lit. c) C. pen. S-a arătat că, în apel, inculpatul nu a recunoscut

participarea sa ca și complice, însă fiind sesizați doar cu apelul

inculpaților, instanța a precizat că nu i se poate agrava situația în propria-i

cale de atac prin înlăturarea circumstanței atenuante, potrivit dispozițiilor

art. 372 alin. (1) C. proc. pen.

Cu toate acestea, instanța de apel a

constatat că, în pofida stării de concurs real în care au fost comise faptele

penale, prima instanță a apreciat că elementele legate de persoana

inculpatului, respectiv contribuția acestuia mult mai redusă decât a autorului

(în cazul căruia, însă, limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime conform

dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.), dar și săvârșirea

faptelor sub influența băuturilor alcoolice, au condus la coborârea pedepsei

sub minimul special, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute de

art. 74 lit. c) C. pen., pentru complicitatea la omor, respectiv la orientarea

pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, pentru celelalte două

infracțiuni.

Motivele de apel (starea de beție,

perioada de concubinaj a coinculpatului cu victima, faptul că între victimă și

inculpatul C.G. ar fi existat anterior o înțelegere de plecare în Ungaria, ori

că și victima consuma alcool), a apreciat instanța de control judiciar, nu pot

conduce la stabilirea unor pedepse mai mici decât cele aplicate de judecătorul

fondului.

Curtea de apel a subliniat că, în

lipsa altor circumstanțe atenuante judiciare care să poată fi reținute în

favoarea inculpatului, pedepsele stabilite de prima instanță nu au mai putut fi

reduse.

Împotriva deciziei a promovat recurs

inculpatul B.V.

care a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12,

pct. 17

2

coroborat cu pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în esență:

achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru complicitate la.

omor deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub

aspectul laturii subiective și actele sale nu sunt specific complicității

morale; aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare pentru toate

infracțiunile de care este acuzat și stabilirea unor pedepse în cuantum legal;

reducerea pedepselor aplicate pentru distrugere și violare de domiciliu (în

ipoteza respingerii cererii de achitare, și pentru complicitate la omor) prin

reținerea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de casare invocate de inculpat, precum și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată următoarele:

Cu prioritate, instanța de recurs

constată că, prin criticile formulate, recurentul inculpat a solicitat

achitarea invocând pe de-o parte, că nu se poate reține participația sa penală

sub forma complicității morale, motiv de recurs pe care instanța îl va analiza

din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., iar pe de altă parte că nu a acționat cu forma de vinovăție

cerută de lege, motiv de casare încadrabil în cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză reiese că recurentul inculpat B.V. s-a deplasat la

imobilul unde locuia și victima, împreună cu inculpatul C.G., având asupra lor

obiecte contondente (bâtă, secure).

Potrivit declarațiilor inculpatului C.G.,

care a optat pentru procedura simplificată de judecată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând situația de fapt reținută prin actul de sesizare a

instanței, în timp ce el a agresat-o fizic pe victima B.B., recurentul inculpat

B.V. a folosit securea pentru a sparge geamurile din locuință, atât din

încăperea în care se afla victima, cât și din alte încăperi. Totodată,

inculpatul C.G. a susținut că a lovit victima în zona capului, iar după ce a

aceasta a căzut la pământ a mai lovit-o de două ori, când recurentul inculpat

B.V. i-a cerut să înceteze agresiunea.

În faza de urmărire penală, recurentul

inculpat a declarat că a auzit și l-a văzut pe inculpatul C.G. în timp ce o

lovea pe B.B. în zona capului, și că, după ce a spart geamurile, i-a zis lui

C.G. să o lase și au plecat.

Fiind audiat în timpul cercetării

judecătorești, recurentul inculpat B.V. a menționat că au plecat să-l caute pe S.R.,

printre altele, pentru că „i-a luat muierea inculpatului C.G.”, că pe perioada

cât a fost în locuința victimei B.B., a auzit-o pe aceasta certându-se cu

inculpatul C.G. și văitându-se ca atunci când cineva este bătut, lovit,

precizând totodată că la plecarea sa din locuință a considerat că victima nu

era decedată pentru că a auzit-o gemând. A mai declarat că și-a dat seama că

victima este bătută din cauza strigătelor ei și că i-a cerut inculpatului C.G.

să nu o mai lovească.

Comportamentul agresiv al inculpatului

C.G. față de victimă era cunoscut în comunitatea unde locuiau părțile. Astfel,

martorul C.A. a relatat că, din câte a auzit de la alte persoane din sat,

victima a fost bătută de inculpatul C.G. pe durata relației de 10 ani pe care a

avut-o cu acesta. Fiica victimei, martora T.N. a menționat că inculpatul C.G. a

amenințat-o și bătut-o pe victimă cu câteva săptămâni înainte de data omorului,

fapt relatat și de martorul S.M.R. și susținut prin certificatul medico - legal

eliberat de I.M.L. Târgu Mureș, la 20 aprilie 2012, prin care s-a concluzionat

că B.B. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la 17 aprilie

2012 prin loviri directe repetate posibil cu pumnul și cu corp dur contondent,

având nevoie de 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Despre

amenințările cu moartea aduse victimei de inculpatul C.G. a relatat martora B.B.A.V.

ce a declarat în fața instanței că inculpatul spunea tuturor că o va omorî pe

victimă.

Prin urmare, ținând seama de material

probator administrat în cauză, se reține că recurentul inculpat B.V. a avut, în

raport de fapta de omor a cărei victimă a fost B.B., o contribuție specifică

complicelui moral, acționând cu forma de vinovăție a intenției indirecte.

Astfel, având anterior un conflict personal cu martorul S.R. și cunoscând și

faptul că inculpatul C.G. este profund nemulțumit că victima B.B. l-a părăsit

și trăiește în concubinaj cu S.R., recurentul inculpat B.V. a plecat de acasă

împreună cu inculpații C.G. și K.D., fiind înarmați, el cu o secure iar C.G. cu

un par, instrumente apte a suprima viața unei persoane, pentru a-l agresa pe S.R.

și, ajunși la locu