ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2014

Înalta Curte de Casație și Justiție

Secția

a II-a civilă

Dosar

nr. 13691/63/2011

DECIZIE Nr. 747

din 27 februarie 2014

Publicată

în: Arhiva instanței

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin Sentința nr.

19 de la 17 ianuarie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B.C.

SRL în contradictoriu cu SC C. SA, precum și cererea de intervenție accesorie

formulată de D.N.M., cu motivarea că, în speță, nu s-au invocat împrejurări

care să demonstreze dispariția lui "affectio societatis", iar nemulțumirile

reclamantei legate de respingerea propunerilor sale și de calitatea

prestațiilor organelor de conducere sau control ale societății nu constituie

motiv de dizolvare a societății.

Prin Decizia nr. 177/2012 de la 19 decembrie 2012,

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta SC B.C. SRL, reținând că nu a fost dovedită îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990,

acțiunea de reîntregire a patrimoniului SC C. SA s-a încheiat, calitatea

rudelor președintelui consiliului de administrație nu are niciun fel de

relevanță juridică față de principiul libertății de asociere, reclamanta nu a

dovedit existența a două consilii de administrație și nu s-a făcut dovada

prejudiciului produs sau a promovării vreunei cereri în daune interese odată cu

acțiunile în anularea hotărârilor AGA.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC B.C. SRL a

formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate

în sensul admiterii acțiunii și, pe fond, dizolvarea SC C. SA, invocând drept

motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că,

față de neînțelegerile grave existente între acționari, nu mai există affectio

societatis, din cauza numărului mare de litigii comerciale și penale,

administratorii societății nu mai urmăresc interesul social al entității

juridice, punctul culminant fiind reprezentat de divizarea frauduloasă din anul

2003 - 2004, instanța anulând această operațiune, grupul majoritar de acționari

abuzează de vot, adoptând hotărâri ilegale și abuzive, iar societatea este în

imposibilitate obiectivă de a-și mai desfășura activitatea și nu a mai acordat

dividende în ultimii ani, ceea ce confirmă faptul că rezultatele economice ale

acesteia sunt negative.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma

motivelor de nelegalitate invocate, constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Conform art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990,

societatea comercială se poate dizolva și prin hotărârea tribunalului, la

cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave

între asociați, care împiedică funcționarea societății.

În general, gestiunea greșită sau prea costisitoare a

societății ori disensiunile între asociați pot duce la crize instituționale

care să afecteze însăși existența societății. Dizolvarea societății pentru

neînțelegeri grave între asociați trebuie, însă, să rămână o soluție

excepțională, deoarece criteriul pe baza căruia se poate alege soluția optimă

este acela al interesului social.

În ce privește societatea pe acțiuni, dizolvarea

judiciară se justifică dacă între grupurile de acționari au loc conflicte

severe și societatea nu-și mai poate continua activitatea, iar dezacordurile

între acționari care fac imposibilă funcționarea societății apar sub forma

dispariției elementului affectio societatis sau sub forma abuzului de

majoritate ori de minoritate.

Aceste disensiuni se referă, cel mai adesea, la

proiectele de activitate ale societății, la prestațiile administratorilor, la

lipsa de transparență a acestora și a asociaților majoritari, la existența sau

cuantumul beneficiilor disponibile, la suspectarea reciprocă în privința

săvârșirii unor fapte contrare interesului social sau frauduloase.

Affectio societatis este o condiție de fond a

contractului de societate, lipsa acestuia nu duce automat la nulitatea

societății și, în consecință, la dizolvarea acesteia ci, mai degrabă, la

excluderea sau retragerea acționarului în cauză.

Dacă societatea are posibilitatea din punct de vedere

financiar de a-și realiza obiectul de activitate, acționari nemulțumiți se pot

retrage sau pot fi excluși, permițând funcționarea în continuare a acesteia.

Alterarea, chiar profundă, a relațiilor între acționari

nu justifică pronunțarea dizolvării în condițiile în care unul dintre aceștia

deține o majoritate care îi permite să administreze sau, chiar dacă nu ar

deține această majoritate, ar fi de acord să preia acțiunile persoanelor cu

care a intrat în conflict, adică societatea ar putea să existe și pentru viitor

în ciuda disensiunilor dintre acționari.

Or, în speța dedusă judecății, sub aspectul primului

motiv de recurs, Înalta Curte reține că hotărârea AGA din 27 aprilie 2004

invocată de recurentă prin care s-a dispus divizarea societății a făcut

obiectul controlului judiciar, fiind anulată prin hotărâre irevocabilă de către

Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 3.070 din 24 noiembrie 2009),

astfel încât soluția cuprinsă în hotărârea anterior menționată este prezumată a

exprima adevărul, intrând în puterea lucrului judecat și nu poate fi contrazisă

de o altă hotărâre.

Neînțelegerile între acționari transpuse în exercitarea

acțiunii reglementate de prevederile art. 136 din Legea nr. 31/1990 nu sunt de

natură a crea un blocaj care face să facă imposibilă desfășurarea activității,

instanța judecătorească fiind competentă să cenzureze numai legalitatea

hotărârii, sub aspectul conținutului și al condițiilor de adoptare și nu să

verifice oportunitatea adoptării hotărârii adunării generale, deoarece ar

reprezenta o imixtiune în administrarea societății.

Distribuirea de dividende nu este neapărat benefică

interesului general al societății, mai ales în contextul economic actual al

existenței unei crize financiare globale, deoarece beneficiile încorporate în

fondurile proprii ale societății pot asigura autofinanțarea societății,

dezvoltarea afacerii în mare măsură pe baza surselor interne, evitându-se

astfel o îndatorare excesivă a societății, păstrarea solvabilității și evitarea

blocajelor economice.

Pentru aceste motive, constatând că instanța de apel a

interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 227

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Înalta

Curte va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC

B.C. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 177 din 19 decembrie 2012, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 177 din 19 decembrie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

_____________

Procesat de AM