ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 747/2014

Înalta Curte de Casație și Justiție Secția a II-a civilă Dosar nr. 13691/63/2011 DECIZIE Nr. 747 din 27 februarie 2014 Publicată în: Arhiva instanței Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin Sentința nr. 19 de la 17 ianuarie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL în contradictoriu cu SC C. SA, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de D.N.M., cu motivarea că, în speță, nu s-au invocat împrejurări care să demonstreze dispariția lui "affectio societatis", iar nemulțumirile reclamantei legate de respingerea propunerilor sale și de calitatea prestațiilor organelor de conducere sau control ale societății nu constituie motiv de dizolvare a societății. Prin Decizia nr. 177/2012 de la 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC B.C.

SRL, reținând că nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, acțiunea de reîntregire a patrimoniului SC C. SA s-a încheiat, calitatea rudelor președintelui consiliului de administrație nu are niciun fel de relevanță juridică față de principiul libertății de asociere, reclamanta nu a dovedit existența a două consilii de administrație și nu s-a făcut dovada prejudiciului produs sau a promovării vreunei cereri în daune interese odată cu acțiunile în anularea hotărârilor AGA. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC B.C. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii și, pe fond, dizolvarea SC C. SA, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că, față de neînțelegerile grave existente între acționari, nu mai există affectio societatis, din cauza numărului mare de litigii comerciale și penale, administratorii societății nu mai urmăresc interesul social al entității juridice, punctul culminant fiind reprezentat de divizarea frauduloasă din anul 2003 - 2004, instanța anulând această operațiune, grupul majoritar de acționari abuzează de vot, adoptând hotărâri ilegale și abuzive, iar societatea este în imposibilitate obiectivă de a-și mai desfășura activitatea și nu a mai acordat dividende în ultimii ani, ceea ce confirmă faptul că rezultatele economice ale acesteia sunt negative.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Conform art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, societatea comercială se poate dizolva și prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave între asociați, care împiedică funcționarea societății. În general, gestiunea greșită sau prea costisitoare a societății ori disensiunile între asociați pot duce la crize instituționale care să afecteze însăși existența societății. Dizolvarea societății pentru neînțelegeri grave între asociați trebuie, însă, să rămână o soluție excepțională, deoarece criteriul pe baza căruia se poate alege soluția optimă este acela al interesului social.

În ce privește societatea pe acțiuni, dizolvarea judiciară se justifică dacă între grupurile de acționari au loc conflicte severe și societatea nu-și mai poate continua activitatea, iar dezacordurile între acționari care fac imposibilă funcționarea societății apar sub forma dispariției elementului affectio societatis sau sub forma abuzului de majoritate ori de minoritate. Aceste disensiuni se referă, cel mai adesea, la proiectele de activitate ale societății, la prestațiile administratorilor, la lipsa de transparență a acestora și a asociaților majoritari, la existența sau cuantumul beneficiilor disponibile, la suspectarea reciprocă în privința săvârșirii unor fapte contrare interesului social sau frauduloase.

Affectio societatis este o condiție de fond a contractului de societate, lipsa acestuia nu duce automat la nulitatea societății și, în consecință, la dizolvarea acesteia ci, mai degrabă, la excluderea sau retragerea acționarului în cauză. Dacă societatea are posibilitatea din punct de vedere financiar de a-și realiza obiectul de activitate, acționari nemulțumiți se pot retrage sau pot fi excluși, permițând funcționarea în continuare a acesteia. Alterarea, chiar profundă, a relațiilor între acționari nu justifică pronunțarea dizolvării în condițiile în care unul dintre aceștia deține o majoritate care îi permite să administreze sau, chiar dacă nu ar deține această majoritate, ar fi de acord să preia acțiunile persoanelor cu care a intrat în conflict, adică societatea ar putea să existe și pentru viitor în ciuda disensiunilor dintre acționari.

Or, în speța dedusă judecății, sub aspectul primului motiv de recurs, Înalta Curte reține că hotărârea AGA din 27 aprilie 2004 invocată de recurentă prin care s-a dispus divizarea societății a făcut obiectul controlului judiciar, fiind anulată prin hotărâre irevocabilă de către Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 3.070 din 24 noiembrie 2009), astfel încât soluția cuprinsă în hotărârea anterior menționată este prezumată a exprima adevărul, intrând în puterea lucrului judecat și nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre.

Neînțelegerile între acționari transpuse în exercitarea acțiunii reglementate de prevederile art. 136 din Legea nr. 31/1990 nu sunt de natură a crea un blocaj care face să facă imposibilă desfășurarea activității, instanța judecătorească fiind competentă să cenzureze numai legalitatea hotărârii, sub aspectul conținutului și al condițiilor de adoptare și nu să verifice oportunitatea adoptării hotărârii adunării generale, deoarece ar reprezenta o imixtiune în administrarea societății. Distribuirea de dividende nu este neapărat benefică interesului general al societății, mai ales în contextul economic actual al existenței unei crize financiare globale, deoarece beneficiile încorporate în fondurile proprii ale societății pot asigura autofinanțarea societății, dezvoltarea afacerii în mare măsură pe baza surselor interne, evitându-se astfel o îndatorare excesivă a societății, păstrarea solvabilității și evitarea blocajelor economice.

Pentru aceste motive, constatând că instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Înalta Curte va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 177 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 177 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă. Irevocabilă. _____________ Procesat de AM