ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului lași, secția a II-a civilă, la data de 08 ianuarie 2013, reclamantele C.M.L. și C.M. au chemat în judecată pe pârâții SC G.I.E. SRL și I.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea societății comerciale pârâte. În fapt, reclamantele au invocat neînțelegerile grave, ireconciliabile dintre asociați, iar în drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990. Prin sentința nr. 929/ CIV din 12 iunie 2013, Tribunalul lași, secția a II-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că între părțile litigante, persoane fizice, asociați ai societății comerciale a cărei dizolvare se solicită, au intervenit o serie de neînțelegeri, care au generat promovarea de către acestea a mai multor litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Astfel, analizând susținerile reclamantelor în raport cu probele administrate și temeiul de drept indicat, prima instanță, constatând că divergențele existente între pârâtul I.C. - asociat majoritar și administrator și reclamantele, asociate minoritare, nu au avut efecte negative asupra activității economice a societății, situație necontestată de niciuna dintre părți, a apreciat că nu se impune dizolvarea societății, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantele, calificat ca fiind apel, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința schimbării hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și dizolvării societății pârâte SC G.I.E.

SRL În motivare, reclamantele au susținut că, în considerentele sentinței atacate, instanța a reținut motive străine de natura pricinii - consemnând argumente de ordin general fără să se raporteze la probatoriul administrat, preluând aproape integral un material publicat pe internet, ce constituie o expunere referitoare la instituția dizolvării societăților comerciale pe acțiuni, cu trimiteri la jurisprudența și doctrina franceză. De asemenea, au criticat hotărârea primei instanțe pentru a fi fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a legii, respectiv a art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990. Prin decizia nr. 122 din 04 noiembrie 2013, Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că, deși reclamantelor le incumba, în baza art. 1169 C. civ., sarcina probei, acestea nu au reușit să probeze gravitatea neînțelegerilor între asociați, de natură a determina împiedicarea funcționării societății. Apreciind că pentru admiterea acțiunii s-ar fi impus prezentarea unor hotărâri ale Adunării Generale care să releve blocarea activității societății, curtea a apreciat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a temeiului de drept al acțiunii la situația de fapt stabilită. Astfel, a notat că din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar a rezultat neechivoc existența unor neînțelegeri între asociați, dar nu și consecințele acestora asupra viabilității societății pârâte.

Totodată, instanța de prim control judiciar a înlăturat susținerea apelantelor referitoare la distincția dintre funcționarea societății și posibilitatea financiară de funcționare, reținând că intimații au dovedit funcționarea din punct de vedere economic a SC G.I.E. SRL, aspect care nu a fost contestat în cauză. De asemenea, a apreciat că nu poate fi reținută lipsa de motivare a sentinței și că preluarea unor considerente de ordin teoretic dintr-o lucrare privind dizolvarea societăților nu invalidează concluziile proprii ale primei instanțe, referirile la acționari constituind erori materiale, câtă vreme cele expuse cu privire la aplicarea art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 sunt corecte.

În considerarea celor anterior expuse, curtea a conchis că simpla existență a neînțelegerilor, neînsoțită de împiedicarea funcționării persoanei juridice, nu atrage aplicabilitatea cazului de dizolvare în discuție. Împotriva deciziei nr. 122 din 04 noiembrie 2013 a Curții de Apel lași, secția civilă, au declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării sentinței pronunțate în primă instanță, în sensul admiterii acțiunii și dizolvării societății pârâte. În motivare, recurentele au arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a legii, invocând, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivului de recurs, autoarele căii de atac, după o amplă expunere a parcursului procesual al litigiului și a situației de fapt în cauză, au criticat interpretarea dată de instanțele de fond art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu se impune dizolvarea unei societăți, chiar dacă există neînțelegeri grave între asociați, cât timp respectiva societate are posibilitatea financiară de funcționare. Au menționat că în emiterea acestei concluzii instanțele inferioare au avut în vedere susținerea asociatului pârât exprimată în întâmpinare, potrivit căreia societatea înregistrează profit, fapt referitor la care au precizat că nu îl contestă. În continuare, recurentele au arătat că acesta interpretare a normei legale menționate este greșită și că noțiunea de funcționare a societății rezultă din dispozițiile Capitolului VI al Titlului III privind funcționarea societăților comerciale cu răspundere limitată din Legea nr. 31/1990.

în acest sens au invocat dispozițiile art. 191-196 din respectivul act normativ referitoare la conducerea societății de către asociați prin adunări generale, art. 197-198 privind administrarea societății și art. 199 și art. 201, vizând cenzorii și situațiile financiare anuale. Din perspectiva textelor legale amintite, au susținut că semnificația sintagmei funcționarea societății comerciale cu răspundere limitată vizează în primul rând conducerea și administrarea acesteia, precizând că o astfel de societate este funcțională dacă organele de conducere și administrare se întrunesc și iau decizii în conformitate cu prevederile legale și statutare. Sub acest aspect, au invocat ca edificator răspunsul societății pârâte la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, din care rezultă că începând cu anul 2011, adunarea generală a asociaților nu a adoptat nicio hotărâre, fapt care în opinia recurentelor ar atesta că organul de conducere al societății este nefuncțional.

În același sens au susținut că, deși în cadrul societății calitatea de administrator o dețin atât pârâtul I.C., cât și reclamanta C.M.L., în intervalul de timp menționat nu a fost întocmit niciun act emanând de la societate care să ateste conlucrarea administratorilor. Au admis însă autoarele căii de atac că între timp adunarea generală s-a mai întrunit, dar hotărârea a fost atacată și anulată în instanță. O altă critică formulată de recurente a vizat neanalizarea motivului de apel constând în greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 de către prima instanță, atunci când a stabilit că asociata C.M.L. a deturnat fondurile societății în interes personal și că ar fi cauzat acesteia pagube în valoare de 83.970 lei.

în acest sens au arătat că instanța nu a fost chemată să stabilească vinovății și nici să dispună repararea prejudiciului, aspectele menționate neavând relevanță în speță, față de obiectul cererii de chemare în judecată. Au precizat că nu au greșit atunci când nu s-au apărat în cererea de dizolvare în sensul de a-și dovedi nevinovăția pentru pretinsele fraude și au specificat că prin hotărârea pronunțată de Tribunalul lași în Dosarul nr. 23/99/2014 a fost respinsă cererea formulată de SC G.I.E. SRL și de I.C. având ca obiect excluderea asociatei C.M.L., în considerentele hotărârii reținându-se că aceasta nu a săvârșit nicio fraudă și că nu a utilizat capitalului societății în interes personal.

Pentru aceste argumente, recurentele au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii și dizolvării societății pârâte. La 03 februarie 2015, intimata-pârâtă SC G.I.E. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților și a normelor legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Art. 227 din Legea nr. 31/1990 republicată reglementează acele cauze care, prin generalitatea lor, sunt aplicabile tuturor formelor de societate, enumerând situații în care aceasta trebuie să se dizolve ori situații în care dizolvarea este expresia voinței exclusive a asociaților.

Potrivit art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societății comerciale se poate dispune prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății. Astfel, oricare dintre asociați poate încredința această decizie tribunalului, sesizându-l cu o cerere în dizolvare și indicând motivele pe care se fundamentează această cerere.

Sfera motivelor temeinice nu este limitată la cazul menționat de legiuitor, cu titlu exemplificativ, astfel cum rezultă din folosirea conjuncției precum, ea putând include ineficienta activității societății, pierderea unei părți din capitalul social, suspendarea activității pentru o perioadă îndelungată de timp, refuzul celorlalți asociați de a participa la viața societății etc. Astfel, pentru a se atrage incidența acestui caz de dizolvare, legiuitorul a impus ca și condiție necesară a temeiniciei motivelor invocate de asociați, în speță neînțelegerile dintre asociați, ca ele să aibă drept consecință împiedicarea funcționării societății.

Societatea cu răspundere limitată, așa cum este cazul pârâtei în speță, are un caracter mixt, întrunind caracteristici proprii atât societăților de persoane, cât și celor de capital, însă viața ei este marcată de caracterul intuitu personae al raporturilor dintre asociați, astfel că neînțelegerile grave dintre aceștia pot să genereze împiedicarea funcționării societății, prin lipsa sau dispariția lui affectio societatis, respectiv a intenției asociaților de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun. Dizolvarea societății pentru neînțelegeri grave între asociați trebuie însă să rămână o măsură excepțională, criteriul pe baza căruia se va alege soluția optimă fiind acela al interesului social care trebuie întotdeauna să primeze.

Potrivit practicii judiciare, nu există motive temeinice de dizolvare atunci când unul dintre asociați s-a opus dorinței celuilalt asociat de a dizolva societatea și și-a manifestat voința de a continua activitatea acesteia în calitate de asociat unic, preluând și administrarea acesteia. Din această perspectivă, pretinsa distincție, făcută de recurente, între funcționarea societății și posibilitatea financiară de funcționare a acesteia, în primul caz prioritară fiind activitatea organelor de conducere și administrare concretizată în luarea deciziilor, este apreciată de Înalta Curte ca fiind irelevantă. În speță, s-a dovedit, fără nicio îndoială, că între asociați există grave neînțelegeri, însă, pentru ca textul de lege să fie aplicabil, este necesară, așa cum s-a arătat în precedent, și îndeplinirea condiției ca aceste neînțelegeri să împiedice funcționarea societății, or, în cauză s-a dovedit contrariul.

Astfel, situația economico-financiară a societății pârâte în perioada ulterioară anului 2011 atestă că aceasta a funcționat, înregistrând chiar profit, aspect necontestat de recurente. Iar faptul că intimatul-pârât I.C. deține majoritatea absolută a capitalului social, în timp ce recurentele-reclamante C.M.L. și C.M. sunt asociate minoritare asigură în cadrul adunării generale manifestarea voinței organului colectiv de conducere, votul asociatului majoritar fiind decisiv. Mai mult, intimatul-pârât persoană fizică are și calitatea de administrator al societății. În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte impune concluzia că distincția făcută de recurente referitor la interpretarea art. ari.

227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 nu este de natură să atragă modificarea deciziei atacate, câtă vreme, în speță, nu este afectată nici funcționarea societății pârâte din punct de vedere al activității economice aducătoare de profit desfășurate și nici sub aspectul decizional al viabilității acesteia. Referitor la critica privind neanalizarea motivului de apel constând în greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 de către prima instanță, atunci când a stabilit că asociata C.M.L. a deturnat fondurile societății în interes personal și că ar fi cauzat pagube de 83.970 lei, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., reține că poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., dar că este nefondată. Astfel, din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel a cenzurat critica reclamantelor asupra pretinsei greșite aplicări făcute de tribunal în ceea ce privește evocata normă legală, iar faptul că nu s-a referit expres la pretinsa deturnare ai fondurilor societății în interes personal de către reclamanta C.M.L. și la pretinsele pagube produse, se justifică prin aceea că instanța nu este ținută să răspundă fiecăreia dintre susținerile părților, putând reține un considerent unic comun acestora. Având în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, impunându-se a fi menținută, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante C.M.L. și C.M. împotriva Deciziei nr. 122 din 04 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.