ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 679/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului lași, secția a II-a civilă, la data de 08 ianuarie 2013,

reclamantele C.M.L. și C.M. au chemat în judecată pe pârâții SC G.I.E. SRL și I.C.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea

societății comerciale pârâte.

În fapt,

reclamantele au invocat neînțelegerile grave, ireconciliabile dintre asociați,

iar în drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. e)

din Legea nr. 31/1990.

Prin

sentința nr. 929/ CIV din 12 iunie 2013, Tribunalul lași, secția a II-a civilă,

a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că între părțile

litigante, persoane fizice, asociați ai societății comerciale a cărei dizolvare

se solicită, au intervenit o serie de neînțelegeri, care au generat promovarea

de către acestea a mai multor litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Astfel,

analizând susținerile reclamantelor în raport cu probele administrate și

temeiul de drept indicat, prima instanță, constatând că divergențele existente

între pârâtul I.C. - asociat majoritar și administrator și reclamantele,

asociate minoritare, nu au avut efecte negative asupra activității economice a

societății, situație necontestată de niciuna dintre părți, a apreciat că nu se

impune dizolvarea societății, motiv pentru care a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Împotriva

acestei sentințe, au declarat recurs reclamantele, calificat ca fiind apel,

solicitând admiterea căii de atac, cu consecința schimbării hotărârii atacate

în sensul admiterii acțiunii și dizolvării societății pârâte SC G.I.E. SRL

În motivare,

reclamantele au susținut că, în considerentele sentinței atacate, instanța a

reținut motive străine de natura pricinii - consemnând argumente de ordin

general fără să se raporteze la probatoriul administrat, preluând aproape

integral un material publicat pe internet, ce constituie o expunere referitoare

la instituția dizolvării societăților comerciale pe acțiuni, cu trimiteri la

jurisprudența și doctrina franceză. De asemenea, au criticat hotărârea primei

instanțe pentru a fi fost pronunțată cu greșita aplicare și interpretare a

legii, respectiv a art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Prin

decizia nr. 122 din 04 noiembrie 2013, Curtea de Apel lași, secția civilă, a

respins apelul ca nefondat.

Pentru a

decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că, deși

reclamantelor le incumba, în baza art. 1169 C. civ., sarcina probei, acestea nu

au reușit să probeze gravitatea neînțelegerilor între asociați, de natură a

determina împiedicarea funcționării societății. Apreciind că pentru admiterea

acțiunii s-ar fi impus prezentarea unor hotărâri ale Adunării Generale care să

releve blocarea activității societății, curtea a apreciat că tribunalul a făcut

o corectă aplicare a temeiului de drept al acțiunii la situația de fapt stabilită.

Astfel,

a notat că din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar a rezultat neechivoc

existența unor neînțelegeri între asociați, dar nu și consecințele acestora

asupra viabilității societății pârâte.

Totodată,

instanța de prim control judiciar a înlăturat susținerea apelantelor

referitoare la distincția dintre funcționarea societății și posibilitatea

financiară de funcționare, reținând că intimații au dovedit funcționarea din

punct de vedere economic a SC G.I.E. SRL, aspect care nu a fost contestat în

cauză.

De

asemenea, a apreciat că nu poate fi reținută lipsa de motivare a sentinței și

că preluarea unor considerente de ordin teoretic dintr-o lucrare privind

dizolvarea societăților nu invalidează concluziile proprii ale primei instanțe,

referirile la acționari constituind erori materiale, câtă vreme cele expuse cu

privire la aplicarea art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 sunt

corecte.

În considerarea

celor anterior expuse, curtea a conchis că simpla existență a neînțelegerilor,

neînsoțită de împiedicarea funcționării persoanei juridice, nu atrage

aplicabilitatea cazului de dizolvare în discuție.

Împotriva

deciziei nr. 122 din 04 noiembrie 2013 a Curții de Apel lași, secția civilă, au

declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea căii extraordinare de atac,

modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința

schimbării sentinței pronunțate în primă instanță, în sensul admiterii acțiunii

și dizolvării societății pârâte.

În motivare,

recurentele au arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu greșita aplicare

și interpretare a legii, invocând, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs, autoarele căii de atac, după o amplă expunere a

parcursului procesual al litigiului și a situației de fapt în cauză, au

criticat interpretarea dată de instanțele de fond art. 227 alin. (1) lit. e)

din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu se impune dizolvarea unei societăți,

chiar dacă există neînțelegeri grave între asociați, cât timp respectiva

societate are posibilitatea financiară de funcționare.

Au

menționat că în emiterea acestei concluzii instanțele inferioare au avut în

vedere susținerea asociatului pârât exprimată în întâmpinare, potrivit căreia

societatea înregistrează profit, fapt referitor la care au precizat că nu îl

contestă.

În continuare,

recurentele au arătat că acesta interpretare a normei legale menționate este

greșită și că noțiunea de funcționare a societății rezultă din dispozițiile

Capitolului VI al Titlului III privind funcționarea societăților comerciale cu

răspundere limitată din Legea nr. 31/1990. în acest sens au invocat

dispozițiile art. 191-196 din respectivul act normativ referitoare la conducerea

societății de către asociați prin adunări generale, art. 197-198 privind

administrarea societății și art. 199 și art. 201, vizând cenzorii și situațiile

financiare anuale.

Din

perspectiva textelor legale amintite, au susținut că semnificația sintagmei funcționarea

societății comerciale cu răspundere limitată vizează în primul rând conducerea

și administrarea acesteia, precizând că o astfel de societate este funcțională

dacă organele de conducere și administrare se întrunesc și iau decizii în

conformitate cu prevederile legale și statutare.

Sub

acest aspect, au invocat ca edificator răspunsul societății pârâte la

întrebarea nr. 5 din interogatoriu, din care rezultă că începând cu anul 2011,

adunarea generală a asociaților nu a adoptat nicio hotărâre, fapt care în

opinia recurentelor ar atesta că organul de conducere al societății este nefuncțional.

În același sens au susținut că, deși în cadrul societății calitatea de

administrator o dețin atât pârâtul I.C., cât și reclamanta C.M.L., în

intervalul de timp menționat nu a fost întocmit niciun act emanând de la societate

care să ateste conlucrarea administratorilor.

Au admis

însă autoarele căii de atac că între timp adunarea generală s-a mai întrunit,

dar hotărârea a fost atacată și anulată în instanță.

O altă

critică formulată de recurente a vizat neanalizarea motivului de apel constând

în greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e)

din Legea nr. 31/1990 de către prima instanță, atunci când a stabilit că

asociata C.M.L. a deturnat fondurile societății în interes personal și că ar fi

cauzat acesteia pagube în valoare de 83.970 lei. în acest sens au arătat că

instanța nu a fost chemată să stabilească vinovății și nici să dispună

repararea prejudiciului, aspectele menționate neavând relevanță în speță, față

de obiectul cererii de chemare în judecată.

Au

precizat că nu au greșit atunci când nu s-au apărat în cererea de dizolvare în

sensul de a-și dovedi nevinovăția pentru pretinsele fraude și au specificat că

prin hotărârea pronunțată de Tribunalul lași în Dosarul nr. 23/99/2014 a fost

respinsă cererea formulată de SC G.I.E. SRL și de I.C. având ca obiect

excluderea asociatei C.M.L., în considerentele hotărârii reținându-se că

aceasta nu a săvârșit nicio fraudă și că nu a utilizat capitalului societății

în interes personal.

Pentru

aceste argumente, recurentele au solicitat admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării

sentinței pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii și

dizolvării societății pârâte.

La 03

februarie 2015, intimata-pârâtă SC G.I.E. SRL a depus întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților și a

normelor legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat,

în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 227

din Legea nr. 31/1990 republicată reglementează acele cauze care, prin

generalitatea lor, sunt aplicabile tuturor formelor de societate, enumerând

situații în care aceasta trebuie să se dizolve ori situații în care dizolvarea

este expresia voinței exclusive a asociaților.

Potrivit

art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societății

comerciale se poate dispune prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui

asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați,

care împiedică funcționarea societății.

Astfel,

oricare dintre asociați poate încredința această decizie tribunalului,

sesizându-l cu o cerere în dizolvare și indicând motivele pe care se

fundamentează această cerere.

Sfera

motivelor temeinice nu este limitată la cazul menționat de legiuitor, cu titlu

exemplificativ, astfel cum rezultă din folosirea conjuncției precum, ea putând

include ineficienta activității societății, pierderea unei părți din capitalul

social, suspendarea activității pentru o perioadă îndelungată de timp, refuzul

celorlalți asociați de a participa la viața societății etc. Astfel, pentru a se

atrage incidența acestui caz de dizolvare, legiuitorul a impus ca și condiție

necesară a temeiniciei motivelor invocate de asociați, în speță neînțelegerile

dintre asociați, ca ele să aibă drept consecință împiedicarea funcționării

societății.

Societatea

cu răspundere limitată, așa cum este cazul pârâtei în speță, are un caracter

mixt, întrunind caracteristici proprii atât societăților de persoane, cât și

celor de capital, însă viața ei este marcată de caracterul intuitu personae al

raporturilor dintre asociați, astfel că neînțelegerile grave dintre aceștia pot

să genereze împiedicarea funcționării societății, prin lipsa sau dispariția lui

affectio societatis, respectiv a intenției asociaților de a conlucra în vederea

atingerii unui scop lucrativ comun.

Dizolvarea

societății pentru neînțelegeri grave între asociați trebuie însă să rămână o

măsură excepțională, criteriul pe baza căruia se va alege soluția optimă fiind

acela al interesului social care trebuie întotdeauna să primeze.

Potrivit

practicii judiciare, nu există motive temeinice de dizolvare atunci când unul

dintre asociați s-a opus dorinței celuilalt asociat de a dizolva societatea și

și-a manifestat voința de a continua activitatea acesteia în calitate de

asociat unic, preluând și administrarea acesteia.

Din

această perspectivă, pretinsa distincție, făcută de recurente, între

funcționarea societății și posibilitatea financiară de funcționare a acesteia,

în primul caz prioritară fiind activitatea organelor de conducere și

administrare concretizată în luarea deciziilor, este apreciată de Înalta Curte

ca fiind irelevantă.

În speță,

s-a dovedit, fără nicio îndoială, că între asociați există grave neînțelegeri,

însă, pentru ca textul de lege să fie aplicabil, este necesară, așa cum s-a

arătat în precedent, și îndeplinirea condiției ca aceste neînțelegeri să

împiedice funcționarea societății, or, în cauză s-a dovedit contrariul.

Astfel,

situația economico-financiară a societății pârâte în perioada ulterioară anului

2011 atestă că aceasta a funcționat, înregistrând chiar profit, aspect

necontestat de recurente.

Iar

faptul că intimatul-pârât I.C. deține majoritatea absolută a capitalului

social, în timp ce recurentele-reclamante C.M.L. și C.M. sunt asociate

minoritare asigură în cadrul adunării generale manifestarea voinței organului

colectiv de conducere, votul asociatului majoritar fiind decisiv. Mai mult,

intimatul-pârât persoană fizică are și calitatea de administrator al

societății.

În considerarea

celor anterior expuse, Înalta Curte impune concluzia că distincția făcută de

recurente referitor la interpretarea art. ari. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

31/1990 nu este de natură să atragă modificarea deciziei atacate, câtă vreme,

în speță, nu este afectată nici funcționarea societății pârâte din punct de

vedere al activității economice aducătoare de profit desfășurate și nici sub aspectul

decizional al viabilității acesteia.

Referitor

la critica privind neanalizarea motivului de apel constând în greșita

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

31/1990 de către prima instanță, atunci când a stabilit că asociata C.M.L. a

deturnat fondurile societății în interes personal și că ar fi cauzat pagube de

83.970 lei, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., reține că

poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., dar că este nefondată.

Astfel,

din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanța de apel a

cenzurat critica reclamantelor asupra pretinsei greșite aplicări făcute de

tribunal în ceea ce privește evocata normă legală, iar faptul că nu s-a referit

expres la pretinsa deturnare ai fondurilor societății în interes personal de

către reclamanta C.M.L. și la pretinsele pagube produse, se justifică prin

aceea că instanța nu este ținută să răspundă fiecăreia dintre susținerile părților,

putând reține un considerent unic comun acestora.

Având în

vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că decizia atacată

este legală, impunându-se a fi menținută, motiv pentru care, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante C.M.L. și C.M.

împotriva Deciziei nr. 122 din 04 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

lași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.