ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă la data de 24.03.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie și Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomita, Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la:

- plata sumei reprezentând drepturi salariale restante, inclusiv a restanțelor survenite ca urmare a majorărilor retroactive succesive, începând cu 01.07.2015, la zi;

- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite retroactiv (inclusiv sporurile), cu începere din data de 01.07.2015, pârâții urmând să efectueze toate formalitățile care le incumbă necesare virării efective a banilor, cu luarea în considerare a tuturor perioadelor reprezentând vechime în muncă, prin motivarea în drept și în fapt a modului de stabilire a tuturor elementelor salariale și prin stabilirea unui salariu brut cel puțin egal cu cel al oricărui procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, încadrat în aceeași clasă de salarizare;

- obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatelor precedente și cele încasate în perioada 01.07.2015-zi și dobânda legală până la data plății efective a tuturor restanțelor;

- obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor necesare privind salarizarea în toate bazele de date prevăzute de lege în acest scop;

- obligarea pârâților la plata unor despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării, respectiv anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun (dubla discriminare-salarială și ziua de 30.12.2016, tăiată ca "absență nemotivată");

- virarea primei de instalare aferentă promovării examenului de capacitate și numirii ca procuror într-un nou oraș (situat în alt județ);

- actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație;

- virarea drepturilor restante aferente ordinului deplasare 10/2016, respectiv diurna și cheltuieli de transport (în completare).

- completarea decontării serviciilor medicale aferente avizului x din 29.07.2016, întrucât din suma cheltuită, de 800 RON, au fost decontați numai 40 RON;

- obligarea pârâtului PT Călărași să îi deconteze naveta corespunzător distanței dintre locul de muncă, situat în Oltenița, jud. Călărași și localitatea de domiciliu Pasărea, jud. Ilfov, însă nu pe ruta cea mai scurtă (prin Fundeni și Vadu Anei, ci ocolind Fundeni și Vadu Anei, pe ruta Tanganu-Cernica-Pantelimon-Brănești, jud. Ilfov;

- cheltuieli de judecată.

Concomitent cu cererea introductivă de instanță, reclamantul A. a formulat și o cerere completatoare si precizatoare, prin care, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie și Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomita, Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul National al Magistraturii (ultimii doi pârâți în calitate de ordonatori principali și secundari de credite pentru perioada de până în iulie 2015, când a fost salarizat ca auditor de justiție, respectiv pentru pretențiile de la pct. 1 din prezenta cerere completatoare), solicită ordonatorilor de credite să emită dispoziții de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015 până la data încetării raportului de serviciu cu Institutul Național al Magistraturii, inclusiv, precum și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea valorii de referință sectorială și prin plata unor salarii inferioare, inclusiv pentru perioada ulterioară numirii în funcția de procuror stagiar începând cu 01.07.2015 și până în ultima lună în care salariul a fost plătit incomplet, prin neluarea în calcul a valorii de referință sectorială și prin alte elemente nelegale, inclusiv lunile decembrie 2016 și ianuarie 2017 precum și ulterior, daca situația persistă, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit dispozițiilor legale menționate în cererea principală și cea completatoare și venitul efectiv plătit, ținându-se cont inclusiv de VRS și de celelalte criterii legale, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin urmare, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legi nr. 71/2015, a O.U.G. nr. 20/2016, a Legii nr. 293/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015, a O.U.G. nr. 20/2016 și a Legii nr. 293/2015 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 Iei), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 465/2017, pronunțată la data de 23 mai 2017 Tribunalul Călărași, secția civilă a dispus disjungerea următoarelor capete de cerere:

- obligarea ordonatorilor de credite, inclusiv ordonatorul de credite principal (Consiliul Superior al Magistraturii) și cel secundar (Institutului National al Magistraturii) să emită dispoziții de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015 până la data încetării raportului de serviciu cu Institutul Național al Magistraturii, inclusiv;

- obligarea, în solidar, a pârâților la plata drepturilor salariale restante, inclusiv a restanțelor survenite ca urmare a majorărilor retroactive succesive, începând din 01.07.2015, până la zi;

- obligarea pârâtului PÎCCJ să emită un nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale cuvenite retroactiv, începând din 01.07.2015.

- obligarea pârâților la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit capetelor anterioare de cerere și cele încasate începând cu 01.07.2015;

- obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor necesare privind salarizarea, în toate bazele de date prevăzute în acest scop;

- obligarea pârâților la plata unor despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării, respectiv anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, respectiv dubla discriminare salarială;

- actualizarea prejudiciului suferit, conform indicelui de inflație în temeiul C. civ. și Codului Muncii,

Astfel, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași cu privire la aceste capete de cerere ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul aceste instanțe la data 13.06.2017, sub același număr de dosar, respectiv nr. x/2017

Prin sentința civilă nr. 2730 pronunțată în data de 12.06.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: a respins cererea pârâtului CSM de a se lua act de renunțarea reclamantului la judecata cererii formulate în contradictoriu cu CSM; a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiate; a respins excepția lipsei calității de reprezentant în ce privește întâmpinările formulate de INM și CSM, respectiv pentru pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Finanțelor Publice; a respins în consecință acțiunea formulată împotriva acestor pârâți; a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii; a obligat pârâtul INM la emiterea dispoziției de salarizare pentru perioada 09.04.2015- 30.06.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON; a obligat pârâții INM și CSM la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, de la data scadenței până la data plății efective; a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită un ordin prin care să stabilească drepturile salariale, cu începere din data de 01.07.2015, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, majorată cu 10 % potrivit Legii nr. 293/2015, până la 01.10.2016; a obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomița și Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate în perioada 01.07.2015- 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data plății efective; a obligat pârâții la efectuarea mențiunilor necesare privind salarizarea în bazele de date prevăzute de lege în acest scop; a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor: art. 30 din Legea nr. 284/2010 și art. 7 alin 2 din anexa VI capitolul VIII din Legea nr. 284/2004, art. 7 si 10 din Legea nr. 554/2004, art. 99 alin. (1) C. proc. civ., art. 132 alin. (3) teza I, C. proc. civ., art. 129 (2) pct. 2. C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, cu consecința casării sentinței în principal în sensul de a se constata că reclamantul a renunțat la judecata cererii formulate în cooitradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii; în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului și respingerea cererii de cbemare în judecată față de Consiliul Superior al Magistraturii ca atare; admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii ca devenită fără interes; respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind acordarea dobânzilor legale.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

In principal, s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond nu a luat act de cererea petentului din 19.06.2017 de a renunța la judecată împotriva pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile în care reclamantul a menționat expres că renunță la judecată în ambele dosare și a menționat olograf și numărul de dosar x/2017

In acest context, se arată că nu este relevant faptul că cererea a fost adresată Tribunalului Călărași, în condițiile în care manifestarea de voință a petentului a fost exprimată în mod neechivoc. De asemenea, cererea ulterioară prin care revine asupra cererii de renunțare la judecată nu poate produce efecte juridice, în condițiile în care renunțarea la judecată este o manifestare de voință a părții asupra căreia nu se poate reveni în mod arbitrar.

Prin urmare, în principal a solicitat casarea sentinței recurate în sensul de a se constata că reclamantul a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii, s-a arătat că promovarea oricărei acțiuni în justiție presupune îndeplinirea a patru cerințe esențiale: formularea unei pretenții, un interes (legitim, născut, actual și personal), calitatea și capacitatea procesuală a părților. Aceste cerințe sunt cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele paralizând declanșarea sau continuarea acțiunii civile.

Întrucât reclamantul este cel care promovează acțiunea, acesta stabilește cadrul procesual, în concordanță cu dispozițiile art. 194 din C. proc. civ., trebuind să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată, ceea ce presupune în cauza de față, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește stabilirea cuantumului bursei prevăzute de art. 17 din Legea nr. 303/2004.

Or, în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii nu deține această calitate, având în vedere că în perioada în care reclamantul a avut calitatea de auditor de justiție, bursa de care acesta a beneficiat a fost stabilită prin decizii emise de directorul Institutului Național al Magistraturii, care are calitatea de ordonator de credite.

In acest contest, s-a făcut trimitere și la Decizia nr. 13/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care, într-o situație similară, s-a stabilit că Ministerul Afacerilor Interne, tn calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată.

Cu privire la excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, s-a arătat că interesul este una din condițiile de exercitare a acțiunii, care se concretizează în folosul material ori moral pe care partea îl are pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

În acest context, prin Decizia directorului Institutului Național al Magistraturii nr. 165/18 iulie 2018 s-au dispus următoarele:

"Art. 1 - în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. auditorii de justiție beneficiază de o bursă în raport cu vechimea pe care o au ca auditori in cuantum brut de 2.950 RON pentru anul 1 și in cuantum brut de 3373 RON pentru anul TI prin raportarea la valoarea de referință sectorială de 421.36 leL

Art. 2 - începând cu data de 01.12.2015 auditorii de justiție beneficiază de o bursă în raport cu vechimea pe care o au ca auditori, în cuantum brut de 3.245 RON pentru anul 1 și în cuantum brut de 3.708 Iei pentru anul Ii prin raportarea la valoarea de referință sectorială de 463.5 Iei.

Art. 3 - Plata diferențelor salariale rezultate din raportarea la valorile de referință menționare se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Institutului Național al Magistraturii."

Astfel, după cum se poate observa, drepturile salariale pretinse de reclamant au fost recunoscute prin Decizia directorului Institutului Național al Magistraturii nr. 165/18 iulie 2018. În concluzie, întrucât prezentul demers judiciar nu poate aduce reclamantului niciun folos practic, în subsidiar, potrivit art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca devenita lipsită de interes.

Cu privire la nelegalitatea acordării dobânzii legale, s-a arătat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză în ceea ce privește analizarea cererii reclamantului privind acordarea dobânzilor legale.

Este știut faptul că daunele-interese moratorii sunt despăgubirile în bani care reprezintă echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executării obligației de către debitor. Dreptul de a solicita daune-interese moratorii reprezintă un accesoriu al creanței, iar sub acest aspect instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății.

In concret, în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale, în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere inexistența vreunei culpe a recurentului, câta vreme drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în acord cu practica ordonatorilor de credite din domeniul justiției de la acel moment.

Prin Ordinul nr. 283/25.10.2016 al Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că începând cu data de 01.10.2016, personalul prevăzut în anexa la ordin beneficiază de creșterile salariale acordate conform dispozitivului sentinței civile nr. 4332/23.09.2010, pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Sălaj.

Prin Ordinul nr. 350/28.11.2016 al Președintelui înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a hotărât că începând cu data de 01.10.2016, judecătorii și magistrații-asistenți, menționați în Anexa 1 la Ordin, vor fi salarizați la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instanței supreme, pentru aceeași funcție, grad, vechime în muncă și în funcție, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin adresele nr. x din 21.12.2016 și din 29.12.2016, instanța supremă a comunicat Consiliului Superior al Magistraturii că valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată, la nivelul înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru toți judecătorii aflați în funcție, este de 405 RON și nu include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, această majorare fiind acordată separat.

Față de cele expuse, se poate observa că la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului s-a ținut cont de Ordinul nr. 283/25.10.2016 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și de adresele nr. x din 21.12.2016 și din 29.12.2016, potrivit cărora valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost aplicată pentru stabilirea drepturilor salariale ale magistraților instanței supreme, începând cu data de 01.10.2016.

Totodată, reclamantul nu a solicitat recurentului acordarea pretențiilor din prezenta cerere de chemare în judecată. Mai mult admiterea capătului de cerere accesoriu nu este motivată nici în fapt nici în drept de către instanța de fond, în acest caz fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Institutul Național al Magistraturii

Pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL AL MAGISTRATURII a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii în sensul obligării pârârtului INM la plata reprezentând actualizarea sumelor pentru perioada 09.04.2015-30.06.2015 cu indicele de inflație și acordarea dobânzilor legale, calculate de la data scadenței și până las plata efectivă.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Conform art. 1535 din. C. civ. "creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz culpabile a obligației".

Ținând seama de faptul că potrivit dreptului comun "Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, (art. 162 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii)", pârâții nu puteau și nici nu trebuiau să angajeze, să lichideze, să ordonanțeze și să efectueze plata unor drepturi salariale în sensul celor solicitate, deoarece acordarea drepturilor salariale prin care s-a modificat VRS s-a făcut, anterior datei de 09.04.2015, prin hotărâri judecătorești constitutive de drepturi, neopozabile acestora, fapt care nu a facilitat determinarea VRS la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" de către ordonatorii de credite.

Or, prin prisma celor expuse, nu se poate reține în sarcina pârâților neexecutarea fără justificare sau culpabilă a obligației de plată a sumelor aferente perioadei 09.04.2015 - până în prezent, cu consecința ] obligării acestora la plata daunelor - interese moratorii, câtă vreme incertitudinea legislativă în materie s-a^ 1 datorat exclusiv legiuitorului.

Mai mult decât atât, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 publicată în M. Of. nr. 1029/21.12.2016, la dispozițiile Legii nr. 71/2015, pentru aprobarea O.U.G nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, dar și la recomandarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii către ordonatorii principali de credite, privind aplicarea în mod unitar a aceleiași valori de referință sectorială la nivelul familiei ocupaționale "Justiție", începând cu data de 09.04.2015, în raport de specificul fiecărei instituții, emisă conform pct. 8 din ordinea de ședință din 15.05.2018 a Plenului CSM, Institutul Național al Magistraturii a întreprins toate demersurile necesare pentru obținerea fondurilor în vederea acordării diferențelor rezultate din recalcularea bursei de auditor de justiție începând cu 09.04.2015, în funcție de valoarea de referință sectorială în cuantum de 421,36 și, respectiv. 463.50 RON, atât cu ocazia rectificării bugetare din 2018 cât și cu ocazia întocmirii bugetului pentru anul 2019.

În acest sens, directorul INM a emis Decizia nr. 165 din 18.07.2018, prin care s-a stabilit cuantumul bursei auditorilor de justiție din cadrul INM pentru perioada de referință, prin raportare la valorile de referință sectorială în cuantum de 421,36 începând cu data de 09.04.2015 și 463,5 RON începând cu data de 30.12.2016, care include VRS 405/445,5 RON, cu precizarea că plata diferențelor rezultate din raportarea la valorile de referință sectorială anterior menționate se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Institutului Național al Magistraturii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.3. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs împotriva sentinței, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu ca acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

In mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 334/2004 republicata, cu modificările și completările ulterioare, "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație șl Justiție este ordonator principal de credite".

In atare situație, în speța sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. Partea I, nr. 763 din 29.09.2016. Deci, calitatea de ordonator principal de credite a conducătorului unei autorități publice nu conferă automat acesteia și calitatea de pârât.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 și în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege. Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 an fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Instanța de fond a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M, Qf. nr. 916 din 22.12.2011. Prin această decizie, instanța suprema a statuat că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul ca nu se aplică și magistraților".

În mod greșit prima instanță a acordat reclamantului valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariate prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Aceasta, deoarece reclamantul nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în aceasta ultimă categorie fiind încadrați, potrivit pct. 11 - 13 din anexa nr. II a Legii nr. 154/1998, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții acestuia.

Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

In această ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07X6.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este m drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îi înlocuiască cu altui nou, considerai mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin, acte nornative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. legiuitorul este în drept, totodată, sa instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de baza, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

In jurisprudența sa, C.E.D.O a reținut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților sai din bugetul de stat. Statui poate introduce, suspenda sau anula piața unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (hotărârea din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeași instanța a stabilit că "statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul sau de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 36.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G.. nr. 137/2000, republicata, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În conformitate cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 și potrivit art. 3

1

alin. (1)

3

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariate prevăzute de O.G. nr. 3/2006 și O.G. nr. 10/2007.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.4. Recursul incident formulat de reclamantul A.

Reclamantul A. a formulat cerere de recurs incident, prin care a solicitat admiterea recursului incident, în sensul admiterii în tot a acțiunii, iar nu doar în parte, inclusiv pe calea casării cu trimitere spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În mod greșit au fost admise excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti. Toți acești pârâți sunt obligați să aprobe plata sumei pe care o datorează, plata neputând să fie dispusă doar de unul dintre ordonatori, din cauza specificului Ministerului Public.

Pe fond, a arătat că își menține toate argumentele de fapt și de drept cuprinse la fond. Distinct de lipsa motivării ordinelor de salarizare și de inechitățile salariale suferite, a invocat chestiunea omiterii vechimii în muncă realizată anterior INM.

Ordinele de salarizare nu sunt motivate corespunzător; hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pentru care au fost respinse capetele de cerere.

Faptul că între timp pârâtul INM a confirmat temeinicia pretențiilor sale nu este un argument pentru invalidarea hotărârii primei instanțe, ci valorează drept recunoaștere a pretențiilor, o achiesare în sensul art. 436 din C. proc. civ., produsă ulterior pronunțării sentinței, dar înainte de declararea căii de atac vizând capătul accesoriu.

Solicitarea sa din recurs este aceea de acordare a VRS în cuantum maxim, iar nu de 405 RON. Totodată, nu se poate face abstracție de faptul că recunoașterea post factum a unor pretenții la nivel teoretic nu echivalează cu virarea efectivă a banilor. Nu se opune principiul că nu se poate da in recurs mai mult decât s-a cerut, deoarece cuantumului VRS decurge din lege.

În cadrul acestei cereri de recurs incident, recurentul - reclamant a solicitat a se da o hotărâre în măsura recunoașterii, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 436 C. proc. civ., apreciind că Decizia nr. 154 din 18.07.2018 emisă de Directorul INM are valoarea unei recunoașteri a pretențiilor sale, o achiesare în sensul art. 436 C. proc. civ., produsă ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, dar mai înainte de declararea căii de atac vizând capătul accesoriu.

În drept, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 488 alineta 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

4.1. În cadrul întâmpinării formulate la recursul promovat de recurentul Institutul Național al Magistraturii, recurentul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului acestei instituții, pentru lipsa semnăturii electronice. În cadrul aceleiași întâmpinări excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., apreciindu-se că aspectele invocate vizează chestiuni de temeinicie, care exced controlului instanței de recurs, ce poate analiza doar motivele de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Deopotrivă, s-au mai invocat excepțiile tardivității recursului, nulității recursului pentru lipsa semnăturii, respectiv excepția lipsei dovezii de reprezentant legal și convențional.

4.2. În cadrul întâmpinării formulate la recursul promovat de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii, recurentul - reclamant a invocat excepția lipsei de interes a acestei autorități raportat la faptul că recurentul principal, debitorul propriu-zis, respectiv INM, nu a solicitat casarea în tot a hotărârii, ci doar casarea în parte, mai exact în partea vizând obligarea acestuia la plata de dobânzi. În cadrul aceleiași întâmpinări, recurentul - reclamant a mai invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile de nelegalitate nu se încadrează în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., excepția tardivității recursului, excepția nulității acestuia, pentru lipsa semnăturii, respectiv excepția lipsei dovezii de reprezentant legal și convențional.

La data de 05.06.2019 recurentul - reclamant a depus Completare la întâmpinarea formulată împotriva recursului promovat de Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul căreia invocă excepția nulității acestuia, pentru lipsa semnăturii electronice.

4.3. În cadrul întâmpinării formulate la recursul promovat de recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul - reclamant a invocat aceleași excepții ca și în cadrul întâmpinării formulate împotriva recursului promovat de recurentul Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv excepția lipsei de interes, excepția nulității recursului, întrucât criticile de nelegalitate nu se încadrează în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., excepția tardivității recursului, excepția nulității acestuia, pentru lipsa semnăturii, respectiv excepția lipsei dovezii de reprezentant legal și convențional.

4.4. În cadrul tuturor întâmpinărilor formulate împotriva recursurilor principale promovate de pârâți, recurentul - reclamant, invocând dispozițiile art. 436 C. proc. civ., a solicitat a se pronunța o hotărâre în măsura recunoașterii parțiale făcute de aceste părți, respectiv de INM și CSM, prin raportare la Decizia nr. 165 din 18.07.2018 emisă de Directorul INM și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

4.5. Recurenții - pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii, au formulat întâmpinări la recursul incident promovat de reclamantul A., prin care au solicitat respingerea acestuia.

4.6. Intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat întâmpinare la recursurile promovate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Institutul Național al Magistraturii, solicitând admiterea acestora.

4.7. La rândul său, intimatul - pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursurile promovate de recurenții - pârâți, solicitând a se menține soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

4.8. Intimatul - pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

4.9. Împotriva recursului promovat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat întâmpinare recurentul-pârât Institutul Național al Magistraturii, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în principal, constatarea că reclamantul a renunțat la judecata cererii formulate în contradictoriu acesta; în subsidiar, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea cererii de chemate în judecată față de Consiliul Superior al Magistraturii ca atare, admiterea excepției lipsei de interes și respingerea acțiunii ca devenită fără interes, precum și respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind acordarea dobânzilor legale.

4.10. Totodată, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare și împotriva recursului incident formulat de către recurentul-reclamant A., solicitând respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Recurentul -pârât Institutul Național al Magistraturii a formulat răspunsuri la întâmpinarile depuse de recurentul - reclamant A. și de intimatul - pârât Ministerul Finanțelor Publice. Cu privire la întâmpinarea depusă de reclamant, solicită respingerea apărărilor formulate de acesta.

În ceea ce privește întâmpinarea formulată de intimatul - pârât Ministerul Finanțelor Publice, arată că achiesează la argumentele aduse de acesta, în sensul mneținerii soluției pronunțate de prima instanță cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia pârât și, în consecință, a respingerii acțiunii, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

6.1. În ceea ce privește excepțiile invocate de recurentul - reclamant A., în cadrul întâmpinărilor

Având în vedere multitudinea incidentelor procesuale invocate de către recurentul-reclamant raportat la recursurile părților adverse, pentru o eficiență a redactării hotărârii judecătorești, Înalta Curte reține mai întâi o folosire excesivă a mijloacelor procesuale puse la dispoziție de lege, prin invocarea cu caracter ineficient a acestora, ceea ce va determina respingerea acestora în bloc, dar cu indicarea pe scurt a rațiunilor avute în vedere pentru fiecare în parte.

6.1.1. Excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, în ceea ce privește recursurile promovate de CSM și de Parchetul ÎCCJ

Ambele recursuri poartă la dosar semnătura olografă în original a reprezentantului instituției emitente.

6.1.2. Excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii electronice

Recursul INM a fost depus la dosar cu semnătura olografă, care este identică cu cea existentă pe exemplarul original al răspunsului la întâmpinare depus de aceeași instituție, astfel că nu se poate demonstra existența unui dubiu real cu privire la emitentul actului procesual.

Pe de altă parte, cât timp recursurile promovate de CSM și de Parchetul ÎCCJ poartă la dosar semnătura olografă în original a reprezentantului instituției emitente, nu era necesară și semnătura electronică.

6.1.3. Excepția nulității, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că cele trei recursuri principale formulate de instituțiile pârâte invocă aspecte legate de aplicarea legii, putând fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

6.1.4. Excepția tardivității recursurilor

Față de data comunicării sentinței recurate către pârâți (4.03.2019, respectiv 05.03.2019) și față de data formulării cererilor de recurs (20.03.2019 pârâtul PICCJ; 21.03.2019 pârâtul CSM și 20.03.2019 pârâtul INM), Înalta Curte constată că acestea sunt formulate în interiorul termenului legal de 15 zile de la comunicare.

6.1.5. Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal și convențional

Această excepție, invocată în cadrul susținerilor referitoare la lipsa semnăturii, este nefondată; recurentul-reclamant a invocat acest vicu procedural fără a indica în concret care sunt temeiurile pe care se sprijină dubiile referitoare la lipsa calității de reprezentant, în măsura în care actul procesual se bucură de prezumția de legalitate din punct de vedere al condițiilor sale de formă (emitent și semnatar).

6.1.6. Excepția lipsei de interes, raportat la recursurile formulate de CSM și Parchetul ÎCCJ

Emiterea unui nou act administrativ care recunoaște reclamantului un drept superior celui solicitat prin cererea introductivă de instanță nu conduce din punct de vedere procedural la lipsirea de interes a recursului, cât timp pârâtul poate contesta și alte aspecte corelative debitului principal (de exemplu, acordarea accesoriilor).

6.1.7. În ceea ce privește recursul promovat de CSM, reclamantul a mai invocat nulitatea recursului acestei autorități, pe considerentul transmiterii tardive a cererii de recurs conținând semnătura olografă a reprezentantului legal.

Înalta Curte constată că atâta timp cât, la momentul punerii în discuție a excepției de către instanță, cerința procedurală fusese îndeplinită, susținerile recurentului-reclamant nu sunt fondate.

6.2. În ceea ce privește cererea de aplicare a procedurii hotărârii parțiale

Înalta Curte constată că, potrivit prev. art. 436 din C. proc. civ.

"Cazuri

(1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoașterii.

(2) Dacă recunoașterea este parțială, judecata va continua cu privire la pretențiile rămase nerecunoscute, instanța urmând a pronunța o nouă hotărâre asupra acestora."

Pe de o parte, aceste dispoziții se aplică exclusiv fazei procesuale a judecății în fond; pe de altă parte, nu există o recunoaștere formală raportat la petitul acțiunii, ci reclamantul a invocat o recunoaștere implicită dedusă din emiterea unui nou act administrativ care ar acorda acestuia drepturi superioare celor pretinse prin cererea introductivă de instanță. Or, procedura simplificată a hotărârii parțiale nu poate fi aplicată într-o asemenea ipoteză; de asemenea, trebuie să fie vorba în cauză de pretenții cu caracter divizibil, ipoteză neregăsită în speța de față. Prin urmare, și această solicitare de ordin procedural este nefondată.

6.3. În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

6.3.1. Cu privire la criticile legate de faptul că instanța de fond nu a luat act de renunțarea la judecată

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, cât timp reclamantul nu a depus în această cauză o cerere de renunțare la judecată. Astfel cum rezultă din precizările formulate de reclamant, renunțarea la judecata cererii formulate în contradictoriu cu CSM, adresată Tribunalului Călărași, a vizat capetele de cerere păstrate spre competentă soluționare de Tribunalul Călărași.

6.3.2. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii

Înalta Curte constată că este fondat acest motiv de casare.

Promovarea oricărei acțiuni în justiție presupune îndeplinirea a patru cerințe esențiale: formularea unei pretenții, un interes (legitim, născut, actual și personal), calitatea și capacitatea procesuală a părților. Aceste cerințe sunt cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele paralizând declanșarea sau continuarea acțiunii civile.

Întrucât reclamantul este cel care promovează acțiunea, acesta stabilește cadrul procesual, în concordanță cu dispozițiile art. 194 din C. proc. civ., trebuind să justifice calitatea procesuală pasivă a persoanei chemate în judecată, ceea ce presupune în cauza de față, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește stabilirea cuantumului bursei prevăzute de art. 17 din Legea nr. 303/2004.

Or, în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii nu deține această calitate, având în vedere că în perioada în care reclamantul a avut calitatea de auditor de justiție, bursa de care acesta a beneficiat a fost stabilită prin decizii emise de directorul Institutului Național al Magistraturii, care are calitatea de ordonator de credite.

In lumina considerentelor Deciziei nr. 13/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care, într-o situație similară, s-a stabilit că Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată, Înalta Curte constată că se impune admiterea acestui recurs, casarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Ca urmare, a admiterii acestui motiv de casare, nu vor mai fi analizate celelalte motive curpinse în memoriul de recurs depus de acest pârât.

6.4. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Institutul Național al Magistraturii

Recursul acestui pârât este formulat exclusiv cu privire la acordarea actualizării debitului principal.

Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin obligarea pârâtului INM la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, de la data scadenței până la data plății efective și obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe langa Tribunalul Ialomița și Parchetul de pe langa Tribunalul Calarasi la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate în perioada 01.07.2015- 01.10.2016, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data plății efective, cu obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor necesare privind salarizarea în bazele de date prevăzute de lege în acest scop.

Astfel, în mod corect, prima instanță a avut în vedere și Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, prin care s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009. În concluzie, recursul formulat de acest pârât va fi respins ca nefondat.

6.5. În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

6.5.1. Cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că în mod corect a respins ca neîntemeiată prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu este întemeiată, având în vedere că în cauză a fost formulată cererea de obligare a pârâtului la emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale. Astfel, în raport de petitul formulat, a fost justificată legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât.

6.5.2. Cu privire la admiterea pe fond a acțiunii

Înalta Curte va respinge și aceste critici ca nefondate. Înalta Curte reține ca fiind legală sentința de fond sub aspectul stabilirii includerii în calculul indemnizațiilor de încadrare brute, începând cu data de 09 aprilie 2015, a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătorești prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09 aprilie 2015, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit și prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivel de familie ocupațională, fără să menționeze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Or, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivelul de familie ocupațională a "Justiției" la data de 09 aprilie 2015 include valoarea sectorială de 405 RON.

În acest sens, Înalta Curte reține că valoarea sectorială de 405 RON a fost stabilită în mod expres prin mai multe hotărâri judecătorești pentru o parte dintre magistrații din cadrul instanțelor din raza Curților de Apel Cluj și Oradea, în acest sens fiind decizia Curții de Apel Cluj din data de 04 iulie 2011 în dosarul nr. x/2008 și decizia nr. 402/02.02.2011 a Curții de Apel Oradea.

La fel, Înalta Curte reține că prin sentința civilă nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 09 aprilie 2015, sentință ce a devenit definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curtea de Casație și Justiție (decizia nr. 2369/22.06.2017).

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite