ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1584/2022

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin Administrația Sectorului 4 a Finanțelor Publice, și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea: 1. Deciziei nr. 314/21.12.2016 privind soluționarea contestației fiscale depuse de reclamant;

Deciziei de impunere nr. x/29.04.2013 privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale de plată în cuantum de 12.161.038 RON, compuse din: - TVA de plata în cuantum de 3.931.953 RON; - majorări aferente TVA în cuantum de 7.639.292 RON și - penalități aferente TVA în cuantum de 589.793 RON.

Raportului de Inspecție Fiscală Parțială nr. x/29.04.2013 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2529 din 14.11.2019, a admis excepția prescripției invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a respins acțiunea reclamantului A. ca fiind prescrisă. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut faptul că a primit Decizia nr. 314/21.12.2016 emisă de ANAF la data de 13.11.2017, odată cu întâmpinarea depusă de ANAF în dosarul nr. x/2017. Ca atare, în mod greșit, prima instanță a reținut că nu a făcut dovada comunicării deciziei în discuție la o altă dată și că a depus prezenta cerere de chemare în judecată cu depășirea termenului de prescripție reglementat de prevederile art. 11 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatele au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările prezentate la dosar. De asemenea, intimata ANAF a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (3) și art. 489 C. proc. civ., întrucât acesta nu a fost motivat în drept. 4.2. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea ANAF în care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, deoarece a invocat în calea de atac nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și și-a întemeiat demersul judiciar pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs 5.1. Referitor la excepția nulității recursului Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, deoarece criticile prezentate în cadrul memoriului de recurs pot fi subsumate cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 5.2. Referitor la recurs Așa cum s-a prezentat la pct. 1 al prezentei decizii, recurentul a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea: - Deciziei de impunere nr. x/29.04.2013 privind taxa pe valoarea adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activități economice nedeclarate organelor fiscale, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale de plată în cuantum de 12.161.038 RON; - Deciziei nr. 314/21.12.2016 privind soluționarea contestației fiscale depuse de parte împotriva actului de impunere anterior nominalizat. După cum s-a arătat la pct. 2 al deciziei de față, prima instanță a respins acțiunea reclamantului ca fiind prescrisă, pentru următoarele argumente juridice: Potrivit dispozițiilor art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluționare a contestației, precum și organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. (2) Deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. (3) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desființarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluției de desființare emise în procedura de soluționare a contestației se face în termen de 60 de zile în cazul contribuabililor mari și mijlocii și în termen de 30 zile în cazul celorlalți contribuabili, de la data aducerii la cunoștința organului fiscal a deciziei de desființare. (4) În situația în care instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) admite, în totalitate sau în parte, acțiunea prevăzută la alin. (3), organul fiscal emitent anulează în mod corespunzător noul act administrativ fiscal, precum și, după caz, actele administrative subsecvente, iar contestatorul este pus în situația anterioară emiterii deciziei de desființare. (5) În situația nesoluționării contestației în termen de 6 luni de la data depunerii contestației, contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanței de contencios administrativ competente potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. La calculul termenului de 6 luni nu se iau în considerare perioadele prevăzute la art. 77 alin. (2) și nici cele în care procedura de soluționare a contestației este suspendată potrivit art. 277. (6) Procedura de soluționare a contestației încetează la data la care organul fiscal a luat la cunoștință de acțiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor. (7) În situația atacării la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestația de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanța constată că soluția adoptată de către organul fiscal este nelegală și/sau netemeinică, se va pronunța și asupra fondului raportului juridic fiscal". Conform prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă". Decizia nr. 314/21.12.2016 de soluționare a contestației administrativ-fiscale a fost comunicată recurentului la data de 27.12.2016, astfel cum rezultă din dovada de comunicare depusă în copie la dosar dar și în original, fiind supusă probei cu expertiza grafică administrată în cauză la solicitarea reclamantului (care s-a înscris în fals, arătând că nu recunoaște semnătura de la rubrica destinatar). Deoarece acțiunea în anularea acestei decizii este introdusă pe rolul instanței de judecată la data de 22.12.2017, a fost depășit termenul de 6 luni de la comunicarea deciziei, astfel că este fondată excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă, calificată de instanță ca fiind excepția prescripției, raportat la prevederile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Este de observat că menționata decizie este emisă în urma pronunțării sentinței civile nr. 3354/09.12.2014 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a CAF în dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia nr. 3266/18.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția CAF, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 281 alin. (5) din Legea nr. 207/2015. Cu privire la pretinsa necomunicare a deciziei la data susținută de pârâtă, respectiv 27.12.2016, Curtea de apel a apreciat că aceasta nu poate fi primită, deoarece reclamantul nu a făcut nicio dovadă în acest sens ori în sensul comunicării actului la o altă dată. În plus, decizia este comunicată reclamantului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, semnând personal, aspect cu privire la care se rețin concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 234/11.09.2019 elaborat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, conform cărora, "semnătura de la poziția "Confirm primirea" de pe confirmarea de primire din data de 27.12.2016, ce poartă impresiunea de ștampilă a Oficiului Poștal 11, a fost executată de numitul A." . și nu a dovedit existența unor Reclamantul nu a invocat și nu a dovedit existența unor "motive temeinice" pentru a se putea prevala de termenul de un an de zile, nominalizat în art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ. Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, ca prescrisă, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Contrar celor susținute de către recurent, Decizia nr. 314/21.12.2016 de soluționare a contestației administrativ-fiscale a fost comunicată acestuia de către ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, la data de 27.12.2016, astfel cum rezultă din dovada de comunicare depusă în copie la dosar. Semnătura existentă pe dovada de comunicare aparține recurentului, aspect care rezultă din conținutul raportului de expertiză criminalistică nr. 234/11.09.2019 elaborat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București. Comunicarea s-a realizat la adresa indicată de parte. În plus de aceasta, deși contestă primirea deciziei aflate în discuție, recurentul nu a indicat ce act i s-a comunicat cu respectiva scrisoare, în condițiile în care emitentul este ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.: "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege." În aplicarea normei anterior citate, recurentul trebuia să probeze faptul că a primit comunicarea deciziei la o altă dată, respectiv la data de 13.11.2017, odată cu întâmpinarea depusă de ANAF în dosarul nr. x/2017. Or, recurentul nu a făcut o astfel de dovadă. Instanța de control judiciar nu poate primi alegația recurentului în sensul că dovada comunicării deciziei odată cu întâmpinarea depusă în dosarul nr. x/2017 rezultă chiar din cuprinsul acesteia. Pe acest aspect, instanța are în vedere faptul că în întâmpinarea aflată în discuție se precizează în mod expres următoarele: "De asemenea, precizăm că Decizia nr. 314/21.12.2016 a fost transmisă reclamantului prin poștă la adresa menționată în contestație, respectiv în str. x, apt. 13, București, cu adresa nr. x SLP 2170/22.12.2016, fiind confirmata primirea de către petent în data de 27.12.2016, sub semnătură." În consecință, instanța de control judiciar reține la rândul său faptul că autoritatea fiscală intimată a respectat procedura de comunicare a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 314/21.12.2016, procedură reglementată de prevederile art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 47 din același act normativ. În contextul în care decizia anterior enunțată a fost primită de către recurent la data de 27.12.2016, iar acesta a introdus acțiunea în contencios administrativ la data de 22.12.2017, în mod corect prima instanță a reținut că nu a fost respectat termenul de 6 luni de formulare a acțiunii, termen reglementat de prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, recursul este nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, precum și recursul, ca nefondat.