ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1472/2022

HOTĂRÂRE
11.03.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1472/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 11 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de revizuire formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2019, din data de 08.03.2019, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei 2412/9.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, prin care a solicitat anularea acesteia și rejudecarea cauzei. Prin cererea de la dosar fond petentul a indicat numărul corect al hotărârii atacate, respectiv nr. 2312/09.09.2014, îndreptând eroarea de redactare din cererea inițială.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1065 din 23 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către revizuent și excepția de tardivitate invocată de către pârât, ca nefondate și a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1065 din 23 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, revizuent A. a declarat recurs, menționând că motivele vor fi depuse după comunicarea sentinței atacate.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, pe care o consideră întemeiată pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Codul de procedură civilă:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 Cod procedură civilă, legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Având în vedere că recurentul nu a dezvoltat nicio critică de nelegalitate care să permită încadrarea într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deși i s-a pus în vedere prin Rezoluția de regularizare din data de 20.01.2021 să depună la dosar motivele de fapt și de drept pe care înțelege să le invoce în susținerea căii de atac, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de recurentul-revizuent A..

Constată nul recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 1065 din 23 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-12-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5915/2022
Ședința publică din data de 8 decembrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce face obiectul revizuirii Prin cererea înregistrată la data de 20.07.
ÎCCJ 2023-04-24
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 86/2023
ce privește existența pericolului la securitatea națională, chestiune reținută cu autoritate de lucru judecată în hotărârile anterioare, cu referire la prevederile art. 82 alin. (4) și ar. 96 alin. (2) din aceeași ordonanță de urgență. 3. Î
ÎCCJ 2019-06-26
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 34/2023
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de revizuire Revizuenta A. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cerere de revizuire
ÎCCJ 2022-09-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4018/2022
Ședința publică din data de 16 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2020
ÎCCJ 2022-10-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4844/2022
Ședința publică din data de 20 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin sentința civilă nr. 2317/27.09.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea
Sursă