ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1460/2022

HOTĂRÂRE
11.03.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1460/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 11 martie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.12.2018 pe rolul Curții de Apel București A. S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 86924/22.11.2018 emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate. Reclamanta a solicitat admiterea contestației, obligarea pârâtei la anularea deciziei nr. 86924/22.11.2018 și, în subsidiar, la reevaluarea conformității administrative si a eligibilității proiectului "Conducte edilitare inteligente pentru transformarea arealelor urbane în B.".

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2123 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității formulării cererii și excepția lipsei de interes ca neîntemeiate și a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene -Direcția Generală Programe Europene Competitivitate, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 2123 din 28 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat recurs principal, iar pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Programe Europene Competitivitate recurs incident.

Reclamanta A. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta invocă drept temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a dezvolta critici ce pot fi subsumate acestui motiv de casare.

Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene solicită admiterea recursului incident, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 86924/22.11.2018, ca fiind lipsită de interes.

1.4 Apărările formulate în cauză

Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac, în principal, ca fiind întocmită de o persoană fără calitate procesuală sau ca fiind lovită de nulitate absolută iar, în subsidiar, ca nefondată și, pe cale de consecință, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Analizând cererile de recurs, prin raportare la susținerile părților precum și a dispozițiilor procedurale incidente cauzei, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului principal este întemeiată și, în consecință, recursul incident este rămas fără efect, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.

II.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 Cod procedură civilă, excepția nulității recursului, invocată de Ministerul Fondurilor Europene, pe care o consideră întemeiată pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

(...)

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Codul de procedură civilă:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 Cod procedură civilă, legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 Cod procedură civilă.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că alegațiile prezentate nu au corespondent în ipoteza motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., în sensul că nu se precizează care sunt normele de drept material încălcate de către instanța de fond prin raționamentul juridic dezvoltat în considerentele sentinței recurate.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că argumentele prezentate de recurenta-reclamantă nu pot fi reîncadrate în alt motiv de casare dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-7 din C. proc. civ.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Deoarece recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă, rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de recurenta - reclamantă A..

II.2. În ceea ce privește recursul incident formulat de pârât Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Programe Europene Competitivitate, Înalta Curte, în raport de soluția prefigurată a fi pronunțată asupra recursului principal, constată că sunt incidente dispozițiile art. 491 raportate la cele ale art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dacă recursul principal este respins pentru motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va admite excepția nulității recursului reclamantei, invocată de recurentul-pârât și va constata nul recursul principal, urmând, în consecință, să constate recursul incident ca rămas fără efect.

Admite excepția nulității recursului reclamantei, invocată de recurentul-pârât.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2123 din 28 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În temeiul dispozițiilor art. 491 alin. (1) raportate la cele ale art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., constată recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Programe Europene Competitivitate împotriva aceleiași sentințe, ca fiind rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3962/2021
Ședința publică din data de 15 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2022-01-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2022
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Primul ciclu procesual 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea
ÎCCJ 2023-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 485/2023
Ședința publică din data de 2 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2021-03-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1628/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 noiembrie 2017, p
ÎCCJ 2022-03-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1185/2022
Ședința publică din data de 1 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Sursă