ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 485/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., societate aflată în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generala Programe Europene Competitive:

(i) anularea Deciziei Ministerului Fondurilor Europene nr. 31095/15.04.2020 privind soluționarea contestației nr. 22050/16.03.2020, formulată de A. S.A. împotriva Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (Anexa 1)

(ii) anularea Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (Anexa 2);

(iii) anularea tuturor actelor emise în baza Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (iv) anularea Mandatului directorului general DGPEC nr. 4605/21.01.2020 și a tuturor actelor subsecvente, efectuate în baza acestui mandat.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 138 din 1 februarie 2022, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând . motivele de casare prevăzut ede art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că prima instanță a reținut motive contradictorii, ce rezultă dintr-o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile și a situației de fapt, în respingerea capătului de cerere privind constatarea lipsei interesului în emiterea titlului de creanță aferent sumei de 11.770.042,40 RON, considerând că pârâtul ar fi fost obligată să emită un titlu de creanță și avea interesul de a emite un astfel de titlu.

Or, procesul-verbal nr. x/05.02.2020 a fost emis la trei ani după deschiderea procedurii de insolvență și a vizat sumele pe care pârâta le-a înscris la masa credală integral. Așadar, această creanță este deja înscrisă în Tabelul definitiv de creanțe al societății, fiind o creanță anterioara deschiderii procedurii insolvenței, recunoscută ca sumă certă, lichidă și exigibilă datorată de aceasta în baza Contractului de finanțare.

Prin urmare, emiterea unui nou titlu de creanță este lipsită de interes, de vreme ce creanța era deja recunoscută și acceptată de judecătorul sindic, administratorul judiciar, debitoarea A. și ceilalți creditori înscriși la masa credală

O altă critică se referă la faptul că prima instanță a interpretat greșit normele de drept material în privința noțiunii de neregulă, definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind în mod eronat că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale neregulii, considerând că cele reținute sunt în contradicție cu situația juridică a creanței, contradicție ce ar rezulta din interpretarea greșită a normelor și dispozițiilor imperative ale Legii nr. 85/2014.

Astfel, a reiterat faptul că, în cauză, actele administrative contestate au fost emise la trei ani după deschiderea procedurii de insolvență, pentru o creanță deja acceptată în tabelul creditorilor și deja pusă în plată în cadrul planului de reorganizare.

Pornind de la definiția neregulii, care presupune îndeplinirea cumulativa a două condiții: (i) existența unei abateri la legalitate (culpa/vinovatia) și (ii) prejudiciul produs sau care poate fi adus bugetului Uniunii Europene sau fondurilor publice naționale, a arătat, cu privire la prima condiție, a existenței unei abateri de la legalitate, că reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a restitui voluntar sumele aferente contractului de finanțare, în contextul în care a fost deschisă procedura insolvenței acesteia.

Așadar, aflându-se în imposibilitatea efectivă de a restitui sumele rambursate de către Minister, în contextul deschiderii procedurii insolvenței, este exclusă orice formă de vinovăție cu privire la omisiunea de a achita sumele prevăzute în proiectul de proces-verbal.

Referitor la cea de-a doua condiție, ce constă în prejudiciul produs sau care poate fi adus bugetului Uniunii Europene sau fondurilor publice naționale, a subliniat că Ministerul Fondurilor Europene este înscris în Tabelul definitiv de creanțe al A. cu suma de 16.351.568.47 RON, în temeiul Contractelor de finanțare.

Așadar, creanța Ministerului este recunoscută în cadrul procedurii insolvenței societății, acesta bucurându-se de calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedura concursuală, creanța urmând a fi îndestulată în raport de implementarea Planului de reorganizare al societîții și/sau a valorificării bunurilor din patrimoniul acesteia, conform prevederilor Legii nr. 85/2014, așa încât a considerat că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile de drept material relevante si a ignorat incidența dispozițiilor imperative ale Legii nr. 85/2014.

În continuare, a susținut că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, din care rezultă că pârâta este decăzută din dreptul de a demara activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, întrucât legiuitorul stabilește că autoritățile sunt obligate să demareze activitatea de verificare în termen de maxim 15 zile de la data luării la cunoștința a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolventă, termen care nu înlătură obligativitatea Ministerului de a respecta termenele prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind depunerea declarației de creanța.

Or, la punctul 1 din procesul-verbal este menționat că procedurile de verificare și control au fost demarate la data de 21.01.2020, rezultând ca termenul legal de 15 zile a fost depășit cu aproape trei ani, situație în care sunt lovite de nulitate toate actele realizate în cadrul acestei proceduri de control, inclusiv procesul-verbal contestat în cauză.

Așa fiind, a apreciat că în mod greșit prima instanță a interpretat normele de drept aplicabile și a constatat că nu a intervenit decăderea pârâtei din dreptul de a mai iniția o procedură de constatare a neregulilor, solicitând ca la sancțiunea decăderii să fie avute în vedere dispozițiile prevederile art. 2.545 și următoarele din C. civ. și ale art. 114 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

O altă critică se referă la interpretarea greșită a normelor de drept aplicabile în ceea ce privește calitatea de structură verificată, aprobările necesare pentru inițierea controlului și aprobările necesare pentru procesul-verbal de contestare.

A arătat că prin acțiune a demonstrat inițierea nelegală a procedurii de control, lipsa împuternicirii echipei de control și lipsa aprobării procesului-verbal de către conducerea Ministerului Fondurilor Europene.

Astfel, în cauză, toate actele administrative contestate au fost însușite de conducători ai unor entități fără personalitate juridică, neexistând nicio dispoziție legală care să confere acestor persoane puterea de a iniția, desfășura și finaliza o procedura de control, fără a avea aprobarea conducerii instituției, astfel cum este prevăzut expres la art. 14 din Hotărârea 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, iar procesul-verbal a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit recurentei, societatea nu avea calitatea de structură verificată, or, procedura de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este aplicabilă numai acelor "structuri verificate" definite de lege, respectiv beneficiarilor de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, care se află într-o relație contractuală cu Autoritatea de Management a Programului de finanțări, în speță, Ministerul Fondurilor Europene, context în care prima instanță a analizat greșit dispozițiile art. 2 alin. (1] lit. t) din O.U.G. nr. 66/2011.

Întreaga procedură de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, reglementata de Capitolul III din O.U.G. nr. 66/2011, are drept destinatar "structura verificată", astfel cum aceasta este definita la art. 2 alin. (1) lit. t) din Ordonanța, iar procesul-verbal a fost întocmit prin raportare la calitatea reclamantei de "structură verificată", fiind transmis acesteia în calitate de "entitate verificată".

Or, la data demarării procedurii de constatare nereguli, societatea nu se mai afla în nicio relație contractuală cu Ministerul de aproape 3 ani, neputând avea, așadar, calitatea de "structura verificata" și neputând face obiectul procedurii de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, reglementata de Capitolul III al O.U.G. nr. 66/2011, aspect susținut și de Minister în Adresa nr. x/03.05.2017, în care afirmă că in ipoteza rezilierii/denunțării unui contract de finanțare, beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a face obiectul procedurii de constatare a neregulilor, reglementate de Capitolul III din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește echipa de control, recurenta a arătat că nu a avut aprobarea conducerii Ministerului Fondurilor Europene pentru efectuarea acestui control, conform art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 și ale art. 14 alin. (2) din Hotărârea nr. 52/2018 privind organizarea si funcționarea Ministerului Fondurilor Europene.

Conducerea Ministerului nu a aprobat componența nominală a echipei de control, durata activității de verificare, mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea creanței bugetare rezultate din nereguli și a debitorilor și nici structurile ce urmează a fi verificate, în dezacord cu dispozițiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit punctului 1 din Procesul-verbal, efectuarea verificărilor a fost dispusă de Directorul General al DGPEC, persoana care nu este prevăzută de lege ca fiind încadrată în noțiunea de "conducere a Ministerului Fondurilor Europene". Potrivit legii, conducerea este asigurată de ministru sau de către secretarii de stat, în condițiile în care sunt delegați expres printr-un ordin al ministrului fondurilor europene.

În acest sens, este evident că directorul general al DGPEC nu avea nici un temei legal pentru a se putea substitui ministrului sau, după caz, secretarilor de stat delegați expres prin ordin al ministrului.

În fine, a mai arătat că Procesul-verbal nu a fost aprobat de conducerea Ministerului Fondurilor Europene, astfel cum este expres indicat în art. 21 alin. (16) din O.U.G. nr. 66/2011, așa încât a solicitat să se constate nulitatea acestui act.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii cu consecința anulării actelor administrative atacate.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Referitor la excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, întrucât susținerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei Ministerului Fondurilor Europene nr. 31095/15.04.2020 privind soluționarea contestației nr. 22050/16.03.2020 formulate împotriva Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (Anexa 1), anularea Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (Anexa 2), anularea tuturor actelor emise în baza Procesului Verbal 9540/05.02.2020 și anularea Mandatului directorului general DGPEC nr. 4605/21.01.2020 și a tuturor actelor subsecvente, efectuate în baza acestui mandat.

Curtea de Apel București respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși recurenta invocă că prima instanță a reținut motive contradictorii în respingerea capătului de cerere privind constatarea lipsei interesului în emiterea titlului de creanță, considerând că pârâtul ar fi fost obligat să emită acest act, și faptul că a interpretat greșit normele de drept material în privința noțiunii de neregulă și cele reținute sunt în contradicție cu situația juridică a creanței, în realitate se invocă reținerea eronată a interesului pârâtului în emiterea titlului, respectiv aplicarea greșită a respectivelor norme cu privire la neregula constatată, așa încât criticile urmează să fie analizate din această perspectivă.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

1.2. Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei--reclamante care, în esență, sunt centrate pe faptul că judecătorul fondului a interpretat greșit normele de drept material.

Se reține că reclamanta a constituit, împreuna cu mai multe societăți, B., în vederea dezvoltării unor sisteme robotice cu capacități de autonomie crescută care să poată fi folosite în diferite domenii din sectorul civil și comercial.

Pentru finanțarea proiectelor B., reclamanta a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene ("MDRAPFE") mai multe contracte de finanțare, printre care:

- Contractul de finanțare nr. x/31.03.2014, pentru finanțarea proiectului "Dezvoltarea capacitații de producție în domeniul sistemelor autonome și roboticii", ce face obiectul prezentei cauze;

- Contractul de finanțare nr. x/31.03.2014, pentru finanțarea proiectului "Sistem Autonom aerian_miniUAV";

- Contractul de finanțare nr. x/31.03.2014, pentru finanțarea proiectului "Sistem Autonom naval";

Prin Adresa nr. x/10.01.2017, reclamanta a făcut cunoscută pârâtei intenția de a înceta unilateral Contractul de finanțare nr. x/31.03.2014, cu restituirea sumelor rambursate până la momentul încetării Contractului.

Prin Adresa de răspuns nr. x/18.01.2017, MDRAPFE a luat notă de decizia reclamantei de încetare unilaterală a Contractului de finanțare nr. x/31.03.2014. Totodată, Ministerul a confirmat împrejurarea că rezilierea Contractului antemenționat determină nerealizarea pachetului minim de proiecte aferent B., sens în care MDRAPFE a comunicat reclamantei notificarea de reziliere a tuturor contractelor aferente B..

Ulterior, față de reclamantă s-a declanșat, la cererea acesteia, procedura insolvenței prin Sentința din data de 27.03.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

După deschiderea procedurii, MDRAPFE a formulat cerere de înscriere la masa credală cu o creanța în cuantum de 16.351.568.47 RON, reprezentând valoarea plătită de Minister în baza tuturor contractelor de finanțare, fiind acceptată suma de 14.288.853 RON, diferența de 2.062.715 RON fiind înscrisă sub condiție, întrucât se referea la sume ce n-au făcut obiectul contractelor directe cu A., ci cu partenerele acesteia în cadrul proiectului B..

În prezent, reclamanta se află în procedura de reorganizare judiciară, planul de reorganizare fiind confirmat de Tribunalul Prahova la data de 21.09.2018.

Ulterior deschiderii procedurii insolvenței, pârâta a procedat la inițierea procedurii de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la Contractul de finanțare nr. x/31.03.2014, a fost emis Procesul-verbal nr. x/05.02.2020 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, care prevede o creanță bugetară în sarcina A. în cuantum de 11.770.042,40 RON.

Împotriva Procesului-verbal 9540/05.02.2020 reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia Ministerului Fondurilor Europene nr. 31095/15.04.2020, decizie atacată în prezenta cauză.

În ceea ce privește criticile legate de respingerea capătului de cerere privind constatarea lipsei interesului în emiterea titlului de creanță aferent sumei de 11.770.042,40 RON, întrucât creanța este înscrisă de pârâta creditoare în Tabelul definitiv de creanțe al reclamantei, fiind o creanță anterioară deschiderii procedurii insolvenței, creanță deja recunoscută și acceptată, se constată, contrar susținerilor recurentei, că pârâta are interes în emiterea titlului de creanță, cele două proceduri prevăzute de Legea nr. 85/2014, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 nu se exclud reciproc, fiecare având un domeniu bine conturat de aplicare, cum corect a sesizat și prima instanță.

Este de subliniat că, în cauză, s-a reziliat Contractul de finanțare x/31.03.2014 prin decizia unilaterală a reclamantei, conform art. 18 alin. (11) din contract, iar în condițiile în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația de restituire a sumelor primite a permis pârâtei să se înscrie la masa credală a reclamantei, conform Legii nr. 85/2014, față de care s-a deschis procedura insolvenței, însă la masa credală pot fi înscrise creanțele care respectă condițiile legale, respectiv să fie certe, lichide și exigibile și care sunt exprimate într-un înscris recunoscut de lege ca având caracter executoriu, nu și simplele cereri ale creditorilor.

Altfel spus, în lipsa unei recunoașteri a creanței sale, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pârâtul, participant la procedura insolvenței, nu ar putea veni la masa credală și nu ar beneficia de întreaga procedură.

Or, rezilierea contractului de finanțare a determinat nerealizarea pachetului minim de proiecte aferente B., conform art. 18 alin. (5) din contractul de finanțare, astfel încât pârâta a notificat reclamantei faptul că în virtutea acestor dispoziții contractuale, se impune rezilierea tuturor contractelor de finanțare din cadrul B. și returnarea tuturor sumelor rambursate până în prezent pentru fiecare contract în parte.

Prin urmare, întrucât reclamanta nu s-a conformat obligației de restituire a tuturor sumelor primite, pârâta a declanșat, în mod legal, procedura de emitere a titlului de creanță, reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor, chiar dacă între timp a fost deschisă procedura insolvenței, aceasta nu împiedica pârâta să verifice și să emită respectivul titlu.

Este de subliniat că o eventuală plată față de creditor efectuată în cadrul planului de reorganizare stinge datoria și nu mai permite pârâtului creditor să mai efectueze ulterior o executare silită în baza titlului de creanță.

Așadar, art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 (act normativ cu caracter special în materia fondurilor europene, care se aplică cu prioritate în virtutea principiului de drept specialia Seneralibus derogant), prevede că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.

Referitor la critica în sensul că prima instanță a interpretat greșit normele de drept material în privința noțiunii de neregulă, întrucât, în opinia părții, nu sunt îndeplinite cele două condiții: existența unei abateri de la legalitate și prejudiciul produs sau care poate fi adus bugetului Uniunii Europene sau fondurilor publice naționale, de asemenea nu poate fi primită.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;"

Legat de prima condiție a neregulii (abaterea de la legalitate), cu privire la care recurenta a afirmat că nu a restituit finanțarea obținută însă din cauze independente de voința sa, fiind deschisă procedura insolvenței, instanța de control judiciar amintește că din cauza încetării contractului de finanțare aferent proiectului de investiție al B., nu s-a realizat pachetul minim de proiecte, așa încât toate contractele din cadrul B. se consideră reziliate, moment din care suma plătită de către Autoritatea de Management devine o sumă plătită necuvenit, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 2 lit. u) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, fapta reclamantei reprezintă o neregulă, respectiv nerealizarea proiectului pentru care s-a primit finanțare europeană, plătită necuvenit, prin raportare la prevederile art. 2 lit. a) și u) din Ordonanță.

În aceste condiții, se reține că pârâtul a constatat existența unor nereguli fără vreo legătură cu deschiderea procedurii insolvenței, de natură să prejudicieze bugetul UE, stabilirea neregulilor vizând aspecte anterioare deschiderii procedurii și este independentă de această stare de fapt, în raport cu Decizia nr. 342/2013 a Curții Constituționale, prin care s-a interpretat art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Nu în ultimul rând se reține că reclamanta a notificat pârâta prin adresa x/10.01.2017, cu privire la încetarea Contractului de finanțare nr. x/31.03.2014, iar prin Adresa nr. x/18.01.2017, AM-POSCCE a răspuns în sensul că a luat act de decizia unilaterală a societății reclamante.

Or, având în vedere că la data de 27.03.2017 Tribunalul Prahova a dispus deschiderea procedurii insolvenței A. S.A., se constată că la data notificării încetării contractului (10.01.2017), dată la care s-a născut și obligația de restituire a banilor, conform clauzelor contractuale, societatea reclamantă nu era încă supusă procedurii insolvenței.

În plus, chiar în răspunsul la notificare Autoritatea de Management a menționat că, din cauza încetării contractului de finanțare aferent proiectului de investiție al B., nu s-a realizat pachetul minim de proiecte, astfel că toate contractele din cadrul B. se consideră reziliate, solicitând reclamantei returnarea benevolă a sumelor primite sub formă de rambursări în cadrul contractului de finanțare, în termen de 30 de zile, în caz contrar urmând să se emită titlul de creanță în vederea recuperării sumelor datorate.

Față de împrejurarea că reclamanta nu a returnat sumele primite în termenul de 30 de zile stabilit prin adresa de notificare (termen care se împlinea anterior deschiderii proceduri insolvenței), pârâtul urma să întocmească titlul de creanță.

Așadar, deschiderea procedurii insolvenței nu a schimbat cu nimic posibilitatea pârâtului de a emite respectivul titlu, relevante în acest sens fiind dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, care obligă pârâtul să realizeze controlul structurii verificate.

În ceea ce privește condiția prejudiciului, referitor la care reclamanta apreciază că înscrierea în Tabelul definitiv al creanțelor societății ar echivala cu lipsa prejudiciului, instanța de control judiciar reține, contrar susținerilor părții, că acesta există și derivă din rezilierea contractelor care nu au mai putut fi realizate, constând în sumele de bani primite ca finanțare și care urmează să fie recuperate, până la recuperarea acestora prejudiciul subzistând.

Prin urmare, înscrierea la masa credală nu echivalează de plano cu recuperarea prejudiciului, existând riscul ca reclamanta să nu reușească să se încadreze în planul de reorganizare și să-și plătească creditorii.

Referitor la critica recurentei, în sensul că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât a intervenit decăderea pârâtului din dreptul de a mai iniția o procedură de constatare a neregulilor, fiind depășit termenul legal de 15 zile, instanța de control judiciar reține că nu poate fi primită.

În temeiul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 "Prin derogare de la dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora",

Analizând dispozițiile menționate, se observă că acestea instituie o excepție de la anumite prevederi ale legislației în materie de insolvență (Legea nr. 85/2014), unde este stabilit că odată cu intrarea în procedura insolvenței se suspendă toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor debitorului.

În acest sens, sunt relevante și prevederile art. 99 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora deschiderea procedurii de insolvență se aduce la cunoștința creditorilor prin notificare emisă de administratorul judiciar, notificare care se comunică potrivit C. proc. civ.

Or, în cauză, din documentele depuse la dosar, nu rezultă că pârâtul ar fi fost notificat, acesta precizând de altfel că notificarea prevăzută de lege nu i-a fost comunicată, astfel că aprecierile reclamantei legate de nerespectarea dispozițiilor legale de către pârât nu sunt dovedite.

Astfel, faptul că pârâtul s-a înscris la masa credală a reclamantei nu acoperă neregularitatea lipsei notificării acestuia cu deschiderea procedurii insolvenței, aspect care determină momentul de la care poate începe curgerea termenului legal de 15 zile.

În fine, este de subliniat că nerespectarea acestui termen nu atrage nelegalitatea actului, întrucât atunci când legiuitorul a vrut să reglementeze care este sancțiunea în ipoteza nerespectării unui termen, a arătat în mod expres acele situații incidente.

Așa fiind, nu se poate reține că art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 se completează cu dreptul comun, respectiv cu art. 185 din C. proc. civ. din materia termenelor de decădere, câtă vreme din ansamblul reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 nu rezultă voința legiuitorului de a califica acest termen ca fiind unul de decădere.

Înalta Curte reține că nu poate primi nici criticile legate de interpretarea greșită a normelor de drept aplicabile în ceea ce privește calitatea de structură verificată, aprobările necesare pentru inițierea controlului și aprobările necesare pentru procesul-verbal de contestare.

În ceea ce privește susținerea recurentei, în sensul că la data demarării procedurii de constatare nereguli, societatea nu se mai afla în nicio relație contractuală cu Ministerul de aproape 3 ani, neputând astfel avea calitatea de "structura verificata" și ca atare nu mai putea fi supusă controlului, instanța de control judiciar are în vedere art. 2 alin. (1) lit. t) in O.U.G. nr. 66/2011, care definește sintagma de structuri verificate ca fiind; "beneficiarul asistenței din fonduri europene, orice structură de implementare, orice persoană fizică ori juridică ce se află într-o relație contractuală în cadrul proiectelor/programelor finanțate din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora, inclusiv beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptățite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune și din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013".

Din analiza acestor prevederi rezultă că beneficiarul contractului are vocație de structură verificabilă, calitate ce decurge din contractul care a fost încheiat, dar care nu s-a epuizat, de vreme ce reclamanta nu a restituit sumele de care a beneficiat, prin urmare, contrar susținerilor pății, respectiva calitate nu va înceta însă odată cu încetarea contractului, faptul că aceasta a beneficiat de fonduri europene este un fapt care nu poate fi înlăturat prin încetarea contractului.

Referitor la echipa de control, cu privire la care recurenta a arătat că nu a avut aprobarea conducerii Ministerului Fondurilor Europene pentru efectuarea acestui control, conform art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 și ale art. 14 alin. (2) din Hotărârea nr. 52/2018 privind organizarea si funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, Înalta Curte are în vedere dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora,

"(1) activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se efectuează de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1)lit. c) activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi efectuată de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și prin echipe de control organizate în acest scop în cadrul acestora;"

În cauză, în baza mandatului directorului general al Direcției Generale Programe Europene Competitivitate nr. 4605/21.01.2020 s-a procedat la efectuarea de verificări a cazului de suspiciune de neregulă privind efectele rezilierii contractului încheiat cu reclamanta.

Se mai reține că Sintagmele" conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene" și "conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, vizate de dispozițiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la conducerea structurii cu competențe în gestionarea fondurilor europene, respectiv la Direcția Generală Programe Europene Competitivitate în calitate de AMPOS, conducerea acestei direcții fiind asigurată și de directorul general care a emis mandatul nr. x/2020 pentru efectuarea controlului.

În aceste condiții, contrar alegațiilor recurentei, se constată că echipa de control a avut împuternicirea conducerii autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

În fine, recurenta a criticat și faptul că procesul-verbal atacat nu a fost aprobat de conducerea Ministerului Fondurilor Europene, astfel cum prevede art. 21 alin. (16) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care a apreciat că este nul, critică care, de asemenea, nu poate fi primită.

Potrivit art. 21 alin. (16) din O.U.G. nr. 66/2011, "Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se aprobă de conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene - dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia."

Înalta Curte constată, pentru aceleași motive indicate anterior, cum corect a sesizat și prima instanță, că atât mandatul, cât și procesul-verbal contestat sunt aprobate de Directorul General al Direcției Generale Programe Europene Competitivitate, așa încât au fost respectate dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 atât în ceea ce privește inițierea activității de constatare a neregulilor, cât și în ce privește aprobarea titlului de creanță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 138 din 1 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.