ÎCCJ, Decizia nr. 53/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 53/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra admisibilității în principiu a recursului;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 20.06.2019, sub nr. x/2019, revizuenta Primăria Sector 6 București a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865, anularea Deciziei nr. 918/A/29.03.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, ca fiind contradictorie cu Decizia nr. 1627/R/06.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2009.
Hotărârea pronunțată în revizuire
Prin Decizia nr. 1598 din 2 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a decis următoarele: (i) respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Primăria Sectorului 6 București împotriva Deciziei nr. 918/A din 29 martie 2019 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul A.; (ii) obligă revizuenta să plătească intimatului suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. și la plata sumei de 450 RON, cheltuieli cazare și transport.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a reținut considerentele arătate în continuare.
Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. va fi admisă doar dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive; hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice, în sensul că cea de-a doua nesocotește autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Aceasta presupune ca, potrivit art. 430 din C. proc. civ., să fi existat între aceleași părți o judecată care să fi tranșat fondul procesului, o excepție procesuală sau alt incident, aspecte contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancționează așadar încălcarea efectelor lucrului judecat potrivit căruia "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" (art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.).
În Dosarul nr. x/2009, înregistrat la Judecătoria Sectorului 6, reclamanta Primăria Sector 6 București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., următoarele: obligarea acestuia să desființeze lucrările executate cu nerespectarea Autorizației de construire nr. x/08.05.2002, cu privire la amplasarea imobilului din str. x, executând construcția pe servitutea de trecere prevăzută în Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.11.2000; să aducă imobilul la stadiul inițial, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții; stabilirea unui termen limită de executare a acestei măsuri conform art. 32 alin. (2) din Legea nr. 50/1991; în cazul în care acesta nu va proceda la executarea primului capăt de cerere, să fie împuternicită să aducă la îndeplinire dispozițiile instanței, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința nr. 3914/15.05.2009, Judecătoria Sector 6 București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 325/A/28.04.2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței și a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 400 RON, cheltuieli de judecată reduse.
Prin Decizia nr. 1627/R/06.12.2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis recursul reclamantei împotriva deciziei menționate anterior; a modificat decizia recurată; a admis apelul reclamantei împotriva sentinței; a schimbat sentința; a admis acțiunea; a obligat pârâtul să desființeze lucrările de construcții executate cu nerespectarea autorizației de construire; a stabilit termen limită de executare de către pârât a acestei măsuri 9 luni de la data hotărâri; a autorizat reclamanta ca, în cazul în care pârâtul nu execută această măsură în termenul limită stabilit, să aducă ea însăși la îndeplinire această măsură, pe cheltuiala pârâtului.
Rezultă că litigiul în care s-a pronunțat Decizia nr. 1627/R/06.12.2011 a avut ca obiect obligația de a face și s-a purtat între Primăria Sector 6 București, în calitate de reclamantă și A., în calitate de pârât.
Urmare a pronunțării acestei decizii reclamanta a procedat la executare silită, potrivit dispozitivului hotărârii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la 01.04.2016 sub nr. x/2016, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Sector 6 București, desființarea actelor de executare în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de executare în sumă de 59.926,72 RON, întocmite în Dosarul de executare nr. x/2014, cu cheltuieli de judecată. Cererea nu a fost încadrată în drept.
Prin Sentința nr. 6180/14.07.2016, Judecătoria Sector 6 București a respins, ca neîntemeiată, contestația.
Prin Decizia nr. 1204/A/11.04.2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis apelul contestatorului împotriva sentinței, a schimbat în tot sentința, a admis contestația la executare și a anulat actele de executare în ce privește suma de 59.926,72 RON, reprezentând preț al obligației de a face.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Sector 6 București, admiterea cererii de întoarcere a executării silite, prin restabilirea situației anterioare executării în Dosarul de executare nr. x/2014, ca urmare a Deciziei nr. 1204/A/11.04.2017, pentru suma de 59.926,72 RON, precum și la plata dobânzii legale calculate asupra debitului restant la data scadenței, începând cu 17.03.2016, până la achitarea integrală a debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința nr. 5364/07.08.2018, Judecătoria Sector 6 București a admis cererea; a dispus întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 385/2014, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 59.926,72 RON, actualizată cu rata inflației la data plății, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, din 17.03.2016 până la data plății; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 467 RON cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 723 și urm. din C. proc. civ. și ale art. 1381, 1535 din C. civ.
Prin Decizia nr. 918/A/29.03.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins apelul pârâtei împotriva sentinței mai sus menționate și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată onorariu avocat redus.
Revizuenta susține că Decizia nr. 918/A/29.03.2019 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin care s-a menținut soluția de admitere a cererii de întoarcere a executării silite privind suma de 59.926,72 RON reprezentând cheltuieli de executare, ar fi contradictorie cu Decizia nr. 1627/R/06.12.2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care pârâtul A. din dosarul de fond, având ca obiect obligația de a face, a fost obligat să desființeze lucrările de construcții efectuate fără autorizație, cu autorizarea reclamantei Primăria Sector 6 București să ducă la îndeplinire această măsură, pe cheltuiala pârâtului, dacă acesta nu o va face.
Contrar celor susținute de către revizuentă, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 430 din C. proc. civ.
Astfel, deși în cadrul procesual al celor două litigii figurează aceleași părți, cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 918/A/29.03.2019 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, despre care revizuenta pretinde că a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1627/R/06.12.2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, are ca obiect întoarcere executare.
În această situație, cerința încălcării autorității de lucru judecat, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este îndeplinită, întrucât cele două cauze în care se pretinde că s-au pronunțat hotărâri contradictorii au obiect diferit.
Simplul fapt că cele două cauze în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii se găsesc într-o succesiune determinată de parcurgerea unor etape judiciare distincte, nu atrage încălcarea autorității de lucru judecat prin hotărârea pronunțată în al doilea dosar (cel având ca obiect întoarcere executare), câtă vreme, așa cum s-a arătat, obiectul lor este diferit, iar prin aceasta tripla identitate nu este îndeplinită.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei menționate la pct. 2 a declarat recurs revizuenta Primăria Sectorului 6, prin primar, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., fără a încadra expres criticile formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Susține recurenta că titlul executoriu în baza căruia a fost format Dosarul de executare nr. x/2014 al BEJ B., respectiv Decizia nr. 1627R/06.12.2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu a fost desființat, astfel că în mod eronat instanțele au reținut că titlul respectiv a fost desființat.
Totodată, recurenta arată că își menține punctul de vedere în sensul că, în speță, costurile aferente desființării construcției edificate de A. cu nerespectarea autorizației de construire au fost achitate din fonduri publice, conform documentelor atașate la dosarul cauzei.
În continuare, este prezentat istoricul raporturilor juridice deduse judecății în cauzele în care au fost pronunțate deciziile potrivnice în opinia revizuentei și sunt expuse argumente în susținerea caracterului potrivnic al deciziilor atacate cu revizuire.
II. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 10 aprilie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.
III. Procedura de filtrare a recursului
În cauză, în temeiul art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din 10 februarie 2020, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți. Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor de comunicare atașate la dosarul cauzei.
Recurenta a formulat punct de vedere, înregistrat la dosar la 2 martie 2020, prin care susține admisibilitatea recursului. Totodată, recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 100 de RON.
Intimatul A. a depus note scrise, înregistrate la dosar la 25 februarie 2020, prin care solicită anularea recursului, în principal pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, iar, în subsidiar, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
IV. Considerentele Înaltei Curți
Admisibilitatea căii de atac
Hotărârea ce formează obiectul recursului este pronunțată de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unei cereri de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Conform art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători".
Astfel fiind, este admisibilă calea de atac a recursului la Completul de 5 Judecători.
Cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității
În procedura de filtrare a recursului, analizând cu prioritate îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., se constată că cererea nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. referitoare la motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Sub acest aspect, se observă că susținerile invocate de recurenta-revizuentă în cuprinsul cererii de recurs nu răspund cerințelor prevăzute de dispozițiile procedurale menționate, întrucât reprezintă o reluare ad litteram a cererii de revizuire, nefiind formulată nicio critică referitoare la soluția și considerentele deciziei pronunțate în revizuire, ce formează obiectul prezentului recurs.
În contextul în care nu este identificată nicio critică referitoare la hotărârea pronunțată în revizuire, nu se poate realiza o încadrare a susținerilor din recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în procedura reglementată de art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Completul de filtru va constata nul recursul în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuenta Primăria Sectorului 6, prin primar, împotriva Deciziei nr. 1598 din 2 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2020.