ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1798/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 28 octombrie 20.15 sub nr. x/2015, reclamantele A., B. și C. i-au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București - prin Primar General, D., E., F., G. și H. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate că reclamantele:

- dețin în proprietate suprafața de 182,26 mp, teren aferent apartamentului nr. x, situat în București, str. x, suprafață astfel cum a fost identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a Contractului de închiriere nr. x/12.01.2004;

- dețin în proprietate suprafața de 17,70 mp, teren aferent apartamentului de la parter și subsol, situat în București, str. x, suprafață astfel cum a fost identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a Contractului de închiriere nr. x/29.08.2002;

- dețin în proprietate suprafața de 40 mp, teren aferent apartamentului nr. x, situat în București, str. x, suprafață identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a Contractului de închiriere nr. x/29.07.1999;

- dețin în proprietate suprafața de 125 mp, teren aferent spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință (atelier creație), situat în București, str. x, suprafață menționată în cuprinsul fișei de calcul nr. 40/24.11.2010;

- dețin în proprietate suprafața de 746,7 mp teren liber, suprafață obținută prin scăderea din totalul de 1316,92 mp a suprafeței totale de teren de sub construcțiile ce le-au fost restituite în natură și a suprafeței totale de teren de sub construcțiile vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

La 03 decembrie 2015, reclamantele au depus cerere precizatoare, prin care au arătat că, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București - prin Primar General, formulează următoarele capete de cerere, prin care solicită să se constate că:

- reclamantele dețin în proprietate suprafața de 182,26 mp, teren aferent apartamentului nr. x, situat în București, str. x, suprafață astfel cum a fost identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a Contractului de închiriere nr. x/12.01.2004;

- dețin în proprietate suprafața de 17,70 mp, teren aferent apartamentului de la parter și subsol situat în București, str. x, suprafață, astfel cum a fost identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a Contractului de închiriere nr. x/29.08.2002;

- dețin în proprietate suprafața 40 mp, teren aferent apartamentului nr. x, situat în București, str. x, suprafață identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a Contractului de închiriere nr. x/29.07.1999;

- dețin în proprietate suprafața de 125 mp, teren aferent spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință (atelier creație), situat în București, str. x, suprafață menționată în cuprinsul fișei de calcul nr. 40/24.11.2010.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2502 C. civ. și cele ale art. 35 și art. 201 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1335 din 21 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepțiile netimbrării cererii, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I., ca neîntemeiate.

A admis excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul I., ca rămasă fără obiect.

Le-a obligat pe reclamante, în solidar, la plata către pârâții G. și J. a sumei de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, la plata către pârâta K. a sumei de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat și la plata către pârâtul I. sumei de 1.800 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamantele au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 679 A din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondat apelul declarat și le-a obligat pe apelante să plătească intimaților cheltuieli de judecată, după cum urmează: 1.500 RON către K., 1.500 RON către G. și J. și 1.1901ei către I..

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel și, în subsidiar, casarea deciziei și a sentinței de primă instanță, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul a fost înregistrat la 5 decembrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului, au fost expuse pe larg unele aspecte numite prealabile, s-a evocat soluția pronunțată de prima instanță și care a fost menținută de instanța de apel și s-au invocat următoarele critici:

Prima critică vizează încălcarea și greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., recurentele susținând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurentele au arătat, în esență, că nu aveau la îndemână acțiunea în realizare, întrucât aceasta fusese promovată de ele și de autorul lor în cadrul dosarului nr. x/2009, soluționat irevocabil, în care li s-a recunoscut dreptul de proprietate, atât asupra construcțiilor ce nu au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, cât și asupra întregului teren aferent (de sub construcții și teren liber).

A doua critică, întemeiată tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea și greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 431 alin. (2) și ale art. 435 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În cadrul acestei critici, recurentele au susținut, în esență, că instanța de apel a stabilit în mod greșit că în cauză operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1120 din 3 octombrie 2014, în condițiile în care aceasta s-a pronunțat într-o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, acțiunea având un obiect și un temei juridic diferit de cauza de față.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a constatat că cererea de recurs formulată nu a fost însoțită de împuternicirea avocațială a semnatarului cererii de recurs, de un exemplar al cererii de recurs, de înscrisurile noi de care părțile înțeleg să se folosească și nici nu este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON.

În aceste condiții, prin adresa comunicată recurentelor li s-a pus în vedere să complinească lipsurile mai sus arătate, dar și să precizeze dacă înțeleg ca recursul să fie soluționat în completul de filtru, dacă va fi considerat admisibil.

Recurentele s-au conformat obligațiilor impuse și au arătat că sunt de acord ca recursul să fie judecat de completul de recurs prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților, potrivit dovezilor de la dosar.

Intimatul Municipiul București - prin Primarul General a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimații I., G., J. și K. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, întrucât nesocotirea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ. nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norma indicată fiind una de procedură, iar nu de drept material.

Recurentele nu au depus răspunsuri la întâmpinările formulate.

Raportat la dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., se constată că prin cererea de recurs și prin întâmpinarea depuse la dosar nu s-a solicitat soluționarea căii extraordinare de atac de către completul de filtru în cazul în care s-ar aprecia că recursul este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 martie 2020, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurentele-reclamante A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 679A din 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și a stabilit termen de judecată la 5 mai 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Intimatul Municipiul București, prin Primarul General, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Intimații I., G., J. și K. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, întrucât nesocotirea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ. nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norma indicată fiind una de procedură, și nu de drept material.

Recurentele nu au depus răspunsuri la întâmpinările formulate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca instanța să fi pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurentele au arătat, în esență, că nu aveau la îndemână acțiunea în realizare, întrucât aceasta fusese promovată de ele și de autorul lor în cadrul dosarului nr. x/2009, soluționat irevocabil, prin soluția pronunțată, fiindu-le recunoscut dreptul de proprietate atât asupra construcțiilor ce nu au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, cât și asupra întregului teren aferent (de sub construcții și teren liber).

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentele au învederat că în mod eronat s-au aplicat de către instanță prevederile art. 35 C. proc. civ.

Criticile formulate nu sunt fondate, în mod just instanța de apel a aplicat și interpretat prevederile legale, considerând că acțiunea în constatare, promovată de reclamante este inadmisibilă, acestea având la îndemână acțiunea în realizare.

Acțiunea în constatare, numită și în recunoașterea dreptului sau în confirmare, reprezintă acea acțiune prin care reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acțiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes și prin acțiune să nu urmărească contestarea existenței sau inexistenței unei stări de fapt. Astfel, o particularitate importantă a acțiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Legiuitorul a instituit principiul subsidiarității acțiunii în constatare în raport cu acțiunea în realizarea dreptului. Caracterul subsidiar și limitat al acestei acțiuni constituie expresia voinței legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiție să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acțiuni paralele: una în constatare și una în realizarea dreptului.

Prezenta acțiune a reclamantelor este o acțiune în constatare, supusă regulii prevăzute de art. 35 din C. proc. civ. potrivit căreia, cererea pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Art. 35 din C. proc. civ. consacră, așadar, principiul subsidiarității acțiunii în constatare, fără a face vreo distincție în funcție de încadrarea ei în categoria celor interogatorii, provocatorii sau declaratorii, față de acțiunea în realizare, ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea oricărei categorii a acțiunii în constatare, atât timp cât ar fi deschisă calea acțiunii în realizare, caracterul subsidiar al acțiunii în constatare manifestându-se în raport cu toate posibilitățile procedurale avute, pentru realizarea dreptului.

Altfel spus, art. 35 C. proc. civ. impune, pentru chiar admisibilitatea acțiunii în constatare, condiția negativă ca partea să nu poată cere realizarea dreptului dedus judecății.

Or, în speță, recurentele au pretins constatarea pe cale judecătorească a existenței dreptului de proprietate asupra unor imobile, și anume: suprafața de teren de 182,26 mp, suprafața de teren de 17,70 mp, suprafața de 40 mp, suprafața de teren de 125 mp.

Pentru că recurentele nu dețin niciun document care să le ateste calitatea de proprietari asupra imobilelor în litigiu, consideră că pentru a cere realizarea dreptului, nu aveau deschisă calea acțiunii în realizare, în aceste condiții, acțiunea în constatare promovată fiind singura cale admisibilă. Or, așa cum a stabilit în mod just instanța de apel, reclamantele trebuiau să uzeze de acțiunea în realizare.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentelor în sensul că, prin decizia recurată nu se tinde la realizarea dreptului, dreptul fiind realizat, ci se tinde la o identificare a conținutului dreptului, la comensurarea dreptului și din acest punct de vedere, acțiunea nu ar fi inadmisibilă. Finalitatea acțiunii în constatare nu poate consta în "delimitarea terenului de sub construcțiile restituite în natură și a terenului liber de construcții, în vederea intabulării acestui drept de proprietate", astfel cum au solicitat recurentele reclamante.

A doua critică, întemeiată tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea și greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 431 alin. (2) și ale art. 435 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În cadrul acestei critici, recurentele au susținut, în esență, că instanța de apel a stabilit în mod greșit că în cauză operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1120 din 3 octombrie 2014, în condițiile în care aceasta s-a pronunțat într-o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, acțiunea având un obiect și un temei juridic diferit de cauza de față.

Nici aceste critici nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, deoarece, în cadrul procesual dedus judecății și finalizat prin această decizie, s-a soluționat contestația pe care recurentele au formulat-o, în temeiul prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, împotriva Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 17441/07.10.2013, emisă în executarea sentinței civile nr. 1784/21.10.2011 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. De altfel, prin această contestație, reclamantele au invocat drept temei al nulității și faptul că nu ar fi fost identificate spațiile restituite nici sub aspectul întinderii acestora și nici al poziționării.

Așadar, Curtea de Apel București a interpretat în mod corect prevederile legale incidente și anume art. 431 alin. (2) și ale art. 435 alin. (1) și (2) C. proc. civ., dispoziții prin care se recunoaște efectul pozitiv al lucrului judecat, potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Drept urmare, nici această critică a recurentelor nu subzistă, curtea de apel constatând în mod just că se manifestă efectul puterii lucrului judecat a celor reținute prin sentința civilă nr. 1120 din 3 octombrie 2014 invocată în cauză, cu privire la drepturile recunoscute prin hotărârea judecătorească pronunțată anterior.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 679A din 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Având în vedere prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată și luând în considerare culpa procesuală a reclamantelor, vor fi obligate recurentele reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 1.190 RON pentru fiecare dintre intimații I., J. și K., constând în onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 679A din 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentele reclamantele A., B. și C. la plata cheltuielilor de judecată de câte 1.190 RON pentru fiecare dintre intimații I., J. și K..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2020.