ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1010/2020

Asupra actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la 28 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A., B. și C. i-au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General, D., E., F., G., H., I. și J. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate că reclamantele:

- dețin în proprietate suprafața de 182,26 mp, teren aferent apartamentului nr. x situat în București, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafață astfel cum a fost identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/12.01.2004;

- dețin în proprietate suprafața de 17,70 mp, teren aferent apartamentului de la parter și subsol, situat în București, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafață astfel cum a fost identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/29.08.2002;

- dețin în proprietate suprafața de 40 mp, teren aferent apartamentului nr. x situat în București, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafață identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/29.07.1999;

- dețin în proprietate suprafața de 125 mp, teren aferent spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință (atelier creație), situat în București, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafață menționată în cuprinsul fișei de calcul nr. 40/24.11.2010;

- dețin în proprietate suprafața de 746,7 mp teren liber, suprafață obținută prin scăderea din totalul de 1316,92 mp a suprafeței totale de teren de sub construcțiile ce le-au fost restituite în natură și a suprafeței totale de teren de sub construcțiile vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

La 03 decembrie 2015, reclamantele au depus cerere precizatoare, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, prin care au arătat că formulează următoarele capete de cerere, prin care solicită să se constate că reclamantele:

- dețin în proprietate suprafața de 182,26 mp, teren aferent apartamentului nr. x, situat in București, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafață astfel cum a fost identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/12.01.2004;

- dețin în proprietate suprafața de 17,70 mp, teren aferent apartamentului de la parter și subsol situat in București, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafață astfel cum a fost identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/29.08.2002;

- dețin în proprietate suprafața de 40 mp, teren aferent apartamentului nr. x, situat în București, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafață identificată în cuprinsul fișei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/29.07.1999;

- dețin în proprietate suprafața de 125 mp, teren aferent spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință (atelier creație), situat in București, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafață menționată în cuprinsul fișei de calcul nr. 40/24.11.2010.

În drept au fost invocate prevederile art. 2502 C. civ. și cele ale art. 35 și art. 201 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1335 din 21 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepțiile netimbrării cererii, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiu București și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului F., ca neîntemeiate. Prin aceeași sentință a admis excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul F., ca rămasă fără obiect.

Totodată, au fost obligate reclamantele, în solidar, la plata către pârâții I. și H. a sumei de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, la plata către pârâta G. a sumei de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat și la plata către pârâtul F. a sumei de 1.800 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe, reclamantele au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 679A din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondat apelul declarat și le-a obligat pe apelante să plătească intimaților cheltuieli de judecată după cum urmează: 1.500 RON către G., 1.500 RON către I. și H. și 1.1901ei către F..

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel și, în subsidiar, casarea deciziei și a sentinței de primă instanță, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul a fost înregistrat la 5 decembrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului au fost expuse pe larg unele aspecte prealabile, s-a evocat soluția pronunțată de prima instanță, care a fost menținută de instanța de apel și s-au invocat următoarele critici:

Prima critică vizează încălcarea și greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., recurentele susținând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurentele au arătat, în esență, că nu aveau la îndemână acțiunea în realizare, întrucât aceasta fusese promovată de ele și de autorul lor în cadrul dosarului nr. x/2009, soluționat irevocabil, în care li s-a recunoscut dreptul de proprietate atât asupra construcțiilor ce nu au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, cât și asupra întregului teren aferent (de sub construcții și teren liber).

A doua critică, întemeiată tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea și greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 431 alin. (2) și ale art. 435 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În cadrul acestei critici, recurentele au susținut, în esență, că instanța de apel a stabilit în mod greșit că în cauză operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 1120 din 3 octombrie 2014, în condițiile în care aceasta s-a pronunțat într-o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, acțiunea având un obiect și un temei juridic diferit de cauza de față.

Intimatul Municipiul București, prin Primarul General, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimații F., I., H. și G. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, întrucât nesocotirea dispozițiilor art. 35 C. proc. civ. nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norma indicată fiind una de procedură, nu de drept material.

Recurentele nu au depus răspunsuri la întâmpinările formulate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2019 a dispus comunicarea acestuia către părți.

La 6 martie 2020, intimații-pârâți F., I., H. și G. au depus punct de vedere la raport prin care au reiterat excepția nulității recursului.

Prin încheierea din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului formulat de recurentele-reclamante A., B. și C., a admis în principiu recursul și a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte, în temeiul art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția necompetenței materiale procesuale invocate din oficiu, o apreciază ca fiind fondată în considerarea următoarelor argumente:

În baza art. 224 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prin Hotărârea nr. 10/22.09.2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificată prin Hotărârea nr. 8/05.04.2012, au fost aprobate propunerile formulate de secția civilă și de proprietate intelectuală (în prezent secția I Civilă) și de secția Comercială (în prezent secția a II-a Civilă) privind organizarea celor două secții civile, începând cu 01.10.2011.

Din Anexa nr. 1 la hotărârea sus-menționată, care cuprinde regulile de înregistrare și repartizare a dosarelor între cele două secții civile, rezultă că în materiile în care există complete specializate, dosarele se repartizează secției în cadrul căreia funcționează respectivele complete, iar potrivit punctului 1 din Anexă, în cadrul secției I Civile funcționează complete specializate în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001.

Instanța supremă reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantele au solicitat constatarea dobândirii de către acestea a cotei de teren corespunzătoare fiecărui apartament ce li s-a restituit în natură, precum și constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren liber de 746,7 mp, suprafață obținută prin scăderea din totalul de 1316,92 mp a suprafeței totale de teren de sub construcțiile ce le-au fost restituite în natură și a suprafeței totale de teren de sub construcțiile vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, ca urmare a emiterii de către Municipiul București a Dispoziției nr. 17441/07.10.2013, în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel, deși acțiunea inițială este întemeiată pe dispozițiile art. 2502 C. civ. privind imprescriptibilitatea dreptului la acțiune privind acțiunea în constatare și ale art. 35 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte reține că în susținerea cererii de recurs, prin argumentele aduse, recurentele-reclamante antamează aspecte ce vizează aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.

Instanța supremă mai reține și că, în ciclurile procesuale anterioare, prima instanță, prin sentința civilă nr. 1335 din 21.10.2016, soluționând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, a calificat acțiunea ca fiind o cerere în materia Legii nr. 10/2001, scutită de la plata taxei judiciare timbru în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, calificare ce nu a fost contestată în apel, dobândind putere de lucru judecat.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, "în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun".

Legea nr. 112/1995 prevede în art. 22 următoarele: "În cazul în care apartamentul care se restituie în natură se află într-o clădire cu mai multe apartamente, foștii proprietari sau moștenitorii lor dobândesc cota-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părților de construcții și instalații, precum și asupra dotărilor, care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun. Cota de proprietate se dobândește indiferent de clădirea, scara sau etajul la care este situat apartamentul. În privința terenurilor, dispozițiile alin. (1) si 2 se aplică în mod corespunzător. Cotele de proprietate la care se refera prezentul articol se determină proporțional cu suprafața construită".

Astfel, instanța supremă reține că stabilirea cotelor-părți deținute din teren, în condițiile în care imobilul este compus din mai multe apartamente, unele dintre ele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, alte apartamente fiind restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, urmează a se stabili tot prin raportare la prevederile celor două legi speciale.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți sau de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar conform art. 494, "dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". Excepția necompetenței materiale procesuale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost invocată în mod legal, la primul termen de judecată, la care părțile au fost legal citate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 132 alin. (3) și art. 136 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale procesuale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurentele-reclamante A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 679A din 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în favoarea secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale procesuale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentele-reclamante A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 679A din 14 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în favoarea secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2020.