Decizia nr. 131/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 17974/14.01.2019 și obligarea pârâtului la plata integrală a sumelor solicitate ca daune materiale și morale pentru accidentul suferit din partea unui asigurat al S.C. B. S.A., în cuantum de 47300 RON, respectiv 51560 RON, în total 98860 RON, penalități de întârziere în cuantum de 185461 RON.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 312 din 26 iunie 2019, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 17974/14.01.2019 și a obligat F.G.A. la analiza cererii de plată nr. x/19.04.2017, respingând în rest acțiunea.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că au fost încălcate prevederile art. 426 C. proc. civ., pct. (3), potrivit căruia: "Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată și de către grefier", având în vedere că exemplarul pe care l-a primit, nu poarta semnăturile completului de judecată. Se mai susține că nu au fost respectate nici prevederile art. 426 C. proc. civ. pct. (5), potrivit căruia: "Hotărârea se va redacta și se va semna în cel mult 30 de zile de la pronunțare...", care a avut loc la data de 26.06.2019. În opinia recurentului, nu a fost respectat nici art. 427 pct. (1) C. proc. civ., care prevede că: "Hotărârea se va comunica din oficiu părților...". Recurentul precizează că aceasta s-a efectuat la solicitarea expresă, intrând în posesia unui exemplar al hotărârii, nesemnat de completul de judecată, la data de 18 decembrie 2019. Apreciază că instanța de fond, a înțeles pe deplin situația creată și faptul că pârâtul în această cauză, în mod greșit a considerat că cererea de plata nr. x/19.04.2017, care a stat la baza Deciziei nr. 17974/14.01.2019 a fost lovită de intervenția termenului de prescripție legală și, în consecință a anulat această decizie a pârâtului, obligandu-1 să reia analiza cererii de plată nr. x/19.04.2017. Consideră că aceasta "tergiversare" și lipsa de respectare a prevederilor C. proc. civ., constituie un mijloc de "favorizare" al pârâtului, care nu urmărește altceva decât să intervină termenul de prescriere a obligației acestuia de a-și acoperi pierderile materiale și morale suferite în urma accidentului produs de un asigurat al fostei S.C. B. S.A., intrat în faliment.

Apărările formulate în cauză Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 26.08.2013 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care rula pe strada x din municipiul Satu Mare, iar la intersecția cu, strada x, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu motocicleta cu nr. de înmatriculare x, care circula pe drumul prioritar. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a reclamantului A.. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la B. S.A., conform poliței de asigurare nr. x Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x (număr unic 165616). Prin cererea de plată nr. x/19.04.2017 înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma 50.633 RON daune materiale și 51.560 RON daune morale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 26.08.2013. În cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea documentației aferente, FGA a constatat faptul că între data evenimentului (26.08.2013) și data deschiderii procedurii de faliment a S.C. B. S.A. (16.02.2017) s-a împlinit termenul de prescripție în conformitate cu art. 2517 din C. civ., în condițiile în care nu a intervenit nici una dintre situațiile prevăzute la art. 2532 - 2539 C. civ., privind cazurile de suspendare a prescripției sau de întrerupere a prescripției. Prin urmare, a apreciat autoritatea pârâtă că, termenul de prescripție a început să curgă la data de 26.08.2013, iar, întrucât petentul nu a făcut dovada faptului că ar fi intervenit vreo cauză de întrerupere sau suspendare, s-a concluzionat că data limita până la care petentul putea pretinde un drept de creanță s-a împlinit la data de 26.08.2016. Înalta Curte constată că instanța de fond temeinic și legal a reținut că, în mod greșit autoritatea intimată a reținut că în ceea ce îl privește pe petent nu sunt incidente prevederilor art. 2537 pct. 2 din C. civ. cu privire la întreruperea prescripției prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, câtă vreme, de la data producerii evenimentului 28.08.2013 până la data depunerii cererii de plată, 19.04.2017 reclamantul a probat că nu a fost lipsit de diligență și nici nu a stat în pasivitate. Astfel fiind, în mod corect a fost admisă acțiunea reclamantului cu consecința anulării Deciziei nr. 17947/2019 și obligării FGA la analizarea cererii de plată a reclamantului. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins capătul de cerere prin care recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâtului la plata integrală a sumelor solicitate ca daune materiale și morale pentru accidentul suferit din partea unui asigurat al S.C. B. S.A., în cuantum de 47.300 RON, respectiv 51.560 RON, în total 98.860 RON, penalități de întârziere în cuantum de 185.461 RON, apreciind că nu poate proceda la o analiză pe fondul pretențiilor de despăgubiri solicitate, actul administrativ litigios neconținând vreo verificare sub acest aspect, pentru ca instanța de judecată să procedeze la un control de legalitate și temeinicie a deciziei. Consecința anulării deciziei este aceea a obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la reanalizarea cererii de plată. Recurentul-reclamant în mod eronat consideră faptul că soluția instanței de fond de obligare a FGA la reanalizarea cererii de plată este un mijloc de favorizare a acestuia. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune înlăturarea motivării deciziei FGA fondată pe impedimentul intervenirii prescripției cererii de plată, și în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea specială nr. 213/2015, a dispus, în mod corect, obligarea intimatului-pârât la soluționarea cererii de plată pe fond - aprobarea sau respingerea în tot ori în parte a unei cereri de plată fiind atributul Comisiei speciale, în cadrul procedurii administrative necontencioase. În ceea ce privește criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 427 alin. (1) și 426 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, hotărârea instanței fiind semnată de membrii completului de judecată și comunicată recurentului-reclamant. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.