ÎCCJ, Decizia nr. 51/2020

Acțiunea disciplinară Comisia de disciplină pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a exercitat, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) din aceeași lege, acțiune disciplinară împotriva judecătorului A., din cadrul Judecătoriei Constanța, solicitând secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii să aplice magistratului pârât una dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) și k) din aceeași lege.

Hotărârea instanței disciplinare Prin Hotărârea nr. 1J din 9 martie 2011, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a admis acțiunea disciplinară și, în temeiul art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat judecătorului A. sancțiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) și lit. k) din aceeași lege.

Recursul declarat împotriva hotărârii instanței disciplinare Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, a declarat recurs judecătorul A., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, 8 și 9 din C. proc. civ. din 1865. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2011.

Hotărârea pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 137 din 16 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A., judecător la Judecătoria Constanța, împotriva Hotărârii nr. 1J din 9 martie 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară.

Cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii date în recurs 5.1. Derularea procedurii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 5 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu intimații Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a solicitat următoarele: (i) anularea parțială a Hotărârii nr. 24 din 25 noiembrie 2010 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv a art. 29 alin. (4) și (5); (ii) anularea Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 26 din 8 decembrie 2010; (iii) anularea parțială a înscrisului "Programarea în ședințele de judecată ale completelor de 5 judecători pe luna mai 2011 pentru Completul 1 Civil, care poarta semnătura președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție" (iv) revizuirea Deciziei nr. 137 din 16 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2011, casarea și rejudecarea recursului, iar, pe fond, anularea Hotărârii nr. 1J din 9 martie 2011 a secției pentru judecători în materie disciplinară ori înlocuirea sancțiunii excluderii din magistratură, gradual, cu sancțiunea mutării disciplinare la o altă instanță. Prin Sentința civilă nr. 1028 din 18 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2011. La termenul din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a disjuns petitul având ca obiect revizuirea Deciziei nr. 137 din 16 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2011. În urma disjungerii s-a format Dosarul nr. x/2019. Prin Sentința civilă nr. 286 din 24 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza având ca obiect cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019. Prin Încheierea nr. 5470 din 8 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a scos cauza de pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal și a înaintat-o la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea cererii de revizuire formulate de A. împotriva Deciziei nr. 137 din 16 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2011. Cauza a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2020. 5.2. Motivele cererii de revizuire În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a invocat următoarele critici: (i) nelegala compunere a Completului de 5 judecători, stabilită în baza art. 29 alin. (1) și (4) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care adaugă la lege, prin faptul că sunt trași la sorți numai 4 dintre cei 5 judecători și nu participă la tragerea la sorți judecătorii desemnați în anul precedent; (ii) prin hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că sunt excluși de la tragerea la sorți și alți judecători (președintele și vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președinții secțiilor, judecătorii detașați și suspendați, membrii Colegiului de conducere, judecătorii care fac parte din completele care au ședință în zilele de luni, judecătorii bolnavi și judecătorii care sunt membrii ai comisiei de evaluare a activității profesionale); (iii) lipsa de independență și imparțialitate a 4 dintre membrii completului, respectiv judecătorii care au fost trași la sorți, în raport cu al 5-lea judecător, care a fost numit, respectiv președintele secției de contencios administrativ și fiscal; (iv) lipsa de independență și imparțialitate a președintelui secției de contencios administrativ și fiscal, în calitate de președinte al Completului de 5 judecători, pentru motive legate de faptul că, la 16 mai 2011, era subiectul unei operațiuni de interceptare desfășurate de DNA. Revizuentul critică hotărârea atacată pentru că nu cuprinde o motivare obiectivă în raport cu volumul mare de activitate, complexitatea cauzelor în complet specializat de fond funciar, timpii efective de lucru în perioada săptămânii, timpii de judecată în ședință publică și participările în completul de permanență. Totodată, susține revizuentul că situația de fapt nu a fost corect stabilită, astfel că în mod greșit a fost reținută vinovăția sa și i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară disproporționată. Prin urmare, instanța nu a realizat o analiză temeinică a probelor. În acest context, revizuentul combate mijloacele de probă reținute de instanța disciplinară și concluzia instanței în sensul întrunirii elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Analizând cererea de revizuire, cu prioritate sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele arătate în continuare. Conform art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază" Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința legalității ori temeiniciei soluției pronunțate. Astfel, motivele de revizuire sunt reglementate de art. 322 din C. proc. civ. din 1865: "Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire; 2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă; 4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii; 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; 6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă sau consiliul judiciar nu au fost apărați de loc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere; 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Curtea Supremă de justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță; 8. dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. 9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Aplicare "Prin cererea de revizuire, se invocă nelegala compunere a completului care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, sub aspectul nelegalității dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (4) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, nelegalității hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost aprobată compunerea completului, precum și sub aspectul lipsei de independență și imparțialitate a unora dintre membrii completului. Or, niciuna dintre criticile invocate de revizuent nu poate fi circumscrisă motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 322 din C. proc. civ. din 1865, citat anterior, nefiind astfel îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Criticile revizuentului referitoare la considerentele hotărârii atacate și la fondul litigiului disciplinar - sub aspectul aprecierii probatoriului și întrunirii elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare - reprezintă veritabile critici cu privire la fondul cauzei soluționate definitiv prin decizia atacată cu revizuire. Or, analiza criticilor referitoare la fondul cauzei excedează cadrului procesual în calea extraordinară de atac a revizuirii, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 322 din C. proc. civ. din 1865. În realitate, revizuentul își exprimă dezacordul cu privire la soluția și motivarea hotărârii atacate și tinde să obțină o reapreciere asupra fondului cauzei, ceea ce, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei. În acest sens este atât jurisprudența constantă a Completului de 5 judecători în materie civilă (spre exemplu: Deciziile nr. 99/2017, nr. 148/2018, nr. 200/2018, nr. 12/2019, nr. 51/2020), cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855/2.12.2010)". Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 326 alin. (3) raportat la art. 322 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.