ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 117/2022

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, înregistrată la data de 17.11.2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, formând dosarul nr. x/2017, reclamantul Institutul Național De Statistică a chemat în judecată pârâta A. S.R.L. solicitând instanței să emită o ordonanță de plată prin care să fie obligată debitoarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi, respectiv 22.091,95 RON, calculate din suma datorată până la data întocmirii cererii de chemare în judecată, respectiv 23.10.2017, și la plata penalităților de întârziere în continuare, calculate până la până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentința civilă nr. 2166, pronunțată la data de 05.04.2018 de către Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 1 București invocată de debitoare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 4835, pronunțată la data de 12.07.2018 de către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din data de 21.08.2018, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat că este competentă material să soluționeze prezenta cauză

Prin sentința nr. 3739 din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția inadmisibilității.

- a respins cererea formulată de reclamantul Institutul Național de Statistică, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 3739 din 21 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul Institutul Național de Statistică, criticând sentința atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ.

În esență, recurentul a susținut că pentru judecarea prezentei cauze era competentă Judecătoria Sector 1, din perspectiva dispozițiilor art. 94 lit. k) din C. proc. civ.

În opinia recurentei, condițiile de sesizare a instanței în cadrul procedurii de contencios administrativ, sunt: i) actul trebuie să fi fost unilateral; ii) actul să fi produs o vătămare; iii) să fie respectată procedura prealabilă.

Prin urmare, apreciază că nu se justifică competența Curții de Apel București, de a soluționa prezenta cauză, întrucât Institutul nu își poate revoca propriul sau modifica propriul act administrativ prin procedura prealabilă a contenciosului administrativ.

Referitor la cauza de față, arată că este vorba de un litigiu în care instituția reclamantă încheie un contract între profesioniști, de administrare a unui bun din domeniul public, iar nu individual, normativ, emis în regim de putere publică așa cum legea contenciosului o definește.

Deci, este vorba de un act juridic civil bilateral, care are un caracter oneros, prin care fiecare parte urmărește un avantaj; prin urmare, scopul actului în cauza este unul de a urmări un beneficiu.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta arată în esență, că hotărârea recurată este casabilă, deoarece în considerente nu sunt analizate și sintetizate prin argumente și raționamente logice -juridice de ce au fost înlăturate, apărările supuse privind excepția de inadmisibilitate, lipsa conformității acțiunii lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței accesorii datorate, pe care le consideră reținute de instanța de fond în mod eronat.

În fine, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., recurenta arată că în mod eronat, instanța a stabilit că cererea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită procedura a somației de plată, iar debitul accesoriu, reprezentat de penalități, în valoare de 22.091,95 de RON neavând un caracter cert, lichid și exigibil.

Solicită să se observe că cererea este admisibilă așa cum a fost încadrată drept somație de plată, având în vedere dispozițiile Legii nr. 72/2013.

Intimata - pârâtă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței recurate.

Recurentul-reclamant Institutul Național de Statistică a formulat răspuns la întâmpinare prin care a învederat că în raport de Decizia nr. 17/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împotriva sentinței nr. 3739 din 21 septembrie 2018 a Curții de Apel București poate fi exercitată numai calea de atac a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 4 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 13 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra apelului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului formulat de reclamantul Institutul Național de Statistică, invocată de intimata A., apreciază că acesta este inadmisibil pentru următoarele motive:

Cu titlu prealabil, contrar susținerilor recurentei formulate prin răspunsul la întâmpinare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente considerentele Deciziei nr. 17/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 17/2017 privind examinarea sesizării formulate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Brașov cu privire la "interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac a apelului în materia contenciosului administrativ", Înalta Curte a stabilit că împotriva hotărârilor pronunțate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepția cazului prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În prezenta cauză, cererea de formulată de reclamant și implicit și calea de atac sunt supuse procedurii ordonanței de plată, prevăzute de art. 1014-1025 C. proc. civ., astfel că nu îi sunt aplicabile, în sensul invocat, considerentele Deciziei nr. 17/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește recursul formulat, din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că, prin cererea formulată, reclamantul Institutul Național de Statistică a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată debitoarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi, respectiv 22.091,95 RON, calculate din suma datorată până la data întocmirii cererii de chemare în judecată, respectiv 23.10.2017, și la plata penalităților de întârziere în continuare, calculate până la până la achitarea integrală a debitului, în temeiul art. 1014 C. proc. civ. referitoare la procedura ordonanței de plată.

Prin sentința civilă ce face obiectul prezentului recurs, instanța fondului a respins cererea ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu a parcurs procedura prevăzută de art. 1015 C. proc. civ., prevăzută sub sancțiunea inadmisibilității, iar împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

Înalta Curte reține că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Or, împotriva modalității de soluționare a ordonanței de plată nu exista deschisă calea formulării unui nou recurs.

Raportat la datele speței de față, Înalta Curte observă că prin sentința civilă nr. 3739 din 21 septembrie 2018 a fost soluționată ordonanța de plată formulată de Institutul Național de Statistică, iar potrivit dispozițiilor art. 1024 alin. (1) din C. proc. civ., "Împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1022 alin. (1) și (2), debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia."

De asemenea, conform prevederilor art. 1024 alin. (2) C. proc. civ. "Cererea de anulare poate fi introdusă de creditor împotriva încheierilor prevăzute la art. 1021 alin. (1) și (2), precum și împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1022 alin. (2) în termenul prevăzut la alin. (1)."

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual expus, Înalta Curte constată că împotriva hotărârii prin care s-a soluționat ordonanța de plată, se poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.

Drept urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, calea de atac a recursului promovată de reclamantă este inadmisibilă, întrucât, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În egală măsura, Înalta Curte reține că din cuprinsul textelor de lege anterior menționate, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar urmează să admită excepția inadmisibilității și să respingă recursul, ca inadmisibil.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă A. S.R.L., Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 2380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocate de intimata-pârâtă A. S.R.L..

Respinge recursul formulat de reclamantul Institutul Național de Statistică împotriva sentinței civile nr. 3739 din 21 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Obligă recurentul-reclamant Institutul Național de Statistică la plata sumei de 2380 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.