ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 36/2020

HOTĂRÂRE
25.05.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 36/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 6 din data de 23 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. x/2017, a fost soluționată contestația declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 36 din data de 23 ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria Săveni în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva Încheierii penale nr. 6 din data de 23 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Botoșani contestatorul A. a formulat contestație, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 35 din data de 19 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Împotriva Deciziei nr. 35 din data de 19 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, petentul a formulat din nou contestație.

Prin Decizia penală nr. 680 din data de 26 iulie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 35 din data de 19 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Decizia mai sus menționată a fost contestată de petent, iar prin Decizia penală nr. 184 din data de 19 noiembrie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, contestația a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva Deciziei penale nr. 184 din data de 19 noiembrie 2018, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, a formulat contestație petentul A.

Prin Decizia penală nr. 91 din data de 25 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 19 noiembrie 2018 a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva Deciziei penale nr. 91 din 25 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, contestatorul A. a formulat contestație în anulare.

Prin Decizia penală nr. 158 din data de 10 iunie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 91 din data de 25 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva Deciziei penale nr. 158 din data de 10 iunie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, contestatorul A. a declarat contestație.

Prin Decizia penală nr. 263 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 158 din data de 10 iunie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut că admisibilitatea contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost stabilite hotărârile susceptibile a fi supuse acestei proceduri, termenul de declarare a căii de atac și motivele pentru care se poate formula contestația.

De asemenea, instanța supremă a reținut că potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a constatat că prezenta contestație a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 158 din data de 10 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, decizie prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o contestație în anulare formulată de contestator.

Mai mult decât atât, instanța supremă a constatat că, în mod repetat, contestatorul A. a exercitat căi de atac împotriva unor hotărâri definitive, nesusceptibile a fi reformate prin exercitarea succesivă a acestora, în condiții nereglementate de legea procesual penală.

Împotriva acestei decizii, la data de 14 ianuarie 2020, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestației, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 23 martie 2020, termen care a fost preschimbat în data de 25 mai 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speță, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale nr. 263 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Penal 3 - 2019 în Dosarul nr. x/2019, hotărâre prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 158 din data de 10 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.

Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârea prin care este soluționată contestația nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, se constată că prezenta cale de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, respectiv a Deciziei penale nr. 263 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, hotărâre prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestație, acest aspect fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de A. împotriva Deciziei penale nr. 263 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători - Penal 3 - 2019 în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de A. împotriva Deciziei penale nr. 263 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători - Penal 3 - 2019 în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-19
1,00
ÎCCJ, Decizia nr. 182/2020
Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Încheierea penală nr. 6 din data de 23 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. x/2017, a fost soluționată contestați
ÎCCJ 2021-03-22
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 85/2021
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 6 din data de 23 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Botoșani, în dosarul nr. x/2017, a fost soluționată contestația
ÎCCJ 2021-01-18
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 6/2021
Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 584 din data de 15 iunie 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul secției penale a Înaltei Curți de
ÎCCJ 2019-11-12
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 268/2019
va acestei încheieri a formulat apel petentul A.. Prin Decizia penală nr. 825 din data de 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția penală, și pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva
ÎCCJ 2020-02-24
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 28/2020
Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 308/A din data de 23 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a
Sursă