Decizia nr. 108/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Recurentul A. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 12/25.03.2021 pronunțată în dosar nr. x/2020 de către Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, solicitând anularea acesteia ca nelegală și netemeinică, respectiv anularea hotărârii nr. 3/07.02.2020 pronunțată de Consiliul de Disciplină în dosarul nr. x/2019. La termenul de judecată din data de 04.06.2021, recurentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și a art. 75 alin. (11) teza a III-a din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 21 din Constituție.

Hotărârea Curții de Apel Prin încheierea din 18 iunie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal: - a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 21 din Constituție; - a admis, în temeiul art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 75 alin. (11) teza a III-a din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 21 din Constituție, formulată de recurentul A. în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Notarilor Publici, și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 75 alin. (11) teza a III-a din Legea nr. 36/1995 raportat la art. 21 din Constituție; - a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de recurent, - a amânat pronunțarea asupra excepției de necompetență teritorială pentru data de 30.06.2021.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Curții de Apel Oradea a declarat recurs A., susținând că încheierea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1), (2), (3), (4) din Legea nr. 47/1992 și art. 413 din C. proc. civ. În esență, recurentul a susținut că faza procedurală a cercetării judecătorești în care a invocat excepția a fost cea a pronunțării instanței asupra competenței instanței, aceasta și în urma invocării de către intimați a excepției de necompetență teritorială a Curții de Apel Oradea. Dezlegarea excepției depinde de aplicabilitatea celor două texte de lege, care sunt într-o legătură indisolubilă, ținând cont și de faptul că procedura de judecare a cererii de recurs se supune prevederilor din Legea specială nr. 554/2004. Din punct de vedere al tehnicii juridice, între cele două texte normative care stabilesc procedura competenței teritoriale speciale, există o legătură de nezdruncinat, forma de bază fiind prevederea din legea nr. 554/2004, aplicabilitatea concretă regăsindu-se în legea nr. 36/2004. Recurentul susține că înțelege să conteste ambele texte de lege, astfel că pronunțarea asupra excepției de necompetență poate fi dispusă cu referire doar la ambele texte, și nu doar la prevederea din Legea nr. 36/1995. De asemenea, recurentul arată că în mod nelegal, chiar în situația sesizării restrânse a Curții Constituționale, nu s-a dispus suspendarea judecării cauzei, cu încălcarea prevederilor art. 413 pct. 1 C. proc. civ.. Dezlegarea asupra excepției de necompetență are o prevalentă asupra continuării cercetării judecătorești. Soluția contenciosului constituțional, în cazul în care ar fi pozitivă, ar avea repercusiuni ireversibile asupra fondului cercetat în recurs, fără posibilitate de reluare a judecății de către Curtea de Apel Oradea.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata Uniunea Națională a Notarilor Publici prin Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici a invocat excepțiile tardivității, inadmisibilității și nulității recursului.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, iar prin rezoluția din data de 7 septembrie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 21 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității recursului promovat de A. împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Curții de Apel Oradea, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că hotărârea prin care a fost respinsă cererea recurentului reclamant de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată la data de 18 iunie 2021, iar recursul a fost declarat la data de 22 iunie 2022. Înalta Curte constată că, raportat la faptul că ziua de 21 iunie 2021 a fost zi declarată prin lege ca fiind nelucrătoare, recursul înregistrat la data de 22 iunie 2022 este formulat în interiorul termenului legal de 48 de ore de la pronunțare, astfel că va fi respinsă ca nefondată excepția invocată. În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva soluției cuprinse în încheierea din 18 iunie 2021 de respingere a cererii de suspendare, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. În ceea ce privește încheierile premergătoare, potrivit art. 466 alin. (4), împotriva acestora nu se poate formula calea de atac decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel. Curtea de Apel Oradea a fost sesizată de recurent în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (11) din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora "Hotărârea prin care se soluționează contestația poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București. (...) Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă", hotărârea ce urmează a se pronunța în cauză fiind, așadar, definitivă. Raportat la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare, nu este supusă căii de atac încheierea prin care se admite cererea de sesizare a Curții Constituționale și nu mai este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 47/1992 suspendarea judecății, în cazul sesizării Curții Constituționale, acest aspect fiind la latitudinea instanței în condițiile C. proc. civ. Având în vedere dispozițiile C. proc. civ. care reglementează suspendarea judecății, prin art. 414 fiind prevăzut că: "(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusa de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitiva.(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului", legiuitorul nu prevede atacarea separată a încheierii de respingere a cererii de suspendare, diferența de tratament juridic în cele două cazuri rezultând din efectele produse de cele două tipuri de încheieri, de respingere și, respectiv, de admitere a cererii de suspendare a judecății. Cum, în cauză, prin dispoziția din încheierea atacată, pronunțată într-o cauză ce se va soluționa prin hotărâre definitivă, a fost respinsă cererea de suspendare a judecății, ca urmare a admiterii parțiale a cererii de sesizare a Curții Constituționale, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 414 alin. (1) și (2) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 457 alin. (1) și art. 466 alin. (4) din același Cod, rezultă că împotriva dispoziției de respingere a cererii de suspendare nu poate fi formulată calea de atac a recursului. În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat împotriva soluției cuprinse în încheierea din 18 iunie 2021 de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente: Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității, stipulată în alin. (3) al aceleiași dispoziții legale. De asemenea, prin intermediul art. 489 C. proc. civ., legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte reține că obiectul unei astfel de căi de atac este acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cauza de față, prin încheierea din 18.06.2021, instanța a reținut că "excepția nu are legătură cu soluționarea cauzei, textul de lege privind situația în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, ceea ce nu este cazul în speță, unde recurentul este o persoană fizică. De asemenea, competența teritorială în prezenta cauză se stabilește potrivit unui text de lege special, derogatoriu de la normele generale cuprinse în dreptul comun reprezentat de Legea contenciosului administrativ". Observând cererea de recurs formulată de recurentul A., prin care acesta a promovat calea de atac împotriva soluției instanței de fond de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acesteia, recurentul nu a indicat niciun argument prin care să fie adusă vreo critică soluției pronunțate, limitându-se doar la a declara, formal, recurs, cu o trimitere generică la considerentele cererii inițiale de sesizare formulate în fața primei instanțe. Or, simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ., cu indicarea concretă a criticilor formulate în raport de soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură concretă cu soluția pronunțată de instanța de fond, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului, va respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 iunie 2021 în privința cererii de suspendare, ca inadmisibil, și va constata nulitatea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 18 iunie 2021, în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.