ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1019/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CONSTANȚA, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în baza probatoriilor administrate în contradictoriu, să se dispună:

- suspendarea executării Deciziei nr. 50430/09.07.2020 de angajare a răspunderii solidare;

- anularea Deciziei nr. 150/29.09.2020 de soluționare a contestației fiscale;

- anularea Deciziei nr. 50430/09.07.2020 de angajare a răspunderii solidare;

- obligarea pârâtei AJFP Constanța la restituirea tuturor sumelor încasate în baza Deciziei nr. 50430/09.07.2020 și la plata dobânzilor legale fiscale aferente sumelor pentru care solicită restituirea, curse începând cu data fiecărei plăți până la data restituirii integrale și efective a acestora;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 76/CA din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și a dispus suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/09.07.2020 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța până la soluționarea definitivă a cererii privind anularea actului.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiate.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele - pârâte au susținut că hotărârea este nelegală, condițiile pentru dispunerea suspendării executării actului nefiind îndeplinite cumulativ câtă vreme nu există motive evidente de nelegalitate, iar iminența producerii prejudiciului nu s-a probat.

În ceea ce privește prima condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 au susținut că este greșita interpretarea instanței de fond referitoare la existența cazului bine justificat motivată pe neregularitatea audierii și suspendarea soluționării contestației administrative, căci aceste chestiuni nu sunt evidente, nu rezultă din simpla palpare a actului administrativ, ci privesc fondul actului a cărui antamare în cererea de suspendare a executării este nelegală.

Lipsa audierii este condiție de nulitate absolută a deciziei de angajare a răspunderii, însă efectuarea acesteia cu eventuala nerespectare a legii, ține de fondul actului respectiv, de legalitatea operațiunilor premergătoare emiterii actului și nu poate face obiect al analizei în cererea de suspendare a executării actului. Nu este legală interpretarea dată de instanța de fond, căci aceasta echivalează cu prejudecarea fondului întrucât chestiunea modalității în care s-a efectuat audierea ține de legalitatea actului însuși care nu poate fi cercetată în cadrul cererii de suspendare a executării acestuia.

Nu se circumscrie cazului bine justificat nici împrejurarea că este suspendată soluționarea contestației administrative împotriva deciziei de impunere prin care s-au stabilit obligațiile pentru care s-a dispus angajarea răspunderii, căci soluția este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 278 alin. (1) din Legea 207/2015, potrivit căruia contestația administrativa nu suspenda executarea actului.

Așadar, daca instanța de fond a dorit să cerceteze aparenta legalitate a actului sub aspectul creanței înglobate în acesta, doar probarea de către reclamant că decizia 50430/2020 ar fi fost emisă în condițiile în care ar fi fost suspendată executarea deciziei de impunere și a deciziilor de stabilire a accesoriilor ar fi putut duce la concluzia că, suntem în prezența cazului bine justificat. Existența contestației administrative împotriva actului de impunere, soluționată în sensul dispunerii suspendării soluționării până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, nu înlătură caracterul executoriu al actului de impunere astfel că, nicio umbra de îndoiala asupra legalității, certitudinii și exigibilității obligațiilor stabilite prin actul a cărui suspendare se cere, nu rezultă din palparea actului.

În ceea ce privește condiția prevenirii pagubei iminente, hotărârea fondului este dată cu greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 și art. 249 din noul C. proc. civ. precum și cu încălcarea normei de procedură prevăzută de art. 425 lit. b) teza finală, din noul C. proc. civ., lipsind arătarea dovezilor pe care se sprijină soluția instanței care, s-a pronunțat doar pe baza susținerilor reclamantului fără ca acesta sa fi produs vreo proba din care sa rezulte iminența prejudiciului raportat la sumele de bani ce le-ar deține în conturi și care ar putea fi executate silit.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele au susținut că instanța de fond a expus pe larg susținerile reclamantului și s-a rezumat la a menționa într-o singură frază, că au depus întâmpinare și că au cerut respingerea cererii susținând în esență că nu sunt îndeplinite condițiile legii, fără ca în considerente să se regăsească toate susținerile lor, respectiv cele care privesc efectul suspendării soluționării contestației administrative ori suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii care împiedică executarea silită a reclamantului, ori lipsa dovezilor iminenței prejudiciului față de neînceperea executării.

Exigența legii din sintagma "susținerile pe scurt ale părților" din dispozițiile art. 425 lit. b) din noul C. proc. civ. nu este îndeplinită când, în hotărâre nu se regăsesc, pe scurt, toate susținerile uneia din părți, în speță a pârâtelor, mai ales când acestea au fost formulate punctual cu indicarea unor hotărâri judecătorești. Mai mult, nu se regăsesc în hotărâre nici motivele de fapt și de drept pentru care toate susținerile noastre au fost înlăturate de instanță.

Pe fondul cererii de suspendare a executării actului administrativ, au solicitat ca în rejudecare, după casare, să fie respinsă cererea, reținând că: actul este emis de organul fiscal competent; suma pentru care s-a dispus atragerea răspunderii, provenind în mare parte din decizia de impunere nr. x/29.11.2016 este temeinică și legală câtă vreme actul administrativ de impunere nu a fost desființat în căile legale de atac; starea de insolvabilitate este legal stabilită câtă vreme procesul-verbal de insolvabilitate nu a fost atacat/desființat în căile legale de atac; chestiunea răspunderii nu poate face obiect al judecații in cererea de suspendare a actului administrativ; reclamantul nu face dovada începerii vreunei executări în baza actului atacat astfel că nu se probează alegațiile privind prejudiciul iminent.

Intimatul - reclamant a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Recurentele au invocat nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond, aceasta fiind dată cu nerespectarea prevederilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., întrucât în considerentele hotărârii nu se regăsesc, pe scurt, susținerile pârâtelor și nici motivele de fapt și de drept pentru care susținerile lor au fost înlăturate de instanță.

Deși a fost încadrată de recurente ca motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în mod evident această critică intră în sfera de aplicație a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține nici incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării sau motivării necorespuzătoare a hotărârii.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Din perspectiva acestui motiv de casare, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se observă că, în cauză, recurentul a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 detaliat mai sus, în legătură cu faptul că hotărârea primei instanțe nu ar fi motivată corespunzător, nerăspunzând tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate și fără a arăta care sunt textele de lege în baza cărora a apreciat comportamentul intimatei - reclamante ca fiind legal.

Din verificarea hotărârii atacate, referitor la această critică, se observă că prima instanță a analizat argumentele ambelor părți, precum și probele administrate și în baza acestora și a concluziilor proprii a adoptat soluția recurată, care este temeinic motivată.

Împrejurarea că instanța nu ar fi realizat o analiză detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond este la adăpost de critică și nu poate fi reformată în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, având în vedere că a argumentat soluția adoptată și a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente și logice, simpla nemulțumire a recurentului față de soluția pronunțată de către instanță nefiind suficientă pentru casarea acesteia.

Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În cauza dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Referitor la condițiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat și paguba iminentă, Curtea reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș), prin pagubă iminentă se înțelege-prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte în deplin acord cu instanța de primă jurisdicție reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, întrucât argumentele aduse de intimatul-reclamant sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond, la analiza sumară a actului atacat, faptul că angajarea răspunderii solidare a reclamantului a fost dispusă în temeiul art. 25 alin. (2) lit. b) și d) din Legea nr. 207/2015, în condițiile în care, prin Notificarea nr. x/20.02.2020, reclamantul a fost notificat în vederea audierii preliminare angajării răspunderii sale solidare în temeiul prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din legea nr. 207/2015.

În dreptul național, art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede obligația organului fiscal de a-i asigura contribuabilului, înaintea luării deciziei, posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.

Pe de altă parte, art. 43 alin. (2) lit. j) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede ca element obligatoriu al actului administrativ - fiscal și mențiunile privind audierea contribuabilului.

Este vorba de o nulitate virtuală, astfel că partea care o invocă va trebui să facă dovada că i s-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea respectivului act.

Însă, în speța supusă judecății, elementele furnizate instanței de către reclamant dovedesc vătămarea în condițiile în care recurentele - pârâte nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin aceste dispoziții legale, anterior menționate, de a-i oferi posibilitatea reală de a prezenta punctul de vedere cu privire la fapta reglementată de art. 25 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015.

Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Condiția pagubei iminente presupune însă producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanței de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, că, raportat la valoarea debitului, punerea în executare a actului administrativ atacat, în contextul duratei procedurii de soluționare a contestației fiscale vizând debitul principal, procedură suspendată în ceea ce privește suma de 1.808.617 RON, ar perturba grav situația financiară a reclamantului și a familiei sale, generând prejudicii greu de înlăturat, în cazul rămânerii definitive a soluției de anulare a actului a cărui suspendare se solicită.

Înalta Curte reține și că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra reclamantului, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susține recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același cod.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele-pârâte la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin depunerea în dosarul instanței de recurs a facturii și a chitanței de plată a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva încheierii civile nr. 76/CA din 15 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1190 RON, către intimatul-reclamant A., reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.