ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 990/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la 09.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu Pârâții Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj la recalcularea și plata indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225 RON și care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaționale Justiție din data de 01.08.2016), începând cu data numirii sale în calitate de procuror stagiar până la data dobândirii calității de procuror definitiv, 01.01.2020-25.04.2021 și la plata diferenței dintre venitul la care reclamnata era îndreptățită și venitul efectiv încasat, pentru fiecare lună din aceeași perioadă, până la plata efectivă a dreptului, sumă actualizată cu indicele de inflație, la care se aplică dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective a debitului.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la recalcularea și plata indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225, cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015: 484,18+25%=605,225 RON și care se acordă unor categorii de personal din cadrul familiei ocupaționale Justiție din data de 01.08.2016), începând cu data numirii sale în calitate de procuror definitiv, 26.04.2021.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) .din O.U.G. nr. 83/2014, art. 3

1

din O.U.G. nr. 20/2016, art. 38 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, Decizia nr. 36/04.06.2018,pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1.531, art. 1.535 C. civ. și art. 166 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 8016/17.11.2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, apreciind că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 instituie o competență teritorială exclusivă în materia litigiilor de muncă și constatând că reclamanta are domiciliu în localitatea Mioveni, județul Argeș și locul de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești, a constatat că Tribunalul Brașov este competent să soluționeze pricina.

La 11.02.2021 dosarul a fost înregistrat, sub același număr unic, pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, care prin sentința civilă nr. 344/MAS/30.03.2022 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, constatând că litigiului cu care a fost învestită prin declinare i se aplică jurisdicția muncii, astfel cum aceasta este definită de art. 266 din Codul muncii, reținând incidența art. 269 din același cod și art. 210 din Legea nr. 62/2011, dar și că reclamantul are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, a constat stabilirea competenței teritoriale în cauză se realizează în raport cu dispozițiile imperative ale art. 127 alin. (1), (2

1

) și (3) C. proc. civ. și nu cu cele de drept comun, prin aplicarea cărora Tribunalul București este competent teritorial să judece litigiul.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, reclamanta, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești, a învestit Tribunalul București cu un conflict de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2

1

) și (3) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, precum și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Cum reclamanta își desfășoară activitatea în cadrul unui parchet de pe lângă o instanță inferioară celei care ar fi competentă să soluționeze cauza, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care instituie o competență exclusivă în favoarea unei instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate.

De asemenea, se constată că aceasta nu poate fi determinată nici în raport cu art. 127 alin. (1) și (2

1

) C. proc. civ., cauza nefiind de competența instanței la care reclamanta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia.

Așa fiind, în speță, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului și art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competență alternativă.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Așadar, atât timp cât în cauză nu sunt aplicabile norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu și de instanță din oficiu.

Altfel spus, Tribunalul București nu putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În aceste condiții, reținând că, în speță, pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, Înalta Curte constată că această instanță a fost legal învestită și a devenit singura competentă să soluționeze litigiul.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2022.