ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 971/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10956/06.12.2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca rămasă fără obiect contestația formulată de A. împotriva modului de calcul al cotei CASS aferentă cuantumului pensiei, realizat de intimata Casa de Pensii a Municipiului București.

Împotriva acestei sentințe, contestatoarea a declarat recurs, care prin decizia nr. 2188/31.03.2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost anulat.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat cerere de revizuire.

Prin decizia nr. 133/17.12.2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a constatat perimată revizuirea.

Împotriva celei din urmă decizii, revizuenta a formulat contestație în anulare care prin decizia civilă nr. 9/27.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, autoarea căii de atac a arătat că în mod nelegal contestația în anulare a fost respinsă. În acest sens, a afirmat că soluționarea cauzei s-a realizat în temeiul unei excepții invocate de partea adversă, fără judecarea litigiului pe fond și fără ca motivele căii de atac exercitate să fi fost analizate de curtea de apel, fapt ce a încălcat dreptul său la apărare, prevederile Constituției României și ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În continuare, a susținut că decizia recurată, precum și celelalte hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești în prezenta cauză sunt lovite de nulitate, întrucât acestea au fost date cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în cauză și a dreptului său la apărare, în condițiile în care premisele admiterii acțiunii promovate și căilor de atac exercitate erau întrunite, iar probatoriul administrat susținea temeinicia contestației sale.

Totodată, a susținut că instanța învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 10956/06.12.2013 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în mod nelegal, nu a acordat un nou termen de judecată pentru motivarea acestuia și nu a aplicat dispozițiile art. 29 C. proc. civ. pentru a constata că motivele acțiunii sale erau întemeiate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 4-9, art. 304 și art. 312 C. proc. civ.

La 15.09.2020 recurenta-contestatoare a depus precizări în cadrul cărora a reluat aceleași argumente expuse în cererea de recurs.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 23.09.2020, Înalta Curte, constatând lipsa părților de la judecata procesului și că în cauză nu a fost solicitată judecata acestuia și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului.

Astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând incidente dispozițiile Codului de procedură din 1865, față de data începerii procesului, reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 1 an. (...)".

În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului.

Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate în vederea respectării dreptului părților la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 1 an și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, instanța supremă constată că, în cauză, ultimul act de procedură îndeplinit a fost la 23.09.2020, când judecata recursului a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că de la această dată părțile nu au mai efectuat niciun demers în vederea continuării judecății, fiind, astfel, în culpă procesuală.

Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din lipsa de stăruință a părților mai mult de 1 an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, în condițiile art. 249 și art. 250 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 9/27.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2022.