ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3538/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 12 decembrie 1997, reclamantele B.L.D. și N.C.L. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, SC R.V. SA și SC H.N. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate „nulitatea titlului de deținere al Statului Român” pentru imobilele situate în str. Ioan Slavici și str. Paris, ambele situate în sectorul 1 București. La data de 21 septembrie 1998 reclamantele au chemat în judecată în temeiul dispozițiilor art. 57 C. proc. civ. și pe D.I., D.E. și D.Ș.

motivat de faptul că din imobilul situat în str. Paris au fost înstrăinate „porțiuni” cu actele de vânzare - cumpărare din 17 ianuarie 1997. În ședința publică din data de 14 mai 1999 reclamantele au depus la dosar o altă cerere în care au arătat că înțeleg să precizeze obiectul acțiunii formulate, în sensul că solicită ca fiecare clădire să le fie „predată împreună cu terenul”. Prin sentința civilă nr. 16635 din 15 octombrie 1999, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, față de dispozițiile art. 2 lit. b) C. proc. civ. După înregistrarea cauzei pe rolul tribunalului, reclamantele au depus la dosar „precizări” ale acțiunii, arătând că solicită restituirea celor două imobile din București str. Paris și str. Ioan Slavici, ambele din sectorul 1, în principal integral, iar, în subsidiar, doar acele „fragmente” care nu au fost înstrăinate.

S-a menționat, de asemenea, că „baza restituirii” constă în reținerea nulității absolute a celor două contracte de vânzare - cumpărare încheiate de SC H.N. SA cu locatarii deținători ai apartamentelor principale din imobilul din str. Paris. La termenul din 13 ianuarie 2000 s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor intervenientului Dăianu Ioan, numiții A.D.D. și D.D. Totodată s-au depus două cereri de intervenție în interes propriu de către T.V.D., C.M., C.I.C. și L.M. (fila 31 Dosar nr. 5276/1999 al Tribunalului București, secția a III a) prin care s-a solicitat să se constate că aceștia sunt proprietarii a câte unei suprafețe, cotă indiviză de 90 mp, teren situat în str. Ioan Slavici, sector 1, aferentă apartamentelor nr. 5 și 6 cumpărate, în conformitate cu Ordinul Prefectului nr. 262 din 13 aprilie 1999 și asupra apartamentelor nr. 5 și 6 aflate în blocul construit pe teren în conformitate cu autorizația nr. 409/1957 și a garajului autorizat.

După mai multe cicluri procesuale, Înalta Curte prin Decizia nr. 2514 din 30 martie 2005 a casat cu trimitere cauza spre rejudecarea apelului. În rejudecare, la data de 18 aprilie 2006 reclamantele B.L.D. și N.C.L. au solicitat lărgirea cadrului procesual prin introducerea în proces, ca intervenienți forțați cu rol de pârâți, a mai multor persoane deținătoare a unor titluri pe cotele indivize din proprietatea reclamantelor, printre care și contestatoarea G.M.S., pentru cota de 90 mp teren situat în București, strada Ion Slavici, Dosar nr. 33508/2/2005 Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, vol. I- fila 109. Prin încheierea de ședință din 26 octombrie 2006 instanța a dispus citarea tuturor pârâților indicați de către reclamante prin această cerere.

La data de 18 ianuarie 2007 pârâta (intervenienta) G.M.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive - fila 211 dosar Curtea de Apel Bucuresti,, vol. I. La data de 14 iunie 2007 pârâta G.M.S. a invocat (cererea scrisă de la fila 289 dosar Curtea de Apel București, vol. I) excepția inadmisibilității cererii reclamantelor de introducere forțată a sa în cauză, iar, prin încheierea de ședință din 28 iunie 2007 instanța a respins excepțiile invocate. La data de 8 noiembrie 2007 pârâta G.M.S. a invocat excepția necompetenței absolute de ordine publică a Curții în favoarea instanței specializate de fond funciar - fila 338, dosar Curtea de Apel București, vol. II, respinsă prin încheierea de ședință din data de 13 decembrie 2007 - fila 374, dosar Curtea de Apel Bucuresti, vol. II.

Prin decizia civilă nr. 415 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în ceea ce privește pretențiile reclamantelor pentru revendicarea imobilului din București, strada Ion Slavici, a respins cererea și a respins, ca inadmisibilă în apel, cererea reclamantelor de introducere forțată în cauză a pârâților ce dețin cote părți din acest imobil, printre acestea fiind și intervenienta G.M.S. Împotriva menționatei decizii, cât și a încheierilor din 30 septembrie 2010 și din 28 iunie 2007, au formulat și motivat recurs, în termen legal, reclamantele B.L.D. și N.C.L. și pârâții Municipiul București, prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București, Primarul Sectorului 1 București și Consiliul Local al Sectorului 1 București, intervenienții T.M.V.

și T.A., în calitate de moștenitori ai lui T.V.D., și G.M.S. În dezvoltarea criticilor de recurs împotriva încheierii de ședință din data de 28 iunie 2007, prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de introducere în cauză a intervenientei, cerere formulată de apelantele-reclamante, respingând-o, pârâta G.M.S. a arătat următoarele: Este contrar oricăror principii de drept introducerea unei persoane într-o procedură judiciară după 10 ani de la declanșarea acesteia, făcându-i implicit opozabilă o întreagă suită de acte procedurale totalmente necunoscute și este o sfidare a dreptului la apărare. Recurenta a fost în imposibilitatea efectivă de a se apăra în proces, deoarece o parte din procedură s-a desfășurat in lipsa ei, iar cealaltă parte s-a desfășurat pe baza unui document insuficient de clar din punct de vedere juridic.

Curtea de Apel București a respins excepția invocată fără nicio motivare. Deși această greșeală de judecată a fost reparată prin decizia civilă nr. 415 din 01 iulie 2010, care nu a fost recurată, fiind considerată corectă, totuși recurenta a declarat recurs împotriva încheierii din data de 28 iunie 2007 pentru ca să nu poată fi invocat de partea adversă principiul non reformatio in pejus, adică principiul neagravării situației în propria cale de atac, căci este de presupus că reclamanții vor face recurs și vor invoca un anumit text procedural. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 8502 din 2 decembrie 2011 a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta G.M.S.

împotriva încheierii de ședință din data de 28 iunie 2007. Instanța de recurs a reținut că prin încheierea recurată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a altor persoane, printre care și recurenta, soluție nemotivată, care a fost, însă, confirmată prin decizia nr. 415/2010 în care instanța a complinit lipsa motivării, arătând argumentele care justifică măsura dispusă, decizie neatacată de către recurentă. S-a constatat că recurenta formulează critici ce vizează argumente în susținerea soluției pronunțate de instanța de apel. La data de 11 aprilie 2012 G.M.S. a atacat această decizie prin contestație în anulare, solicitând anularea deciziei, admiterea recursului pe care l-a formulat împotriva încheierii din 28 iunie 2007 și modificarea acesteia în sensul admiterii excepției inadmisibilității cererii de introducere în cauză a ei în faza de apel, în raport de dispoz.

art. 294 alin. (1) C. proc. civ. A invocat ca temei de drept dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (1865, act normativ ce guvernează prezentul litigiu). Contestatoarea susține că soluția instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale, respectiv a reținerii eronate a faptului că prin încheierea de ședință din data de 28 iunie 2007 Curtea a respins excepția invocată de pârâta G.M.S. - de inadmisibilitate a cererii de introducere forțată a sa în proces - și nu s-a respins, prin această încheiere, cererea reclamantelor de introducere forțată a sa în proces. Această eroare a determinat ca instanța de recurs să nu analizeze recursul său, reținând că nu se află în prezența unei critici propriu zise.

Învestită cu soluționarea acestei căi de retractare, Înalta Curte a supus dezbaterii la termenul de judecată din 9 septembrie 2013 excepția lipsei de interes a contestatoarei în promovarea prezentului demers judiciar și a rămas în pronunțare pe această excepție, pe care o găsește prioritară și incidentă cauzei în considerarea celor ce urmează: Se reține că excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța are obligația să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia.

Astfel, interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat cererea. Asupra excepției lipsei de interes a contestației în anulare promovate de contestatoare, se constată că aceasta nu justifică un interes întrucât instanța de recurs, analizând criticile formulate de această parte în recurs, a avut în vedere și s-a raportat la decizia nr. 415/ A din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Astfel, instanța de recurs a constatat că motivele de recurs vizează, de fapt, argumente în susținerea soluției pronunțate de instanța de apel care prin decizia nr. 415/ A din 6 decembrie 2012, în rejudecare, a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a altor persoane, soluție procesuală care coincide cu dorința contestatoarei de a nu fi parte în proces, dorință ce a condus la invocarea în apărare a excepției menționate ( de inadmisibilitate a cererii de introducere forțată a sa în proces). Totodată, instanța de recurs a reținut că pârâta (contestatoarea) nu a criticat neintroducerea sa în cauză și că această soluție îi este favorabilă, scopul pe care ea l-a urmărit fiind, astfel, atins.

În acest context al analizei, cum instanța de recurs a analizat criticile formulate de G.M.S., iar soluția pronunțată coincide cu soluția pe care a vrut-o, de a nu fi introdusă în cauză, pentru considerentele ce preced, contestația în anulare va fi respinsă, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca lipsită de interes, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.M.S. împotriva deciziei civile nr. 8502 din 2 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 septembrie 2013.