ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3538/2013

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sectorului 1 București la data de 12 decembrie 1997, reclamantele B.L.D. și N.C.L.

au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București,

Consiliul Local al Sectorului 1 București, SC R.V. SA și SC H.N. SA, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate „nulitatea titlului

de deținere al Statului Român” pentru imobilele situate în str. Ioan Slavici și

str. Paris, ambele situate în sectorul 1 București.

La data de 21

septembrie 1998 reclamantele au chemat în judecată în temeiul dispozițiilor art.

57 C. proc. civ. și pe D.I., D.E. și D.Ș. motivat de faptul că din imobilul

situat în str. Paris au fost înstrăinate „porțiuni” cu actele de vânzare -

cumpărare din 17 ianuarie 1997.

În ședința publică

din data de 14 mai 1999 reclamantele au depus la dosar o altă cerere în care au

arătat că înțeleg să precizeze obiectul acțiunii formulate, în sensul că

solicită ca fiecare clădire să le fie „predată împreună cu terenul”.

Prin sentința civilă nr.

16635 din 15 octombrie 1999, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, față de

dispozițiile art. 2 lit. b) C. proc. civ.

După înregistrarea

cauzei pe rolul tribunalului, reclamantele au depus la dosar „precizări” ale

acțiunii, arătând că solicită restituirea celor două imobile din București str.

Paris și str. Ioan Slavici, ambele din sectorul 1, în principal integral, iar,

în subsidiar, doar acele „fragmente” care nu au fost înstrăinate.

S-a menționat, de

asemenea, că „baza restituirii” constă în reținerea nulității absolute a celor

două contracte de vânzare - cumpărare încheiate de SC H.N. SA cu locatarii

deținători ai apartamentelor principale din imobilul din str. Paris.

La termenul din 13

ianuarie 2000 s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor

intervenientului Dăianu Ioan, numiții A.D.D. și D.D.

Totodată s-au depus

două cereri de intervenție în interes propriu de către T.V.D., C.M., C.I.C. și L.M.

(fila 31 Dosar nr. 5276/1999 al Tribunalului București, secția a III a) prin

care s-a solicitat să se constate că aceștia sunt proprietarii a câte unei

suprafețe, cotă indiviză de 90 mp, teren situat în str. Ioan Slavici, sector 1,

aferentă apartamentelor nr. 5 și 6 cumpărate, în conformitate cu Ordinul

Prefectului nr. 262 din 13 aprilie 1999 și asupra apartamentelor nr. 5 și 6

aflate în blocul construit pe teren în conformitate cu autorizația nr. 409/1957

și a garajului autorizat.

După mai multe

cicluri procesuale, Înalta Curte prin Decizia nr. 2514 din 30 martie 2005 a

casat cu trimitere cauza spre rejudecarea apelului.

În rejudecare, la

data de 18 aprilie  2006 reclamantele B.L.D. și N.C.L. au solicitat lărgirea

cadrului procesual prin introducerea în proces, ca intervenienți forțați cu rol

de pârâți, a mai multor persoane deținătoare a unor titluri pe cotele indivize

din proprietatea reclamantelor, printre care și contestatoarea G.M.S., pentru

cota de 90 mp teren situat în București, strada Ion Slavici, Dosar nr. 33508/2/2005

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, vol. I- fila 109.

Prin încheierea de

ședință din 26 octombrie 2006 instanța a dispus citarea tuturor pârâților

indicați de către reclamante prin această cerere.

La data de 18

ianuarie 2007 pârâta (intervenienta) G.M.S. a formulat întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive - fila 211 dosar Curtea

de Apel Bucuresti,, vol. I.

La data de 14 iunie 2007

pârâta G.M.S. a invocat (cererea scrisă de la fila 289 dosar Curtea de Apel București,

vol. I) excepția inadmisibilității cererii reclamantelor de introducere forțată

a sa în cauză, iar, prin încheierea de ședință din 28 iunie 2007 instanța a

respins excepțiile invocate.

La data de 8

noiembrie 2007 pârâta G.M.S. a invocat excepția necompetenței absolute de

ordine publică a Curții în favoarea instanței specializate de fond funciar -

fila 338, dosar Curtea de Apel București, vol. II, respinsă prin încheierea de

ședință din data de 13 decembrie 2007 - fila 374, dosar Curtea de Apel Bucuresti,

vol. II.

Prin decizia civilă nr.

415 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, în ceea ce privește pretențiile

reclamantelor pentru revendicarea imobilului din București, strada Ion Slavici,

a respins cererea și a respins, ca inadmisibilă în apel, cererea reclamantelor

de introducere forțată în cauză a pârâților ce dețin cote părți din acest

imobil, printre acestea fiind și intervenienta G.M.S.

Împotriva menționatei

decizii, cât și a încheierilor din 30 septembrie 2010 și din 28 iunie 2007, au

formulat și motivat recurs, în termen legal, reclamantele B.L.D. și N.C.L. și

pârâții Municipiul București, prin Primar General și Consiliul General al

Municipiului București, Primarul Sectorului 1 București și Consiliul Local al

Sectorului 1 București, intervenienții T.M.V. și T.A., în calitate de

moștenitori ai lui T.V.D., și G.M.S.

În dezvoltarea criticilor

de recurs împotriva încheierii de ședință din data de 28 iunie 2007, prin care

instanța s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de

introducere în cauză a intervenientei, cerere formulată de apelantele-reclamante,

respingând-o, pârâta G.M.S. a arătat următoarele:

Este

contrar oricăror

principii de drept introducerea unei persoane într-o procedură judiciară după

10 ani de la declanșarea acesteia, făcându-i implicit opozabilă o întreagă

suită de acte procedurale totalmente necunoscute și este o sfidare a dreptului

la apărare.

Recurenta a fost în

imposibilitatea efectivă de a se apăra în proces, deoarece o parte din

procedură s-a desfășurat in lipsa ei, iar cealaltă parte s-a desfășurat pe baza

unui document insuficient de clar din punct de vedere juridic.

Curtea de Apel

București a respins excepția invocată fără nicio motivare.

Deși această greșeală

de judecată a fost reparată prin decizia civilă nr. 415 din 01 iulie 2010, care

nu a fost recurată, fiind considerată corectă, totuși recurenta a declarat

recurs împotriva încheierii din data de 28 iunie 2007 pentru ca să nu poată fi

invocat de partea adversă principiul non reformatio in pejus, adică principiul

neagravării situației în propria cale de atac, căci este de presupus că

reclamanții vor face recurs și vor invoca un anumit text procedural.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin decizia nr. 8502 din 2 decembrie 2011 a respins, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta G.M.S. împotriva încheierii de ședință

din data de 28 iunie 2007.

Instanța de recurs a

reținut că prin încheierea recurată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea

de introducere în cauză a altor persoane, printre care și recurenta, soluție

nemotivată, care a fost, însă, confirmată prin decizia nr. 415/2010 în care

instanța a complinit lipsa motivării, arătând argumentele care justifică măsura

dispusă, decizie neatacată de către recurentă. S-a constatat că recurenta

formulează critici ce vizează argumente în susținerea soluției pronunțate de

instanța de apel.

La data de 11

aprilie  2012 G.M.S. a atacat această decizie prin contestație în anulare,

solicitând anularea deciziei, admiterea recursului pe care l-a formulat

împotriva încheierii din 28 iunie   2007 și modificarea acesteia în sensul

admiterii excepției inadmisibilității cererii de introducere în cauză a ei în

faza de apel, în raport de dispoz. art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

A invocat ca temei de

drept dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. (1865, act normativ ce

guvernează prezentul litigiu).

Contestatoarea

susține că soluția instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale,

respectiv a reținerii eronate a faptului că prin încheierea de ședință din data

de 28 iunie 2007 Curtea a respins excepția invocată de pârâta G.M.S. - de

inadmisibilitate a cererii de introducere forțată a sa în proces - și nu s-a

respins, prin această încheiere, cererea reclamantelor de introducere forțată a

sa în proces. Această eroare a determinat ca instanța de recurs să nu analizeze

recursul său, reținând că nu se află în prezența unei critici propriu zise.

Învestită cu

soluționarea acestei căi de retractare, Înalta Curte a supus dezbaterii la

termenul de judecată din 9 septembrie 2013 excepția lipsei de interes a

contestatoarei în promovarea prezentului demers judiciar și a rămas în

pronunțare pe această excepție, pe care o găsește prioritară și incidentă

cauzei în considerarea celor ce urmează:

Se reține că excepția

lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care, în

caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care,

având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța are obligația să

se pronunțe cu prioritate asupra acesteia.

Astfel, interesul, ca

și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o

persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în

cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim,

respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual,

respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în

ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat

cererea.

Asupra excepției

lipsei de interes a contestației în anulare promovate de contestatoare, se

constată că aceasta nu justifică un interes întrucât instanța de recurs,

analizând criticile formulate de această parte în recurs, a avut în vedere și

s-a raportat la decizia nr. 415/ A din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Astfel, instanța de

recurs a constatat că motivele de recurs vizează, de fapt, argumente în

susținerea soluției pronunțate de instanța de apel care prin decizia nr. 415/ A

din 6 decembrie 2012, în rejudecare, a respins, ca inadmisibilă, cererea de

introducere în cauză a altor persoane, soluție procesuală care coincide cu

dorința contestatoarei de a nu fi parte în proces, dorință ce a condus la invocarea

în apărare a excepției menționate ( de inadmisibilitate a cererii de

introducere forțată a sa în proces). Totodată, instanța de recurs a reținut că

pârâta (contestatoarea) nu a criticat neintroducerea sa în cauză și că această

soluție îi este favorabilă, scopul pe care ea l-a urmărit fiind, astfel, atins.

În acest context al

analizei, cum instanța de recurs a analizat criticile formulate de G.M.S., iar

soluția pronunțată coincide cu soluția pe care a vrut-o, de a nu fi introdusă

în cauză, pentru considerentele ce preced, contestația în anulare va fi

respinsă, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsită

de interes, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.M.S. împotriva

deciziei civile nr. 8502 din 2 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 septembrie 2013.