ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 256/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 256/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 5456/204/2012, petenții Sindicatul Petroliștilor D., Sindicatul Liber Independent Petrosind C., Sindicatul Liber și Independent Petrom S.M. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 8 din 14 noiembrie 2012 a Judecătoriei Câmpina. În ședința publică din data de 11 februarie 2013, recurenții au formulat, oral, cerere de recuzare a întregului complet de judecată. În ședința publică din data de 14 februarie 2013, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a cererii de recuzare, iar prin încheierea de la acea dată, Tribunalul Prahova a admis excepția netimbrării cererii și a anulat cererea de recuzare a întregului complet de judecată, formulată de recurenți, ca netimbrată.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că recurenții nu s-au conformat obligației de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar până la termenul de judecată stabilit. În baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. cu aplicarea art. 21 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, coroborate cu art. 3 din O.G. nr. 32/1995, instanța a admis excepția de netimbrare, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a anulat cererea ca fiind netimbrată. Ulterior, la data de 19 martie 2013, prin cererile de recuzare înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova în Dosarul nr. 5456/204/2012, recurenții au solicitat recuzarea întregului complet de judecată ce a fost investit cu soluționarea recursului.
Prin încheierea de ședință din data de 8 aprilie 2013, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiate, cererile de recuzare, reținând că judecătorii recuzați nu și-au spus părerea cu privire la cauza ce se judecă, respectiv, prin respingerea cererii de amânare, nu s-au antepronunțat cu privire recursurile ce fac obiectul dosarului. Împotriva încheierii din data de 14 februarie 2013, au declarat recursuri petenții Sindicatul Petroliștilor D., Sindicatul Liber și Independent Petrom S.M. și Sindicatul Liber Independent Petrosind C. Prin decizia nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, recursurile au fost respinse, ca inadmisibile, reținându-se în considerente că, în speță, cererile de recuzare au fost formulate în faza recursului, astfel că acestea erau irevocabile, neputând fi atacate nici odată cu fondul cauzei și nici separat, cum s-a procedat în mod eronat de către recurenți, care nu aveau deschisă calea recursului la instanța superioară.
Împotriva deciziei nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au declarat recursuri petenții Sindicatul Petroliștilor D., Sindicatul Liber Independent Petrosind C. și Sindicatul Liber și Independent Petrom S.M., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.
Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii”. Prin urmare, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
În speță, decizia civilă nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unui recurs (de asemenea, inadmisibil), fiind deci o hotărâre irevocabilă. Raportat la dispozițiile legale menționate anterior și la considerentele expuse, recursurile declarate împotriva deciziei nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă vor fi respinse, ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții Sindicatul Petroliștilor D., Sindicatul Liber Independent Petrosind C. și Sindicatul Liber și Independent Petrom S.M. împotriva deciziei nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.