ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5714/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Acțiunea înregistrată la 28 septembrie 2009 și precizată la 19 mai 2010, reclamantul B.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Primul Ministru și Secretariatul General al Guvernului să se dispună anularea Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 privind aplicarea mobilității din funcția publică de prefect al județului Gorj în funcția publică de inspector guvernamental, a Deciziei nr. 282/2009 și a Deciziei nr. 442/2009 privind numirea prin mobilitate a reclamantului în funcția publică de inspector guvernamental, cu repunerea acestuia în situația anterioară emiterii actelor administrative contestate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 195/2009 a fost eliberat în mod abuziv din funcția de prefect al județului Gorj, fără a i se comunica motivele măsurii dispuse. Reclamantul a mai arătat că mobilitatea a fost aplicată în cazul său cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 341/2007, ignorându-se calitatea sa de avertizor în interesul legii și faptul că se afla în concediu medical la data eliberării din funcție. Pârâtul Primul Ministru al României a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 și excepția lipsei procedurii prealabile pentru cererea de anulare a Deciziei nr. 442/2009.

Pârâții Guvernul României și Secretariatul General al Guvernului au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive în cererea de anulare a Deciziilor nr. 282/2009 și nr. 442/30 martie 2009, arătând că nu sunt emitenții deciziilor atacate, iar calitatea de parte în proces trebuie să corespundă calității de titular al dreptului, respectiv al obligației din raportul juridic de drept material dedus judecății. La data de 24 februarie 2010, Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând că prin măsura adoptată cu privire la mobilitatea înalților funcționari publici nu s-a adus atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim al reclamantului.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 2420 din 19 mai 2010, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului și a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acestui pârât, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României în cererea de anulare a Deciziilor nr. 442/2009 și nr. 282/2009 și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al României în cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009, respingând excepția lipsei plângerii prealabile. Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru, au fost anulate H.G.

nr. 195/2009, Deciziile nr. 282/2009 și nr. 442/2009 emise de Primul Ministru, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția de prefect al județului Gorj, deținută anterior emiterii actelor anulate și a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului a fost admisă de instanța de fond, reținând că acesta nu a emis actele contestate în cauză și nu este parte în raportul juridic de drept administrativ stabilit pentru exercitarea funcției publice deținute de reclamant. Pentru aceleași considerente, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României în cererea de anulare a Deciziilor nr. 282/2009 și nr. 442/2009, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru în cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009.

Excepția lipsei plângerii prealabile a fost respinsă, cu motivarea că reclamantul a dovedit îndeplinirea procedurii administrative cu privire la toate actele administrative deduse judecății. Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că actele întocmite pentru aplicarea mobilității în privința reclamantului nu cuprind o motivare adecvată a măsurilor adoptate, existând numai o presupunere cu privire la incidența dispozițiilor art. 87 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999 și art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 341/2007 referitoare la eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice sau a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 și art. 27 alin. (1) lit. b) din H.G.

nr. 341/2007 referitoare la modificarea raporturilor de serviciu în interes public. Caracterul discreționar al măsurilor adoptate de pârâți a fost constatat și față de împrejurarea că, la momentul aplicării mobilității prin H.G. nr. 195 din 4 martie 2009, nu s-a stabilit care va fi înalta funcție publică ocupată de reclamant și că, aceasta a fost determinată după aproape o lună, prin Decizia nr. 442 din 30 martie 2009 de numire în funcția de inspector guvernamental la nivelul județului Brașov pentru exercitarea de atribuții din sfera de competență a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Deși s-a recunoscut competența exclusivă a pârâților de a dispune modalitățile prin care se realizează mobilitatea înalților funcționari publici, instanța de fond a considerat că actele administrative contestate reprezintă măsuri care depășesc limita puterii discreționare conferite autorității publice, plasându-se în zona arbitrariului, astfel că este întrunită ipoteza normei cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care definește abuzul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Ca urmare a admiterii acțiunii formulate de reclamant, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor în interesul pârâtului Guvernul României.

Prin încheierea dată în același dosar, în ședința publică de la 9 februarie 2011, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.V. pentru învestirea cu formulă executorie a Sentinței civile nr. 2420 din 19 mai 2010, avându-se în vedere dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de contencios administrativ suspendă executarea. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea încheierii, în sensul admiterii cererii de învestire cu formulă executorie a Sentinței civile nr. 2420 din 19 mai 2010, arătând că judecătorul fondului a aplicat greșit dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care acestea nu prevăd suspendarea executării silite din cauza declarării recursului, iar la data cererii de învestire cu formulă executorie nici nu era înregistrată o cerere de recurs în cauză.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, față de caracterul mixt, de drept administrativ și de dreptul muncii al raportului său de funcție, instanța de fond avea obligația să aplice dispozițiile art. 278 C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea dată cu privire la drepturile salariale este executorie de drept. Împotriva Sentinței civile nr. 2420 din 19 mai 2010 au declarat recurs pârâții Guvernul României, Primul-Ministru al României și intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 și a Deciziilor nr. 282/2009 și nr. 442/2009 emise de Primul-Ministru.

Prin Decizia nr. 5865 din 7 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de B.V. împotriva Încheierii din 9 februarie 2011 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a admis recursurile declarate de Guvernul României, Primul Ministru și Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței nr. 2420 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor și a respins acțiunea formulată de reclamantul B.V., ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate în baza acestei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie și se execută silit, conform dreptului comun. În art. 24 alin. (1) din aceeași lege, se prevede că, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, rezultă că se învestesc cu formulă executorie numai hotărârile prevăzute de art. 22, întrucât celelalte hotărâri intră sub incidența prevederilor art. 24 din lege, nefiind necesară învestirea lor cu formulă executorie, justificat de faptul că acestea se execută de drept, în temeiul legii, în termenul prevăzut în cuprinsul lor, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Față de specificul executării hotărârii judecătorești în materia contenciosului administrativ, instanța de fond a respins întemeiat cererea formulată de recurentul-reclamant pentru învestirea cu formulă executorie a Sentinței civile nr. 2420 din 19 mai 2010. În ceea ce privește susținerea recurentului-reclamant privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 278 C. proc.

civ. s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât procedura de executare este reglementată cu caracter derogatoriu de Capitolul III din Legea nr. 554/2004 în materia contenciosului administrativ. Pe de altă parte, se reține că însuși recurentul-reclamant a invocat aplicarea normelor de drept comun privind executarea de drept a hotărârilor pronunțate cu privire la drepturile salariale, recunoscând implicit că prezentul litigiu nu corespunde acestei ipoteze juridice, vizând legalitatea actelor administrative contestate și raportul său de funcție publică. Recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Primul-Ministru al României și de intervenientul Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței civile nr. 2420 din 19 mai 2010 s-a apreciat că sunt întemeiate.

Instanța de fond a constatat greșit nelegalitatea Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 privind aplicarea mobilității pentru reclamantul B.V. din funcția publică de prefect al județului Gorj în funcția publică de inspector guvernamental. Astfel, s-a reținut că reclamantul B.V. este încadrat în categoria înalților funcționari publici și conform dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, republicată, înalții funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție și prezintă disponibilitate la numirile în funcțiile publice. De asemenea, dispozițiile art. 29 din H.G. nr. 341/2007 prevăd că, înalții funcționari publici prezintă disponibilitate la numirile în funcțiile corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, prin mobilitate, în condițiile Legii nr. 188/1999.

Principiul mobilității presupune numirea unui înalt funcționar public într-o funcție corespunzătoare categoriei căreia îi aparține, ceea ce în cauză s-a respectat prin numirea reclamantului într-o altă funcție publică, dar tot în corpul înalților funcționari publici, respectiv prin mobilitatea dispusă la aceeași dată din funcția de prefect în funcția de inspector guvernamental. Instanța de fond a reținut fără temei că numirea în funcția de inspector guvernamental a intervenit la o lună de la eliberarea din funcția de prefect, deși statutul și cariera reclamantului de înalt funcționar public nu au fost afectate prin aplicarea mobilității, întrucât H.G. nr. 195/2009 a stabilit atât eliberarea din funcția publică de prefect, cât și numirea ca inspector guvernamental, prin efectul mobilității prevăzute de lege pentru corpul înalților funcționari publici.

Împotriva Deciziei nr. 5865 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare B.V., întemeiată pe dispozițiile art. 317 și următoarele C. proc. civ. Motivele contestației în anulare formulată în cauză se referă la: nelegalitatea procedurii de citare pentru termenul la care s-a judecat cererea de recuzare formulată în cauză; nelegalitatea procedurii de citare, pentru termenul la care s-a judecat recursul formulat în cauză. Celelalte motive invocate de contestator vizează aspecte legate de fondul judecății, de apreciere și interpretare a probelor și, respectiv a dispozițiilor legale aplicabile. Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc.

civ. și art. 318 din același Cod, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare. În ceea ce privește motivul invocat de contestator referitor la nelegalitatea procedurii de citare pentru termenul la care a fost judecată cererea de recuzare formulată în cauză se rețin următoarele. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) C. proc. civ.: instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultând judecătorul recuzat. Astfel, la judecarea cererii de recuzare, părțile nu sunt citate și pe cale de consecință, în speță nu poate fi invocat temeiul de drept prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. În acord cu cele anterior menționate este și Decizia Curții Constituționale nr. 547/2005, care a stabilit că, întrucât, prin această reglementare, legiuitorul are în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a cererii de recuzare, judecarea acestei cereri nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii.

Contestatorul nu se poate prevala, pentru a justifica netimbrarea cererii de recuzare, de o eventuală lipsă de citare, în condițiile în care, potrivit art. 3 lit. d) din Legea nr. 146/1997, era obligat să timbreze cererea, iar pe de altă parte, așa cum reiese din cuprinsul Încheierii de ședință din data de 7 decembrie 2011, contestatorului i s-a pus în vedere să depună la dosar, până la sfârșitul ședinței de judecată, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru această cerere, iar pentru judecarea cererii de recuzare, legiuitorul nu a impus obligativitatea citării părților. În ceea ce privește motivul invocat de contestator referitor la nelegalitatea procedurii de citare, pentru termenul la care s-a judecat recursul se rețin următoarele.

Prin Încheierea pronunțată în camera de consiliu, la data de 7 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Contencios Administrativ și Fiscal a constatat faptul că deși i s-a pus în vedere petentului să formuleze în scris și să depună până la sfârșitul ședinței de judecată cererea de recuzare și să timbreze cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON, petentul nu s-a conformat, sens în care instanța de judecată în discuție a anulat cererea de recuzare a completului de judecată ca netimbrată. În aceeași zi a fost pronunțată și Decizia nr. 5865 din 7 decembrie 2011, contestată în prezenta cauză. Prin urmare, având în vedere faptul că termenul de pronunțare a Deciziei menționate a coincis cu termenul procedural de citare a contestatorului, este evident că susținerile părții referitoare la o pretinsă nelegală citare nu sunt fondate.

Cu privire la aspectele de fond ale contestației în anulare, se reține faptul că deși contestatorul invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor motive de recurs, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare specială. În aceste condiții, urmează a fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de B.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 5865 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013. Procesat de GGC - LM