ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5714/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5714/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Acțiunea înregistrată la 28 septembrie

2009 și precizată la 19 mai 2010, reclamantul B.V. a solicitat ca în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Primul Ministru și Secretariatul

General al Guvernului să se dispună anularea Hotărârii Guvernului nr. 195/2009

privind aplicarea mobilității din funcția publică de prefect al județului Gorj

în funcția publică de inspector guvernamental, a Deciziei nr. 282/2009 și a

Deciziei nr. 442/2009 privind numirea prin mobilitate a reclamantului în

funcția publică de inspector guvernamental, cu repunerea acestuia în situația

anterioară emiterii actelor administrative contestate.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 195/2009 a fost eliberat în mod

abuziv din funcția de prefect al județului Gorj, fără a i se comunica motivele

măsurii dispuse. Reclamantul a mai arătat că mobilitatea a fost aplicată în

cazul său cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (3) lit. b) din H.G. nr.

341/2007, ignorându-se calitatea sa de avertizor în interesul legii și faptul

că se afla în concediu medical la data eliberării din funcție.

Pârâtul Primul

Ministru al României a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive

în cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 și excepția lipsei

procedurii prealabile pentru cererea de anulare a Deciziei nr. 442/2009.

Pârâții Guvernul

României și Secretariatul General al Guvernului au invocat excepția lipsei

calității lor procesuale pasive în cererea de anulare a Deciziilor nr. 282/2009

și nr. 442/30 martie 2009, arătând că nu sunt emitenții deciziilor atacate, iar

calitatea de parte în proces trebuie să corespundă calității de titular al

dreptului, respectiv al obligației din raportul juridic de drept material dedus

judecății.

La data de 24

februarie 2010, Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României și a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată, motivând că prin măsura adoptată cu privire la

mobilitatea înalților funcționari publici nu s-a adus atingere unui drept

recunoscut de lege sau unui interes legitim al reclamantului.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat

Sentința civilă nr. 2420 din 19 mai 2010, prin care a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului și

a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acestui pârât, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României în cererea

de anulare a Deciziilor nr. 442/2009 și nr. 282/2009 și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Primul Ministru al României în cererea

de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009, respingând excepția lipsei

plângerii prealabile.

Prin aceeași

sentință, a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României și Primul Ministru, au fost anulate H.G. nr. 195/2009,

Deciziile nr. 282/2009 și nr. 442/2009 emise de Primul Ministru, s-a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția de prefect al județului Gorj, deținută

anterior emiterii actelor anulate și a fost respinsă ca nefondată cererea de

intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului a

fost admisă de instanța de fond, reținând că acesta nu a emis actele contestate

în cauză și nu este parte în raportul juridic de drept administrativ stabilit

pentru exercitarea funcției publice deținute de reclamant.

Pentru aceleași

considerente, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Guvernul României în cererea de anulare a Deciziilor nr. 282/2009 și

nr. 442/2009, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Primul Ministru în cererea de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009.

Excepția lipsei

plângerii prealabile a fost respinsă, cu motivarea că reclamantul a dovedit

îndeplinirea procedurii administrative cu privire la toate actele

administrative deduse judecății.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a apreciat că actele întocmite pentru aplicarea mobilității în

privința reclamantului nu cuprind o motivare adecvată a măsurilor adoptate,

existând numai o presupunere cu privire la incidența dispozițiilor art. 87

alin. (1), lit. a) din Legea nr. 188/1999 și art. 27 alin. (1) lit. a) din H.G.

nr. 341/2007 referitoare la eficientizarea activității autorităților și

instituțiilor publice sau a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 188/1999 și art. 27 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 341/2007 referitoare la

modificarea raporturilor de serviciu în interes public.

Caracterul

discreționar al măsurilor adoptate de pârâți a fost constatat și față de

împrejurarea că, la momentul aplicării mobilității prin H.G. nr. 195 din 4

martie 2009, nu s-a stabilit care va fi înalta funcție publică ocupată de

reclamant și că, aceasta a fost determinată după aproape o lună, prin Decizia

nr. 442 din 30 martie 2009 de numire în funcția de inspector guvernamental la

nivelul județului Brașov pentru exercitarea de atribuții din sfera de

competență a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Deși s-a recunoscut

competența exclusivă a pârâților de a dispune modalitățile prin care se

realizează mobilitatea înalților funcționari publici, instanța de fond a

considerat că actele administrative contestate reprezintă măsuri care depășesc

limita puterii discreționare conferite autorității publice, plasându-se în zona

arbitrariului, astfel că este întrunită ipoteza normei cuprinsă în art. 2 alin.

(1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care definește abuzul de putere ca fiind

exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea

limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și

libertăților cetățenilor.

Ca urmare a admiterii

acțiunii formulate de reclamant, a fost respinsă ca nefondată cererea de

intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor în

interesul pârâtului Guvernul României.

Prin încheierea dată

în același dosar, în ședința publică de la 9 februarie 2011, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea formulată de reclamantul B.V. pentru învestirea cu formulă

executorie a Sentinței civile nr. 2420 din 19 mai 2010, avându-se în vedere

dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora recursul

declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de contencios administrativ

suspendă executarea.

Împotriva acestei

încheieri, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea încheierii, în

sensul admiterii cererii de învestire cu formulă executorie a Sentinței civile

nr. 2420 din 19 mai 2010, arătând că judecătorul fondului a aplicat greșit

dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care

acestea nu prevăd suspendarea executării silite din cauza declarării

recursului, iar la data cererii de învestire cu formulă executorie nici nu era

înregistrată o cerere de recurs în cauză.

Recurentul-reclamant

a mai arătat că, față de caracterul mixt, de drept administrativ și de dreptul

muncii al raportului său de funcție, instanța de fond avea obligația să aplice

dispozițiile art. 278 C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea dată cu privire

la drepturile salariale este executorie de drept.

Împotriva Sentinței

civile nr. 2420 din 19 mai 2010 au declarat recurs pârâții Guvernul României,

Primul-Ministru al României și intervenientul Ministerul Administrației și

Internelor, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii

cererii reclamantului de anulare a Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 și a

Deciziilor nr. 282/2009 și nr. 442/2009 emise de Primul-Ministru.

Prin Decizia nr. 5865

din 7 decembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul

declarat de B.V. împotriva Încheierii din 9 februarie 2011 ale Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a

admis recursurile declarate de Guvernul României, Primul Ministru și Ministerul

Administrației și Internelor împotriva Sentinței nr. 2420 din 19 mai 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

modificat hotărârea atacată în sensul că a admis cererea de intervenție

formulată de Ministerul Administrației și Internelor și a respins acțiunea

formulată de reclamantul B.V., ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut următoarele.

Potrivit

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești

definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate în baza

acestei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă

executorie și se execută silit, conform dreptului comun.

În art. 24 alin. (1)

din aceeași lege, se prevede că, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea

publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în

termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Din interpretarea

coroborată a acestor dispoziții legale, rezultă că se învestesc cu formulă

executorie numai hotărârile prevăzute de art. 22, întrucât celelalte hotărâri

intră sub incidența prevederilor art. 24 din lege, nefiind necesară învestirea

lor cu formulă executorie, justificat de faptul că acestea se execută de drept,

în temeiul legii, în termenul prevăzut în cuprinsul lor, iar în lipsa unui

astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii.

Față de specificul

executării hotărârii judecătorești în materia contenciosului administrativ,

instanța de fond a respins întemeiat cererea formulată de recurentul-reclamant

pentru învestirea cu formulă executorie a Sentinței civile nr. 2420 din 19 mai

2010.

În ceea ce privește

susținerea recurentului-reclamant privind incidența în cauză a dispozițiilor

art. 278 C. proc. civ. s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât procedura de

executare este reglementată cu caracter derogatoriu de Capitolul III din Legea

nr. 554/2004 în materia contenciosului administrativ. Pe de altă parte, se

reține că însuși recurentul-reclamant a invocat aplicarea normelor de drept comun

privind executarea de drept a hotărârilor pronunțate cu privire la drepturile

salariale, recunoscând implicit că prezentul litigiu nu corespunde acestei

ipoteze juridice, vizând legalitatea actelor administrative contestate și

raportul său de funcție publică.

Recursurile declarate

de pârâții Guvernul României, Primul-Ministru al României și de intervenientul

Ministerul Administrației și Internelor împotriva Sentinței civile nr. 2420 din

19 mai 2010 s-a apreciat că sunt întemeiate.

Instanța de fond a

constatat greșit nelegalitatea Hotărârii Guvernului nr. 195/2009 privind

aplicarea mobilității pentru reclamantul B.V. din funcția publică de prefect al

județului Gorj în funcția publică de inspector guvernamental.

Astfel, s-a reținut

că reclamantul B.V. este încadrat în categoria înalților funcționari publici și

conform dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, republicată, înalții

funcționari publici sunt supuși mobilității în funcție și prezintă

disponibilitate la numirile în funcțiile publice. De asemenea, dispozițiile

art. 29 din H.G. nr. 341/2007 prevăd că, înalții funcționari publici prezintă

disponibilitate la numirile în funcțiile corespunzătoare categoriei înalților

funcționari publici, prin mobilitate, în condițiile Legii nr. 188/1999.

Principiul mobilității

presupune numirea unui înalt funcționar public într-o funcție corespunzătoare

categoriei căreia îi aparține, ceea ce în cauză s-a respectat prin numirea

reclamantului într-o altă funcție publică, dar tot în corpul înalților

funcționari publici, respectiv prin mobilitatea dispusă la aceeași dată din

funcția de prefect în funcția de inspector guvernamental.

Instanța de fond a

reținut fără temei că numirea în funcția de inspector guvernamental a

intervenit la o lună de la eliberarea din funcția de prefect, deși statutul și

cariera reclamantului de înalt funcționar public nu au fost afectate prin

aplicarea mobilității, întrucât H.G. nr. 195/2009 a stabilit atât eliberarea

din funcția publică de prefect, cât și numirea ca inspector guvernamental, prin

efectul mobilității prevăzute de lege pentru corpul înalților funcționari

publici.

Împotriva Deciziei

nr. 5865 din 7 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

a formulat contestație în anulare B.V., întemeiată pe dispozițiile art. 317 și

următoarele C. proc. civ.

Motivele contestației

în anulare formulată în cauză se referă la: nelegalitatea procedurii de citare

pentru termenul la care s-a judecat cererea de recuzare formulată în cauză;

nelegalitatea procedurii de citare, pentru termenul la care s-a judecat

recursul formulat în cauză.

Celelalte motive

invocate de contestator vizează aspecte legate de fondul judecății, de

apreciere și interpretare a probelor și, respectiv a dispozițiilor legale

aplicabile.

Contestația în

anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv

pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același Cod, iar

nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive

de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în

anulare.

În ceea ce privește

motivul invocat de contestator referitor la nelegalitatea procedurii de citare

pentru termenul la care a fost judecată cererea de recuzare formulată în cauză

se rețin următoarele.

Potrivit dispozițiilor

art. 31 alin. (1) C. proc. civ.: instanța decide asupra recuzării, în camera de

consiliu, fără prezența părților și ascultând judecătorul recuzat.

Astfel, la judecarea

cererii de recuzare, părțile nu sunt citate și pe cale de consecință, în speță

nu poate fi invocat temeiul de drept prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., potrivit căruia hotărârile irevocabile pot fi atacate cu

contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a

judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

În acord cu cele

anterior menționate este și Decizia Curții Constituționale nr. 547/2005, care a

stabilit că, întrucât, prin această reglementare, legiuitorul are în vedere

instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a cererii de

recuzare, judecarea acestei cereri nu vizează fondul cauzei și nu presupune în

mod necesar dezbateri contradictorii.

Contestatorul nu se

poate prevala, pentru a justifica netimbrarea cererii de recuzare, de o

eventuală lipsă de citare, în condițiile în care, potrivit art. 3 lit. d) din

Legea nr. 146/1997, era obligat să timbreze cererea, iar pe de altă parte, așa

cum reiese din cuprinsul Încheierii de ședință din data de 7 decembrie 2011,

contestatorului i s-a pus în vedere să depună la dosar, până la sfârșitul

ședinței de judecată, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului

judiciar pentru această cerere, iar pentru judecarea cererii de recuzare,

legiuitorul nu a impus obligativitatea citării părților.

În ceea ce privește

motivul invocat de contestator referitor la nelegalitatea procedurii de citare,

pentru termenul la care s-a judecat recursul se rețin următoarele.

Prin Încheierea

pronunțată în camera de consiliu, la data de 7 decembrie 2011, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de Contencios Administrativ și Fiscal a constatat

faptul că deși i s-a pus în vedere petentului să formuleze în scris și să

depună până la sfârșitul ședinței de judecată cererea de recuzare și să

timbreze cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 RON și timbru judiciar în

valoare de 0,15 RON, petentul nu s-a conformat, sens în care instanța de

judecată în discuție a anulat cererea de recuzare a completului de judecată ca

netimbrată.

În aceeași zi a fost

pronunțată și Decizia nr. 5865 din 7 decembrie 2011, contestată în prezenta

cauză.

Prin urmare, având în

vedere faptul că termenul de pronunțare a Deciziei menționate a coincis cu

termenul procedural de citare a contestatorului, este evident că susținerile

părții referitoare la o pretinsă nelegală citare nu sunt fondate.

Cu privire la

aspectele de fond ale contestației în anulare, se reține faptul că deși

contestatorul invocă formal nepronunțarea instanței de recurs asupra unor

motive de recurs, în realitate reia criticile din recurs ce vizează greșeli de

judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale,

nesusceptibile de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în

anulare specială.

În aceste condiții,

urmează a fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de B.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 5865 din 7 decembrie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM