ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5339/2010

Asupra recursurilor de față, precum și a cererii de intervenție formulate în cauză: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 20 din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul J.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul-ministru al Guvernului României, și a dispus anularea Hotărârii Guvernului nr. 689/2009 și a Deciziei Primului-ministru nr. 553/2009, cu consecința repunerii reclamantului în funcția anterioară. Totodată, instanța de judecată a respins capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative contestate, precum și capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri.

Prin aceeași sentință, instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În cazul de față, prin H.G. nr. 689 din 10 iunie 2009 s-a hotărât aplicarea mobilității pentru domnul J.A. din funcția publică de subprefect al județului Dâmbovița în funcția publică de inspector guvernamental, iar prin Decizia Primului-ministru nr. 553 din 10 iunie 2009 s-a decis numirea prin mobilitate a aceleiași persoane în funcția publică de inspector guvernamental, în baza prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, art. 33 alin. (1) lit. c) din H.G.

nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul căreia și mobilitatea înalților funcționari publici. Deși H.G. nr. 689 din 10 iunie 2009 a fost emisă de Guvernul României, iar Decizia nr. 553 din 10 iunie 2009 a fost emisă de Primul-ministru al României, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambele părți este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, Primul-Ministru conduce Guvernul, coordonează activitatea membrilor acestuia, motiv pentru care a și vizat H.G. nr. 689 din 10 iunie 2009. Pe de altă parte, potrivit art. 3 alin. (1) Guvernul este alcătuit din primul-ministru și miniștri, primul-ministru fiind șeful său, astfel că și acest organ colegial are calitate procesuală pasivă în privința capătului de cerere privitor la anularea Deciziei Primului-Ministru nr. 553/2009.

Ca atare, reține prima instanță, în contextul legal sus-menționat și raportat la obiectul prezentului litigiu este evident că atât Guvernul României, cât și Primul-Ministru au calitate procesuală pasivă în privința capetelor de cerere privind anularea H.G. nr. 689/2009 și Decizia Primului-Ministru nr. 553/2009. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâți, instanța de fond a reținut că, potrivit tichetului de recomandare a unității D.P.P. Ploiești - Oficiul Poștal Târgoviște, reclamantul a expediat plângerea prealabilă la Guvernul României în data de 10 iulie 2009, iar cele două acte administrative au fost publicate în M. Of. al României, Partea I nr. 401, în data de 12 iunie 2009; ca atare, reclamantul a formulat plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul egal de 30 de zile de la data comunicării.

Referitor la legalitatea celor două acte normative, instanța de judecată a reținut următoarele: Măsura dispusă prin actele contestate s-a luat în baza prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată și a art. 33 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici aplicându-se măsura mobilității înalților funcționari publici. Potrivit art. 27 din H.G. nr. 341/2007, această măsură se realizează pentru eficientizarea activităților autorităților și instituțiilor publice, în interes public și în interesul funcționarului public, însă, atât din conținutul celor două acte administrative cât și al referatului de aprobarea, nu rezultă în concret pentru ce situație s-a aplicat mobilitatea în cazul de față.

Astfel, reține prima instanță, din referatul în discuție nu rezultă nici un considerent concret, a luării acestei măsuri, în sensul stabilirii unor sarcini la nivel guvernamental pentru reclamant sau a unor obiective propriu-zise de realizat, situație în care, având în vedere caracterul general al celor dispuse, cele două acte administrative nu sunt practic motivate, atât în fapt cât și în drept, reprezentând implicit aspecte esențiale de nelegalitate. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, potrivit art. 27 alin. (1) din H.G.

nr. 341/2007, privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, mobilitatea acestora se realizează pentru eficientizarea activității autorităților și instituțiilor publice, în interes public și în interesul funcționarilor publici; în baza art. 27 alin. (2) din același act normativ, mobilitatea înalților funcționari publice se realizează cu respectarea principiilor privind legalitatea, imparțialitatea, obligativitatea și transparența, iar art. 30, 31 și 32 reglementează situațiile în care se pot aplica mobilitățile respective, existând în concret șase situații: (atunci când există o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici vacantă sau temporar vacantă; în cazuri excepționale, care necesită coordonarea unor situații complexe de natura celor care intra în atribuțiile înalților funcționari publici; atunci când este necesară coordonarea unor activități de către un înalt funcționar public cu o anumită calificare, specializare sau experiență; pentru realizarea unui interes care vizează satisfacerea nevoilor comunitare sau realizarea competenței autorităților și instituțiilor publice; atunci când este necesară coordonarea la nivel central, regional, teritorial sau local a unor proiecte, programe sau activități,

iar mobilitatea în interesul funcționarului public poate fi aprobată de persoana care are competența numirii în funcția publică, la cererea înalților funcționari publici, formulată în scris și motivată pentru dezvoltarea carierei în funcția publică). Cu privire la celelalte capete de cerere, instanța de fond a apreciat că sunt neîntemeiate, deoarece reclamantul nu a motivat și nu a dovedit nici cererea privind suspendarea actelor administrative menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, nici cererea privind acordarea de despăgubiri cu titlu de daune materiale constând în diferența de retribuție pe perioada aplicării actelor administrative atacate.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții și, ulterior, Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României, cerere care a fost admisă în principiu în ședința de judecată din data de 5 decembrie 2010. Guvernul României a criticat sentința întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, iar privitor la capătul de cerere care viza anularea Deciziei Primului-Ministru, acesta a fost îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât emitentul actului a fost primul-ministru. Și pe fond s-a criticat sentința Curții de Apel apreciindu-se că instanța nu a avut în vedere dispozițiile legale în materie și actele anexate la dosar.

Primul-Ministru al României în recursul său a invocat și el lipsa calității procesuale pasive precizând că emitentul actului este Guvernul și nu primul-ministru. Referitor la anularea pe fond a Deciziei nr. 553/2009 și aici au fost motive de critică pentru hotărârea judecătorească, precizându-se că actul în litigiu a fost emis în baza Legii nr. 188/1999 art. 19 și a H.G. nr. 341/2007. Ministerul Administrației și Internelor a depus la 28 octombrie 2010 o cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României, motivată de faptul că la adoptarea actelor administrative care au modificat raporturile de serviciu ale reclamantului, ministerul a avut calitatea de inițiator. Recursurile sunt nefondate și se vor respinge, la fel și cererea de intervenție accesorie pentru următoarele considerente: Analizând motivele de recurs, actele dosarului, probatoriul admis și administrat și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține: Reclamantul-intimat este funcționar public de carieră. Prin H.G. nr. 689/2009 s-a hotărât aplicarea mobilității pentru reclamantul J.A. din funcția publică de subprefect al Județului Dâmbovița, în funcția de inspector guvernamental, iar prin Decizia nr. 553/2009 s-a decis numirea prin mobilitate a aceleiași persoane în funcția de inspector guvernamental, conform Legii nr. 188/1999 art. 19 și H.G. nr. 341/2007. Corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambii pârâți, cu motivarea că în raport de obiectul acestei cauze atât Primul-Ministru cât și Guvernul României au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește anularea pe de o parte a H.G.

nr. 683/2009, dar și a Deciziei Primului-Ministru nr. 553/2009. Prin urmare, nu se poate achiesa la nici un punct de vedere al acestor recurenți-pârâți în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, fiecare dintre ei având această calitate vis-à-vis de actele emise de ei și contestate în instanță de către reclamantul-intimat. Pe fond, din ansamblul probator administrat de prima instanță, se desprinde cu certitudine că măsura contestată a fost luată în baza Legii nr. 188/1999 art. 19 și a H.G. nr. 341/2007, ea vizând eficientizarea activității autorităților publice în interesul instituțiilor și al funcționarului public. Prin urmare, această mobilitate aplicată în speță trebuia realizată conform H.G.

nr. 341/2007 pentru eficientizarea activității instituțiilor publice și a funcționarilor publici, dar din conținutul actelor administrative contestate nu rezultă cu certitudine pe ce anume s-a aplicat mobilitatea. Intimatul-reclamant este numit în funcția de subprefect dar cu caracter interimar, întrucât Guvernul nu a organizat concursul pentru definitivarea pe post. Prin urmare, acesta nu poate fi inspector guvernamental, întrucât anterior pronunțării sentinței atacate el a fost renumit subprefect de recurentul Guvernul României, aplicarea H.G. nr. 689/2009 nemaiproducând consecințe, mobilitatea din funcția de subprefect fiind invalidată prin renumirea sa în această funcție conform H.G. nr. 1166 din 3 ianuarie 2009. Prin urmare, mobilitatea pentru funcțiile din categoria înalților funcționari publici nu mai poate avea efectul prevăzut de art. 33 al H.G.

nr. 341/2007, atâta vreme cât în această situație de fapt dedusă judecății, chiar emitentul actului lipsește de conținut și interes atât recursul formulat cât și dispozițiile legale aplicate pentru intimatul-reclamant la luarea inițială a măsurii. Este adevărat că aplicarea mobilității a fost făcută cu încălcarea art. 27 din H.G. nr. 341/2007 fără respectarea condițiilor legale și fără o justificare a eficientizării activității autorității publice, actele administrative atacate încălcând legea în baza căreia au fost emise, măsura luată fiind pur formală dacă este raportată la H.G. nr. 1166/2009 dar și la caracterul general al celor două acte administrative practic nemotivate atât în fapt cât și în drept.

Dar chiar recursurile declarate cu caracter formal atâta vreme cât sentința atacată a fost pronunțată la 1 februarie 2010, iar în 3 octombrie 2009 s-a dat H.G. nr. 1166/2009 prin care J.A. a fost desemnat să exercite cu caracter temporar funcția de subprefect până la organizarea concursului definitiv, care încă nu a fost organizat. Față de aceste considerente, este evident că și cererea de intervenție accesorie a Ministerul Administrației și Internelor este neîntemeiată și se va respinge pentru aceleași considerațiuni la fel cu recursurile declarate de Guvernul României și de Primul-Ministru al Guvernului României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Primul-Ministru al Guvernului României împotriva Sentinței nr. 20 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Respinge, pe fond, cererea de intervenție accesorie, formulată de Ministerul Administrației și Internelor. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.