ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5339/2010

Asupra recursurilor

de față, precum și a cererii de intervenție formulate în cauză:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 20 din 1 februarie 2010,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul J.A., în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul-ministru al Guvernului

României, și a dispus anularea Hotărârii Guvernului nr. 689/2009 și a Deciziei

Primului-ministru nr. 553/2009, cu consecința repunerii reclamantului în

funcția anterioară. Totodată, instanța de judecată a respins capătul de cerere

privind suspendarea executării actelor administrative contestate, precum și

capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri. Prin aceeași sentință,

instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și

inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În cazul de față,

prin H.G. nr. 689 din 10 iunie 2009 s-a hotărât aplicarea mobilității pentru

domnul J.A. din funcția publică de subprefect al județului Dâmbovița în funcția

publică de inspector guvernamental, iar prin Decizia Primului-ministru nr. 553

din 10 iunie 2009 s-a decis numirea prin mobilitate a aceleiași persoane în

funcția publică de inspector guvernamental, în baza prevederilor art. 19 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

art. 33 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria

înalților funcționari publici, managementul căreia și mobilitatea înalților

funcționari publici.

Deși H.G. nr. 689 din

10 iunie 2009 a fost emisă de Guvernul României, iar Decizia nr. 553 din 10

iunie 2009 a fost emisă de Primul-ministru al României, excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de ambele părți este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art.

13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului

României și a ministerelor, Primul-Ministru conduce Guvernul, coordonează

activitatea membrilor acestuia, motiv pentru care a și vizat H.G. nr. 689 din

10 iunie 2009.

Pe de altă parte,

potrivit art. 3 alin. (1) Guvernul este alcătuit din primul-ministru și

miniștri, primul-ministru fiind șeful său, astfel că și acest organ colegial

are calitate procesuală pasivă în privința capătului de cerere privitor la

anularea Deciziei Primului-Ministru nr. 553/2009.

Ca atare, reține

prima instanță, în contextul legal sus-menționat și raportat la obiectul

prezentului litigiu este evident că atât Guvernul României, cât și

Primul-Ministru au calitate procesuală pasivă în privința capetelor de cerere

privind anularea H.G. nr. 689/2009 și Decizia Primului-Ministru nr. 553/2009.

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâți, instanța de fond a

reținut că, potrivit tichetului de recomandare a unității D.P.P. Ploiești -

Oficiul Poștal Târgoviște, reclamantul a expediat plângerea prealabilă la

Guvernul României în data de 10 iulie 2009, iar cele două acte administrative

au fost publicate în M. Of. al României, Partea I nr. 401, în data de 12 iunie

2009; ca atare, reclamantul a formulat plângerea prealabilă prevăzută de art. 7

din Legea nr. 554/2004, în termenul egal de 30 de zile de la data comunicării.

Referitor la

legalitatea celor două acte normative, instanța de judecată a reținut

următoarele:

Măsura dispusă prin

actele contestate s-a luat în baza prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată și a

art. 33 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria

înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților

funcționari publici aplicându-se măsura mobilității înalților funcționari

publici.

Potrivit art. 27 din

H.G. nr. 341/2007, această măsură se realizează pentru eficientizarea

activităților autorităților și instituțiilor publice, în interes public și în

interesul funcționarului public, însă, atât din conținutul celor două acte

administrative cât și al referatului de aprobarea, nu rezultă în concret pentru

ce situație s-a aplicat mobilitatea în cazul de față.

Astfel, reține prima

instanță, din referatul în discuție nu rezultă nici un considerent concret, a

luării acestei măsuri, în sensul stabilirii unor sarcini la nivel guvernamental

pentru reclamant sau a unor obiective propriu-zise de realizat, situație în

care, având în vedere caracterul general al celor dispuse, cele două acte

administrative nu sunt practic motivate, atât în fapt cât și în drept,

reprezentând implicit aspecte esențiale de nelegalitate.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, potrivit art. 27 alin. (1) din H.G. nr.

341/2007, privind intrarea în categoria înalților funcționari publici,

managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, mobilitatea

acestora se realizează pentru eficientizarea activității autorităților și

instituțiilor publice, în interes public și în interesul funcționarilor

publici; în baza art. 27 alin. (2) din același act normativ, mobilitatea

înalților funcționari publice se realizează cu respectarea principiilor privind

legalitatea, imparțialitatea, obligativitatea și transparența, iar art. 30, 31

și 32 reglementează situațiile în care se pot aplica mobilitățile respective,

existând în concret șase situații: (atunci când există o funcție publică

corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici vacantă sau temporar

vacantă; în cazuri excepționale, care necesită coordonarea unor situații

complexe de natura celor care intra în atribuțiile înalților funcționari

publici; atunci când este necesară coordonarea unor activități de către un

înalt funcționar public cu o anumită calificare, specializare sau experiență;

pentru realizarea unui interes care vizează satisfacerea nevoilor comunitare

sau realizarea competenței autorităților și instituțiilor publice; atunci când

este necesară coordonarea la nivel central, regional, teritorial sau local a

unor proiecte, programe sau activități, iar mobilitatea în interesul

funcționarului public poate fi aprobată de persoana care are competența numirii

în funcția publică, la cererea înalților funcționari publici, formulată în

scris și motivată pentru dezvoltarea carierei în funcția publică).

Cu privire la

celelalte capete de cerere, instanța de fond a apreciat că sunt neîntemeiate,

deoarece reclamantul nu a motivat și nu a dovedit nici cererea privind

suspendarea actelor administrative menționate până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei, conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004,

nici cererea privind acordarea de despăgubiri cu titlu de daune materiale

constând în diferența de retribuție pe perioada aplicării actelor

administrative atacate.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții și,

ulterior, Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de

intervenție accesorie în interesul Guvernului României, cerere care a fost

admisă în principiu în ședința de judecată din data de 5 decembrie 2010.

Guvernul României a

criticat sentința întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, iar

privitor la capătul de cerere care viza anularea Deciziei Primului-Ministru,

acesta a fost îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă, întrucât emitentul actului a fost primul-ministru.

Și pe fond s-a

criticat sentința Curții de Apel apreciindu-se că instanța nu a avut în vedere

dispozițiile legale în materie și actele anexate la dosar.

Primul-Ministru al

României în recursul său a invocat și el lipsa calității procesuale pasive

precizând că emitentul actului este Guvernul și nu primul-ministru.

Referitor la anularea

pe fond a Deciziei nr. 553/2009 și aici au fost motive de critică pentru

hotărârea judecătorească, precizându-se că actul în litigiu a fost emis în baza

Legii nr. 188/1999 art. 19 și a H.G. nr. 341/2007.

Ministerul

Administrației și Internelor a depus la 28 octombrie 2010 o cerere de

intervenție accesorie în interesul Guvernului României, motivată de faptul că

la adoptarea actelor administrative care au modificat raporturile de serviciu

ale reclamantului, ministerul a avut calitatea de inițiator.

Recursurile sunt

nefondate și se vor respinge, la fel și cererea de intervenție accesorie pentru

următoarele considerente:

Analizând motivele de

recurs, actele dosarului, probatoriul admis și administrat și în raport de dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține:

Reclamantul-intimat este funcționar public de

carieră. Prin H.G. nr. 689/2009 s-a hotărât aplicarea mobilității pentru

reclamantul J.A. din funcția publică de subprefect al Județului Dâmbovița, în

funcția de inspector guvernamental, iar prin Decizia nr. 553/2009 s-a decis

numirea prin mobilitate a aceleiași persoane în funcția de inspector

guvernamental, conform Legii nr. 188/1999 art. 19 și H.G. nr. 341/2007.

Corect prima instanță

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambii pârâți,

cu motivarea că în raport de obiectul acestei cauze atât Primul-Ministru cât și

Guvernul României au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește anularea pe

de o parte a H.G. nr. 683/2009, dar și a Deciziei Primului-Ministru nr.

553/2009. Prin urmare, nu se poate achiesa la nici un punct de vedere al

acestor recurenți-pârâți în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă,

fiecare dintre ei având această calitate vis-à-vis de actele emise de ei

și contestate în instanță de către reclamantul-intimat.

Pe fond, din

ansamblul probator administrat de prima instanță, se desprinde cu certitudine

că măsura contestată a fost luată în baza Legii nr. 188/1999 art. 19 și a H.G.

nr. 341/2007, ea vizând eficientizarea activității autorităților publice în

interesul instituțiilor și al funcționarului public.

Prin urmare, această

mobilitate aplicată în speță trebuia realizată conform H.G. nr. 341/2007 pentru

eficientizarea activității instituțiilor publice și a funcționarilor publici,

dar din conținutul actelor administrative contestate nu rezultă cu certitudine

pe ce anume s-a aplicat mobilitatea.

Intimatul-reclamant

este numit în funcția de subprefect dar cu caracter interimar, întrucât Guvernul

nu a organizat concursul pentru definitivarea pe post. Prin urmare, acesta nu

poate fi inspector guvernamental, întrucât anterior pronunțării sentinței

atacate el a fost renumit subprefect de recurentul Guvernul României, aplicarea

H.G. nr. 689/2009 nemaiproducând consecințe, mobilitatea din funcția de

subprefect fiind invalidată prin renumirea sa în această funcție conform H.G.

nr. 1166 din 3 ianuarie 2009.

Prin urmare,

mobilitatea pentru funcțiile din categoria înalților funcționari publici nu mai

poate avea efectul prevăzut de art. 33 al H.G. nr. 341/2007, atâta vreme cât în

această situație de fapt dedusă judecății, chiar emitentul actului lipsește de

conținut și interes atât recursul formulat cât și dispozițiile legale aplicate

pentru intimatul-reclamant la luarea inițială a măsurii.

Este adevărat că

aplicarea mobilității a fost făcută cu încălcarea art. 27 din H.G. nr. 341/2007

fără respectarea condițiilor legale și fără o justificare a eficientizării

activității autorității publice, actele administrative atacate încălcând legea

în baza căreia au fost emise, măsura luată fiind pur formală dacă este

raportată la H.G. nr. 1166/2009 dar și la caracterul general al celor două acte

administrative practic nemotivate atât în fapt cât și în drept.

Dar chiar recursurile

declarate cu caracter formal atâta vreme cât sentința atacată a fost pronunțată

la 1 februarie 2010, iar în 3 octombrie 2009 s-a dat H.G. nr. 1166/2009 prin

care J.A. a fost desemnat să exercite cu caracter temporar funcția de

subprefect până la organizarea concursului definitiv, care încă nu a fost

organizat.

Față de aceste

considerente, este evident că și cererea de intervenție accesorie a Ministerul

Administrației și Internelor este neîntemeiată și se va respinge pentru

aceleași considerațiuni la fel cu recursurile declarate de Guvernul României și

de Primul-Ministru al Guvernului României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâții Guvernul României și Primul-Ministru al Guvernului României

împotriva Sentinței nr. 20 din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge, pe fond,

cererea de intervenție accesorie, formulată de Ministerul Administrației și

Internelor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.