ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2328/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 5456/204/2012, petenții S.P.D., S.L.I.P.C., S.L.I.P.S.M. au declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 8 din 14 noiembrie 2012 a Judecătoriei Câmpina. În ședința publică din data de 11 februarie 2013, recurenții au formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată. În ședința publică din data de 14 februarie 2013, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare a cererii de recuzare, iar prin încheierea de la acea dată, Tribunalul Prahova a anulat cererea de recuzare a întregului complet de judecată, formulată de recurenți, ca netimbrată, reținând că recurenții nu s-au conformat obligației de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar până la termenul de judecată stabilit.

Ulterior, la data de 19 martie 2013, prin cererile de recuzare înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova în Dosarul nr. 5456/204/2012, recurenții au solicitat recuzarea întregului complet de judecată ce a fost investit cu soluționarea recursului. Prin încheierea de ședință din data de 08 aprilie 2013, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiate, cererile de recuzare, reținând că judecătorii recuzați nu și-au spus părerea cu privire la cauza ce se judecă, respectiv, prin respingerea cererii de amânare, nu s-au antepronunțat cu privire recursurile ce fac obiectul dosarului. Împotriva încheierii din data de 14 februarie 2013, au declarat recursuri petenții S.P.D., S.L.I.P.S.M. și S.L.I.P.C.

Prin Decizia nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, recursurile au fost respinse, ca inadmisibile, reținându-se în considerente că, în speță, cererile de recuzare au fost formulate în faza recursului, astfel că acestea erau irevocabile, neputând fi atacate nici odată cu fondul cauzei și nici separat, cum s-a procedat în mod eronat de către recurenți, care nu aveau deschisă calea recursului la instanța superioară. Împotriva Deciziei nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au declarat recursuri petenții S.P.D., S.L.I.P.C. și S.L.I.P.S.M., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 256 din 28 ianuarie 2014, a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții S.P.D., S.L.I.P.C.

și S.L.I.P.S.M. împotriva Deciziei nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. La data de 20 ianuarie 2014 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți contestația în anulare formulată de petentul S.P.D. împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs. Prin încheierea de ședință din data de 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecarea recursului.

De la data suspendării, la dosarul cauzei nu a fost înregistrată nicio cerere de redeschidere a judecății, cauza stând în nelucrare până la 23 septembrie 2015, când instanța a dispus, din oficiu, citarea părților în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 22 octombrie 2015. La acest termen, Înalta Curte a repus cauza pe rol, a pus în discuție excepția de perimare și a reținut cauza în pronunțare pe acest aspect. Înalta Curte constată perimată contestația în anulare pentru următoarele motive: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Astfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de recurs, de la data suspendării acestuia în data 12 iunie 2014. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 12 iunie 2015, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.

civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 256 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul S.P.D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 256 din 28 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă formulată de contestatorul S.P.D.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015. Procesat de GGC - GV