ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2328/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2328/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin
cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 5456/204/2012,
petenții S.P.D., S.L.I.P.C., S.L.I.P.S.M. au declarat recurs împotriva
Sentinței civile nr. 8 din 14 noiembrie 2012 a Judecătoriei Câmpina.
În
ședința publică din data de 11 februarie 2013, recurenții au formulat cerere de
recuzare a întregului complet de judecată.
În
ședința publică din data de 14 februarie 2013, tribunalul a invocat, din
oficiu, excepția de netimbrare a cererii de recuzare, iar prin încheierea de la
acea dată, Tribunalul Prahova a anulat cererea de recuzare a întregului complet
de judecată, formulată de recurenți, ca netimbrată, reținând că recurenții nu
s-au conformat obligației de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar până
la termenul de judecată stabilit.
Ulterior,
la data de 19 martie 2013, prin cererile de recuzare înregistrate pe rolul
Tribunalului Prahova în Dosarul nr. 5456/204/2012, recurenții au solicitat
recuzarea întregului complet de judecată ce a fost investit cu soluționarea
recursului.
Prin
încheierea de ședință din data de 08 aprilie 2013, Tribunalul Prahova a
respins, ca neîntemeiate, cererile de recuzare, reținând că judecătorii
recuzați nu și-au spus părerea cu privire la cauza ce se judecă, respectiv,
prin respingerea cererii de amânare, nu s-au antepronunțat cu privire
recursurile ce fac obiectul dosarului.
Împotriva
încheierii din data de 14 februarie 2013, au declarat recursuri petenții
S.P.D., S.L.I.P.S.M. și S.L.I.P.C.
Prin
Decizia nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,
recursurile au fost respinse, ca inadmisibile, reținându-se în considerente că,
în speță, cererile de recuzare au fost formulate în faza recursului, astfel că
acestea erau irevocabile, neputând fi atacate nici odată cu fondul cauzei și
nici separat, cum s-a procedat în mod eronat de către recurenți, care nu aveau
deschisă calea recursului la instanța superioară.
Împotriva
Deciziei nr. 1357 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă,
au declarat recursuri petenții S.P.D., S.L.I.P.C. și S.L.I.P.S.M., invocând
motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 256 din 28
ianuarie 2014, a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenții
S.P.D., S.L.I.P.C. și S.L.I.P.S.M. împotriva Deciziei nr. 1357 din 16 mai 2013
a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
La
data de 20 ianuarie 2014 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți contestația în
anulare formulată de petentul S.P.D. împotriva deciziei pronunțate de instanța
de recurs.
Prin
încheierea de ședință din data de 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat
la strigarea pricinii și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, a suspendat
judecarea recursului.
De
la data suspendării, la dosarul cauzei nu a fost înregistrată nicio cerere de
redeschidere a judecății, cauza stând în nelucrare până la 23 septembrie 2015,
când instanța a dispus, din oficiu, citarea părților în vederea discutării
perimării, fixând în acest scop termen la data de 22 octombrie 2015.
La
acest termen, Înalta Curte a repus cauza pe rol, a pus în discuție excepția de
perimare și a reținut cauza în pronunțare pe acest aspect.
Înalta
Curte constată perimată contestația în anulare pentru următoarele motive:
Potrivit
art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată,
contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de
revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în
nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.
Rezultă
că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza
procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și
această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
Astfel
spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în
cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată
lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea
posibilitatea să o facă.
Aceasta
este și situația în speță unde părțile au lăsat să treacă un interval de timp
mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea
reluării judecății cererii de recurs, de la data suspendării acestuia în data
12 iunie 2014.
Astfel,
din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 12 iunie 2015, când
s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc.
civ., nici una din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în
vederea continuării judecății.
Reținând,
așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248
alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege
perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.
civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează
să constate perimată contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 256 din 28
ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,
formulată de contestatorul S.P.D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată
perimată contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 256 din 28 ianuarie 2014
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă formulată de
contestatorul S.P.D..
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.
Procesat
de GGC - GV