ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3907/2013

Asupra conflictului negativ de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr.

10629/2/2011 la data de 14 decembrie 2011 la Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, contestatoarea P.E. a chemat în judecată pe intimatele A.V.A.S.

și SC P.C. SRL București solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună întoarcerea executării silite realizate împotriva petentei

întemeiată pe titlul de creanță reprezentat de contractul de cesiune de creanță

din 7 iulie 1999 încheiat între A.V.A.S., în calitate de cesionar și Bancorex,

în calitate de cedent, creanță constatată prescrisă de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 2959 din 28 septembrie 2010,

cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestatoarea a invocat

dispozițiile art. 405

13

și urm. C. proc. civ. raportat la art. 399

și urm. C. proc. civ. și art. 274 C. proc. civ.

În ședința publică din data de 4

aprilie 2012, Curtea a pus în discuția părților excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București în ceea ce privește cererea formulată în

contradictoriu cu intimata SC P.C. SRL și, eventual disjungerea acestei cereri,

excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei A.V.A.S. și excepția

lipsei calității procesual pasive a SC P.C. SRL iar prin sentința civilă nr.

41/2012 pronunțată de aceeași instanță s-a admis excepția necompetenței

materiale cu privire la soluționarea cererii de întoarcere executare silită

formulată în contradictoriu cu SC P.C. SRL, s-a dispus disjungerea competenței

de soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Sectorului 2

București, în cadrul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. 27411/300/2012.

În pronunțarea acestei soluții prima

instanță a reținut, în esență, în ceea ce privește cererea privind întoarcerea

executării silite, formulată în contradictoriu cu intimata SC P.C. SRL, că sunt

aplicabile prevederile art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ. coroborat

cu cele ale art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ. iar în ceea ce privește

cererea formulată în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., că intimata nu a

făcut acte de executare silită în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 anterior cesiunii

creanței către SC P.C. SRL

Împotriva acestei sentinței a formulat

recurs reclamanta P.E., acesta fiind anulat ca netimbrat prin decizia nr. 2159

din 30 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă.

Judecătoria Sectorului II București,

prin sentința nr. 15553 din 8 octombrie 2013, a admis excepția de necompetență

materială invocată din oficiu, a dispus declinarea competenței de soluționare a

cererii având ca obiect întoarcere executare silită și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a înaintat Înaltei Curți de Casație și

Justiție dosarul în vederea soluționării acestuia.

În fundamentarea acestei soluții cea

de-a doua instanță a reținut, în esență și în raport de decizia în interesul Legii

nr. 5 din 12 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, că

prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 reglementează o excepție de la art.

373 alin. (2) C. proc. civ., când instanța de executare nu mai e judecătoria,

ci curtea de apel.

A mai reținut instanța că cesiunea

unei creanțe bancare neperformante din patrimoniul A.V.A.S. în patrimoniul unei

persoane juridice de drept privat nu schimbă cu nimic natura juridică obiectivă

a acestui drept de creanță în privința căruia legiuitorul a stabilit competența

materială de judecată în primă instanță a tuturor litigiilor, indiferent de

natura lor, deci exclusiv a celor care privesc faza executării silite, a curții

de apel.

Înalta Curte, învestită legal în

raport de art. 22 alin. (3) C. proc. civ., în pronunțarea hotărârii cu rol de

regulator de competență, constată că Judecătoria Sectorului 2 București este

competentă să soluționeze pricina pentru motivele ce se vor arăta.

Sentința nr. 41 din 4 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, instanță mai

întâi învestită cu soluționarea pricinii - a rămas irevocabilă prin decizia nr.

2159 din 30 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

II-a civilă, astfel că și statuările instanței cu privire la instanța

competentă material să soluționeze pricina, au autoritate de lucru judecat.

Principiul autorității de lucru

judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind

interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate

și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din

CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate

cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. în acest sens este

de amintit și în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu împotriva României, cauza

Androne împotriva României), în care instanța a statuat asupra faptului că

dreptul la un proces echitabil în fata unei instanțe judecătorești garantat de

art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului

Convenției care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun

al statelor părți, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului

fiind principiul securității raporturilor juridice care reclamă, între altele,

împrejurarea că soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanțele

judecătorești să nu mai fie pusă în discuție.

În consolidarea raționamentului care a

stat la baza stabilirii instanței competente material sunt de subliniat

următoarele aspecte:

Prin cererea precizatoare a acțiunii

principale existentă la filele 101-105 din dosarul curții de apel contestatoarea

a solicitat instanței „să aprecieze, în principal, că este posibilă întoarcerea

executării silite în natură prin anularea tuturor actelor de urmărire silită

realizate asupra bunurilor imobile identificate în acțiune și restabilirea

situației anterioare (...)”, împrejurare ce a situat examinarea cauzei în

cadrul procesual specific contestației la executare.

Actele de executare la care se face

referire se regăsesc la filele 36-44 din dosar, acestea vizând adjudecarea unor

imobile ce au format obiectul contractelor de ipotecă - accesorii ale

contractului de cesiune din 23 iunie 2008 asupra căruia poartă executarea, acte

de executare în conținutul cărora se face trimitere la dispozițiile dreptului

comun în materia executării silite imobiliare respectiv art. 405 alin. (2) C.

proc. civ., art. 494 C. proc. civ., art. 500 C. proc. civ., art. 509 C. proc.

civ.

Așadar, executarea silită efectuată la

solicitarea intimatei SC P.C. SRL s-a desfășurat în aplicarea dispozițiilor

dreptului comun cuprinse în Cartea a V-a a Codului de procedură civilă „Despre

executarea silită

”

și nu potrivit reglementărilor cu caracter

special cuprinse în O.U.G. nr. 51/1998.

În considerarea celor ce preced Înalta

Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. stabilește competența în

favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 noiembrie 2013.