ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 864/2021

Ședința publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 10 martie 2021 (transmisă atât prin poștă, cât și prin mijloace electronice/e-mail la 9 martie 2021), revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011 și anularea respectivei hotărâri.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuentul a arătat că, prin decizia a cărei revizuire o solicită, instanța a admis excepția lipsei calității sale procesuale active și a respins recursul pe care l-a formulat ca fiind declarat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Totodată, a învederat că a formulat recurs și împotriva încheierii din 2 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. x/2011, încheiere prin care instanța a considerat că nu are calitate de creditor în cauză, iar, prin decizia nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2011.12, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de autorul cererii de revizuire pe considerentul că această încheiere putea fi atacată doar odată cu fondul cauzei.

Revizuentul subliniază, așadar, că, în timp ce, potrivit deciziei nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020, instanța a apreciat că poate formula recurs doar odată cu fondul, prin decizia nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, aceeași instanță a apreciat că nu poate formula recurs.

Revizuentul consideră că instanța de control judiciar din dosarul nr. x/2011 ar fi trebuit din punct de vedere procedural să constate că are calitate procesual activă raportat cel puțin la cererea formulată în fond (cerere formulată pentru termenul din data de 02.07.2020), respectiv de a lua act că este creditor potrivit înscrisurilor depuse la fond și să respecte decizia nr. 904/2020 din data de 06.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, respectiv, să verifice nemulțumirile cu privire la încheierea din 02.07.2020 prin care instanța a dispus asupra cererii sale.

Revizuentul apreciază, așadar, că instanța de control judiciar din dosarul nr. x/2011 ar fi trebuit să rețină că are calitate procesual activă cel puțin față de recursul prin care a supus instanței de control judiciar nemulțumirea cu privire la neverificarea cererii din fond.

În încheiere, revizuentul apreciază că aceste aspecte demonstrează incidența, în speță, a dispozițiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, în sensul în care, soluția instanței de recurs din dosarul nr. x/2011 încalcă dreptul conferit de instanța de recurs din dosarul nr. x/2011.12, respectiv de a formula recurs și de a-i fi verificat pe fond recursul.

La termenul din 6 aprilie 2021, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea cererii de revizuire, solicitând, totodată, intimatului să pună concluzii și cu privire la admisibilitatea cererilor formulate de intimatul Cabinet Individual de Insolvență B..

Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, Înalta Curte o va admite, pentru considerentele ce succed:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. de la 1865, obiect al cererii de revizuire îl pot constitui numai hotărârile definitive, pronunțate de instanța de apel sau cele pronunțate de instanța de recurs, cu condiția de a se fi evocat fondul.

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare, se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Așadar, norma cuprinsă în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (de la 1865) deschide părților calea revizuirii pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, fundamentul acestui caz de revizuire constând în respectarea principiului autorității de lucru judecat.

Pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe textul sus citat, este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii, care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității lucrului judecat.

Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În speță, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2011, de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că este potrivnică deciziei nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2011.12.

Astfel, litigiul finalizat cu decizia nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, a avut ca obiect recursul formulat de autorul revizuirii împotriva sentinței nr. 644 din 15.10.2020, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr. x/2011, prin care a fost aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, precum și închiderea procedurii insolvenței debitoarei COMO S.R.L. și radierea acesteia din registrul comerțului, recurs respins pentru lipsa calității procesuale active a recurentului (revizuentul din prezenta cauză), justificată de lipsa calității acestuia de creditor.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin sentința civilă nr. 1030/29.06.2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 544/11.04.2013 a Curții de Apel Craiova, pronunțate în dosarul nr. x/2011, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat faptul că A. nu are calitatea de creditor al debitoarei COMO S.R.L., creanța acestuia fiind prescrisă.

S-a mai reținut că același aspect a fost dezlegat și în dosarul nr. x/2011, prin sentința nr. 1403/2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, irevocabilă prin decizia 1703/2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, instanța reținând corectă măsura lichidatorului judiciar de a nu înscrie în tabelul preliminar creanța pretinsă de A. pe considerentul că acesta era prescrisă.

Prin urmare, instanța a reținut că, neavând calitate de creditor al societății debitoare, acesta nu poate contesta raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, concluzie care se impune din interpretarea dispozițiilor art. 129 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Cât privește cauza finalizată cu decizia nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011.12, aceasta a privit recursurile declarate atât de creditorul C., precum și de recurentul A. împotriva unei încheieri de ședință (din 02.07.2020), prin care judecătorul sindic a stabilit o serie de măsuri, respectiv, a respins obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de A., a stabilit anumite sarcini lichidatorului judiciar și a prorogat discutarea raportului final de activitate și a cererii de închidere a procedurii la un alt termen de judecată.

Prin decizia mai sus arătată (nr. 904/R-COM din 6 octombrie 2020), instanța a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate, reținând că măsurile luate prin încheierea recurată (din 02.07.2020) nu se circumscriu celor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006, pentru a putea fi atacate separat cu recurs, ele putând fi atacate odată cu fondul.

În acest sens, a evocat și dispozițiile art. 299 coroborat cu art. 282 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865 și, reținând că nu se află în situația întreruperii cursului judecății și nici a ipotezelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006, Curtea a apreciat că este întemeiată excepția inadmisibilității recursurilor, încheierea din 02.07.2020 putând fi atacată doar odată cu fondul cauzei.

În raport de considerentele mai sus expuse, se constată că, deși ambele hotărâri au fost pronunțate în recurs, cele două hotărâri invocate de revizuent nu îndeplinesc condiția identității de obiect și cauză, fiind pronunțate în litigii având obiect și temeiuri juridice diferite.

Ca atare, hotărârile pretins potrivnice fiind pronunțate în procese cu obiect și cauză diferite, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii referitoare la existența triplei identități de elemente specifice autorității de lucru judecat.

O altă condiție de admisibilitate a revizuirii fundamentată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în existența unor hotărâri definitive potrivnice, condiție care, de asemenea, nu este îndeplinită în speță.

Hotărârile invocate în revizuirea dedusă judecății nu îndeplinesc condiția de a fi potrivnice, întrucât dispozitivele acestora nu conțin prevederi contradictorii, de neconciliat, care să nu poată fi executate simultan. În acest sens, respingând ca inadmisibile recursurile, în logica ordinii de soluționare a excepțiilor, instanța nu a mai analizat calitatea procesuală activă a recurentului A., astfel că în mod neîntemeiat revizuentul susține că instanța ar fi apreciat implicit că are legitimare de a formula recurs odată cu fondul.

De altfel, așa cum s-a arătat, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieșirea din situația creată de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Mai mult, instanța competentă să se pronunțe asupra unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (de la 1865) nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din hotărârile anterioare și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Așadar, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Constatând, așadar, că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865.

Cu privire la cererile intimatului Cabinet Individual de Insolvență B. privind obligarea revizuentului la plata onorariului cuvenit intimatului, în calitate de lichidator judiciar în dosarul nr. x/2011, a cheltuielilor de deplasare, precum și a celei privind achitarea de daune morale, Înalta Curte reține că dreptul la remunerația practicienilor în insolvență este unul dintre drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, repu­blicată, în beneficiul acestora, ca o contraprestație a serviciilor profesionale desfășurate în dosarele de insolvență în care sunt numiți în calitate de administratori judiciari sau lichidatori judiciari.

În acest sens, art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată, prevede că practicienii în insolvență au dreptul la onorarii pentru activitatea desfășurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinație a acestora. Onorariul provizoriu pentru perioada de observație este stabilit de judecătorul-sindic la deschiderea procedurii de insolvență, în temeiul criteriilor prevăzute la alin. (2) al art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006.

Plata onorariilor practicienilor în insolvență - administratori judiciari sau lichidatori - ori a cheltuielilor de procedură se va face, în condițiile legii, din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor și standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea reprezentanților permanenți a U.N.P.I.R.

De asemenea, Legea nr. 85/2006, modificată, în art. 11 lit. c) și d), pre­vedea, printre atribuțiile judecătorului-sindic, desemnarea moti­vată, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practi­cienii în insolvență compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, fixarea remu­nerației în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activității practicienilor în insolvență, precum și a atribuțiilor acestuia pentru această perioadă; de asemenea, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, precum și onorariul negociat [aceste atribuții ale judecătorului-sindic fiind prevăzute și în art. 45 lit. d) în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență].

Prin urmare, având în vedere că astfel de cereri sunt de competența exclusivă a judecătorului-sindic și nu pot fi formulate în cadrul revizuirii, Înalta Curte urmează a le respinge ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 123/R-COM din 9 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Respinge, ca inadmisibile, cererile intimatului Cabinet Individual de Insolvență B. privind obligarea revizuentului la plata onorariului cuvenit intimatului, în calitate de lichidator judiciar în dosarul nr. x/2011, a cheltuielilor de deplasare, precum și a celei privind achitarea de daune morale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 aprilie 2021.