ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 781/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 781/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 5 aprilie 2022
Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 150.000 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului din Suceava, B-dul x nr. 44, pentru perioada 16.06.2013-14.10.2016, și la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii până la data plății.
Prin încheierea de ședință din data de 29.09.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția necompetenței teritoriale.
Prin încheierea de ședință din data de 16.10.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2475/08.12.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a obligat pârâta la plata sumei de 146.250 euro și a dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 14.10.2019 până la data plății; a fost respinsă în rest cererea, ca inadmisibilă.
Împotriva încheierilor de ședință din 29 septembrie 2020 și 16 octombrie 2020 și a sentinței nr. 2475/08.12.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a declarat apel pârâta B. S.A., solicitând anularea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei, spre judecare, Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, schimbarea încheierii din data de 16.10.2020 în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat și respingerii, în consecință, a cererii de chemare în judecată, schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 960 A din 28 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierilor de ședință din datele de 29.09.2020 și 16.10.2020 și a sentinței nr. 2475/08.12.2020, toate pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 29 iulie 2021, sub nr. x/2021, B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. S.A., anularea deciziei civile nr. 960 din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, pe motiv că respectiva decizie a încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat stabilit prin decizia Curții de Apel Suceava nr. 362/23.11.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2013 și prin decizia nr. 347/14.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013.
În drept, a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 46/A din 17 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 960/28.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, formulată de revizuenta B. S.A., în contradictoriu cu intimata A. S.A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la 17 februarie 2022, sub nr. x/2021.
Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., față de excepția lipsei de obiect, invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a rămas fără obiect, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de revizuire formulată, revizuenta B. S.A. a solicitat instanței anularea deciziei nr. 960 A din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la decizia civilă nr. 362 din 23.11.2018 a Curții de Apel Suceava pronunțată în dosarul nr. x/2013 și la decizia civilă nr. 347 din 14.11.2019 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în dosarul nr. x/2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ.
De asemenea, se reține că, împotriva deciziei a cărei revizuire se cere, societatea B. S.A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 29 iulie 2021, sub nr. x/2019.
Prin decizia nr. 320 din 10 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 960 A din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.; a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Având în vedere că, potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea casată nu are nicio putere", se constată că revizuirea deciziei nr. 960 A din 28 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a rămas fără obiect, întrucât hotărârea atacată cu revizuire era deja casată la momentul soluționării prezentei cauze.
Pe cale de consecință, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.A. împotriva deciziei nr. 960 A din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 urmează a fi respinsă, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.A. împotriva deciziei nr. 960 A din 28 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.