ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 774/2022

HOTĂRÂRE
05.04.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 774/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. x/2015, reclamanții A. ș.a., în contradictoriu cu pârâta B. prin lichidator judiciar C. și D. în calitate de administrator special, au solicitat constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 06.10.2007, a procesului-verbal de ședință și a celorlalte acte subsecvente din aceeași dată, întrucât au fost adoptate de persoane fără calitate de reprezentanți legali ai societății.

Prin sentința civilă nr. 388/civ din 11 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes și a respins excepția lipsei calități procesuale pasive. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., E., F., G., H., I., J., K., L., decedată, prin moștenitori M., N. și O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., decedat, prin moștenitori HH., II. și JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., W. și CCC., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin lichidator judiciar C. din Dorohoi și administrator special D.. A constatat nulitatea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din cadrul pârâtei B. S.A. din data de 6.10.2007. A respins restul capetelor de cerere. A obligat reclamanții la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către administrator special D. și a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 388/11.10.2019 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2015, B. S.A., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. și D. - în calitate de administrator special al B. S.A. Botoșani au declarat apel.

DDD. a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție și admiterea apelurilor formulate de B. S.A. și D. împotriva sentinței nr. 388/civ din 11 octombrie 2019 a Tribunalului Iași din dosarul nr. x/2015, modificarea în totalitate a sentinței atacate și respingerea cererii de constatare a nulității absolute a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor debitorului S.C. B. S.A. din 06.10.2007 ca inadmisibilă și nefondată.

Prin încheierea din data de 9 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a constatat că este inadmisibilă, în principiu, cererea de intervenție principală formulată în cauză de DDD..

Împotriva încheierii din data de 9 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2015 au declarat recurs B. S.A. prin lichidator judiciar C. și DDD..

La data de 1 februarie 2021, în cadrul dosarului de recurs, recurenta-intervenientă DDD. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta DDD. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, petenta DDD. a formulat recurs prin care a solicitat casarea încheierii atacate și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate pe care a formulat-o în dosarul nr. x/2021.

În drept, recurenta a precizat că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocând, totodată, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 5 februarie 2021, sub nr. x/2021/a1*.

Prin încheierea din 8 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurenta DDD. împotriva încheierii din 3 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Constatându-se că pricina a fost suspendată la 8 iunie 2021, dată de la care au trecut mai mult de 6 luni, prin referatul întocmit la 24 februarie 2022, s-a propus fixarea unui termen de judecată pentru constatarea perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., sens în care a fost stabilit termen la 5 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

La 14 martie 2022, intimații A. personal și E., AAA., CCC., F., G., H., BBB., I., J., K., P., Q., R., S., T., U., V., W., YY., X., ZZ., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., KK., LL., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., toți prin A., procurator cu procură specială existentă la dosarul cauzei, în calitate de unici asociați PAS și acționari ai B., au solicitat constatarea perimării cererii de recurs formulată de DDD..

Asupra incidentului procedural al perimării, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) teza I C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găsește, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în proces.

Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, de reformare sau retractare.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin încheierea din 8 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurenta DDD. împotriva încheierii din 3 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Autoarea recursului nu a solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendarea judecății, dispusă prin încheierea din 8 iunie 2021. Astfel, recurenta nu a mai stăruit în soluționarea cererii de recurs.

Având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentei începând cu 8 iunie 2021 și până la 5 aprilie 2022, când a fost luată în examinare perimarea cererii de recurs, rezultă că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentei mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, conform art. 417-418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 416 alin. (1) și art. 420 alin. (1) din același act normativ, va constata perimat recursul declarat de recurenta DDD. împotriva încheierii din 3 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Constată perimat recursul declarat de recurenta DDD. împotriva încheierii din 3 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-08
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 252/2021
Ședința publică din data de 8 februarie 2021 Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9.10.2015 pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2015 rec
ÎCCJ 2024-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 105/2024
o cerere de chemate în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 3339/2020 din 3 aprilie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Iași a respins excepțiile lipsei calității procesu
ÎCCJ 2021-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2652/2021
Ședința publică din data de 8 decembrie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 12 iunie 2019, sub dosar nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanței, în co
ÎCCJ 2021-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1309/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă în data de 19.12.2018, sub nr. x/2018, contestatorul A., B.
ÎCCJ 2023-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1482/2023
accesorie în favoarea reclamantei formulată de intervenienții C., D., E. și F., constatându-se nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B. S.A. din data de 10.08.2020 și a Hotărârii Adunării Generale Ord
Sursă