ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3082/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3082/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

260 din 9 mai 2012 a Tribunalului Constanța s-au dispus următoarele:

În baza art.

13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicare art. 74 lit. a),

c) și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.O., la pedeapsa de 6

(șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În baza art.

65 alin. (2) C. pen. în referire la art. art. 13 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit.

b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.

71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie,

exercițiul drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art.

346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., cu aplic. art. 998- 999 C.

civ. a obligat pe inculpatul V.O. la plata către partea civilă L.R.D. a sumei

de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale."

Instanța

a fost sesizată prin rechizitoriul nr. H9/D/P/2007 din data de 28 noiembrie

2011 întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța, consecutiv

căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în

vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului V.O. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr.

678/2001.

Actul de

inculpare a reținut în esență că în luna martie 2007, prin înșelăciune

inculpatul V.O. a recrutat-o pe L.R.D. cunoscând că are vârsta de 15 ani, în

scopul exploatării ei sexuale și a transportat-o în Italia, unde a fost

constrânsă să practice prostituția.

Hotărând

soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp.

art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării

judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia

au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi

instanța a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența

faptului ilicit dedus judecății și vinovăția penală a autorului, sens în care a

reținut următoarele:

La data

de 27 martie 2007 numita L.P. a depus o plângere cu privire la faptul că fiica

sa minora L.R.D. a dispărut de la domiciliu.

La data

de 13 aprilie 2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu nr. 679/P/2007,

a fost înregistrată sesizarea formulată de L.P., mama părții vătămate L.R.D.,

pe atunci minoră în vârstă de aproximativ 15 ani, prin care sesiza faptul că

aceasta pleacă frecvent de acasă, nespunând unde, iar de aproximativ două

săptămâni a dispărut de la domiciliu.

După efectuarea

unor cercetări cu privire la cele sesizate, prin ordonanța din 05 martie 2008

cauza a fost declinată la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Constanța, unde a fost

înregistrată cu numărul 34D/P/2008.

Ulterior

a fost reunită la cea cu numărul 105D/P/2007 care privea chiar sesizarea din 14

decembrie 2007 a minorei L.R.D., care se întorsese între timp acasă,

referitoare la faptul că V.O. a recrutat-o prin înșelăciune în scopul

exploatării sexuale în afara teritoriului României și a transportat-o în

Italia, la G.D. care a constrâns-o să se prostitueze în orașul Milano.

Dosarul nr.

105D/P/2007 a fost reînregistrat la Serviciul Teritorial Constanța cu nr. 145D/P/2009,

iar la data de 17 august 2009 a fost reunit cu Dosarul nr. 119D/P/2007, dosar

în care se efectuau cercetări față de D.E. și G.D. sub aspectul săvârșirii unor

infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism a cărei victimă ar fi fost T.R.

La data

de 18 august 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de V.O.,

reținându-se următoarele: că în luna martie 2007 V.O., prin înșelăciune a

recrutat-o pe L.R.D., cunoscând că este minoră, în scopul exploatării ei

sexuale și a transportat-o în Italia unde a fost constrânsă să practice

prostituția de G.D. care a tras foloase materiale de pe urma acestei

activități;

Din

ansamblul materialului probator administrat în cauză reiese că în luna martie

din anul 2007, în timp ce se deplasa prin localitatea de domiciliu Tuzla, din

județul Constanța, parte vătămată L.R.D., pe atunci elevă în clasa a VIII-a, a

fost acostată de șoferul unui microbuz, identificat ulterior ca fiind V.O.

Acesta,

i-a făcut complimente că arată bine și a întrebat-o dacă dorește să meargă în

Italia, promițându-i că o poate duce el, și acolo o va ajuta să lucreze ca

îngrijitoare la o bătrână.

Inculpatul

i-a dat un foarte scurt timp de gândire, hotărând să se întâlnească din nou în

același loc după două ore.

L.R.D.,

a revenit având la ea și cartea de identitate pe care la cererea sa, i-a

arătat-o bărbatului, spunându-i că este de acord să meargă cu el în Italia.

După ce

s-a uitat pe cartea de identitate și a aflat că L.R.D. era minoră, i-a zis

acesteia că nu este o problemă, pentru că el va reuși să o treacă frontiera

datorită relațiilor pe care le are și au convenit să se reîntâlnească pentru

plecare a doua zi dimineață la ora 08.00.

Potrivit

înțelegerii anterioare, victima s-a deplasat la locul de întâlnire cu

inculpatul, respectiv în stația de microbuz din localitatea Tuzla, unde acesta

a sosit cu microbuzul, și, după îmbarcarea părții vătămate, s-au deplasat în

autogara din localitatea Constanța.

În autogara

Constanța inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.D.E. împreună cu care a stat de

vorbă, după care au plecat în cursă spre Italia, inculpatul spre Roma, în timp

ce martorul C.D.E. spre Milano.

Pe drum

cele două microbuze s-au intersectat în diverse locații, una din opriri fiind

în apropiere de Sibiu, iar alta în punctul de trecere frontieră Nădlac din

județul Arad.

În cursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești, nu s-a putut stabili

modalitatea în care a trecut frontiera minora, având în vedere că nu avea

acordul părinților pentru a face acest lucru.

Cu toate

acestea călătoria a decurs fără probleme până în Italia, în apropiere de

Padova, inculpatul a oprit într-o parcare de pe autostradă, a sunat pe

telefonul mobil o persoană, iar după aproximativ 10 - 15 minute a venit un

bărbat pe care inculpatul l-a recomandat a fi băiatul din Arad, spunându-i

părții vătămate că va trebui să plece cu el la bătrâna la care va lucra.

În

continuare, victima a plecat cu acel bărbat, care a dus-o într-un restaurant

unde s-a întâlnit cu martorul G.D., care a venit însoțit de alți doi bărbați.

L.R.D. a

fost luată de G.D. și P.A. zis T., a fost dusă în Milano, iar pe drum G.D.

vorbind cu minora a constatat că aceasta nu știa scopul real pentru care venise

în Italia și anume să se prostitueze, dar că ulterior, atunci când a pus-o să

facă acest lucru, nu s-a împotrivit.

G.D. și P.A.

au cazat-o pe L.R.D. într-un apartament situat la marginea orașului Milano, în

care mai stătea încă o fată, româncă, identificată Țepeș Alina Ramona, care de

asemenea, se prostitua.

După ce

s-a prostituat o perioadă, L.R.D. a fost depistată de poliția din Milano și

audiată într-un dosar având ca obiect infracțiuni de asociere în vederea

comiterii de infracțiuni destinate tragerii de foloase și înlesnirii

practicării prostituției de către persoane majore și minore și de tragere de

foloase și înlesnirea prostituției calificate și a prostituției cu minori,

fapte reținute a fi săvârșite în formă continuată și în concurs, prev. de art. 81,

art. 416 alin. (1) și (4), art. 81, art. 110, art. 600 bis C. pen. italian de

către G.D. împreună cu alți cetățeni români (V.M. zis V.) și albanezi (P.A. zis

T., D.E. zis T., B.E. ș.a.).

Autoritățile

din Italia au reținut că în cursul anului 2007 G.D. s-a asociat într-un grup,

cu mai mulți conaționali dar și cu cetățeni albanezi, pentru a trage foloase

materiale de pe urma practicării prostituției de către tinere dintre care unele

minore, printre care și L.R.D., aduse din România dar și din alte țări.

Grupul

din care acesta făcea parte asigura transportul femeilor din țările de origine

în Italia, procurarea actelor pentru cele care nu aveau, cazarea lor în Milano,

transportul la locul unde acestea acostau clienții, supravegherea și controlul

femeilor, percepând de la ele sume de bani importante câștigate prin

prostituție. Pentru aceste fapte, toți cei anterior menționați, au fost condamnați

definitiv de instanțele judecătorești din Italia.

Situația

de fapt descrisă mai sus a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă:

plângerile si declarațiile părții vătămate L.R.D., depozițiile reprezentantului

legal al părții vătămate L.R.D., numita L.P., declarațiile martorilor G.D., C.D.E.,

D.R.F., T.R. și A.M., coroborate cu depozițiile inculpatului V.O.

Audiat

fiind, inculpatul V.O. a negat comiterea faptelor reținute în sarcina sa,

declarând în cursul cercetării judecătorești, că într-o zi de miercuri din luna

martie 2007 a fost sunat de o fată care s-a recomandat R., care l-a întrebat

dacă mai are un loc liber în microbuz pentru că vrea să meargă în Italia, în

Milano.

Confirmând

că mai are un loc liber în microbuz și costul biletului, 100 euro, au stabilit

să se întâlnească a doua zi la ora opt, când urma să aibă loc plecarea.

A doua

zi, a luat-o pe partea vătămată, care avea la ea o gentuță mică și o poșetă de

umăr, din stația Tuzla și că, în Constanța s-a întâlnit cu amicul său D., cu

care a stat de vorbă, a băut o cafea, a fumat o țigară, a urcat bagajele în

remorcă și a plecat spre Italia.

Pe drum

a oprit la popasul Dealul Negru din Vâlcea unde s-a întâlnit cu D. și că, până

în Vama Nădlac s-a mai intersectat cu D. pe drum.

Ajuns în

Vama Nădlac un vameș a venit, i-a verificat actul de identitate, a deschis ușa

microbuzului, și vameșul a controlat actele de identitate ale tuturor

pasagerilor și când a ajuns la L.R., vameșul s-a uitat în buletin, s-a uitat la

ea și l-a auzit spunând că este o problemă cerându-i părții vătămate să coboare

din microbuz.

Polițistul

de frontieră i-a cerut să parcheze mașina pentru a elibera culoarul și că a

văzut cum partea vătămată împreună cu polițistul de frontieră a urcat în sediul

Poliției de frontieră, unde nu știe ce s-a întâmplat.

După

aproximativ 20 de minute partea vătămată s-a întors la mașină însoțită de

polițistul de frontieră, care le-a spus că sunt liberi și pot pleca.

După ce

s-a urcat în microbuz, femeile din microbuz au întrebat-o pe L. ce s-a întâmplat,

atunci declară inculpatul, că a aflat vârsta fetei.

După ce

a plecat a parcurs 50 metri și a oprit pe dreapta unde se afla parcată și

mașina lui D., pentru a cumpăra vignetă de Ungaria, moment în care l-a întrebat

dacă i se eliberează un loc în mașină să-i spună pentru că are o fată care

trebuie să ajungă în Milano și întrucât nu avea nici un loc liber a rămas să

discute pe traseu.

Întrucât

în microbuzul condus de D. nu s-a eliberat nici un loc, inculpatul i-a spus

părții vătămate că poate să o lase într-o parcare din Padova unde ea își poate

găsi o altă mașină care să o ducă în Milano, cu mențiunea că, aceasta a fost de

acord, astfel că în parcarea din Padova a coborât și că el și-a continuat

drumul spre Roma, fără să-l intereseze ce face partea vătămată în Padova.

Inculpatul

a negat faptul că s-a întâlnit cu vreo altă persoană în Padova, și că a primit

o sumă de bani pentru victimă.

S-a

constatat că declarația inculpatului este lipsită de credibilitate,

necoroborându-se cu nici un mijloc de probă administrat în cauză.

Inculpatul

în apărare a propus audierea martorului D.R.F.

În ceea

ce privește declarația martorului propus de către inculpat s-a constatat că

aceasta nu se coroborează cu celelalte probe, nici chiar cu declarația

inculpatului.

Analizându-se

cele afirmate de către martorul D.R.F., s-a reținut că declarația acestuia,

care vine la 5 ani după eveniment, este în mod vădit nesinceră și nu exprimă

adevărul, cu mențiunea că s-au avut în vedere contradicțiile existente între

declarația martorului și declarația inculpatului.

O primă

contradicție apare în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la vamă, astfel,

inculpatul a declarat că partea vătămată împreună cu polițistul de frontieră a

urcat în sediul Poliției de frontieră, în timp ce martorul a declarat că

polițistul de frontieră a plecat cu tânăra la ghișeul poliției de frontieră, la

o distanță de aproximativ 20 - 30 metrii de locul unde era parcat microbuzul.

O altă

contradicție apare în legătură cu locul și momentul în care inculpatul s-a

întâlnit cu martorul C.D.E., astfel, martorul a declarat că între vama română

și vama ungară au fost opriți pentru control de către vameșii unguri, care au

verificat buletinele, însă nu au mai avut probleme, și după punctul de

frontieră maghiar, s-au întâlnit cu microbuzul condus de C.D.E., în timp ce

inculpatul a declarat că după controlul efectuat de vameșii români a mai

parcurs aproximativ 50 metrii și a oprit pe dreapta pentru a cumpăra vigneta,

loc în care s-a întâlnit cu C.D.E.

Martorul

a declarat, în încercarea de a-l disculpa pe inculpat, că tot drumul a

călătorit în dreapta inculpatului, însă pe drum, deși inculpatul a vorbit la

telefon, acesta nu a vorbit nimic legat de partea vătămată, ci de comenzile pe

care trebuia să le ducă, iar pe parcursul călătoriei, V.O. nu a vorbit cu R.,

nici măcar nu i-a dat senzația martorului că se cunosc, în timp ce potrivit

celor declarate de inculpat, acesta l-a sunat pe parcursul călătoriei de două

ori pe C.D.E. și l-a întrebat dacă i s-a eliberat un loc în mașină pentru partea

vătămată, și a vorbit cu partea vătămată când i-a adus la cunoștință că nu s-a

eliberat nici un loc în mașina lui C.D.E. și când i-a spus că poate să o lase

în autogrill-ul din Padova unde opresc toate microbuzele din România și unde

poate găsi un microbuz care să o ducă în Milano.

În ceea

ce privește susținerea din declarația martorului C.D.E. dată în cursul

cercetării judecătorești, în care a arată că inculpatul l-a întrebat după ce au

trecut atât vama română, cât și vama ungară dacă are un loc liber și poate să

ia un pasager în mașina lui, și tot atunci l-a întrebat și dacă are procură

pentru minoră, a fost înlăturată, avându-se în vedere că, aceasta nu se

coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, nici chiar cu declarația

inculpatului, care a susținut că s-au întâlnit după controlul efectuat de

polițiști români de frontieră la aproximativ 50 de metrii după vama română.

S-a

constatat că susținerea potrivit căreia inculpatul l-ar fi întrebat pe martor

după trecerea frontierei dacă are procură pentru minoră nu are nici o

justificare în condițiile în care după vama ungară nu mai există nici un

control vamal până în Italia.

Cu

privire la acest aspect pe parcursul declarației, s-a apreciat că martorul se

contrazice, în sensul că deși inițial a făcut precizarea că l-a întrebat pe

inculpat despre procură după ce au trecut de punctul de frontieră ungar,

ulterior întrebat asupra motivului pentru care a afirmat în cursul urmăririi

penale de ce a declarat că V.O. dorea să treacă cu minora frontiera în mașina

martorului, acesta să justifice această declarație, spunând că se referea la

trecerea prin vama ungară, nu prin vama română.

Neexistând

nici o justificare verosimilă și temeinică, asupra revenirii asupra

declarațiilor date în cursul urmăririi penale, având în vedere și faptul că în

cursul urmăririi penale au existat indicii cum că martorul C.D.E. ar fi fost

implicat în plasarea victimei în Italia, s-a înlăturat declarația dată de acest

martor în cursul cercetării judecătorești, fiind lesne de observat că martorul

a încercat să creioneze o imagine favorabilă inculpatului.

S-a

reținut declarația martorului C.D.E. dată în cursul urmăririi penale din care

reiese că prin luna aprilie 2007, în timp ce efectua un transport de persoane

pe relația România (Constanța) - Italia (Milano) cu un microbuz proprietate

personală, l-a văzut în Constanța, plecând în cursă și pe V.O. pe care îl

cunoștea dinainte și despre care știa că face transport de persoane, tot cu un

microbuz proprietate personală între România (Constanța) - Italia (Roma),

precum și faptul că, în ziua respectivă, pe drumul spre Italia, a fost depășit

în trafic de microbuzul condus de V.O. și că s-au reîntâlnit, fără o înțelegere

prealabilă, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac din județul Arad.

C.D.E. a

mai relatat că la un Peco dinaintea punctului de trecere a frontierei Nădlac, V.O.

a venit la el și l-a întrebat dacă mai are un loc în mașină, spunându-i că are

o minoră cu el, pe care dorea să o ducă în Italia, fără să-i dea alte detalii

și dacă are procură pentru minoră V.O. spunându-i că se descurcă și că o duce

la Roma.

Martorul

a mai precizat că a mai vorbit o singură dată despre minoră cu V.O., la telefon

V.O. sunându-1 și spunându-i că este în Bologna în drum spre Roma și că minora

trebuie să ajungă la Milano, vrând probabil să îl roage să o ia cu el în

mașină, însă el deja ajunsese în Milano.

S-a

reținut ca având caracter de certitudine faptul că L.R.D. a rămas în microbuzul

condus de V.O. care mergea spre Roma.

Astfel,

se explică logic cererea lui V.O. către C.D.E., de a o lua cu el pe minoră,

aceasta trebuind să ajungă la G.D. și P.A., la Milano, unde mergea microbuzul

lui C.D.E..

Deoarece

acesta din urmă a refuzat, V.O., pentru a nu-și schimba traseul, a fost nevoit

să-i ceară lui G.D. să se întâlnească în Padova.

Această

declarație reținută de către instanță ca exprimând adevărul în cauză, se

coroborează cu declarațiile părții vătămate L.R.D., depozițiile

reprezentantului legal al părții vătămate L.R.D., numita L.P., declarațiile

martorilor G.D., C.T.R. și A.M.

Astfel,

audiată imediat după revenirea în România la data de 12 decembrie 2007, (filele

42 -45) L.R.D. a declarat că în luna martie 2007 în timp ce se afla în

localitatea Tuzla a fost racolată și transportată în Italia de către V.O., care

a transportat-o până în localitatea Milano, unde a dat-o unui bărbat din Arad.

Care la rândul său a vândut-o numitului D., care a obligat-o să se prostitueze

în folosul său aproximativ 2 săptămâni.

Partea

vătămată a arătat că în luna martie 2007 a fost acostată de șoferul unui

microbuz, care i-a propus să meargă în Italia, promițându-i un loc de muncă.

Bărbatul

i-a dat timp de gândire, stabilind să se întâlnească după 2 ore, lucru care s-a

și întâmplat. A fost de acord cu propunerea făcută, acceptând să meargă cu el

în Italia. Bărbatul a întrebat-o câți ani are, aceasta spunându-i că are 15

ani, cerându-i ulterior să sustragă de la părinți actul de identitate,

spunându-i totodată că nu este o problemă pentru că el să o treacă frontiera

datorită relațiilor pe care le are, la sfârșitul întâlnirii convenind să se

reîntâlnească pentru plecare a doua zi dimineață la ora 8.00. Fără să spună

nimănui din familie ce hotărâre a luat, a plecat cu bărbatul respectiv, cu

microbuzul condus de acesta, spre Italia.

Tot din

declarația lui L.R.D. reiese că în ziua în care a plecat, bărbatul care i-a

propus să o ducă în Italia s-a recomandat pentru prima dată spunând că se

numește Ovidiu (identificat V.O.), precum și că acesta mai era însoțit de încă

un bărbat mai tânăr care a spus că se numește D. (identificat C.D.E.). Din

aceeași declarație mai rezultă că cei trei au călătorit împreună, cu același

mijloc de transport, până în orașul Milano din Italia, reușind să iasă fără

probleme din România. Din declarația victimei L.R.D. a rezultat că după ce au

trecut frontiera și au ieșit din România, a călătorit în același microbuz

împreună cu V.O. și C.D.E. până în orașul Milano, unde după ce au ajuns, V.O. a

sunat la telefon un bărbat și în convorbirea pe care a avut-o cu acesta i-a

spus că au ajuns la destinație și îl așteaptă să se întâlnească. Acest bărbat a

venit și ar fi purtat o discuție cu V.O. și C.D.E., fără ca L.R.D. să poată

auzi ce au vorbit, după care V.O. i-a spus acesteia că respectivul o va duce la

o bătrână pe care trebuia să o îngrijească, conform înțelegerii din România.

L.R.D. a

susținut că a mers în Milano, s-au oprit la un bar, unde după ce bărbatul a

sunat la telefon pe un anume Dan au așteptat să se întâlnească cu el.

Pe

bărbatul despre care a arătat că a luat-o de la V.O., L.R.D. l-a descris cu

aproximație, precizând că era român și s-a recomandat ca fiind din Arad, acesta

spunându-i că a fost mințită de Ovidiu că va munci ca îngrijitoare la o bătrână

și că va trebui să se prostitueze, lucru pe care l-a și făcut timp de

aproximativ 2 săptămâni.

L.R.D. l-a

descris în declarațiile date și l-a recunoscut pe D. ca fiind G.D., despre care

a relatat că atunci când l-a cunoscut era însoțit de un alt bărbat, care în

cursul cercetărilor a fost identificat ca fiind P.A. zis T., cetățean albanez.

Audiată

la data de 06 martie 2008 partea vătămată L.R.D. a menținut declarațiile date,

arătând în mod constant că V.O. a dus-o în Italia pentru a lucra ca

îngrijitoare la o femeie în vârstă, însă ajunsă în Italia a fost vândută și pusă

să se prostitueze în folosul lui G.D.

Potrivit

procesului verbal de prezentare pentru recunoaștere încheiat la data de 06

martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe V.O. ca fiind persoana

care i-a promis un loc de muncă în Italia și a dus-o la Milano și a predat-o

altei persoane.

Potrivit

procesului verbal de prezentare pentru recunoaștere încheiat la data de 06

martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe G.D. ca fiind persoana

care în Milano a preluat-o de la V.O. și a obligat-o să se prostitueze.

Declarațiile

constante ale părții vătămate se coroborează cu declarația dată la data de 04

aprilie 2008 de martora A.M., care a declarat că a locuit până în 2007 la

locuința concubinului său L.C.D., unde a cunoscut-o pe sora acestuia, L.R.D.

În

cursul lunii martie 2007, L.R.D. i-a spus că vrea să plece în Italia sau

Spania, întrebând-o dacă vrea să meargă cu ea să facă bani din întreținerea de

relații sexuale.

Martora

declară că a refuzat oferta. R. i-a cerut mamei ei actele comunicându-i că vrea

să plece în Italia.

Auzind

aceste lucruri mama victimei i-a cerut martorei să meargă cu R. să vadă unde se

duce, lucru pe care martora l-a și făcut și s-au deplasat împreună în Eforie

Sud unde pe malul mării în zona unui depozit R. s-a întâlnit cu un bărbat pe

care martora l-a recunoscut din fotografie ca fiind V.O. și că, după o zi sau

două de la această întâlnire, R. a dispărut de acasă.

Audiată

în cursul cercetării judecătorești martora A.M., a declarat că nu menține

declarațiile date în cursul urmăririi penale, că nu știe nimic în legătură cu

împrejurările în care L.R.D. a ajuns în Italia.

Încercarea

martorei de a reveni asupra susținerilor de la urmărire penală, nu poate fi

primită în contextul în care a citit declarația procurorului și a semnat, ceea

ce conduce la ideea că a fost de acord cu acesta.

Trebuie

subliniat și faptul ca nimic nu probează că martora a fost constrânsă de către

organele de cercetare penală pentru a da declarațiile respective, aceasta nu a

depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor, amenințărilor

sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor.

Pe cale

de consecință, s-au reținut ca veridice declarațiile date în faza de urmărire

penale, aceste declarații coroborându-se cu restul probatoriilor, depoziția

acesteia dată în fața instanței nefiind pertinente.

Audiată

în cursul urmăririi penale reprezentantului legal al părții vătămate L.R.D.,

numita L.P., a declarat că în decembrie 2007 fiica sa a fost adusă acasă de

Oficiul de Migrațiune, și i-a povestit că a fost traficată de V.O. și obligată

să se prostitueze.

În

cursul cercetării judecătorești L.P. a menținut cele declarate în cursul

urmăririi penale, în sensul că fiica sa i-a relatat faptul că V.O. i-a spus că

o duce în Italia la muncă, însă când a ajuns în Italia a fost băgată într-o

cameră unde a fost bătută și obligată să se prostitueze.

Audiat

martorul G.D., în cursul urmăririi penale, atât în fața autorităților române

cât și în fața autorităților judiciare din Milano - Italia, care au fost

obținute printr-o comisie rogatorie, precum și în cursul cercetării

judecătorești, a relatat în mod constant că în luna aprilie din anul 2007, o

cunoștință de-a sa din Milano, cetățean român, V.M., i-a spus că a fost

contactat telefonic de C.D.E., pe care de asemenea îl cunoștea și i-a zis că

are de vânzare „ceva mic”.

Întrucât

V.M. a răspuns că nu îl interesează oferta, C.D.E. l-a contactat, tot

telefonic, chiar pe G.D., zicându-i același lucru și anume dacă l-ar interesa o

„fată mică

”

cu 500 de euro, precizându-i în

cuprinsul aceleiași discuții că de fapt V.O., pe care G.D. îl cunoștea dar nu

era în relații atât de apropiate ca și cu C.D.E., ar avea de vânzare această

fată.

G.D. a

susținut că a spus că nici pe el nu-l interesează oferta și C.D.E. l-a rugat

să-l întrebe despre aceasta pe prietenul său P.A., lucru pe care G.D. l-a

făcut, constatând că T., știa deja despre ofertă și chiar o acceptase.

Toate

aceste discuții telefonice au avut loc, conform celor precizate de G.D., chiar

în ziua în care el împreună cu P.A. s-au dus și au luat-o pe L.R.D. din orașul

Bologna.

Tot din

declarațiile lui G.D. a mai reieșit faptul că în acea zi din România veneau

practic două mașini, una condusă de V.O. și alta condusă de C.D.E., care au

circulat pe un traseu comun până în zona localității Padova, după care s-au

despărțit, C.D.E. deplasându-se spre Milano, iar V.O. spre Roma, prin Bologna.

G.D. a

mai declarat că a stabilit prin telefon cu V.O. să se întâlnească la Bologna

pentru a o lua pe fată, dar că V.O. îi spunea că nu poate să-i mai aștepte,

trebuind să-și continue cursa cu pasagerii spre Roma și că, atunci, P.A. a

sunat pe un cetățean român, pe care G.D. nu-l cunoștea și l-a trimis să o ia pe

L.R.D. de la V.O., spunându-i să îi dea acestuia 450 euro și înțelegându-se cu V.O.

ca diferența de 50 euro să i-o remită ulterior.

Ajungând

în Bologna, G.D. și P.A. zis T. s-au întâlnit cu cetățeanul român care o luase

pe L.R.D. de la V.O. și toți trei au plecat spre Milano.

Declarațiile

date de G.D., în cursul cercetării judecătorești, în fața autorităților

judiciare din Milano - Italia, care au fost obținute printr-o comisie

rogatorie, precum și cea dată la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, se

coroborează în ceea ce privește aspectele esențiale cu cele declarate de L.R.D.

și parțial cu cele declarate de C.D.E.

În

raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, așa cum a fost

prezentat, s-a constatat că apărările inculpatului sunt nefondate, și nu se

coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

Probele

dosarului așa cum au fost prezentate confirmă faptul că inculpatul a folosit

înșelăciunea cu prilejul recrutării victimei lipsite de resurse financiare,

promițându-i plasarea într-un loc de muncă, și a transportat-o în Italia, unde

după ce a ajuns a fost constrânsă să practice prostituția.

De

menționat este și faptul că potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001,

consimțământul persoanei - victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală

a făptuitorului.

Din

perspectiva acestei dispoziții legale, rezultă voința legiuitorului de a

sancționa infracțiunile de trafic de persoane independent de consimțământul

victimei, fiind lipsită de orice relevanță exprimarea acestuia în contextul

activității infracționale a traficanților.

În

drept, fapta inculpatului V.O., care, în luna martie 2007, prin înșelăciune, a

recrutat-o pe L.R.D., cunoscând că are vârsta de 15 ani, în scopul exploatării

ei sexuale și a transportat-o în Italia, unde după ce a ajuns a fost constrânsă

să practice prostituția, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

La

individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare

prev. de art. 72 C. pen., ținându-se seama de dispozițiile părții generale ale

Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în legea aplicabilă, de persoana

inculpatului, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-au

avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea în

discuție, conduita nesinceră a inculpatului, modul de acțiune, atingerea adusă

valorii ocrotite de legea penală, impactul social deosebit al faptei, și faptul

că inculpatul s-a prezentat în fața instanței, nu este cunoscut cu antecedente

penale și are o ocupație.

Drept

urmare, ținând cont de caracterizarea inculpatului ce rezultă atât din

înscrisurile depuse la dosar, cât și din depozițiile martorilor, s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen.,

referitoare la circumstanțele atenuante judiciare, urmând a-i aplica o pedeapsă

orientată sub minimul special prevăzut de lege.

Prin

pedeapsa aplicată se păstrează o proporție între gravitatea deosebită a faptei,

consecințele acesteia și durata în timp necesară reeducării și reintegrării

sociale a acestuia, iar prin executarea prin privare de libertate a pedepsei

dispuse va fi atins scopul pedepsei, acela de a constitui mijloc de

constrângere și de reeducare în spiritul respectului pentru valorile sociale.

Așa

fiind, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

în baza art.

65 alin. (2) C. pen. în referire la art. art. 13 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 678/2001 s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit.

b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.

71 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie,

exercițiul drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pe

latura civila, s-a apreciat ca fapta reținută în sarcina inculpatului, prin

natura ei este aptă a provoca victimei o puternică suferință psihica ce se

impune a fi reparata prin echivalent bănesc.

Ținând

cont de starea de minoritate a victimei, de agresiunile de ordin fizic și

psihic la care a fost supusă, a fost obligat inculpatul la plata de daune

morale, respectiv 20.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune

morale.

Împotriva

susmenționatei sentințe a formulat apel inculpatul V.O., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

sentinței penale evocate a formulat în termen legal apel inculpatul V.O.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În mod

greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului V.O., întrucât nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 alin.

(1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001, impunându-se achitarea acestuia în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a

susținut că, din materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a

evidențiat doar aspectele în defavoarea inculpatului sau doar acele

contradicții minime, fără a ține seama de aspecte importante, care duceau la

lămurirea elementului material al infracțiunii pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului.

În acest

sens a făcut trimitere la sesizările mamei și fratelui părții vătămate cu privire

la dispariția de la domiciliu a acestei, și din care ar rezulta, că, partea

vătămată ar lipsi de la domiciliu de aproximativ două săptămâni și că au

cunoștință că aceasta ar practica prostituția prin Tuzla, Eforie Nord cu

diverse persoane, cu mult înainte de a se reține prin rechizitoriu că, prin

înșelăciune, a fost racolată de inculpatul din prezenta cauză.

Relevantă

în acest sens a fost apreciată și depoziția martorei A.M. care la data de 27

martie 2007, a declarat că partea vătămată a avut propuneri din partea Dorei o

amică din Tuzla, de a întreține relații sexuale pe bani, fără să cunoască dacă

a și acceptat și că, împreună cu această martoră, frecventa anumite baruri din

Eforie și Tuzla, aspecte care conduc la concluzia că partea vătămată practica

prostituția.

A

evidențiat și depoziția martorei C.M., care a susținut că, victima îi relata că

întreținea relații sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani.

Deși s-a

reclamat dispariția minorei în luna martie 2007, ulterior, la data de 13 aprilie

2007, mama victimei a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia în

legătură cu dispariția minorei, ca și cum s-ar fi produs cu două săptămâni în

urmă, raportat la data acestei sesizări.

A mai

arătat că, în luna decembrie 2007, partea vătămată a revenit în țară, din

Italia, adusă de Serviciul de Emigrație, prilej cu care a dat o declarație, în

care a arătat că a fost înșelată, în sensul că i s-a adus la cunoștință că va

pleca în Italia pentru a lucra la o bătrână, că a fost dusă cu un microbuz iar

la sosire a fost preluată de o persoană, și în continuare că a fost obligată să

practice prostituția.

În

combaterea declarației părții vătămate a făcut trimitere la depoziția martorei A.M.,

care, reaudiată, a susținut că, îi relatase mamei părții vătămate că fiica ei

ar vrea să pleca în Spania sau în Italia, cu aproximativ 1-2 săptămâni înainte

să dispară și chiar i-a făcut și ei această ofertă și că, înainte să plece, cu

1-2 zile, mama părții vătămate a rugat-o să se intereseze de plecarea fiicei

sale și eventual să o însoțească.

Relevant

este și faptul că, martora s-a întâlnit cu partea vătămată, cu două seri

înainte de a pleca, pe malul mării, la o terasă cu o persoană, pe care a

recunoscut-o ulterior ca fiind inculpatul V.O., iar după două zile a dispărut.

A

solicitat să se ia în considerare că, la instanța de fond, aceeași martoră, a

precizat că își menține declarațiile de la poliție și nu cele date la D.I.I.C.O.T.,

astfel încât, a considerat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut

declarația martorei dată la D.I.I.C.O.T., care nu se coroborează cu nici o

declarație din cauză și nici chiar cu declarația părții vătămate, prin care

menținea primele declarații.

S-a

apreciat ca fiind contradictorie și declarația părții vătămate, care a susținut

că, în cursul unei dimineți a fost oprită de un șofer, care i-a dat două ore

timp de gândire pentru a o duce în Italia pentru a munci la o bătrână, și că

s-a conformat, spunându-i-se că a doua zi dimineață urma să plece.

Deși în

rechizitoriu se menționează ca fiind nereală susținerea părții vătămate că a

plecat împreună cu V.O. și cu C.D.E., că a fost adusă de inculpat până la

Milano, totuși s-a reținut numai partea că a înșelat-o, fără a avea în vedere

aspecte legate de modalitatea în care a plecat și a trecut granița, ce a făcut

pe drum etc.

În

aceste condiții, inculpatul a apreciat că, depoziția părții vătămate nu poate

constitui un mijloc de probă atât de determinat, de natură a se reține

vinovăția sa.

În mod

greșit instanța de fond a înlăturat depoziția martorului D.R.F., care a fost

prezent în acea cursă la ieșirea din țară spre Roma și care a relatat că, a

stat în dreapta inculpatului și că nu a auzit ca acesta să vorbească la telefon

cu persoane în legătură cu partea vătămată, ci dimpotrivă aceasta vorbit la

telefon, de mai multe ori.

A mai

arătat martorul că, în vamă a fost luată de vameși, aspect în legătură cu care

prima instanță a speculat, neîntemeiat, așa - zisele contradicții între

declarația acestui martor și cea a inculpatului cu privire la locul unde au

fost opriți.

O altă

declarație analizată de prima instanță este cea a martorului C.D.E., declarație

dată la D.I.I.C.O.T., acesta relatează în detaliu aspecte legate de G.D.

S-a

solicitat să se aibă în vedere condițiile în care un minor poate trece

frontiera, fiind necesare, procură de la părinți și pașaport, cu luarea în

considerare a faptului că, inculpatul nu răspundea de modalitatea în care

persoanele transportate aveau sau nu actele, existând și situații în care

călătorii erau întorși de la vamă pentru că nu aveau documentele necesare,

interesul acestuia fiind acela al încasării contravalorii biletului de

transport, responsabilitatea sa limitându-se strict la a veghea asupra

integrității fizice a persoanelor pe care le transporta, raportat la momentul

plecării din România și cel al sosirii în Italia, chiar instanța de fond

reținând că, nu se poate stabili în ce mod partea vătămată a putut trece

frontiera.

A mai

apreciat că, deși partea vătămată avea vârsta de 15 ani, datorită constituției

fizice și a machiajului, se putea aprecia ca fiind de o vârstă mai mare.

A

solicitat înlăturarea depoziției martorului G.D., ca fiind interesată, având în

vedere că a fost dată în contextul în care, martorul avea calitatea de inculpat

fiind într-un dosar în Italia, declarând aspecte de natură să îl avantajeze.

În

raport de aceste argumente, a apreciat că, nu se face dovada recrutării în

vederea exploatării părții vătămate, de către inculpat.

Instanța

de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului,

sub aspectul cuantumului și modalității de executare, impunându-se reducerea

cuantumului pedepsei și stabilirea, ca modalitate de executare, suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 86

1

C. pen.,

în raport de atingerea minimă adusă valorilor sociale, împrejurarea că nu are

antecedente penale, are un loc de muncă și o familie bine închegată și că de la

data comiterii faptei a trecut o perioadă mare de timp, în care inculpatul nu a

repetat un comportament infracțional.

Examinând

legalitatea și temeinicia susmenționatei sentințe, din perspectiva criticilor

formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

Curtea a constatat:

Instanța

de fond a stabilit, în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică a

faptei comise de inculpat, în acord cu materialul probator administrat în

cauză, reținând, în mod corect că, sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Potrivit

declarației părții vătămate din 12 decembrie 2007, în luna martie 2007, în timp

ce se afla în localitatea Tuzla, a fost acostată de șoferul unui microbuz, care

i-a propus să meargă în Italia, promițându-i un loc de muncă, care i-a dat un

timp scurt de gândire pentru a se hotărî, partea vătămată acceptând oferta.

Acest

aspect este confirmat prin declarația martorei A.M., care a declarat că a

locuit până în 2007 la locuința concubinului său L.C.D., fratele părții

vătămate, unde a cunoscut-o pe sora acestuia, L.R.D. și că, în luna martie

2007, L.R.D. i-a spus că vrea să plece în Italia sau Spania, că i-a cerut mamei

ei actele comunicându-i că vrea să plece în Italia și relevant, faptul că, s-au

deplasat împreună în Eforie Sud unde pe malul mării în zona unui depozit,

partea vătămată s-a întâlnit cu un bărbat pe care martora L-a recunoscut din

fotografie ca fiind V.O. și că, după o zi sau două de la această întâlnire, R.

a dispărut de acasă.

În

raport de declarațiile acestei martore, în mod corect s-a înlăturat susținerea

inculpatului potrivit cu care a fost sunat de partea vătămată pentru a fi

întrebat dacă mai are un loc în microbuz în vederea deplasării în Italia, fiind

cert că, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul, anterior momentului

plecării în Italia, această întâlnire fiind confirmată de martora menționată.

S-a mai

arătat că în mod corect instanța de fond a înlăturat declarația martorei A.M.,

dată în cursul cercetării judecătorești, având în vedere că, nu a motivat

retractarea declarației, nefiind plauzibil ca, o persoană care a susținut că,

ar fi declarat numai faptul că, nu cunoaște nici un aspect cu privire la partea

vătămată, să semneze o declarație în care au fost consemnate aspecte pe care

martora nu le-ar fi declarat.

Totodată,

este cert că, microbuzul condus de inculpat avea o altă destinație decât cea

unde urma să ajungă partea vătămată, respectiv Roma și nu Milano, nefiind

justificată nici graba părții vătămate de a pleca și nici acceptarea de către

inculpat să o ia pe partea vătămată, în condițiile în care aceasta avea o altă

destinație, după cum nu sunt justificate nici demersurile ulterioare, din

cursul călătoriei, făcute de inculpat pentru ca partea vătămată să ajungă la

Milano, atâta timp cât nu exista nici o legătură între aceștia.

Este

cert că partea vătămată a plecat cu microbuzul condus de inculpat și că, pe

parcursul călătoriei, înainte de a ieși din țară, inculpatul s-a întâlnit cu

martorul C.D.E., pe care îl cunoștea și care efectua și el curse spre Italia,

însă la Milano, chiar destinația părții vătămate, pe care l-a rugat să o ia pe

minoră în microbuzul său, însă martorul a refuzat, aspecte susținute de martor

în declarația dată în cursul urmăririi penale.

De

asemenea, instanța de apel a procedat corect când a înlăturat declarațiile

acestui martor date în cursul cercetării judecătorești potrivit cu care nu s-ar

fi întâlnit cu inculpatul, înainte de a ieși din țară și că nu i s-ar fi cerut

de inculpat să o ia pe minoră în mașina sa, având în vedere că, și în cursul

cercetării judecătorești martorul confirmă că a avut o conversație cu

inculpatul despre condițiile în care un minor poate trece granița, discuție

care însă ar fi avut loc după trecerea graniței cu Ungaria, întrucât, un

asemenea subiect ar fi fost nejustificat după trecerea frontierei, ne mai fiind

alte vămi până în Italia unde să se poată pune problema trecerii legale a

frontierei.

Din

această discuție rezultă și faptul că, inculpatul avea cunoștință, chiar de la

data plecării din România, că partea vătămată era minoră și că inculpatul avea

un interes în a se asigura că partea vătămată va ajunge la Milano.

Conform

declarației martorului C.D.E., inculpatul a mai luat legătura telefonic cu

martorul, în timp ce se afla deja în Italia, la Bologna, pentru a-i solicita să

o ia pe partea vătămată în microbuzul său, pentru a o duce la Milano, însă

martorul a refuzat întrucât deja ajunsese la Milano însă i-a promis că va lua

legătura cu alți cunoscuți pentru ca aceștia să se deplaseze la locul unde se

afla inculpatul și partea vătămată, să o ia pe aceasta si să o ducă la Milano.

Aceste

susțineri ale martorului sunt confirmate de martorul G.D., care în declarațiile

date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești

a susținut că, în timp ce se afla în Italia, a fost contactat telefonic de

martorul C.D.E., care i-a spus că, inculpatul, pe care martorul îl cunoștea

deoarece s-a deplasat spre Italia, în mai multe ocazii, cu microbuzul condus de

acesta, are o fată pe care cere suma de 500 euro, însă nu a fost interesat de

ofertă, cu mențiunea că, anterior, inculpatul 1-a contactat și pe numitul V.M.,

pe care de asemenea îl cunoștea, cu aceiași ofertă, însă nici acesta nu a fost

de acord cu preluarea părții vătămate.

În

aceste condiții, la solicitarea martorului C.D.E., martorul G.D., l-a contactat

pe numitul P.A., pentru a-i face și lui oferta de preluare a părții vătămate,

cu mențiunea că, P.A. deja fusese informat si că acceptase cumpărarea părții

vătămate.

S-a

reținut că, inculpatul staționa într-o parcare din apropierea orașului Bologna,

loc unde se bifurcă drumul spre Roma și Milano, și era grăbit să își continue

drumul spre Roma, astfel încât, deși inițial, martorul G.D. și P.A., hotărâseră

să se deplaseze împreună la Bologna, să o preia pe partea vătămată, s-a apelat

la o altă persoană, de naționalitate română, care locuia în Bologna, acesta

acceptând oferta celor doi de preluare a părții vătămate.

Este de

menționat că, declarațiile martorului G.D. se coroborează, cu privire la aceste

aspecte cu declarațiile părții vătămate, privind locul unde a staționat

microbuzul condus de inculpat, caracteristicile autoturismului cu care persoana

care a preluat-o pe partea vătămată s-a deplasat la locul de întâlnire,

convorbirile telefonice pe care inculpatul le-a purtat, precum și faptul că,

ulterior, partea vătămată a fost transportată, de acea persoană la locul unde

se aflau martorul G.D. și P.A. și numele persoanelor cu care s-a întâlnit după

ce a fost preluată.

În ceea

ce privește credibilitatea martorului G.D., s-a evidențiat că, aceste aspecte

au fost relatate de martor, prima dată, în Italia, într-un dosar privind o

rețea de prostituție din care a făcut parte și victima, fiind evident că,

trebuia să cunoască împrejurările în care a fost racolată partea vătămată.

Mai

mult, s-a apreciat ca fiind relevant că, inculpatul îi cunoștea pe toți

martorii menționați, respectiv G.D., C.D.E., V.M. și P.A., că toți aceștia se

cunosc între ei, că partea vătămată nu avea posibilitatea să ia contact cu

aceștia întrucât nu îi cunoștea și că toți au făcut parte dintr-o rețea de

proxenetism și prostituție în Italia.

S-a

arătat că, potrivit procesului verbal de prezentare pentru recunoaștere

încheiat la data de 06 martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe G.D.

ca fiind persoana care în Milano a preluat-o de la V.O. și a obligat-o să se

prostitueze.

Relevant

este și faptul că, ulterior, martorul C.D.E. a aflat de la numitul V.M. că,

partea vătămată a fost preluată de martorul G.D., pentru a se prostitua, astfel

încât și acest martor confirmă, chiar în declarația dată în cursul cercetării

judecătorești, relatările martorului

G.D.,

fiind astfel suficiente elemente în raport de care, instanța să aprecieze că,

depozițiile acestuia sunt reale.

Este de

menționat că, potrivit declarației martorului G.D., partea vătămată nu avea

cunoștință că urmează să practice prostituția, întrucât, la întrebarea expresă

a martorului cu privire la motivul deplasării sale în Italia, partea vătămată a

invocat alte motive, martorul fiind cel care i-a adus la cunoștință că urmează

să practice prostituția, programul și modul în care se vor repartiza sumele de

bani câștigate din practicarea prostituției.

În baza

acestor susțineri, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate,

instanța de apel a reținut că în mod corect au fost înlăturate declarațiile

inculpatului potrivit cu care nu ar fi indus-o în eroare cu privire la motivul

deplasării sale în Italia.

Declarațiile

mamei părții vătămate privind datele la care aceasta a dispărut de la

domiciliu, nu prezintă discrepanțe, întrucât, datele de 27 martie 2007, când

s-a reclamat prima dată dispariția și data de 13 aprilie 2007, când se reclama

aceiași dispariție, precizându-se intervalul de două săptămâni în urmă, nu sunt

depărtate în timp, urmând să se ia în considerare și aspectele legate de

pregătirea acesteia, relevant fiind că, martora L.P., relatează despre aceiași

dispariție.

S-a

apreciat că, este irelevant, sub aspectul infracțiunii care face obiectul

cauzei modalitatea în care partea vătămată, deși minoră a reușit să treacă

frontiera de stat, fiind știut că, este posibil, ca urmare a faptului că,

inculpatul efectua deplasări dese pe ruta Italia, controlul la graniță să fie

mai puțin riguros.

Referitor

la declarațiile martorului D.R.F., s-a apreciat că, în mod corect au fost

înlăturate, având în vedere perioada mare de timp după care acest martor a fost

identificat de inculpat și după care a dat declarație, fiind neverosimil ca

inculpatul să nu îl propună ca martor încă din cursul urmăririi penale, în

condițiile în care se cunoșteau și, totodată, ca acesta să își aducă aminte

atâtea amănunte după o perioadă așa mare de timp.

Față de

aceste considerente, instanța de apel a apreciat că apărările inculpatului nu

sunt susținute de materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de

fond reținând în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Prima

instanță, deși a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen. și a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, nu a dat o

eficiență corespunzătoare acestora, stabilind o pedeapsă într-un cuantum prea

ridicat, care nu reflectă gradul de pericol social concret al faptei comise

prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază și nici

periculozitatea inculpatului în raport de circumstanțele personale ale

acestuia, realizând o individualizare greșită a pedepsei, atât sub aspectul

cuantumului cât și a modalității de executare.

Astfel,

în privința circumstanțelor reale, s-a reținut că, s-a comis de inculpat un

singur act de traficare, deci, activitatea infracțională nu avea caracter de

obișnuință, fiind minimă, suma de bani obținută a fost redusă, că partea

vătămată și-a exprimat anterior voința de a pleca de acasă pentru a practica

prostituția în Eforie și Tuzla, astfel cum rezultă din declarația mamei

acesteia.

S-a avut

în vedere data la care s-a comis infracțiunea, la începutul anului 2007, că

după acest moment, până în prezent inculpatul nu a mai fost implicat într-o

astfel de activitate și nici nu s-au descoperit alte fapte de același gen.

De

asemenea, s-a luat în considerare faptul că, inculpatul este integrat familial,

are un loc de muncă din care obține venituri licite, acesta fiind un

comportament constant al inculpatului.

În baza

acelorași aspecte a rezultat și concluzia că reeducarea inculpatului este

posibilă fără executarea efectivă a pedepsei, fiind întrunite condițiile impuse

de art. 86

1

C. proc. pen.

În

consecință, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a

admis apelul formulat de apelantul inculpat V.O. împotriva sentinței penale nr.

206 din 09 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 15247/118/2011,

a desființat, în parte, sentința penală nr. 206/09 mai 2012 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosar nr. 15247/118/2011 și rejudecând a dispus

reducerea pedepsei aplicată inculpatului V.O. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74

lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen., de