ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3082/2013

Deliberând asupra recursurilor de față, pe baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 260 din 9 mai 2012 a Tribunalului Constanța s-au dispus următoarele: În baza art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicare art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.O., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. în referire la art. art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., cu aplic. art. 998- 999 C. civ. a obligat pe inculpatul V.O. la plata către partea civilă L.R.D. a sumei de 20.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale." Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. H9/D/P/2007 din data de 28 noiembrie 2011 întocmit de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului V.O.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001. Actul de inculpare a reținut în esență că în luna martie 2007, prin înșelăciune inculpatul V.O. a recrutat-o pe L.R.D. cunoscând că are vârsta de 15 ani, în scopul exploatării ei sexuale și a transportat-o în Italia, unde a fost constrânsă să practice prostituția. Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi instanța a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptului ilicit dedus judecății și vinovăția penală a autorului, sens în care a reținut următoarele: La data de 27 martie 2007 numita L.P.

a depus o plângere cu privire la faptul că fiica sa minora L.R.D. a dispărut de la domiciliu. La data de 13 aprilie 2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu nr. 679/P/2007, a fost înregistrată sesizarea formulată de L.P., mama părții vătămate L.R.D., pe atunci minoră în vârstă de aproximativ 15 ani, prin care sesiza faptul că aceasta pleacă frecvent de acasă, nespunând unde, iar de aproximativ două săptămâni a dispărut de la domiciliu. După efectuarea unor cercetări cu privire la cele sesizate, prin ordonanța din 05 martie 2008 cauza a fost declinată la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Constanța, unde a fost înregistrată cu numărul 34D/P/2008.

Ulterior a fost reunită la cea cu numărul 105D/P/2007 care privea chiar sesizarea din 14 decembrie 2007 a minorei L.R.D., care se întorsese între timp acasă, referitoare la faptul că V.O. a recrutat-o prin înșelăciune în scopul exploatării sexuale în afara teritoriului României și a transportat-o în Italia, la G.D. care a constrâns-o să se prostitueze în orașul Milano. Dosarul nr. 105D/P/2007 a fost reînregistrat la Serviciul Teritorial Constanța cu nr. 145D/P/2009, iar la data de 17 august 2009 a fost reunit cu Dosarul nr. 119D/P/2007, dosar în care se efectuau cercetări față de D.E. și G.D. sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism a cărei victimă ar fi fost T.R.

La data de 18 august 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de V.O., reținându-se următoarele: că în luna martie 2007 V.O., prin înșelăciune a recrutat-o pe L.R.D., cunoscând că este minoră, în scopul exploatării ei sexuale și a transportat-o în Italia unde a fost constrânsă să practice prostituția de G.D. care a tras foloase materiale de pe urma acestei activități; Din ansamblul materialului probator administrat în cauză reiese că în luna martie din anul 2007, în timp ce se deplasa prin localitatea de domiciliu Tuzla, din județul Constanța, parte vătămată L.R.D., pe atunci elevă în clasa a VIII-a, a fost acostată de șoferul unui microbuz, identificat ulterior ca fiind V.O. Acesta, i-a făcut complimente că arată bine și a întrebat-o dacă dorește să meargă în Italia, promițându-i că o poate duce el, și acolo o va ajuta să lucreze ca îngrijitoare la o bătrână.

Inculpatul i-a dat un foarte scurt timp de gândire, hotărând să se întâlnească din nou în același loc după două ore. L.R.D., a revenit având la ea și cartea de identitate pe care la cererea sa, i-a arătat-o bărbatului, spunându-i că este de acord să meargă cu el în Italia. După ce s-a uitat pe cartea de identitate și a aflat că L.R.D. era minoră, i-a zis acesteia că nu este o problemă, pentru că el va reuși să o treacă frontiera datorită relațiilor pe care le are și au convenit să se reîntâlnească pentru plecare a doua zi dimineață la ora 08.00. Potrivit înțelegerii anterioare, victima s-a deplasat la locul de întâlnire cu inculpatul, respectiv în stația de microbuz din localitatea Tuzla, unde acesta a sosit cu microbuzul, și, după îmbarcarea părții vătămate, s-au deplasat în autogara din localitatea Constanța.

În autogara Constanța inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.D.E. împreună cu care a stat de vorbă, după care au plecat în cursă spre Italia, inculpatul spre Roma, în timp ce martorul C.D.E. spre Milano. Pe drum cele două microbuze s-au intersectat în diverse locații, una din opriri fiind în apropiere de Sibiu, iar alta în punctul de trecere frontieră Nădlac din județul Arad. În cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, nu s-a putut stabili modalitatea în care a trecut frontiera minora, având în vedere că nu avea acordul părinților pentru a face acest lucru. Cu toate acestea călătoria a decurs fără probleme până în Italia, în apropiere de Padova, inculpatul a oprit într-o parcare de pe autostradă, a sunat pe telefonul mobil o persoană, iar după aproximativ 10 - 15 minute a venit un bărbat pe care inculpatul l-a recomandat a fi băiatul din Arad, spunându-i părții vătămate că va trebui să plece cu el la bătrâna la care va lucra.

În continuare, victima a plecat cu acel bărbat, care a dus-o într-un restaurant unde s-a întâlnit cu martorul G.D., care a venit însoțit de alți doi bărbați. L.R.D. a fost luată de G.D. și P.A. zis T., a fost dusă în Milano, iar pe drum G.D. vorbind cu minora a constatat că aceasta nu știa scopul real pentru care venise în Italia și anume să se prostitueze, dar că ulterior, atunci când a pus-o să facă acest lucru, nu s-a împotrivit. G.D. și P.A. au cazat-o pe L.R.D. într-un apartament situat la marginea orașului Milano, în care mai stătea încă o fată, româncă, identificată Țepeș Alina Ramona, care de asemenea, se prostitua. După ce s-a prostituat o perioadă, L.R.D.

a fost depistată de poliția din Milano și audiată într-un dosar având ca obiect infracțiuni de asociere în vederea comiterii de infracțiuni destinate tragerii de foloase și înlesnirii practicării prostituției de către persoane majore și minore și de tragere de foloase și înlesnirea prostituției calificate și a prostituției cu minori, fapte reținute a fi săvârșite în formă continuată și în concurs, prev. de art. 81, art. 416 alin. (1) și (4), art. 81, art. 110, art. 600 bis C. pen. italian de către G.D. împreună cu alți cetățeni români (V.M. zis V.) și albanezi (P.A. zis T., D.E. zis T., B.E. ș.a.). Autoritățile din Italia au reținut că în cursul anului 2007 G.D. s-a asociat într-un grup, cu mai mulți conaționali dar și cu cetățeni albanezi, pentru a trage foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către tinere dintre care unele minore, printre care și L.R.D., aduse din România dar și din alte țări.

Grupul din care acesta făcea parte asigura transportul femeilor din țările de origine în Italia, procurarea actelor pentru cele care nu aveau, cazarea lor în Milano, transportul la locul unde acestea acostau clienții, supravegherea și controlul femeilor, percepând de la ele sume de bani importante câștigate prin prostituție. Pentru aceste fapte, toți cei anterior menționați, au fost condamnați definitiv de instanțele judecătorești din Italia. Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerile si declarațiile părții vătămate L.R.D., depozițiile reprezentantului legal al părții vătămate L.R.D., numita L.P., declarațiile martorilor G.D., C.D.E., D.R.F., T.R.

și A.M., coroborate cu depozițiile inculpatului V.O. Audiat fiind, inculpatul V.O. a negat comiterea faptelor reținute în sarcina sa, declarând în cursul cercetării judecătorești, că într-o zi de miercuri din luna martie 2007 a fost sunat de o fată care s-a recomandat R., care l-a întrebat dacă mai are un loc liber în microbuz pentru că vrea să meargă în Italia, în Milano. Confirmând că mai are un loc liber în microbuz și costul biletului, 100 euro, au stabilit să se întâlnească a doua zi la ora opt, când urma să aibă loc plecarea. A doua zi, a luat-o pe partea vătămată, care avea la ea o gentuță mică și o poșetă de umăr, din stația Tuzla și că, în Constanța s-a întâlnit cu amicul său D., cu care a stat de vorbă, a băut o cafea, a fumat o țigară, a urcat bagajele în remorcă și a plecat spre Italia.

Pe drum a oprit la popasul Dealul Negru din Vâlcea unde s-a întâlnit cu D. și că, până în Vama Nădlac s-a mai intersectat cu D. pe drum. Ajuns în Vama Nădlac un vameș a venit, i-a verificat actul de identitate, a deschis ușa microbuzului, și vameșul a controlat actele de identitate ale tuturor pasagerilor și când a ajuns la L.R., vameșul s-a uitat în buletin, s-a uitat la ea și l-a auzit spunând că este o problemă cerându-i părții vătămate să coboare din microbuz. Polițistul de frontieră i-a cerut să parcheze mașina pentru a elibera culoarul și că a văzut cum partea vătămată împreună cu polițistul de frontieră a urcat în sediul Poliției de frontieră, unde nu știe ce s-a întâmplat. După aproximativ 20 de minute partea vătămată s-a întors la mașină însoțită de polițistul de frontieră, care le-a spus că sunt liberi și pot pleca.

După ce s-a urcat în microbuz, femeile din microbuz au întrebat-o pe L. ce s-a întâmplat, atunci declară inculpatul, că a aflat vârsta fetei. După ce a plecat a parcurs 50 metri și a oprit pe dreapta unde se afla parcată și mașina lui D., pentru a cumpăra vignetă de Ungaria, moment în care l-a întrebat dacă i se eliberează un loc în mașină să-i spună pentru că are o fată care trebuie să ajungă în Milano și întrucât nu avea nici un loc liber a rămas să discute pe traseu. Întrucât în microbuzul condus de D. nu s-a eliberat nici un loc, inculpatul i-a spus părții vătămate că poate să o lase într-o parcare din Padova unde ea își poate găsi o altă mașină care să o ducă în Milano, cu mențiunea că, aceasta a fost de acord, astfel că în parcarea din Padova a coborât și că el și-a continuat drumul spre Roma, fără să-l intereseze ce face partea vătămată în Padova.

Inculpatul a negat faptul că s-a întâlnit cu vreo altă persoană în Padova, și că a primit o sumă de bani pentru victimă. S-a constatat că declarația inculpatului este lipsită de credibilitate, necoroborându-se cu nici un mijloc de probă administrat în cauză. Inculpatul în apărare a propus audierea martorului D.R.F. În ceea ce privește declarația martorului propus de către inculpat s-a constatat că aceasta nu se coroborează cu celelalte probe, nici chiar cu declarația inculpatului. Analizându-se cele afirmate de către martorul D.R.F., s-a reținut că declarația acestuia, care vine la 5 ani după eveniment, este în mod vădit nesinceră și nu exprimă adevărul, cu mențiunea că s-au avut în vedere contradicțiile existente între declarația martorului și declarația inculpatului.

O primă contradicție apare în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la vamă, astfel, inculpatul a declarat că partea vătămată împreună cu polițistul de frontieră a urcat în sediul Poliției de frontieră, în timp ce martorul a declarat că polițistul de frontieră a plecat cu tânăra la ghișeul poliției de frontieră, la o distanță de aproximativ 20 - 30 metrii de locul unde era parcat microbuzul. O altă contradicție apare în legătură cu locul și momentul în care inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.D.E., astfel, martorul a declarat că între vama română și vama ungară au fost opriți pentru control de către vameșii unguri, care au verificat buletinele, însă nu au mai avut probleme, și după punctul de frontieră maghiar, s-au întâlnit cu microbuzul condus de C.D.E., în timp ce inculpatul a declarat că după controlul efectuat de vameșii români a mai parcurs aproximativ 50 metrii și a oprit pe dreapta pentru a cumpăra vigneta, loc în care s-a întâlnit cu C.D.E.

Martorul a declarat, în încercarea de a-l disculpa pe inculpat, că tot drumul a călătorit în dreapta inculpatului, însă pe drum, deși inculpatul a vorbit la telefon, acesta nu a vorbit nimic legat de partea vătămată, ci de comenzile pe care trebuia să le ducă, iar pe parcursul călătoriei, V.O. nu a vorbit cu R., nici măcar nu i-a dat senzația martorului că se cunosc, în timp ce potrivit celor declarate de inculpat, acesta l-a sunat pe parcursul călătoriei de două ori pe C.D.E. și l-a întrebat dacă i s-a eliberat un loc în mașină pentru partea vătămată, și a vorbit cu partea vătămată când i-a adus la cunoștință că nu s-a eliberat nici un loc în mașina lui C.D.E. și când i-a spus că poate să o lase în autogrill-ul din Padova unde opresc toate microbuzele din România și unde poate găsi un microbuz care să o ducă în Milano.

În ceea ce privește susținerea din declarația martorului C.D.E. dată în cursul cercetării judecătorești, în care a arată că inculpatul l-a întrebat după ce au trecut atât vama română, cât și vama ungară dacă are un loc liber și poate să ia un pasager în mașina lui, și tot atunci l-a întrebat și dacă are procură pentru minoră, a fost înlăturată, avându-se în vedere că, aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, nici chiar cu declarația inculpatului, care a susținut că s-au întâlnit după controlul efectuat de polițiști români de frontieră la aproximativ 50 de metrii după vama română. S-a constatat că susținerea potrivit căreia inculpatul l-ar fi întrebat pe martor după trecerea frontierei dacă are procură pentru minoră nu are nici o justificare în condițiile în care după vama ungară nu mai există nici un control vamal până în Italia.

Cu privire la acest aspect pe parcursul declarației, s-a apreciat că martorul se contrazice, în sensul că deși inițial a făcut precizarea că l-a întrebat pe inculpat despre procură după ce au trecut de punctul de frontieră ungar, ulterior întrebat asupra motivului pentru care a afirmat în cursul urmăririi penale de ce a declarat că V.O. dorea să treacă cu minora frontiera în mașina martorului, acesta să justifice această declarație, spunând că se referea la trecerea prin vama ungară, nu prin vama română. Neexistând nici o justificare verosimilă și temeinică, asupra revenirii asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, având în vedere și faptul că în cursul urmăririi penale au existat indicii cum că martorul C.D.E.

ar fi fost implicat în plasarea victimei în Italia, s-a înlăturat declarația dată de acest martor în cursul cercetării judecătorești, fiind lesne de observat că martorul a încercat să creioneze o imagine favorabilă inculpatului. S-a reținut declarația martorului C.D.E. dată în cursul urmăririi penale din care reiese că prin luna aprilie 2007, în timp ce efectua un transport de persoane pe relația România (Constanța) - Italia (Milano) cu un microbuz proprietate personală, l-a văzut în Constanța, plecând în cursă și pe V.O. pe care îl cunoștea dinainte și despre care știa că face transport de persoane, tot cu un microbuz proprietate personală între România (Constanța) - Italia (Roma), precum și faptul că, în ziua respectivă, pe drumul spre Italia, a fost depășit în trafic de microbuzul condus de V.O.

și că s-au reîntâlnit, fără o înțelegere prealabilă, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac din județul Arad. C.D.E. a mai relatat că la un Peco dinaintea punctului de trecere a frontierei Nădlac, V.O. a venit la el și l-a întrebat dacă mai are un loc în mașină, spunându-i că are o minoră cu el, pe care dorea să o ducă în Italia, fără să-i dea alte detalii și dacă are procură pentru minoră V.O. spunându-i că se descurcă și că o duce la Roma. Martorul a mai precizat că a mai vorbit o singură dată despre minoră cu V.O., la telefon V.O. sunându-1 și spunându-i că este în Bologna în drum spre Roma și că minora trebuie să ajungă la Milano, vrând probabil să îl roage să o ia cu el în mașină, însă el deja ajunsese în Milano.

S-a reținut ca având caracter de certitudine faptul că L.R.D. a rămas în microbuzul condus de V.O. care mergea spre Roma. Astfel, se explică logic cererea lui V.O. către C.D.E., de a o lua cu el pe minoră, aceasta trebuind să ajungă la G.D. și P.A., la Milano, unde mergea microbuzul lui C.D.E.. Deoarece acesta din urmă a refuzat, V.O., pentru a nu-și schimba traseul, a fost nevoit să-i ceară lui G.D. să se întâlnească în Padova. Această declarație reținută de către instanță ca exprimând adevărul în cauză, se coroborează cu declarațiile părții vătămate L.R.D., depozițiile reprezentantului legal al părții vătămate L.R.D., numita L.P., declarațiile martorilor G.D., C.T.R. și A.M. Astfel, audiată imediat după revenirea în România la data de 12 decembrie 2007, (filele 42 -45) L.R.D.

a declarat că în luna martie 2007 în timp ce se afla în localitatea Tuzla a fost racolată și transportată în Italia de către V.O., care a transportat-o până în localitatea Milano, unde a dat-o unui bărbat din Arad. Care la rândul său a vândut-o numitului D., care a obligat-o să se prostitueze în folosul său aproximativ 2 săptămâni. Partea vătămată a arătat că în luna martie 2007 a fost acostată de șoferul unui microbuz, care i-a propus să meargă în Italia, promițându-i un loc de muncă. Bărbatul i-a dat timp de gândire, stabilind să se întâlnească după 2 ore, lucru care s-a și întâmplat. A fost de acord cu propunerea făcută, acceptând să meargă cu el în Italia.

Bărbatul a întrebat-o câți ani are, aceasta spunându-i că are 15 ani, cerându-i ulterior să sustragă de la părinți actul de identitate, spunându-i totodată că nu este o problemă pentru că el să o treacă frontiera datorită relațiilor pe care le are, la sfârșitul întâlnirii convenind să se reîntâlnească pentru plecare a doua zi dimineață la ora 8.00. Fără să spună nimănui din familie ce hotărâre a luat, a plecat cu bărbatul respectiv, cu microbuzul condus de acesta, spre Italia. Tot din declarația lui L.R.D. reiese că în ziua în care a plecat, bărbatul care i-a propus să o ducă în Italia s-a recomandat pentru prima dată spunând că se numește Ovidiu (identificat V.O.), precum și că acesta mai era însoțit de încă un bărbat mai tânăr care a spus că se numește D. (identificat C.D.E.).

Din aceeași declarație mai rezultă că cei trei au călătorit împreună, cu același mijloc de transport, până în orașul Milano din Italia, reușind să iasă fără probleme din România. Din declarația victimei L.R.D. a rezultat că după ce au trecut frontiera și au ieșit din România, a călătorit în același microbuz împreună cu V.O. și C.D.E. până în orașul Milano, unde după ce au ajuns, V.O. a sunat la telefon un bărbat și în convorbirea pe care a avut-o cu acesta i-a spus că au ajuns la destinație și îl așteaptă să se întâlnească. Acest bărbat a venit și ar fi purtat o discuție cu V.O. și C.D.E., fără ca L.R.D. să poată auzi ce au vorbit, după care V.O. i-a spus acesteia că respectivul o va duce la o bătrână pe care trebuia să o îngrijească, conform înțelegerii din România.

L.R.D. a susținut că a mers în Milano, s-au oprit la un bar, unde după ce bărbatul a sunat la telefon pe un anume Dan au așteptat să se întâlnească cu el. Pe bărbatul despre care a arătat că a luat-o de la V.O., L.R.D. l-a descris cu aproximație, precizând că era român și s-a recomandat ca fiind din Arad, acesta spunându-i că a fost mințită de Ovidiu că va munci ca îngrijitoare la o bătrână și că va trebui să se prostitueze, lucru pe care l-a și făcut timp de aproximativ 2 săptămâni. L.R.D. l-a descris în declarațiile date și l-a recunoscut pe D. ca fiind G.D., despre care a relatat că atunci când l-a cunoscut era însoțit de un alt bărbat, care în cursul cercetărilor a fost identificat ca fiind P.A.

zis T., cetățean albanez. Audiată la data de 06 martie 2008 partea vătămată L.R.D. a menținut declarațiile date, arătând în mod constant că V.O. a dus-o în Italia pentru a lucra ca îngrijitoare la o femeie în vârstă, însă ajunsă în Italia a fost vândută și pusă să se prostitueze în folosul lui G.D. Potrivit procesului verbal de prezentare pentru recunoaștere încheiat la data de 06 martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe V.O. ca fiind persoana care i-a promis un loc de muncă în Italia și a dus-o la Milano și a predat-o altei persoane. Potrivit procesului verbal de prezentare pentru recunoaștere încheiat la data de 06 martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe G.D. ca fiind persoana care în Milano a preluat-o de la V.O.

și a obligat-o să se prostitueze. Declarațiile constante ale părții vătămate se coroborează cu declarația dată la data de 04 aprilie 2008 de martora A.M., care a declarat că a locuit până în 2007 la locuința concubinului său L.C.D., unde a cunoscut-o pe sora acestuia, L.R.D. În cursul lunii martie 2007, L.R.D. i-a spus că vrea să plece în Italia sau Spania, întrebând-o dacă vrea să meargă cu ea să facă bani din întreținerea de relații sexuale. Martora declară că a refuzat oferta. R. i-a cerut mamei ei actele comunicându-i că vrea să plece în Italia. Auzind aceste lucruri mama victimei i-a cerut martorei să meargă cu R. să vadă unde se duce, lucru pe care martora l-a și făcut și s-au deplasat împreună în Eforie Sud unde pe malul mării în zona unui depozit R. s-a întâlnit cu un bărbat pe care martora l-a recunoscut din fotografie ca fiind V.O.

și că, după o zi sau două de la această întâlnire, R. a dispărut de acasă. Audiată în cursul cercetării judecătorești martora A.M., a declarat că nu menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, că nu știe nimic în legătură cu împrejurările în care L.R.D. a ajuns în Italia. Încercarea martorei de a reveni asupra susținerilor de la urmărire penală, nu poate fi primită în contextul în care a citit declarația procurorului și a semnat, ceea ce conduce la ideea că a fost de acord cu acesta. Trebuie subliniat și faptul ca nimic nu probează că martora a fost constrânsă de către organele de cercetare penală pentru a da declarațiile respective, aceasta nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor, amenințărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor.

Pe cale de consecință, s-au reținut ca veridice declarațiile date în faza de urmărire penale, aceste declarații coroborându-se cu restul probatoriilor, depoziția acesteia dată în fața instanței nefiind pertinente. Audiată în cursul urmăririi penale reprezentantului legal al părții vătămate L.R.D., numita L.P., a declarat că în decembrie 2007 fiica sa a fost adusă acasă de Oficiul de Migrațiune, și i-a povestit că a fost traficată de V.O. și obligată să se prostitueze. În cursul cercetării judecătorești L.P. a menținut cele declarate în cursul urmăririi penale, în sensul că fiica sa i-a relatat faptul că V.O. i-a spus că o duce în Italia la muncă, însă când a ajuns în Italia a fost băgată într-o cameră unde a fost bătută și obligată să se prostitueze.

Audiat martorul G.D., în cursul urmăririi penale, atât în fața autorităților române cât și în fața autorităților judiciare din Milano - Italia, care au fost obținute printr-o comisie rogatorie, precum și în cursul cercetării judecătorești, a relatat în mod constant că în luna aprilie din anul 2007, o cunoștință de-a sa din Milano, cetățean român, V.M., i-a spus că a fost contactat telefonic de C.D.E., pe care de asemenea îl cunoștea și i-a zis că are de vânzare „ceva mic”. Întrucât V.M. a răspuns că nu îl interesează oferta, C.D.E. l-a contactat, tot telefonic, chiar pe G.D., zicându-i același lucru și anume dacă l-ar interesa o „fată mică ” cu 500 de euro, precizându-i în cuprinsul aceleiași discuții că de fapt V.O., pe care G.D.

îl cunoștea dar nu era în relații atât de apropiate ca și cu C.D.E., ar avea de vânzare această fată. G.D. a susținut că a spus că nici pe el nu-l interesează oferta și C.D.E. l-a rugat să-l întrebe despre aceasta pe prietenul său P.A., lucru pe care G.D. l-a făcut, constatând că T., știa deja despre ofertă și chiar o acceptase. Toate aceste discuții telefonice au avut loc, conform celor precizate de G.D., chiar în ziua în care el împreună cu P.A. s-au dus și au luat-o pe L.R.D. din orașul Bologna. Tot din declarațiile lui G.D. a mai reieșit faptul că în acea zi din România veneau practic două mașini, una condusă de V.O. și alta condusă de C.D.E., care au circulat pe un traseu comun până în zona localității Padova, după care s-au despărțit, C.D.E.

deplasându-se spre Milano, iar V.O. spre Roma, prin Bologna. G.D. a mai declarat că a stabilit prin telefon cu V.O. să se întâlnească la Bologna pentru a o lua pe fată, dar că V.O. îi spunea că nu poate să-i mai aștepte, trebuind să-și continue cursa cu pasagerii spre Roma și că, atunci, P.A. a sunat pe un cetățean român, pe care G.D. nu-l cunoștea și l-a trimis să o ia pe L.R.D. de la V.O., spunându-i să îi dea acestuia 450 euro și înțelegându-se cu V.O. ca diferența de 50 euro să i-o remită ulterior. Ajungând în Bologna, G.D. și P.A. zis T. s-au întâlnit cu cetățeanul român care o luase pe L.R.D. de la V.O. și toți trei au plecat spre Milano.

Declarațiile date de G.D., în cursul cercetării judecătorești, în fața autorităților judiciare din Milano - Italia, care au fost obținute printr-o comisie rogatorie, precum și cea dată la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, se coroborează în ceea ce privește aspectele esențiale cu cele declarate de L.R.D. și parțial cu cele declarate de C.D.E. În raport de ansamblul materialului probator administrat în cauză, așa cum a fost prezentat, s-a constatat că apărările inculpatului sunt nefondate, și nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Probele dosarului așa cum au fost prezentate confirmă faptul că inculpatul a folosit înșelăciunea cu prilejul recrutării victimei lipsite de resurse financiare, promițându-i plasarea într-un loc de muncă, și a transportat-o în Italia, unde după ce a ajuns a fost constrânsă să practice prostituția.

De menționat este și faptul că potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimțământul persoanei - victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului. Din perspectiva acestei dispoziții legale, rezultă voința legiuitorului de a sancționa infracțiunile de trafic de persoane independent de consimțământul victimei, fiind lipsită de orice relevanță exprimarea acestuia în contextul activității infracționale a traficanților. În drept, fapta inculpatului V.O., care, în luna martie 2007, prin înșelăciune, a recrutat-o pe L.R.D., cunoscând că are vârsta de 15 ani, în scopul exploatării ei sexuale și a transportat-o în Italia, unde după ce a ajuns a fost constrânsă să practice prostituția, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., ținându-se seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în legea aplicabilă, de persoana inculpatului, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. S-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea în discuție, conduita nesinceră a inculpatului, modul de acțiune, atingerea adusă valorii ocrotite de legea penală, impactul social deosebit al faptei, și faptul că inculpatul s-a prezentat în fața instanței, nu este cunoscut cu antecedente penale și are o ocupație.

Drept urmare, ținând cont de caracterizarea inculpatului ce rezultă atât din înscrisurile depuse la dosar, cât și din depozițiile martorilor, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante judiciare, urmând a-i aplica o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege. Prin pedeapsa aplicată se păstrează o proporție între gravitatea deosebită a faptei, consecințele acesteia și durata în timp necesară reeducării și reintegrării sociale a acestuia, iar prin executarea prin privare de libertate a pedepsei dispuse va fi atins scopul pedepsei, acela de a constitui mijloc de constrângere și de reeducare în spiritul respectului pentru valorile sociale.

Așa fiind, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001. în baza art. 65 alin. (2) C. pen. în referire la art. art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pe latura civila, s-a apreciat ca fapta reținută în sarcina inculpatului, prin natura ei este aptă a provoca victimei o puternică suferință psihica ce se impune a fi reparata prin echivalent bănesc. Ținând cont de starea de minoritate a victimei, de agresiunile de ordin fizic și psihic la care a fost supusă, a fost obligat inculpatul la plata de daune morale, respectiv 20.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune morale. Împotriva susmenționatei sentințe a formulat apel inculpatul V.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 2. Împotriva sentinței penale evocate a formulat în termen legal apel inculpatul V.O.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: În mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului V.O., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001, impunându-se achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a susținut că, din materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a evidențiat doar aspectele în defavoarea inculpatului sau doar acele contradicții minime, fără a ține seama de aspecte importante, care duceau la lămurirea elementului material al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.

În acest sens a făcut trimitere la sesizările mamei și fratelui părții vătămate cu privire la dispariția de la domiciliu a acestei, și din care ar rezulta, că, partea vătămată ar lipsi de la domiciliu de aproximativ două săptămâni și că au cunoștință că aceasta ar practica prostituția prin Tuzla, Eforie Nord cu diverse persoane, cu mult înainte de a se reține prin rechizitoriu că, prin înșelăciune, a fost racolată de inculpatul din prezenta cauză. Relevantă în acest sens a fost apreciată și depoziția martorei A.M. care la data de 27 martie 2007, a declarat că partea vătămată a avut propuneri din partea Dorei o amică din Tuzla, de a întreține relații sexuale pe bani, fără să cunoască dacă a și acceptat și că, împreună cu această martoră, frecventa anumite baruri din Eforie și Tuzla, aspecte care conduc la concluzia că partea vătămată practica prostituția.

A evidențiat și depoziția martorei C.M., care a susținut că, victima îi relata că întreținea relații sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani. Deși s-a reclamat dispariția minorei în luna martie 2007, ulterior, la data de 13 aprilie 2007, mama victimei a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia în legătură cu dispariția minorei, ca și cum s-ar fi produs cu două săptămâni în urmă, raportat la data acestei sesizări. A mai arătat că, în luna decembrie 2007, partea vătămată a revenit în țară, din Italia, adusă de Serviciul de Emigrație, prilej cu care a dat o declarație, în care a arătat că a fost înșelată, în sensul că i s-a adus la cunoștință că va pleca în Italia pentru a lucra la o bătrână, că a fost dusă cu un microbuz iar la sosire a fost preluată de o persoană, și în continuare că a fost obligată să practice prostituția.

În combaterea declarației părții vătămate a făcut trimitere la depoziția martorei A.M., care, reaudiată, a susținut că, îi relatase mamei părții vătămate că fiica ei ar vrea să pleca în Spania sau în Italia, cu aproximativ 1-2 săptămâni înainte să dispară și chiar i-a făcut și ei această ofertă și că, înainte să plece, cu 1-2 zile, mama părții vătămate a rugat-o să se intereseze de plecarea fiicei sale și eventual să o însoțească. Relevant este și faptul că, martora s-a întâlnit cu partea vătămată, cu două seri înainte de a pleca, pe malul mării, la o terasă cu o persoană, pe care a recunoscut-o ulterior ca fiind inculpatul V.O., iar după două zile a dispărut.

A solicitat să se ia în considerare că, la instanța de fond, aceeași martoră, a precizat că își menține declarațiile de la poliție și nu cele date la D.I.I.C.O.T., astfel încât, a considerat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut declarația martorei dată la D.I.I.C.O.T., care nu se coroborează cu nici o declarație din cauză și nici chiar cu declarația părții vătămate, prin care menținea primele declarații. S-a apreciat ca fiind contradictorie și declarația părții vătămate, care a susținut că, în cursul unei dimineți a fost oprită de un șofer, care i-a dat două ore timp de gândire pentru a o duce în Italia pentru a munci la o bătrână, și că s-a conformat, spunându-i-se că a doua zi dimineață urma să plece.

Deși în rechizitoriu se menționează ca fiind nereală susținerea părții vătămate că a plecat împreună cu V.O. și cu C.D.E., că a fost adusă de inculpat până la Milano, totuși s-a reținut numai partea că a înșelat-o, fără a avea în vedere aspecte legate de modalitatea în care a plecat și a trecut granița, ce a făcut pe drum etc. În aceste condiții, inculpatul a apreciat că, depoziția părții vătămate nu poate constitui un mijloc de probă atât de determinat, de natură a se reține vinovăția sa. În mod greșit instanța de fond a înlăturat depoziția martorului D.R.F., care a fost prezent în acea cursă la ieșirea din țară spre Roma și care a relatat că, a stat în dreapta inculpatului și că nu a auzit ca acesta să vorbească la telefon cu persoane în legătură cu partea vătămată, ci dimpotrivă aceasta vorbit la telefon, de mai multe ori.

A mai arătat martorul că, în vamă a fost luată de vameși, aspect în legătură cu care prima instanță a speculat, neîntemeiat, așa - zisele contradicții între declarația acestui martor și cea a inculpatului cu privire la locul unde au fost opriți. O altă declarație analizată de prima instanță este cea a martorului C.D.E., declarație dată la D.I.I.C.O.T., acesta relatează în detaliu aspecte legate de G.D.

S-a solicitat să se aibă în vedere condițiile în care un minor poate trece frontiera, fiind necesare, procură de la părinți și pașaport, cu luarea în considerare a faptului că, inculpatul nu răspundea de modalitatea în care persoanele transportate aveau sau nu actele, existând și situații în care călătorii erau întorși de la vamă pentru că nu aveau documentele necesare, interesul acestuia fiind acela al încasării contravalorii biletului de transport, responsabilitatea sa limitându-se strict la a veghea asupra integrității fizice a persoanelor pe care le transporta, raportat la momentul plecării din România și cel al sosirii în Italia, chiar instanța de fond reținând că, nu se poate stabili în ce mod partea vătămată a putut trece frontiera.

A mai apreciat că, deși partea vătămată avea vârsta de 15 ani, datorită constituției fizice și a machiajului, se putea aprecia ca fiind de o vârstă mai mare. A solicitat înlăturarea depoziției martorului G.D., ca fiind interesată, având în vedere că a fost dată în contextul în care, martorul avea calitatea de inculpat fiind într-un dosar în Italia, declarând aspecte de natură să îl avantajeze. În raport de aceste argumente, a apreciat că, nu se face dovada recrutării în vederea exploatării părții vătămate, de către inculpat.

Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului și modalității de executare, impunându-se reducerea cuantumului pedepsei și stabilirea, ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 86 1 C. pen., în raport de atingerea minimă adusă valorilor sociale, împrejurarea că nu are antecedente penale, are un loc de muncă și o familie bine închegată și că de la data comiterii faptei a trecut o perioadă mare de timp, în care inculpatul nu a repetat un comportament infracțional. Examinând legalitatea și temeinicia susmenționatei sentințe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., Curtea a constatat: Instanța de fond a stabilit, în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, în acord cu materialul probator administrat în cauză, reținând, în mod corect că, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001. Potrivit declarației părții vătămate din 12 decembrie 2007, în luna martie 2007, în timp ce se afla în localitatea Tuzla, a fost acostată de șoferul unui microbuz, care i-a propus să meargă în Italia, promițându-i un loc de muncă, care i-a dat un timp scurt de gândire pentru a se hotărî, partea vătămată acceptând oferta. Acest aspect este confirmat prin declarația martorei A.M., care a declarat că a locuit până în 2007 la locuința concubinului său L.C.D., fratele părții vătămate, unde a cunoscut-o pe sora acestuia, L.R.D.

și că, în luna martie 2007, L.R.D. i-a spus că vrea să plece în Italia sau Spania, că i-a cerut mamei ei actele comunicându-i că vrea să plece în Italia și relevant, faptul că, s-au deplasat împreună în Eforie Sud unde pe malul mării în zona unui depozit, partea vătămată s-a întâlnit cu un bărbat pe care martora L-a recunoscut din fotografie ca fiind V.O. și că, după o zi sau două de la această întâlnire, R. a dispărut de acasă. În raport de declarațiile acestei martore, în mod corect s-a înlăturat susținerea inculpatului potrivit cu care a fost sunat de partea vătămată pentru a fi întrebat dacă mai are un loc în microbuz în vederea deplasării în Italia, fiind cert că, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul, anterior momentului plecării în Italia, această întâlnire fiind confirmată de martora menționată.

S-a mai arătat că în mod corect instanța de fond a înlăturat declarația martorei A.M., dată în cursul cercetării judecătorești, având în vedere că, nu a motivat retractarea declarației, nefiind plauzibil ca, o persoană care a susținut că, ar fi declarat numai faptul că, nu cunoaște nici un aspect cu privire la partea vătămată, să semneze o declarație în care au fost consemnate aspecte pe care martora nu le-ar fi declarat. Totodată, este cert că, microbuzul condus de inculpat avea o altă destinație decât cea unde urma să ajungă partea vătămată, respectiv Roma și nu Milano, nefiind justificată nici graba părții vătămate de a pleca și nici acceptarea de către inculpat să o ia pe partea vătămată, în condițiile în care aceasta avea o altă destinație, după cum nu sunt justificate nici demersurile ulterioare, din cursul călătoriei, făcute de inculpat pentru ca partea vătămată să ajungă la Milano, atâta timp cât nu exista nici o legătură între aceștia.

Este cert că partea vătămată a plecat cu microbuzul condus de inculpat și că, pe parcursul călătoriei, înainte de a ieși din țară, inculpatul s-a întâlnit cu martorul C.D.E., pe care îl cunoștea și care efectua și el curse spre Italia, însă la Milano, chiar destinația părții vătămate, pe care l-a rugat să o ia pe minoră în microbuzul său, însă martorul a refuzat, aspecte susținute de martor în declarația dată în cursul urmăririi penale.

De asemenea, instanța de apel a procedat corect când a înlăturat declarațiile acestui martor date în cursul cercetării judecătorești potrivit cu care nu s-ar fi întâlnit cu inculpatul, înainte de a ieși din țară și că nu i s-ar fi cerut de inculpat să o ia pe minoră în mașina sa, având în vedere că, și în cursul cercetării judecătorești martorul confirmă că a avut o conversație cu inculpatul despre condițiile în care un minor poate trece granița, discuție care însă ar fi avut loc după trecerea graniței cu Ungaria, întrucât, un asemenea subiect ar fi fost nejustificat după trecerea frontierei, ne mai fiind alte vămi până în Italia unde să se poată pune problema trecerii legale a frontierei. Din această discuție rezultă și faptul că, inculpatul avea cunoștință, chiar de la data plecării din România, că partea vătămată era minoră și că inculpatul avea un interes în a se asigura că partea vătămată va ajunge la Milano.

Conform declarației martorului C.D.E., inculpatul a mai luat legătura telefonic cu martorul, în timp ce se afla deja în Italia, la Bologna, pentru a-i solicita să o ia pe partea vătămată în microbuzul său, pentru a o duce la Milano, însă martorul a refuzat întrucât deja ajunsese la Milano însă i-a promis că va lua legătura cu alți cunoscuți pentru ca aceștia să se deplaseze la locul unde se afla inculpatul și partea vătămată, să o ia pe aceasta si să o ducă la Milano.

Aceste susțineri ale martorului sunt confirmate de martorul G.D., care în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești a susținut că, în timp ce se afla în Italia, a fost contactat telefonic de martorul C.D.E., care i-a spus că, inculpatul, pe care martorul îl cunoștea deoarece s-a deplasat spre Italia, în mai multe ocazii, cu microbuzul condus de acesta, are o fată pe care cere suma de 500 euro, însă nu a fost interesat de ofertă, cu mențiunea că, anterior, inculpatul 1-a contactat și pe numitul V.M., pe care de asemenea îl cunoștea, cu aceiași ofertă, însă nici acesta nu a fost de acord cu preluarea părții vătămate. În aceste condiții, la solicitarea martorului C.D.E., martorul G.D., l-a contactat pe numitul P.A., pentru a-i face și lui oferta de preluare a părții vătămate, cu mențiunea că, P.A.

deja fusese informat si că acceptase cumpărarea părții vătămate. S-a reținut că, inculpatul staționa într-o parcare din apropierea orașului Bologna, loc unde se bifurcă drumul spre Roma și Milano, și era grăbit să își continue drumul spre Roma, astfel încât, deși inițial, martorul G.D. și P.A., hotărâseră să se deplaseze împreună la Bologna, să o preia pe partea vătămată, s-a apelat la o altă persoană, de naționalitate română, care locuia în Bologna, acesta acceptând oferta celor doi de preluare a părții vătămate. Este de menționat că, declarațiile martorului G.D.

se coroborează, cu privire la aceste aspecte cu declarațiile părții vătămate, privind locul unde a staționat microbuzul condus de inculpat, caracteristicile autoturismului cu care persoana care a preluat-o pe partea vătămată s-a deplasat la locul de întâlnire, convorbirile telefonice pe care inculpatul le-a purtat, precum și faptul că, ulterior, partea vătămată a fost transportată, de acea persoană la locul unde se aflau martorul G.D. și P.A. și numele persoanelor cu care s-a întâlnit după ce a fost preluată. În ceea ce privește credibilitatea martorului G.D., s-a evidențiat că, aceste aspecte au fost relatate de martor, prima dată, în Italia, într-un dosar privind o rețea de prostituție din care a făcut parte și victima, fiind evident că, trebuia să cunoască împrejurările în care a fost racolată partea vătămată.

Mai mult, s-a apreciat ca fiind relevant că, inculpatul îi cunoștea pe toți martorii menționați, respectiv G.D., C.D.E., V.M. și P.A., că toți aceștia se cunosc între ei, că partea vătămată nu avea posibilitatea să ia contact cu aceștia întrucât nu îi cunoștea și că toți au făcut parte dintr-o rețea de proxenetism și prostituție în Italia. S-a arătat că, potrivit procesului verbal de prezentare pentru recunoaștere încheiat la data de 06 martie 2008 L.R.D. l-a recunoscut după fotografie pe G.D. ca fiind persoana care în Milano a preluat-o de la V.O. și a obligat-o să se prostitueze. Relevant este și faptul că, ulterior, martorul C.D.E. a aflat de la numitul V.M.

că, partea vătămată a fost preluată de martorul G.D., pentru a se prostitua, astfel încât și acest martor confirmă, chiar în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, relatările martorului G.D., fiind astfel suficiente elemente în raport de care, instanța să aprecieze că, depozițiile acestuia sunt reale. Este de menționat că, potrivit declarației martorului G.D., partea vătămată nu avea cunoștință că urmează să practice prostituția, întrucât, la întrebarea expresă a martorului cu privire la motivul deplasării sale în Italia, partea vătămată a invocat alte motive, martorul fiind cel care i-a adus la cunoștință că urmează să practice prostituția, programul și modul în care se vor repartiza sumele de bani câștigate din practicarea prostituției.

În baza acestor susțineri, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate, instanța de apel a reținut că în mod corect au fost înlăturate declarațiile inculpatului potrivit cu care nu ar fi indus-o în eroare cu privire la motivul deplasării sale în Italia. Declarațiile mamei părții vătămate privind datele la care aceasta a dispărut de la domiciliu, nu prezintă discrepanțe, întrucât, datele de 27 martie 2007, când s-a reclamat prima dată dispariția și data de 13 aprilie 2007, când se reclama aceiași dispariție, precizându-se intervalul de două săptămâni în urmă, nu sunt depărtate în timp, urmând să se ia în considerare și aspectele legate de pregătirea acesteia, relevant fiind că, martora L.P., relatează despre aceiași dispariție.

S-a apreciat că, este irelevant, sub aspectul infracțiunii care face obiectul cauzei modalitatea în care partea vătămată, deși minoră a reușit să treacă frontiera de stat, fiind știut că, este posibil, ca urmare a faptului că, inculpatul efectua deplasări dese pe ruta Italia, controlul la graniță să fie mai puțin riguros. Referitor la declarațiile martorului D.R.F., s-a apreciat că, în mod corect au fost înlăturate, având în vedere perioada mare de timp după care acest martor a fost identificat de inculpat și după care a dat declarație, fiind neverosimil ca inculpatul să nu îl propună ca martor încă din cursul urmăririi penale, în condițiile în care se cunoșteau și, totodată, ca acesta să își aducă aminte atâtea amănunte după o perioadă așa mare de timp.

Față de aceste considerente, instanța de apel a apreciat că apărările inculpatului nu sunt susținute de materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de fond reținând în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului. Prima instanță, deși a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, nu a dat o eficiență corespunzătoare acestora, stabilind o pedeapsă într-un cuantum prea ridicat, care nu reflectă gradul de pericol social concret al faptei comise prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază și nici periculozitatea inculpatului în raport de circumstanțele personale ale acestuia, realizând o individualizare greșită a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare.

Astfel, în privința circumstanțelor reale, s-a reținut că, s-a comis de inculpat un singur act de traficare, deci, activitatea infracțională nu avea caracter de obișnuință, fiind minimă, suma de bani obținută a fost redusă, că partea vătămată și-a exprimat anterior voința de a pleca de acasă pentru a practica prostituția în Eforie și Tuzla, astfel cum rezultă din declarația mamei acesteia. S-a avut în vedere data la care s-a comis infracțiunea, la începutul anului 2007, că după acest moment, până în prezent inculpatul nu a mai fost implicat într-o astfel de activitate și nici nu s-au descoperit alte fapte de același gen. De asemenea, s-a luat în considerare faptul că, inculpatul este integrat familial, are un loc de muncă din care obține venituri licite, acesta fiind un comportament constant al inculpatului.

În baza acelorași aspecte a rezultat și concluzia că reeducarea inculpatului este posibilă fără executarea efectivă a pedepsei, fiind întrunite condițiile impuse de art. 86 1 C. proc. pen. În consecință, Curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de apelantul inculpat V.O. împotriva sentinței penale nr. 206 din 09 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 15247/118/2011, a desființat, în parte, sentința penală nr. 206/09 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 15247/118/2011 și rejudecând a dispus reducerea pedepsei aplicată inculpatului V.O. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.

art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen., de