ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1692/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1692/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosar, constată

următoarele:

sentința penală nr. 429 din 12 noiembrie 2009 a condamnat pe inculpatul C.M. la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare.

În baza art. 65 alin.

(2) rap. la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II - a, lit.

b), d), e) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II- a, lit. b), d), e) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere și arest

preventiv, de la data de 05 august 2008 la data de 01 decembrie 2008, când

inculpatul a fost pus în libertate.

În baza art. 346

alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14, art. 17 și art. 18 C. proc. pen.

combinat cu art. 998 - art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea

vătămată P.M., prin reprezentanții legali (părinți) P.D. și I., la plata sumei

de 5.000 RON (cinci mii) reprezentând despăgubiri civile - daune morale.

În baza art. 189 C.

proc. pen., onorariu avocat oficiu către Baroul Constanța, aferent fazei de

judecată, în cuantum de 200 RON – pentru avocat V.C. și de 200 RON în favoarea

avocat M.I.L. precum și onorariu avocat aferent fazei de urmărire penală -

pentru av. G.A., în cuantum de 100 RON, pentru av. C.I., în cuantum de 80 RON

și pentru av. G.G. în cuantum de 100 RON - s-a avansat din fondurile Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.880 RON reprezentând

cheltuieli judiciare către stat, din care 680 RON onorariu avocat oficiu,

avansat conform precizărilor de mai sus.

Instanța a fost

sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr.

908/P/2008 din 28 noiembrie 2008 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc.

pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere

penală a inculpatului C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped.

de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. - constând în esență cu aceea că în data

de 2 mai 2008 a întreținut cu partea vătămată P.M. (14 ani, elevă clasa a

VIII-a) prin folosirea forței un raport sexual normal.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale, prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345

alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile

art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate

probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi – raport evaluarea

psihologică parte vătămată, declarații martori – instanța fondului a examinat

și apreciat materialul amintit, confirmând existența faptei deduse judecății și

vinovăția penală a autorului acesteia, în care sens a reținut următoarele:

În vacanța de vară a

anului 2008, partea vătămată P.M. – atunci în vârstă de 14 ani și elevă în

clasa a VIII- a – s-a deplasat la sora sa P.D., din comuna O., județul

Constanța, unde a rămas pe timpul verii, pentru a o ajuta în gospodărie,

întrucât are doi copii minori. În aceste împrejurări, partea vătămată a

cunoscut-o pe numita C.D., cu care s-a împrietenit și au petrecut împreună

vacanța de vară.

În seara de 02 august

2008, în jurul orelor 20.30, partea vătămată și C.D. s-au deplasat pe strada

principală din comună, pentru a se plimba, ajungând la cișmeaua din zona C. și

în timp ce consumau apă, și-a făcut apariția inculpatul C.M., care s-a aflat

sub influența băuturilor alcoolice și a avut un comportament agresiv față de

partea vătămată. Inițial i-a spus că-i place de ea, că o iubește, apoi a luat-o

de gât și a tras-o de mână, solicitându-i pe un ton imperativ să-l însoțească.

Partea vătămată i-a cerut să o lase în pace, mai ales că nu l-a cunoscut, el

însă a continuat să o tragă de mână și folosind cuvinte vulgare i-a spus că a

dorit să întrețină raport sexual cu ea. Martora a intervenit în ajutorul părții

vătămate, cerându-i „să o lase în pace”, dar inculpatul a înjurat-o pe cea

dintâi și a lovit-o cu palma peste față pe partea vătămată, după care „a luat-o

violent cu o mână pe după gât”, a forțat-o să meargă cu el spre casa lui și

trăgând-o de mână, a condus-o aproximativ 100 de metri pe o uliță. Pe drum,

partea vătămată și inculpatul s-au întâlnit cu martorul C.V., unchiul C.D.,

căruia inculpatul i-a cerut permisiunea să meargă în locuința sa, fără a-i

preciza scopul, totodată„ l-a întrebat dacă are ușa deschisă la casă iar acesta

i-a răspuns da și că se duce să bea o bere”,minora „i-a cerut susnumitului să-i

spună să o lase în pace” și să-i dea drumul „acesta a văzut că ea plânge dar nu

a răspuns nimic altceva” și și-a continuat drumul. De precizat că, între timp,

martora C.D. a fugit spre casa surorii părții vătămate, P.D., pentru a o anunța

că aceasta fusese luată cu forța de către inculpat, împreună s-au deplasat la

cișmea și negăsind-o s-au întors, așteptând-o în curte. Ajungând împotriva

voinței ei în locuința martorului C.V., partea vătămată i-a cerut din nou

inculpatului să-i permită să plece, însă acesta a strâns-o cu ambele mâini de

gât și i-a spus să nu plângă și să nu țipe pentru că altfel o va bate, a

dezbrăcat-o forțat de fustă și de chiloți, „a luat-o pe sus și a aruncat-o pe

pat” cu fața în sus, el s-a dezbrăcat de pantaloni, apoi, împotriva voinței

acesteia a întreținut cu ea un raport sexual normal. Îngrozită de fapta comisă

asupra sa, în timpul actului sexual partea vătămată i-a cerut inculpatului să o

lase să iasă în curte, pentru a-și satisface necesitățile fiziologice, pretextând

că senzația de urinat nu-i permite continuarea actului sexual, iar acesta a

întrerupt actul sexual fără a se produce ejacularea – potrivit depozițiilor

acesteia – și i-a permis să meargă afară din încăperea respectivă. În această

împrejurare, minora a părăsit locuința respectivă a fugit dezbrăcată în partea

inferioară a corpului, fiind îmbrăcată numai cu tricoul, abandonându-și

papucii, fusta și chilotul în încăperea în care s-a comis fapta. Pe un traseu

ocolitor, prin spatele caselor din sat, pe lângă B.O., a ajuns în curtea

surorii sale, a îmbrăcat o fustă ce se afla pe sârma de rufe la uscat și s-a

deplasat în fața casei, unde se aflau sora sa și C.D., care o înștiințase pe

aceasta din urmă despre faptul că inculpatul s-a aflat la cișmea cu partea

vătămată și nu a lăsat-o să plece. P.M. le-a relatat plângând faptul că

„animalul a violat-o”, că a fugit dezbrăcată din casa în care a fost dusă, cum

a reușit să-și asigure scăparea, „spunându-i că se duce să-și facă

necesitățile”, că și-a abandonat în locuința respectivă, „fusta, chiloții și

papucii.”

Martora C.D., a auzit

de ce i s-a întâmplat părții vătămate, s-a deplasat la locuința martorului G.I.,

pe care l-a rugat să anunțe telefonic Postul de Poliție Oltina, aducându-i la

cunoștință ceea ce aflase de la victimă, drept urmare a sosit la locuința

surorii minorei, un lucrător de poliție, cu autoturismul din dotarea unității

de poliție, solicitându-le martorelor și părții vătămate să vină la sediu

pentru audieri. În aceeași seară, P.D. a formulat plângere penală prin care a

solicitat efectuarea de cercetări față de C.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de viol.

În dimineața de 03

august 2008, a fost efectuată o cercetare la locul faptei, ocazie cu care au

fost găsite pe pat și pe podeaua încăperii, o fustă, o pereche de chiloți și o

pereche de papuci, toate aparținând părții vătămate, conform procesului verbal

întocmit și fotografiilor de la acel moment. Cu prilejul cercetării la fața

locului, lucrătorii de poliție au prelevat probe biologice în vederea

expertizării din punct de vedere bio-criminalistic, conform dovezilor existente

în dosarul de urmărire penală.

La aceeași dată,

partea vătămată a fost examinată din punct de vedere medico – legal, iar din

raportul de constatare medico- legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală

Constanța, a rezultat că partea vătămată a prezentat o deflorare veche a cărei

dată nu poate fi stabilită. Au fost recoltate și probe pentru reacția Florance,

PSA și lamă, iar examinarea efectuată nu a identificat spermatozoizi în frotiul

secreției vaginale.

De asemenea, la data

de 04 august 2009, organele de cercetare penală au verificat itinerariul

parcurs de partea vătămată, de circa 900 metri lungime, după ce a fugit din locuința în care a fost violată și până când a ajuns la locuința surorii sale,

activitate efectuată potrivit precizărilor minorei, în prezența mamei acesteia,

P.I.

Din raportul de

expertiză nr. 757926 din 07 noiembrie 2008, efectuat de Institutul de

Criminalistică a rezultat că genotiparea urmelor biologice recoltate de pe

lenjeria numitei P.M. (chiloți), au pus în evidență un profil genetic identic

cu cel al probei biologice de referință recoltată de la partea vătămată, iar pe

chilotul îmbrăcat după întreruperea actului sexual cu inculpatul, a fost identificat

un amestec de celule epiteliale și elemente specifice spermei (lichid seminal)

aflate în cantități foarte reduse, încât nu s-au evidențiat capete de

spermatozoizi. Genotiparea acestor urme corespunzător locilor analizați, a pus

în evidență un profil genetic identic cu cel al probei biologice de referință

recoltate de la susnumita.

Concluziile

raportului de expertiză biocriminalistică, deși nu au evidențiat urme biologice

aparținând inculpatului, se coroborează cu declarațiile părții vătămate, referitor

la întreruperea actului sexual în împrejurările descrise anterior.

După comiterea

faptei, inculpatul și-a dat seama că va fi căutat, a fugit și s-a ascuns în

scopul sustragerii de la urmărirea penală, iar după ce a fost descoperit

într-un garaj aflat în incinta SC G./R. SRL din comuna O., a fost audiat, nu a

recunoscut că este autorul faptei, atitudine procesuală pe care a menținut-o în

tot cursul procesului penal. De asemenea, deși inițial a susținut că nu s-a

aflat pe raza comunei O. în ziua de 02 august 2008, ulterior a revenit, și a

arătat că le-a întâlnit la cișmeaua din sat pe P.M. și C.D., care i-au cerut

bani și țigări cu împrumut, iar după ce le-a dat cele solicitate, s-au

despărțit, apoi el s-a deplasat la domiciliul său și în aceeași seară a plecat

spre Constanța. În fața instanței, a mai declarat că la postul de poliție a

fost bătut și forțat să spună că a săvârșit fapta de viol deși el „le spunea că

nu știe nimic” și că „nu este vinovat” și nu-și poate explica de ce partea

vătămată l-a indicat drept autor al faptei de viol.

De asemenea, în mod

direct, dar și prin intermediul altor persoane, deși a cunoscut că este căutat

de poliție, el a încercat să o determine pe minoră să-și retragă plângerea și

să-și schimbe declarațiile, prin promisiuni de căsătorie, de bani și alte

foloase însă nereușind să o convingă, a trecut la amenințări, direct ori prin

alte persoane, în sensul că dacă el va ajunge la pușcărie, ea va avea viață

grea, pentru că o va bate, că o va omorî și-i va incendia casa, aspecte confirmate

și de martori, cu ocazia audierii și a confruntării cu partea vătămată.

Astfel, martorul C.E.

- unchiul inculpatului- a relatat că s-a deplasat la martora P.D., unde știa că

a locuit partea vătămată și i-a cerut acesteia să-l ierte să nu ajungă la

pușcărie, pentru că este tânăr și a greșit că se va căsători cu partea vătămată

„ca să scape de pușcărie”. După arestarea inculpatului, cu ocazia vizitei

făcute acestuia, martorul, potrivit aceleiași depoziții, a fost rugat să

stăruie pe lângă partea vătămată să-și retragă plângerea, promițându-i bani și

alte foloase. Martorul M.I. a arătat că în dimineața de 03 august 2009, s-a

întâlnit cu inculpatul, care i-a spus că în cursul serii precedente a făcut o

prostie și că „a tras de partea vătămată care este soră cu concubina sa”-

respectiv P.D. și l-a rugat să o convingă pe partea vătămată să-și retragă

plângerea penală, în schimbul unei sume de bani. Martorul G.I. a declarat că în

dimineața de 03 august 2008, a fost de față când inculpatul a amenințat-o pe numita

C.D. cu acte de violență, întrucât aceasta a anunțat organele de poliție despre

fapta de viol. Martorii M.V. și C.V., fiind audiați au declarat că s-au

întâlnit în dimineața de 03 august 2009 cu inculpatul, care a vorbit cu M.I.,

cerându-i să o aducă pe P.M. pentru a discuta, după care în prezența lor, i-a

promis acesteia „că îi va da câți bani va vrea ea și că o va lua de nevastă dar

să își retragă plângerea de la poliție”. Cum partea vătămată a refuzat în mod

categoric, inculpatul s-a enervat și i-a spus părții vătămate „că o să vadă ce

o să pățească dacă ajunge la pușcărie”.

Partea vătămată a

fost examinată din punct de vedere psihologic și din evaluarea efectuată de

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a

rezultat că aceasta a fost confuză, vulnerabilă și ușor de influențat,

determinate de evenimente traumatice trăite în situația de victimă, în care s-a

aflat (s-a culpabilizat și în același timp nu s-a considerat vinovată de ceea

ce i s-a întâmplat). Aceste situații traumatizante, frustrante, au accentuat

tendințele depresive ale părții vătămate, cu amestec de furie și culpabilitate,

conflict interior mascat prin distragerea atenției cu lucruri de suprafață

superficiale și ușoare afectări în plan cognitiv. Pentru această stare

depresivă, s-a recomandat din punct de vedere psihologic, sprijin cognitiv și

emoțional prin psihoterapie individuală și de grup pentru a reduce starea de

confuzie, dispoziția de interiorizare, de retragere și asigurarea unui climat

prielnic, sănătos, optim, necesar dezvoltării și optimizării personalității.

În ceea ce privește

situația școlară, partea vătămată a prezentat rezultate bune la învățătură,

conform caracterizării școlare și a foii matricole, aflate la dosar.

Situația de fapt

expusă a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă administrate în

cursul ambelor faze ale procesului penal: plângerea și declarațiile părții

vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșele

fotografice, raportul de constatare medico – legală nr. 61/S din 14 august 2008

întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța, procesul verbal de

conducere în teren a părții vătămate pentru verificarea itinerariului parcurs

de aceasta, raportul de expertiză bio-criminalistică nr. 757926 din 07

noiembrie 2008 întocmit de Institutul de Criminalistică București-Serviciul de Biocriminalistică-

procesele-verbale de confruntare, depozițiile martorilor G.I., C.E., M.I., C.V.,

C.D., P.D., N.B., M.V., B.T. și B.M., raportul de evaluare psihologică asupra

părții vătămate, înscrisuri, declarațiile parțiale ale inculpatului.

Potrivit art. 69 C.

proc. pen., declarațiile inculpatului în procesul penal au putut servi la

aflarea adevărului numai în măsura în care au fost coroborate cu fapte și

împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză.

Instanța nu a putut

reține ca apte a satisface exigențele textului de lege de mai sus, declarațiile

inculpatului în care fie nu a recunoscut fapta, fie a prezentat de fiecare dată

altă versiune a aceleiași împrejurări, întrucât pe de o parte, declarațiile

unei persoane reprezintă poziția sa în procesul penal, care trebuie să fie

unitară, iar pe de altă parte, într-o asemenea situație nu s-a mai putut

aprecia că declarațiile se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din

ansamblul probelor existente în cauză.

În speță,

declarațiile inculpatului și aspectele expuse în acest context, nu au putut fi

avute în vedere în totalitate, nefiind corespunzătoare adevărului, câtă vreme

apărările acestuia, constând în simpla negare, sunt în vădită contradicție cu

mijloacele de probă administrate, pe de altă parte, nici nu au o argumentare

plauzibilă, temeinică.

Din perspectiva

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 75 C. proc. pen., instanța a

constatat că declarațiile părții vătămate P.M., prin care l-a acuzat pe

inculpat, s-a coroborat în contextul ansamblului probator antemenționat, iar

concluzia care s-a desprins cu certitudine din interpretarea acestuia, constând

în aceea că fapta există, a constituit infracțiune și a fost comisă de

inculpat.

Potrivit art. 78 C.

proc. pen., depoziția martorului a putut avea ca obiect orice cunoștințe despre

vreo faptă sau împrejurare de natură însă să servească la aflarea adevărului.

În speță,

declarațiile martorilor nu au constituit probe directe și chiar dacă

depozițiile martorilor audiați în cauză conțin și unele inadvertențe ori sunt

ușor nuanțate - dar care nu influențează fondul cauzei – conținutul lor nu

poate fi ignorat în totalitate, nu a fost de natură să-l disculpe pe inculpat

ori să creeze dubiu asupra veridicității declarațiilor părții vătămate, de

vreme ce au relatat împrejurări care au legătură cu cauza de față. Lipsa unor

martori oculari care să fi perceput ex propriis sensibus comiterea faptei, nu a

constituit o împrejurare care să ducă la stabilirea altei concluzii decât cea

care a rezultat din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză.

În acest context,

chiar dacă inculpatul nu a recunoscut, probele analizate coroborate, au dus în

mod indubitabil, la concluzia că a comis fapta dedusă judecății, iar

declarațiile de nerecunoaștere a activității infracționale, prin ele însele nu

au putut constitui un argument în reținerea apărării, au fost înlăturate,

întrucât nu servesc la aflarea adevărului.

Pe de altă parte,

pretinsele abuzuri din partea organelor de poliție, nu au fost în nici un mod

dovedite, iar susținerile necorespunzătoare adevărului, întrucât nu au avut

suport în probele administrate, au fost făcute în încercarea de a fi exonerat de

răspundere penală.

Prin urmare,

concluziile apărării de a fi achitat pentru infracțiunea de viol, întrucât nu a

fost săvârșită de inculpat, nu au putut fi primite.

În drept, fapta

inculpatului C.M. care în seara de 02 august 2008, prin constrângere fizică și

psihică a întreținut un raport sexual cu partea vătămată P.M., a întrunit

elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) și

(3) C. pen.

La stabilirea și

aplicarea pedepsei pentru infracțiunea de viol în forma agravată, instanța a

avut în vedere criteriile de individualizare generale și obligatorii prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv: dispozițiile Părții Generale C. pen., limitele

speciale de pedeapsă, pericolul social al faptei săvârșite, persoana

infractorului, circumstanțele care au atenuat sau agravat răspunderea penală.

Astfel, s-a ținut

seama de gradul de pericol social sporit al faptei, așa cum a rezultat din

natura și gravitatea ei, împrejurările și modul de comitere, consecințele

negative ale faptelor de acest gen, de cele mai multe ori de lungă durată,

asupra sănătății și dezvoltării fizice și psihice a victimei, evoluția în acest

sens putând suferi grave tulburări, relațiile sociale încălcate, referitoare la

ocrotirea sănătății, integrității fizice și inviolabilității sexuale a

persoanei în perioada minorității, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de

norma incriminatoare (închisoarea de la 10 la 25 de ani), precum și persoana

inculpatului. Acesta a avut vârsta de 22 de ani, studii 4 clase, fără ocupație,

necăsătorit, la data comiterii faptei nu a posedat antecedente penale, iar în

cursul procesului a adoptat o atitudine nesinceră și necooperantă.

În raport de gradul

de pericol social ridicat al faptei, de circumstanțele reale și cele personale

prezentate, instanța i-a aplicat inculpatului, pedeapsa cu închisoarea, în

limitele prevăzute de norma penală de incriminare.

S-a ținut seama de

vârsta foarte tânără a inculpatului și absența antecedentelor penale, s-a

opinat că a putut reține în favoarea acestuia, circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76

alin. (1) lit. a) C. pen. și a redus pedeapsa sub minimul special, a aplicat-o

în cuantum de 9 ani închisoare. Pedeapsa a fost stabilită, prin cuantum și

modalitate de executare și a fost în măsură să asigure realizarea scopului

anume prevăzut de art. 52 C. pen., de reeducare și prevenirea săvârșirii de noi

fapte penale.

Totodată, a avut în

vedere prevederile legale care au atras aplicarea pedepsei complementare a interzicerii

unor drepturi, ce s-a executat după pedeapsa principală.

S-a stabilit ca

pedeapsa închisorii să fie executată în regim privativ de libertate.

Condamnarea la

pedeapsa închisorii, a atras și interzicerea drepturilor limitativ prevăzute în

art. 64 C. pen. (ca pedeapsă accesorie), până la executarea în întregime a

pedepsei principale sau până la considerarea acesteia ca executată, ceea ce nu

a adus atingere nici unei dispoziții ori principiu din Constituție.

La aplicarea pedepsei

accesorii, dar și a celei complementare, instanța nu a putut interzice în bloc

toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., ci a trebuit să determine care

dintre acestea au fost interzise. S-a ținut seama de natura faptei, de

gravitatea acesteia, de importanța relațiilor sociale încălcate, a interzis pe

perioada executării pedepsei, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau

în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, dreptul de a fi curator sau părinte, drepturile părintești

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

Așa cum s-a arătat,

drepturile antemenționate, i-au fost interzise inculpatului și cu titlu de

pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

S-a avut în vedere că

inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză, în baza art. 88 C.

pen. coroborat cu art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a dedus perioada reținerii

și arestării preventive, de la data de 05 august 2008 până la data de 01

decembrie 2008, când inculpatul a fost pus în libertate.

În ceea ce privește

acțiunea civilă, în speță a operat excepția de oficialitate prevăzută de art.

17 C. proc. pen, întrucât acțiunea civilă s-a pornit și s-a exercitat din

oficiu, când cel vătămat a fost o persoană lipsită de capacitate de exercițiu

sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, chiar dacă persoana vătămată nu a

fost constituită parte civilă.

În lipsa unor

criterii legale de evaluare, instanța a apreciat că în raport de valorile morale

lezate prin săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, de

vârsta părții vătămate, de trauma psihică determinată de o asemenea faptă,

instanța, în baza art. 346 rap. la art. 17 și art. 18 C. proc. pen., coroborat

cu art. 998 și art. 999 C. civ., l-a obligat pe acesta către partea vătămată,

prin reprezentanții legali P.D. și I., la plata despăgubirilor civile

reprezentând daune morale în cuantumul solicitat de procuror, de 5.000 RON.

hotărâri a declarat, în termen legal, apel inculpatul C.M. solicitând instanței

de control achitarea sa, întrucât fapta nu există în materialitatea sa

neexistând vreun raport sexual între inculpat și partea vătămată. În plan

subsidiar, apelantul inculpat a invocat greșita individualizare judiciară a

pedepsei aplicate, redozarea pedepsei în sensul reducerii sale.

Curtea de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în

baza deciziei penale nr. 9/MF din 12 martie 2010, verificând sentința atacată

pe baza materialului probator, în raport cu motivele de netemeinicie și

nelegalitate invocate de inculpat, dar și din oficiu cu privire la toate

celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății, conform art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., a constatat următoarele:

S-a arătat că

legiuitorul a stabilit un sistem de reguli de bază pentru întreaga desfășurare

a activității judiciare, a căror respectare asigură părților un proces penal

echitabil și cauzei o soluționare legală și temeinică. Pentru aceleași

considerente, pentru faza de judecată, au fost instituite și unele principii

specifice, de natură să conducă la protejarea intereselor atât ale celor trași

la răspundere, cât și a intereselor societății și ale celor vătămați prin

săvârșirea infracțiunii.

Potrivit art. 197 C.

proc. pen., încălcările dispozițiilor legale referitoare la prezența

inculpatului, când a fost obligatorie sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Posibilitatea

participării „acuzatului” la ședință a decurs din prevederile alin. (1) al art.

6 din Convenție și alin. (3) al art. 21 din Legea națională fundamentală, fiind

o componentă esențială a unui proces echitabil (cauza Gaga c/a României).

Totodată, în dreptul

românesc, principiu specific fazei de judecată, contradictorialitatea a

presupus nu numai egalitatea de arme între învinuire și apărare, ci și prezența

părților la judecată, pentru ca acestea, de pe pozițiile contradictorii pe care

se află, să folosească modalitățile procesuale pe care legea le-a pus la

îndemâna lor și să prezinte instanței toate argumentele ce se pot aduce în

susținerea intereselor lor și combaterii susținerilor părții adverse.

Legiuitorul a instituit contradictorialitatea pentru ca instanța, din

„disputa" dintre cele două funcții procesuale - acuzare și apărare - pe

care o percepe în mod nemijlocit, să-și poată forma o convingere cu privire la

situația de fapt a cauzei, astfel încât adevărul judiciar să se suprapună pe

adevărul obiectiv. Ori, nu s-a putut vorbi de contradictorialitate în

condițiile în care părțile nu sunt prezente la judecată.

Î

n cauză, conform

încheierii de amânare a pronunțării din 26 octombrie 2009, instanța de fond a

trecut la dezbateri în lipsa inculpatului fără a stabili că a renunțat la

dreptul său de a se prezenta la instanță și de a se apăra sau că a avut

intenția de a se sustrage judecății.

Din încheierile de

ședință, a rezultat că, pus în libertate la data de 01 decembrie 2008,

inculpatul s-a prezentat la chemările instanței pe parcursul a 8 termene,

ultimul la 15 iunie 2009 când, pentru lipsa martorilor acuzării, s-a amânat

cauza în septembrie. Însă, la termenul din 14 septembrie 2009, „având în vedere

lipsa martorilor din lucrări, precum și Hotărârea Adunării Generale a

Judecătorilor din cadrul Curții de Apel Constanța din data de 11 septembrie 2009,

prin care s-a stabilit ca începând cu data de 14 septembrie 2009 toate cauzele

să fie amânate, excepție făcând dosarele cu inculpați arestați, având în vedere

subfinanțarea sistemului judiciar din punct de vedere al resurselor financiare

și al resurselor umane, dar și situația care se va crea prin adoptarea Legii

unice de salarizare la nivel național în ceea ce îi privește pe magistrați,

instanța”, Tribunalul a acordat un nou termen la 05 octombrie 2009 și, apoi, la

26 octombrie 2009 când a rămas în pronunțare. Într-adevăr la aceste ultime 3

termene, inculpatul nu s-a prezentat, dar în absența cel puțin a unor indicii,

simpla sa lipsă nu poate conduce la concluzia că a renunțat la acest drept;

dimpotrivă, în condițiile în care, la începutul lunii septembrie, pe toate

canalele mass-media, se anunțase protestul magistraților manifestat prin

refuzul unei largi majorități de a judecată pe o perioadă nedeterminată, iar

unul din motivele amânării cauzei de către instanță și dirimant a fost tocmai

acel „protest”, nu s-a justificat judecarea cauzei în lipsa inculpatului și

instanța a trebuit să facă minimum de demersuri pentru a-i fi asigurat

prezența.

Nerespectând dreptul

inculpatului de a participa, întâi, la cercetarea judecătorească și, în cele

din urmă, la dezbateri, au fost ignorate și alte elemente ale dreptului la un

proces echitabil prevăzute de art. 6 alin. (3) lit. c), d) din Convenție,

dreptul „oricărui acuzat” de a se „apăra el însuși” și „de a adresa întrebări

martorilor”, neregularități care nu se pot îndrepta în apel deoarece pe de o

parte, părțile (judecata având loc și în lipsa părții vătămate) ar fi lipsite

de un grad de jurisdicție și, pe de altă parte, există riscul ca prima instanță

să-și formeze un obicei din a eluda dispozițiile legale în materie, lăsând

îndeplinirea condițiilor cerute de lege în sarcina instanței de apel.

Prin urmare, în baza

art. 379 pct. (2) lit. b) cu referire la art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

apelul formulat/susținut de inculpat a fost admis și s-a desființat sentința primei

instanțe, i s-a trimis cauza spre rejudecare cu respectarea prevederilor legale

amintite.

Cu ocazia

rejudecării, s-au menținut actele procedurale efectuate până la data de 26

octombrie 2009, cu rezerva reaudierii argumentat a martorilor audiați la termenele

din 05, 26 octombrie 2009 și se va proceda la:

-

ascultarea

suplimentară a părții vătămate P.M. cu privire la explicarea apartenenței

urmelor biologice ridicate de pe vestimentația sa unui alt bărbat decât

inculpatul (având în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică

nr. 757926 din 07 noiembrie 2008);

-

solicitarea de

relații de la INML „Mina Minovici” București cu privire la probabilitatea ca

inculpatul să fie autorul raportului sexual reclamat de victimă în condițiile

în care raportul de expertiză criminalistică nr. 757926 din 07 noiembrie 2008

exclude ca urmele biologice să aibă elemente de identitate cu ale acestuia;

-

audierea nemijlocită

a martorului M.V., care se afla la locul faptei imediat după reclamarea

violului, cel puțin cu privire la proveniența urmelor biologice ridicate de

criminalist în prezența sa;

-

audierea martorei C.I.,

vecină cu proprietatea defunctului C.V. pentru a se lămuri momentul și

persoanele care au fost la locul faptei (necesitatea acesteia reieșind din

declarația martorului C.V.

În baza art. 383 cu

referire la art. 350 C. proc. pen., s-a avut în vedere presupunerea rezonabilă

că inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății pentru buna înfăptuire a

justiției, timpul nu prea îndelungat de la data reclamației, a fost suficientă

menținerea măsurii preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de

inculpatul C.M.

penale evocate a declarat în termen legal recurs Ministerul Public, susținând

că soluția instanței de apel nu are susținere procesual penală, nefiind

incident niciunul dintre cazurile prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și

niciuna din situațiile reglementate în art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 2467 din 22 iunie

2010, pronunțată în Dosarul nr. 10757/118/2008 a admis recursul promovat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale

atacate și a casat această decizie, trimițând cauza pentru continuarea

judecății la Curtea de Apel Constanța, sens în care a reținut următoarele:

Prealabil examinării

pe fond a recursului Ministerului Public, Înalta Curte a constatat următoarele

din verificarea încheierilor de dezbateri și amânare a pronunțării sentinței

și, respectiv, a deciziei atacate:

- la instanța de

fond, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a solicitat, în

principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în

subsidiar, reducerea pedepsei (pag. 3 a încheierii de dezbateri), aceleași

cereri figurând și în „nota de concluzii”;

- în apel, cu ocazia

dezbaterilor, inculpatul („care a invocat „dreptul la tăcere - pag. 1 a încheierii) și apărătorul acestuia au solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit.

a) C. proc. pen., iar in subsidiar, reducerea pedepsei. Corelativ motivelor de

apel, reprezentantul Ministerului Public și apărătorul părții vătămate au pus

concluzii numai pe aceste aspecte (pag. 2-3 a încheierii). În ultimul cuvânt, apelantul inculpat a susținut că este nevinovat, fără a invoca încălcarea

dreptului la apărare, în sens larg, ori în sens restrâns (pag. 3 a încheierii).

În condițiile în care

niciuna dintre părți, și nici reprezentantul Ministerului Public, nu au invocat

încălcarea, fie în sens larg, fie în sens restrâns, a dreptului la apărare în

fața instanței de fond, de natură să atragă nulitatea absolută a sentinței

atacate, Curtea de Apel - cu ocazia dezbaterilor -nu a pus în discuție

contradictorie eventuala incidență a nulității prevăzută de art. 197 alin. (2)

C. proc. pen.

Ori, tocmai în

aplicarea principiilor invocate chiar de instanța de apel, s-a impus ca părțile

și apărătorii acestora, precum și reprezentantul Ministerului Public, să aibă

posibilitatea de a pune concluzii cu privire la eventuala incidență a nulității

absolute asupra sentinței atacate, cel puțin dacă s-a avut în vedere că una din

consecințele soluției ar fi fost reluarea judecării cauzei în prima instanță,

prelungirea duratei procedurii judiciare, cu toate consecințele specifice

asupra tuturor părților, inclusiv cea referitoare la durata rezonabilă a

procesului.

Pe fond, soluția

instanței de apel a fost însă nelegală pentru următoarele motive:

1) cazurile de

nulitate absolute sunt expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C.

proc. pen., jurisprudența constantă previzionând și conturând, de-a lungul

timpului, conținutul și sensul cazului referitor la „dispozițiile relative la

prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către

apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii.”.

Instanța de apel a

invocat, ca temei al desființării sentinței, art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

argumentele care au susținut, în concret, această nulitate neregăsindu-se însă

printre ipotezele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. pen., astfel cum, în mod

constant, aceste ipoteze au fost interpretate jurisprudențial.

Inaplicabilitatea

dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a fost sugerată chiar de poziția

procesuală a inculpatului, care nu a invocat aspecte legate de încălcarea

dreptului la apărare, fie în sens larg, fie în sens restrâns.

2) soluțiile la

judecata în apel au fost expres și limitativ prevăzute de art. 379 C. proc.

pen. (cu soluția complementară prevăzută de art. 380 C. proc. pen.).

Soluția desființării

sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță a fost

prevăzută de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și a avut în vedere, expres

și limitativ, următoarele ipoteze:

- judecarea cauzei a

avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această

imposibilitate;

- când există vreunul

dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Înalta Curte a

constatat că textul actual al art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a fost

configurat prin art. I pct. 174 din Legea nr. 356/2006.

Indicațiile Curții de

Apel referitoare la completarea probatoriului de către instanța de fond nu s-au

încadrat în dispozițiile textului legal actual (care nu a mai menținut ipoteza

„prin hotărâre nu a fost rezolvat fondul cauzei").

În cazul în care

instanța de apel a apreciat ca necesară completarea probatoriului cu probe noi

ori readministrarea unor probe administrate de instanța de fond, aceasta are ea

însăși obligația de a le administra [art. 377 alin. (2), art. 378 alin. (1) C.

proc. pen.], iar nu posibilitatea de a trimite cauza spre rejudecare la prima

instanță cu această motivare.

Ori, în concret,

această posibilitate a fost exclusă mai ales că, din încheierea de dezbateri și

amânare a cauzei, nu a rezultat că procurorul ori părțile ar fi solicitat

completarea probatoriului cu probe noi ori readministrarea unor probe

administrate de instanța de fond.

Nici considerațiile

referitoare la pretinsa ignorare a prezenței inculpatului la dezbateri,

pretinsa posibilitate a apariției riscului ca prima instanță „să-și formeze un

obicei din a eluda dispozițiile legale în materie", pretinsa neefectuare a

unui „minim de demersuri pentru a-i fi asigurată prezența" inculpatului și

pretinsa lipsire de un grad de jurisdicție nu se circumscriu textelor legale

invocate în decizie.

Chiar instanța de

apel a menționat expres că, după punerea în libertate a inculpatului (la data

de 01 decembrie 2008), acesta a fost prezent la 8 termene de judecată, însă la

ultimele 3 termene de judecată nu s-a mai prezentat.

Din actele și

lucrările dosarului instanței de fond a rezultat că cercetarea judecătorească a

fost efectuată aproape în întregime în prezența inculpatului, și mai ales că,

pe parcursul întregii cercetări judecătorești a fost prezent apărătorul ales al

inculpatului care, conform legii, a exercitat drepturile procesuale ale

inculpatului. De asemenea, la cererea apărătorului ales, instanța de fond a

amânat pronunțarea sentinței pentru a depune concluzii scrise.

În condițiile în care

inculpatul major, după punerea în libertate prin încheierea din Camera de

Consiliu din data de 28 noiembrie 2008, chiar la înregistrarea dosarului pe

rolul instanței de fond, a participat ulterior la 8 termene de judecată, după

care a lipsit de la următoarele 3 termene de judecată a rezultat că:

-

acesta

a avut cunoștință de judecarea cauzei sale în primă instanță, chiar participând

la unele dintre termenele de judecată;

-

conform

art. 291 alin. (3) C. proc. pen. a luat termenul in cunoștință;

-

nu

a apărut niciun caz de „întrerupere a termenului luat în cunoștință” (de natură

legală ori jurisprudențială);

-

acesta

nu a invocat o imposibilitate de prezentare la judecata în fond, nici la prima

instanță și nici ca o critică la dezbaterile în apel (de altfel, acesta lipsind

nu la un termen, ci de la 3 termene de judecată);

Legea română a permis

desfășurarea dezbaterilor și chiar judecarea în lipsă a inculpatului, dacă

există dovada legalei citări și, respectiv, dacă nu sunt incidente alte

dispoziții legale ori situații faptice care - normativ ori jurisprudențial -

impun prezența acestuia la judecată [art. 291 alin. (1) și (2) C. proc. pen.].

Prin decizia-cadru

2009/299/JAI din 26 februarie 2009 de modificare a deciziilor-cadru 2002/584/

JAI, 2005/2 14/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, au fost

definite temeiurilor comune care să permită autorității de executare să execute

decizia în pofida absenței persoanei în cauză de la proces, respectându-se pe

deplin dreptul persoanei la apărare.

Dispozițiile acestei

decizii-cadru au stabilit condițiile (alternative) în care nu ar trebui

refuzată recunoașterea și executarea unei decizii pronunțate în urma unui

proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană.

Astfel, potrivit

acestei decizii-cadru recunoașterea și executarea unei decizii care a fost

pronunțată în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în

persoană nu ar trebui refuzate în cazul în care aceasta din urmă a fost citată

personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite

pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia sau în cazul în care

persoana în cauză a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu

privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât

s-a determinat fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de

procesul stabilit. În acest context, s-a înțeles că persoana ar fi trebuit să

primească informațiile respective "în timp util", aceasta însemnând

cu suficient de mult timp înainte pentru a-i permite persoanei să participe la

proces și să își exercite efectiv dreptul la apărare.

În conformitate cu

această decizie-cadru, informarea persoanei cu privire la proces a trebuit să

fie asigurată de fiecare stat membru în conformitate cu legislația națională

proprie, prin aceasta s-a înțeles că statul membru respectiv a trebuit să respecte

cerințele convenției respective. De asemenea, s-a menționat că în conformitate

cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când s-a analizat

dacă modul în care au fost furnizate informațiile a fost suficient pentru a

asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenție deosebită ar putea

fi acordată, acolo unde este cazul, și eforturilor depuse de către persoana în

cauză pentru a primi informațiile ce i-au fost adresate.

În sfârșit, ca un

argument „de lege ferenda", a fost cel potrivit căruia conform art. 460

alin. (2) din noul C. proc. pen. - care a pus de acord legislația României cu

actele normative ale Uniunii Europene și jurisprudența C.E.D.O. – a fost

considerat persoană judecată în lipsă, inculpatul care:

a)

nu a avut cunoștință de proces;

b)

deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la

judecarea cauzei.

În consecință, Înalta

Curte a constatat că nu este incident niciunul dintre cazurile care ar

justifica soluția instanței de apel.

Față de cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere dispozițiile

art. 385

6

alin. (3) și art. 385

1

alin. (1) lit. e) C.

proc. pen. (astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 182 din Legea nr.

356/2006) a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța împotriva deciziei penale nr. 9/MP din 12 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

privind pe inculpatul C.M., a casat decizia atacată și a dispus trimiterea

cauzei la instanța de apel în vederea continuării judecății.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., ultimul act procedural

rămas valabil de la care procesul penal a trebuit să-și reia cursul este

încheierea din 11 februarie 2010 (încheierea din 11 martie 2010, făcând parte integrantă

din decizia care a fost casată prin prezenta decizie).

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, sub nr. 10757/118/2008 acordându-se, în urma

repartizării aleatorii informatizate, la 23 septembrie 2010.

Curtea a apreciat

necesar a efectua probatorii – audierea părții vătămate P.M., a martorilor M.V.,

C.L., solicitarea relațiilor de la INML – Mina Minovici București cu privire la

probabilitatea ca inculpatul să fie autorul raportului sexual reclamat de

partea vătămată.

În urma administrării

probatoriului evocat, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, în baza deciziei penale nr. 15/MP din 9

septembrie 2011, a admis apelul declarat de inculpatul C.M. împotriva sentinței

penale nr. 429 din 12 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța, a desființat

hotărârea atacată și, rejudecând, a dispus achitarea inculpatului în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. – pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., înlăturând

dispozițiile instanței de fond cu privire la condițiile acestuia și obligarea

la plata daunelor morale. Prin aceeași decizie au fost menținute dispozițiile

sentinței atacate, care nu contravin, menținându-se măsura obligării de a nu

părăsi țara dispusă prin decizia nr. 76 din 1 decembrie 2008 a Curții de Apel.

Cheltuielile

judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

În acest sens s-au

reținut următoarele:

Potrivit art. 63

C. proc. pen., s-a constituit probă orice element

de fapt care a servit la constatarea existenței infracțiunii, la identificarea

autorului și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a

cauzei, iar probele nu au avut o valoare dinainte stabilită.

Inculpatul nu a

recunoscut că este autorul faptei, atitudine procesuală pe care a menținut-o în

tot cursul procesului penal.

Cu excepția martorei

C.D., care a precizat că „a văzut când inculpatul a acostat-o pe partea

vătămată la fântână, trăgând-o de mână și aplicându-i o palmă după care nu a

mai observat ce s-a întâmplat, nu a văzut dacă părțile s-au deplasat la

locuința rudei sale C.V., abia după 30 min., revenind partea vătămată a

susținut că a fost violată, fiind sumar îmbrăcată”, ceilalți martori audiați în

cauză G.I., C.E., M.I., C.V., P.D., N.B., M.V., B.T. și B.M. nu au perceput

direct elemente esențiale legate de existența faptei, dar nici împrejurări care

indirect să susțină acuzarea-întâlnirea părților, deplasarea forțată la

locuința martorului, fuga părții vătămate din casa acestuia ori plecarea

inculpatului din același imobil (sosit să doarmă în locuința lui C.V. unde a și

fost găsit de poliție, martorul M.V. a arătat că nu l-a găsit pe inculpat).

Pe de altă parte și

probele științifice au condus la o asemenea concluzie cu privire la realitatea

declarațiilor părții vătămate.

Astfel, din raportul

de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanța,

a rezultat că partea vătămată prezintă o deflorare veche a cărei dată nu poate

fi stabilită; au fost recoltate și probe pentru reacția Florance, PSA și lamă,

iar examinarea efectuată nu a identificat spermatozoizi în frotiul secreției

vaginale.

Cu prilejul

cercetării la fața locului, lucrătorii de poliție și tehnicianul criminalist au

prelevat probe biologice (fire de păr, spermă) în vederea expertizării din

punct de vedere bio-criminalistic, conform dovezilor din dosarulul de urmărire

penală. Examinarea bio-criminalistică nu a evidențiat urme biologice aparținând

inculpatului (conform raportului de expertiză nr. 757926 din 07 noiembrie 2008

întocmit de Serviciul de Biocriminalistică din cadrul Institutului de

Criminalistică București, IGPR).

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală, examen ADN întocmit de comisia din cadrul INML

„Mina Minovici” București nr. A15/13838/2010, s-a opinat că „la nivelul

corpurilor delicte analizate nu s-au detectat urme provenind de la suspectul C.M.,

au fost evidențiate urme de spermă și fire de păr de origine pubiană pe

cuvertura verde pe care s-a reclamat comiterea violului și pe chilotul roz

ridicat de la fața locului, toate aparținând unui bărbat necunoscut (denumit

generic B1), altul decât suspectul C.M.

În condițiile în care

urmele biologice s-au găsit și pe obiectele de îmbrăcăminte ale părții

vătămate, între aceste urme au fost și fire de păr, nu a putut fi primită

motivarea referitoare la „absența ejaculării”, mai ales că, audiată la

tribunal, partea vătămată P.M. și-a nuanțat declarația și a arătat că „nu este

sigură dacă inculpatul a ejaculat”. Ori, față de declarațiile acesteia

referitoare la întreținerea unor relații sexuale în urmă cu 2-3 luni,

explicația logică a urmelor biologice pe lenjeria sa ridicate cu ocazia

cercetărilor efectuate de polițiști este că partea vătămată a întreținut un

raport sexual la acea dată, dar autorul nu este inculpatul ci un alt bărbat a

cărui identitate partea vătămate nu a dorit să fie cunoscută, iar organele de

urmărire penală nu au încercat să o afle (concluzia specialiștilor legiști este

fermă „pentru identificarea persoanelor necunoscute de sex masculin B1 și B2

evidențiate la nivelul probelor judiciare investigate a fost necesară

prelevarea și analizarea unor probe biologice de referință de la alte persoane

suspecte a fi implicate în eveniment, dar și de la proprietarul locuinței”; în

ceea ce l-a privit pe cel din urmă-martorul C.V., proprietarul locuinței, a

fost mai greu deoarece a decedat).

În acest context,

încercările inculpatului de a o convinge personal sau prin intermediul rudelor

pe partea vătămată să relateze adevărul nu a pus sub semnul îndoielii

veridicitatea atitudinii sale constante de nerecunoaștere a faptei mai ales că

are un intelect și un nivel de instruire redus, fiind încadrat în gradul de

handicap psihic „accentuat 2” conform certificatului nr. 2341 din 22 iulie 2010

al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap; toți martorii au

revenit asupra „presupuselor amenințări exercitate asupra părții vătămate în

scopul retragerii acuzației de viol” și afirmațiile acestora sunt susținute de

declarațiile martorilor B.T., G.I., B.M. care au arătat că inculpatul nu are un

comportament violent în localitate.

În consecință,

niciuna dintre probele administrate în cauză și nici în ansamblul lor nu au

condus la convingerea că inculpatul a fost autorul faptei.

Prin urmare, apelul

formulat de inculpat a fost fondat, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. a fi admis, s-a desființat sentința primei instanțe și, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a)–art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru

infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Cum decizia Curții nu

a fost definitivă, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, s-a

menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul C.M.

acestei decizii au formulat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea depusă

în scris la dosarul cauzei se arată că este incident cazul de casare

reglementat de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în împrejurarea în

care instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului C.M. – în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. – pentru

săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen.

În acest sens se

susține de către procuror că are valoare de probă orice element de fapt care

servește la constatarea existenței infracțiunii, la identificarea autorului, la

cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, iar

probele nu au valoarea dinainte stabilită, aprecierea lor făcându-se în urma

examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Instanța de apel a

administrat o probă – nepertinentă, neconcludentă și neutilă cauzei, în opinia

procurorului – și în raport de concluziile formulate, a înlăturat în mod

nejustificat celelalte mijloace de probă administrate în ambele faze procesuale

la instanța fondului, conchizând în mod eronat că niciuna dintre acestea și

nici în ansamblul lor nu conduc la convingerea că inculpatul este autorul infracțiunii

deduse judecății.

Aspectul că

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, atitudine procesuală

constant manifestată de acesta de-a lungul procesului penal, nu constituie,

potrivit procurorului, un element probatoriu de luat în seamă în condițiile în

care simpla negare se află în evidentă contradicție cu mijloacele de pro