ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 723/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrară la data de 13 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2015 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., membră a C. a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia din contract - art. 9; stabilizarea sau înghețarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda națională a plăților în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională; constatarea caracterului abuziv și nulitatea art. 1.1 din actul adițional nr. x din data de 27.02.2013, prin care se majorează rata dobânzii și marja băncii; recalcularea dobânzilor datorate de către reclamant în perioada 2010-2013 raportat la marja de la momentul semnării contractului.

În drept, au fost invocate Legea nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 50/2010.

Prin sentința civilă nr. 804 din 26.01.2016 pronunțată de Judecătoria sector 3 București, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată cauza la Tribunalului București, secția a VI-a civilă, unde a fost înregistrată sub nr. x/2016 .

Prin sentința civilă nr. 2957 din 12.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., membră a C.. S-a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 9 din Contractul de credit bancar nr. x/14.02.2008 încheiat de părți si s-a dispus eliminarea sa din contract. S-a dispus stabilizarea sau înghețarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului. S-a dispus denominarea în moneda națională a plăților. S-a constatat caracterul abuziv si nulitatea clauzei de la art. 1.1 din actul adițional nr. x/27.02.2013 la contract. S-a dispus recalcularea dobânzii datorate de reclamant in perioada 2010-2013 raportat la marja de la momentul semnării contractului. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.488 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.A. Membra a C., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2372 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., membră a C. împotriva sentinței civile nr. 2957 din 12.05.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. A schimbat în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond, a respins acțiunea ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1298 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins cererea de completare a deciziei nr. 2372 din 19 decembrie 2017, a aceleiași instanțe, formulate de intimatul-reclamant A..

Împotriva deciziei nr. 2372 din 19 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a declarat recurs reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 2299/12.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2372 din 19 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., a fost casată în parte decizia recurată și trimisă cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului pârâtei declarat împotriva sentinței civile nr. 2957 din 12 mai 2016 a Tribunalului București, secția a VI-a Civilă în ce privește clauza 1.1. din Actul adițional nr. x din 27 februarie 2013, fiind menținute în rest dispozițiile deciziei recurate.

Prin decizia civilă nr. 925 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A., membră a C., împotriva sentinței civile nr. 2957 din 12.05.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 925 din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

La data de 10 august 2021 reclamantul a declarat recurs solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei recurate.

În susținerea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că în analiza efectuată prin raportare la prevederile Codului consumului, ale O.G. nr. 21/1990, precum și prin prisma Legii nr. 193/2000 și a cauzei C186/16, instanța de apel a reținut că instanța națională trebuie să verifice dacă prevederea în discuție reflectă doar o dispoziție de drept, dacă respectiva clauză, deși nu reflecta doar o dispoziție de drept și deși face parte din obiectul principal al contractului este exprimată într-un mod clar si inteligibil, daca respectiva clauza respecta cerința bunei-credinte și dacă instituie un dezechilibru semnificativ.

Așadar, pentru a avea caracter abuziv, în sensul prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, este necesar ca o clauză contractuală stipulată într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist să întrunească cumulativ, următoarele condiții: să nu fi fost negociată cu consumatorul, să fie de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părțile, contrar bunei-credințe și în detrimentul consumatorului, respectiv să nu respecte criteriile de transparență și inteligibilitate.

Pentru a îndeplini criteriul transparenței, se impune ca orice clauză inclusă într-un contract să fie redactată într-o manieră clară și neechivocă, iar pentru înțelegerea acesteia să nu fie necesare cunoștinte de specialitate, după cum specifică chiar art. 1 din Legea 193/2000.

În același sens, prevederile art. 5 lit. c), art. 27 lit. b) și art. 44 din Legea nr. 296/2004, obligă profesionistul să informeze în mod complet, corect și precis, consumatorii asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională între produsele si serviciile oferite.

Cu privire la caracterul nenegociat al clauzelor supuse analizei, simpla acceptare a clauzelor contractuale nu echivalează cu negocierea contractului și în cauză nu s-a făcut dovada negocierii clauzelor contractuale.

Necesitatea negocierii trebuie să privească fiecare clauză în parte, iar faptul că anumite clauze ale au fost negociate nu justifică omisiunea profesionistului de a supune negocierii și restul clauzelor.

În jurisprudența constantă a CJUE (cauzele C-241/98, C-484/08, C-26/13) s-a relevat faptul că valabilitatea și caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractele încheiate de profesioniști cu consumatorii se examinează întotdeauna din perspectiva legislației speciale a protecției consumatorilor, nu a dreptului comun.

Art. 18 din O.U.G. nr. 21/1992 instituie explicit dreptul consumatorilor de a fi informați, în mod complet asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională. Aceste prevederi sunt reiterate în art. 44 din Legea nr. 296/2004, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit.

În cazul contractului încheiat de recurent, informarea a fost sumară, înșelătoare, incompletă.

Cu privire la constatarea caracterul abuziv și nulitatea clauzei de la art. 1.1 din actul adițional nr. x/27.02.2013, precum și recalcularea dobânzii datorate de reclamant în perioada 2010/2013 raportat la marja de la momentul semnării contractului se solicită să se aibă în vedere faptul că instanța de apel nu a făcut o analiză completă și corectă a dispozițiilor legale în vigoare, deoarece cu privire la acest capăt de cerere nu există motive extinse, banca rezumându-se la a menționa că acest act adițional a intervenit ca urmare a pierderii de către reclamant a calității de angajat al băncii.

Ca urmare a acestei modificări, reclamantul nu mai putea beneficia de anumite condiții preferențiale astfel că dobânda a fost modificată corespunzător condițiilor standard existente în oferta băncii la acel moment.

Or, instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că necesitatea modificării clauzelor referitoare la dobânda aplicabilă nu duce automat la o impunere a unor noi condiții.

Așadar, instanța de apel trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000, indiferent de motivul care a impus modificarea clauzelor contractuale fiind în sarcina băncii dovedirea îndeplinirii acestora.

Recurentul consideră că impunerea condițiilor schimbate prin acte adiționale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului, banca rezervându-și dreptul de a modifica în mod unilateral, fără ca în contract să se prevadă motivele obiective care determină o astfel de modificare. Banca nu a acționat, în consecință, cu buna-credință, rata dobânzii fiind stabilită în sens crescător și în mod unilateral.

Recurentul arată că dobânda nu este doar variabilă ci și revizuibilă, ceea ce face imposibilă cunoașterea nivelului acesteia la momentul încheierii actului adițional și creează o situație de incertitudine și o poziție dezavantajoasă. Consumatorului.

Prin întâmpinarea depusă la 11 octombrie 2021, intimata-pârâtă a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La termenul din 29 martie 2022, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea situației de fapt și a probelor administrate în cauză, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

Recurentul și-a întemeiat în drept recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul a arătat că instanța de apel nu a făcut o analiză completă și corectă a dispozițiilor legale în vigoare, deoarece cu privire la acest capăt de cerere nu există motive extinse, banca rezumându-se la a menționa că acest act adițional a intervenit ca urmare a pierderii de către reclamant a calității de angajat al băncii.

Astfel, se constată că recurentul nu invocă nemotivarea hotărârii, nici aspecte contradictorii sau străine de natura pricinii, ci își exprimă nemulțumirea față de situația de fapt reținută de instanța de apel în motivarea hotărârii, critică de netemeinicie ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

De asemenea, deși a invocat motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentului nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material prin decizia criticată precum și o referire la considerentele instanței de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate normele de drept material.

Astfel, deși recurentul indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material cuprinse în Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 21/1992, Legea nr. 296/2004, criticile au caracter teoretic și general pentru litigiile cu consumatorii și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate aceste dispoziții legale prin decizia atacată, constituind o simplă reluare în recurs a susținerilor de la instanțele devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluționarea apelului și nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., de strictă interpretare.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 925 din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 925 din 25 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.