ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 713/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 29 martie 2022
Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28.10.2019 sub nr. de dosar x/2019 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa Judeteană de Pensii Timiș, solicitând calcularea corectă a drepturilor de pensie, susținând că nu au fost luate în calcul sumele obținute în luna decembrie 1992.
Prin sentința civilă nr. 306/PI/27.03.2020 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 04.06.2020.
Prin decizia civilă nr. 692 din 10 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 306/27.03.2020 pronunțate de către Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Timiș.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A. întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1155 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția tardivității și, în consecință, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 692/10.06.2021 pronunțate de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Timiș, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei decizii, la data de 11.11.2021 a formulat recurs reclamantul A..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13.12.2021.
Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 29 martie 2022, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului în raport cu dispozițiile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ. și a reținut următoarele:
Analiza excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară, întrucât dă eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța de judecată fiind obligată să examineze căile de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.
Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia nr. 1155 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamantul A..
Regula în materia căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii date asupra revizuirii este aceea că o astfel de hotărâre este supusă, la rândul său, căii de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită (art. 513 alin. (5) C. proc. civ.).
În cauză, hotărârea asupra căreia s-a exercitat calea de atac a revizuirii a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale într-o cauză având ca obiect asigurări sociale, întemeiată pe Legea nr. 223/2015.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.
Din interpretarea prevederilor legale menționate, rezultă că deciziile curților de apel pronunțate în materia conflictelor de muncă și de asigurări sociale nu pot fi atacate cu recurs.
Pe cale de consecință, în aplicarea art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., nici hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de revizuire, respectiv decizia împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, nu este supusă căii de atac a recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată decât în condițiile expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac al hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional, în raport cu prevederile art. 129 din Constituția României.
Față de considerentele reținute, în temeiul art. 513 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1155 din 27 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1155 din 27 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2022.