ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3380/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3380/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin

sentința penală nr. 165/F din 23 mai 2012 Tribunalul Ialomița, a respins cererile

de schimbare a încadrării juridice din 3 infracțiuni prev. și ped. de art. 13

alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 678/2001, de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și de art. 321

C. pen., într-o singură infracțiune prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat

încadrarea juridică din infracțiunea prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și

(3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. Ia art. 12 alin. (2) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni, prev. și

ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 și de

art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu ref. la

art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza

a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 - art. 76 lit. a) C. pen., a

condamnat pe inculpatul Ș.L.L. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de minori (parte vătămată Ș.G.A.).

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza

a Il-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001, cu art. 74-76 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la

pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de minori (parte vătămată P.M.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat

pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189

alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată Ș.G.A.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul, pentru

infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev.

de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 180 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 74 - art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la

pedeapsa amenzii de 200 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe

(parte vătămată D.A.G.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art.

34 lit. d) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul Ș.L.L., are de executat

pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 200 RON amendă penală și 3 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut în cauză aplicarea dispoz. art.

71 - art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. și a dispoz. art. 63

1

C. pen.

A luat act că inculpatul Ș.L.L., a fost

reținut și arestat preventiv de la 30 martie 2011, la 19 ianuarie 2012.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001, cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de

la inculpat a sumei de 400 RON, dobândită ca urmare a exploatării sexuale a minorei

Ș.A.G. A luat act că partea vătămată Ș.A.G., prin reprezentant legal, Ș.E., și partea

vătămată D.A.G., nu s-au constituit ca părți civile în cauză.

A luat act că partea vătămată P.M., a renunțat

la pretențiile civile, în cuantum de 10.000 RON, formulate în faza urmăririi penale.

În baza art. 17 C. proc. pen., s-a constat

că părții vătămate minore, Ș.A.G., nu i s-a cauzat nici o pagubă materială.

A fost obligat inculpatul Ș.L.L., sa achite

părții vătămate minore, Ș.A.G., suma de 5.000 RON, reprezentând cuantumul daunei

morale cuvenite acesteia.

Pentru a pronunța această sentință, din

analiza probelor administrate în cele două faze procesuale (urmărirea penală și

cercetarea judecătorească), prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor

faptice ale cauzei următoarele:

În data de 19 martie 2011, lucrători din

cadrul Inspectoratului de Jandarmi Ialomița, fiind în exercitarea atribuțiunilor

de serviciu, au identificat-o în zona fostului Combinat A. pe partea vătămată Ș.G.A.

în vârstă de 14 ani și întrucât exista presupunerea că ar putea fi victima unor

infracțiuni, a fost internată în Centrul de primire minori Slobozia din cadrul Direcției

Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița.

Din relatările verbale ale părții vătămate

Ș.G.A., odată cu internarea sa în Centru, au rezultat date și indicii că ar fi fost

victima traficului de ființe umane prin exploatare sexuală. S-a procedat, așadar,

Ia audierea acesteia în calitate de parte vătămată a infracțiunii de trafic de minori,

prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001.

Drept urmare, s-a stabilit că partea vătămată

Ș.G.A. este sora pe linia paternă a inculpatului Ș.L.L. și au locuit împreună cu

bunica lor paternă la locuința tatălui celor doi situată în comuna D., județul Călărași,

întrucât părinții naturali ai părții vătămate Ș.G.A. s-au despărțit în urmă cu aproximativ

10 ani.

Din cauza unor neînțelegeri între partea

vătămată și bunica sa paternă, partea vătămată Ș.G.A. a locuit, în cursul anului

2009, în domiciliul inculpatului, situat tot în comuna D., județul Ialomița, împreună

cu inculpatul (fratele său pe linie paternă) și cu concubina acestuia - martora

R.N.

Conform celor relatate de partea vătămată

Ș.G.A., în timp ce aceasta conviețuia alături de inculpat și de concubina lui, Ia

locația susmenționată, într-una din zilele lunii octombrie a anului 2009 când concubina

inculpatului lipsea de acasă, inculpatul ar fi agresat-o sexual pe partea vătămată

Ș.G.A., în sensul că ar fi întreținut cu aceasta, prin violențe și amenințări, raporturi

sexuale. Cert este că partea vătămată Ș.G.A. a făcut cunoscut această situație și

bunicii sale paterne, aflând și concubina inculpatului însă la o dată mult ulterioară,

toamna anului 2010. Contrar susținerilor din rechizitoriu, instanța a apreciat în

sensul că nu acesta a constituit motivul pentru care a încetat conviețuirea numitei

R.N. cu inculpatul, încă din faza urmăririi penale aceasta susținând că nu a crezut

vorbele minorei, fata eschivându-se în momentul în care inculpatul a negat.

Partea vătămată a continuat să locuiască

împreună cu inculpatul, precum și cu numita D.A.C. (persoană născută în anul 1983),

aceasta din urmă fiind adusă de inculpat la locuința sa și prezentându-i-o părții

vătămate drept noua concubină.

După trecerea unui interval de timp relativ

scurt de conviețuire a părții vătămate Ș.G.A. cu inculpatul și cu noua sa concubină,

inculpatul i-a propus părții vătămate Ș.G.A. să practice prostituția împreună cu

A. și, cu toate că inițial partea vătămată Ș.G.A. a refuzat, la insistențele inculpatului

și cu „încurajările" A., partea vătămată Ș.G.A. a acceptat să practice prostituția.

În concret, inculpatul le-a transportat

în jurul orelor dimineții (orele 8:00-9:00) pe partea vătămată și pe D.A.C. la intersecția

rutieră din satul D.R., județul Călărași cu calea ferată C. -Fetești, acolo unde

atât partea vătămată Ș.G.A. cât și A., au întreținut raporturi sexuale cu diverși

bărbați, de regulă conducători auto care tranzitau zona, iar sumele de bani încasate

de la aceștia au fost date la sfârșitul zilei, atât de către partea vătămată cât

și de către A. inculpatului Ș.L.L. care le-a luat pe cele două din locul unde le

lăsase și le-a transportat acasă la locuința lui. Din câte își amintește (declarația

de la urmărirea penală), partea vătămată a reușit să strângă în acea zi 400 RON,

bani pe care i-a dat personal inculpatului. A doua zi, inculpatul le-a transportat

pe fete în același loc unde le dusese în ziua precedentă, tot în scopul de a recruta

conducători auto cu care acestea să întrețină raporturi sexuale în schimbul unor

sume de bani.

În atare împrejurări, partea vătămată Ș.G.A.

a susținut că a oprit un conducător auto în scopul de a întreține raporturi sexuale

cu el, conducător auto care a transportat-o până în zona fostului Complex P. din

Slobozia, fără a întreține acte sexuale cu acesta. După ce a coborât din autoturism,

partea vătămată Ș.G.A. s-a deplasat singură înspre drumul județean Slobozia - D.R.

și ajungând la ieșirea din cartierul B. înspre Călărași, a cunoscut pe un anume

„N." (persoană rămasă neidentificată) care a condus-o în locuința numiților

S.G. și G.C.F. unde a fost găzduită de către aceștia timp de aproape două săptămâni.

În toată această perioadă de timp partea

vătămată Ș.G.A. a susținut că ar fi practicat prostituția stradală în parcarea rutieră,

situată în apropierea locuinței numiților S.G. și G.C.F., toți banii obținuți din

această activitate fiind dați de partea vătămată Ș.G.A. atât numitului „N."

cât și celor două persoane mai sus-menționate.

Și în declarația din fața instanței partea

vătămată a susținut că s-a prostituat o perioadă lungă de timp, însă fără sprijinul

sau implicarea fratelui său.

Astfel, după aproximativ două săptămâni,

partea vătămată Ș.G.A. a fost luată din locuința celor susmenționați de doi bărbați

rămași neidentificați, indicați de partea vătămată cu apelativele de „C." și

„G.", după ce în prealabil, N. împreună cu aceștia doi din urmă au dus-o pe

partea vătămată la Slobozia, acolo unde i s-au făcut poze tip buletin, motivându-i

că are nevoie să i se elibereze buletin de identitate. Apoi, „C." și „G."

au condus-o pe partea vătămată Ș.G.A. într-o locație în municipiul Călărași, unde

a stat aproximativ patru luni.

La sfârșitul acestei perioade de timp,

partea vătămată Ș.G.A. a precizat că „C." și „G." i-au dat un buletin

de identitate fals în care se menționa că este născută în 1981. Ulterior, Ș.G.A.

s-a prezentat însoțită de o persoană de sex feminin, D.A., la poliția municipiului

Călărași (Serviciul de Evidență a Persoanei), acolo unde au solicitat o xerocopie

de pe certificatul de naștere al părții vătămate Ș.G.A., constatându-se cu acel

prilej falsul cărții de identitate.

Drept urmare, partea vătămată a fost dusă

la D., acolo unde a locuit împreună cu tatăl, cu bunica paternă și cu fratele său

mai mic, iar inculpatul Ș.L.L. locuia la locuința lui împreună cu fosta concubină

R.N. cu care se împăcase între timp.

După revenirea acasă la D., fapt petrecut

în cursul lunii martie 2010, partea vătămată Ș.G.A. mergând la discoteca situată

într-un local de pe raza comunei D., cunoscut sub denumirea „L.R.", s-a întâlnit

și cu numita T.D.C., fiica administratorului localului susmenționat. În acele împrejurări,

numita T.D.C., prin inducere în eroare, a transportat-o pe partea vătămată în satul

R. - oraș Lehliu, județul Călărași dormind în acea noapte la locuința numitului

S.I., zis „S.", fiind obligată ulterior să se prostitueze, transportată în

altă locație de doi bărbați cunoscuți prin apelativele „B." și „I.", precum

și de cel care o găzduise. În continuare, partea vătămată a fost traficată, obligată

deci să se prostitueze, de persoana cunoscută sub numele de „I.O.", recuperată

apoi de „I.", cel din anturajul lui S.I., și vândută Iui „N.", prostituându-se

pentru acesta, împreună cu alte trei fete, fiind sancționată de poliție și jandarmerie.

Toate aceste fapte se întâmplau cel mai

probabil în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2010. Împreună cu două minore au

practicat prostituția până în apropierea sărbătorilor Crăciunului anului 2010 când

au fost luate de jandarmerie și duse în Centrul de copii Harap-Alb din București

timp de aproximativ două săptămâni, după care au plecat din Centru și au continuat

să se prostitueze pentru „M." până la începutul lunii ianuarie 2011 când lucrătorii

de poliție au condus-o la locuința tatălui său de la D., acolo unde a locuit până

în ziua când a fost internată în Centrul de Primire Minori Slobozia - în data de

19 martie 2011.

Prima instanță a apreciat că fapta comisă

de inculpat întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea

nr. 678/2001, vinovăția inculpatului pentru această infracțiune fiind stabilită

dincolo de orice dubiu, chiar dacă partea vătămată Ș.A.G. a revenit asupra declarațiilor

din faza urmăririi penale, declarații ce susțin rechizitoriul, la fel și unii dintre

martori.

Audiat în cauză, inculpatul și-a susținut

constant nevinovăția, arătând că nu știe nimic în legătură cu practicarea prostituției

de către Ș.G.A., fiind totalmente împotriva unor asemenea preocupări, pedepsindu-și

chiar sora care lipsea de acasă și nu-și asculta tatăl și bunica. A susținut că

a avut o atitudine mai dură la adresa surorii sale, acuzațiile aduse de acesta fiind,

practic, o răzbunare din partea minorei, pentru restricțiile pe care i le impunea.

Fratele său își asumase rolul de protector,

susține partea vătămată Ș.G.A., în declarația din fața Tribunalului, iar ea a hotărât

să se răzbune pentru această supraveghere prea strictă, acuzându-l inclusiv de viol,

nefiind conștientă de consecințele acuzațiilor sale. Și aceasta în condițiile în

care, prin declarațiile din faza urmăririi penale, partea vătămată confirmă întrutotul

situația de fapt reținută în rechizitoriu, infirmând punctul de vedere al inculpatului.

Chiar dacă martorul Ș.G. a susținut constant

nevinovăția fiului său, la fel și concubina inculpatului, R.N., iar G.F., N.M. și

T.M. relatează despre comportamentul deviant al părții vătămate Ș.A.G., copil cu

probleme, greu de strunit de bunică și de tată, lipsind frecvent de la domiciliu

și întrerupând cursurile școlare, iar pe inculpat prezentându-l ca pe un om liniștit,

neînclinat spre fapte antisociale, Tribunalul nu a privit ca obiective aceste declarații.

Și aceasta, deoarece declarațiile părții

vătămate și ale martorilor, din faza urmăririi penale, care susțin acuzarea, se

coroborează cu declarația constantă a martorei C.M.F., care și în condiții de contradictorialitate

susține același lucru: minora, devenindu-i apropiată după internarea în centrul

de primire minori, i s-a plâns că fratele său o obliga să se prostitueze, agresând-o

în acest scop și după plecarea din centru partea vătămată apelând-o și rugând-o

să o ia din locuința bunicii paterne.

Ceea ce este relevant în cauză, în susținerea

acuzării, în opinia Tribunalului, este precizarea martorei în sensul că a fost de

față când tatăl minorei (Ș.G.), i-a sugerat fetei să-și retragă plângerea, să se

gândească la ce i-a făcut fratelui său.

În susținerea acuzării este și raportul

psihologic întocmit pentru minora Ș.A.G., cu ocazia audierii la instanță, reținându-se

în cuprinsul acestuia că fata prezintă „sindromul victimei dependente de agresor",

disimulează evenimentele petrecute, precizând în fața specialistului că intenționează

să declare instanței faptul că fratele său este nevinovat și „pentru a se termina

odată cu povestea asta".

În deplină concordanță cu concluziile raportului

psihologic devine explicabilă atitudinea părții vătămate cu ocazia confruntării

dintre ea și inculpatul Ș.L.L., din faza urmăririi penale. Cu acel prilej, partea

vătămată declară că tot ceea ce a spus în declarațiile sale anterioare sunt niște

minciuni și că motivul pentru care a dat acele declarații îl constituie desele bătăi

pe care i le dădea inculpatul Ș.L.L. Este evident că tot ceea ce a susținut partea

vătămată Ș.G.A. cu prilejul confruntării, este consecința presiunii puternice la

care a fost supusă de familia sa, în sensul de a-și retrage toate declarațiile,

aspect pe care l-a și făcut cunoscut partea vătămată Ș.G.A. lucrătorului de poliție

care a dus la îndeplinire procedura de citare a acestei părți vătămate în vederea

confruntării sale cu inculpatul.

Astfel, la dosarul de urmărire penală există

procesul verbal în care se consemnează faptul că partea vătămată Ș.G.A. i-a precizat

verbal lucrătorului de poliție că în cazul în care la confruntarea sa cu inculpatul

Ș.L.L. va fi prezent tatăl lor și avocatul inculpatului Ș.L.L., nu își va menține

declarațiile date.

Că lucrurile stau într-adevăr așa cum declară

partea vătămată în declarațiile ei date până în momentul confruntării, o dovedește

și faptul că tot ceea ce a declarat aceasta și s-a consemnat în scris cu privire

la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului Ș.L.L. și a altor

aspecte infracționale, s-au confirmat întrutotul.

Așa fiind, susținerea inculpatului că nu

sunt suficiente probe care să demonstreze săvârșirea infracțiunii de trafic de minori,

prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, comisă

împotriva părții vătămate Ș.A.G. nu poate fi primită.

Astfel, în susținerea acuzării, a fost

reținută și declarația martorei cu identitate protejată, I.I., care personal a perceput

momentul în care inculpatul le ducea pe A.L. și pe A. în anumite locații pentru

a practica prostituția, asistând, nu o dată, la certuri din familia inculpatului,

când mama acestuia le învinuia pe partea vătămată și pe bunica maternă pentru declarațiile

date la poliție.

Această declarație se coroborează cu cea

a martorei C.M.F., constantă în susținerea acuzării și cu concluziile raportului

psihologic, astfel că nu există riscul ca o eventuală condamnare a inculpatului

să se sprijine exclusiv pe depoziția unui martor anonim, ceea ce ar fi contrar jurisprudenței

C.E.D.O., învinuirea fiind susținută, așa cum s-a arătat, și de alte probe, inclusiv

declarații de parte vătămată și martori din faza urmăririi penale.

Așadar, instanța a reținut ca temei al

condamnării inculpatului pentru art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea

nr. 678/2001 (parte vătămată Ș.A.G.) și declarația acestei martore anonime, apreciind

că acest procedeu se impune în situația dată.

În apărare s-a solicitat schimbarea încadrării

juridice, prin înlăturarea din încadrarea juridică a faptei a alin. (3) și, implicit,

a alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Referitor la această solicitare, motivat

de faptul că nu s-a probat participarea și a unei alte persoane la traficarea minorei,

Tribunalul a apreciat că se impune doar înlăturarea alin. (2) lit. a) din art. 12

și menținerea alin. (3) din art. 13, urmare a faptului că la data comiterii faptei,

inculpatul, rudă apropiată a părții vătămate, locuia împreună cu aceasta.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic

de minori, în formă continuată, s-a reținut și împrejurarea, că la data de 06

aprilie 2011 partea vătămată P.M. s-a prezentat voluntar la poliția din comuna D.

și a precizat verbal că dorește să fie audiată în cauza penală în care inculpatul

Ș.L.L. este cercetat, întrucât și ea a fost victima traficului de persoane al cărui

autor este inculpatul.

Astfel, conform relatărilor părții vătămate

P.M. din faza urmăririi penale, în jurul datei de 05 octombrie 2010, la propunerea

inculpatului Ș.L.L. și fără știrea părinților „s-a măritat" cu acesta din urmă,

locuind împreună într-o locuință din comuna D. aparținând unui anume „G.B.".

După două săptămâni de conviețuire cu inculpatul

Ș.L.L., acesta i-a precizat părții vătămate P.M. că trebuie să facă rost de bani

ca să aibă din ce trăi, precizându-i că trebuie să se prostitueze pentru el.

Cu toate că inițial partea vătămată s-a

opus, nefiind de acord cu propunerea inculpatului Ș.L.L., în urma amenințărilor

și agresiunilor fizice aplicate, aceasta a acceptat să se prostitueze pentru Ș.L.L.,

mai ales că inculpatul a amenințat-o cu moartea în situația în care va spune cuiva

că se prostituează pentru el.

Drept urmare, timp de aproximativ două

săptămâni, inculpatul Ș.L.L., însoțit de numitul P.A.I. au transportat-o cu autoturismele

inculpatului (M. cu număr de Brașov și N.) în mai multe locuri, în special stații

Peco amplasate pe Autostrada A2, atât înspre municipiul Fetești cât și înspre orașul

Lehliu - Gară, acolo unde, sub supravegherea inculpatului Ș.L.L. și a lui P.A.I.,

partea vătămată P.M. a practicat prostituția contactând șoferi care parcau temporar

în stațiile Peco unde aceasta se afla.

Din proprie inițiativă, partea vătămată

P.M. a renunțat la a mai trăi în concubinaj cu inculpatul Ș.L.L., motivul fiind

tratamentul la care era supusă de către acesta, fapt care s-a petrecut în cursul

lunii noiembrie 2010.

În perioada de aproximativ o lună de zile

de conviețuire cu inculpatul, partea vătămată P.M., a aflat de la bunica paternă

a inculpatului că acesta a violat-o pe sora sa - partea vătămată Ș.G.A. și a obligat-o

să se prostitueze pentru el, aspecte pe care i le-a confirmat și aceasta din urmă

în discuțiile avute cu ea. Toate aceste amănunte sunt relatate de partea vătămată

în declarația din faza urmăririi penale.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu

este susținută de declarațiile de la urmărirea penală ale părții vătămate P.M. și

martorilor membri ai familiei acesteia (P.M., soră, P.D., mamă, D.P., frate, R.M.,

bunic matern).

Cu ocazia cercetării judecătorești, partea

vătămată a revenit asupra declarațiilor anterioare, susținând că nu s-a prezentat

de bunăvoie la poliție, pentru a declara că a fost victima unui trafic de persoane,

ci a fost obligată să facă acest lucru de către un lucrător de poliție, inspector

la crimă organizată, care s-a prezentat la domiciliul său, insultând-o și obligând-o

să meargă la Slobozia pentru a da o declarație.

A susținut că în niciuna dintre declarațiile

date în fața lucrătorului de poliție sau a procurorului nu i-ar fi adus acuzații

inculpatului, recunoaște relația de concubinaj cu acesta și insistă asupra insultelor

și amenințărilor din partea lucrătorilor de poliție pentru a o determina să declare

împotriva lui Ș.L.L.

A relatat, de asemenea, despre relațiile

de dușmănie dintre familia inculpatului și un anume T., persoană cu influență în

poliție. Nu recunoaște mesajele transmise procurorului, de pe telefonul mobil, redate

pe suport de hârtie la dosarul de urmărire penală și menționează că și rudelor sale

li s-au luat declarații în aceeași modalitate, fără a fi lăsați să le scrie personal

și obligați să le semneze, fără a le fi citite înainte.

În același sens au declarat și martorii

în faza judecății, martora P.M. susținând că nu are o relație apropiată cu partea

vătămată, astfel că nu cunoaște amănunte despre inculpat, martorii P.D. și R.M.

arătând că în timpul concubinajului partea vătămată și inculpatul au locuit, pe

rând, la fiecare dintre ei, înțelegându-se destul de bine, fără ca partea vătămată

să se fi plâns că ar fi fost agresată sau obligată să se prostitueze.

Martora P.D. susține că a vrut să fie discretă

față de relația fiicei sale cu inculpatul, iar martorul R.M. îl caracterizează pe

inculpat ca fiind un băiat liniștit și respectuos, motivul despărțirii celor doi

fiind arestarea inculpatului.

De remarcat este faptul că martorul R.M.

a susținut că nu a dat nicio declarație în fața lucrătorului de poliție. Nu a recunoscut

semnăturile de pe declarația dosarului de urmărire penală, iar pentru a proba instanței

că acele semnături nu-i aparțin, depune la dosar o copie de pe buletin, purtând

semnătura sa și a realizat un specimen de semnătură în fața instanței, atașat dosarului.

Audiat de instanță, martorul D.P. a declarat

că aspectele relatate în faza urmăririi penale le cunoștea din discuțiile cu sora

sa, partea vătămată P.M., ulterior, convingându-se că ele nu constituiau adevărul,

partea vătămată dorind să se răzbune deoarece inculpatul o părăsise pentru femeia

cu care avea un copil. S-a opus relației dintre inculpat și sora sa, știind că inculpatul

era căsătorit și avea un copil minor, ci nu pentru că ar fi aflat despre acesta

că se ocupa cu prostituția.

Este de observat deci, în viziunea instanței

de fond, că probele ce susțineau acuzațiile aduse prin rechizitoriu inculpatului

Ș.L.L., referitor la fapta de trafic de minori comisă împotriva părții vătămate,

P.M., nu se mai confirmă în condiții de contradictorialitate.

Și aceasta în condițiile în care, declarațiile

din faza urmăririi penale ale martorilor se bazează pe informații percepute de la

partea vătămată, informații pe care aceasta din urmă le retractează, susținând nevinovăția

inculpatului.

Doar martorul D.P. relatează la urmărirea

penală despre unele aspecte percepute personal, cum că ar fi auzit despre preocupările

inculpatului, ar fi avut o discuție cu P.A.I., amenințându-l pe acesta că-l va reclama

la poliție pentru ceea ce a pățit sora sa, i-ar fi văzut pe Ș. și pe P. transportând-o

pe „A." în diferite parcări, de unde era recuperată a doua zi, dar în faza

de judecată revine, susținând că nu avea de unde să cunoască toate aceste amănunte,

deoarece el a lucrat mai mult timp în București.

Audiat de instanță, P.A.I. a declarat că

relația sa cu Ș.L.L. s-a redus la un schimb de mașini, acesta nu face parte din

cercul său de prieteni, iar numele de „P.M." nu-i este cunoscut.

Cât privește declarația martorului R.M.,

în opinia Tribunalului susținerile acestuia sunt sincere, între semnăturile de pe

depoziția de la urmărirea penală și cea realizată de martor în fața instanței, ca

de altfel și cea de pe înscrisul depus în copie la dosarul de fond, existând diferențe

vădite, ceea ce creează dubii serioase referitor la legalitatea obținerii acestei

probe, urmând a fi înlăturată din ansamblul materialului probator.

Așa fiind, Tribunalul a apreciat că nu

poate pronunța condamnarea inculpatului, pentru această faptă, exclusiv pe baza

probelor din faza urmăririi penale, în marea lor majoritate probe indirecte, bazate

pe declarațiile părții vătămate, ceea ce ar fi contrar jurisprudenței C.E.D.O. și

practicii instanței supreme. După cum nu ar fi putut pronunța condamnarea nici exclusiv

pe baza declarației martorului cu identitate protejată, în situația în care acesta

nu a putut fi audiat de instanță, în condiții de contradictorialitate, pentru că

i s-ar încălca inculpatului dreptul la un proces echitabil, așa cum acesta este

garantat de art. 6 parag.1 și 3 din C.E.D.O.

Totuși, constanța declarațiilor martorilor

din faza urmăririi penale și care susțin acuzarea, nu poate fi ignorată, declarațiile,

probele din faza urmăririi penale nu pot fi minimalizate, în ciuda aspectelor mai

sus menționate. Așadar, în vederea aflării adevărului, pentru lămurirea cauzei sub

toate aspectele, instanța a procedat la reaudierea martorei C.M.F., martor asistent

la conducerea în teren realizată în faza urmăririi penale, când ambele victime,

Ș.A.G. și P.M., au indicat lucrătorilor de poliție traseul parcurs în vederea practicării

prostituției, locurile unde racolau bărbați în acest scop, sub directa îndrumare

a inculpatului, Ș.L.L., și a altei persoane de sex masculin (acest din urmă aspect

martora și-l amintește în cazul minorei P.M.].

Declarația martorei din fața instanței

se coroborează cu conținutul procesului-verbal încheiat cu ocazia conducerii în

teren, cu declarațiile martorului sub acoperire, același care în cazul minorei Ș.A.G.

a dat o depoziție pe baza căreia instanța și-a putut forma convingerea vinovăției

inculpatului și cu toate declarațiile părții vătămate și martorilor din faza urmăririi

penale.

Martora a susținut dezinvoltura fetei atunci

când a relatat organelor de poliție despre cum era bătută, certată și obligată să

se prostitueze de către Ș.L.L., precizările victimei, susține martora, erau clare

și fără ezitări, aceasta arătând locurile în care era „dusă" sau obligată să

se deplaseze, pe Autostrada Soarelui, în direcția spre Fetești, zona D.R., faptul

că banii câștigați îi dădea seara inculpatului, aspectul că toate aceste relatări

constituiau rezultatul propriei sale voințe, fără nicio intervenție din partea lucrătorilor

de poliție.

În atare situație, această depoziție, dată

în condiții de contradictorialitate, capătă valoare probantă, ea coroborându-se,

așa cum s-a arătat, și cu alte depoziții și probe de la dosar și face ca inadvertențele

din depozițiile martorilor, despre care s-a vorbit mai sus, să dobândească relevanță

și să probeze nesinceritatea mărturiilor părții vătămate P.M. și a martorilor D.P.,

P.M., P.D., audiați în fața instanței.

În dorința sa de a induce în eroare instanța

și de a se apăra, negând adevărul, inculpatul a solicitat audierea unor martori

în circumstanțiere, persoane despre care s-a mai făcut vorbire în rândurile de mai

sus, respectiv G.F., N.M., T.M., persoane ce au încercat să-i creeze o imagine ireproșabilă

în societate și familie.

Ceea ce pare surprinzător însă este că

acești oameni care se „înfățișează" în adevărați apărători ai reputației inculpatului,

declarând că îl cunosc din copilărie și știu multe amănunte despre familia și viața

personală a inculpatului (relația cu sora sa Ș.A.G., cu fratele mai mic), nu au

auzit de numele „P.M.", în condițiile în care fata locuiește în aceeași localitate,

o localitate mică, în care orice concubinaj devine repede de notorietate. Tribunalul

a apreciat ca nesincere mărturiile acestor persoane, ele fiind vădit tendențioase,

cu intenția precisă de al disculpa pe Ș.L.L., de a-i prezenta în fața instanței

o altă imagine decât cea reală.

Așadar, în condițiile în care martorul

sub acoperire relatează că practicând prostituția pe cont propriu, a întâlnit-o

pe P.M., adusă pe autostradă, în același scop, de inculpatul Ș.L.L., știind despre

aceasta că e minoră, fiind îndeaproape supravegheată de inculpat, uneori bătută

chiar, martora C.M.F. confirmă aceste aspecte, redând relatările victimei, dar totodată

percepând cu propriile simțuri, trăirile acesteia, profund afectată de experiența

nefastă cu Ș.L.L. și fără a putea minimaliza importanța probelor din faza urmăririi

penale, Tribunalul a reținut vinovăția inculpatului pentru o altă infracțiune distinctă

prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu referire

la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, incidența alin. (3) și implicit

a alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, fiind determinată de comiterea faptei

în participație penală, mărturia părții vătămate din faza urmăririi penale și a

martorei C.M.F. din fața instanței fiind în acest sens.

Prin actul de inculpare s-a reținut, așa

cum s-a mai precizat, în sarcina inculpatului, Ș.L.L., infracțiunea de trafic de

minori în formă continuată, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza

a II-a din Legea nr. 678/2001 (rap. la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând din exploatarea sexuală a minorelor

Ș.G.A. și P.M., în baza aceleiași rezoluții infracționale.

Este adevărat, Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia în interesul legii nr. 49/2007, a statuat că multitudinea

de subiecți pasivi nu trebuie să determine neapărat, pulverizarea unei acțiuni unice

sau repetate în timp, în tot atâtea infracțiuni autonome concurente câte persoane

au făcut obiectul acelei acțiuni.

Ceea ce distinge infracțiunea continuată

de trafic de persoane (minori), de concursul de infracțiuni, este unicitatea rezoluției

infracționale, neputându-se reține concursul de infracțiuni numai datorită pluralității

de subiecți pasivi, dacă hotărârea infracțională este aceeași.

Tot Înalta Curte a arătat însă, că atribuția

de a stabili dacă mai multe fapte, imputabile unui inculpat, constituie sau nu infracțiuni

distincte, concurente sau, dimpotrivă, o singură infracțiune, continuată, este o

chestiune de fapt pe care numai instanța de fond o poate rezolva în mod suveran.

Sub acest aspect a stabilit și elementele

ce pot fi avute în vedere ia decelarea unicității de rezoluție, printre care și

intervalele de timp relativ scurte dintre actele comise.

Ori, din acest punct de vedere, este de

observat că prin descrierea făcută în rechizitoriu, procurorul nu reține că cele

două minore ar fi fost traficate împreună, în aceleași condiții de timp și de loc,

dimpotrivă, la un interval de timp destul de mare, de aprox. un an (toamna anului

2009, minora Ș.A.G. și toamna anului 2010, minora P.M.) și în locații diferite.

Acestea sunt și declarațiile părții vătămate din faza urmăririi penale.

Așa fiind, Tribunalul a considerat că se

impune reținerea în sarcina inculpatului a două fapte distincte, comise în baza

unor rezoluții infracționale diferite, neexistând unicitate de timp și de loc, cele

două minore fiind traficate în perioade distincte și locații diferite, pentru fiecare

dintre cele două infracțiuni urmând a se menține alin. (3) al art. 13 din Legea

nr. 678/2001 și a se înlătura aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 678/2001, în cazul părții vătămate Ș.A.G., întrucât în afara depozițiilor

părții vătămate din faza urmăririi penale, nemenținute în fața instanței și nesusținute

de nicio altă probă, nu se mai relatează în nicio altă depoziție despre participarea

unei alte persoane (P.N.), alături de Ș.L.L., la realizarea traficului.

Așadar, Tribunalul a făcut în cauză aplicarea

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. și a dispus schimbarea încadrării juridice

în sensul celor de mai sus, pronunțând condamnarea inculpatului pentru infracțiunile

prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (cazul

părții vătămate Ș.A.G.-faptă comisă de un membru de familie) și de art. 13

alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 12

alin. (2) lit. a) din același act normativ (cazul părții vătămate P.M.).

În timp ce partea vătămată Ș.G.A. se afla

în Centrul de minori din Slobozia, în data de 26 martie 2011, în jurul orelor după-amiezii,

aceasta însoțită de alți cinci copii minori aflați în Centru, precum și de asistentul

social - partea vătămată D.G.A. - persoana aflată de serviciu în acea zi la Centru,

au mers să se joace pe stadionul aflat în zona C. din Slobozia.

După terminarea jocului, partea vătămată

D.G.A. i-a strâns pe copii câte doi și au plecat din zona stadionului, îndreptându-se

către parcul cu statuie de lângă Catedrala din Slobozia. Imediat după ieșirea din

stadion, în timp ce se îndreptau către parc, partea vătămată D.G.A. l-a observat

pe inculpatul Ș.L.L. aflat la o distanță de câțiva metri de locul unde se deplasa

el cu copiii.

Inculpatul stătea în poziția aplecat „pe

vine" și se uita insistent către copii și pentru că partea vătămată D.G.A.

nu l-a cunoscut atunci, nu a dat importanță acestui fapt, însă în momentele imediat

următoare, inculpatul a venit prin spatele părții vătămate D.G.A. și l-a imobilizat

cu o mână, iar cu cealaltă i-a pulverizat în ochi spray cu efect paralizant, motiv

pentru care partea vătămată și-a pierdut în scurt timp cunoștința căzând la pământ.

Până să cadă, a văzut cum inculpatul a luat-o de mână pe partea vătămată Ș.G.A.

și a fugit cu ea în direcția parcului C., motiv pentru care partea vătămată D.G.A.

a reușit să strige la martorul D.C., aflat în grupul pe care îl supraveghea, să

alerge după inculpat și să o ia din mâna acestuia pe partea vătămată.

Cu toate eforturile depuse de martorul

D.C., inculpatul nu a putut fi prins, astfel că și-a continuat drumul cu partea

vătămată, iar toți ceilalți copii au fost conduși de partea vătămată D.G.A. după

revenirea din starea de șoc psihomotor în care s-au aflat, înapoi în Centru, copii

fiind liniștiți după incidentele la care asistaseră. În atare împrejurări, inculpatul

a ajuns cu partea vătămată Ș.G.A. la indicatorul rutier care marchează intrarea

în comuna C., județul Ialomița, acolo unde se afla un autoturism aparținând inculpatului.

Apoi, inculpatul a urcat-o în autoturism pe partea vătămată Ș.G.A., a urcat și el

și s-au deplasat de acolo la D., ajungând la locuința inculpatului și de acolo la

locuința bunicii paterne a celor doi.

În actul de inculpare se reține că din

data de 26 martie 2011 și până în data 28 martie 2011 orele 22:00, partea vătămată

Ș.G.A. ar fi stat singură, încuiată în locuința inculpatului, fără să încerce să

fugă, întrucât inculpatul a amenințat-o cu moartea.

S-a arătat în continuare că în noaptea

de 28 spre 29 martie 2011, inculpatul i-a spus părții vătămate Ș.G.A. să meargă

acasă la bunica lor, iar în ipoteza în care va mai fi chemată la poliție, să aibă

grijă ce declară și să își retragă declarațiile pe care le-a făcut anterior.

S-a mai menționat, de asemenea, că în momentul

plecării din centrul de minori, inculpatul ar fi luat-o forțat pe sora sa din mijlocul

copiilor și că ar fi fugit cu ea, ținând-o strâns de mână, spre locul unde se afla

autoturismul, sens în care fapta a fost încadrată juridic ca infracțiune de lipsire

de libertate în mod ilegal, prin răpire, prevăzută și pedepsită de art. 189

alin. (1) și (2) C. pen.

De asemenea, s-a mai reținut că prin folosirea

de spray paralizant i-a provocat părții vătămate D.A.G. un șoc psihomotor, faptă

prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen., tulburând, totodată, liniștea

și ordinea publica prin crearea unor stări de disconfort fizic și psihic copiilor

care-l însoțeau, conform art. 321 C. pen.

În apărare s-a solicitat schimbarea încadrării

juridice, în sensul includerii infracțiunii de lipsire de libertate, prin răpire,

în aceea mai complexă de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută și pedepsită

de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., invocându-se decizia în interesul legii nr. 1/2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție. După cum s-a solicitat și schimbarea încadrării juridice

din infracțiunile de trafic de minori și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice, într-una singură, de trafic de minori, în formă continuată,

pe aceleași considerente, fără reținerea agravantei din alin. (3) al art. 13 și

implicit a dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Tribunalul a respins solicitările de schimbări

de încadrări juridice pe considerentul că faptele, astfel cum sunt descrise în rechizitoriu,

s-au petrecut în context diferit, Ia un anumit interval de timp, fără ca în actul

de inculpare să se rețină, sau din probele administrate pe parcursul cercetării

judecătorești să rezulte că inculpatul ar fi lipsit-o de libertate prin răpire pe

partea vătămată Ș.A.G., în scopul exploatării sexuale.

Referitor la infracțiunea de lipsire de

libertate în mod ilegal, în opinia Tribunalului acuzația adusă inculpatului nu este

susținută de probele dosarului.

Astfel, afirmația că partea vătămată ar

fi fost încuiată de inculpat în locuința sa și ținută acolo cu forța, timp de 2-3

zile, nu rezultă decât din depoziția părții vătămate Ș.A.G., din faza urmăririi

penale.

Această depoziție nu se coroborează cu

niciuna dintre probele administrate în cele două faze ale procesului penal.

Mai mult decât atât, susținerea că inculpatul

ar fi răpit-o pe partea vătămată în timp ce aceasta era internată în centrul de

primire minori, este combătută de declarațiile din fața instanței, aparținând unor

martori oculari ce însoțeau copiii în data de 26 martie 2011, asistentului social

D.G.A. și numitul D.C.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul

a apreciat că în sarcina inculpatului nu se poate reține comiterea acestei infracțiuni,

nu se poate reține însăși existența faptei de lipsire de libertate prin răpire,

caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale, conform art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. comb. cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Ceea ce se poate reține cu precizie sunt

prezența inculpatului în preajma grupului de copii, violența fizică exercitată față

de partea vătămată D.G.A., care inclusiv cu ocazia recunoașterii din grup, realizată

în faza urmăririi penale, l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul agresiunii, menționând

inclusiv fuga împreună cu sora sa, minora Ș.A.G.

Pe baza probelor administrate s-a reținut

vinovăția inculpatului Ș.L.L. pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev.

și ped. de art. 180 alin. (1) C. pen., comisă împotriva părții vătămate D.A.G.,

fiind înlăturate ca nesincere depozițiile martorilor G.N. și G.D., persoane care

în încercarea de a susține apărarea inculpatului, declară că în ziua de 26 martie

l-au ajutat pe acesta la decojitul unei camere a locuinței, în prezența neîntreruptă

a proprietarului de la domiciliu. Ceea ce a creat convingerea instanței referitor

la nesinceritatea declarațiilor celor doi martori, sunt văditele inadvertențe dintre

depozițiile din faza urmăririi penale și cele din faza judecății.

Infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea liniștii publice presupune o acțiune constând din săvârșirea în public

de acte sau gesturi, proferarea de cuvinte sau expresii, sau orice alte manifestări

și care pot aduce atingere bunelor moravuri sau produce scandal public.

În cauză, această infracțiune este reținută

în sarcina inculpatului, urmare a efectului produs de violența exercitată împotriva

lui D.A.G., asupra copiilor din grup.

S-a reținut agitația produsă asupra copiilor,

faptul că, speriați de cele întâmplate, aceștia au fost cu greu liniștiți, odată

reîntorși în clădirea centrului.

Aceste aspecte sunt, de altfel, susținute

de declarațiile părții vătămate D.A.G. și de cele ale martorului ocular D.C. Reaudiat

însă, pentru lămurirea situației de fapt, martorul D.C., a declarat în sensul că

reacția copiilor a fost una firească, urmare a acțiunii inculpatului, doi dintre

ei fiind chiar atinși de efectele sprayului paralizant.

Potrivit susținerilor aceluiași martor,

prin preajmă, în momentul acțiunii inculpatului, nu se mai aflau alte persoane,

care să fi fost deranjate sau a căror liniște să fi fost tulburată.

Așa fiind, în opinia Tribunalului, fapta

nu a produs, în afara urmărilor specifice infracțiunii de lovire sau alte violențe,

comisă asupra părții vătămate D.A.G., și o atingere a bunelor moravuri sau un scandal

public și nici nu se poate reține că inculpatul ar fi avut, față de acest din urmă

rezultat, poziția psihică cerută de art. 321 C. pen.

Ceea ce a urmărit inculpatul a fost exercitarea

de violențe asupra supraveghetorului pentru a o putea lua pe sora sa minoră și nicidecum

să provoace un scandal public sau să aducă atingere liniștii celor din jur.

Față de cele de mai sus, în opinia Tribunalului,

fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de

art. 321 C. pen., ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În consecință, Tribunalul, a reținut vinovăția

inculpatului sub aspectul comiterii a două infracțiuni de trafic de minori și a

unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, a pronunțat pentru fiecare dintre

aceste fapte, condamnarea, în conformitate cu criteriile generale și obligatorii

de individualizare reglementate de art. 72 C. pen. și pentru asigurarea atingerii

scopului pedepsei, reglementate de art. 52 C. pen.

A avut în vedere limitele speciale de pedeapsă

fixate de textul de lege incriminator, împrejurările comiterii faptelor, prin violență,

amenințare și inducere în eroare, asupra unor persoane minore și lipsite de apărare

sau asupra unei persoane având în îngrijire un grup de copii (cazul părții vătămate

D.A.G.), cu toate repercusiunile ce se pot răsfrânge asupra unor ființe aflate la

o vârstă fragedă, cu personalitatea în plină formare, gradul concret de pericol

social, determinat tocmai de aceste împrejurări, inclusiv de faptul că inculpatul

și-a îndreptat activitatea infracțională împotriva unor persoane apropiate, precum

sora sangvină sau concubină, precum și persoana inculpatului.

Referitor Ia persoana inculpatului, a avut

în vedere atât elementele ce-l caracterizează favorabil și cărora Ie-a acordat eficiența

unor circumstanțe atenuante (conf. art. 74-76 lit. a) C. pen.), precum lipsa antecedentelor

penale, prezența în fața instanței de judecată, după punerea sa în libertate, vârsta

tânără și aspectul că este tatăl unui copil minor, cât și cauzele de agravare a

răspunderii sale penale, atitudinea nesinceră și de influențare a părților și martorilor

audiați în cauză, perseverența infracțională.

Pentru considerentele expuse, pentru fiecare

dintre infracțiunile de trafic de minori reținute în sarcina inculpatului, Ș.L.L.,

Tribunalul a pronunțat câte o pedeapsă cu închisoarea, coborâtă sub minimul special

prevăzut de lege, iar pentru infracțiunea de lovire o pedeapsă pecuniară, de asemenea

coborâtă sub minimul prevăzut de lege.

Pentru fiecare dintre cele două infracțiuni

de trafic de minori, în raport și de cuantumul pedepsei principale, a aplicat, în

conformitate cu art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. și câte o pedeapsă complementară

constând din interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., o anumită perioadă de timp după executarea pedepsei închisorii,

la individualizarea căreia a avut în vedere aceleași criterii de mai sus, circumstanțe

reale și personale, viziunea inculpatului despre lume și viață, felul în care a

înțeles să respecte drepturile fundamentale ale celor din familie și societate.

Pentru celelalte două infracțiuni, prev.

de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și de art. 321 C. pen., a pronunțat achitarea

conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv

la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Fiind vorba de infracțiuni comise în concurs

real (cele pentru care va pronunța condamnarea), inculpatul va executa atât pedeapsa

principală cu închisoarea, cât și pe cea complementară cea mai grea, drept pedeapsă

rezultantă, la care s-a adăugat pedeapsa pecuniară, conform art. 33 lit. a) C.

pen., art. 34 lit. d) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen.

Referitor la modalitatea de executare,

în raport și de cuantumul pedepsei rezultante, dar și de împrejurările care-i agravează

răspunderea penală, de concluziile referatului de evaluare, în sensul că Ș.L.L.

nu-și asumă responsabilitatea faptelor și nu se arată motivat în a-și schimba conduita

deviantă, nu conștientizează consecințele faptelor și nu face eforturi pentru renunțarea

la anturajul infracțional, Tribunalul s-a orientat spre o executare efectivă, în

regim de detenție, a pedepsei închisorii.

Având în vedere dispoziții legale ale

art. 118 lit. e) C. pen. și depoziția părții vătămate Ș.A.G., Tribunalul a dispus

confiscarea de la inculpat a sumei de 400 RON, dobândită de acesta urmare a exploatării

sexuale a minorei Ș.A.G.

Sub aspectul laturii civile s-a luat act

că partea vătămată, Ș.A.G., minoră la data judecății, și D.A.G., nu au formulat

pretenții civile în contra inculpatului (încheierile de ședință din 12 octombrie

2011, privind pe partea vătămată Ș.A.G. și din 28 octombrie 2011, privind pe partea

vătămată D.A.G.).

Tot în declarația din faza urmăririi penale,

partea vătămată P.M., minoră la data comiterii faptei, dar majoră cu ocazia judecății,

s-a constituit ca parte civilă, cu suma de 10000 RON, reprezentând daune morale.

În faza judecății a renunțat însă la aceste

pretenții, precizând că nu a suferit nicio vătămare, aspect consemnat în încheierea

de ședință din 12 octombrie 2011, Tribunalul a luat act de respectiva împrejurare.

Dispozițiile art. 17 C. proc. pen., obligă

instanța, atunci când cel vătămat este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă,

să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei, sens în care a cerut reprezentantului

legal să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daunelor

morale.

În lipsa unor probe certe și față de atitudinea

persoanei vătămate din faza judecății, în conformitate cu dispozițiile procedurale

menționate, a constatat că părții vătămate minore, Ș.A.G., nu i s-a cauzat nicio

pagubă materială.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași

art. 17 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe din oficiu și asupra

daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată minoră nu este constituită parte civilă.

Potrivit art 14 alin. (3) C. proc.

pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile.

Tribunalul a apreciat că în cauză sunt

îndeplinite condițiile răspunderii delictuale precum și cele privind repararea prejudiciului,

așa încât, cu respectarea dispozițiilor legale sus-menționate, a acordat părții

civile minore Ș.A.G., daune morale, în conformitate cu suferința psihică a acesteia,

vârsta fragedă, dar și consecințele concrete ale traumelor suferite.

Totodată, la individualizarea cuantumului

acestora, a ținut seama și de atitudinea minorei în societate, purtarea acesteia,

înclinația vădită spre imoralitate și abandon școlar, așa cum rezultă din probele

cauzei, declarații de martori și raport psihologic.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul Ș.L.L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea

pentru infracțiunea de trafic de minori, pe temeiul prev. de art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar în subsidiar

solicită reindividualizarea pedepsei aplicate.

În cauză, apelul nu a fost motivat în scris,

decât în mod succint, prin memoriul depus la data de 12 noiembrie 2012 și nici nu

s-au depus concluzii scrise, deși instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru

acest motiv, astfel cum a solicitat avocatul ales al inculpatului la termenul pentru

dezbateri din 03 decembrie 2012.

În raport de memoriul menționat și de susținerea

orală a apelului, criticile aduse sentinței privesc următoarele aspecte de nelegalitate

și netemeiniciei nelegala sesizare a instanței, întrucât rechizitoriul descrie alte

fapte penale decât cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului,

dar și efectuarea urmăririi penale contrar art. 21 din Legea nr. 678/2001;

Greșita condamnare a inculpatului pentru

infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, motivat de faptul că probele administrate

nu dovedesc vinovăția acestuia. Astfel, declarațiile părților vătămate, în cazul

infracțiunilor de trafic de minori, sunt contradictorii, iar în faza cercetării

judecătorești, aceste părți au revenit asupra declarațiilor anterioare și au susținut

nevinovăția acestuia.

În același sens al nevinovăției, sunt și

declarațiile unor martori audiați în cauză, care nu au mai relatat aspectele menționate

în declarațiile de la urmărirea penală și pe care s-a întemeiat acuzarea.

- în cauză nu s-au administrat în condiții

de contradictorialitate probe, în special proba testimonială constând în audierea

martorului cu identitate protejată „I.I.", ceea ce conduce la concluzia că

nu est