ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3380/2013

Asupra cauzei penale de față, reține următoarele: Prin sentința penală nr. 165/F din 23 mai 2012 Tribunalul Ialomița, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice din 3 infracțiuni prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și de art. 321 C. pen., într-o singură infracțiune prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, rap. Ia art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni, prev. și ped.

de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 și de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu ref. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 - art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul Ș.L.L. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (parte vătămată Ș.G.A.). În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a Il-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu art. 74-76 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori (parte vătămată P.M.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (parte vătămată Ș.G.A.). În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. În baza art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 - art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la pedeapsa amenzii de 200 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (parte vătămată D.A.G.).

În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. d) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul Ș.L.L., are de executat pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 200 RON amendă penală și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. S-a făcut în cauză aplicarea dispoz. art. 71 - art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. și a dispoz. art. 63 1 C. pen. A luat act că inculpatul Ș.L.L., a fost reținut și arestat preventiv de la 30 martie 2011, la 19 ianuarie 2012. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 RON, dobândită ca urmare a exploatării sexuale a minorei Ș.A.G.

A luat act că partea vătămată Ș.A.G., prin reprezentant legal, Ș.E., și partea vătămată D.A.G., nu s-au constituit ca părți civile în cauză. A luat act că partea vătămată P.M., a renunțat la pretențiile civile, în cuantum de 10.000 RON, formulate în faza urmăririi penale. În baza art. 17 C. proc. pen., s-a constat că părții vătămate minore, Ș.A.G., nu i s-a cauzat nici o pagubă materială. A fost obligat inculpatul Ș.L.L., sa achite părții vătămate minore, Ș.A.G., suma de 5.000 RON, reprezentând cuantumul daunei morale cuvenite acesteia.

Pentru a pronunța această sentință, din analiza probelor administrate în cele două faze procesuale (urmărirea penală și cercetarea judecătorească), prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei următoarele: În data de 19 martie 2011, lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Ialomița, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au identificat-o în zona fostului Combinat A. pe partea vătămată Ș.G.A. în vârstă de 14 ani și întrucât exista presupunerea că ar putea fi victima unor infracțiuni, a fost internată în Centrul de primire minori Slobozia din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița. Din relatările verbale ale părții vătămate Ș.G.A., odată cu internarea sa în Centru, au rezultat date și indicii că ar fi fost victima traficului de ființe umane prin exploatare sexuală.

S-a procedat, așadar, Ia audierea acesteia în calitate de parte vătămată a infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001. Drept urmare, s-a stabilit că partea vătămată Ș.G.A. este sora pe linia paternă a inculpatului Ș.L.L. și au locuit împreună cu bunica lor paternă la locuința tatălui celor doi situată în comuna D., județul Călărași, întrucât părinții naturali ai părții vătămate Ș.G.A. s-au despărțit în urmă cu aproximativ 10 ani. Din cauza unor neînțelegeri între partea vătămată și bunica sa paternă, partea vătămată Ș.G.A. a locuit, în cursul anului 2009, în domiciliul inculpatului, situat tot în comuna D., județul Ialomița, împreună cu inculpatul (fratele său pe linie paternă) și cu concubina acestuia - martora R.N.

Conform celor relatate de partea vătămată Ș.G.A., în timp ce aceasta conviețuia alături de inculpat și de concubina lui, Ia locația susmenționată, într-una din zilele lunii octombrie a anului 2009 când concubina inculpatului lipsea de acasă, inculpatul ar fi agresat-o sexual pe partea vătămată Ș.G.A., în sensul că ar fi întreținut cu aceasta, prin violențe și amenințări, raporturi sexuale. Cert este că partea vătămată Ș.G.A. a făcut cunoscut această situație și bunicii sale paterne, aflând și concubina inculpatului însă la o dată mult ulterioară, toamna anului 2010. Contrar susținerilor din rechizitoriu, instanța a apreciat în sensul că nu acesta a constituit motivul pentru care a încetat conviețuirea numitei R.N.

cu inculpatul, încă din faza urmăririi penale aceasta susținând că nu a crezut vorbele minorei, fata eschivându-se în momentul în care inculpatul a negat. Partea vătămată a continuat să locuiască împreună cu inculpatul, precum și cu numita D.A.C. (persoană născută în anul 1983), aceasta din urmă fiind adusă de inculpat la locuința sa și prezentându-i-o părții vătămate drept noua concubină. După trecerea unui interval de timp relativ scurt de conviețuire a părții vătămate Ș.G.A. cu inculpatul și cu noua sa concubină, inculpatul i-a propus părții vătămate Ș.G.A. să practice prostituția împreună cu A. și, cu toate că inițial partea vătămată Ș.G.A. a refuzat, la insistențele inculpatului și cu „încurajările" A., partea vătămată Ș.G.A.

a acceptat să practice prostituția. În concret, inculpatul le-a transportat în jurul orelor dimineții (orele 8:00-9:00) pe partea vătămată și pe D.A.C. la intersecția rutieră din satul D.R., județul Călărași cu calea ferată C. -Fetești, acolo unde atât partea vătămată Ș.G.A. cât și A., au întreținut raporturi sexuale cu diverși bărbați, de regulă conducători auto care tranzitau zona, iar sumele de bani încasate de la aceștia au fost date la sfârșitul zilei, atât de către partea vătămată cât și de către A. inculpatului Ș.L.L. care le-a luat pe cele două din locul unde le lăsase și le-a transportat acasă la locuința lui. Din câte își amintește (declarația de la urmărirea penală), partea vătămată a reușit să strângă în acea zi 400 RON, bani pe care i-a dat personal inculpatului.

A doua zi, inculpatul le-a transportat pe fete în același loc unde le dusese în ziua precedentă, tot în scopul de a recruta conducători auto cu care acestea să întrețină raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani. În atare împrejurări, partea vătămată Ș.G.A. a susținut că a oprit un conducător auto în scopul de a întreține raporturi sexuale cu el, conducător auto care a transportat-o până în zona fostului Complex P. din Slobozia, fără a întreține acte sexuale cu acesta. După ce a coborât din autoturism, partea vătămată Ș.G.A. s-a deplasat singură înspre drumul județean Slobozia - D.R. și ajungând la ieșirea din cartierul B. înspre Călărași, a cunoscut pe un anume „N." (persoană rămasă neidentificată) care a condus-o în locuința numiților S.G.

și G.C.F. unde a fost găzduită de către aceștia timp de aproape două săptămâni. În toată această perioadă de timp partea vătămată Ș.G.A. a susținut că ar fi practicat prostituția stradală în parcarea rutieră, situată în apropierea locuinței numiților S.G. și G.C.F., toți banii obținuți din această activitate fiind dați de partea vătămată Ș.G.A. atât numitului „N." cât și celor două persoane mai sus-menționate. Și în declarația din fața instanței partea vătămată a susținut că s-a prostituat o perioadă lungă de timp, însă fără sprijinul sau implicarea fratelui său. Astfel, după aproximativ două săptămâni, partea vătămată Ș.G.A.

a fost luată din locuința celor susmenționați de doi bărbați rămași neidentificați, indicați de partea vătămată cu apelativele de „C." și „G.", după ce în prealabil, N. împreună cu aceștia doi din urmă au dus-o pe partea vătămată la Slobozia, acolo unde i s-au făcut poze tip buletin, motivându-i că are nevoie să i se elibereze buletin de identitate. Apoi, „C." și „G." au condus-o pe partea vătămată Ș.G.A. într-o locație în municipiul Călărași, unde a stat aproximativ patru luni. La sfârșitul acestei perioade de timp, partea vătămată Ș.G.A. a precizat că „C." și „G." i-au dat un buletin de identitate fals în care se menționa că este născută în 1981. Ulterior, Ș.G.A. s-a prezentat însoțită de o persoană de sex feminin, D.A., la poliția municipiului Călărași (Serviciul de Evidență a Persoanei), acolo unde au solicitat o xerocopie de pe certificatul de naștere al părții vătămate Ș.G.A., constatându-se cu acel prilej falsul cărții de identitate.

Drept urmare, partea vătămată a fost dusă la D., acolo unde a locuit împreună cu tatăl, cu bunica paternă și cu fratele său mai mic, iar inculpatul Ș.L.L. locuia la locuința lui împreună cu fosta concubină R.N. cu care se împăcase între timp. După revenirea acasă la D., fapt petrecut în cursul lunii martie 2010, partea vătămată Ș.G.A. mergând la discoteca situată într-un local de pe raza comunei D., cunoscut sub denumirea „L.R.", s-a întâlnit și cu numita T.D.C., fiica administratorului localului susmenționat. În acele împrejurări, numita T.D.C., prin inducere în eroare, a transportat-o pe partea vătămată în satul R. - oraș Lehliu, județul Călărași dormind în acea noapte la locuința numitului S.I., zis „S.", fiind obligată ulterior să se prostitueze, transportată în altă locație de doi bărbați cunoscuți prin apelativele „B." și „I.", precum și de cel care o găzduise.

În continuare, partea vătămată a fost traficată, obligată deci să se prostitueze, de persoana cunoscută sub numele de „I.O.", recuperată apoi de „I.", cel din anturajul lui S.I., și vândută Iui „N.", prostituându-se pentru acesta, împreună cu alte trei fete, fiind sancționată de poliție și jandarmerie.

Toate aceste fapte se întâmplau cel mai probabil în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2010. Împreună cu două minore au practicat prostituția până în apropierea sărbătorilor Crăciunului anului 2010 când au fost luate de jandarmerie și duse în Centrul de copii Harap-Alb din București timp de aproximativ două săptămâni, după care au plecat din Centru și au continuat să se prostitueze pentru „M." până la începutul lunii ianuarie 2011 când lucrătorii de poliție au condus-o la locuința tatălui său de la D., acolo unde a locuit până în ziua când a fost internată în Centrul de Primire Minori Slobozia - în data de 19 martie 2011. Prima instanță a apreciat că fapta comisă de inculpat întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped.

de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, vinovăția inculpatului pentru această infracțiune fiind stabilită dincolo de orice dubiu, chiar dacă partea vătămată Ș.A.G. a revenit asupra declarațiilor din faza urmăririi penale, declarații ce susțin rechizitoriul, la fel și unii dintre martori. Audiat în cauză, inculpatul și-a susținut constant nevinovăția, arătând că nu știe nimic în legătură cu practicarea prostituției de către Ș.G.A., fiind totalmente împotriva unor asemenea preocupări, pedepsindu-și chiar sora care lipsea de acasă și nu-și asculta tatăl și bunica. A susținut că a avut o atitudine mai dură la adresa surorii sale, acuzațiile aduse de acesta fiind, practic, o răzbunare din partea minorei, pentru restricțiile pe care i le impunea.

Fratele său își asumase rolul de protector, susține partea vătămată Ș.G.A., în declarația din fața Tribunalului, iar ea a hotărât să se răzbune pentru această supraveghere prea strictă, acuzându-l inclusiv de viol, nefiind conștientă de consecințele acuzațiilor sale. Și aceasta în condițiile în care, prin declarațiile din faza urmăririi penale, partea vătămată confirmă întrutotul situația de fapt reținută în rechizitoriu, infirmând punctul de vedere al inculpatului. Chiar dacă martorul Ș.G. a susținut constant nevinovăția fiului său, la fel și concubina inculpatului, R.N., iar G.F., N.M. și T.M. relatează despre comportamentul deviant al părții vătămate Ș.A.G., copil cu probleme, greu de strunit de bunică și de tată, lipsind frecvent de la domiciliu și întrerupând cursurile școlare, iar pe inculpat prezentându-l ca pe un om liniștit, neînclinat spre fapte antisociale, Tribunalul nu a privit ca obiective aceste declarații.

Și aceasta, deoarece declarațiile părții vătămate și ale martorilor, din faza urmăririi penale, care susțin acuzarea, se coroborează cu declarația constantă a martorei C.M.F., care și în condiții de contradictorialitate susține același lucru: minora, devenindu-i apropiată după internarea în centrul de primire minori, i s-a plâns că fratele său o obliga să se prostitueze, agresând-o în acest scop și după plecarea din centru partea vătămată apelând-o și rugând-o să o ia din locuința bunicii paterne. Ceea ce este relevant în cauză, în susținerea acuzării, în opinia Tribunalului, este precizarea martorei în sensul că a fost de față când tatăl minorei (Ș.G.), i-a sugerat fetei să-și retragă plângerea, să se gândească la ce i-a făcut fratelui său.

În susținerea acuzării este și raportul psihologic întocmit pentru minora Ș.A.G., cu ocazia audierii la instanță, reținându-se în cuprinsul acestuia că fata prezintă „sindromul victimei dependente de agresor", disimulează evenimentele petrecute, precizând în fața specialistului că intenționează să declare instanței faptul că fratele său este nevinovat și „pentru a se termina odată cu povestea asta". În deplină concordanță cu concluziile raportului psihologic devine explicabilă atitudinea părții vătămate cu ocazia confruntării dintre ea și inculpatul Ș.L.L., din faza urmăririi penale. Cu acel prilej, partea vătămată declară că tot ceea ce a spus în declarațiile sale anterioare sunt niște minciuni și că motivul pentru care a dat acele declarații îl constituie desele bătăi pe care i le dădea inculpatul Ș.L.L.

Este evident că tot ceea ce a susținut partea vătămată Ș.G.A. cu prilejul confruntării, este consecința presiunii puternice la care a fost supusă de familia sa, în sensul de a-și retrage toate declarațiile, aspect pe care l-a și făcut cunoscut partea vătămată Ș.G.A. lucrătorului de poliție care a dus la îndeplinire procedura de citare a acestei părți vătămate în vederea confruntării sale cu inculpatul. Astfel, la dosarul de urmărire penală există procesul verbal în care se consemnează faptul că partea vătămată Ș.G.A. i-a precizat verbal lucrătorului de poliție că în cazul în care la confruntarea sa cu inculpatul Ș.L.L. va fi prezent tatăl lor și avocatul inculpatului Ș.L.L., nu își va menține declarațiile date.

Că lucrurile stau într-adevăr așa cum declară partea vătămată în declarațiile ei date până în momentul confruntării, o dovedește și faptul că tot ceea ce a declarat aceasta și s-a consemnat în scris cu privire la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului Ș.L.L. și a altor aspecte infracționale, s-au confirmat întrutotul. Așa fiind, susținerea inculpatului că nu sunt suficiente probe care să demonstreze săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, comisă împotriva părții vătămate Ș.A.G. nu poate fi primită. Astfel, în susținerea acuzării, a fost reținută și declarația martorei cu identitate protejată, I.I., care personal a perceput momentul în care inculpatul le ducea pe A.L.

și pe A. în anumite locații pentru a practica prostituția, asistând, nu o dată, la certuri din familia inculpatului, când mama acestuia le învinuia pe partea vătămată și pe bunica maternă pentru declarațiile date la poliție. Această declarație se coroborează cu cea a martorei C.M.F., constantă în susținerea acuzării și cu concluziile raportului psihologic, astfel că nu există riscul ca o eventuală condamnare a inculpatului să se sprijine exclusiv pe depoziția unui martor anonim, ceea ce ar fi contrar jurisprudenței C.E.D.O., învinuirea fiind susținută, așa cum s-a arătat, și de alte probe, inclusiv declarații de parte vătămată și martori din faza urmăririi penale. Așadar, instanța a reținut ca temei al condamnării inculpatului pentru art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată Ș.A.G.) și declarația acestei martore anonime, apreciind că acest procedeu se impune în situația dată.

În apărare s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea din încadrarea juridică a faptei a alin. (3) și, implicit, a alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Referitor la această solicitare, motivat de faptul că nu s-a probat participarea și a unei alte persoane la traficarea minorei, Tribunalul a apreciat că se impune doar înlăturarea alin. (2) lit. a) din art. 12 și menținerea alin. (3) din art. 13, urmare a faptului că la data comiterii faptei, inculpatul, rudă apropiată a părții vătămate, locuia împreună cu aceasta. În ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori, în formă continuată, s-a reținut și împrejurarea, că la data de 06 aprilie 2011 partea vătămată P.M. s-a prezentat voluntar la poliția din comuna D. și a precizat verbal că dorește să fie audiată în cauza penală în care inculpatul Ș.L.L.

este cercetat, întrucât și ea a fost victima traficului de persoane al cărui autor este inculpatul. Astfel, conform relatărilor părții vătămate P.M. din faza urmăririi penale, în jurul datei de 05 octombrie 2010, la propunerea inculpatului Ș.L.L. și fără știrea părinților „s-a măritat" cu acesta din urmă, locuind împreună într-o locuință din comuna D. aparținând unui anume „G.B.". După două săptămâni de conviețuire cu inculpatul Ș.L.L., acesta i-a precizat părții vătămate P.M. că trebuie să facă rost de bani ca să aibă din ce trăi, precizându-i că trebuie să se prostitueze pentru el. Cu toate că inițial partea vătămată s-a opus, nefiind de acord cu propunerea inculpatului Ș.L.L., în urma amenințărilor și agresiunilor fizice aplicate, aceasta a acceptat să se prostitueze pentru Ș.L.L., mai ales că inculpatul a amenințat-o cu moartea în situația în care va spune cuiva că se prostituează pentru el.

Drept urmare, timp de aproximativ două săptămâni, inculpatul Ș.L.L., însoțit de numitul P.A.I. au transportat-o cu autoturismele inculpatului (M. cu număr de Brașov și N.) în mai multe locuri, în special stații Peco amplasate pe Autostrada A2, atât înspre municipiul Fetești cât și înspre orașul Lehliu - Gară, acolo unde, sub supravegherea inculpatului Ș.L.L. și a lui P.A.I., partea vătămată P.M. a practicat prostituția contactând șoferi care parcau temporar în stațiile Peco unde aceasta se afla. Din proprie inițiativă, partea vătămată P.M. a renunțat la a mai trăi în concubinaj cu inculpatul Ș.L.L., motivul fiind tratamentul la care era supusă de către acesta, fapt care s-a petrecut în cursul lunii noiembrie 2010. În perioada de aproximativ o lună de zile de conviețuire cu inculpatul, partea vătămată P.M., a aflat de la bunica paternă a inculpatului că acesta a violat-o pe sora sa - partea vătămată Ș.G.A.

și a obligat-o să se prostitueze pentru el, aspecte pe care i le-a confirmat și aceasta din urmă în discuțiile avute cu ea. Toate aceste amănunte sunt relatate de partea vătămată în declarația din faza urmăririi penale. Situația de fapt reținută în rechizitoriu este susținută de declarațiile de la urmărirea penală ale părții vătămate P.M. și martorilor membri ai familiei acesteia (P.M., soră, P.D., mamă, D.P., frate, R.M., bunic matern). Cu ocazia cercetării judecătorești, partea vătămată a revenit asupra declarațiilor anterioare, susținând că nu s-a prezentat de bunăvoie la poliție, pentru a declara că a fost victima unui trafic de persoane, ci a fost obligată să facă acest lucru de către un lucrător de poliție, inspector la crimă organizată, care s-a prezentat la domiciliul său, insultând-o și obligând-o să meargă la Slobozia pentru a da o declarație.

A susținut că în niciuna dintre declarațiile date în fața lucrătorului de poliție sau a procurorului nu i-ar fi adus acuzații inculpatului, recunoaște relația de concubinaj cu acesta și insistă asupra insultelor și amenințărilor din partea lucrătorilor de poliție pentru a o determina să declare împotriva lui Ș.L.L. A relatat, de asemenea, despre relațiile de dușmănie dintre familia inculpatului și un anume T., persoană cu influență în poliție. Nu recunoaște mesajele transmise procurorului, de pe telefonul mobil, redate pe suport de hârtie la dosarul de urmărire penală și menționează că și rudelor sale li s-au luat declarații în aceeași modalitate, fără a fi lăsați să le scrie personal și obligați să le semneze, fără a le fi citite înainte.

În același sens au declarat și martorii în faza judecății, martora P.M. susținând că nu are o relație apropiată cu partea vătămată, astfel că nu cunoaște amănunte despre inculpat, martorii P.D. și R.M. arătând că în timpul concubinajului partea vătămată și inculpatul au locuit, pe rând, la fiecare dintre ei, înțelegându-se destul de bine, fără ca partea vătămată să se fi plâns că ar fi fost agresată sau obligată să se prostitueze. Martora P.D. susține că a vrut să fie discretă față de relația fiicei sale cu inculpatul, iar martorul R.M. îl caracterizează pe inculpat ca fiind un băiat liniștit și respectuos, motivul despărțirii celor doi fiind arestarea inculpatului. De remarcat este faptul că martorul R.M.

a susținut că nu a dat nicio declarație în fața lucrătorului de poliție. Nu a recunoscut semnăturile de pe declarația dosarului de urmărire penală, iar pentru a proba instanței că acele semnături nu-i aparțin, depune la dosar o copie de pe buletin, purtând semnătura sa și a realizat un specimen de semnătură în fața instanței, atașat dosarului. Audiat de instanță, martorul D.P. a declarat că aspectele relatate în faza urmăririi penale le cunoștea din discuțiile cu sora sa, partea vătămată P.M., ulterior, convingându-se că ele nu constituiau adevărul, partea vătămată dorind să se răzbune deoarece inculpatul o părăsise pentru femeia cu care avea un copil. S-a opus relației dintre inculpat și sora sa, știind că inculpatul era căsătorit și avea un copil minor, ci nu pentru că ar fi aflat despre acesta că se ocupa cu prostituția.

Este de observat deci, în viziunea instanței de fond, că probele ce susțineau acuzațiile aduse prin rechizitoriu inculpatului Ș.L.L., referitor la fapta de trafic de minori comisă împotriva părții vătămate, P.M., nu se mai confirmă în condiții de contradictorialitate. Și aceasta în condițiile în care, declarațiile din faza urmăririi penale ale martorilor se bazează pe informații percepute de la partea vătămată, informații pe care aceasta din urmă le retractează, susținând nevinovăția inculpatului. Doar martorul D.P.

relatează la urmărirea penală despre unele aspecte percepute personal, cum că ar fi auzit despre preocupările inculpatului, ar fi avut o discuție cu P.A.I., amenințându-l pe acesta că-l va reclama la poliție pentru ceea ce a pățit sora sa, i-ar fi văzut pe Ș. și pe P. transportând-o pe „A." în diferite parcări, de unde era recuperată a doua zi, dar în faza de judecată revine, susținând că nu avea de unde să cunoască toate aceste amănunte, deoarece el a lucrat mai mult timp în București. Audiat de instanță, P.A.I. a declarat că relația sa cu Ș.L.L. s-a redus la un schimb de mașini, acesta nu face parte din cercul său de prieteni, iar numele de „P.M." nu-i este cunoscut.

Cât privește declarația martorului R.M., în opinia Tribunalului susținerile acestuia sunt sincere, între semnăturile de pe depoziția de la urmărirea penală și cea realizată de martor în fața instanței, ca de altfel și cea de pe înscrisul depus în copie la dosarul de fond, existând diferențe vădite, ceea ce creează dubii serioase referitor la legalitatea obținerii acestei probe, urmând a fi înlăturată din ansamblul materialului probator. Așa fiind, Tribunalul a apreciat că nu poate pronunța condamnarea inculpatului, pentru această faptă, exclusiv pe baza probelor din faza urmăririi penale, în marea lor majoritate probe indirecte, bazate pe declarațiile părții vătămate, ceea ce ar fi contrar jurisprudenței C.E.D.O.

și practicii instanței supreme. După cum nu ar fi putut pronunța condamnarea nici exclusiv pe baza declarației martorului cu identitate protejată, în situația în care acesta nu a putut fi audiat de instanță, în condiții de contradictorialitate, pentru că i s-ar încălca inculpatului dreptul la un proces echitabil, așa cum acesta este garantat de art. 6 parag.1 și 3 din C.E.D.O. Totuși, constanța declarațiilor martorilor din faza urmăririi penale și care susțin acuzarea, nu poate fi ignorată, declarațiile, probele din faza urmăririi penale nu pot fi minimalizate, în ciuda aspectelor mai sus menționate. Așadar, în vederea aflării adevărului, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanța a procedat la reaudierea martorei C.M.F., martor asistent la conducerea în teren realizată în faza urmăririi penale, când ambele victime, Ș.A.G.

și P.M., au indicat lucrătorilor de poliție traseul parcurs în vederea practicării prostituției, locurile unde racolau bărbați în acest scop, sub directa îndrumare a inculpatului, Ș.L.L., și a altei persoane de sex masculin (acest din urmă aspect martora și-l amintește în cazul minorei P.M.]. Declarația martorei din fața instanței se coroborează cu conținutul procesului-verbal încheiat cu ocazia conducerii în teren, cu declarațiile martorului sub acoperire, același care în cazul minorei Ș.A.G. a dat o depoziție pe baza căreia instanța și-a putut forma convingerea vinovăției inculpatului și cu toate declarațiile părții vătămate și martorilor din faza urmăririi penale.

Martora a susținut dezinvoltura fetei atunci când a relatat organelor de poliție despre cum era bătută, certată și obligată să se prostitueze de către Ș.L.L., precizările victimei, susține martora, erau clare și fără ezitări, aceasta arătând locurile în care era „dusă" sau obligată să se deplaseze, pe Autostrada Soarelui, în direcția spre Fetești, zona D.R., faptul că banii câștigați îi dădea seara inculpatului, aspectul că toate aceste relatări constituiau rezultatul propriei sale voințe, fără nicio intervenție din partea lucrătorilor de poliție. În atare situație, această depoziție, dată în condiții de contradictorialitate, capătă valoare probantă, ea coroborându-se, așa cum s-a arătat, și cu alte depoziții și probe de la dosar și face ca inadvertențele din depozițiile martorilor, despre care s-a vorbit mai sus, să dobândească relevanță și să probeze nesinceritatea mărturiilor părții vătămate P.M.

și a martorilor D.P., P.M., P.D., audiați în fața instanței. În dorința sa de a induce în eroare instanța și de a se apăra, negând adevărul, inculpatul a solicitat audierea unor martori în circumstanțiere, persoane despre care s-a mai făcut vorbire în rândurile de mai sus, respectiv G.F., N.M., T.M., persoane ce au încercat să-i creeze o imagine ireproșabilă în societate și familie. Ceea ce pare surprinzător însă este că acești oameni care se „înfățișează" în adevărați apărători ai reputației inculpatului, declarând că îl cunosc din copilărie și știu multe amănunte despre familia și viața personală a inculpatului (relația cu sora sa Ș.A.G., cu fratele mai mic), nu au auzit de numele „P.M.", în condițiile în care fata locuiește în aceeași localitate, o localitate mică, în care orice concubinaj devine repede de notorietate.

Tribunalul a apreciat ca nesincere mărturiile acestor persoane, ele fiind vădit tendențioase, cu intenția precisă de al disculpa pe Ș.L.L., de a-i prezenta în fața instanței o altă imagine decât cea reală. Așadar, în condițiile în care martorul sub acoperire relatează că practicând prostituția pe cont propriu, a întâlnit-o pe P.M., adusă pe autostradă, în același scop, de inculpatul Ș.L.L., știind despre aceasta că e minoră, fiind îndeaproape supravegheată de inculpat, uneori bătută chiar, martora C.M.F. confirmă aceste aspecte, redând relatările victimei, dar totodată percepând cu propriile simțuri, trăirile acesteia, profund afectată de experiența nefastă cu Ș.L.L. și fără a putea minimaliza importanța probelor din faza urmăririi penale, Tribunalul a reținut vinovăția inculpatului pentru o altă infracțiune distinctă prev. și ped.

de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, incidența alin. (3) și implicit a alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, fiind determinată de comiterea faptei în participație penală, mărturia părții vătămate din faza urmăririi penale și a martorei C.M.F. din fața instanței fiind în acest sens. Prin actul de inculpare s-a reținut, așa cum s-a mai precizat, în sarcina inculpatului, Ș.L.L., infracțiunea de trafic de minori în formă continuată, prev. și ped. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (rap. la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând din exploatarea sexuală a minorelor Ș.G.A.

și P.M., în baza aceleiași rezoluții infracționale. Este adevărat, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul legii nr. 49/2007, a statuat că multitudinea de subiecți pasivi nu trebuie să determine neapărat, pulverizarea unei acțiuni unice sau repetate în timp, în tot atâtea infracțiuni autonome concurente câte persoane au făcut obiectul acelei acțiuni. Ceea ce distinge infracțiunea continuată de trafic de persoane (minori), de concursul de infracțiuni, este unicitatea rezoluției infracționale, neputându-se reține concursul de infracțiuni numai datorită pluralității de subiecți pasivi, dacă hotărârea infracțională este aceeași. Tot Înalta Curte a arătat însă, că atribuția de a stabili dacă mai multe fapte, imputabile unui inculpat, constituie sau nu infracțiuni distincte, concurente sau, dimpotrivă, o singură infracțiune, continuată, este o chestiune de fapt pe care numai instanța de fond o poate rezolva în mod suveran.

Sub acest aspect a stabilit și elementele ce pot fi avute în vedere ia decelarea unicității de rezoluție, printre care și intervalele de timp relativ scurte dintre actele comise. Ori, din acest punct de vedere, este de observat că prin descrierea făcută în rechizitoriu, procurorul nu reține că cele două minore ar fi fost traficate împreună, în aceleași condiții de timp și de loc, dimpotrivă, la un interval de timp destul de mare, de aprox. un an (toamna anului 2009, minora Ș.A.G. și toamna anului 2010, minora P.M.) și în locații diferite. Acestea sunt și declarațiile părții vătămate din faza urmăririi penale.

Așa fiind, Tribunalul a considerat că se impune reținerea în sarcina inculpatului a două fapte distincte, comise în baza unor rezoluții infracționale diferite, neexistând unicitate de timp și de loc, cele două minore fiind traficate în perioade distincte și locații diferite, pentru fiecare dintre cele două infracțiuni urmând a se menține alin. (3) al art. 13 din Legea nr. 678/2001 și a se înlătura aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în cazul părții vătămate Ș.A.G., întrucât în afara depozițiilor părții vătămate din faza urmăririi penale, nemenținute în fața instanței și nesusținute de nicio altă probă, nu se mai relatează în nicio altă depoziție despre participarea unei alte persoane (P.N.), alături de Ș.L.L., la realizarea traficului.

Așadar, Tribunalul a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. și a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul celor de mai sus, pronunțând condamnarea inculpatului pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (cazul părții vătămate Ș.A.G.-faptă comisă de un membru de familie) și de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 12 alin. (2) lit. a) din același act normativ (cazul părții vătămate P.M.). În timp ce partea vătămată Ș.G.A. se afla în Centrul de minori din Slobozia, în data de 26 martie 2011, în jurul orelor după-amiezii, aceasta însoțită de alți cinci copii minori aflați în Centru, precum și de asistentul social - partea vătămată D.G.A.

- persoana aflată de serviciu în acea zi la Centru, au mers să se joace pe stadionul aflat în zona C. din Slobozia. După terminarea jocului, partea vătămată D.G.A. i-a strâns pe copii câte doi și au plecat din zona stadionului, îndreptându-se către parcul cu statuie de lângă Catedrala din Slobozia. Imediat după ieșirea din stadion, în timp ce se îndreptau către parc, partea vătămată D.G.A. l-a observat pe inculpatul Ș.L.L. aflat la o distanță de câțiva metri de locul unde se deplasa el cu copiii. Inculpatul stătea în poziția aplecat „pe vine" și se uita insistent către copii și pentru că partea vătămată D.G.A. nu l-a cunoscut atunci, nu a dat importanță acestui fapt, însă în momentele imediat următoare, inculpatul a venit prin spatele părții vătămate D.G.A.

și l-a imobilizat cu o mână, iar cu cealaltă i-a pulverizat în ochi spray cu efect paralizant, motiv pentru care partea vătămată și-a pierdut în scurt timp cunoștința căzând la pământ. Până să cadă, a văzut cum inculpatul a luat-o de mână pe partea vătămată Ș.G.A. și a fugit cu ea în direcția parcului C., motiv pentru care partea vătămată D.G.A. a reușit să strige la martorul D.C., aflat în grupul pe care îl supraveghea, să alerge după inculpat și să o ia din mâna acestuia pe partea vătămată. Cu toate eforturile depuse de martorul D.C., inculpatul nu a putut fi prins, astfel că și-a continuat drumul cu partea vătămată, iar toți ceilalți copii au fost conduși de partea vătămată D.G.A. după revenirea din starea de șoc psihomotor în care s-au aflat, înapoi în Centru, copii fiind liniștiți după incidentele la care asistaseră.

În atare împrejurări, inculpatul a ajuns cu partea vătămată Ș.G.A. la indicatorul rutier care marchează intrarea în comuna C., județul Ialomița, acolo unde se afla un autoturism aparținând inculpatului. Apoi, inculpatul a urcat-o în autoturism pe partea vătămată Ș.G.A., a urcat și el și s-au deplasat de acolo la D., ajungând la locuința inculpatului și de acolo la locuința bunicii paterne a celor doi. În actul de inculpare se reține că din data de 26 martie 2011 și până în data 28 martie 2011 orele 22:00, partea vătămată Ș.G.A. ar fi stat singură, încuiată în locuința inculpatului, fără să încerce să fugă, întrucât inculpatul a amenințat-o cu moartea. S-a arătat în continuare că în noaptea de 28 spre 29 martie 2011, inculpatul i-a spus părții vătămate Ș.G.A.

să meargă acasă la bunica lor, iar în ipoteza în care va mai fi chemată la poliție, să aibă grijă ce declară și să își retragă declarațiile pe care le-a făcut anterior. S-a mai menționat, de asemenea, că în momentul plecării din centrul de minori, inculpatul ar fi luat-o forțat pe sora sa din mijlocul copiilor și că ar fi fugit cu ea, ținând-o strâns de mână, spre locul unde se afla autoturismul, sens în care fapta a fost încadrată juridic ca infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prin răpire, prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. De asemenea, s-a mai reținut că prin folosirea de spray paralizant i-a provocat părții vătămate D.A.G. un șoc psihomotor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (1) C. pen., tulburând, totodată, liniștea și ordinea publica prin crearea unor stări de disconfort fizic și psihic copiilor care-l însoțeau, conform art. 321 C. pen.

În apărare s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul includerii infracțiunii de lipsire de libertate, prin răpire, în aceea mai complexă de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., invocându-se decizia în interesul legii nr. 1/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. După cum s-a solicitat și schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de trafic de minori și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, într-una singură, de trafic de minori, în formă continuată, pe aceleași considerente, fără reținerea agravantei din alin. (3) al art. 13 și implicit a dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Tribunalul a respins solicitările de schimbări de încadrări juridice pe considerentul că faptele, astfel cum sunt descrise în rechizitoriu, s-au petrecut în context diferit, Ia un anumit interval de timp, fără ca în actul de inculpare să se rețină, sau din probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești să rezulte că inculpatul ar fi lipsit-o de libertate prin răpire pe partea vătămată Ș.A.G., în scopul exploatării sexuale. Referitor la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în opinia Tribunalului acuzația adusă inculpatului nu este susținută de probele dosarului. Astfel, afirmația că partea vătămată ar fi fost încuiată de inculpat în locuința sa și ținută acolo cu forța, timp de 2-3 zile, nu rezultă decât din depoziția părții vătămate Ș.A.G., din faza urmăririi penale.

Această depoziție nu se coroborează cu niciuna dintre probele administrate în cele două faze ale procesului penal. Mai mult decât atât, susținerea că inculpatul ar fi răpit-o pe partea vătămată în timp ce aceasta era internată în centrul de primire minori, este combătută de declarațiile din fața instanței, aparținând unor martori oculari ce însoțeau copiii în data de 26 martie 2011, asistentului social D.G.A. și numitul D.C. Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că în sarcina inculpatului nu se poate reține comiterea acestei infracțiuni, nu se poate reține însăși existența faptei de lipsire de libertate prin răpire, caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale, conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. comb. cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. Ceea ce se poate reține cu precizie sunt prezența inculpatului în preajma grupului de copii, violența fizică exercitată față de partea vătămată D.G.A., care inclusiv cu ocazia recunoașterii din grup, realizată în faza urmăririi penale, l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul agresiunii, menționând inclusiv fuga împreună cu sora sa, minora Ș.A.G. Pe baza probelor administrate s-a reținut vinovăția inculpatului Ș.L.L. pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 alin. (1) C. pen., comisă împotriva părții vătămate D.A.G., fiind înlăturate ca nesincere depozițiile martorilor G.N. și G.D., persoane care în încercarea de a susține apărarea inculpatului, declară că în ziua de 26 martie l-au ajutat pe acesta la decojitul unei camere a locuinței, în prezența neîntreruptă a proprietarului de la domiciliu.

Ceea ce a creat convingerea instanței referitor la nesinceritatea declarațiilor celor doi martori, sunt văditele inadvertențe dintre depozițiile din faza urmăririi penale și cele din faza judecății. Infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice presupune o acțiune constând din săvârșirea în public de acte sau gesturi, proferarea de cuvinte sau expresii, sau orice alte manifestări și care pot aduce atingere bunelor moravuri sau produce scandal public. În cauză, această infracțiune este reținută în sarcina inculpatului, urmare a efectului produs de violența exercitată împotriva lui D.A.G., asupra copiilor din grup. S-a reținut agitația produsă asupra copiilor, faptul că, speriați de cele întâmplate, aceștia au fost cu greu liniștiți, odată reîntorși în clădirea centrului.

Aceste aspecte sunt, de altfel, susținute de declarațiile părții vătămate D.A.G. și de cele ale martorului ocular D.C. Reaudiat însă, pentru lămurirea situației de fapt, martorul D.C., a declarat în sensul că reacția copiilor a fost una firească, urmare a acțiunii inculpatului, doi dintre ei fiind chiar atinși de efectele sprayului paralizant. Potrivit susținerilor aceluiași martor, prin preajmă, în momentul acțiunii inculpatului, nu se mai aflau alte persoane, care să fi fost deranjate sau a căror liniște să fi fost tulburată. Așa fiind, în opinia Tribunalului, fapta nu a produs, în afara urmărilor specifice infracțiunii de lovire sau alte violențe, comisă asupra părții vătămate D.A.G., și o atingere a bunelor moravuri sau un scandal public și nici nu se poate reține că inculpatul ar fi avut, față de acest din urmă rezultat, poziția psihică cerută de art. 321 C. pen.

Ceea ce a urmărit inculpatul a fost exercitarea de violențe asupra supraveghetorului pentru a o putea lua pe sora sa minoră și nicidecum să provoace un scandal public sau să aducă atingere liniștii celor din jur. Față de cele de mai sus, în opinia Tribunalului, fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 321 C. pen., ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În consecință, Tribunalul, a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii a două infracțiuni de trafic de minori și a unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, a pronunțat pentru fiecare dintre aceste fapte, condamnarea, în conformitate cu criteriile generale și obligatorii de individualizare reglementate de art. 72 C. pen.

și pentru asigurarea atingerii scopului pedepsei, reglementate de art. 52 C. pen. A avut în vedere limitele speciale de pedeapsă fixate de textul de lege incriminator, împrejurările comiterii faptelor, prin violență, amenințare și inducere în eroare, asupra unor persoane minore și lipsite de apărare sau asupra unei persoane având în îngrijire un grup de copii (cazul părții vătămate D.A.G.), cu toate repercusiunile ce se pot răsfrânge asupra unor ființe aflate la o vârstă fragedă, cu personalitatea în plină formare, gradul concret de pericol social, determinat tocmai de aceste împrejurări, inclusiv de faptul că inculpatul și-a îndreptat activitatea infracțională împotriva unor persoane apropiate, precum sora sangvină sau concubină, precum și persoana inculpatului.

Referitor Ia persoana inculpatului, a avut în vedere atât elementele ce-l caracterizează favorabil și cărora Ie-a acordat eficiența unor circumstanțe atenuante (conf. art. 74-76 lit. a) C. pen.), precum lipsa antecedentelor penale, prezența în fața instanței de judecată, după punerea sa în libertate, vârsta tânără și aspectul că este tatăl unui copil minor, cât și cauzele de agravare a răspunderii sale penale, atitudinea nesinceră și de influențare a părților și martorilor audiați în cauză, perseverența infracțională. Pentru considerentele expuse, pentru fiecare dintre infracțiunile de trafic de minori reținute în sarcina inculpatului, Ș.L.L., Tribunalul a pronunțat câte o pedeapsă cu închisoarea, coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, iar pentru infracțiunea de lovire o pedeapsă pecuniară, de asemenea coborâtă sub minimul prevăzut de lege.

Pentru fiecare dintre cele două infracțiuni de trafic de minori, în raport și de cuantumul pedepsei principale, a aplicat, în conformitate cu art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. și câte o pedeapsă complementară constând din interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., o anumită perioadă de timp după executarea pedepsei închisorii, la individualizarea căreia a avut în vedere aceleași criterii de mai sus, circumstanțe reale și personale, viziunea inculpatului despre lume și viață, felul în care a înțeles să respecte drepturile fundamentale ale celor din familie și societate. Pentru celelalte două infracțiuni, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și de art. 321 C. pen., a pronunțat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Fiind vorba de infracțiuni comise în concurs real (cele pentru care va pronunța condamnarea), inculpatul va executa atât pedeapsa principală cu închisoarea, cât și pe cea complementară cea mai grea, drept pedeapsă rezultantă, la care s-a adăugat pedeapsa pecuniară, conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. d) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. Referitor la modalitatea de executare, în raport și de cuantumul pedepsei rezultante, dar și de împrejurările care-i agravează răspunderea penală, de concluziile referatului de evaluare, în sensul că Ș.L.L. nu-și asumă responsabilitatea faptelor și nu se arată motivat în a-și schimba conduita deviantă, nu conștientizează consecințele faptelor și nu face eforturi pentru renunțarea la anturajul infracțional, Tribunalul s-a orientat spre o executare efectivă, în regim de detenție, a pedepsei închisorii.

Având în vedere dispoziții legale ale art. 118 lit. e) C. pen. și depoziția părții vătămate Ș.A.G., Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 RON, dobândită de acesta urmare a exploatării sexuale a minorei Ș.A.G. Sub aspectul laturii civile s-a luat act că partea vătămată, Ș.A.G., minoră la data judecății, și D.A.G., nu au formulat pretenții civile în contra inculpatului (încheierile de ședință din 12 octombrie 2011, privind pe partea vătămată Ș.A.G. și din 28 octombrie 2011, privind pe partea vătămată D.A.G.). Tot în declarația din faza urmăririi penale, partea vătămată P.M., minoră la data comiterii faptei, dar majoră cu ocazia judecății, s-a constituit ca parte civilă, cu suma de 10000 RON, reprezentând daune morale.

În faza judecății a renunțat însă la aceste pretenții, precizând că nu a suferit nicio vătămare, aspect consemnat în încheierea de ședință din 12 octombrie 2011, Tribunalul a luat act de respectiva împrejurare. Dispozițiile art. 17 C. proc. pen., obligă instanța, atunci când cel vătămat este o persoană cu capacitate de exercițiu restrânsă, să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei, sens în care a cerut reprezentantului legal să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daunelor morale. În lipsa unor probe certe și față de atitudinea persoanei vătămate din faza judecății, în conformitate cu dispozițiile procedurale menționate, a constatat că părții vătămate minore, Ș.A.G., nu i s-a cauzat nicio pagubă materială.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași art. 17 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe din oficiu și asupra daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată minoră nu este constituită parte civilă. Potrivit art 14 alin. (3) C. proc. pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile. Tribunalul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale precum și cele privind repararea prejudiciului, așa încât, cu respectarea dispozițiilor legale sus-menționate, a acordat părții civile minore Ș.A.G., daune morale, în conformitate cu suferința psihică a acesteia, vârsta fragedă, dar și consecințele concrete ale traumelor suferite. Totodată, la individualizarea cuantumului acestora, a ținut seama și de atitudinea minorei în societate, purtarea acesteia, înclinația vădită spre imoralitate și abandon școlar, așa cum rezultă din probele cauzei, declarații de martori și raport psihologic.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Ș.L.L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea pentru infracțiunea de trafic de minori, pe temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), iar în subsidiar solicită reindividualizarea pedepsei aplicate.

În cauză, apelul nu a fost motivat în scris, decât în mod succint, prin memoriul depus la data de 12 noiembrie 2012 și nici nu s-au depus concluzii scrise, deși instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru acest motiv, astfel cum a solicitat avocatul ales al inculpatului la termenul pentru dezbateri din 03 decembrie 2012. În raport de memoriul menționat și de susținerea orală a apelului, criticile aduse sentinței privesc următoarele aspecte de nelegalitate și netemeiniciei nelegala sesizare a instanței, întrucât rechizitoriul descrie alte fapte penale decât cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, dar și efectuarea urmăririi penale contrar art. 21 din Legea nr. 678/2001; Greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, motivat de faptul că probele administrate nu dovedesc vinovăția acestuia.

Astfel, declarațiile părților vătămate, în cazul infracțiunilor de trafic de minori, sunt contradictorii, iar în faza cercetării judecătorești, aceste părți au revenit asupra declarațiilor anterioare și au susținut nevinovăția acestuia. În același sens al nevinovăției, sunt și declarațiile unor martori audiați în cauză, care nu au mai relatat aspectele menționate în declarațiile de la urmărirea penală și pe care s-a întemeiat acuzarea. - în cauză nu s-au administrat în condiții de contradictorialitate probe, în special proba testimonială constând în audierea martorului cu identitate protejată „I.I.", ceea ce conduce la concluzia că nu est