ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3199/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3199/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului penal de față,

constată că, prin sentința penală nr. 127 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud,

s-a dispus condamnarea inculpatului B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de omor,

prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - b)

C. pen. pe o perioadă de 3 ani, făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, 64

alin. (1) lit. a) - b) C. pen.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv

din 18 mai 2010 până la 16 iunie 2010, iar, în conformitate cu art. 7 din Legea

nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la rămânerea

definitivă a sentinței.

S-a constatat că partea vătămată B.R. nu

s-a constituit parte civilă în cauză în termen legal, iar, în baza art. 346 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile reprezentând

daune morale în favoarea părții vătămate L.M. în cuantum de 10.000 RON, precum și

la plata despăgubirilor civile în favoarea părții vătămate M.M., în cuantum de 2.884,11

RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare.

S-au respins pretențiile părților civile

L.M. și M.M. referitoare la contravaloarea zilelor de muncă pierdute la instanță

și la cheltuielile de transport la instanță, ca neîntemeiate.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut,

în fapt, următoarele:

Inculpatul B.V. și victima L.I. locuiau

în aceeași localitate, fiind și rude (una din fiicele victimei, B.R., este căsătorită

cu fratele inculpatului, B.T.). Atât inculpatul, cât și victima erau împătimiți

în consumul de băuturi alcoolice, consumând zilnic alcool și fiind aproape în permanență

în stare de ebrietate.

Inculpatul obișnuia să-l viziteze pe L.I.

frecvent, cei doi consumând alcool împreună. Uneori, frecvența și durata vizitelor

inculpatului au deranjat-o pe victimă, care s-a plâns rudelor sale despre faptul

că inculpatul stătea prea mult la el și uneori adormea, fără să mai plece acasă.

Deranjat de vizita inculpatului, într-o împrejurare, victima l-a lăsat pe acesta

dormind și s-a deplasat la locuința fiicei sale, M.M., unde a rămas peste noapte.

Victima locuia singură, fiind divorțată,

și era vizitată frecvent de fiica sa, M.M. și de mama sa, L.M., care locuiește cu

M.M. și soțul acesteia, M.E. Inculpatul este și el divorțat și locuiește în gospodăria

fratelui său, B.T., căsătorit cu B.R. (fiica victimei), gospodărie în care locuiește

și mama inculpatului, B.E. (inculpatul locuiește potrivit propriilor declarații

la acea adresă de aproximativ 3 ani).

În data de 14 mai 2010, inculpatul și fratele

său, B.I., au fost la lucru la numitul I.B., ginerele fratelui inculpatului (cu

același nume cu cel al socrului său), pentru a ajuta la demolarea unui grajd. Inculpatul

a lucrat în gospodăria ginerelui fratelui său de la orele 10:00 până la orele 20:00.

Fiica victimei, M.M., a trecut pe la locuința

tatălui ei în data de 14 mai 2010, în jurul orelor 8-9 dimineața, în drum spre comuna

Z., unde se deplasa pentru a ajuta la pregătirea mâncării pentru nunta la care urma

să participe, împreună cu mai mulți membri de familie, a doua zi, pe 15 mai 2010.

în urma discuțiilor avute, M.M. i-a adus la cunoștință despre faptul că sâmbătă,

a doua zi, va pleca la nuntă, motiv pentru care l-a rugat pe tatăl ei să treacă

pe la locuința lor să o ajute pe L.M. (mama victimei și bunica lui M.M.) în gospodărie.

Victima nu a dat un răspuns cert cu privire la ajutorul ce i se ceruse. Cu acea

ocazie, fiica victimei a constatat că în casă era frig și a văzut în prima cameră

„un braț" de lemne sub patul de lângă sobă. Tot cu acea ocazie, fiica lui L.I.

a lăsat acestuia niște țuică slabă primită de la martorul F.P.

La data de 15 mai 2010, inculpatul a fost

din nou la lucru în gospodăria ginerelui fratelui său pentru a ajuta la zidirea

noului grajd, dar, întrucât ploua și martorul I.B. se pregătea să plece la nunta

din localitatea Z., lucrul a încetat în jurul orelor 11:00 și, după ce a servit

masa la locuința martorului, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său. Martorul

I.B., fratele inculpatului, a precizat că acesta a plecat de la ei în jurul orelor

16:00.

În dimineața aceleiași zile, fiica victimei,

M.M., a trecut din nou pe la locuința tatălui său și l-a găsit în pat, văitându-se

că-l doare burta. M.M. și-a reînnoit cererea cu privire la ajutorul în gospodărie

în lipsa lor de acasă, L.I. răspunzând că va veni, dacă va putea. în drum spre casă,

M.M. a trecut pe la magazinul sătesc din localitatea A., în jurul orelor 10:00,

și s-a întâlnit cu inculpatul B.V., cu care a stat de vorbă. Inculpatul i-a comunicat

că merge la lucru la numitul I.B. (la grajd) și i-a spus că aflase despre plecarea

la nuntă a familiei martorei, oferindu-se să aibă grijă de animale. Partea vătămată

M.M. l-a refuzat, comunicându-i că are alt ajutor. Astfel, aceasta a precizat cu

privire la întâlnirea ei cu inculpatul din dimineața zilei de 15 mai 2010, că nu

i-a solicitat acestuia „să meargă pe la tata să vadă ce este cu el", cu motivarea

„că nu l-aș fi văzut de 3 zile".

În după - amiaza zilei de 15 mai 2010,

în jurul orelor 14:00, M.M. însoțită de soțul ei M.E., fetița ei N. în vârstă de

6 ani, B.T. (cumnatul părții vătămate și fratele inculpatului) și fiul lui B.T.,

B.M., în vârstă de 5 ani, au plecat spre nunta la care urmau să participe din localitatea

Z. În drum spre nunta la care s-au deplasat cu ștraiful, au trecut pe la casa tatălui

ei, unde au oprit pentru o scurtă perioadă de timp, găsind-o pe victimă tot pe pat

și comunicându-i că la animale va veni „nașa" (M.F.), victima spunându-i că

n-a putut să vină. M.M. a precizat că în casă era frig, nu era făcut focul și sub

pat, lângă cuptor, a văzut aceleași lemne pe care le văzuse și cu o zi înainte.

Cu privire la vizitarea victimei în după

- amiaza zilei de 15 mai 2010, în jurul orelor 14:00, M.M. a revenit cu ocazia declarației

date la instanță, arătând că nu ea a fost cea care a intrat în casa tatălui ei,

ci soțul ei, M.E., care nu a stat mult și care nu i-a comunicat ca tatăl său să

se fi plâns de vreo suferință. A arătat instanța că susținerile părții vătămate

M.M. cu privire la acest aspect au fost confirmate și de M.E., soțul ei, care a

declarat inițial la urmărirea penală la fel cum a făcut-o și martora M.M., după

care, audiat fiind pe parcursul cercetării judecătorești, a revenit și a arătat

că a intrat în casa socrului său în jurul orelor 14:00-15:00, în timp ce se îndrepta

spre nunta din Z., l-a găsit pe acesta pe pat, era un pic băut și l-a rugat să vină

la animalele din gospodărie pe perioada cât lipseau, victima răspunzându-i că nu

poate, deoarece nu se simte bine, dându-i de înțeles că are diaree. Și acest martor

a observat că socrul lui nu avea făcut focul în sobă și că erau ceva lemne în casă,

dar puține.

Potrivit declarației martorului F.P., vecin

cu victima L.I., în ziua de 15 mai 2010, pe la orele 9:00, victima a venit acasă

la martor și l-a chemat să-i dea niște tablă de pe o anexă mai veche. Martorul l-a

refuzat (era bolnav) și a observat că L.I. era „bine băut" încă de la acea

oră matinală, mirosea puternic a alcool și se clătina pe picioare. Victima a stat

doar aproximativ 4-5 minute la domiciliul martorului.

În jurul orelor 16:00 - 17:00 în ziua de

15 mai 2010, inculpatul B.V. a vizitat-o pe victima L.I., unde, probabil, pe fondul

consumului de alcool și al neînțelegerilor mai vechi, cei doi s-au certat, apoi

s-au lovit reciproc cu pumnii, probabil victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se

la cap, iar, în final, inculpatul a sugrumat-o. Realizând că L.I. a decedat, înainte

de a părăsi casa victimei, inculpatul a învelit-o cu un țol de lână împăturit în

patru, victima rămânând căzută între pat și masă, unde a fost găsită ulterior de

mama acesteia, martora L.M., luni, 17 mai 2010, în jurul orelor 14:00.

După ce a plecat de la casa lui L.I., inculpatul

B.V. a mers la locuința familiei F., vecină cu a victimei, și i-a comunicat martorului

F.P. că a fost pe la L.I., i-a făcut focul și frecție la mâini, pentru că-i erau

reci, iar înainte de a pleca, l-a învelit cu un țol de lână. Tot cu acea ocazie,

întrebat fiind de martor, inculpatul i-a comunicat că, în aceeași zi, fusese la

lucru la „cuscrul său", I.B., și l-a ajutat în construcții. Martora F.M., soția

lui F.P., a declarat că inculpatul a plecat de la casa lor pe la orele 16:00-17:00,

precizând atât cu privire la victimă, cât și cu privire la inculpat că aceștia erau

băuți când au trecut pe la ei, în ziua de 15 mai 2010.

Ulterior, inculpatul s-a deplasat spre

casă, pe drum întâlnindu-se cu martorul B.G., în jurul orelor 17:00, așa cum rezultă

din declarația acestuia din urmă. B.V. a ajuns la domiciliul său în jurul orelor

18:00 - 19:30, potrivit declarației martorei B.E. de la urmărirea penală și, potrivit

aceleiași declarații, a fost certat de mama sa, care i-a reproșat că a întârziat

și căreia i-a povestit că, la întoarcerea spre casă, la rugămintea părții vătămate

M.M., a intrat pe la L.I. să vadă ce face, că l-a găsit căzut în prima încăpere

cu picioarele înfășurate într-o pătură și lovit la frunte, acesta spunându-i că

a vrut să se ridice, că s-a împiedicat de pătură și s-a lovit la frunte de colțul

mesei. Potrivit aceleași martore, victima i-ar fi oferit de băut inculpatului, dar

acesta a refuzat. Dată fiind starea în care l-a găsit pe L.I., inculpatul i-a mai

povestit martorei că i s-a făcut milă de el, că i-a făcut foc fiindcă avea mâinile

înghețate (sau a pus pe foc lemne de sub pat, „trei dărabe"), că l-a acoperit

cu aceeași pătură cu care fusese învelit și inițial și apoi s-a deplasat acasă.

Inculpatul i-a relatat mamei sale că nu a stat mult la victimă pentru că avea de

lucru acasă. Mama inculpatului i-a reproșat acestuia că nu l-a adus pe L. la ei

acasă să mănânce, dar inculpatul i-a replicat că l-a chemat, dar nu avea cu cine

se înțelege și că victima nu se putea ține pe picioare. Aceeași martoră a mai declarat

că victima și inculpatul erau buni prieteni, consumau alcool împreună, L.I. fiind

cel care îl chema pe fiul său să doarmă la el. Despre L.I. martora a afirmat că

era mai violent, anterior alungându-și mama și soția din casă de mai multe ori,

în urmă cu 2-3 ani acestea s-au refugiat la domiciliul martorei, fiind urmate de

L.I., care s-a certat cu martora, amenințând-o cu bătaia. Deoarece victima „sărise

la scandal" la martoră de vreo două ori, îl certa pe inculpat că mergea pe

la victimă și venea beat. Referitor la cele petrecute în data de 15 mai 2010 la

domiciliul victimei, martora a mai precizat, în declarația inițială, dată pe 20

mai 2010, că este posibil ca victima L.I., „fiind mai agresiv și alcoolist",

să-l fi provocat pe V. (inculpatul), aceștia să se fi luptat, iar V., de frică,

pentru a scăpa, să-l fi lovit și din acea cauză să fi murit L.I. Aceeași martoră

a mai precizat că inculpatul nu i-a spus explicit că el l-ar fi omorât pe L.I. sau

că s-ar fi bătut.

Despre împrejurările relatate mamei sale,

inculpatul B.V. a relatat și fratelui său, martorul B.T., la întoarcerea acestuia

de la nuntă, în dimineața zilei de 16 mai 2010. Potrivit declarațiilor acestui martor,

inculpatul i-a spus că a trecut pe la L.I., la solicitarea lui M.M., că la găsit

în pat, că acesta se simțea rău și că, deși l-a chemat acasă la ei, a fost refuzat

din cauza stării de sănătate.

Potrivit celor declarate de martorul B.G.,

fratele inculpatului, acesta l-a apelat în seara de 15 mai 2010, martorul dându-și

seama după felul în care vorbea că era beat, cu acea ocazie comunicându-i doar că

T. (fratele lor cu care inculpatul locuiește) e la nuntă. În urma discuției telefonice

din ziua de 16 mai 2010, martorul a aflat de la inculpat că sâmbătă îl găsise bolnav

pe L.I., la locuința lui, fără a-i da și alte amănunte.

Inculpatul B.V. a apelat-o în seara de

15 mai 2010 și pe sora sa, martora M.A., care locuiește în C., pe care o apela destul

de rar și, potrivit relatărilor martorei, cei doi au purtat discuții în legătură

cu apropiații lor (mama, fratele T.) și cu ocupația inculpatului (că lucrase la

grajd la I.B. și că sosise de la lucru). Ulterior, inculpatul a apelat martora și

luni seara, în 17 mai 2010, i-a adus la cunoștință că L.I. fusese găsit mort și

că el a fost sâmbătă (15 mai 2010) pe acasă pe la victimă, o găsise bolnavă și îi

făcuse o frecție.

În datele de 16 mai 2010 și 17 mai 2010,

inculpatul nu a plecat de acasă, lucrând în gospodărie.

La întoarcerea de la nuntă, pe 16 mai 2010,

ora 9:00, familia lui M.M. nu a mai oprit la locuința victimei pentru că ploua tare

afară, martora observând, însă, că, deși era frig, nu ieșea fum pe hornul casei.

Partea vătămată și soțul ei, M.E., au plecat în aceeași zi, în jurul orelor 18:00,

spre Z., pentru a o aștepta pe mama sa, L.L., care se întorcea din Spania, ajungând

din nou în localitatea de domiciliu în data de 17 mai 2010, orele 11:00. După câteva

ore, M.M. l-a apelat telefonic pe B.T., cumnatul său (fratele inculpatului care

locuiește împreună cu acesta), pentru a-i comunica să vină la ei acasă să ridice

pachetul pe care i-l trimisese soția lui, B.R., din Spania, prin intermediul lui

L.L.

După o perioadă, în jurul orelor 16:00,

M.M. a apelat din nou familia lui B.T., iar la telefon a răspuns inculpatul, care

a întrebat-o dacă a fost pe la locuința tatălui ei și i-a relatat că l-a vizitat

pe acesta sâmbătă seara, găsindu-l cu mâinile amorțite și reci, motiv pentru care

i-a frecționat mâinile și i-a făcut foc. După ce a purtat aceste discuții, la scurt

timp, M.M. a fost anunțată telefonic că tatăl ei era mort, acesta fiind găsit de

mama lui, L.M., care, pe 17 mai 2010, în jurul orelor 14:00, plecase spre locuința

victimei ca să-i ducă de mâncare.

Partea vătămată L.M., mama victimei, a

declarat că l-a găsit pe fiul ei decedat în camera dinspre drum, căzut între pat

și masă, pe partea stângă a corpului, fiind acoperit cu un țol împăturit în patru.

A fost găsit în camera în care nu stătea de obicei, iar în cealaltă cameră ardea

lumina. Deoarece victima nu prezenta urme vizibile de leziuni, respectiv pe partea

stângă a corpului avea puțin sânge și era învinețit în jurul ochilor, partea vătămată

a crezut că a murit din cauza băuturii și a alertat vecinii și rudele, a dezbrăcat

și spălat victima ajutată de aparținători, aruncând hainele în pârâul din fața casei.

Partea vătămată L.M. a mai relatat că, în locuința victimei, era aceeași cantitate

de lemne care era și joi (13 mai 2010), când îl vizitase și când l-a văzut ultima

dată în viață.

În seara zilei de 17 mai 2010, după ce

a aflat de decesul tatălui său, partea vătămată M.M. l-a apelat pe B.T. pentru a

discuta despre pregătirile de înmormântare. La telefon a răspuns B.V. care, după

ce M.M. i-a spus că va merge la medicul de familie pentru eliberarea certificatului

de deces, i-a replicat: „nu mergeți, că vorbesc eu cu el să nu-i facă autopsie!",

deși partea vătămată nu pomenise în discuție despre necesitatea autopsierii și nici

nu se gândise la acest aspect. În seara aceleiași zile, inculpatul a apelat familia

M. și, discutând cu M.E., care i-a relatat că victima nu poate fi îngropată până

nu se face autopsia, i-a solicitat acestuia să nu ducă victima la autopsie, pentru

că el are cunoștințe și rezolvă ca înmormântarea să se facă și fără efectuarea acesteia.

În dimineața zilei de 18 mai 2010, în jurul

orelor 9:00, partea vătămată M.M. s-a deplasat la locuința familiei B.O. pentru

a discuta despre parastas, aici aflându-se și inculpatul B.V., care era sub influența

băuturilor alcoolice și care a întrebat-o despre problema legată de certificatul

de deces, în legătură cu care cei doi discutaseră cu o zi înainte, oferindu-se din

nou să rezolve problema eliberării certificatului medical fără autopsie. La discuție

au asistat și martorii B.O.F. și B.O.I., care au declarat că B.V. îi reproșa părții

vătămate că se înteleseseră ca medicul să nu-i facă autopsia victimei, vorbind el

cu medicul în acest sens.

Făcând, în continuare, referire la actele

medico-legale întocmite în cauză (rapoartele de constatare medico-legală din 18

mai 2010 și din 19 mai 2010, eliberate de Serviciul de Medicină Legală Bistrița-Năsăud),

Tribunalul a arătat că, potrivit concluziilor acestora, multiplele leziuni constatate

pe corpul victimei s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur, cădere și

prin comprimarea gâtului, folosindu-se, cel mai probabil, priza de luptă N. S-a

precizat, totodată, că moartea victimei a fost violentă, că s-a datorat asfixiei

mecanice prin sugrumare și s-a putut produce cu 36-72 ore înaintea examinării și

autopsierii cadavrului, leziunile tanatogeneratoare fiind produse prin comprimarea

gâtului cu mâinile și antebrațele (cele de la nivelul regiunii cervicale).

În baza întregii probațiuni administrate

în cauză, judecătorul fondului a apreciat că faptele inculpatului B.V., astfel cum

au fost anterior descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

În primul rând, s-a reținut că, potrivit

declarațiilor inculpatului și ale martorilor, nu se poate stabili decât cu aproximație

perioada de timp în care acesta s-a aflat în casa victimei, precum și ora la care

a ajuns la domiciliul său. Astfel, în declarațiile sale, inculpatul a arătat că

a ajuns acasă la victimă pe la orele 15:00, apoi 14:00-16:00, martorul F.P. a precizat

că inculpatul a trecut pe la el în jurul orelor 16:00-17:00, martorul B.G. a relatat

că s-a întâlnit cu inculpatul în jurul orei 17:00, iar martorul I.B. a declarat

că l-a văzut pe acesta mergând în vale în jurul orelor 15:30, apoi în jurul orelor

16:00 -16:00 și ceva, la fond menționând că l-a văzut pe inculpat deplasându-se

spre casă în jurul orelor 13:30. Totodată, fratele inculpatului, B.I., a arătat

că acesta a plecat pe 15 mai 2010 de la locuința ginerelui său in jurul orelor 16:00,

iar martora F.M. a precizat că, în aceeași zi, inculpatul a plecat de la ei în jurul

orelor 16:00-17:00.

În legătură cu ora la care a ajuns acasă,

s-a reținut că inculpatul, inițial, a apreciat că erau orele 16:00-16.30, apoi orele

17:00-17:00 și ceva (la fond), martora B.E. a precizat orele 19:00 -19:30 (în declarația

inițială), după care a declarat orele 17:00-18:00, martorul I.B. a menționat că

a vorbit la telefon cu mama sa pe la orele 18:00, când i s-a confirmat că inculpatul

era acasă, apoi, în declarația dată în instanță, a arătat că inculpatul a plecat

de la ei în jurul orelor 15:00 și acasă era în jurul orelor 17:00 (când a vorbit

la telefon cu el și cu mama sa).

Cu privire la urmele de lovituri găsite

pe corpul inculpatului, Tribunalul a constatat că acesta a oferit explicații variate

cu ocazia audierii sale, inițial declarând că „a căzut de pe acoperiș și s-a lovit

de un lemn", apoi „că s-au dărâmat niște corni peste el, bucățile lovindu-l

la spate", că a „alunecat pe niște lețuri", după care „au căzut peste

el niște corni", că s-a și zgâriat, iar despre leziunile de pe mâini (prin

comprimare) a afirmat că i-au fost făcute în joacă, de nepotul său M., în vârstă

de 6 ani. La Curtea de Apel Cluj, audiat din nou, cu ocazia propunerii de prelungire

a arestării preventive, a declarat că leziunile i-au fost cauzate prin cădere, el

împiedicându-se și căzând peste o grămadă de lemne, că s-a lovit la spate și antebraț,

iar cu privire la lovitura de la nas, nu a putut oferi nicio explicație. În instanță,

a declarat, de asemenea, că leziunile s-au produs prin cădere (s-a rostogolit pe

niște lețuri) și că s-a zgâriat la mâna dreaptă, zona braț și antebraț.

În legătură cu aceleași leziuni, s-a reținut

că, inițial, martorii B.E. și B.T. au arătat că inculpatul nu prezenta urme de lovituri

la față (nici pe 15 mai 2010 și nici a doua zi), B.E. precizând că inculpatul nu

i s-a plâns că s-ar fi lovit, cu toate că, de obicei, când se lovea, acesta se mai

plângea. Ulterior, martora B.E., în declarația dată la 27 iulie 2011, și-a schimbat

poziția inițială, precizând că inculpatul avea o zgârietură pe frunte și că i-a

spus că s-a lovit la lucru (la grajd). Audiată pe parcursul cercetării judecătorești,

aceeași martoră a declarat că, atunci când inculpatul s-a întors acasă, i-a relatat

că s-a prăbușit grajdul cu ei, fiind lovit la frunte. Totodată, martorul B.O.I.

a menționat că inculpatul, când a trecut în ziua de 15 mai 2010, în jurul orelor

9:00 - 9:30, pe la magazinul sătesc, nu prezenta urme de lovituri pe față, iar martorul

B.M., nepotul inculpatului, a declarat că nu l-a lovit pe acesta în niciun mod și

nici nu l-a strâns de mâini. Martorul I.B. a arătat, inițial, că inculpatul nu s-a

lovit nici la data de 14 mai 2010 și nici pe 15 mai 2010, când a lucrat la grajdul

ginerelui său, și că nu a văzut urme de lovituri pe fața lui, pentru ca, ulterior,

în aceeași declarație, să arate că inculpatul i-ar fi spus că s-a lovit, dar nu

a dat amănunte. Audiat la fond, același martor a precizat că vineri sau sâmbătă

(14 sau 15 mai), pe când lucrau la ginerele său, acesta a aruncat de sus cu lețuri,

iar inculpatul a afirmat că s-a lovit, însă ei nu au văzut urme de lovituri și nici

inculpatul nu s-a mai văietat ulterior. În ce-l privește pe martorul R.L., acesta

a declarat că inculpatul ar fi invocat, pe perioada cât s-a aflat în arest, că leziunile

pe care le prezenta la mână i le-ar fi cauzat nepotul său.

Cu privire la apărarea inculpatului care,

pe tot parcursul instrumentării cauzei, a susținut că, în data de 15 mai 2010, nu

a consumat băuturi alcoolice cu victima, Tribunalul a constatat că, dimpotrivă,

cu prilejul întocmirii referatului de evaluare psiho-socială, acesta a declarat

în fața consilierului de probațiune că „au consumat împreună câteva pahare de țuică".

Referitor la relațiile dintre victimă și

inculpat, instanța de fond a constatat că probele testimoniale administrate au evidențiat

existența între cei doi a unor incidente și discuții contradictorii. Astfel, martorul

B.O.I. a arătat că inculpatul și victima s-au certat în magazinul pe care-l deține,

înaintea sărbătorilor de iarnă, el sugerându-le să-și rezolve neînțelegerile în

afara magazinului. Același martor a relatat că cei doi erau prieteni de pahar (stând

la povești și bând nopți în șir), aspecte relevate și de ceilalți martori, rude

cu inculpatul și victima. În același sens, martorul M.E. a arătat că victima nu

avea nici alți prieteni, în afara inculpatului, nici alți dușmani, pentru că era

tot timpul beată și lumea o evita, inculpatul obișnuind să o viziteze și să doarmă

la ea, însă, pe fondul consumului de alcool, cei doi se mai certau din nimicuri,

fără vreun motiv anume. A mai menționat că, în vara anului 2009, L.I. i-a spus că

l-ar fi bătut pe inculpat, fără să-i comunice motivul, dar martorul era convins

că acesta era legat de consumul de alcool. Faptul că inculpatul a fost bătut de

victimă i-a fost confirmat ulterior și de B.T., acesta aflând de incident de la

fratele său. Audiat la fond, martorul M.E. și-a menținut declarațiile anterioare

și a precizat că atât victima, cât și inculpatul erau arțăgoși când beau. În legătură

cu același aspect, martora O.A. a declarat că, în primăvara anului 2010, s-a pomenit

cu inculpatul în casă, peste noapte, acesta era foarte beat și s-a culcat, dar pentru

că tot „boscorodea" l-a întrebat cum se înțelege cu L.I., inculpatul răspunzându-i

că „i-a tras o bătaie", fără să precizeze când a făcut acest lucru sau motivul.

Martora știa că între victima L.I. și mama inculpatului au existat anterior niște

certuri, confirmate și de martora B.E. Totodată, martorul Z.M. a declarat pe parcursul

urmăririi penale că, în toamna anului 2009, pe fondul băuturilor alcoolice, inculpatul

a vrut să-l bată, precizând că acesta este violent când e băut. Audiat în instanță,

martorul Z.M. nu și-a menținut declarația inițială, arătând că doar s-a certat cu

inculpatul și că acesta nu a intenționat să-l bată, neavând o fire violentă. Chiar

martora B.E., mama inculpatului, a precizat că L.I. este „mai agresiv și alcoolist",

fiind posibil să-l fi provocat pe fiul său, iar acesta, de frică, să-l fi lovit.

În plus, victima a sărit la scandal la martoră și chiar a amenințat-o cu bătaia.

Existența unor episoade violente între părți este confirmată și de M.M., care își

aduce aminte că tatăl său îi relatase despre un astfel de episod, fără a putea preciza

alte amănunte. Aceeași martoră a declarat despre existența unor certuri între victimă

și inculpat, precizând că, în vreo trei rânduri, atunci când l-a vizitat pe tatăl

ei, acesta i-a spus că „iar a trecut V. pe la el" și „ne-am sfădit", fără

să-i spună cauza certurilor. De asemenea, martorul V.E. a arătat că, din zvonuri,

știe că între părți existau neînțelegeri legate de o eventuală relație a inculpatului

cu fosta soție a victimei. Aceeași împrejurare i-a relatat-o inculpatul și martorului

R.M.S., pe când se afla în arest, în sensul că victima „ar fi avut boală pe inculpat"

pentru că acesta și femeia victimei ar fi avut o relație.

Totodată, Tribunalul a făcut referire la

declarația martorei L.M. dată în cursul cercetării judecătorești, în care a arătat

că, deplasându-se pe 18 mai 2010, în jurul orelor 13:00, împreună cu martorul V.E.

și cu inculpatul, la domiciliul victimei, pentru a da explicații legate de împrejurările

în care l-a descoperit pe L.I. decedat, iar inculpatul referitor la cele făcute

acasă la victimă pe 15 mai 2010, profitând de lipsa polițistului din casă, acesta

a amenințat-o, indignat că ar fi fost făcut de martoră „criminal", spunându-i

că „o să-i arate el și martorei și lui V.", afirmație la care martorul V.E.,

la întoarcerea în locuință, i-a replicat inculpatului că, deocamdată, martora nu

l-a acuzat de nimic, aspect care dovedește că inculpatul nu este o fire calmă, liniștită,

rațională. Faptul că inculpatul se putea manifesta violent rezultă, în opinia primei

instanțe, și din depozițiile martorilor colegi de celulă cu acesta pe perioada arestului

preventiv, care au precizat că inculpatul ar fi afirmat că o va omorî pe fiica victimei,

precum și din referatul de evaluare psiho-socială, din care reiese că persoanele

intervievate au relatat că acesta obișnuia să consume ocazional băuturi alcoolice

în exces, împrejurări în care devenea recalcitrant, ripostând mai impulsiv la diverse

provocări, și că a mai fost sancționat contravențional de câteva ori de poliția

comunală pentru diferite incidente create pe raza localității de domiciliu, pe fondul

consumului de alcool.

Un element important în stabilirea vinovăției

inculpatului a fost apreciat de Tribunal comportamentul său după moartea victimei,

dar și relatările lui cu privire la cele petrecute în domiciliul acesteia.

Astfel, s-a constatat, în primul rând,

că inculpatul a făcut tot posibilul ca, după ce a plecat de la victimă, să povestească

cât mai multor persoane despre starea precară de sănătate a acesteia, despre faptul

că l-a frecționat, i-a făcut foc și l-a învelit. Astfel, a relatat, mai mult sau

mai puțin amănunțit, despre toate acestea martorului F.P., mamei sale, fratelui

său B.T., surorii sale M.A. (care locuiește în C. și pe care o apela rar, conform

declarației martorei), fratelui său B.G. și aparținătorilor victimei (M.M., M.E.).

Totodată, inculpatul a încercat să justifice

prezența sa acasă la victimă prin faptul că ar fi fost rugat de aparținătorii acesteia

s-o viziteze pe 15 mai 2010 (deși, prieten fiind cu victima nu avea nevoie de un

motiv anume să meargă la ea). Despre faptul că ar fi fost rugat de M.M. (a susținut

inițial că și de M.E., care o însoțea pe Mariana) să o viziteze pe victimă a spus

și fratelui său, B.T., precum și mamei sale, B.E.

Or, s-a apreciat ca nefiind credibilă susținerea

inculpatului în sensul că ar fi fost rugat de fiica victimei să o viziteze întrucât

nu o mai văzuseră de trei zile, deoarece, în baza probelor administrate, s-a stabilit

că joi, 13 mai 2010, fusese pe la victimă mama sa, L.M., iar vineri 14 mai 2010,

seara, trecuse pe la aceasta M.E., ginerele ei (chiar însoțit de inculpat, acesta

din urmă neintrând în casa victimei). Totodată, fiica victimei, M.M., a declarat

constant că, atunci când s-a întâlnit cu inculpatul, în dimineața zilei de 15

mai 2010, în jurul orelor 9:00, nu l-a rugat pe acesta să meargă pe la tatăl ei,

dimpotrivă, inculpatul s-a oferit să meargă pentru ajutor în gospodăria martorei,

fiind refuzat. Mai mult, nu s-a confirmat susținerea inițială a inculpatului că

întâlnirea din fața magazinului sătesc ar fi avut loc și cu M.E. (nici M.M. și nici

M.E. nu confirmă varianta inculpatului) și nici că s-ar fi petrecut în jurul orelor

13:00, pe drumul de întoarcere de la lucru al inculpatului, chiar acesta revenind

ulterior cu privire la întâlnirea respectivă și relatând că s-a întâlnit în cursul

dimineții de 15 mai și doar cu M.M. De altfel, și martorul B.O.I., cel ce deține

magazinul sătesc din A., a declarat că inculpatul a trecut pe la orele 9:00 - 9:30

pe la magazin și a cerut un pahar de țuică, spunând că merge la muncă să demoleze

un grajd.

A mai arătat Tribunalul că, deși inculpatul

a susținut pe parcursul urmăririi penale, cu ocazia primelor declarații, că, pe

drumul de întoarcere spre casă, s-a întâlnit cu M.M., M.E. și B.T., care se deplasau

cu ștraiful spre nuntă, relatându-le ce a făcut la L.I., ulterior nu a mai reiterat

aceste aspecte (nici cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, nici

în fața Curții de Apel Cluj și nici cu ocazia audierii pe parcursul cercetării judecătorești),

care, de altfel, nu au fost confirmate nici de partea vătămată M.M. și martorii

M.E. și B.T. Oricum, s-a apreciat ca nefiind credibilă susținerea inculpatului că

aparținătorii victimei s-ar fi interesat despre starea de sănătate a acesteia, câtă

vreme M.E. și M.M. trecuseră pe la casa lui L.I. în jurul orelor 14:00 - 15:00 (anterior

inculpatului) și putuseră să constate personal starea în care se aila acesta.

În opinia primei instanțe, nesinceritatea

inculpatului cu privire la cele petrecute în locuința victimei în ziua de 15

mai 2010 și încercarea sa de a justifica urmele de lovituri de pe corpul victimei

este dovedită și de declarația mamei sale, dată la urmărirea penală, potrivit căreia

inculpatul i-a relatat că l-a găsit pe L.I. căzut în prima încăpere, cu picioarele

înfășurate într-o pătură și lovit la frunte, victima relatând că s-a împiedicat

de pătură și s-a lovit la frunte de colțul mesei. Or, în niciuna din declarațiile

date de inculpat, acesta nu face referire la o astfel de împrejurare legată de victimă,

fiind imposibil ca martora, la câteva zile după moartea lui L.I., să declare aspecte

nereale, inventate de ea, fără ca acestea să-i fi fost relatate de inculpat.

De altfel, s-a arătat că inculpatul nu

a fost constant nici cu privire la alte aspecte, legate, de exemplu, de păturile

cu care l-ar fi învelit pe L.I., declarând fie că acestea au fost două - una portocalie

și una roșu cu alb, fie că a fost doar una (aceeași cu care l-a și găsit înfășurat

la picioare, potrivit declarației martorei B.E.), astfel cum i-a relatat și martorului

F.P.

Pe de altă parte, cu toate că inculpatul

a declarat constant - și a relatat în această modalitate și aparținătorilor victimei

sau altor martori ai cauzei - că a făcut foc victimei, atât declarațiile martorilor

L.M., M.E. și M.M. au infirmat acest aspect (deoarece martorii au relatat că au

văzut, după deces, aceeași cantitate de lemne sub patul victimei pe care o văzuseră

și când l-au vizitat pe acesta pe 13 și 15 mai 2010), cât și procesul verbal de

cercetare la fața locului, potrivit căruia, la capătul patului, s-au găsit 4 așchii

și 15 bucăți de lemn, iar în focarul sobei nu s-au găsit resturi de lemn carbonizat,

doar o etichetă pentru ciorapi bărbătești.

De asemenea, cu toate că, potrivit declarației

date de inculpat în instanță, acesta ar fi discutat la telefon doar cu M.M. și doar

pe 17 mai 2010 despre eliberarea certificatului de deces și posibilitatea de a nu

se face autopsia victimei, martorul M.E. a declarat că și lui îi relatase inculpatul

aceleași aspecte, pe 17 mai 2010, luni seara, în discuția telefonică avută cu acesta

(dacă nu se rezolvă fără autopsie să-l sune pe martor a doua zi, că rezolvă el să

se facă înmormântarea victimei fără autopsie). Apoi, potrivit declarațiilor părții

vătămate M.M. și martorilor B.O.F. și B.O.I., în dimineața zilei de 18 mai 2010,

M.M. s-a reîntâlnit cu inculpatul și cel din urmă i-a reproșat fiicei victimei că

au dus-o pe aceasta să-i facă autopsie, deoarece cu o seară înainte se înțelese

seră altfel. De asemenea, și martora L.M. a declarat în fața instanței că marți,

18 mai 2010, în jurul orelor 7:00-8:00, în timp ce se deplasa acasă la victimă,

s-a întâlnit cu inculpatul, care le-a reproșat „de ce ați mers la Z., dacă eu v-am

sunat că merg eu, să nu cheltuiți bani, că am eu cunoștințe!".

Ca urmare, s-a apreciat de către instanța

fondului că insistența inculpatului față de aparținătorii victimei în sensul de

a nu se face autopsia acesteia nu poate fi explicată decât prin faptul că inculpatul

cunoștea cauza decesului lui L.I. De altfel, martorii cu care inculpatul a stat

în arest au confirmat împrejurarea că acesta a înțeles că un rol determinant în

stabilirea vinovăției sale l-a avut atât declarația fiicei victimei, M.M., cât și

declarația inițială a propriei mame.

Instanța a remarcat și faptul că inculpatul

a încercat inițial să acrediteze ideea că L.I. ar fi decedat după plecarea sa de

la domiciliul lui, deoarece în declarația dată la 18 mai 2010 (la procuror), acesta

a precizat că martorul F.P. ar fi afirmat, la 18 mai 2010, orele 14:00, că victima

ar fi fost pe la martor pe acasă, sâmbătă după - masă (15 mai 2010) și că ar fi

văzut-o căzând în grădină, după care a văzut-o plecând acasă la ea. Acest aspect

nu a mai fost invocat ulterior de către inculpat și nici nu a rezultat din declarațiile

date de martorul F.P., reținându-se în acest sens și că mama victimei, L.M., a declarat

că, după ce a constatat decesul și i-a anunțat pe vecinii fiului său (familia F.)

despre eveniment, aceștia s-au mirat, afirmând că l-au văzut sâmbătă dimineață (nu

după masă, cum a încercat să acrediteze inculpatul) și nu părea bolnav.

S-a mai arătat, totodată, de către Tribunal

că probațiunea vastă administrată în cauză, pe baza căreia s-a reținut vinovăția

inculpatului B.V. (declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile

inculpatului, rapoartele niedico-legale cu privire la leziunile prezente pe corpul

victimei și pe cel al inculpatului) se coroborează și cu concluziile rapoartelor

de constatare tehnică științifică în vederea stabilirii comportamentului simulat

prin examenul poligraf, potrivit cărora: au fost evidențiate unele reacții specifice

comportamentului simulat, rezultând că este posibil ca inculpatul să nu fie sincer

la întrebările adresate și, respectiv nu au fost evidențiate unele reacții specifice

comportamentului simulat, cu precizarea, de fiecare dată, că este posibil ca reactivitatea

psihoemoțională a subiectului să fie influențată și de faptul că acesta se afla

într-o stare avansată de ebrietate în data în care a avut loc evenimentul, aspect

ce ar putea influența acuratețea rememorării evenimentelor petrecute.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului,

instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și a

ținut seama de pericolul social al faptei comise, de modalitatea în care a fost

săvârșită, de comportamentul procesual nesincer al acestuia, dar și de datele ce

caracterizează persoana sa, nefiind cunoscut cu antecedente penale, iar, din referatul

de evaluare întocmit în cauză rezultând că ar putea prezenta perspective de reintegrare

socială, în condițiile în care ar beneficia de o intervenție specializată pe consolidarea

motivației pentru orientarea prosocială a comportamentului, controlul consumului

de alcool și manifestărilor pe acest fond, în paralel cu menținerea suportului oferit

de familie și accesarea unui loc de muncă stabil, care să-i ofere posibilitatea

îmbunătățirii situației materiale a familiei prin mijloace licite.

Pe latură civilă, instanța de fond a constatat

că partea vătămată B.R. (fiica victimei) nu s-a constituit parte civilă în termenul

prevăzut de lege, până la citirea actului de sesizare a instanței, în conformitate

cu art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, a apreciat ca fiind întemeiată

solicitarea părții civile M.M. de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor

civile reprezentând cheltuielile de înmormântare în cuantum de 2.884,11 RON, acestea

fiind dovedite cu facturile, chitanțele, biletele de transport și bonurile fiscale

depuse la dosar urmărire penală. De asemenea, Tribunalul a considerat ca fiind pe

deplin justificată acordarea daunelor morale, în cuantum de 10.000 RON, către partea

vătămată L.M., astfel cum aceasta a solicitat la termenul din 21 septembrie 2011,

apreciindu-se că respectiva sumă este una rezonabilă în raport cu suferința pricinuită

părții civile prin moartea victimei.

În ce privește pretențiile părților civile

L.M. și M.M. referitoare la contravaloarea zilelor de muncă pierdute în instanță

(câte 50 RON pe zi) și la cheltuielile de transport, instanța de fond a apreciat

că sunt neîntemeiate deoarece nu s-a făcut niciun fel de dovadă cu privire la ele,

în conformitate cu art. 1169 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul B.V.,

criticând-o

sub aspectul greșitei sale condamnări și solicitând pronunțarea unei soluții de

achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., întrucât probele administrate în cauză nu conduc în mod cert,

neechivoc, la concluzia că este autorul faptei deduse judecății.

Prin decizia penală nr. 223/A din 17 decembrie

2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul B.V. și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 350 RON cheltuieli

judiciare către stat, precum și a sumei de 200 RON către partea civilă L.M., cheltuieli

judiciare reprezentând contravaloarea deplasării la instanță.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

a constatat că prima instanță,

pe baza unei analize judicioase a probelor administrate în cauză, a reținut în mod

corespunzător situația de fapt, constând în aceea că, în după amiaza zilei de 15

mai 2010, în locuința victimei L.I. din satul A., comuna Z., jud. Bistrița-Năsăud,

în urma unui conflict între aceasta și inculpatul B.V. (consătean și cumătru cu

victima), cel din urmă i-a aplicat mai multe lovituri, după care a sugrumat-o, cauzându-i

astfel leziuni care, în cele din urmă, au condus la deces, victima fiind găsită

fără viață de mama sa, martora L.M., în data de 17 mai 2010, faptă corect încadrată

în drept în infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Instanța de apel a arătat că, în ciuda

negării constante a faptei, nu poate fi dispusă achitarea inculpatului în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., atât timp cât nicio

probă a dosarului nu oferă minime indicii, de la care să se pornească în formarea

convingerii sau, cel puțin, a unei rezonabile suspiciuni, că o altă persoană ar

fi comis fapta dedusă judecății și, implicit, că inculpatul nu ar avea nicio legătură

cu aceasta, cu atât mai mult cu cât medicul de familie a refuzat eliberarea certificatului

constatator al decesului pe motiv că victima nu avea 51 ani sau mai mult și nu se

afla în evidențele cabinetului cu vreo afecțiune (declarație martor T.L.M.).

Deși reală împrejurarea că nu au existat

martori oculari în prezenta cauză și că întreaga stare de fapt este conturată prin

coroborarea unui ansamblu de probe indirecte, Curtea a subliniat că, la fel de adevărat

este și faptul că, în lipsa probelor directe, care să se refere la faptul principal

(acțiunea de suprimare a vieții), mai multe probe indirecte pot constata fapte probatorii,

din ansamblul cărora se poate trage concluzia existenței sau inexistenței faptului

principal și, respectiv, a vinovăției suspectului.

În acest sens, s-a apreciat că, în mod

judicios, a reținut prima instanță un ansamblu de probe indirecte, care, prin coroborare,

duc la o concluzie unică (și nu alternativă) cu privire la existența faptului principal,

respectiv că inculpatul este autorul infracțiunii reținute în sarcina sa.

Astfel, s-a constatat că au dus la această

concluzie probele testimoniale și științifice, cercetarea la fața locului, examinarea

corpului inculpatului, constatările și expertizele medico-legale și, nu în ultimul

rând, declarațiile - contradictorii și inconsecvente ale inculpatului - toate, prin

coroborare, relevând: starea și poziția în care a fost găsită victima de mama sa,

la două zile de la vizita inculpatului, precum și leziunile prezentate de aceasta

la momentul examinării și mecanismul de producere a acestora; multiplele leziuni

corporale prezentate de inculpat la momentul examinării, dintre care o mare parte

s-a stabilit că au o vechime corespunzătoare intervalului de timp în care a avut

loc agresarea victimei; susținerile inculpatului privind data producerii leziunilor

și proveniența acestora -neconfirmate de martorii audiați în acest sens; atitudinea

inculpatului din perioada detenției preventive - care relevă, mai degrabă preocuparea

acestuia de a se răzbuna pe martorii ce au făcut afirmații incriminatoare la adresa

sa, decât de a a-și clarifica situația juridică și a-și dovedi nevinovăția; neconfirmarea

susținerilor inculpatului privind împrejurarea că ar fi fost solicitat de fiica

victimei să o viziteze pe aceasta - pentru a justifica prezența în ziua respectivă

la locuința victimei - deși acest lucru nu era necesar, pentru că era de notorietate

că se vizitau și beau împreună frecvent; insistența inculpatului de a se ocupa de

formalitățile privind eliberarea certificatului constatator al decesului, intervenind

în acest sens nu o dată, ci de mai multe ori și nu numai față de fiica victimei,

ci și față de soțul acesteia - M.E., precum și față de mama victimei -L.M., dar

și în data de 18 mai 2010, în prezența martorilor B.O.F. și B.O.I.; preocuparea

inculpatului de a înștiința cât mai multe persoane despre starea în care a găsit

victima - inclusiv pe sora sa, M.A., pe care o apela destul de rar - și despre faptul

că i-ar fi făcut focul, aspect infirmat de martorii care au intrat ulterior în casa

acesteia, dar și de cercetarea la fața locului.

În ce privește împrejurarea că expertiza

ADN nu a pus în evidență vreo legătură între profilele genetice identificate în

probele de referință recoltate de la inculpat și victimă, instanța de control judiciar

a apreciat că aceasta nu este de natură a înlătura concluzia decurgând fără echivoc

din probele indirecte, experții explicând că anumite aspecte nu au putut fi clarificate

ori că nu s-au putut identifica persoanele creatoare de urme datorită cantității

insuficiente de material prelevat.

Pentru toate aceste motive, s-a concluzionat

că, în mod corect, a reținut prima instanță existența faptei și săvârșirea ei cu

vinovăție de către inculpat.

Sub aspectul individualizării judiciare

a pedepsei, Curtea constatat că au fost valorificate eficient criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., ținând seama de limitele speciale ale pedepsei prevăzute de

lege pentru infracțiunea în discuție (pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani), gradul

de pericol social concret al faptei (ridicat, față de natura și gravitatea acesteia,

importanța relațiilor sociale lezate, modalitatea și împrejurările comiterii, consecințele

produse) și persoana inculpatului (fără antecedente penale, cu o atitudine nesinceră

pe parcursul procesului, care pare că nu conștientizează nici în prezent consecințele

faptelor sale), pedeapsa aplicată fiind aptă a realiza scopul prevăzut de art. 52

C. pen.

De asemenea, instanța de apel a apreciat

că, în mod corect, a fost soluționată și latura civilă a cauzei, Tribunalul obligând

inculpatul la despăgubiri reprezentând cheltuieli de înmormântare în cuantum de

2.884,11 RON către partea civilă M.M., acestea fiind dovedite cu facturile, chitanțele,

biletele de transport și bonurile fiscale depuse în cursul urmăririi penale, precum

și la suma de 10.000 RON, daune morale către partea civilă L.M. - mama victimei,

stabilindu-se întemeiat că suma solicitată este una rezonabilă și justificată de

suferința pricinuită părții civile prin moartea prematură a fiului său, de care

era legată afectiv.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termen legal, inculpatul

B.V., reiterând întocmai criticile formulate în apel.

Astfel, atât în cuprinsul memoriului depus

la dosar, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, invocând cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut

că Tribunalul și Curtea de Apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, realizând o interpretare

eronată a materialului probator, care, contrar celor reținute de instanțe, nu confirmă

împrejurarea că ar fi autorul infracțiunii reținute în sarcina sa. Ca urmare, s-a

solicitat de către recurent, în virtutea principiului in dubio pro reo, achitarea

sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

cu consecința respingerii pretențiilor civile formulate de părțile civile L.M. și

M.M.

Deși în memoriul scris depus la dosar inculpatul

a invocat și motivul de recurs reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la verificarea hotărârilor atacate

și prin raportare la respectivul caz de casare, având în vedere, pe de o parte,

că acesta nu a mai fost susținut oral, cu ocazia cuvântului la dezbateri, iar, pe

de altă parte, că textul de lege menționat a fost indicat pur formal, fără nicio

trimitere sau referire expresă la dispoziția legală pe care instanțele inferioare

ar fi nesocotit-o sau ar fi aplicat-o în mod greșit.

Examinând,

așadar, hotărârile recurate, prin prisma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.V. ca fiind nefondat,

având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, este de menționat că eroarea gravă

de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de

instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele

administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte

două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă,

adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente

la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției.

Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere

a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță

evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea

unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții

decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat

în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele

inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică

dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susținerea inculpatului în sensul

că nu ar fi săvârșit infracțiunea de omor ce i s-a reținut în sarcină și că ar fi

fost, așadar, comisă, în cauză, o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface

raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în

interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo

contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor

atacate cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a infracțiunii pentru

care a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind în

deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: procesul verbal de cercetare

la fața locului întocmit de organele de anchetă la data de 18 mai 2010 și planșele

foto anexate (care atestă împrejurarea că, în a două încăpere a imobilului în care

locuia victima, a fost descoperită pe pardoseală, la 34 cm față de piciorul stâng

al mesei și 13 cm față de verticala marginii patului, o pată de substanță maronie

îmbibată în pământ, iar, la capătul patului din proximitatea sobei situată în prima

încăpere, 4 așchii, 15 bucăți de lemn cu o circumferință de 80 cm și o perche de

pantofi negri; totodată, în focarul sobei, nu s-au identificat resturi de lemn carbonizat,

ci doar o etichetă de ciorapi bărbătești, mărimea 44-46); raportul de constatare

medico-legală (autopsie) din 18 mai 2010, întocmit de Serviciul județean de medicină

legală Bistrița-Năsăud, cu completările ulterioare (care a stabilit că moartea victimei

L.I. a fost violentă, s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare și s-a putut

produce cu 36-72 ore înaintea examinării și autopsierii cadavrului; în ce privește

leziunile tanatogeneratoare de la nivelul regiunii cervicale, s-a arătat că acestea

s-ar fi putut produce prin comprimarea gâtului cu mâinile și antebrațele, fosindu-se

cel mai probabil „priza de luptă de tip N.", iar cu referire la celelalte leziuni

traumatice - cele faciale și de la nivelul membrelor - că s-au putut produce prin

lovire și cădere); declarațiile părții vătămate M.M. (care a arătat că a vizitat

victima atât în data de 14 mai 2010, cât și în dimineața zilei de 15 mai 2010, constatând

că, în casă, era frig, nefiind făcut focul, iar, sub patul de lângă soba din prima

încăpere se aflau niște lemne a căror prezență a fost observată și de soțul său,

ulterior, în aceeași zi, precum și de ea personal, la data de 19 mai 2010, când

a intrat în imobil împreună cu org