ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3199/2013

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 127 din 3 octombrie 2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a dispus condamnarea inculpatului B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) - b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv din 18 mai 2010 până la 16 iunie 2010, iar, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la rămânerea definitivă a sentinței.

S-a constatat că partea vătămată B.R. nu s-a constituit parte civilă în cauză în termen legal, iar, în baza art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile reprezentând daune morale în favoarea părții vătămate L.M. în cuantum de 10.000 RON, precum și la plata despăgubirilor civile în favoarea părții vătămate M.M., în cuantum de 2.884,11 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare. S-au respins pretențiile părților civile L.M. și M.M. referitoare la contravaloarea zilelor de muncă pierdute la instanță și la cheltuielile de transport la instanță, ca neîntemeiate. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul B.V.

și victima L.I. locuiau în aceeași localitate, fiind și rude (una din fiicele victimei, B.R., este căsătorită cu fratele inculpatului, B.T.). Atât inculpatul, cât și victima erau împătimiți în consumul de băuturi alcoolice, consumând zilnic alcool și fiind aproape în permanență în stare de ebrietate. Inculpatul obișnuia să-l viziteze pe L.I. frecvent, cei doi consumând alcool împreună. Uneori, frecvența și durata vizitelor inculpatului au deranjat-o pe victimă, care s-a plâns rudelor sale despre faptul că inculpatul stătea prea mult la el și uneori adormea, fără să mai plece acasă. Deranjat de vizita inculpatului, într-o împrejurare, victima l-a lăsat pe acesta dormind și s-a deplasat la locuința fiicei sale, M.M., unde a rămas peste noapte.

Victima locuia singură, fiind divorțată, și era vizitată frecvent de fiica sa, M.M. și de mama sa, L.M., care locuiește cu M.M. și soțul acesteia, M.E. Inculpatul este și el divorțat și locuiește în gospodăria fratelui său, B.T., căsătorit cu B.R. (fiica victimei), gospodărie în care locuiește și mama inculpatului, B.E. (inculpatul locuiește potrivit propriilor declarații la acea adresă de aproximativ 3 ani). În data de 14 mai 2010, inculpatul și fratele său, B.I., au fost la lucru la numitul I.B., ginerele fratelui inculpatului (cu același nume cu cel al socrului său), pentru a ajuta la demolarea unui grajd. Inculpatul a lucrat în gospodăria ginerelui fratelui său de la orele 10:00 până la orele 20:00.

Fiica victimei, M.M., a trecut pe la locuința tatălui ei în data de 14 mai 2010, în jurul orelor 8-9 dimineața, în drum spre comuna Z., unde se deplasa pentru a ajuta la pregătirea mâncării pentru nunta la care urma să participe, împreună cu mai mulți membri de familie, a doua zi, pe 15 mai 2010. în urma discuțiilor avute, M.M. i-a adus la cunoștință despre faptul că sâmbătă, a doua zi, va pleca la nuntă, motiv pentru care l-a rugat pe tatăl ei să treacă pe la locuința lor să o ajute pe L.M. (mama victimei și bunica lui M.M.) în gospodărie. Victima nu a dat un răspuns cert cu privire la ajutorul ce i se ceruse. Cu acea ocazie, fiica victimei a constatat că în casă era frig și a văzut în prima cameră „un braț" de lemne sub patul de lângă sobă.

Tot cu acea ocazie, fiica lui L.I. a lăsat acestuia niște țuică slabă primită de la martorul F.P. La data de 15 mai 2010, inculpatul a fost din nou la lucru în gospodăria ginerelui fratelui său pentru a ajuta la zidirea noului grajd, dar, întrucât ploua și martorul I.B. se pregătea să plece la nunta din localitatea Z., lucrul a încetat în jurul orelor 11:00 și, după ce a servit masa la locuința martorului, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său. Martorul I.B., fratele inculpatului, a precizat că acesta a plecat de la ei în jurul orelor 16:00. În dimineața aceleiași zile, fiica victimei, M.M., a trecut din nou pe la locuința tatălui său și l-a găsit în pat, văitându-se că-l doare burta. M.M.

și-a reînnoit cererea cu privire la ajutorul în gospodărie în lipsa lor de acasă, L.I. răspunzând că va veni, dacă va putea. în drum spre casă, M.M. a trecut pe la magazinul sătesc din localitatea A., în jurul orelor 10:00, și s-a întâlnit cu inculpatul B.V., cu care a stat de vorbă. Inculpatul i-a comunicat că merge la lucru la numitul I.B. (la grajd) și i-a spus că aflase despre plecarea la nuntă a familiei martorei, oferindu-se să aibă grijă de animale. Partea vătămată M.M. l-a refuzat, comunicându-i că are alt ajutor. Astfel, aceasta a precizat cu privire la întâlnirea ei cu inculpatul din dimineața zilei de 15 mai 2010, că nu i-a solicitat acestuia „să meargă pe la tata să vadă ce este cu el", cu motivarea „că nu l-aș fi văzut de 3 zile". În după - amiaza zilei de 15 mai 2010, în jurul orelor 14:00, M.M.

însoțită de soțul ei M.E., fetița ei N. în vârstă de 6 ani, B.T. (cumnatul părții vătămate și fratele inculpatului) și fiul lui B.T., B.M., în vârstă de 5 ani, au plecat spre nunta la care urmau să participe din localitatea Z. În drum spre nunta la care s-au deplasat cu ștraiful, au trecut pe la casa tatălui ei, unde au oprit pentru o scurtă perioadă de timp, găsind-o pe victimă tot pe pat și comunicându-i că la animale va veni „nașa" (M.F.), victima spunându-i că n-a putut să vină. M.M. a precizat că în casă era frig, nu era făcut focul și sub pat, lângă cuptor, a văzut aceleași lemne pe care le văzuse și cu o zi înainte. Cu privire la vizitarea victimei în după - amiaza zilei de 15 mai 2010, în jurul orelor 14:00, M.M.

a revenit cu ocazia declarației date la instanță, arătând că nu ea a fost cea care a intrat în casa tatălui ei, ci soțul ei, M.E., care nu a stat mult și care nu i-a comunicat ca tatăl său să se fi plâns de vreo suferință. A arătat instanța că susținerile părții vătămate M.M. cu privire la acest aspect au fost confirmate și de M.E., soțul ei, care a declarat inițial la urmărirea penală la fel cum a făcut-o și martora M.M., după care, audiat fiind pe parcursul cercetării judecătorești, a revenit și a arătat că a intrat în casa socrului său în jurul orelor 14:00-15:00, în timp ce se îndrepta spre nunta din Z., l-a găsit pe acesta pe pat, era un pic băut și l-a rugat să vină la animalele din gospodărie pe perioada cât lipseau, victima răspunzându-i că nu poate, deoarece nu se simte bine, dându-i de înțeles că are diaree.

Și acest martor a observat că socrul lui nu avea făcut focul în sobă și că erau ceva lemne în casă, dar puține. Potrivit declarației martorului F.P., vecin cu victima L.I., în ziua de 15 mai 2010, pe la orele 9:00, victima a venit acasă la martor și l-a chemat să-i dea niște tablă de pe o anexă mai veche. Martorul l-a refuzat (era bolnav) și a observat că L.I. era „bine băut" încă de la acea oră matinală, mirosea puternic a alcool și se clătina pe picioare. Victima a stat doar aproximativ 4-5 minute la domiciliul martorului. În jurul orelor 16:00 - 17:00 în ziua de 15 mai 2010, inculpatul B.V. a vizitat-o pe victima L.I., unde, probabil, pe fondul consumului de alcool și al neînțelegerilor mai vechi, cei doi s-au certat, apoi s-au lovit reciproc cu pumnii, probabil victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la cap, iar, în final, inculpatul a sugrumat-o.

Realizând că L.I. a decedat, înainte de a părăsi casa victimei, inculpatul a învelit-o cu un țol de lână împăturit în patru, victima rămânând căzută între pat și masă, unde a fost găsită ulterior de mama acesteia, martora L.M., luni, 17 mai 2010, în jurul orelor 14:00. După ce a plecat de la casa lui L.I., inculpatul B.V. a mers la locuința familiei F., vecină cu a victimei, și i-a comunicat martorului F.P. că a fost pe la L.I., i-a făcut focul și frecție la mâini, pentru că-i erau reci, iar înainte de a pleca, l-a învelit cu un țol de lână. Tot cu acea ocazie, întrebat fiind de martor, inculpatul i-a comunicat că, în aceeași zi, fusese la lucru la „cuscrul său", I.B., și l-a ajutat în construcții.

Martora F.M., soția lui F.P., a declarat că inculpatul a plecat de la casa lor pe la orele 16:00-17:00, precizând atât cu privire la victimă, cât și cu privire la inculpat că aceștia erau băuți când au trecut pe la ei, în ziua de 15 mai 2010. Ulterior, inculpatul s-a deplasat spre casă, pe drum întâlnindu-se cu martorul B.G., în jurul orelor 17:00, așa cum rezultă din declarația acestuia din urmă. B.V. a ajuns la domiciliul său în jurul orelor 18:00 - 19:30, potrivit declarației martorei B.E. de la urmărirea penală și, potrivit aceleiași declarații, a fost certat de mama sa, care i-a reproșat că a întârziat și căreia i-a povestit că, la întoarcerea spre casă, la rugămintea părții vătămate M.M., a intrat pe la L.I.

să vadă ce face, că l-a găsit căzut în prima încăpere cu picioarele înfășurate într-o pătură și lovit la frunte, acesta spunându-i că a vrut să se ridice, că s-a împiedicat de pătură și s-a lovit la frunte de colțul mesei. Potrivit aceleași martore, victima i-ar fi oferit de băut inculpatului, dar acesta a refuzat. Dată fiind starea în care l-a găsit pe L.I., inculpatul i-a mai povestit martorei că i s-a făcut milă de el, că i-a făcut foc fiindcă avea mâinile înghețate (sau a pus pe foc lemne de sub pat, „trei dărabe"), că l-a acoperit cu aceeași pătură cu care fusese învelit și inițial și apoi s-a deplasat acasă. Inculpatul i-a relatat mamei sale că nu a stat mult la victimă pentru că avea de lucru acasă.

Mama inculpatului i-a reproșat acestuia că nu l-a adus pe L. la ei acasă să mănânce, dar inculpatul i-a replicat că l-a chemat, dar nu avea cu cine se înțelege și că victima nu se putea ține pe picioare. Aceeași martoră a mai declarat că victima și inculpatul erau buni prieteni, consumau alcool împreună, L.I. fiind cel care îl chema pe fiul său să doarmă la el. Despre L.I. martora a afirmat că era mai violent, anterior alungându-și mama și soția din casă de mai multe ori, în urmă cu 2-3 ani acestea s-au refugiat la domiciliul martorei, fiind urmate de L.I., care s-a certat cu martora, amenințând-o cu bătaia. Deoarece victima „sărise la scandal" la martoră de vreo două ori, îl certa pe inculpat că mergea pe la victimă și venea beat.

Referitor la cele petrecute în data de 15 mai 2010 la domiciliul victimei, martora a mai precizat, în declarația inițială, dată pe 20 mai 2010, că este posibil ca victima L.I., „fiind mai agresiv și alcoolist", să-l fi provocat pe V. (inculpatul), aceștia să se fi luptat, iar V., de frică, pentru a scăpa, să-l fi lovit și din acea cauză să fi murit L.I. Aceeași martoră a mai precizat că inculpatul nu i-a spus explicit că el l-ar fi omorât pe L.I. sau că s-ar fi bătut. Despre împrejurările relatate mamei sale, inculpatul B.V. a relatat și fratelui său, martorul B.T., la întoarcerea acestuia de la nuntă, în dimineața zilei de 16 mai 2010. Potrivit declarațiilor acestui martor, inculpatul i-a spus că a trecut pe la L.I., la solicitarea lui M.M., că la găsit în pat, că acesta se simțea rău și că, deși l-a chemat acasă la ei, a fost refuzat din cauza stării de sănătate.

Potrivit celor declarate de martorul B.G., fratele inculpatului, acesta l-a apelat în seara de 15 mai 2010, martorul dându-și seama după felul în care vorbea că era beat, cu acea ocazie comunicându-i doar că T. (fratele lor cu care inculpatul locuiește) e la nuntă. În urma discuției telefonice din ziua de 16 mai 2010, martorul a aflat de la inculpat că sâmbătă îl găsise bolnav pe L.I., la locuința lui, fără a-i da și alte amănunte. Inculpatul B.V. a apelat-o în seara de 15 mai 2010 și pe sora sa, martora M.A., care locuiește în C., pe care o apela destul de rar și, potrivit relatărilor martorei, cei doi au purtat discuții în legătură cu apropiații lor (mama, fratele T.) și cu ocupația inculpatului (că lucrase la grajd la I.B.

și că sosise de la lucru). Ulterior, inculpatul a apelat martora și luni seara, în 17 mai 2010, i-a adus la cunoștință că L.I. fusese găsit mort și că el a fost sâmbătă (15 mai 2010) pe acasă pe la victimă, o găsise bolnavă și îi făcuse o frecție. În datele de 16 mai 2010 și 17 mai 2010, inculpatul nu a plecat de acasă, lucrând în gospodărie. La întoarcerea de la nuntă, pe 16 mai 2010, ora 9:00, familia lui M.M. nu a mai oprit la locuința victimei pentru că ploua tare afară, martora observând, însă, că, deși era frig, nu ieșea fum pe hornul casei. Partea vătămată și soțul ei, M.E., au plecat în aceeași zi, în jurul orelor 18:00, spre Z., pentru a o aștepta pe mama sa, L.L., care se întorcea din Spania, ajungând din nou în localitatea de domiciliu în data de 17 mai 2010, orele 11:00.

După câteva ore, M.M. l-a apelat telefonic pe B.T., cumnatul său (fratele inculpatului care locuiește împreună cu acesta), pentru a-i comunica să vină la ei acasă să ridice pachetul pe care i-l trimisese soția lui, B.R., din Spania, prin intermediul lui L.L. După o perioadă, în jurul orelor 16:00, M.M. a apelat din nou familia lui B.T., iar la telefon a răspuns inculpatul, care a întrebat-o dacă a fost pe la locuința tatălui ei și i-a relatat că l-a vizitat pe acesta sâmbătă seara, găsindu-l cu mâinile amorțite și reci, motiv pentru care i-a frecționat mâinile și i-a făcut foc. După ce a purtat aceste discuții, la scurt timp, M.M. a fost anunțată telefonic că tatăl ei era mort, acesta fiind găsit de mama lui, L.M., care, pe 17 mai 2010, în jurul orelor 14:00, plecase spre locuința victimei ca să-i ducă de mâncare.

Partea vătămată L.M., mama victimei, a declarat că l-a găsit pe fiul ei decedat în camera dinspre drum, căzut între pat și masă, pe partea stângă a corpului, fiind acoperit cu un țol împăturit în patru. A fost găsit în camera în care nu stătea de obicei, iar în cealaltă cameră ardea lumina. Deoarece victima nu prezenta urme vizibile de leziuni, respectiv pe partea stângă a corpului avea puțin sânge și era învinețit în jurul ochilor, partea vătămată a crezut că a murit din cauza băuturii și a alertat vecinii și rudele, a dezbrăcat și spălat victima ajutată de aparținători, aruncând hainele în pârâul din fața casei. Partea vătămată L.M. a mai relatat că, în locuința victimei, era aceeași cantitate de lemne care era și joi (13 mai 2010), când îl vizitase și când l-a văzut ultima dată în viață.

În seara zilei de 17 mai 2010, după ce a aflat de decesul tatălui său, partea vătămată M.M. l-a apelat pe B.T. pentru a discuta despre pregătirile de înmormântare. La telefon a răspuns B.V. care, după ce M.M. i-a spus că va merge la medicul de familie pentru eliberarea certificatului de deces, i-a replicat: „nu mergeți, că vorbesc eu cu el să nu-i facă autopsie!", deși partea vătămată nu pomenise în discuție despre necesitatea autopsierii și nici nu se gândise la acest aspect. În seara aceleiași zile, inculpatul a apelat familia M. și, discutând cu M.E., care i-a relatat că victima nu poate fi îngropată până nu se face autopsia, i-a solicitat acestuia să nu ducă victima la autopsie, pentru că el are cunoștințe și rezolvă ca înmormântarea să se facă și fără efectuarea acesteia.

În dimineața zilei de 18 mai 2010, în jurul orelor 9:00, partea vătămată M.M. s-a deplasat la locuința familiei B.O. pentru a discuta despre parastas, aici aflându-se și inculpatul B.V., care era sub influența băuturilor alcoolice și care a întrebat-o despre problema legată de certificatul de deces, în legătură cu care cei doi discutaseră cu o zi înainte, oferindu-se din nou să rezolve problema eliberării certificatului medical fără autopsie. La discuție au asistat și martorii B.O.F. și B.O.I., care au declarat că B.V. îi reproșa părții vătămate că se înteleseseră ca medicul să nu-i facă autopsia victimei, vorbind el cu medicul în acest sens.

Făcând, în continuare, referire la actele medico-legale întocmite în cauză (rapoartele de constatare medico-legală din 18 mai 2010 și din 19 mai 2010, eliberate de Serviciul de Medicină Legală Bistrița-Năsăud), Tribunalul a arătat că, potrivit concluziilor acestora, multiplele leziuni constatate pe corpul victimei s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur, cădere și prin comprimarea gâtului, folosindu-se, cel mai probabil, priza de luptă N. S-a precizat, totodată, că moartea victimei a fost violentă, că s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare și s-a putut produce cu 36-72 ore înaintea examinării și autopsierii cadavrului, leziunile tanatogeneratoare fiind produse prin comprimarea gâtului cu mâinile și antebrațele (cele de la nivelul regiunii cervicale).

În baza întregii probațiuni administrate în cauză, judecătorul fondului a apreciat că faptele inculpatului B.V., astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. În primul rând, s-a reținut că, potrivit declarațiilor inculpatului și ale martorilor, nu se poate stabili decât cu aproximație perioada de timp în care acesta s-a aflat în casa victimei, precum și ora la care a ajuns la domiciliul său. Astfel, în declarațiile sale, inculpatul a arătat că a ajuns acasă la victimă pe la orele 15:00, apoi 14:00-16:00, martorul F.P. a precizat că inculpatul a trecut pe la el în jurul orelor 16:00-17:00, martorul B.G. a relatat că s-a întâlnit cu inculpatul în jurul orei 17:00, iar martorul I.B.

a declarat că l-a văzut pe acesta mergând în vale în jurul orelor 15:30, apoi în jurul orelor 16:00 -16:00 și ceva, la fond menționând că l-a văzut pe inculpat deplasându-se spre casă în jurul orelor 13:30. Totodată, fratele inculpatului, B.I., a arătat că acesta a plecat pe 15 mai 2010 de la locuința ginerelui său in jurul orelor 16:00, iar martora F.M. a precizat că, în aceeași zi, inculpatul a plecat de la ei în jurul orelor 16:00-17:00. În legătură cu ora la care a ajuns acasă, s-a reținut că inculpatul, inițial, a apreciat că erau orele 16:00-16.30, apoi orele 17:00-17:00 și ceva (la fond), martora B.E. a precizat orele 19:00 -19:30 (în declarația inițială), după care a declarat orele 17:00-18:00, martorul I.B.

a menționat că a vorbit la telefon cu mama sa pe la orele 18:00, când i s-a confirmat că inculpatul era acasă, apoi, în declarația dată în instanță, a arătat că inculpatul a plecat de la ei în jurul orelor 15:00 și acasă era în jurul orelor 17:00 (când a vorbit la telefon cu el și cu mama sa). Cu privire la urmele de lovituri găsite pe corpul inculpatului, Tribunalul a constatat că acesta a oferit explicații variate cu ocazia audierii sale, inițial declarând că „a căzut de pe acoperiș și s-a lovit de un lemn", apoi „că s-au dărâmat niște corni peste el, bucățile lovindu-l la spate", că a „alunecat pe niște lețuri", după care „au căzut peste el niște corni", că s-a și zgâriat, iar despre leziunile de pe mâini (prin comprimare) a afirmat că i-au fost făcute în joacă, de nepotul său M., în vârstă de 6 ani.

La Curtea de Apel Cluj, audiat din nou, cu ocazia propunerii de prelungire a arestării preventive, a declarat că leziunile i-au fost cauzate prin cădere, el împiedicându-se și căzând peste o grămadă de lemne, că s-a lovit la spate și antebraț, iar cu privire la lovitura de la nas, nu a putut oferi nicio explicație. În instanță, a declarat, de asemenea, că leziunile s-au produs prin cădere (s-a rostogolit pe niște lețuri) și că s-a zgâriat la mâna dreaptă, zona braț și antebraț. În legătură cu aceleași leziuni, s-a reținut că, inițial, martorii B.E. și B.T. au arătat că inculpatul nu prezenta urme de lovituri la față (nici pe 15 mai 2010 și nici a doua zi), B.E. precizând că inculpatul nu i s-a plâns că s-ar fi lovit, cu toate că, de obicei, când se lovea, acesta se mai plângea.

Ulterior, martora B.E., în declarația dată la 27 iulie 2011, și-a schimbat poziția inițială, precizând că inculpatul avea o zgârietură pe frunte și că i-a spus că s-a lovit la lucru (la grajd). Audiată pe parcursul cercetării judecătorești, aceeași martoră a declarat că, atunci când inculpatul s-a întors acasă, i-a relatat că s-a prăbușit grajdul cu ei, fiind lovit la frunte. Totodată, martorul B.O.I. a menționat că inculpatul, când a trecut în ziua de 15 mai 2010, în jurul orelor 9:00 - 9:30, pe la magazinul sătesc, nu prezenta urme de lovituri pe față, iar martorul B.M., nepotul inculpatului, a declarat că nu l-a lovit pe acesta în niciun mod și nici nu l-a strâns de mâini. Martorul I.B.

a arătat, inițial, că inculpatul nu s-a lovit nici la data de 14 mai 2010 și nici pe 15 mai 2010, când a lucrat la grajdul ginerelui său, și că nu a văzut urme de lovituri pe fața lui, pentru ca, ulterior, în aceeași declarație, să arate că inculpatul i-ar fi spus că s-a lovit, dar nu a dat amănunte. Audiat la fond, același martor a precizat că vineri sau sâmbătă (14 sau 15 mai), pe când lucrau la ginerele său, acesta a aruncat de sus cu lețuri, iar inculpatul a afirmat că s-a lovit, însă ei nu au văzut urme de lovituri și nici inculpatul nu s-a mai văietat ulterior. În ce-l privește pe martorul R.L., acesta a declarat că inculpatul ar fi invocat, pe perioada cât s-a aflat în arest, că leziunile pe care le prezenta la mână i le-ar fi cauzat nepotul său.

Cu privire la apărarea inculpatului care, pe tot parcursul instrumentării cauzei, a susținut că, în data de 15 mai 2010, nu a consumat băuturi alcoolice cu victima, Tribunalul a constatat că, dimpotrivă, cu prilejul întocmirii referatului de evaluare psiho-socială, acesta a declarat în fața consilierului de probațiune că „au consumat împreună câteva pahare de țuică". Referitor la relațiile dintre victimă și inculpat, instanța de fond a constatat că probele testimoniale administrate au evidențiat existența între cei doi a unor incidente și discuții contradictorii. Astfel, martorul B.O.I. a arătat că inculpatul și victima s-au certat în magazinul pe care-l deține, înaintea sărbătorilor de iarnă, el sugerându-le să-și rezolve neînțelegerile în afara magazinului.

Același martor a relatat că cei doi erau prieteni de pahar (stând la povești și bând nopți în șir), aspecte relevate și de ceilalți martori, rude cu inculpatul și victima. În același sens, martorul M.E. a arătat că victima nu avea nici alți prieteni, în afara inculpatului, nici alți dușmani, pentru că era tot timpul beată și lumea o evita, inculpatul obișnuind să o viziteze și să doarmă la ea, însă, pe fondul consumului de alcool, cei doi se mai certau din nimicuri, fără vreun motiv anume. A mai menționat că, în vara anului 2009, L.I. i-a spus că l-ar fi bătut pe inculpat, fără să-i comunice motivul, dar martorul era convins că acesta era legat de consumul de alcool. Faptul că inculpatul a fost bătut de victimă i-a fost confirmat ulterior și de B.T., acesta aflând de incident de la fratele său.

Audiat la fond, martorul M.E. și-a menținut declarațiile anterioare și a precizat că atât victima, cât și inculpatul erau arțăgoși când beau. În legătură cu același aspect, martora O.A. a declarat că, în primăvara anului 2010, s-a pomenit cu inculpatul în casă, peste noapte, acesta era foarte beat și s-a culcat, dar pentru că tot „boscorodea" l-a întrebat cum se înțelege cu L.I., inculpatul răspunzându-i că „i-a tras o bătaie", fără să precizeze când a făcut acest lucru sau motivul. Martora știa că între victima L.I. și mama inculpatului au existat anterior niște certuri, confirmate și de martora B.E. Totodată, martorul Z.M. a declarat pe parcursul urmăririi penale că, în toamna anului 2009, pe fondul băuturilor alcoolice, inculpatul a vrut să-l bată, precizând că acesta este violent când e băut.

Audiat în instanță, martorul Z.M. nu și-a menținut declarația inițială, arătând că doar s-a certat cu inculpatul și că acesta nu a intenționat să-l bată, neavând o fire violentă. Chiar martora B.E., mama inculpatului, a precizat că L.I. este „mai agresiv și alcoolist", fiind posibil să-l fi provocat pe fiul său, iar acesta, de frică, să-l fi lovit. În plus, victima a sărit la scandal la martoră și chiar a amenințat-o cu bătaia. Existența unor episoade violente între părți este confirmată și de M.M., care își aduce aminte că tatăl său îi relatase despre un astfel de episod, fără a putea preciza alte amănunte. Aceeași martoră a declarat despre existența unor certuri între victimă și inculpat, precizând că, în vreo trei rânduri, atunci când l-a vizitat pe tatăl ei, acesta i-a spus că „iar a trecut V. pe la el" și „ne-am sfădit", fără să-i spună cauza certurilor.

De asemenea, martorul V.E. a arătat că, din zvonuri, știe că între părți existau neînțelegeri legate de o eventuală relație a inculpatului cu fosta soție a victimei. Aceeași împrejurare i-a relatat-o inculpatul și martorului R.M.S., pe când se afla în arest, în sensul că victima „ar fi avut boală pe inculpat" pentru că acesta și femeia victimei ar fi avut o relație. Totodată, Tribunalul a făcut referire la declarația martorei L.M. dată în cursul cercetării judecătorești, în care a arătat că, deplasându-se pe 18 mai 2010, în jurul orelor 13:00, împreună cu martorul V.E. și cu inculpatul, la domiciliul victimei, pentru a da explicații legate de împrejurările în care l-a descoperit pe L.I.

decedat, iar inculpatul referitor la cele făcute acasă la victimă pe 15 mai 2010, profitând de lipsa polițistului din casă, acesta a amenințat-o, indignat că ar fi fost făcut de martoră „criminal", spunându-i că „o să-i arate el și martorei și lui V.", afirmație la care martorul V.E., la întoarcerea în locuință, i-a replicat inculpatului că, deocamdată, martora nu l-a acuzat de nimic, aspect care dovedește că inculpatul nu este o fire calmă, liniștită, rațională.

Faptul că inculpatul se putea manifesta violent rezultă, în opinia primei instanțe, și din depozițiile martorilor colegi de celulă cu acesta pe perioada arestului preventiv, care au precizat că inculpatul ar fi afirmat că o va omorî pe fiica victimei, precum și din referatul de evaluare psiho-socială, din care reiese că persoanele intervievate au relatat că acesta obișnuia să consume ocazional băuturi alcoolice în exces, împrejurări în care devenea recalcitrant, ripostând mai impulsiv la diverse provocări, și că a mai fost sancționat contravențional de câteva ori de poliția comunală pentru diferite incidente create pe raza localității de domiciliu, pe fondul consumului de alcool. Un element important în stabilirea vinovăției inculpatului a fost apreciat de Tribunal comportamentul său după moartea victimei, dar și relatările lui cu privire la cele petrecute în domiciliul acesteia.

Astfel, s-a constatat, în primul rând, că inculpatul a făcut tot posibilul ca, după ce a plecat de la victimă, să povestească cât mai multor persoane despre starea precară de sănătate a acesteia, despre faptul că l-a frecționat, i-a făcut foc și l-a învelit. Astfel, a relatat, mai mult sau mai puțin amănunțit, despre toate acestea martorului F.P., mamei sale, fratelui său B.T., surorii sale M.A. (care locuiește în C. și pe care o apela rar, conform declarației martorei), fratelui său B.G. și aparținătorilor victimei (M.M., M.E.). Totodată, inculpatul a încercat să justifice prezența sa acasă la victimă prin faptul că ar fi fost rugat de aparținătorii acesteia s-o viziteze pe 15 mai 2010 (deși, prieten fiind cu victima nu avea nevoie de un motiv anume să meargă la ea).

Despre faptul că ar fi fost rugat de M.M. (a susținut inițial că și de M.E., care o însoțea pe Mariana) să o viziteze pe victimă a spus și fratelui său, B.T., precum și mamei sale, B.E. Or, s-a apreciat ca nefiind credibilă susținerea inculpatului în sensul că ar fi fost rugat de fiica victimei să o viziteze întrucât nu o mai văzuseră de trei zile, deoarece, în baza probelor administrate, s-a stabilit că joi, 13 mai 2010, fusese pe la victimă mama sa, L.M., iar vineri 14 mai 2010, seara, trecuse pe la aceasta M.E., ginerele ei (chiar însoțit de inculpat, acesta din urmă neintrând în casa victimei). Totodată, fiica victimei, M.M., a declarat constant că, atunci când s-a întâlnit cu inculpatul, în dimineața zilei de 15 mai 2010, în jurul orelor 9:00, nu l-a rugat pe acesta să meargă pe la tatăl ei, dimpotrivă, inculpatul s-a oferit să meargă pentru ajutor în gospodăria martorei, fiind refuzat.

Mai mult, nu s-a confirmat susținerea inițială a inculpatului că întâlnirea din fața magazinului sătesc ar fi avut loc și cu M.E. (nici M.M. și nici M.E. nu confirmă varianta inculpatului) și nici că s-ar fi petrecut în jurul orelor 13:00, pe drumul de întoarcere de la lucru al inculpatului, chiar acesta revenind ulterior cu privire la întâlnirea respectivă și relatând că s-a întâlnit în cursul dimineții de 15 mai și doar cu M.M. De altfel, și martorul B.O.I., cel ce deține magazinul sătesc din A., a declarat că inculpatul a trecut pe la orele 9:00 - 9:30 pe la magazin și a cerut un pahar de țuică, spunând că merge la muncă să demoleze un grajd. A mai arătat Tribunalul că, deși inculpatul a susținut pe parcursul urmăririi penale, cu ocazia primelor declarații, că, pe drumul de întoarcere spre casă, s-a întâlnit cu M.M., M.E.

și B.T., care se deplasau cu ștraiful spre nuntă, relatându-le ce a făcut la L.I., ulterior nu a mai reiterat aceste aspecte (nici cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, nici în fața Curții de Apel Cluj și nici cu ocazia audierii pe parcursul cercetării judecătorești), care, de altfel, nu au fost confirmate nici de partea vătămată M.M. și martorii M.E. și B.T. Oricum, s-a apreciat ca nefiind credibilă susținerea inculpatului că aparținătorii victimei s-ar fi interesat despre starea de sănătate a acesteia, câtă vreme M.E. și M.M. trecuseră pe la casa lui L.I. în jurul orelor 14:00 - 15:00 (anterior inculpatului) și putuseră să constate personal starea în care se aila acesta.

În opinia primei instanțe, nesinceritatea inculpatului cu privire la cele petrecute în locuința victimei în ziua de 15 mai 2010 și încercarea sa de a justifica urmele de lovituri de pe corpul victimei este dovedită și de declarația mamei sale, dată la urmărirea penală, potrivit căreia inculpatul i-a relatat că l-a găsit pe L.I. căzut în prima încăpere, cu picioarele înfășurate într-o pătură și lovit la frunte, victima relatând că s-a împiedicat de pătură și s-a lovit la frunte de colțul mesei. Or, în niciuna din declarațiile date de inculpat, acesta nu face referire la o astfel de împrejurare legată de victimă, fiind imposibil ca martora, la câteva zile după moartea lui L.I., să declare aspecte nereale, inventate de ea, fără ca acestea să-i fi fost relatate de inculpat.

De altfel, s-a arătat că inculpatul nu a fost constant nici cu privire la alte aspecte, legate, de exemplu, de păturile cu care l-ar fi învelit pe L.I., declarând fie că acestea au fost două - una portocalie și una roșu cu alb, fie că a fost doar una (aceeași cu care l-a și găsit înfășurat la picioare, potrivit declarației martorei B.E.), astfel cum i-a relatat și martorului F.P. Pe de altă parte, cu toate că inculpatul a declarat constant - și a relatat în această modalitate și aparținătorilor victimei sau altor martori ai cauzei - că a făcut foc victimei, atât declarațiile martorilor L.M., M.E. și M.M.

au infirmat acest aspect (deoarece martorii au relatat că au văzut, după deces, aceeași cantitate de lemne sub patul victimei pe care o văzuseră și când l-au vizitat pe acesta pe 13 și 15 mai 2010), cât și procesul verbal de cercetare la fața locului, potrivit căruia, la capătul patului, s-au găsit 4 așchii și 15 bucăți de lemn, iar în focarul sobei nu s-au găsit resturi de lemn carbonizat, doar o etichetă pentru ciorapi bărbătești. De asemenea, cu toate că, potrivit declarației date de inculpat în instanță, acesta ar fi discutat la telefon doar cu M.M. și doar pe 17 mai 2010 despre eliberarea certificatului de deces și posibilitatea de a nu se face autopsia victimei, martorul M.E. a declarat că și lui îi relatase inculpatul aceleași aspecte, pe 17 mai 2010, luni seara, în discuția telefonică avută cu acesta (dacă nu se rezolvă fără autopsie să-l sune pe martor a doua zi, că rezolvă el să se facă înmormântarea victimei fără autopsie).

Apoi, potrivit declarațiilor părții vătămate M.M. și martorilor B.O.F. și B.O.I., în dimineața zilei de 18 mai 2010, M.M. s-a reîntâlnit cu inculpatul și cel din urmă i-a reproșat fiicei victimei că au dus-o pe aceasta să-i facă autopsie, deoarece cu o seară înainte se înțelese seră altfel. De asemenea, și martora L.M. a declarat în fața instanței că marți, 18 mai 2010, în jurul orelor 7:00-8:00, în timp ce se deplasa acasă la victimă, s-a întâlnit cu inculpatul, care le-a reproșat „de ce ați mers la Z., dacă eu v-am sunat că merg eu, să nu cheltuiți bani, că am eu cunoștințe!". Ca urmare, s-a apreciat de către instanța fondului că insistența inculpatului față de aparținătorii victimei în sensul de a nu se face autopsia acesteia nu poate fi explicată decât prin faptul că inculpatul cunoștea cauza decesului lui L.I.

De altfel, martorii cu care inculpatul a stat în arest au confirmat împrejurarea că acesta a înțeles că un rol determinant în stabilirea vinovăției sale l-a avut atât declarația fiicei victimei, M.M., cât și declarația inițială a propriei mame. Instanța a remarcat și faptul că inculpatul a încercat inițial să acrediteze ideea că L.I. ar fi decedat după plecarea sa de la domiciliul lui, deoarece în declarația dată la 18 mai 2010 (la procuror), acesta a precizat că martorul F.P. ar fi afirmat, la 18 mai 2010, orele 14:00, că victima ar fi fost pe la martor pe acasă, sâmbătă după - masă (15 mai 2010) și că ar fi văzut-o căzând în grădină, după care a văzut-o plecând acasă la ea.

Acest aspect nu a mai fost invocat ulterior de către inculpat și nici nu a rezultat din declarațiile date de martorul F.P., reținându-se în acest sens și că mama victimei, L.M., a declarat că, după ce a constatat decesul și i-a anunțat pe vecinii fiului său (familia F.) despre eveniment, aceștia s-au mirat, afirmând că l-au văzut sâmbătă dimineață (nu după masă, cum a încercat să acrediteze inculpatul) și nu părea bolnav. S-a mai arătat, totodată, de către Tribunal că probațiunea vastă administrată în cauză, pe baza căreia s-a reținut vinovăția inculpatului B.V.

(declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, rapoartele niedico-legale cu privire la leziunile prezente pe corpul victimei și pe cel al inculpatului) se coroborează și cu concluziile rapoartelor de constatare tehnică științifică în vederea stabilirii comportamentului simulat prin examenul poligraf, potrivit cărora: au fost evidențiate unele reacții specifice comportamentului simulat, rezultând că este posibil ca inculpatul să nu fie sincer la întrebările adresate și, respectiv nu au fost evidențiate unele reacții specifice comportamentului simulat, cu precizarea, de fiecare dată, că este posibil ca reactivitatea psihoemoțională a subiectului să fie influențată și de faptul că acesta se afla într-o stare avansată de ebrietate în data în care a avut loc evenimentul, aspect ce ar putea influența acuratețea rememorării evenimentelor petrecute.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și a ținut seama de pericolul social al faptei comise, de modalitatea în care a fost săvârșită, de comportamentul procesual nesincer al acestuia, dar și de datele ce caracterizează persoana sa, nefiind cunoscut cu antecedente penale, iar, din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultând că ar putea prezenta perspective de reintegrare socială, în condițiile în care ar beneficia de o intervenție specializată pe consolidarea motivației pentru orientarea prosocială a comportamentului, controlul consumului de alcool și manifestărilor pe acest fond, în paralel cu menținerea suportului oferit de familie și accesarea unui loc de muncă stabil, care să-i ofere posibilitatea îmbunătățirii situației materiale a familiei prin mijloace licite.

Pe latură civilă, instanța de fond a constatat că partea vătămată B.R. (fiica victimei) nu s-a constituit parte civilă în termenul prevăzut de lege, până la citirea actului de sesizare a instanței, în conformitate cu art. 15 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea părții civile M.M. de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile reprezentând cheltuielile de înmormântare în cuantum de 2.884,11 RON, acestea fiind dovedite cu facturile, chitanțele, biletele de transport și bonurile fiscale depuse la dosar urmărire penală. De asemenea, Tribunalul a considerat ca fiind pe deplin justificată acordarea daunelor morale, în cuantum de 10.000 RON, către partea vătămată L.M., astfel cum aceasta a solicitat la termenul din 21 septembrie 2011, apreciindu-se că respectiva sumă este una rezonabilă în raport cu suferința pricinuită părții civile prin moartea victimei.

În ce privește pretențiile părților civile L.M. și M.M. referitoare la contravaloarea zilelor de muncă pierdute în instanță (câte 50 RON pe zi) și la cheltuielile de transport, instanța de fond a apreciat că sunt neîntemeiate deoarece nu s-a făcut niciun fel de dovadă cu privire la ele, în conformitate cu art. 1169 C. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.V., criticând-o sub aspectul greșitei sale condamnări și solicitând pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât probele administrate în cauză nu conduc în mod cert, neechivoc, la concluzia că este autorul faptei deduse judecății.

Prin decizia penală nr. 223/A din 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.V. și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, precum și a sumei de 200 RON către partea civilă L.M., cheltuieli judiciare reprezentând contravaloarea deplasării la instanță. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a constatat că prima instanță, pe baza unei analize judicioase a probelor administrate în cauză, a reținut în mod corespunzător situația de fapt, constând în aceea că, în după amiaza zilei de 15 mai 2010, în locuința victimei L.I. din satul A., comuna Z., jud. Bistrița-Năsăud, în urma unui conflict între aceasta și inculpatul B.V.

(consătean și cumătru cu victima), cel din urmă i-a aplicat mai multe lovituri, după care a sugrumat-o, cauzându-i astfel leziuni care, în cele din urmă, au condus la deces, victima fiind găsită fără viață de mama sa, martora L.M., în data de 17 mai 2010, faptă corect încadrată în drept în infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. Instanța de apel a arătat că, în ciuda negării constante a faptei, nu poate fi dispusă achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., atât timp cât nicio probă a dosarului nu oferă minime indicii, de la care să se pornească în formarea convingerii sau, cel puțin, a unei rezonabile suspiciuni, că o altă persoană ar fi comis fapta dedusă judecății și, implicit, că inculpatul nu ar avea nicio legătură cu aceasta, cu atât mai mult cu cât medicul de familie a refuzat eliberarea certificatului constatator al decesului pe motiv că victima nu avea 51 ani sau mai mult și nu se afla în evidențele cabinetului cu vreo afecțiune (declarație martor T.L.M.).

Deși reală împrejurarea că nu au existat martori oculari în prezenta cauză și că întreaga stare de fapt este conturată prin coroborarea unui ansamblu de probe indirecte, Curtea a subliniat că, la fel de adevărat este și faptul că, în lipsa probelor directe, care să se refere la faptul principal (acțiunea de suprimare a vieții), mai multe probe indirecte pot constata fapte probatorii, din ansamblul cărora se poate trage concluzia existenței sau inexistenței faptului principal și, respectiv, a vinovăției suspectului. În acest sens, s-a apreciat că, în mod judicios, a reținut prima instanță un ansamblu de probe indirecte, care, prin coroborare, duc la o concluzie unică (și nu alternativă) cu privire la existența faptului principal, respectiv că inculpatul este autorul infracțiunii reținute în sarcina sa.

Astfel, s-a constatat că au dus la această concluzie probele testimoniale și științifice, cercetarea la fața locului, examinarea corpului inculpatului, constatările și expertizele medico-legale și, nu în ultimul rând, declarațiile - contradictorii și inconsecvente ale inculpatului - toate, prin coroborare, relevând: starea și poziția în care a fost găsită victima de mama sa, la două zile de la vizita inculpatului, precum și leziunile prezentate de aceasta la momentul examinării și mecanismul de producere a acestora; multiplele leziuni corporale prezentate de inculpat la momentul examinării, dintre care o mare parte s-a stabilit că au o vechime corespunzătoare intervalului de timp în care a avut loc agresarea victimei; susținerile inculpatului privind data producerii leziunilor și proveniența acestora -neconfirmate de martorii audiați în acest sens; atitudinea inculpatului din perioada detenției preventive - care relevă, mai degrabă preocuparea acestuia de a se răzbuna pe martorii ce au făcut afirmații incriminatoare la adresa sa, decât de a a-și clarifica situația juridică și a-și dovedi nevinovăția; neconfirmarea susținerilor inculpatului privind împrejurarea că ar fi fost solicitat de fiica victimei să o viziteze pe aceasta - pentru a justifica prezența în ziua respectivă la locuința victimei - deși acest lucru nu era necesar,

pentru că era de notorietate că se vizitau și beau împreună frecvent; insistența inculpatului de a se ocupa de formalitățile privind eliberarea certificatului constatator al decesului, intervenind în acest sens nu o dată, ci de mai multe ori și nu numai față de fiica victimei, ci și față de soțul acesteia - M.E., precum și față de mama victimei -L.M., dar și în data de 18 mai 2010, în prezența martorilor B.O.F. și B.O.I.; preocuparea inculpatului de a înștiința cât mai multe persoane despre starea în care a găsit victima - inclusiv pe sora sa, M.A., pe care o apela destul de rar - și despre faptul că i-ar fi făcut focul, aspect infirmat de martorii care au intrat ulterior în casa acesteia, dar și de cercetarea la fața locului.

În ce privește împrejurarea că expertiza ADN nu a pus în evidență vreo legătură între profilele genetice identificate în probele de referință recoltate de la inculpat și victimă, instanța de control judiciar a apreciat că aceasta nu este de natură a înlătura concluzia decurgând fără echivoc din probele indirecte, experții explicând că anumite aspecte nu au putut fi clarificate ori că nu s-au putut identifica persoanele creatoare de urme datorită cantității insuficiente de material prelevat. Pentru toate aceste motive, s-a concluzionat că, în mod corect, a reținut prima instanță existența faptei și săvârșirea ei cu vinovăție de către inculpat.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Curtea constatat că au fost valorificate eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea în discuție (pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani), gradul de pericol social concret al faptei (ridicat, față de natura și gravitatea acesteia, importanța relațiilor sociale lezate, modalitatea și împrejurările comiterii, consecințele produse) și persoana inculpatului (fără antecedente penale, cu o atitudine nesinceră pe parcursul procesului, care pare că nu conștientizează nici în prezent consecințele faptelor sale), pedeapsa aplicată fiind aptă a realiza scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, a fost soluționată și latura civilă a cauzei, Tribunalul obligând inculpatul la despăgubiri reprezentând cheltuieli de înmormântare în cuantum de 2.884,11 RON către partea civilă M.M., acestea fiind dovedite cu facturile, chitanțele, biletele de transport și bonurile fiscale depuse în cursul urmăririi penale, precum și la suma de 10.000 RON, daune morale către partea civilă L.M. - mama victimei, stabilindu-se întemeiat că suma solicitată este una rezonabilă și justificată de suferința pricinuită părții civile prin moartea prematură a fiului său, de care era legată afectiv. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.V., reiterând întocmai criticile formulate în apel.

Astfel, atât în cuprinsul memoriului depus la dosar, cât și oral, cu ocazia dezbaterilor, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că Tribunalul și Curtea de Apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, realizând o interpretare eronată a materialului probator, care, contrar celor reținute de instanțe, nu confirmă împrejurarea că ar fi autorul infracțiunii reținute în sarcina sa. Ca urmare, s-a solicitat de către recurent, în virtutea principiului in dubio pro reo, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu consecința respingerii pretențiilor civile formulate de părțile civile L.M.

și M.M. Deși în memoriul scris depus la dosar inculpatul a invocat și motivul de recurs reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la verificarea hotărârilor atacate și prin raportare la respectivul caz de casare, având în vedere, pe de o parte, că acesta nu a mai fost susținut oral, cu ocazia cuvântului la dezbateri, iar, pe de altă parte, că textul de lege menționat a fost indicat pur formal, fără nicio trimitere sau referire expresă la dispoziția legală pe care instanțele inferioare ar fi nesocotit-o sau ar fi aplicat-o în mod greșit. Examinând, așadar, hotărârile recurate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.V. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Astfel, este de menționat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției.

Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea. În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susținerea inculpatului în sensul că nu ar fi săvârșit infracțiunea de omor ce i s-a reținut în sarcină și că ar fi fost, așadar, comisă, în cauză, o gravă eroare de fapt.

Fără a relua sau a reface raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpatul recurent a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de anchetă la data de 18 mai 2010 și planșele foto anexate (care atestă împrejurarea că, în a două încăpere a imobilului în care locuia victima, a fost descoperită pe pardoseală, la 34 cm față de piciorul stâng al mesei și 13 cm față de verticala marginii patului, o pată de substanță maronie îmbibată în pământ, iar, la capătul patului din proximitatea sobei situată în prima încăpere, 4 așchii, 15 bucăți de lemn cu o circumferință de 80 cm și o perche de pantofi negri; totodată, în focarul sobei, nu s-au identificat resturi de lemn carbonizat, ci doar o etichetă de ciorapi bărbătești, mărimea 44-46); raportul de constatare medico-legală (autopsie) din 18 mai 2010, întocmit de Serviciul județean de medicină legală Bistrița-Năsăud, cu completările ulterioare (care a stabilit că moartea victimei L.I.

a fost violentă, s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare și s-a putut produce cu 36-72 ore înaintea examinării și autopsierii cadavrului; în ce privește leziunile tanatogeneratoare de la nivelul regiunii cervicale, s-a arătat că acestea s-ar fi putut produce prin comprimarea gâtului cu mâinile și antebrațele, fosindu-se cel mai probabil „priza de luptă de tip N.", iar cu referire la celelalte leziuni traumatice - cele faciale și de la nivelul membrelor - că s-au putut produce prin lovire și cădere); declarațiile părții vătămate M.M. (care a arătat că a vizitat victima atât în data de 14 mai 2010, cât și în dimineața zilei de 15 mai 2010, constatând că, în casă, era frig, nefiind făcut focul, iar, sub patul de lângă soba din prima încăpere se aflau niște lemne a căror prezență a fost observată și de soțul său, ulterior, în aceeași zi, precum și de ea personal, la data de 19 mai 2010, când a intrat în imobil împreună cu org